ICCJ. Decizia nr. 5379/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5379/2005
Dosar nr. 2698/2005
Şedinţa publică din 23 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 118 din 9 februarie 2005, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. 8492/P/2004, a fost condamnat inculpatul C.T., zis M., în baza art. 211 alin. (1), 2 lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 109 C. pen., la:
- 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, privind partea vătămată N.I.M.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat graţiată pedeapsa de un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 221 C. pen., cu aplicarea art. 209 C. pen., şi a art. 81, art. 110, art. 83 C. pen., pronunţată de Judecătoria Timişoara prin sentinţa penală nr. 54/2002.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat beneficiul graţierii condiţionate privind pedeapsa menţionată şi s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa pentru noua infracţiune, inculpatul urmând să execute în total pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
S-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 300.000 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, în ziua de 10 ianuarie 2003, în jurul orelor 13,00, în timp ce se deplasa pe str. Bicaz din Timişoara, cu intenţia de a ajunge la domiciliu, partea vătămată N.I.M. a fost acostat de inculpatul B.F. şi de amicul său M., neidentificat iniţial în cursul urmăririi penale, care l-au oprit, cerându-i suma de 10.000 lei. Refuzul victimei l-a iritat în aşa măsură pe M. care a început să-l cotrobăie prin buzunare, găsindu-i portmoneul cu suma de 150.000 lei, pe care şi-a însuşit-o.
Partea vătămată, minor în vârstă de 17 ani, a fost intimidat de cei doi făptuitori, astfel că nu a opus rezistenţă. După intrarea în posesie a sumei de bani, cei doi şi-au continuat drumul, însă după câţiva metri parcurşi au hotărât să urmărească victima pentru a-i sustrage telefonul mobil, în ipoteza în care acesta avea telefon, fapt pe care l-au pus în aplicare, însă fără succes, deoarece partea vătămată nu avea telefon. Pentru a nu pleca cu mâna goală, inculpatul B.F. i-a cerut lănţişorul din aur pe care l-a observat la gâtul victimei şi văzând că acesta refuză, inculpatul a pus mâna pe lănţişor pentru a-l smulge, însă gestul a fost oprit de victimă, care i-a împins mâna. Nelăsându-se intimidat de rezistenţa victimei, inculpatul i-a adresat ameninţări cu bătaia în cazul în care-şi menţine poziţia, astfel că, partea vătămată a fost nevoită să permită inculpatului B.F. de a-i smulge lănţişorul de la gât.
Ulterior, cei doi autori au părăsit locul faptei, iar partea vătămată şi-a continuat drumul spre domiciliul său, după care, împreună cu tatăl său s-a prezentat la sediul Poliţiei municipiului Timişoara, sesizând comiterea infracţiunii de tâlhărie.
Inculpatul C.T. a vândut lănţişorul din aur tatălui lui B.F. şi anume B.N., fiind recuperat de la mama lui B.F. – G.A. Valoarea lănţişorului a fost apreciată la suma de 2.500.000 lei. În rest, partea vătămată nu s-a mai constituit parte civilă în cauză, deşi suma de 150.000 lei nu a fost recuperată.
Făptuitorul B.F. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 34/2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, cauza fiind disjunsă în vederea descoperirii lui M., cel ce s-a dovedit a fi inculpatul C.T.
Împotriva sentinţei nr. 118 din 9 februarie 2005 a declarat apel inculpatul, solicitând reconsiderarea cuantumului pedepsei.
Instanţa de apel a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, reţinând că instanţa de fond a făcut o corectă individualizare a pedepsei, în sensul că deşi inculpatul este minor, circumstanţele reale în care a fost comisă infracţiunea îi conferă un pericol social ridicat.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în principal, casarea hotărârilor atacate, deoarece cauza s-a judecat în lipsa sa, iar în subsidiar, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., respectiv greşita individualizare a pedepsei aplicate, a cărei reducere o solicită.
Recursul nu este întemeiat.
Verificând hotărârile atacate, respectiv actele şi lucrările de la dosar, în raport de criticile formulate cât şi din oficiu în limitele dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte consideră că judecarea inculpatului recurent s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 175 şi urm. C. proc. pen., în sensul că acesta a fost citat la toate adresele pe care le-a indicat.
Cu toate acestea, inculpatul nu s-a prezentat în faţa instanţelor şi a înţeles să se sustragă de la judecată, deşi avea cunoştinţă despre proces.
Cât priveşte critica referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), se constată că la individualizarea pedepsei aplicată de instanţa de fond şi, respectiv menţinută de instanţa de apel s-au avut în vedere toate criteriile de individualizare, acordându-se eficienţa cuvenită atât pericolului social ridicat al faptei comise cât şi circumstanţelor personale ale inculpatului, cunoscut cu antecedente penale.
Aşa fiind, pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul în cauza de faţă la care s-a adăugat o pedeapsă de un an închisoare ca urmare a revocării beneficiului graţierii condiţionate, inculpatul având în final de executat 4 ani şi 6 luni închisoare răspunde cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 52 C. pen., referitor la scopul pedepselor, astfel că o reducere a acesteia nu se justifică.
Ca urmare, recursul declarat de inculpat apare, ca nefondat, şi va fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.T. împotriva deciziei penale nr. 126/ A din 30 martie 2005 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 160 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5352/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5509/2005. Penal. Art. 215 Cod Penal. Recurs → |
|---|
