ICCJ. Decizia nr. 1565/2008. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1565/2008
Dosar nr. 47/81/2007
Şedinţa publică din 7 mai 2008
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 40 din 28 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti au fost condamnaţi inculpaţii:
1. Lt. col. C.F., la:
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- un an închisoare, pentru infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 254 alin. (2) C. pen. şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.;
- un an închisoare, pentru infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 teza I C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultant sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani, urmând ca inculpatul să se supună unor măsuri de supraveghere dispuse de instanţă.
2. Inculpatul plt. maj. I.L.P., la:
- 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 teza I C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare.
Potrivit art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
Totodată, i s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În acelaşi timp, s-a constatat că prejudiciul produs părţii civile Ministerul Apărării Naţionale în cuantum de 17.053,01 lei a fost reparat.
În sfârşit, s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, pe baza unui amplu probatoriu administrat a reţinut că inculpatul lt. col. C.F. în perioada 1 ianuarie 2001 – 30 mai 2006, a fost comandantul U.M. 01379 Târgovişte, iar inculpatul plt. major I.L.P. a îndeplinit funcţia de gestionar la magazia P.S.A. – Artilerii, iar din 5 ianuarie 2004, prin cumul de funcţii, şi pe cea de gestionar la magazia serviciului cazarmare. Ca atribuţie principală de serviciu, inculpatul răspunderea în mod direct de modul în care erau gestionate materialele pe care le avea în primire.
Instanţa de fond a reţinut că, în perioada 2003 – 30 aprilie 2006, din dispoziţia inculpatului C.F., martorii L.L.M., A.P.I. şi A.E. au lucrat cu utilajele U.M. 01370 Târgovişte la SC S. SA, care produce sticle şi borcane pentru diverşi beneficiari şi care este situată lângă unitatea militară. Utilajele unităţii militare deservite de personalul aceleaşi unităţi au efectuat lucrări de încărcare a baxpoleţilor cu sticle şi borcane în autocamioanele cu care se livra marfa la beneficiari.
S-a stabilit că, în perioada sus-arătată, L.L.M., A.P.I. şi A.E. au lucrat un număr diferit de zile la SC S. SA, atât cu motostivuitorul Balkan Car de 3,5 tone, cât şi cu U.M.T. de 1,6 tone. Uneori, SC S. SA asigura motorina necesară funcţionării utilajelor însă, de cele mai multe ori, combustibilul era asigurat de U.M. 01370 care suporta şi contravaloarea reparaţiilor şi care plătea şi salariu integral celor trei muncitori.
S-a stabilit ca L.L.M. a lucrat la SC S. SA circa 120 de zile, în medie câte 2 - 3 ore, A.P.I. 20 zile, aproximativ 3 ore pe zi, iar A.E. a fost să muncească la fabrica de sticlă 100 de zile, în medie 2 ore pe zi, fără ca între U.M. 01370 şi SC S. SA să existe relaţie contractuală, în acest sens, sau unitatea militară să beneficieze, în compensaţie, de anumite avantaje, din contră, avantajul patrimonial fiind din partea fabricii de sticlă, iar pentru U.M. 01370 înregistrându-se o pagubă.
Contravaloarea prestaţiilor ilegale efectuate în folosul SC S. SA s-a ridicat la suma de 13.461,514 lei RON.
Instanţa de fond a mai reţinut că inculpatul C.F., profitând de funcţia pe care o avea, a dispus ca salariaţi civili din cadrul unităţii să lucreze în timpul orelor de serviciu la casa pe care şi-o construia în comuna Aninoasa, jud. Dâmboviţa.
Astfel, pe baza declaraţiilor martorilor M.C., T.N. şi D.C., s-a reţinut că, aceştia au muncit pentru inculpatul C.F. un număr de 21 zile, 15 zile şi respectiv 16 zile, fiind pontaţi ca prezenţi la program şi primind salariu în totalitate, iar ca recompensă li s-a acordat salariu de merit.
