ICCJ. Decizia nr. 1631/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1631/200.
Dosar nr. 948/119/200.
Şedinţa publică din 4 mai 2009
Examinând recursurile de faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 23 din 27 martie 2008, Tribunalul Covasna a condamnat pe următorii inculpaţi:
1. T.J. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74, art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) C. pen., art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74, art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74, art. 76 alin. (1) lit. e) şi de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 86/1 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare stabilit conform art. 86/2 C. pen. la 5 ani, impunându-se măsuri de supraveghere conform art. 863 C. pen.
Conform art. 350 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86/4 C. pen.
2. K.I.C. la o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare pentru săvârşirea, în concurs real a infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74, art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. şi de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74, art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare calculat conform art. 82 C. pen., la 3 ani.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 alin. (1) şi (2) C. pen., achitarea inculpaţilor K.L şi S.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 181 alin. (3) C. pen., raportat la art. 91 lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului K.L.o amendă administrativă de 600 lei şi inculpatului S.F. o amendă administrativă de 800 lei.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., raportat la art. 17 din Legea nr. 143/2000 au fost confiscate următoarele bunuri:
- o pipă de sticlă cu urme de tetrahidrocanabiol de la inc. K.L.;
- o pipă din metal de culoare galbenă cu urme de tetrahidrocanabiol de la inculpatul K.I.C.;
- o pipă din os, o pipă artizanală din metal cu furtun, două pipe din lemn, o pipă din material plastic şi un fragment de pipă de culoare neagră, toate cu urme de tetrahidrocanabiol.
Fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
La data de 27 decembrie 2005, inculpatul T.J. a introdus, fără drept, din Ungaria în România, prin punctul de trecere a frontierei Borş, cantitatea de 4 gr cannabis, iar la 28 decembrie 2005 a oferit inculpaţilor K. şi K.T., precum şi martorului P.J.C., cannabis, la locuinţa sa din Sf. Gheorghe.
S-a mai reţinut că acelaşi inculpat a deţinut fără drept, cannabis pentru consum propriu.
Referitor la inculpatul K.I.C. s-a reţinut că la data de 28 decembrie 2005 a oferit cannabis inc. T.J. şi K.L. şi martorului P.J. şi că anterior acestei date a deţinut cannabis pentru consum propriu.
La individualizarea pedepselor, instanţele au avut în vedere pericolul social concret al faptelor şi persoana inculpaţilor, vârsta acestora şi poziţia pe parcursul procesului.
S-a reţinut că faptele comise de inc. K.L. şi S.F., prin atingerea minimă a valorilor apărate şi prin conţinutul lor concret, fiind în mod vădit lipsite de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna şi inculpaţii T.J. şi K.I.C.
În apelul declarat de procuror, sentinţa a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitându-se condamnarea inc. K.L. şi S.F. şi majorarea pedepselor aplicate celorlalţi doi inculpaţi, executarea pedepsei aplicate inc. T.J. în detenţie şi aplicarea art. 86/1 C. pen. pentru inc. K.I.C.
Inculpaţii T.J. şi K.I.C. au susţinut că faptele comise nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Prin Decizia penală nr. 90/Ap din 7 octombrie 2008, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna şi a desfiinţat sentinţa penală sub aspectul neindicării în concret a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., al individualizării judiciare a pedepsei aplicate inc. T.J. şi K.I.C., al modalităţii de executare a pedepsei pentru inculpatul K.I.C., a soluţiei de achitare a inc. K.L. şi S.F. şi al cuantumului cheltuielilor judiciare.
Rejudecând în aceste limite, instanţa de apel a reţinut în favoarea inculpaţilor circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi b C. pen.
Au fost repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate inc. T.J. şi K.I.C. şi au fost majorate pedepsele aplicate acestora pentru infr. prev. de art .2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi b) şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., de la câte 1 an închisoare la câte 2 ani închisoare, pentru fiecare.
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat fiecăruia dintre cei doi inculpaţi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b).
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul T.J. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., iar inc. K.I.C. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-au înlăturat dispoziţiile art. 81 C. pen. şi art. 359 C. proc. pen. şi s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inc. K.I.C. pe un termen de încercare de 4 ani şi conform art. 86/3 alin. (1) C. pen. s-au impus inculpatului măsuri de supraveghere.
