ICCJ. Decizia nr. 544/2005. Penal. Art.215 alin.2,3 c.pen. Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 544/2005

Dosar nr. 1595/2003

Şedinţa publică din 25 ianuarie 2005

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 654 din 27 iunie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 4079/2000, în baza art. 25 C. pen., raportat la art. 31 alin. (1) C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul A.C. la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen. şi l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza dispoziţiilor art. 291 C. pen., a fost condamnat inculpatul A.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 18 iunie 1999 la zi.

Prin aceeaşi sentinţă, în baza dispoziţiilor art. 293 C. pen., a fost condamnat inculpatul G.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului G.G. din infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen. şi l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza dispoziţiilor art. 25 C. pen., raportat la art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), a fost condamnat inculpatul G.G. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză, mandatul de arestare nefiind pus în executare.

Tot prin aceeaşi sentinţă, în baza dispoziţiilor art. 25, raportat la art. 25 şi art. 31 alin. (3) C. pen., raportat la art. art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.S. la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului C.S. din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen. şi s-a dispus condamnarea inculpatului C.S. la pedeapsa de 7 ani închisoare cu aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatului în vederea executării pedepsei şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia după cum urmează: reţinerea de 24 ore de la 17 decembrie 1998, perioada arestării preventive de la 12 iulie 1999 la 18 decembrie 1999 şi de la 10 ianuarie 2001 la 28 februarie 2001.

În baza dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare prin anularea următoarelor înscrisuri falsificate: certificat de atestare fiscală nr. 2274 din 17 august 1998 aflat la dosar; certificat de sarcini din 24 iulie 1998, aflat la dosar; contract de vânzare-cumpărare încheiat între P.V. şi A.C., autentificat la 24 iulie 1998; contract de vânzare-cumpărare încheiat între A.C. şi G.M.D. şi adeverinţa de identitate provizorie.

A fost respinsă cererea formulată de partea civilă G.M.D. în sensul de renunţare la soluţionarea laturii civile în cadrul procesului penal ca inadmisibilă.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi în baza art. 998 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii A.C., G.G. şi C.S., în solidar, la echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 90.000 dolari S.U.A. către partea civilă G.M.D.

S-a luat act că SC V. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, în luna iunie 1998, urmărind obţinerea de venituri pe căi ilicite, inculpatul C.S. i-a abordat pe inculpaţii A.C. şi G.G. cunoscuţi de-ai săi, ambii găzduiţi de mătuşa acestuia, martora G.M. şi le-a propus să coopereze în vederea vânzării frauduloase a terenului intravilan situat în Măgura Vulturului.

În schimbul prestaţiei le-a promis o cotă parte din preţul de vânzare ce va fi obţinut de la prezumtivul cumpărător.

În realizarea scopului, inculpatul C.S. i-a propus lui G.G. să se substituie proprietarului terenului, P.V., prin utilizarea unui act de identitate fals, urmând ca în această calitate să-i vândă inculpatului A.C. terenul.

Inculpatul C.S. a pus la dispoziţia inculpatului G.G. contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9997 din 20 decembrie 1996 în original, prin care se atesta calitatea de proprietar al terenului pe numele P.V.

Totodată, i-a procurat o carte de identitate provizorie, eliberată de secţia 10 poliţie în anul 1998 pe numele de P.V., cu toate datele de stare civilă ale acestuia, dar a fost aplicată fotografia inculpatului G.G. Apoi, cei doi inculpaţi s-au deplasat la Administraţia financiară a sectorului 2, unde, prevalându-se de cartea de identitate provizorie falsă, au solicitat prin cererea din 16 iulie 1998, eliberarea unui certificat fiscal pentru imobil din care să rezulte valoarea de impozitare, suprafaţa şi faptul că nu figurează cu debite de plată.

Cererea fost înaintată de către inculpatul G.G. martorului P.M.G., operator calculator la ghişeu, în cadrul Administraţiei financiare a sectorului 2, după care aceasta a fost înregistrată la secretariat la 16 iulie 1998.

Aceasta a trecut pe cerere rolul terenului.

Apoi, cererea a fost preluată de martora C.I., inspector în cadrul Administraţiei financiare a sectorului 2, care i-a eliberat certificatul fiscal, după ce a menţionat seria şi numărul cărţii de identitate provizorie prezentate de inculpatul G.G., pe numele P.V.

După aceasta, fiind convinsă că inculpatul G.G. este P.V. i-a eliberat acestuia certificatul fiscal din 16 iulie 1999.

De aici, inculpatul G.G. s-a deplasat împreună cu inculpatul C.S. la Biroul de publicitate imobiliară a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti unde, prin aceleaşi metode au solicitat şi obţinut (în baza cererii din 23 iulie 1998, redactat şi semnat de către martorul G.M., grefier şef la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti.).

Atât pentru obţinerea certificatului fiscal, cât şi pentru obţinerea certificatului de sarcini pe numele P.V., au fost semnate de către inculpatul G.G.

Acesta a semnat şi pentru primirea lor.

După întocmirea şi obţinerea tuturor înscrisurilor necesare pentru vânzarea terenului, inculpaţii s-au prezentat la Biroul Notarului Public C.S.A., pentru a încheia actul translativ de proprietate.

Astfel, inculpaţii C.S., G.G. şi A.C. s-au întâlnit la 24 iulie 1998 în faţa Biroului Notarului Public C.S.A., ocazie cu care inculpatul C.S. i-a remis inculpatului G.G. toate înscrisurile necesare vânzării terenului (contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 20 decembrie 1996, certificatul fiscal, certificatul de sarcini aferent acestuia, toate în original), inclusiv cartea de identitate provizorie pe numele de P.V.

În incinta biroului au intrat decât părţile contractante, inculpaţii G.G. şi A.C.

Inculpatul G.G. s-a prezentat în mod mincinos ca fiind P.V., proprietar al imobilului ce urma să-l vândă, remiţându-i notarului public cartea de identitate provizorie falsă eliberată de secţia 10 poliţie. Aceste aspecte au fost cunoscute de inculpatul A.C. care locuia temporar împreună cu inculpatul G.G. la martora G.M., mătuşa inculpatului C.S., unde falsul P.V. era cunoscut sub numele adevărat.

