ICCJ. Decizia nr. 6536/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6536/2006
Dosar nr. 12148/1/2006
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 92/ P din 3 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. 1976/P/2006, a fost condamnat inculpatul T.N.N. pentru săvârşirea infracţiunea de omor calificat prevăzut de art. 174 şi 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) cu referire la 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 11 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 113 C. pen., s-a luat faţă de acesta măsura de siguranţă a obligării la tratament medical până la însănătoşire.
S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), de la 13 august 2005 la zi, iar în temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
Pe latură civilă, s-a luat act că partea vătămată T.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 365,48 lei RON cheltuieli de spitalizare actualizate la data executării, către C.A.S. Iaşi.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că inculpatul este de profesie tehnician veterinar însă din anul 1995 nu mai are loc de muncă, în acelaşi an divorţând de soţie. Din acel moment, inculpatul a locuit cu părinţii, a început să consume băuturi alcoolice şi, pe acest fond, avea dese altercaţii cu familia, în special cu tatăI său.
În ziua de 9 august 2005, inculpatul a lucrat la diferiţi cetăţeni din comună, întorcându-se la domiciliu, în jurul orelor 15,00, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
În momentul în care a intrat în casă, între inculpat şi tatăl său, care consumase şi el puţin alcool, a izbucnit o ceartă, inculpatul spunându-i tatălui să plece în casa fratelui său, T.I., care este situată în aceeaşi curte.
La aceste discuţii a asistat şi mama inculpatului, respectiv soţia victimei care, după plecarea soţului ei în cealaltă casă, a plecat în grădina din spatele casei, unde avea treabă.
Victima a plecat în casa fiului T.I., la cererea inculpatului, ştiind că acesta este o fire violentă şi s-ar putea enerva dacă nu face ceea ce i-a cerut.
Inculpatul a mers după tatăl său în casa fratelui său, unde nu locuia nimeni şi, după ce a încuiat uşa, a început să-l lovească în mod repetat cu o furcă, cu mâinile şi picioarele, peste tot corpul, până ce victima şi-a pierdut cunoştinţa.
Ulterior, inculpatul a plecat încuind uşa de acces la camera în care se afla victima, aceasta fiind găsită la scurt timp de o soră a inculpatului, B.M., care a anunţat organele de poliţie.
Victima a fost transportată la spital, însă în aceeaşi zi a decedat la Spitalul nr. 3 Iaşi.
Din raportul de autopsie medico-legală rezultă că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutive fracturilor costale multiple, fracturii sternului şi edemului pulmonar serohemoragic abundent favorizată de miocardoscleroză şi comei cerebrale consecutive contuziei difuze cerebrale. De asemenea, s-a stabilit că leziunile s-au putut produce prin comprimare toraco-abdominală şi loviri cu corpuri şi obiecte contondente, pumn, picior, par, între traumatism şi deces existând legătură directă de cauzalitate.
Inculpatul a recunoscut că l-a lovit pe tatăl său, însă o singură dată, cu coada furcii, în zona capului, în timp ce se aflau în camera sa, unde victima venise şi începuse să-l certe, încercând chiar să-l lovească cu o cârjă.
Susţinerile inculpatului că s-ar fi aflat în legitimă apărare sau că ar fi acţionat în stare de provocare, au fost apreciate ca nefondate. Astfel, la conflictul violent al părţilor, într-o primă etapă, a asistat doar T.A. soţia victimei, respectiv mama inculpatului, care a declarat că inculpatul a fost cel care a declanşat discuţiile contradictorii, cerându-i victimei să plece în casa lui T.I., victima plecând fără să riposteze nici verbal şi nici fizic.
De asemenea, susţinerea inculpatului că nu ar mai fi avut loc un conflict şi în casa lui T.I. este neîntemeiată, întrucât victima a fost găsită în locuinţa lui T.I., plină de sânge, în cameră existând numeroase urme de sânge.
