ICCJ. Decizia nr. 500/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 500/2006
Dosar nr. 21037/1/2005
(nr. vechi:6140/2005)
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 137/ P din 13 iulie 2005, pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. 351/P/2005, inculpatul U.N.C. a fost condamnat, la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) şi i) C. pen. şi la 3 ani pedeapsă complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
I s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile şi pe durata arătată în art. 71 alin. (2) C. pen.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile U.T.C. suma de 3.300 lei daune materiale, 3.000 lei daune morale şi o contribuţie periodică lunară de 40 lei, începând cu data de 13 iunie 2004 şi până la încetarea stării de nevoie.
A fost obligat inculpatul să achite C.A.S. Bacău suma de 13.441,73 lei, actualizată la data executării.
Inculpatul U.N.C. a fost obligat să plătească părţii civile U.T.C. 250 lei cheltuieli judiciare, iar statului suma de 700 lei, cu acelaşi titlu.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, în ziua de 13 iunie 2004, partea vătămată U.T.C., care locuieşte în satul Frumoasă, s-a deplasat cu bicicleta în com. Tazlău, jud. Neamţ la fratele său, tatăl inculpatului, U.N., pentru a-l invita la nunta fiicei sale.
Partea vătămată şi fratele său au mers la barul din comună şi au consumat băuturi alcoolice, U.N. rămânând la bar în timp ce partea vătămată a mers să mai anunţe şi alte rude.
În jurul orelor 16,00, partea vătămată a revenit la bar şi împreună cu fratele său au mai consumat o sticlă de vin, aşezându-se la o masă aflată pe terasă, unde a venit şi inculpatul.
Acesta din urmă a afirmat că va face bani şi va pleca în Italia, nu înainte însă de a da foc la toate bunurile părinţilor săi.
Partea vătămată auzind afirmaţiile inculpatului l-a certat pe acesta, motiv pentru care a izbucnit un conflict între cei doi, inculpatul lovind victima cu pumnul în faţă, ceea ce a determinat căderea acestuia, după care a continuat să-l lovească cu picioarele în abdomen.
Reuşind să se ridice partea vătămată a încercat să-l lovească şi el pe inculpat cu o sticlă care i-a fost însă luată din mână de martorul M.C.D.
Inculpatul a lovit din nou pe partea vătămată cu capul în zona feţei după care a plecat, în timp ce victima a fost dusă de către fratele său la domiciliul lui situat în apropierea barului, unde partea vătămată a rămas, culcându-se într-o bucătărie.
Peste noapte inculpatul a venit la domiciliul părinţilor săi şi întâlnindu-o pe partea vătămată a agresat-o din nou, lovind-o cu capul în zona feţei, iar după ce a căzut a continuat să o lovească cu picioarele peste corp.
Partea vătămată a reuşit să scape şi să intre în camera în care dormea, însă inculpatul a urmat-o şi a lovit-o din nou.
În încercarea de a se apăra partea vătămată a luat un cuţit, fiind însă deposedată de acesta, de U.E., mama inculpatului, care a anunţat şi organele de poliţie.
În ziua următoare datorită leziunilor suferite, partea vătămată nus-a mai putut deplasa singură spre domiciliul său, astfel că fratele acestuia U.N. a transportat-o cu căruţa în comuna Balcani unde au ajuns spre seară, deoarece pe drum cei doi au mai oprit pe la baruri, consumând băuturi alcoolice.
În ziua de 15 iunie 2004, partea vătămată a fost transportată la spital şi internată cu diagnosticul de politraumatism obiectivat prin traumatism cranio-facial, necroze parcelare hemifacies stâng operat, traumatism abdominal, peritonită generalizată, necroză şi hematom ileal, leziuni ce au necesitat 70-80 zile îngrijiri medicale şi care au pus în primejdie viaţa victimei.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 66 milioane lei daune materiale din care inculpatul i-a achitat suma de 30 milioane lei şi 100 milioane lei daune morale, solicitând şi plata unei prestaţii periodice în raport de gradul de invaliditate stabilit.
Împotriva sentinţei penale a declarat apel inculpatul, numai sub aspectul laturii penale, criticând hotărârea pentru greşita încadrare juridică a faptei susţinând că fapta pe care a comis-o este aceea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., şi nu tentativă la omor calificat pentru care greşit a fost condamnat, neexistând intenţia de a ucide.
A mai susţinut apelantul că a fost provocat de partea vătămată care a intervenit în conflictul care avea loc între inculpat şi tatăl său, partea vătămată încercând să-l lovească ci o sticlă, iar ulterior în timp ce se afla la domiciliul său, partea vătămată a încercat din nou să-l lovească cu un cuţit.
Instanţa de apel a respins, ca nefondat, apelul inculpatului reţinând că din actele şi lucrările dosarului rezultă fără dubii că la data de 13 iunie 2004, într-un loc public inculpatul i-a aplicat părţii vătămate care este unchiul său mai multe lovituri, actele de violenţă repetându-se şi la domiciliul inculpatului.