Inculpatul A.C. s-a prezentat sub adevărata sa identitate, remiţând funcţionarului B.I. adevărat seria, dar sub calitatea falsă de cumpărător pentru că nu avea intenţia să-l cumpere în realitate şi nici nu poseda banii necesari.

Deşi preţul vânzării terenului a fost stabilit la 30.000.000 lei, acesta nu a fost achitat.

Taxele aferente încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 24 iulie 1998 au fost achitate de către inculpatul G.G. cu banii primiţi de la inculpatul C.S.

În legătură cu cartea sa de identitate provizorie, prin adresele din 8 aprilie 1999, I.G.P. Direcţia de Evidenţa Populaţiei a comunicat că în anul 1998 s-a tipărit cartea de identitate, după care a fost distribuită la I.P. Maramureş, unde se afla în stoc.

Ulterior, la solicitarea organelor de urmărire penală, prin adresa nr. 944 din 21 iunie 1999, acest organ a pus la dispoziţia cauzei actul în alb.

După perfectarea contractului de vânzare-cumpărare toate înscrisurile referitoare la imobil au fost remise de către inculpatul G.G. inculpatului C.S. la ieşirea din notariat.

Din acest moment, inculpaţii C.S. şi A.C. au început demersurile necesare revânzării imobilului unui cumpărător de bună-credinţă, pentru a obţine preţul în mod real.

În acest scop, au contactat martorii V.D. şi M.L., agenţi imobiliari, care au găsit cumpărător pe G.M.D.

La negocieri a participat martorul C.B.L. Certificatele de sarcini aferente imobilului din str. Măgura Vulturului, de la Administraţia financiară a sectorului 2, respectiv, Biroul de Publicitate Imobiliară a Judecătoriei sectorului 2 au fost obţinute după îndeplinirea condiţiilor legale, de către martorul N.F., funcţionar în cadrul acestor instituţii.

Cei doi agenţi imobiliari au fost ajutaţi pentru a vinde terenul proprietatea lui A.C. şi de martorii V.C. şi C.F.

Inculpaţii A.C., C.S. şi partea vătămată G.M.D., însoţită de martorul C.B.L., au avut mai multe întâlniri, ocazie cu care cei doi inculpaţi au prezentat toate înscrisurile solicitate referitoare la teren după care au convenit condiţiile în care urma să se perfecteze contractul de vânzare-cumpărare.

Inculpatul A.C. şi G.M.D. s-au prezentat la sediul Notarului Public G.C. însoţiţi de inculpatul C.S. şi martorii D.N. şi N.I. şi de martorul C.L.

După prezentarea actelor, notarul a procedat la redactarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1737 din 29 august 1998. În prealabil a verificat telefonic realitatea contractului de vânzare-cumpărare dintre falsul P.V. (inculpatul G.G.) şi inculpatul A.C., aspect confirmat de către notarul public C.S.A.

Preţul vânzării terenului a fost stabilit la suma de 500.000.000 lei, partea vătămată remiţând inculpatului A.C., echivalentul în dolari S.U.A., pe care acesta i-a predat inculpatului C.S. în incinta biroului notarial, de faţă fiind şi martorii C.B.L. şi D.V.

Din această sumă, inculpatul C.S. a remis inculpatului A.C. suma de 3.000 dolari S.U.A., iar inculpatul G.G. 2.500 dolari S.U.A.

A concluzionat instanţa că activitatea frauduloasă a inculpatului A.C. constă în determinarea la data de 29 iulie 1998 a notarului public C.S.A., prin prezentarea în mod mincinos cu ştiinţă a calităţii de cumpărător al terenului şi faptul că a plătit preţul acestui teren situat în str. Măgura Vulturului să întocmească în fals, fără ştirea acesteia contractul de vânzare-cumpărare din 24 iulie 1998, prin care se atestă în mod nereal că este proprietar al acestui teren.

De asemenea, la data de 19 august 1998, folosind acest contract de vânzare-cumpărare falsificat a determinat pe G.C.M., notar public să întocmească în fals un alt contract de vânzare-cumpărare, din 19 august 1998, prin care inculpatul A.C. vindea acelaşi teren părţii civile G.M.D.

De asemenea, acelaşi inculpat a indus-o în eroare pe partea vătămată G.M.D. cu prilejul întocmirii actului de vânzare-cumpărare prin ascunderea faptului că actul de proprietate deţinut este fals prin folosirea calităţii mincinoase de proprietar, i-a cauzat un prejudiciu de 90.000 dolari S.U.A.

La aceeaşi dată, prin aceleaşi împrejurări, inculpatul G.G. s-a legitimat în faţa notarului public C.S.A. sub identitatea falsă a numitului P.V., prezentând în acest scop adeverinţa de identitate falsă cu nr. 406848/1998, cu prilejul autentificării actului de vânzare cu nr. 7304 din 27 iulie 1998, prin care numitul P.V. vindea terenul inculpatului A.C.

De asemenea, inculpatul G.G., la aceeaşi dată, a determinat-o pe numita C.S.A., prin prezentarea sub o identitate falsă şi primitor al preţului terenului în litigiu să întocmească în fals, fără vinovăţie contractul de vânzare-cumpărare nr. 7034 din 27 iulie 1998.

Acelaşi inculpat a contribuit prin substituirea în rolul proprietarului real la obţinerea contractului de vânzare-cumpărare nr. 7304/1998 în scopul vânzării terenului către partea vătămată G.M.D., urmând să obţină un folos injust.

Inculpatul C.S. i-a determinat pe ceilalţi inculpaţi să se prezinte în faţa notarului C.A. şi prin atribuirea de calităţi mincinoase a obţinut în mod fraudulos contractul de vânzare-cumpărare din 27 iulie 1998, prin care inculpatul C.S. a obţinut calitatea fictivă de proprietar al terenului.

De asemenea, inculpatul G.G. l-a determinat pe inculpatul A.C. să se prezinte în faţa notarului G.C. cu actul de proprietate fals în vederea perfectării actului translativ de proprietate către partea vătămată G.M.D.