Raportat la numărul loviturilor aplicate, la intensitatea acestora, la zona în care au fost aplicate şi la survenirea la scurt timp a rezultatului letal, coroborat şi cu comportamentul violent, anterior datei de 9 august 2005, al inculpatului faţă de victimă, instanţa de fond a apreciat că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzut de art. 174 şi 175 lit. c) C. pen., şi nu ale infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen., luând totodată în considerare şi atitudinea inculpatului după comiterea faptei, concretizată în încuierea camerei în care se afla victima şi părăsirea locului faptei, din care rezultă cu certitudine intenţia acestuia de a ucide.
Întrucât prin sentinţa penală nr. 224 din 8 iunie 2000 a Judecătoriei Târgu Neamţ, inculpatul a fost condamnat, la pedeapsa de 7 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 181 C. pen., fiind arestat la 14 iulie 2000 şi liberat la data de 28 decembrie 2000, cu un rest de 47 zile, instanţa a reţinut că, la data comiterii faptei, inculpatul se afla în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Inculpatul a recunoscut că a lovit victima, regretă fapta comisă, are discernământul diminuat în raport cu fapta comisă, aceste aspecte fiind reţinute de instanţă ca circumstanţe atenuante, în temeiul art. 74 C. pen., coborându-se pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, în baza art. 76 alin. (2) C. pen.
Totodată, întrucât din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică rezultă că inculpatul are discernământul diminuat, recomandându-se măsuri de siguranţă cu caracter medical, în temeiul art. 113 C. pen., s-a luat faţă de inculpat măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, până la însănătoşire.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri s-a declarat apel atât de către inculpat, cât şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi partea vătămată T.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 2224/2006.
Criticând hotărârea atacată, parchetul a invocat netemeinicia acesteia sub aspectul cuantumului neîndestulător al pedepsei aplicate, apreciindu-se că instanţa de fond a făcut o incompletă evaluare şi apreciere a gravităţii faptei pentru siguranţa publică, a periculozităţii sociale a făptuitorului recidivist şi a riscului de a recidiva.
Partea vătămată nu şi-a motivat apelul declarat nici oral şi nici în scris.
La rândul său, inculpatul, oral şi în scris, asistat de apărător din oficiu, a invocat nelegalitatea hotărârii primei instanţe justificat de nereţinerea legitimii apărări, de greşita calificarea faptei ca fiind omor calificat deşi a lipsit o astfel de intenţie, în realitate lovind victima o singură dată, de nereţinerea provocării. In subsidiar, s-a solicitat reducerea cuantumului pedepsei faţă de circumstanţele personale şi reale incidente în cauză.
Prin Decizia nr. 229/ A din 18 iulie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, partea vătămată T.A. şi inculpat, menţinându-se starea de arest a acestuia.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul T.N., criticându-le pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei încadrări juridice dată acestei fapte, în sensul că lovind o singură dată victima care l-a atacat în timp ce dormea, încadrarea juridică corectă este aceea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., moartea survenind independent de voinţa sa. Nu în ultimul rând, inculpatul a criticat hotărârile pentru nereţinerea stării de legitimă apărare, prevăzute de art. 44 C. pen., a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. (susţinând că a fost provocat de victimă), precum şi pentru cuantumul nejustificat de mare al pedepsei aplicate, în raport de starea conflictuală dintre părţi şi de faptul că avea discernământul diminuat la momentul săvârşirii faptei.
Împotriva aceleaşi decizii a declarat recurs şi partea vătămată T.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu motivarea că nu a fost citată pentru termenul din 18 iulie 2006 când s-a soluţionat apelul iar, pe de altă parte, cuantumul pedepsei aplicate este insuficient faţă de gravitatea faptei săvârşite.
1. Examinând recursul inculpatului prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, 18 şi 14 C. proc. pen., Curtea apreciază că acesta nu este întemeiat.
