ICCJ. Decizia nr. 128/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.128/2006
Dosar nr. 18082/1/2005
(nr. vechi 4662/2005)
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 29 din 9 februarie 2005 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti a fost respinsă cererea de revizuire a sentinţei nr. 33 din 6 martie 1997 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1475 din 20 aprilie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, formulată de condamnatul O.I.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că petentul O.I. a formulat cerere de revizuire cu privire la sentinţa nr. 33 din 6 martie 1996 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1475 din 20 aprilie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Prin sentinţa amintită, O.I. a fost condamnat la 4 (patru) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – b) C. pen., pe o perioadă de un an, în condiţiile art. 66 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu reţinerea circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., şi în condiţiile art. 76 alin. (2) C. pen. Pe perioada indicată în art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Prin Decizia nr. 37 din 10 martie 1998, Curtea Militară de Apel, cu majoritate de voturi, a admis apelul Parchetului Militar şi a desfiinţat sentinţa atacată sub aspectul laturii penale în sensul că a înlăturat dispoziţiile art. 73 lit. b) şi art. 76 alin. (2) C. pen., şi l-a condamnat pe inculpatul O.I., la 10 (zece) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe timp de 4 (patru) ani, pentru infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
Prin Decizia nr. 1475 din 20 aprilie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) a fost admis recursul părţii civile M.S. şi au fost casate Decizia Curţii Militare de Apel nr. 37/1998 şi sentinţa Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti nr. 33/1997 numai cu privire la neacordarea daunelor morale, obligându-l pe recurentul inculpat O.I. la 5.000.000 lei daune morale către partea civilă M.S.
A fost respins recursul inculpatului O.I. împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
În motivarea cererii de revizuire, condamnatul a susţinut că hotărârea a cărei revizuire se solicită s-a bazat pe declaraţiile mincinoase ale martorilor N.O.Şt., V.M., B.A. şi M.C.
Revizuientul a solicitat ca dovada săvârşirii, de către martori, a infracţiunii de mărturie mincinoasă să fie efectuată în cadrul procedurii de revizuire, conform art. 395 alin. (2) C. proc. pen., deoarece procurorul nu mai poate examina fondul cauzei întrucât a intervenit prescripţia.
În urma cercetărilor efectuate, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a înaintat instanţei competente întregul material împreună cu concluziile sale.
Astfel, în concluziile înaintate se precizează că motivul de revizuire invocat nu se circumscrie în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., motiv pentru care a solicitat respingerea cererii de revizuire.
Analizând actele şi lucrările din dosar, prima instanţă a respins cererea de revizuire a condamnatului reţinând că motivele ce constituie cazuri de revizuire trebuie să fie întotdeauna constatate după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, astfel, dacă ar fi fost cunoscute în cursul judecăţii, cererea ar fi fost inadmisibilă.
De asemenea, prima instanţă a reţinut că motivele invocate de revizuient au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul.
Prin unicul motiv de apel, acesta a criticat hotărârea atacată pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând că întrucât pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă comisă de martorii amintiţi a intervenit prescripţia răspunderii penale şi, deci, nu mai este posibilă examinarea fondului cauzei, ar fi trebui ca situaţia ce constituie cazul de revizuire invocat [(art. 394 lit. b) C. proc. pen.)] să se constate în procedura de revizuire şi, rejudecându-se cauza după admiterea în principiu, să fie anulată hotărârea a cărei revizuire se cere.
Prin Decizia nr. 26 din 15 iunie 2005 a Curţii Militare de Apel s-a respins, ca nefondat, apelul condamnatului revizuient, reţinându-se că potrivit art. 395 C. proc. pen., situaţia care constituie cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen. (un martor, expert sau interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere), se dovedeşte prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei iar atunci când instanţa sau procurorul nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, situaţia menţionată se constată în procedura de revizuire. Este necesar, însă, ca motivul ce constituie cazul de revizuire să fie constatat după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În speţa dedusă judecăţii motivele invocate de revizuient au fost cunoscute la momentul judecăţii şi avute în vedere la soluţionarea cauzei.