Inculpatul C.S. este cel care a iniţiat activitatea frauduloasă a celorlalţi inculpaţi prin înmânarea către aceştia a actelor autentice şi a adeverinţei false şi a participat la negocierile ce au avut loc cu prilejul vânzării terenului în scopul inducerii în eroare a părţii vătămate G.M.D., însuşindu-şi suma de bani ce a fost plătită drept preţ al vânzării.

A concluzionat instanţa că, faptele inculpatului A.C. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de instigare în forma participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 25, raportat la art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 75 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi ale infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Prin urmare, în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., tribunalul a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., prin eliminarea alin. (5) al acestui articol, având în vedere că, prin OUG nr. 207/2000 şi Legea nr. 450/2000 s-au modificat dispoziţiile art. 146 C. pen., în sensul că, prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă mai mare de 2 miliarde de lei, ori în speţă, echivalentul sumei de 90.000 dolari S.U.A. nu atinge acest plafon de 2 miliarde lei.

Instanţa a constatat că prin rechizitoriu a fost sesizată şi infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., (inculpatul A.C. folosind primul contract falsificat în vederea încheierii celui de-al doilea contract pentru a induce în eroare pe partea vătămată), infracţiune a cărei descriere a fost făcută în expozitivul rechizitoriului şi, deşi nu s-a dispus trimiterea în judecată pentru această faptă, instanţa a reţinut că, sesizarea s-a făcut in rem.

A stabilit că faptele inculpatului G.G. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 293 C. pen., art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen. şi ale infracţiunii prevăzute de art. 25 C. pen., raportat la art. 31 alin. (2) C. pen., raportate la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

Prin urmare, a schimbat încadrarea juridică în baza art. 334 C. proc. pen., în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune reţinută în sarcina inculpatului G.G. din art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi 75 lit. a) C. pen.

De asemenea, s-a avut în vedere modificarea adusă prin OUG nr. 207/2000 şi Legea nr. 450/2001, prin care s-au modificat dispoziţiile art. 146 C. pen., tribunalul înlăturând alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)

Tribunalul a reţinut dispoziţiile art. 25 C. pen., raportat la art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în sarcina inculpatului C.S., reţinând că pentru aceleaşi raţiuni a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina acestuia, din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) şi art. 75 lit. a) C. pen, în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), 75 lit. a) C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond în baza art. 348 C. proc. pen., a dispus restabilirea situaţiei anterioare prin anularea următoarelor înscrisuri falsificate: certificat de atestare fiscală; certificat de sarcini din 24 iulie 1998; contractul de vânzare-cumpărare încheiat între P.V. şi A.C. autentificat la 24 iulie 1998; contractul de vânzare-cumpărare încheiat între A.C. şi G.M.D. şi adeverinţa de identitate provizorie.

Tribunalul a constatat în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei că înainte de citirea actului de sesizare, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 90.000 dolari S.U.A., reprezentând prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a inculpaţilor.

La termenul de la 10 iulie 2002, înainte de dezbaterile în fond, aceasta a depus o cerere de constituire ca parte civilă prin care a solicitat obligarea inculpaţilor la plata sumei de 90.000 dolari S.U.A., reprezentând preţul plătit pentru terenul în litigiu şi a 50.000.000 lei, reprezentând daune morale.

Tribunalul a admis acţiunea civilă, astfel cum a fost formulată înainte de citirea actului de sesizare în baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., i-a obligat pe inculpaţi în solidar la echivalentul în lei la data plăţii sumei de 90.000 dolari S.U.A. către partea civilă G.M.D.

A motivat instanţa că, din declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor, preţul efectiv plătit de partea vătămată a fost de 90.000 dolari S.U.A. şi nu de 300.000.000 lei, aşa cum s-a inserat în contract.

Tribunalul a motivat că nu se poate acorda şi suma de 50.000.000 lei, reprezentând daune morale, solicitate de partea vătămată, întrucât completarea cererii de constituire de parte civilă cu această sumă s-a făcut prin nerespectarea dispoziţiilor art. 15 C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel partea civilă G.M.D. şi inculpaţii A.C., G.G., C.S.

În apelul declarat, apelanta parte civilă G.M.D. a criticat sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie în sensul aplicării dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen., respectiv anulării actelor falsificate, deci şi a contractului său de vânzare-cumpărare şi de a obliga inculpaţii la despăgubiri civile în solidar către ea, cu echivalentul sumei de 90.000 dolari S.U.A. la data plăţii.

Apelanta consideră contractul de vânzare-cumpărare ca nefiind falsificat, la întocmirea sa sunt acte de stare civilă reale, la notariat prezentându-se adevăratul vânzător şi ea, nu un fals vânzător ca în cazul primului contract de vânzare-cumpărare la baza căruia a stat şi un act de identitate falsificat.

Contractul de vânzare-cumpărare, în sensul de înscris trebuie deosebit de operaţiunea juridică pe care o consacră în sensul de negoţiu, respectiv, că vânzătorul din contractul de vânzare-cumpărare al autorului său folosind un înscris fals pentru dovedirea calităţii sale de proprietar, titlul său putând fi declarat nul, însă nu afectează actul de vânzare-cumpărare subsecvent dacă acesta a fost încheiat cu titlu oneros şi cu bună-credinţă din partea dobânditorului.

În cauză, anularea titlului său de proprietate nu afectează dreptul său dobândit cu bună-credinţă.

S-a apreciat că instanţa, prin înlăturarea contractului său de vânzare-cumpărare a încălcat principiul de drept potrivit căruia, partea interesată şi îndreptăţită la o astfel de proprietate are posibilitatea confirmării actului.

Prin al doilea motiv de apel, s-a solicitat disjungerea soluţionării cauzei civile de cea penală, întrucât instanţa de fond nu i-a încuviinţat administrarea nici unei probe pe latură civilă pentru dovedirea prejudiciului. Se menţionează că s-a făcut dovada cu copie de pe rechizitoriu şi cu certificat de grefă că pe rolul secţiei I penală a Tribunalului Bucureşti se află dosarul nr. 1996/2002, pentru aceeaşi faptă şi privind aceeaşi vânzare a aceluiaşi teren, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G.V., în condiţiile în care, din declaraţiile date în instanţă de inculpaţi rezultă clar contribuţia reprezentantului părţii vătămate SC V. SRL la săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii.