S-a mai reţinut că leziunile traumatice au fost produse prin loviri active, repetate, cu obiect contondent, au necesitat pentru vindecare 70-80 zile îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei.
Expertiza medico-legală efectuată în cauză a infirmat susţinerile inculpatului în sensul că leziunile victimei ar fi fost rezultatul căderii acesteia din căruţă, în concluziile actului medical menţionându-se că este foarte puţin probabil provocarea leziunilor respective prin căderea din căruţă.
S-a apreciat de către instanţa de apel că lovirea repetată a victimei cu pumnii, picioarele şi capul în zone vitale ale corpului şi punerea în primejdie a vieţii acesteia realizează conţinutul infracţiunii de tentativă la omor calificat, cum corect a reţinut prima instanţă, faptă comisă cu intenţie indirectă.
Cât priveşte scuza provocării s-a constatat că din probele administrate în cauză nu a rezultat că inculpatul ar fi comis infracţiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de partea vătămată, iar pedeapsa aplicată a fost corect individualizată în concordanţă cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând motivele invocate în apel, respectiv greşita încadrare juridică a faptei săvârşite, omisiunea reţinerii scuzei provocării în favoarea inculpatului şi a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. b) şi c) C. pen.
A susţinut recurentul că nu a avut nici un moment intenţia de a ucide pe partea vătămată, aceasta din urmă fiind cea care l-a provocat, într-o primă fază încercând să-l lovească cu o sticlă, iar mai apoi cu un cuţit.
Recursul declarat de inculpat nu este întemeiat.
Fapta acestuia, de a aplica în mai multe rânduri unchiului său multiple lovituri cu pumnul, picioarele şi capul în zone vitale ale corpului provocându-i leziuni traumatice care au necesitat 70-80 zile îngrijiri medicale, punându-i în primejdie viaţa constituie tentativă la infracţiunea de omor calificat, deoarece din modul în care a acţionat rezultă că inculpatul a acceptat posibilitatea morţii victimei, deşi nu a urmărit acest rezultat.
Aşa fiind, cererea inculpatului recurent de a se schimba încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., nu poate fi primită, ca dealtfel nici apărarea inculpatului în sensul că ar fi comis fapta în stare de provocare.
Probele administrate în cauză nu au confirmat această susţinere.
Împrejurarea că victima, unchiului inculpatului, persoană învârstă, a apostrofat inculpatul pentru afirmaţiile făcute cu privire la intenţia sa de a da foc casei părinţilor, nu justifică riposta deosebit de violentă a inculpatului.
Inculpatul după ce a lovit victima şi aceasta a căzut la sol, a continuat să o lovească cu picioarele, acţiuni care s-au repetat şi ulterior, după ce partea vătămată a fost transportată de fratele său (tatăl inculpatului) la domiciliul acesteia.
Relaţiile conflictuale dintre inculpat şi victimă nu pot fundamenta concluzia existenţei provocării, chiar dacă ele sugerează momentul de încordare şi enervare, condiţiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., fiind precis reglementate de legiuitor, în sensul că tulburarea sub imperiul căreia inculpatul săvârşeşte fapta trebuie să fie puternică şi determinată de acţiuni concrete şi clar definite prin lege, întreprinse de victimă.
În cauză însă apostrofarea inculpatului de către victimă nu are semnificaţia juridică a unei provocări în sensul prevăzut de art. 73 lit. b) C. pen., iar înarmarea acesteia cu o sticlă, iar ulterior cu un cuţit (obiecte găsite la întâmplare) în încercarea de a se apăra de loviturile inculpatului şi de a-l lovi la rândul său pentru a stopa agresiunea nu constituie acte de provocare care să-i fi produs o tulburare puternică inculpatului.
Este evident că în seria actelor de violenţă iniţiativa a aparţinut inculpatului, partea vătămată încercând să reacţioneze la violenţele exercitate asupra sa, condiţii în care nu poate fi vorba de o provocare care să-i confere inculpatului beneficiul circumstanţei atenuante a scuzei provocării.
În ce priveşte cererea recurentului inculpat de a se reţine în favoarea sa circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. Înalta Curte apreciază că nu se justifică recunoaşterea acestor circumstanţe în cauză, inculpatul deşi infractor primar, a avut o poziţie procesuală nesinceră, şi nu a rezultat că ar fi depus stăruinţă pentru a înlătura rezultatul infracţiunii comise, care datorită intervenţiei altor persoane nu a avut ca urmare moartea victimei.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat este nefondat astfel că îl va respinge, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., hotărârile instanţei de fond şi de apel fiind corecte, atât sub aspectul încadrării juridice a faptei comise de inculpat cât şi a pedepsei aplicate acestuia, situată la limita minimă prevăzută de textul de lege încriminator.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.N.C. împotriva deciziei penale nr. 313 din 27 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Obligă pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 RON (1.200.000 lei).
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 444/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 507/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