Conform art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inc. K.I.C. asupra dispoziţiilor art. 86/4 C. proc. pen.
În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, inculpatul K.L. a fost condamnat la 1000 lei amendă penală, iar inculpatul S.F. la 1400 lei amendă penală.
În baza art. 631 C. pen. s-a atras atenţia fiecărui inculpat asupra neexecutării cu rea-credinţă a amenzii.
Au fost majorate cheltuielile judiciare la care a fost obligat fiecare inculpat de la 280 lei la 430 lei.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin aceeaşi decizie au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inc. T.J. şi K.I.C., care au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa de apel a reţinut că starea de fapt a fost corect stabilită, vinovăţia inculpaţilor îmbracă forma intenţiei directe, iar încadrarea juridică este legală.
Aşa fiind, în mod legal s-a dispus condamnarea inculpaţilor T.J. şi K.I.C., dar s-a apreciat eronat că faptele inc. S.F. şi K.L. nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni.
S-a reţinut că lipsa antecedentelor penale şi faptul că aceştia au recunoscut comiterea faptelor nu justifică aprecierea că acestea sunt în mod vădit de importanţă, aşa încât este fondată critica procurorului cu privire la achitarea celor doi inculpaţi, impunându-se condamnarea acestora.
Din aceleaşi considerente s-a reţinut că nu poate fi primită solicitarea inc. T.J. şi K.I.C. de a se aplica art. 181 C. pen. în ceea ce îi priveşte.
Instanţa de apel a reţinut de asemenea, că este fondat motivul de recurs invocat de procuror cu privire la cuantumul pedepselor aplicate inc. T. şi K. pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, impunându-se majorarea acestora.
Tot astfel, s-a considerat că este întemeiată critica vizând modalitatea de executare a pedepsei aplicate inc. K.I., impunându-se înlăturarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. şi aplicarea art. 86/1 C. pen.
S-a reţinut că nu se impune aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenţie în ceea ce-l priveşte pe inc. T.J., având în vedere cantitatea mică de droguri, faptul că acesta a colaborat cu organele judiciare, a recunoscut şi a regretat comiterea faptelor.
Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul S.F.
Recursul procurorului a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 385/9 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., susţinându-se că dispozitivul deciziei nu se înţelege, întrucât nu s-a precizat modalitatea de executare a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inc. T.J.
Inculpatul S.F. a solicitat să se menţină sentinţa penală, întrucât prima instanţă a apreciat corect că fapta pe care a comis-o nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, în condiţiile art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele recursuri nu sunt fondate.
Astfel este neîntemeiată susţinerea procurorului că, în ceea ce-l priveşte pe inc. T.J. dispozitivul deciziei este neclar.
Se constată că, pe de o parte, în dispozitiv s-au menţionat expres limitele în care se desfiinţează sentinţa, iar acestea nu au în vedere şi modalitatea de executare a pedepsei aplicate acestui inculpat, iar pe de altă parte, se precizează că se menţin celelalte dispoziţii ale sentinţei, deci inclusiv cele privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate acestui inculpat.
De asemenea, în considerentele deciziei se menţionează că „nu se impune executarea pedepsei în detenţie".
Referitor la recursul declarat de inculpatul S.F. se reţine că nu este întemeiată susţinerea că fapta acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul, anterior datei de 16 martie 2006, a deţinut cannabis în locuinţa sa din com. Arcuş, jud. Covasna şi că a consumat acest drog în repetate rânduri.
În mod corect instanţa de apel a reţinut că această faptă nu poate fi considerată ca fiind în mod vădit lipsită de importanţă, ci prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Având în vedere urmările grave pe care le produce pe plan biologic şi social consumul de droguri, gravitatea faptei inculpatului nu poate fi minimalizată.
Aşa fiind, în mod corect s-a dispus în apel condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Constatând că nu există nici motive de recurs care să poată fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Având în vedere dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul S.F. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de inculpatul S.F. împotriva deciziei penale nr. 98 din 7 octombrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat T.J., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3772/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1655/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