De asemenea, s-a solicitat disjungerea şi în baza faptului că pe rolul Judecătoriei sectorului 2 se află deja suspendat până la soluţionarea dosarului penal, a dosarului civil nr. 171963/1998, dosar în care se dezbate şi validitatea contractului său de vânzare-cumpărare. În aceste condiţii, apare nereală afirmaţia instanţei de fond că, prin această cerere de disjungere s-a încălcat un titlu electa una via non datur recursus at alteram.

Totodată, a solicitat această disjungere şi pentru elucidarea în prealabil a vinovăţiei numitului P.V., absolut necesară pentru soluţionarea laturii civile, respectiv obligarea acestuia în solidar cu ceilalţi participanţi la despăgubiri civile, constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1487 din 2 februarie 1998, încheiat în mod fraudulos între P.V. şi SA V. fără respectarea formei autentice ad validitate, având în vedere că manifestarea voinţei de către cumpărător s-a făcut prin delegat, fără procură autentică, ţinând cont de faptul că procura corp comun cu actul pentru care a fost dată, trebuie să respecte aceleaşi condiţii de formă, precum şi restituirea terenului în deplină posesie şi folosinţă a acestuia.

S-a apreciat de către apelantă că dispoziţia de anulare a actului de vânzare-cumpărare este abuzivă, în raport cu probele de la dosar care atestă că persoana cu care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a prezentat acte de stare civilă valabile, deţinea şi a remis toate actele de proprietate de la primul proprietar până la ultimul, acte depuse la dispoziţia sa de P.V.

Apelanta parte civilă a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinţei de fond, în sensul disjungerii soluţionării laturii civile care cuprinde atât validitatea contractului dintre P.V. şi SC V. SRL (care se va putea elucida doar după soluţionarea dosarului în care este cercetat P.V.), a contractului dintre P.V. şi A.C., cât şi validitatea contractului său de vânzare-cumpărare.

În apelul declarat, inculpatul C.S. critică sentinţa instanţei de fond sub aspectul reţinerii în sarcina sa a prevederilor art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 25 C. pen. de instigare, întrucât art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) se referă la calitatea celui care falsifică, respectiv, cea de funcţionar public, iar cea de instigator nu subzistă probelor din dosar, făcând referire la declaraţiile inculpaţilor G.G., G.V., se impune conexarea dosarului privind pe G.V. la dosarul nr. 4079/2000, deşi instanţa a refuzat acest lucru.

Apelantul inculpat solicită achitarea referitor la infracţiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu referire la art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen.

De asemenea, critică şi condamnarea sa de 7 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 şi art. 75 C. pen., întrucât nu s-au stabilit cu certitudine rolul pe care l-a avut în derularea celor două acte de vânzare-cumpărare, în faza cercetării judecătoreşti s-a constatat o altă situaţie în raport cu aceea de la urmărirea penală, invocând depoziţiile lui G.G., G.V. dintr-o altă cauză, D.V., că în mod greşit a fost catalogat ca fiind coordonatorul întregii acţiuni, că ar fi determinat săvârşirea faptelor.

De asemenea, apelantul inculpat critică instanţa de fond că nu a depus nici o diligenţă privind verificarea apartenenţei actului de proprietate folosit la prima vânzare, refuzând să insiste în audierea martorului P.V., arătând contribuţia sa, solicitând schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., în art. 221 C. pen., înlăturarea art. 75 C. pen. şi aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen., cu privire la dozarea pedepsei şi aplicarea art. 81 C. pen., în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei.

De asemenea, se critică şi obligarea la plata sumei de 95.000 dolari S.U.A. către partea civilă, întrucât aceasta înţelege să-şi recupereze pierderea pe altă cale, astfel că se impune înlăturarea obligării sale către aceasta la plata despăgubirilor.

Totodată, apelantul inculpat a solicitat audierea numitului P.V., iar după administrarea probatoriilor, admiterea apelului declarat, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, întrucât nu a fost rezolvat fondul cauzei.

Apelurile declarate de inculpaţii A.C. şi G.G. nu au fost motivate în scris.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 75 din 19 februarie 2003, a respins ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii G.G., C.S. şi partea civilă G.M.D.

S-a luat act că inculpatul A.C. şi-a retras apelul.

A motivat instanţa de apel că, în raport de probatoriul administrat, situaţia de fapt a fost corect reţinută, încadrările juridice date faptelor comise de inculpaţi sunt legale, iar vinovăţia inculpaţilor rezultă neîndoielnic din actele dosarului.

Pedepsele aplicate inculpaţilor au fost just individualizate în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Referitor la apelul declarat de partea civilă, s-a apreciat că acţiunea civilă a fost corect soluţionată prin anularea înscrisurilor falsificate, ca urmare a infracţiunilor de fals reţinute, dispunând restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

Pe de altă parte, partea civilă a fost despăgubită integral cu suma de 90.000 dolari S.U.A.

Prin sentinţa penală nr. 1080 din 6 noiembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 1996/2002, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul G.V., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) şi (3) C. pen., în art. 288 alin. (1) C. pen.

În baza art. 288 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.V. la 2 ani şi 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71-74 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul G.V., pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 alin. (2) C. pen.

A menţinut starea de arest a inculpatului, iar conform art. 350 C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată prevenţia de la 15 martie 2002 la zi.

Conform art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate de inculpat.

În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., s-a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă G.M.D.

A reţinut instanţa că la data de 4 septembrie 1998, SC V. SRL a formulat plângere prin reprezentantul său legal P.V., arătând că în mod fraudulos a fost vândut terenul ce-i aparţinea lui. P.V. a aflat dintr-un anunţ publicat la 31 august 1998 în ziarul România Liberă, că terenul său este oferit spre vânzare.

