ICCJ. Decizia nr. 5906/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5906/2005
Dosar nr. 5114/2005
Şedinţa publică din 20 octombrie 2005
deliberând asupra recursului declarat de inculpatul V.A. împotriva deciziei penale nr. 540 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la 12 iulie 2005, în dosarul nr. 2291/2005, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 893, pronunţată la 12 iunie 2005, în dosarul nr. 2112/2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, l-a condamnat pe inculpatul V.A., poreclit F. după cum urmează:
- la 6 ani de închisoare şi 3 ani de interzicere a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în baza art. 2 alin. (1) şi (2) şi a art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), precum şi
- la un an şi 6 luni de închisoare, în baza art. 4 şi a art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., aceeaşi instanţă a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 6 ani închisoare, precum şi pedeapsa complimentară de interzicere pe timp de 3 ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Prin sentinţă s-a dispus de asemenea:
- aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP);
- menţinerea stării de arest a inculpatului (măsură motivată în considerente prin invocarea art. 350 C. proc. pen.);
- deducerea din pedeapsă a perioadei în care inculpatul s-a aflat în stare de reţinere şi apoi de arestare preventivă, cu începere de la 10 martie 2005 şi până la data pronunţării;
- restituirea către inculpat a unui telefon mobil şi a unei cartele telefonice SIM depuse la camera de corpuri delicte a D.G.P.M.B. – B.C.C.O.A.B. şi
- obligarea inculpatului la plata către stat a cheltuielilor judiciare în valoare de 2,8 milioane lei vechi.
Totodată s-a constatat că, prin analizele de laborator efectuate în cauză, a fost distrusă o cantitate de 0,22 gr. de heroină care a făcut obiectul infracţiunilor comise de inculpat.
Apelul declarat de V.A. împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 540 dată la 12 iulie 2005, în dosarul nr. 2291/2005, de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, instanţă care s-a pronunţat, de asemenea, în sensul menţinerii stării de arest a inculpatului şi al deducerii din pedeapsă a perioadei în care acesta a continuat să se afle în stare de arest.
De asemenea, instanţa de apel l-a obligat pe inculpat la plata către stat a cheltuielilor judiciare în valoare de 900 000 lei vechi, cu menţiunea că 400 000 lei reprezintă onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu şi se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa aceste hotărâri, instanţa de fond şi cea de apel au reţinut în esenţă că
- la 7 martie 2005, numita M.M., care era arestată preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, a formulat un denunţ prin care făcea cunoscut faptul că V.A. comercializează heroină în zona Ferentari;
- prin acelaşi denunţ era exprimată intenţia de a colabora u poliţia în vederea tragerii la răspundere a inculpatului;
- ulterior, concubinul lui M.M., pe nume I.G.F., a formulat un denunţ similar;
- la 10 martie 2005, I.G.F., acţionând cu acordul poliţiei, l-a contactat telefonic pe V.A. sub pretextul achiziţionării de heroină de la acesta;
- ca urmare inculpatul a venit la întâlnirea cu denunţătorul cu un autoturism şi a luat de la acesta din urmă suma de 1 200 000 lei, compusă din bancnote ale căror serii fuseseră notate în prealabil de către poliţie;
- cu banii astfel obţinuţi inculpatul s-a deplasat la o adresă din zonă de unde a cumpărat 3 doze de heroină, pentru care a cheltuit însă doar jumătate din suma amintită;
- cele trei doze au fost predate de inculpat denunţătorului I.G.F., care ulterior le-a predat la rândul său poliţiştilor,
- iar inculpatul V.A. a fost reţinut, ocazie cu care, în autoturismul cu care circula s-au descoperit bancnotele înseriate în valoare de 600 000 lei rămase necheltuite, precum şi alte 5 doze de heroină.
S-a mai reţinut, pe baza unor analize fizico-chimice efectuate în cauză, că în cele 3 doze vândute denunţătorului se aflau 0.08 grame de heroină şi că restul de 5 doze conţineau 0,14 grame de heroină, în legătură cu această ultimă cantitate de drog inculpatul declarând că era destinată consumului propriu.
Referitor la activitatea ilicită astfel desfăşurată de inculpat s-a concluzionat că fapta sa constând în procurarea a 3 doze de heroină pentru denunţătorul I.G.F. întruneşte elementele infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, iar deţinerea fără drept a celor 5 doze de heroină, în vederea consumului propriu, constituie infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.