S-a mai reţinut că inculpatul C.F., nu a folosit în interes propriu doar mâna de lucru a unităţii militare ci şi o parte din materialele de construcţie şi materiale tehnico-sanitare şi electrice achiziţionate pentru repararea pavilioanelor unităţii.
Astfel, cu mijloacele de transport ale unităţii militare au fost transportate la imobilul în construcţie al inculpatului, materiale în valoare de 898,87 lei RON din gestiunea inculpatului I.L.P., care la ordinul inculpatului C.F. a fost de acord să-i dea din gestiunea sa aceste materiale.
Pentru ca aceste materiale să fie scăzute din gestiunea inculpatului I.L.P., acesta din ordinul inculpatului C.F. a întocmit în fals, bonurile de predare-transfer, restituire nr. 31 din 17 aprilie 2006, 32 din 17 aprilie 2006, 33 din 17 aprilie 2006 şi 34 din 17 aprilie 2006, 38 din 18 aprilie 2006 şi 40 din 20 aprilie 2006, din conţinutul cărora rezultă că materialele duse la imobilul pe care îl construia comandantul au fost predate pentru a fi folosite la reparaţiile ce s-au efectuat în unitate în urma furtunii de la sfârşitul lunii martie 2006. Aceste bunuri au fost semnate şi de căpitanul H.M., şeful serviciului logistic care a confirmat realitatea, regularitatea şi legalitatea operaţiunii documentelor, fiind indus în eroare cu privire la destinaţia pe care au avut-o respectivele materiale.
Pentru ca operaţiunile să pară a fi legale, învinuitul I.L.P., profitând de neştiinţa salariaţilor civili G.C., R.Ş., P.A. şi M.A., i-a pus să semneze de primirea materialelor consemnate în conţinutul celor şase bonuri de predare-transfer, restituire după ce, în prealabil, i-a pus să semneze câte un raport către condamnatul U.M. 01370 pentru a fi aprobată scoaterea acestora din magazia serviciului cazarmare.
În final, bonurile de predare, transfer, restituire, cu numerele 31, 32, 33, 34, toate din 17 aprilie 2006, 38 din 18 aprilie 2006 şi 40 din 20 aprilie 2006, au fost prezentate spre aprobare învinuitului C.F. Acesta, cunoscând că respectivele documente sunt false şi că materialele de construcţie electrice şi tehnico-sanitare nu au fost folosite pentru reparaţii în unitate ci au fost duse la reşedinţa sa, le-a aprobat, făcându-le apte să producă consecinţe juridice.
Paguba creată de inculpat prin folosirea ilegală a autoturismelor unităţii şi a subordonaţilor în interesul său a fost de 2.967,96 lei RON.
În fine, instanţa de fond a mai reţinut că, la sfârşitul lunii mai 2002, inculpatul C.F. a pretins şi primit, de la plt. maj. P.I. suma de 10.000.000 lei în scopul de a o angaja pe cumnata acestuia B.C. pe funcţia de bucătar la U.M. 01370. Întrucât după circa două luni, postul de lucrător a fost desfiinţat, iar inculpatul primise banii pentru angajarea numitei B.C., s-a oferit să o angajeze pe un alt post, dar numai pe perioadă determinată de maxim 2 ani. Fiindcă aceasta nu a fost de acord, inculpatul a restituit banii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi inculpatul plt. maj. I.L.P.
Printr-un prim motiv de apel, Parchetul Militar a criticat hotărârea atacată pentru neconcordanţa dintre considerente şi dispozitivul sentinţei, învederând faptul că deşi s-a reţinut că inculpatul lt. col. C.F. a comis infracţiunea de delapidare în forma continuată, ca de altfel şi infracţiunile mijloc, de fals intelectual şi uz de fals, în dispozitiv s-a omis ca în cazul acestor două infracţiuni să se facă aplicaţiunea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Tot astfel, în cazul inculpatului plt. maj. I.L.P. s-a omis a se face aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 teza I C. pen.
