ICCJ. Decizia nr. 5509/2005. Penal. Art. 215 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5509/2005
Dosar nr. 3558/2005
Şedinţa publică din 29 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 369 din 8 decembrie 2004, Tribunalul Hunedoara a condamnat pe inculpatul D.C., la:
- 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, urmând să execute în final pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.
A interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 257 alin. (2) C. pen., a obligat inculpatul să plătească suma de 6.000.000 lei cu titlu de confiscare specială.
În baza art. 14 lit. b) şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a obligat inculpatul să plătească părţii civile U.I.A. suma de 4.000.000 lei cu acelaşi titlu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în cursul lunii decembrie 2003, inculpatul a cerut şi obţinut de la mai multe părţi vătămate diverse sume de bani pentru a le facilita obţinerea paşaportului, afirmând că are influenţă asupra şefului Serviciului Paşapoarte, precum şi că le va obţine locuri de muncă în Italia.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, precum şi declaraţiile martorilor.
Pe parcursul urmăririi penale, deşi inculpatul a luat cunoştinţă de faptul că se efectuează cercetări în cauză faţă de el, în acest sens angajându-şi avocat, nu s-a prezentat la audieri, sustrăgându-se cercetării.
În faza cercetării judecătoreşti, cu ocazia audierii în faţa instanţei, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 245 din 12 mai 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.C., însuşindu-şi şi motivaţia instanţei de fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.C., reiterând motivele din apel, solicitând, în principal, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susţinând că este nevinovat, fapta nefiind săvârşită de el, întrucât nu era în ţară la acea dată, nu exista probe care să-i dovedească vinovăţia şi martora audiată nu l-a recunoscut, iar în subsidiar, redozarea pedepsei aplicare.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârile pronunţate, în raport de probele dosarului, Curtea constată că situaţia de fapt şi împrejurările concrete în care s-au săvârşit faptele au fost corect reţinute, iar vinovăţia inculpatului pe deplin dovedite, fiind susţinută de ansamblul probator administrat în cauză.
Apărarea inculpatului în sensul că este nevinovat, întrucât nu era în ţară la data comiterii faptelor, ci lucra în Italia, nu este susţinută cu nici o dovadă în acest sens. Mai mult, în singura declaraţie dată în timpul cercetării judecătoreşti acesta arată că deşi lucra în Italia din anul 2002, în luna decembrie 2003 a fost în ţară şi a locuit efectiv în Timişoara. Mai precizează faptul că în cursul aceleiaşi luni a fost de câteva ori în Petroşani pentru a-şi vizita fetiţa.
Toate aceste afirmaţii ale inculpatului sunt contradictorii şi sunt combătute de declaraţiile martorilor şi ale părţilor civile audiate în cauză.
Astfel, fiind audiată de către instanţa de control judiciar, martora B.R., fosta soţie a inculpatului arată că „în perioada decembrie 2003 până am divorţat inculpatul nu şi-a vizitat fiica".
Cât priveşte apărarea inculpatului, în sensul că la instanţa de apel nu a fost recunoscut de către martora audiată H.M., se constată că aceasta arată că nu poate spune sigur dacă inculpatul este cel care a discutat cu prietenul ei, întrucât l-a văzut o singură dată, întâlnirea având loc în jurul orei 19,00, dar menţine declaraţiile date în cauză.
Or, în toate declaraţiile date, atât la urmărirea penală cât şi în timpul cercetării judecătoreşti, martora a afirmat constant că a fost împreună cu prietenul ei C.C. şi părţile civile la acea întâlnire, că ştia de la aceştia că inculpatul se numeşte D.C. şi că în schimbul unor sume de bani pe care le-a primit de la ei trebuia să îi ajute să plece la muncă în Italia şi să le facă rost de paşapoarte.
Toate afirmaţiile martorei se coroborează cu declaraţiile şi plângerile părţilor civile C.M.C., B.C.L. şi U.I.A., care l-au recunoscut fără dubii pe inculpat.
Se mai reţine faptul că pe parcursul urmăririi penale, deşi inculpatul a luat cunoştinţă de faptul că se efectuează cercetări în cauză de faţă de el, în acest sens angajându-şi avocat, nu s-a prezentat la audieri, sustrăgându-se cercetării.
Nu în ultimul rând, se mai arată că prin sentinţa penală nr. 92/2004, nedefinitivă, a Judecătoriei Petroşani, inculpatul a fost condamnat la 4 ani închisoare, pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, comisă într-o modalitate asemănătoare celei de faţă.
Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs invocat, respectiv, individualizarea pedepsei, se constată că pedeapsa aplicată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de control judiciar a fost just individualizată în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., la stabilirea cuantumului ei ţinându-se seama de modalitatea concretă şi de persoana şi conduita inculpatului, care s-a sustras cercetării penale, a avut o atitudine oscilantă, de nerecunoaştere a faptelor şi, nu în ultimul rând împrejurarea că nu este la prima faptă de acest fel, dovedind astfel perseverenţă infracţională.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a dispus potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 145/ A din 12 mai 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON (2.200.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5379/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5518/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