Astfel, în considerentele deciziei penale nr. 1475 din 20 aprilie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), secţia penală, se arată că: „Apărarea inculpatului că nu el este autorul faptei şi aceasta nu a fost lovită cu cuţitul pe care îl avea asupra sa, corect a fost înlăturată de cele două instanţe în raport cu probele administrate în cauză care stabilesc, fără dubii, vinovăţia acestuia".
Împotriva acestei decizii condamnatul revizuient a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul greşitei respingeri a cererii, reiterând motivele din cererea introductivă şi apel. În plus, mai arată că la soluţionarea apelului în procedura revizuirii au participat aceeaşi judecători care au judecat şi apelul fondului cauzei, deşi, în opinia revizuientului, aceştia se aflau în cazul de incompatibilitate prevăzută de art. 47 alin. (2) C. proc. pen. Pe de altă parte, arată că cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, deşi nu s-au examinat pe fond motivele de revizuire, în principal cel prevăzut de art. 394 lit. c) C. proc. pen., referitor la săvârşirea de către numitul S.C., lucrător de poliţie la data comiterii infracţiunii de omor pentru care a fost condamnat revizuientul, a infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), prin neluarea măsurilor de izolare a câmpului infracţional şi, mai mult, prin distrugerea probelor materiale existente la faţa locului.
Examinând recursul declarat de revizuientul condamnat prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte consideră că acesta este întemeiat.
În cererea formulată de condamnat, la data de 10 august 2004, acesta a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 33 din 6 martie 1997 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1475 din 20 aprilie 1999 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, cu motivarea că acestea s-au bazat pe declaraţiile mincinoase ale martorilor audiaţi în cauză iar organele de cercetare penală nu au respectat dispoziţiile procedurale cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului, poliţistul S.C. distrugând chiar mijloacele materiale de probă existente în câmpul infracţional. Revizuientul a ataşat cererii plângerea penală îndreptată împotriva martorilor N.O.Şt., V.M., S.L., H.C., B.A.V. şi V.V.S., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), şi împotriva lucrătorului de poliţie S.C., pentru cea prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), precum şi copia adresei nr. 5303/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, prin care s-a comunicat petentului că s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de martori sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Constatarea instanţei de fond, preluată de cea de apel, în sensul că motivele de revizuire au fost cunoscute în timpul judecăţii fondului, nefiind descoperite ulterior acesteia şi că au fost analizate cu ocazia soluţionării recursului, când s-a concluzionat că apărarea inculpatului cum că nu este autorul faptei a fost corect înlăturată în raport de probele administrate în cauză, nu este reală, motivele de recurs vizând completarea urmăririi penale cu o expertiză medico - legală, testarea la poligraf a condamnatului, audierea suspectului G.G. şi, respectiv, grava eroare de fapt în interpretarea probelor.
Nici un moment nu s-a invocat expres de către inculpat, cu ocazia soluţionării cauzei în fond (cu excepţia unui memoriu formulat de fratele acestuia, adresat procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel, nesoluţionat, ataşat dosarului de recurs), faptul că martorii audiaţi în cauză au dat declaraţii mincinoase sau că un lucrător de poliţie ce a făcut acte de cercetare penală ar fi comis infracţiunea de neglijenţă în serviciu, astfel că instanţa de fond, investită cu judecarea cererii de revizuire trebuia să cerceteze aceste cazuri de revizuire în cadrul procedurii în faţa instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 395 alin. (2) C. proc. pen., întrucât răspunderea penală pentru infracţiunile prevăzute de art. 249 şi art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), s-a prescris iar procurorul nu s-a putut pronunţa din acest motiv pe fondul plângerilor penale formulate de petent.
Pentru aceste motive, văzând şi prevederile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul revizuientului condamnat, va casa ambele hotărâri şi va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Teritorial Bucureşti pentru a examina pe fond motivele de revizuire.
Conform prevederilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de revizuientul O.I. împotriva deciziei nr. 26 din 15 iunie 2005 a Curţii Militare de Apel.
Casează sentinţa penală nr. 29 din 9 februarie 2005 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi Decizia penală sus-menţionată şi trimite cauza spre rejudecare, la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1259/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 129/2006. Penal. întrerupere executare. Recurs → |
|---|
