ICCJ. Decizia nr. 195/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.195/2006
Dosar nr. 297/1/2006
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă de la 7 decembrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în dosarul nr. 3601/2005, în baza dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor C.F., U.E., M.M. şi V.M. deţinuţi în Penitenciarul Ploieşti, P.V. şi R.I. deţinuţi în Penitenciarul Bucureşti-Jilava şi a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor.
Se va emite adresă către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a fi restituit dosarul de fond al cauzei.
Se vor emite adrese către Curtea de Apel Bucureşti şi Judecătoria Buftea pentru a obţine acordul de transfer al inculpaţilor P.V. şi R.I. la Penitenciarul Ploieşti, prin A.N.P.
S-a acordat termen, la data de 11 ianuarie 2006, sala 1, urmând ca inculpaţii aflaţi în stare de arest să fie citaţi, cu date de stare civilă şi menţiunea „prezenţa este obligatorie, prin administraţia locului de deţinere a acestora, inculpaţii P.V. şi R.I., cu dispoziţie de transfer la Penitenciarul Ploieşti, precum şi intimata-parte civilă D.G.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel, verificând conform art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor P.V., C.F., R.I., U.E., M.M., V.M. a constatat că au fost respectate dispoziţiile legale în materie în ce priveşte dispunerea şi menţinerea acestei măsuri preventive pe parcursul judecăţii în fond, iar cu privire la menţinerea arestării preventive a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor impun în continuare privarea acestora de libertate.
S-a constatat lipsa dosarului de fond înaintat, la data de 5 decembrie 2005, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursului declarat de inculpatul R.I. împotriva încheierii de şedinţă din data de 24 octombrie 2005 şi pentru a se emite adresă în vederea restituirii dosarului.
Având în vedere lipsa de procedură cu intimata-parte civilă D.G., a cărei dovadă de citare nu a fost restituită la dosar, cu apelanţii-inculpaţi P.V. şi R.I., deţinuţi în Penitenciarul Bucureşti-Jilava, a căror prezenţă la judecată este obligatorie şi pentru a se emite adrese către instanţele la dispoziţia cărora aceştia se află, aşa cum a rezultat din adresa nr. 56985/2005 emisă de A.N.P. Bucureşti spre a obţine acordul de transferare a acestora în Penitenciarul Ploieşti a considerat necesar amânarea cauzei la termenul menţionat.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat, în termen legal, recurs inculpatul R.I., fără a arăta în scris motivele.
Examinând recursul declarat de inculpatul R.I. prin prisma dispoziţiilor art. 3856 cu referire la art. 141 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului declarat împotriva încheierii de şedinţă de la 7 decembrie 2005 ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin sentinţa penală nr. 106 din 18 martie 2005 a Tribunalului Dâmboviţa pronunţată în dosarul nr. 1693/2004, în baza art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnat inculpatul R.I., la 8 ani închisoare, pentru fapta din 14 martie 2002, victima C.I., zis O.
În baza art. 211 alin. (3) C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) şi b) şi alin. (2) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a fot condamnat acelaşi inculpat la 18 ani închisoare pentru fapta din 29 aprilie 2002, victima decedată D.C.
În baza art. 211 alin. (2) lit. a) şi b) C. pen., raportat la art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la 10 ani închisoare, pentru fapta din 29 aprilie 2002, victima D.G.
În baza art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, stabilind inculpatului R.I., să execute pedeapsa cea mai grea, anume 18 ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 C. pen., interzicând inculpatului toate drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 211 alin. (3) C. pen., cu referire la art. 64 şi art. 65 alin. (1) – (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 5 ani în condiţiile prevăzute de art. 66 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din durata pedepsei aplicate, timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 4 noiembrie 2003 la zi.
Prin aceeaşi sentinţă au mai fost condamnaţi şi inculpaţii U.E., C.F., M.M., V.M. şi P.V.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că în noaptea de 14 martie 2002, un grup de şase persoane, printre care şi inculpaţii R.I. zis L., U.E., fost A.E., C.F., M.M., V.M. au pătruns fără drept în această locuinţă, unde, prin violenţe exercitate asupra părţii vătămate şi soţiei acestuia C.G. şi-au însuşit suma de 23.000.000 lei, precum şi 2 inele de 6 şi 4,8 gr. aur, o verighetă simplă de 4 gr. aur, 2 lănţişoare de câte 10 gr. aur, o brăţară de 8 gr. aur, valoarea acestor bijuterii fiind de 20.160.000 lei, sume ce care C.I. s-a constituit parte civilă.