În urma verificărilor efectuate în cauză, petiţionarul a aflat că terenul a fost vândut pe numele său prin contractul autentificat din 24 iulie 1998 cumpărătorului A.C. Petiţionarul a arătat că nu a vândut niciodată terenul, lucru care, de altfel, nici nu mai era posibil, întrucât la data încheierii contractului notarial nu mai era proprietar ca persoană fizică, această calitate având-o societatea sa SC V., în urma vânzării perfectate între el şi societate la 2 februarie 1998, contract nr. 1487/1998 încheiat la B.N.P. Constanţa. P.V. a mai declarat că nu a deţinut niciodată adeverinţa de identitate provizorie, eliberată de secţia 19 poliţie, întrucât deţine buletin de identitate.

La 19 august 1998, cumpărătorul A.C. a vândut terenul cumpărătoarei G.M.D., prin contractul de vânzare-cumpărare din 19 august 1998.

Falsificarea adeverinţei provizorii de identitate pe numele P.V. a fost realizată de inculpatul G.V.

Deşi inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., tribunalul a considerat că în cauză nu sunt suficiente probe care să ateste vinovăţia inculpatului referitor la această infracţiune.

Trimiterea în judecată a inculpatului s-a făcut pe baza declaraţiilor date în faza de urmărire penală de martorii A.C., G.G., C.S., trimişi şi ei în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dosarul nr. 4079/2000 al Tribunalului Bucureşti.

În momentul în care aceştia au fost audiaţi în calitate de inculpaţi, nu au declarat nimic despre participarea inculpatului G.V., motiv pentru care, rechizitoriul nr. 205/P/2000, prin care aceştia au fost trimişi în judecată, nu menţionează nimic despre activitatea infracţională a lui G.V.

În declaraţia dată în faza de urmărire penală, martorul G.G. a arătat că în vara anului 1998, G.V. l-a abordat şi i-a propus să-l ajute să vândă un teren din Măgura Vulturului.

În faza de cercetare judecătorească, acelaşi martor a arătat că a vândut terenul la iniţiativa lui P.V., inculpatul G.V. fiind cel care a confecţionat actul de identitate fals, fără ca acesta să cunoască pentru ce va fi folosit.

Martorul A.C. a declarat în faza de urmărire penală că vânzarea terenului a fost organizată de G.G., G.V. şi C.S., pentru ca apoi în faza de cercetare judecătorească să arate că nu ştie ca inculpatul G.V. să aibă vreun amestec.

Din declaraţiile martorilor C.M. şi P.V. nu s-au putut desprinde aspecte relevante privind participarea inculpatului G.V. la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Mai mult, faptul că inculpatul G.V. şi martorul C.S. au fost îndemnaţi de numitul C.S., soţul părţii vătămate, să dea o declaraţie la notariat prin care să arate că au fost determinaţi să comită fapta de către proprietarul terenului P.V., declaraţie care a şi fost dată şi autentificată şi în schimbul căreia au primit promisiuni pentru facilitarea obţinerii unei vize, au creat convingerea instanţei de fond că declaraţiile inculpaţilor din dosarul nr. 4079/2000, martori în prezentul dosar nu sunt sincere, astfel încât să poată fi şantajată partea vătămată P.V.

Declaraţiile martorilor diferă în funcţie de momentul în care au fost date (în sensul că declaraţiile aceluiaşi martor sunt diferite) şi nu se coroborează între ele (situaţie de fapt expusă de un martor nu este confirmată de un altul).

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi partea civilă G.M.D.

În apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, astfel cum a fost modificat oral în şedinţa din 26 februarie 2004, se critică hotărârea pentru următoarele considerente:

- nepronunţarea instanţei pe cererea de schimbare a încadrării juridice prin înlăturarea alineatului 5 al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP);

- greşita achitare a inculpatului cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP);

- omisiunea anulării, conform art. 348 C. proc. pen., a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între P.V. şi A.C. şi între A.C. şi G.M.D.;

- omisiunea obligării inculpatului la 300.000.000 lei către partea civilă G.M.D.

În motivele de apel, Ministerul Public, a afirmat că în mod greşit instanţa a achitat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., conform art. 10 lit. c) C. proc. pen., declaraţiile martorilor inducând faptul că inculpatul a cunoscut la ce anume va fi folosit actul de identitate falsificat.

Totodată, se arată că în mod greşit instanţa nu a dispus înlăturarea alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), în raport de principiul legii penale mai favorabile.

Cu privire la achitarea pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 293 C. pen., în motivele de apel se arată că simpla încredinţare a cărţii de identitate de către inculpat numitului G.G., spre a fi folosită de acesta fără drept, realizează elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 293 alin. (2) C. pen., fiind fără relevanţă dacă cel căruia i s-a încredinţat actul respectiv cunoştea sau nu că este fals.

În consecinţă, s-a solicitat şi soluţionarea corectă a laturii civile, respectiv, anularea contractelor de vânzare-cumpărare falsificate şi obligarea inculpatului la despăgubiri către partea civilă.

În apelul părţii civile s-a solicitat instanţei ca, după soluţionarea laturii penale, să se dispună soluţionarea corectă şi a laturii civile, în sensul menţinerii contractului de vânzare-cumpărare încheiat între A.C. şi G.M.D. şi anularea doar a contractului încheiat între P.V. şi A.C.

S-a arătat că partea civilă a dobândit cu bună-credinţă şi cu titlu oneros apartamentul, iar anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de aceasta ar fi inechitabilă.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 140 din 26 februarie 2004 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi partea civilă G.M.D.

A fost desfiinţată în parte sentinţa atacată şi în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), text de lege în baza căruia inculpatul G.V. a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare.

Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată în cauză, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi s-a dedus prevenţia de la 15 martie 2002 la zi.

Inculpatul G.V. a fost obligat la 300.000.000 lei despăgubiri către partea civilă G.M.D.

Conform art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv, contractele de vânzare-cumpărare încheiate sub nr. 7304 (24 iulie 1998, avându-l drept cumpărător pe A.C. şi contractul de vânzare-cumpărare nr. 1737 din 19 august 1998, având-o drept cumpărătoare pe G.M.D. şi actul de identitate pe numele P.V.