Printr-un al doilea motiv de apel, Parchetul Militar a criticat sentinţa atacată pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 118 lit. e) C. pen., întrucât s-a omis să se constate ca suma de 10.000.000 lei vechi primită drept mită de inculpatul C.F. a fost restituită mituitorului.
În sfârşit, în apelul declarat de procuror şi susţinut de procurorul de şedinţă, hotărârea atacată a fost criticată şi pentru greşita individualizare a termenului de încercare, susţinându-se că acesta este prea mic.
La rândul lui, inculpatul I.L.P. a criticat sentinţa atacată pentru netemeinicie şi nelegalitate susţinând printr-un prim motiv de apel că faptei de delapidare îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii şi anume vinovăţia, motiv pentru care a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Printr-un al doilea motiv de apel, acesta a criticat hotărârea atacată susţinând că faptele de fals intelectual şi uz de fals, prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul lor concret, fiind lipsite în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni, solicită achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. b1) C. proc. pen., în referire la art. 181 C. pen.
Prin Decizia nr. 16 din 4 decembrie 2007 pronunţată de Curtea Militară de Apel a fost admis apelul declarat de D.N.A. împotriva sentinţei instanţei de fond care a fost desfiinţată în parte şi rejudecând s-a făcut aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru infracţiunea de fals intelectual şi uz de fals prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. şi respectiv 291 teza I C. pen., săvârşite de inculpatul lt. col. C.F. şi pentru infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 teza 1 C. pen., săvârşită de inculpatul I.L.P.
S-a constatat că inculpatul lt. col. C.F. a restituit suma de 10.000.000 lei vechi denunţătorului P.I.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Cu privire la motivul de apel privitor la greşita individualizare a termenului de încercare pe durata căruia s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru C.F. s-a apreciat că este nefondat întrucât el a fost corect apreciat pentru ca scopul sancţiunii finale să fie lesne realizat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, criticând Decizia şi sentinţa primei instanţe, numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului lt. col. C.F., şi a modului de executare a acesteia.
În motivele de recurs, s-a susţinut că, cuantumul pedepsei aplicate inculpatului nu corespunde gradului de pericol social al faptelor comise. S-a apreciat că pericolul social concret al infracţiunii săvârşită de inculpat rezultă, în esenţă, din faptul că inculpatul C.F. a folosit în mod discreţionar, prerogativele funcţiei deţinute în scopul realizării propriilor interese, prin mijloace oprite de legea penală, dând dovadă de o conduită imorală.
În continuarea motivelor de recurs s-a arătat că faţă de limitele la care a ajuns fenomenul corupţiei, de împrejurarea că inculpatul a lucrat într-un sector perceput de populaţie ca fiind vulnerabil la corupţie şi recunoscut ca atare de autorităţile statului român, aplicarea unei pedepse minime a cărei executare este suspendată sub supraveghere, pune sub semnul incertitudinii obţinerea unor rezultate eficiente în activitatea de combatere a corupţiei.
În concluzie, s-a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului, cu executare în regim de detenţie.
Examinând Decizia recurată, în raport de motivele de recurs formulate care vor fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul parchetului este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Art. 72 C. pen., stabileşte criteriile generale de individualizare a pedepsei respectiv dispoziţiile generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Aplicând aceste criterii generale de individualizare a pedepsei la cauza de faţă, se reţine că pericolul social concret al faptelor comise de inculpat este relevat atât de împrejurarea că inculpatul era comandantul unităţii militare şi în această calitate avea obligaţia, nu numai să respecte îndatoririle de serviciu dar să fie un model de comportament şi integritate morală pentru subordonaţii militari şi civili, cât şi de faptele concrete comise de inculpat, caracterizate ca nefiind fapte grave datorită cuantumului redus al prejudiciului produs. Astfel prin comiterea faptei de abuz în serviciu contra intereselor publice, constând în ordinul dat angajaţilor unităţii de a lucra pentru SC S. SA este de 13.461,514 lei, iar inculpatul nu a avut niciun beneficiu material personal în urma comiterii acestei infracţiuni, iar beneficiul obţinut pentru sine în detrimentul unităţii militare, prin comiterea celorlalte infracţiuni, este relativ mic de 2.967,96 lei la care se adaugă valoarea materialelor de 898,87 lei.
