ICCJ. Decizia nr. 321/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 321/2006
Dosar nr. 13455/1/2005
(nr. vechi 3269/2005)
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2006
deliberând asupra recursului declarat de inculpatul D.A. împotriva deciziei penale nr. 23 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia pentru minori şi familie, la 14 aprilie 2005, în dosarul nr. 6826/2004, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 483, pronunţată la 19 noiembrie 2004, în dosarul nr. 1671/2004, Tribunalul Vaslui l-a condamnat pe inculpatul S.A., la 2 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prevăzură de art. 13 alin. (1), în condiţiile art. 13 alin. (4) şi art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În cazul ambelor infracţiuni instanţa a făcut, de asemenea, aplicarea prevederilor art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. b) C. pen., iar în temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., cele două pedepse au fost contopite stabilindu-se ca rezultantă pedeapsa de 3 ani închisoare.
Cu privire la acelaşi inculpat s-a făcut şi aplicarea art. 83 C. pen., precum şi a art. 7 din Legea nr. 543/2002 revocându-se beneficiul suspendării şi al graţierii condiţionate a unei pedepse de doi ani închisoare stabilite anterior; ca urmare s-a concluzionat că inculpatul urma să execute în total 3 ani şi 2 luni de închisoare.
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat inculpatul D.A., la un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a), cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi la 2 ani şi 6 luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) în condiţiile art. 13 alin. (4) şi art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. b) C. pen., stabilindu-se totodată, conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 6 luni de închisoare.
De asemenea, prin sentinţă:
- s-a dispus aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), cu privire la ambii inculpaţi;
- au fost confiscate în folosul statului, conform art. 19 din Legea nr. 678/2001 şi art. 118 C. pen., suma de 1000 Euro de la inculpatul S.A. şi suma de 3.000.000 lei de la inculpatul D.A.;
- s-a luat act că „martorele, victime prezente în instanţă C.L.L., C.L. şi P.G. nu s-au constituit părţi civile în cauză" şi
- au fost obligaţi inculpaţii să plătească statului câte 2.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Apelurile declarate ulterior împotriva sentinţei menţionate au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia penală nr. 23 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia pentru minori şi familie, la 14 aprilie 2005, în dosarul nr. 6826/2004.
Pentru a pronunţa aceste hotărâri, instanţa de fond şi cea de apel au reţinut în esenţă că, în perioada decembrie 2003 - martie 2004, în baza unei înţelegeri prealabile avute cu S.A., inculpatul D.A. le-a racolat pe minorele M.A., C.L., C.L. şi P.G. în scopul facilitării deplasării acestora în Spania în vederea practicării prostituţiei.
În acelaşi scop D.A. a racolat-o pe S.I.L., care nu era minoră, iar în schimbul tuturor acestor activităţi el a primit de la S.A. sume totalizând 3.000 .000 lei.
S-a mai reţinut că:
- inculpatul S.A. a suportat o parte din cheltuielile pregătitoare oferindu-le persoanelor racolate sume de bani în vederea cumpărării de haine, ocupându-se de obţinerea de paşapoarte şi asigurând îmbarcarea lor în autocare;
- minora M.A. şi S.I.L. au fost efectiv obligate să se prostitueze de către R.D. şi R.M., persoanele care locuiesc în Spania;
- familia R. a acţionat de conivenţă cu S.A., căruia i s-a şi trimis o parte, 1000 de Euro, din banii câştigaţi de M.A.;
- la câteva zile după ajungerea în Spania minora C.L.L. a revenit în România, deoarece nu a acceptat să se prostitueze;
- întrucât plecarea spre Spania a minorelor C.L. şi P.G. a generat proteste din partea familiilor lor, acestea au fost retrimise în ţară înainte de a ajunge la destinaţie, după o escală de trei zile în Italia, în oraşul Bologna.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs în termen legal inculpatul D.A., cauza fiind ulterior înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, mai întâi cu numărul (vechi) de dosar 3269/2005, iar apoi cu numărul 13455/1/2005.
În motivarea recursului s-a susţinut că inculpatul recurent nu a acţionat cu intenţia de a comite infracţiunile reţinute în sarcina sa, convingerea sa fiind că desfăşura o activitate licită.
În raport cu această motivare recurentul a solicitat ă fie achitat în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
În subsidiar s-a afirmat că pedepsele aplicate inculpatului-recurent ar fi excesiv de aspre, solicitându-se diminuarea lor şi, implicit, a pedepsei rezultante.
Având a se pronunţa asupra recursului astfel declarat, Curtea reţine că, prin natura lor, argumentele aduse în susţinerea acestuia corespund, sub aspect strict formal, prevederilor art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 14 C. proc. pen., texte de lege care deşi nu au fost invocate în mod expres de către recurentul D.A., pot fi avute in vedere in analizarea recursului în raport cu prevederile alineatului 3 al aceluiaşi articol.
Odată făcută această precizare prealabilă de ordin procedural, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Este de reţinut astfel că atât în declaraţiile date în timpul urmăririi penale cât şi cu ocazia audierii de către prima instanţă inculpatul recurent a evocat în mod detaliat conţinutul activităţii sale de racolare a celor cinci femei, dintre care patru erau minore, în scopul facilitării deplasării acestora în Spania în vederea practicării prostituţiei.
Aceste declaraţii ale inculpatului se coroborează pe deplin cu declaraţiile martorelor menţionate care l-au prezentat pe D.A. ca pe un personaj cheie în racolarea şi încurajarea lor pentru atingerea obiectivului amintit.
Afirmaţiile repetate ale inculpatului-recurent potrivit cărora iniţial a comunicat martorului C.S. şi inculpatului S.A. temerea pe care o avea de a se implica în activitatea arătată infirmă aserţiunile sale ulterioare conform cărora nu a avut reprezentarea participării sale la acţiuni cu conţinut infracţional.
Nu în ultimul rând este de amintit că în declaraţia dată în faţa primei instanţe acelaşi inculpat a început prin a recunoaşte că se face vinovat de infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Aşa fiind, nu poate fi primită apărarea sa potrivit căreia în cauză ar fi aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) lit. d) şi art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.
O concluzie similară se impune şi în ceea ce priveşte critica pe care recurentul a formulat-o în temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În acest sens, Curtea reţine că în operaţiunea de individualizare a pedepselor aplicate inculpatului-recurent pentru infracţiunile concurente reţinute în sarcina sa instanţa de fond a luat în considerare atât prevederile art. 52 C. pen., referitoare la scopul acestora cât şi criteriile consacrate de art. 72 din acelaşi cod.
De altfel, în raport cu limitele speciale ale pedepselor prevăzute de textele de lege care încriminează infracţiunile comise de inculpat pedepsele aplicate acestuia nu pot fi, în nici un caz considerate ca excesiv de aspre.
Conchizând aşadar că în cauză nu sunt incidente nici una dintre prevederile art. 3859 C. proc. pen., Curtea va face aplicarea art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, în sensul respingerii recursului ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de judecarea cauzei în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.A. împotriva deciziei penale nr. 23 din 14 aprilie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia pentru minori şi familie.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 220 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 320/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 322/2006. Penal → |
|---|