A motivat instanţa de fond că, din probele administrate în cauză rezultă că în luna iunie 1998, urmărind obţinerea unor venituri ilicite, inculpatul C.S., în înţelegere cu inculpatul G.V., cu care este văr primar, i-a abordat pe inculpaţii A.C. şi G.G. cunoscuţi de-ai săi, ambii găzduiţi de mătuşa primilor doi participanţi, martora G.M. şi le-a propus să coopereze în vederea vânzării frauduloase a terenului intravilan situat în Bucureşti, str. Măgura Vulturului, sectorul 2. În schimbul ajutorului acestora, inculpatul C.S. le-a promis participanţilor o cotă parte din preţul de vânzare ce va fi obţinut de la prezumtivul cumpărător.

În realizarea acestei înţelegeri, inculpatul C.S. i-a propus inculpatului G.G. să se substituie proprietarului P.V. prin utilizarea unui act de identitate fals, urmând ca în această calitate să-i vândă inculpatului A.C. terenul în cauză. În acest sens, inculpatul C.S. şi inculpatul G.G. l-au abordat pe inculpatul G.V. şi l-au rugat să întocmească în fals o carte de identitate cu datele de identitate aparţinând martorului P.V., motiv pentru care i-au remis acestuia contractul de vânzare-cumpărare prin care martorul P.V. devenise proprietar asupra terenului menţionat.

Fiind audiat în legătură cu aceste aspecte, inculpatul G.V. a recunoscut faptul că a „întocmit" această carte de identitate provizorie la solicitarea celor doi inculpaţi, pentru această operaţiune, cei doi promiţându-i suma de 3000 dolari S.U.A. Aceşti bani i-au fost remişi inculpatului G.V. la sfârşitul lunii august, acasă la el, de către vărul său C.S.

Cu privire la modul în care a fost întocmit acest înscris fals, inculpatul G.V. a făcut cunoscut faptul că a realizat acest înscris prin xerocopiere color a unei cărţi de identitate provizorii, cumpărată de la hoţii de buzunare din zona Berceni, copie pe care, după răzuirea menţiunilor corespunzătoare a completat datele de identitate ale martorului P.V., înscrisul astfel întocmit a mai fost o dată xerocopiat color, pentru a nu se vedea urmele de ştersături, după care inculpatul G.V. a ataşat pe aceasta o fotografie aparţinând inculpatului G.G. ce-i fusese remisă anterior în acest scop de către acesta din urmă.

Aceste aspecte, cât şi participaţia penală a inculpatului G.V. la comiterea faptei de înşelăciune au fost confirmate cu ocazia audierii sale de către martorul G.G.

Sprijinul dat de inculpatul G.V. la inducerea în eroare a părţii vătămate G.M.D., prin furnizarea actului de identitate falsificat cu ajutorul căruia s-au obţinut certificatele de sarcini şi în baza căruia a fost întocmit contractul de vânzare-cumpărare întruneşte în drept, elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.

Instanţa de apel a făcut aplicarea art. 334 C. proc. pen. şi a înlăturat aplicarea alineatului 5 al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), cu motivarea că în raport de data săvârşirii faptei, prin noţiunea de consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 2 miliarde lei, condiţie neîndeplinită în speţă.

La individualizarea pedepsei pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., s-a avut în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, contribuţia sa efectivă la săvârşirea faptei şi va aplica o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 293 alin. (2) C. pen., s-a apreciat că instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că elementul material constă în prezentarea sub o identitate falsă sau atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane căreia nu îi aparţine şi el poate fi realizat oral sau în scris.

Instanţa de fond a reţinut în mod just că infracţiunea prevăzută de art. 293 alin. (2) C. pen., există doar dacă înscrisul încredinţat sau care serveşte la dovedirea stării civile este real, iar nu falsificat.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa de apel a reţinut că, la data încheierii primului contract, 24 iulie 1998, P.V. nu mai avea calitatea de proprietar, această calitate având-o SC V. SRL de la 2 februarie 1998.

La data de 10 august 1998, A.C. a vândut terenul cumpărătoarei G.M.D.

S-a arătat că, dacă se făcea diligenţe minime pentru a verifica situaţia juridică a terenului, partea vătămată ar fi observat că autorul său nu putea avea calitatea de proprietar, deoarece cumpărase imobilul de la o persoană fizică, ce nu mai avea la data vânzării, terenul în patrimoniu.

Împotriva deciziei penale nr. 75 din 19 februarie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, au declarat recurs inculpaţii G.G., C.S. şi partea civilă G.M.D., recursuri care fac obiectul dosarului nr. 1595/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Inculpatul G.G. a criticat hotărârile pronunţate cu privire la netemeinicia pedepselor aplicate şi a solicitat reducerea acestora.

Inculpatul C.S. a solicitat prin recursul declarat, să fie achitat pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, să se dispună restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale. În ultim subsidiar, a solicitat reducerea pedepselor.

Partea civilă G.M.D. a criticat hotărârile pronunţate cu privire la anularea greşită a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între A.C. şi ea, din 19 august 1998, întrucât a fost cumpărător de bună-credinţă.

Pe de altă parte, dispunând reabilitarea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, imobilul rămâne în proprietatea lui P.V., care este cercetat penal pentru relaţiile pe care le-a avut cu inculpaţii din prezenta cauză, prin punerea la dispoziţia acestora a titlului său original de proprietate.

A solicitat partea civilă să se disjungă soluţionarea acţiunii civile până la soluţionarea dosarului în care este cercetat P.V. sau să se constate validitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat, din 19 august 1998.

Împotriva deciziei penale nr. 140 din 26 februarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, inculpatul G.V. şi partea civilă G.M.D.

Recursurile declarate în această cauză au făcut obiectul dosarului penal nr. 1993/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Parchetul a criticat hotărârea atacată cu privire la încadrarea juridică dată faptei de complicitate la falsul, privind identitatea.

S-a arătat că activitatea inculpatului G.V. de a remite cartea de identitate, anterior falsificată, lui G.G., cunoscând scopul pentru care aceasta va fi folosită, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, prevăzute de art. 26, raportat la art. 293 alin. (1) C. pen.