Având în vedere şi suma pretinsă şi primită de inculpat ca mită, de 1000 lei, se pot caracteriza faptele inculpatului ca făcând parte din mica corupţie. În raport de limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială se apreciază că, cuantumul pedepselor stabilite corespunde gradului de pericol social al faptelor comise chiar dacă acesta este stabilit la limita inferioară prevăzută de această lege.
Totodată, la stabilirea acestui cuantum au fost avute în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatului respectiv lipsa antecedentelor penale, recunoaşterea faptelor şi regretul manifestat, recuperarea prejudiciului, împrejurare care, chiar dacă nu au fost considerate circumstanţe atenuante au avut efect în orientarea pedepsei aplicate, spre minim.
Având în vedere şi faptul că inculpatul a fost înlăturat din cadrul armatei, împrejurare care l-a făcut să simtă consecinţele faptei sale, că timp de 6 ani, pe durata termenului de încercare, inculpatul va fi supus unei supravegheri permanente din partea S.P., şi că trebuie să fie în permanenţă încadrat în muncă, Înalta Curte apreciază că modalitatea de executare a pedepsei în condiţiile art. 861 C. pen., este corectă şi ea va contribui la reeducarea inculpatului şi la reinserţia socială a acestuia.
Aplicarea unei pedepse severe, disproporţionate în raport de circumstanţele reale ce privesc fapta şi circumstanţele personale ale inculpatului, nu sunt de natură să realizeze nici scopul educativ, nici scopul preventiv al pedepsei aşa cum este reglementat de art. 52 C. pen.
Este adevărat că fenomenul corupţiei, în România a luat amploare, dar aplicarea unor pedepse excesive numai pe criteriul limitelor în creştere ale fenomenului corupţiei, nu va duce la diminuarea acestuia.
Evoluţia acestui fenomen a fost avută în vedere de legiuitor când a stabilit limitele speciale de pedeapsă pentru fiecare infracţiune de corupţie. Individualizarea pedepselor în fiecare caz în parte se face în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi de mijloacele de individualizare a pedepselor prevăzute de acelaşi cod.
Diminuarea acestui fenomen poate fi determinată în aceeaşi măsură ca şi individualizarea pedepsei, de promptitudinea descoperirii acestor infracţiuni şi de punerea în executare a sancţiunilor aplicate. Această promptitudine va avea valenţe educative faţă de cei care sunt traşi la răspundere penală şi cărora şi s-a aplicat o sancţiune penală, dar va avea şi un ecou pozitiv în rândul opiniei publice, care va avea satisfacţia condamnării celor vinovaţi de asemenea fapte, precum şi un sentiment de siguranţă, că asemenea fapte nu vor mai fi comise.
Concluzionând, în raport de toate aceste considerente prezentate anterior, Înalta Curte constată că, în cazul de faţă, pedeapsa aplicată inculpatului şi modalitatea de executare a acesteia au fost corect individualizate astfel că în raport de faptele comise şi de valoarea minimă a prejudiciului nu se impune nici majorarea pedepsei, nici schimbarea modalităţii de executare a acesteia.
Urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul Parchetului să fie respins ca nefondat.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile prilejuite de judecarea recursului rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. împotriva deciziei penale nr. 16 din 4 decembrie 2007 a Curţii Militare de Apel, privind pe intimatul inculpat C.V.F.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 1529/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1588/2008. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
---|