2. În noaptea de 29 aprilie 2002 un grup de şase persoane, printre care inculpaţii R.I., U.E., C.F., M.M., P.V. au pătruns fără drept în locuinţa victimei D.C., unde, prin violenţă exercitată asupra acestuia şi soţiei sale D.P. şi a fiului lor D.G., cât şi asupra şoferului familiei, martorul D.I., şi-au însuşit suma de 20.000.000 lei, precum şi un lănţişor de 44 gr. aur, o brăţară de 20 gr. aur, 6 mahmudele de câte 14 gr. aur, un ghiul de aur, o pereche cercei de 2,5 gr. aur, un inel cu piatră de 3 gr. aur, un lănţişor cu cruciuliţă în greutate de 13 gr. aur, bijuterii în valoare de 72.450.000 lei, sume cu care D.P. s-a constituit parte civilă.
În urma probatoriului administrat a rezultat că grupul infracţional a fost constituit din inculpaţii mai sus identificaţi, plus învinuitul V.I., învinuit faţă de care s-a dispus, prin acelaşi rechizitoriu disjungerea cauzei şi continuarea cercetării pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie (aceeaşi dispoziţie s-a luat şi faţă de învinuitul I.T. zis T., participant la prima faptă de tâlhărie) fiindcă în urma investigaţiilor organelor de urmărire penală s-a constatat că sunt dispăruţi de la domiciliile lor, fiind daţi în urmărire generală.
Probele administrate în cauză coroborate conform art. 69 C. proc. pen., au dus la concluzia că inculpaţii R.I. şi U.E. sunt persoane care au agresat şi pe victima D.C., soldată cu decesul acesteia.
În actul de sesizare, s-a reţinut că, în aceeaşi noapte de 29 aprilie 2002, un grup de şase persoane mascate au pătruns fără drept, în locuinţa părţii vătămate D.G., din comuna Băleni, judeţul Dâmboviţa şi unde aceasta se afla împreună cu un minor în vârstă de 8 luni, iar, prin violenţă şi-au însuşit 25.000.000 lei, 200 dolari S.U.A., o giacă din piele, o pătură, 2 cuţite.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 197/V din 2 mai 2002 a rezultat că partea vătămată a prezentat leziuni corporale care au necesitat 25-30 zile de îngrijire medicală pentru vindecare şi care s-au putut produce prin loviri repetate cu obiect dur.
D.G., cu ocazia audierii, a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 28.000.000 lei şi 200 dolari S.U.A. pentru a-şi recupera prejudiciul suferit.
Împotriva acestei sentinţei au declarat apeluri de către inculpaţii P.V., R.I., C.F., U.E., M.M. şi V.M. ce au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 3601/2005, fiind menţinută arestarea preventivă a acestora.
În conformitate cu art. 3002 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b.
Totodată art. 160b C. proc. pen., modificat prin acelaşi act normativ arătat stipulează că în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Înalta Curte consideră că în mod corect instanţa de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 148 C. proc. pen., chiar dacă sentinţa pronunţată în cauză nu este definitivă, inculpatul R.I. a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 18 ani, pentru infracţiuni de o gravitate ridicată.
De asemenea, verificarea menţinerii măsurii arestării preventive a inculpatului R.I. a fost făcută în concordanţă şi cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) şi c) ale C.A.D.O.L.F., respectiv arestarea a fost menţinută pe baza condamnării pronunţată de un tribunal competent şi în cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune.
Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 7 decembrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti prin care s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului apelant R.I. este legală şi temeinică.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.I. împotriva încheierii din 7 decembrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în dosarul nr. 3601/2005.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.I. împotriva încheierii din 7 decembrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în dosarul nr. 3601/2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei (1.000.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei (400.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 177/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 202/2006. Penal → |
|---|