A solicitat parchetul, schimbarea încadrării juridice dată faptei comise de inculpat din infracţiunea, prevăzută de art. 293 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 293 alin. (1) C. pen.

Prin al doilea motiv de recurs, parchetul a criticat hotărârile atacate pentru omisiunea reţinerii circumstanţei agravante, prevăzute de art. 75 lit. a) C. pen., la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului G.V.

S-a arătat că materialul probator a confirmat că infracţiunea de înşelăciune a fost săvârşită de inculpaţii A.C., C.S., G.G. şi G.V.

Ultimul motiv de recurs vizează netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului G.V. pentru infracţiunea de înşelăciune şi s-a solicitat majorarea acesteia.

Inculpatul G.V. a criticat Decizia penală cu privire la netemeinicia pedepsei aplicate pentru infracţiunea de înşelăciune şi a solicitat reducerea acesteia.

Partea civilă G.M.D. a criticat Decizia penală pentru nelegalitatea aplicării dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen., cu privire la anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între A.C. şi ea. Dispoziţia instanţelor de a-i anula contractul de vânzare-cumpărare constituie un abuz, atâta vreme cât probele administrate în cauză confirmă că a fost cumpărător de bună-credinţă.

Concluzia instanţei de apel că nu a dispus minime diligenţe pentru a descoperi că în realitate nu cumpăra de la adevăratul proprietar, care era persoană juridică şi nu persoană fizică, nu are suport probator.

La întocmirea actului autentic au fost efectuate toate verificările preliminare, constând în obţinerea certificatului fiscal de la Administraţia financiară a sectorului 2 Bucureşti, care a confirmat că la acea dată era proprietar P.V., care nu înregistrase vânzarea efectuată către firma sa, iar certificatul de sarcini eliberat de Cartea funciară a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti a confirmat acelaşi lucru.

A solicitat partea civilă să modifice hotărârile pronunţate, în sensul de a se constata validitatea contractului de vânzare-cumpărare.

Prin încheierea din 16 septembrie 2004, pronunţată în dosarul penal nr. 1993/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus conexarea dosarului nr. 1993/2004 la dosarul 1595/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, dispoziţie confirmată şi prin încheierea din 21 septembrie 2004, pronunţată în dosarul nr. 1595/2003.

Examinând recursurile declarate împotriva deciziei penale nr. 75 din 19 februarie 2003 şi a deciziei penale nr. 140 din 26 februarie 2004, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, se constată următoarele:

În cauză au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului care au fost complet şi just apreciate, iar vinovăţia inculpaţilor pentru faptele reţinute în sarcina lor este neîndoielnică.

De altfel, inculpaţii G.G. şi G.V. nu au contestat infracţiunile reţinute în sarcina lor.

În ceea ce-l priveşte pe C.S., activitatea lui infracţională a fost amplu prezentată în situaţia de fapt reţinută şi care nu va mai fi reluată, este dovedită cu declaraţiile inculpaţilor A.C., G.G., G.V., declaraţiile martorilor D.N.V., C.L., M.L.C. şi actele aflate la dosar.

Motivul de recurs al inculpatului C.S., prin care a solicitat achitarea pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa nu poate fi primit.

Nici cererea de restituire a cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale nu este fondată. Probatoriul administrat confirmă fără dubiu, vinovăţia inculpatului. Pe de altă parte, inculpatul nici nu a indicat care ar fi faptele sau împrejurările care ar urma a fi stabilite. De altfel, inculpatul nici nu a solicitat probe pe timpul anchetei judecătoreşti.

Recursul declarat de parchet este fondat.

În cauză nu se constată că inculpatul G.V. a falsificat cartea de identitate provizorie, pe care a aplicat fotografia inculpatului G.G., căruia i-a atribuit în acest mod identitatea falsă a lui P.V.

Actul de identitate i-a fost înmânat lui G.G. de către G.V. spre a fi folosit în faţa notarului, în cursul operaţiunii desfăşurate pentru inducerea în eroare a părţii vătămate G.M.D., privind vânzarea frauduloasă a terenului situat în str. Măgura Vulturului Bucureşti.

Activitatea inculpatului de a remite cartea de identitate, anterior falsificată, lui G.G., comunicându-i scopul pentru care aceasta va fi folosită, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 26, raportat la art. 293 alin. (1) C. pen.

Urmează a casa sentinţa penală nr. 1080 din 6 noiembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, care a dispus achitarea inculpatului G.V., pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 alin. (2) C. pen., Decizia penală nr. 140 din 26 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, care a menţinut această achitare.

În baza art. 334 C. proc. pen., se va dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 293 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 293 alin. (1) C. pen.

În conformitate cu art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 543/2002 se va constata că pedeapsa inculpatului este graţiată integral şi condiţionat.

Decizia penală a instanţei de apel urmează a fi casată şi pentru omisiunea de a reţine circumstanţa agravantă, prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., pentru care a dispus condamnarea inculpatului G.V.

Din probatoriul administrat a rezultat că infracţiunea de înşelăciune împotriva părţii vătămate G.M.D. a fost săvârşită de inculpaţii A.C., C.S., G.G. şi G.V.

Împrejurarea că primii trei inculpaţi au fost trimişi în judecată printr-un alt rechizitoriu, nu îndreptăţea instanţa să nu reţină circumstanţa agravantă, prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., atâta vreme cât probele confirma că fapta de înşelăciune a fost săvârşită de cei patru inculpaţi.

Urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 75 lit. a) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi a-i aplica inculpatului o pedeapsă privativă de libertate, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), într-un cuantum care să asigure atât finalitatea preventivă cât şi cea educativă.

În legătură cu recursurile declarate de inculpaţii G.G., C.S. şi G.V., prin care au solicitat reducerea pedepselor aplicate, se constată că acestea nu sunt fondate.

Instanţele, prin considerarea criteriilor de individualizare au stabilit pedepsele pentru inculpaţi, evaluând corespunzător gradul de pericol social al faptelor, aportul fiecărui inculpat la comiterea faptelor şi datele ce caracterizează persoana fiecăruia.

Recursul declarat de inculpatul G.G. urmează a fi admis numai pentru aplicarea legii de graţiere nr. 543/2002, pentru pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 C. pen.

