ICCJ. Decizia nr. 594/2005. Penal. Art.208, 209, 211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 594/2005
Dosar nr. 6976 /2004
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1187 din 24 septembrie 2004, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe inculpatul N.M.:
- în baza art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) (pct. 1 rechizitoriu) la 4 ani închisoare;
- în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) (pct. 2 rechizitoriu) la 2 ani şi 6 luni închisoare;
- în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. e), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (pct. 3 rechizitoriu) la 2 ani închisoare;
- în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (pct. 4 rechizitoriu) la 9 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiţionată a inculpatului din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 118/7 februarie 2000 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti şi a contopit restul de 542 zile rămas neexecutat cu pedepsele de 2 ani şi, respectiv, 9 ani închisoare din prezenta cauză.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
Inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile în sumă de 3.400.000 lei către partea civilă SC A.Ţ.A. SA şi s-a constatat că unele părţi vătămate nu s-au constituit părţi civile iar prejudiciul cauzat părţii vătămate SC I.I.E. SRL este acoperit prin plată.
Au fost confiscate de la inculpat corpurile delicte şi acesta obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că inculpatul N.M. a săvârşit mai multe infracţiuni contra patrimoniului, după cum urmează:
1. La data de 23 august 1999, a pătruns prin efracţie în autoturismul părţii vătămate U.D., sustrăgând un radiocasetofon auto.
2. La data de 5 septembrie 1999, acelaşi inculpat a încercat să pătrundă prin efracţie în apartamentul părţii vătămate C.S. din Bucureşti cu intenţia de a sustrage bunuri însă şi-a întrerupt activitatea infracţională atunci când a auzit vocile şi paşii unor persoane în zonă, părăsind locul faptei.
3. La data de 26 noiembrie 2002, sus-numitul inculpat a încercat să pătrundă prin efracţie în autoturismul aparţinând părţii vătămate SC I.E.I. SRL, parcat pe o stradă în Bucureşti, nereuşind să sustragă bunuri.
Întrucât inculpatul a spart geamul de la portiera autoturismului, prejudiciul în sumă de 3.400.000 lei a fost achitat de SC A.Ţ.A. SA, care s-a constituit parte civilă în cauză.
4. La data de 6 ianuarie 2003, în timp ce se afla în Bucureşti pe Aleea Trestiana, sector 4, inculpatul N.M. a deposedat-o pe partea vătămată M.M. de o geantă care conţinea mai multe bunuri, ameninţând-o cu un cuţit şi folosind apoi violenţa.
Inculpatul şi-a recunoscut vinovăţia în săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii, aşa cum au fost reţinute.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul N.M. a declarat apel, solicitând reducerea pedepsei şi deducerea duratei arestului preventiv.
Prin Decizia penală nr. 861 din 18 noiembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, constatând, pe de o parte, că pedeapsa rezultantă a fost corect individualizată iar, pe de altă parte, că în cauză nu există perioadă de arestare preventivă ce s-ar impune a fi dedusă, instanţa de fond contopind legal restul neexecutat de 542 zile cu pedeapsa din prezenta cauză.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat, criticând-o pentru greşita reţinere a stării de recidivă întrucât primul termen al acesteia l-ar constituit o pedeapsă aplicată pentru o infracţiune săvârşită în timp ce era minor şi pentru severitatea pedepsei de executat, solicitând reducerea acesteia, iar, în scris, pentru nevalorificarea felului recidivei, art. 37 lit. a) C. pen., în condiţiile căreia a comis faptele din lunile august – septembrie 1999 în raport cu condamnarea de 4 ani ce i-a fost aplicată şi din executarea căreia s-ar fi eliberat condiţionat la 10 august 1999.
Verificând hotărârea criticată în baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar, inculpatul N.M. a suferit numeroase condamnări, toate pentru infracţiuni de furt şi tâlhărie săvârşite după împlinirea vârstei de 18 ani.
Recidiva prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost reţinută la infracţiunile săvârşite în lunile august şi septembrie 1999 (pct. 1 şi 2 rechizitoriu şi expunere prin considerentele hotărârii instanţei de fond) în raport cu condamnarea la pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 452 din 15 aprilie 1994 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti, din executarea căreia a fost eliberat condiţionat la 18 septembrie 1996, cu un rest neexecutat de 761 zile.
O altă condamnare până în luna august 1999 nu apare înscrisă în cazierul judiciar (deşi există în acesta o menţiune privind o liberare a inculpatului la 10 august 1999 cu un rest de 479 zile), astfel încât corect s-a reţinut de către instanţa de fond recidiva prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la infracţiunile de sub pct. 1 şi 2 din rechizitoriu.
Cât priveşte critica referitoare la greşita individualizare a pedepsei, aplicată de inculpat ca excesivă, Curtea constată că nici aceasta nu este întemeiată.
În raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), între care sunt şi cele referitoare la limitele speciale ale pedepsei şi persoana inculpatului, se constată că au fost stabilite pedepse orientate spre limita minimă specială prevăzută pentru fiecare infracţiune, deşi inculpatul a săvârşit o pluralitate de infracţiuni, fiecare cu un ridicat grad de pericol social, după ce a executat alte pedepse, aplicate pentru săvârşirea unor infracţiuni de acelaşi gen.
Reducerea pedepsei, aşa cum solicită inculpatul, nu se justifică, sancţiunea, astfel cum a fost aplicată fiind necesară realizării funcţiilor sale de constrângere şi reeducare şi scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Cum nici din examinarea hotărârii, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa vreunuia dintre celelalte cazuri de casare care se iau în considerare din oficiu, recursul inculpatului N.M. urmează să fie respins ca nefondat.
Inculpatul este arestat în altă cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.M. împotriva deciziei penale nr. 861 din 18 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 54/2005. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 597/2005. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