Apărările recurentului – inculpat, formulate pe tot parcursul procesului penal, în sensul că ar fi aplicat victimei doar o lovitură, pentru a se apăra, motivat de faptul că aceasta l-ar fi ameninţat şi l-ar fi atacat în timp ce dormea, nu poate fi primită, nefiind confirmată de nici un mijloc de probă. Dimpotrivă, mijloacele materiale de probă, supuse expertizei criminalistice, alături de constatările medico-legale, ce atestă leziunile traumatice cauzate şi intensitatea acestora, se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate T.A. şi ale martorilor B.M. şi B.I., astfel că sunt nefondate solicitările de a se dispune achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., prin reţinerea art. 44 C. pen., sau aplicarea circumstanţei atenuante a scuzei provocării, prav. de art. 73 lit. b) C. pen.
Pe de altă parte, cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat în lovituri cauzatoare de moarte este, de asemenea, nefondată iar în raport de intensitatea loviturilor aplicate de inculpat cu o furcă, cu pumnii şi picioarele, zonele vitale vizate şi gravitatea leziunilor traumatice suferite, care au legătură directă cu cauzalitate cu decesul, se poate concluziona că inculpatul a acţionat cu intenţia specifică infracţiunii de omor, în forma directă, mai ales că a lăsat victima fără ajutor, asigurând ieşirile astfel încât aceasta să nu poată fi găsită curând şi nici să nu poată solicita sprijinul altor persoane.
Totodată, în ceea ce priveşte critica referitoare la greşita individualizare a pedepsei, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată a fost corect dozată în raport de gravitatea deosebită a faptei şi de atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, precum şi faţă de circumstanţele personale ale acestuia, aceasta fiind aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.
Recursul este însă întemeiat pentru motivul analizat din oficiu constând în nelegala reţinere a stării de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), întrucât deşi inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 224 din 8 iunie 2000 a Judecătoriei Târgu Neamţ, la pedeapsa de 7 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 181 C. pen., fiind arestat la 14 iulie 2000 şi liberat condiţionat la data de 28 decembrie 2000, cu un rest de 47 zile, faţă de acesta a intervenit reabilitarea de drept, prevăzută de art. 134 C. pen., termenul de 3 ani împlinindu-se înainte de data săvârşirii faptei.
Pentru aceste considerente, neexistând alte motive de casare care să fie luate în discuţie din oficiu, Înalta Curte, văzând şi prevederile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpat, va casa în parte sentinţa şi Decizia atacate şi, rejudecând, va înlătura dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi, pe cale de consecinţă, va reduce pedeapsa de la 11 ani închisoare la 10 ani închisoare.
Conform art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului iar în baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
2. În ceea ce priveşte recursul părţii vătămate T.A., pe care îl va examina prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 21, şi 14 C. proc. pen., Curtea apreciază că acesta nu este întemeiat întrucât, pe de o parte, aceasta a fost legal citată, prin afişare, la adresa indicată în cererea de apel, pentru termenul când s-a soluţionat apelul iar, în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, nu se impune majorarea acesteia în raport de împrejurările comiterii faptei şi de circumstanţele personale ale inculpatului, respectiv starea de sănătate psihică constând în discernământul diminuat la data comiterii faptei.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, văzând şi prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de partea vătămată, ca nefondat, constatând că acesta a fost legal citată în apel şi că nu sunt motive care să justifice o majorare a pedepsei la stabilirea căreia au fost respectate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta – parte vătămată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul T.N. împotriva deciziei penale nr. 229 din 18 iulie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Casează Decizia şi sentinţa penală nr. 92/ P din 3 mai 2006 a Tribunalului Neamţ în latura penală şi rejudecând:
Înlătură dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi reduce pedeapsa de la 11 ani închisoare la 10 ani închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 13 august 2005 la 8 noiembrie 2006.
Menţine restul dispoziţiilor hotărârilor atacate.
Dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărătorul desemnat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Bucureşti.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată T.A., pe care o obligă la 60 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 8 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6523/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 6578/2006. Penal → |
|---|