În calificarea juridică a acestor infracţiuni s-a mai reţinut că inculpatul:
- s-a aflat în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în raport cu pedeapsa executată de 5 ani închisoare, aplicată anterior, prin sentinţa penală nr. 560/1998 a Tribunalului Bucureşti, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie în forma prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen. şi că, pe de altă parte
- beneficiază de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, deoarece a formulat la rândul lui un denunţ în urma căruia s-a fost organizată o acţiune poliţienească prin care a fost prins în flagrant numitul B.M.G., în legătură cu care s-a dispus şi măsura arestării preventive pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Întrucât în motivarea apelului declarat în cauză s-a susţinut că sentinţa ar fi netemeinică şi nelegală sub aspectul individualizării sancţiunilor penale aplicate, pe care inculpatul le considera prea aspre, instanţa investită cu judecarea acelei căi de atac a reanalizat pedepsele conchizând că acestea au determinate cu respectarea cerinţelor art. 52 C. pen., privind scopul lor legal, precum şi printr-o corectă aplicare a criteriilor definite de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Ulterior, ca urmare a recursului declarat în termen legal de inculpatul V.A., cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu numărul de dosar 5114/2005.
În susţinerea recursului inculpatul a reiterat aserţiunile referitoare la caracterul excesiv de aspru al pedepselor despre care a afirmat că nu respectă prevederile art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), critici care, din punct de vedere formal corespund motivelor de recurs definite de art. 3859 punctele 14 şi 171 C. proc. pen.
Cu prilejul dezbaterilor asupra recursului prevederile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., au fost evocate şi de procuror care a pus concluzii de admitere a recursului exclusiv sub aspectul recunoaşterii în favoarea inculpatului a beneficiului legii penale mai favorabile în legătură cu modificarea adusă prin prevederilor art. 4 din Legea nr. 143/2000.
Având a se pronunţa asupra recursului astfel declarat, Curtea constată că ultima dintre criticile formulate este justificată în raport cu prevederile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), inculpatul neputându-i-se refuza beneficiul legii penale mai favorabile.
Din acest punct de vedere Decizia recurată intră sub incidenţa art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. şi se impune a fi casată conform art. 38515 pct. 2 C. proc. pen., numai în sensul aplicării prevederilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în cazul infracţiunii de deţinere, fără drept, a unei cantităţi de drog de mare risc, destinată consumului propriu, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea şi art. 16 din aceeaşi lege şi a art. 37 C. pen.
Corespunzător acestei soluţii, Curtea are în vedere şi efectuarea operaţiunilor succesive de descontopire şi recontopire a pedepselor aplicate pentru cele două infracţiuni concurente, potrivit cerinţelor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen.
În acelaşi timp, Curtea constată că, aşa cum s-a relevat şi în considerentele deciziei instanţei de apel, pedepsele aplicate corespund pe deplin scopului lor legal definit de art. 52 C. pen., şi criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În mod special, Curtea are în vedere starea de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în care s-a aflat inculpatul la data comiterii infracţiunilor reţinute în sarcina sa şi în raport cu care aserţiunea referitoare la caracterul excesiv de aspru al pedepselor ce i-au fost aplicate este lipsită de suport legal.
Aşa fiind, nu se poate reţine că prevederile art. 3859 C. proc. pen., cu referire la pct. 14 şi 171, ar avea incidenţă în cauză în raport cu această din urmă critică.
Întrucât recurentul inculpat s-a aflat, fără întrerupere, în stare de reţinere şi apoi de arestare preventivă, cu începere de la 28 septembrie 2004 şi până la judecarea recursului, perioada menţionată va fi dedusă din durata pedepsei conform art. 38516 alin. (2), raportat la art. 381 alin. (1) şi la art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de judecarea cauzei în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul V.A. împotriva deciziei penale nr. 540 din 12 iulie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează hotărârea atacată, precum şi sentinţa penală nr. 893 din 21 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la omisiunea aplicării art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Înlătură dispoziţiile art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen.
Descontopeşte pedeapsa principală în pedepsele componente.
Reţine dispoziţiile art. 13 pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 şi art. 16 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 C. pen.
Menţine pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 10 martie 2005 la 20 octombrie 2005.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5900/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... | ICCJ. Decizia nr. 5909/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