În legătură cu recursurile declarate de partea civilă G.M.D. se constată următoarele:

P.V. a fost cercetat pentru fapta de complicitate la înşelăciunea săvârşită în prezenta cauză.

Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti din 5 aprilie 2004, dată în dosarul nr. 2403/P/2002 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.

Împotriva acestei rezoluţii, partea civilă a formulat plângere în conformitate cu dispoziţiile art. 278¹ C. proc. pen., cauză care se află în curs de soluţionare la Tribunalul Bucureşti.

Până la soluţionarea definitivă a acestei cauze nu se pot trage concluzii ce pot influenţa soluţionarea acţiunii civile formulată de G.M.D.

Cu alte cuvinte, nu se poate decide, ca o consecinţă a dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen., prin restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, revenirea terenului care a făcut obiectul infracţiunilor de înşelăciune, în proprietatea lui P.V., atâta vreme cât cercetările penale faţă de acesta, pentru complicitate la înşelăciune, nu sunt finalizate definitiv.

Pe de altă parte, potrivit art. 14 alin. (3) C. proc. pen., repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile.

Sub acest aspect, partea civilă G.M.D. a solicitat instanţelor să menţină contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 19 august 1998 cu motivarea că a fost cumpărător de bună-credinţă.

Se impunea ca instanţele să răspundă dacă partea civilă a fost sau nu cumpărător de bună-credinţă, dacă a dat dovadă de perspicacitate şi prudenţă în verificarea titlului de proprietate al înstrăinătorului sau eroarea în care s-a aflat era de neînlăturat.

Neexaminarea de către instanţe a acestor aspecte, echivalează cu nepronunţarea cu privire la fondul cauzei, astfel că, urmează a admite recursurile declarate de partea civilă şi a dispune casarea hotărârilor atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, numai în ce priveşte soluţionarea acţiunii civile.

Examinarea acţiunii civile formulată de partea civilă şi repararea pagubei cauzată acesteia, nu este posibilă fără a înlătura anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 19 august 1998, urmând ca ulterior instanţa să decidă.

Recursurile declarate de parchet, de inculpatul G.G. şi de partea civilă G.M.D., urmează a fi admise în sensul celor reţinute.

În conformitate cu art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.V. şi C.S.

Se va deduce, pentru inculpatul G.V. arestarea preventivă de la 15 martie 2002 la zi.

Se va constata că inculpatul G.G. este arestat în altă cauză.

Pentru inculpatul C.S. se va deduce reţinerea de 24 ore din 17 decembrie 1998 şi perioadele arestărilor preventive de la 12 iulie 1999 până la 8 decembrie 1999 şi de la 10 ianuarie 2001 până la 28 februarie 2001.

Recurenţii inculpaţi G.V. şi C.S. vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Se va dispune ca onorariile apărătorilor din oficiu pentru inculpaţii G.V., C.S. şi pentru intimatul inculpat A.C. să fie plătite din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva deciziei penale nr. 140 din 26 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi sentinţei penale nr. 1080 din 6 noiembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, cu privire la inculpatul G.V.

Casează hotărârile atacate cu privire la achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 alin. (2) C. pen.

Casează Decizia penală atacată cu privire la omisiunea reţinerii circumstanţei agravante, prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., la infracţiunea de înşelăciune reţinută şi cu privire la individualizarea pedepsei aplicate pentru această infracţiune.

Înlătură aplicarea art. 34 lit. b) C. pen., pentru inculpatul G.V. şi repune pedepsele în individualitatea lor după cum urmează:

- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.;

- 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică pentru inculpatul G.V. din infracţiunea prevăzută de art. 293 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 293 alin. (1) C. pen. şi condamnă inculpatul la 2 ani închisoare.

În baza art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 543/2002 constată că pedeapsa este graţiată integral şi condiţionat.

Face aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., la infracţiunea de complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi condamnă inculpatul la 6 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată în cauză pentru infracţiunea, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., cu pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), urmând ca inculpatul G.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

Deduce din pedeapsă arestarea preventivă pentru inculpatul G.V. de la 15 martie 2002 la 25 ianuarie 2005.

Admite recursul declarat de inculpatul G.G., împotriva deciziei penale nr. 75 din 19 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi a sentinţei penale nr. 654 din 27 iunie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la omisiunea graţierii pedepsei aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 C. pen.

Casează hotărârile atacate pe acest aspect.

Înlătură aplicarea art. 34 lit. b) C. pen., pentru inculpatul G.G. şi repune pedepsele în individualitatea lor, după cum urmează:

- 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 C. pen.;

- 7 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3), cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

În baza art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 543/2002, constată graţiată integral şi condiţionat pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 C. pen.

Stabileşte ca inculpatul G.G. să execute pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

Admite recursurile declarate de partea civilă G.M.D., împotriva deciziei penale nr. 75 din 19 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a sentinţei penale nr. 654 din 27 iunie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a deciziei penale nr. 140 din 26 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi a sentinţei penale nr. 1080 din 6 noiembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

Înlătură anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între A.C. şi G.M.D., autentificat din 19 august 1998.

Casează hotărârile mai sus menţionate numai cu privire la soluţionarea acţiunii civile şi dispune trimiterea cauzelor spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.

Respinge recursul declarat de inculpatul G.V., împotriva deciziei penale nr. 140 din 26 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Respinge recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva deciziei penale nr. 75 din 19 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.S. reţinerea de 24 ore din 17 decembrie 1998 şi perioadele arestărilor preventive de la 12 iulie 1999 la 8 decembrie 1999 şi de la 10 ianuarie 2001 până la 28 februarie 2001.

Obligă pe inculpaţii G.V. şi C.S. la câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile apărătorului desemnat din oficiu în sumă de câte 400.000 lei pentru recurentul inculpat G.G. şi intimatul inculpat A.C., se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 ianuarie 2005.

← ICCJ. Decizia nr. 524/2005. Penal. Plângere. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 545/2005. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 545/2005. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs ICCJ. Decizia nr. 546/2005. Penal. Art. 20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs