ICCJ. Decizia nr. 1830/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1830/2009
Dosar nr. 3091/35/2006
Şedinţa publică din 18 mai 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor de la dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 182/ P din 02 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Bihor, în baza art. 189 alin. (2) cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) a fost condamnat inculpatul R.U.C., fiul lui G. şi I., cetăţean român, studii medii, stagiul militar nesatisfacut, fără ocupaţie, fără loc de muncă, căsătorit, cu un copil minor, cu antecedente penale, la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 676 din 20 aprilie 2004 a Judecătoriei Gherla, definitivă prin neapelare, în pedepsele componente de: 3 ani închisoare, 5 ani închisoare, 3 ani 6 luni închisoare şi s-a înlăturat sporul de 2 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 36 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză de 7 ani închisoare şi 7 ani închisoare, cu pedepsele de mai sus, de 3 ani închisoare, 5 ani închisoare şi 3 ani 6 luni închisoare, aplicate pentru infracţiuni concurente, în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 2 luni închisoare, stabilindu-se pedeapsa rezultantă de 7 ani 2 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen. şi art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioadele executate şi arestul preventiv, după cum urmează:
· de la 03 aprilie 1997, la 18 august 1997; de la 19 august 1997, la 02 septembrie 1997; de la 19 martie 1998, la 18 mai 1998; de la 18 aprilie 2002, la 02 iunie 2004, data liberării condiţionate din executarea sentinţei penale nr. 676 din 20 aprilie 2004 a Judecătoriei Gherla.
· de la 07 august 2001, data arestării preventive în prezenta cauză, cu mandatul de arestare preventivă nr. 37 din 20 ianuarie 2001 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în baza ordonanţei din 29 ianuarie 2001, la 24 ianuarie 2002, data punerii în libertate prin Decizia penală nr. 76/R din 24 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Oradea.
Pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor de la art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.
S-a anulat mandatul de executare nr. 873/2004 emis de Judecătoria Gherla în baza sentinţei penale nr. 676 din 20 aprilie 2004 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat potrivit dispoziţiilor prezentei hotărâri.
În baza art. 189 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) a fost condamnat inculpatul T.G.l., fiul lui l. şi I., cetăţean român, studii 12 clase, stagiul militar nesatisfacut, fără ocupaţie, fără loc de muncă, căsătorit, cu un copil minor, la 7 ani închisoare.
În baza art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat la 7 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus, în pedeapsa de 7 ani închisoare.
S-a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului, dispusă prin ordonanţa din 29 ianuarie 2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor nu s-a pus în executare, iar prin încheierea nr. 12 din 07 februarie 2005 a Tribunalului Bihor s-a constatat încetată de drept această măsură.
Pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor de la art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.
S-a luat act că partea civilă C.H.R., a renunţat la pretenţiile băneşti formulate în cauza.
S-a luat act că partea civilă B.O.M., a renunţat la pretenţiile băneşti formulate în cauză.
În baza art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea, în favoarea statului, de la fiecare inculpat, a echivalentului în lei al sumei de câte 1.250 DOLARI SUA la data executării efective.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat să plătească în favoarea statului câte 15.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în noaptea de 23 - 24 decembrie 2000, în timp ce partea vătămată B.O.M. se afla în localitatea Sânmartin la volanul autoturismului său A., împreună cu C.H.R. şi L.A., a fost blocat de circa patru autoturisme, din care a recunoscut autoturismul marca V. aparţinând inculpatului T.G., zis G.D., autoturisme din care au coborât 15-20 persoane înarmate cu bâte, care s-au manifestat violent la adresa sa şi a celor doi însoţitori, dintre agresori recunoscându-i pe inculpaţii R.U.C. şi T.G.
Toţi cei trei ocupanţi ai maşinii A. au încercat să scape prin fugă, însă B.O.M. şi C.H.R. au fost prinşi şi imobilizaţi. Partea vătămată B.O.M. a fost lovit de cei doi inculpaţi, tăiat la mâna stângă cu un cuţit şi deposedat de suma de 2.500 DOLARI SUA pe care îi avea asupra sa în buzunarul stâng al bluzei de trening.
C.H.R. a fost prins şi sechestrat, introdus în portbagajul unui autoturism V.W.P. de către T.G. şi o altă persoană solidă, de 30-35 de ani, tuns scurt, înarmat cu o rangă, care l-a lovit şi i-a adresat cuvintele „ştii cine sunt eu? Eu sunt U. din Arad" şi care i-a cerut să-i dea înapoi un autovehicul marca J.
Apoi a fost dus o porţiune de drum în portbagajul autovehiculului respectiv, transferat în autoturism pe bancheta din spate şi transportat în Arad, cu privire la această faptă efectuându-se cercetări în Dosarul nr. 6/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, dosar în care la data de 01 mai 2001 a fost sesizată instanţa de judecată, fiind trimişi în judecată inculpaţii L.l.C., M.S. şi M.W.
Înainte de a porni spre Arad, inculpatul T.G. l-a deposedat de un lanţ de aur pe care-l purta la gât în greutate de 118 grame, în valoare de 2.000-2.300 DM, în timp ce era agresat, ameninţat, inclusiv cu un pistol, astfel încât nu s-a putut opune deposedării.
Din actele şi lucrările de la dosar, instanţa de fond a reţinut următoarele :
Starea de fapt mai sus prezentată reprezintă o parte dintr-un complex de activităţi infracţionale, cercetate şi judecate de mai multe parchete şi instanţe, o parte din rechizitoriile şi hotărârile pronunţate fiind ataşate prezentei cauze, activităţi infracţionale în care au fost implicaţi în egală măsură atât inculpaţii cât şi părţile vătămate.
I. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj emis la data de 30 martie 2001 în Dosarul de urmărire penală nr. 101/P/2001 au fost trimişi în judecată inculpaţii:
- B.O.M., pentru infracţiunile de furt calificat prevăzute de art. 208-209 alin. (1) lit. a), g), i) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- Z.F. pentru infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen. şi favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.;
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj emis la data de 20 septembrie 2001 în Dosarul de urmărire penală nr. 236/P/2001 a fost trimis în judecată inculpatul C.H.R. pentru infracţiunile de furt calificat prevăzute de art. 208-209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen. şi şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen.
Cele două dosare de urmărire penală de mai sus au fost conexate în faţa instanţei, Judecătoria Turda pronunţându-se asupra lor prin sentinţa penală nr. 761 din 09 decembrie 2004 prin care au fost condamnaţi inculpaţii B.O.M., C.H.R. şi Z.F. pentru toate infracţiunile anterior enumerate.
Actele organelor judiciare penale mai sus enunţate se găsesc în prezentul dosar la filele 447-453 (s.p. nr. 761 din 09 decembrie 2004 a Judecătoriei Turda); filele 454-460 (rechizitoriu); filele 461-474 (rechizitoriu) şi stabilesc următoarea stare de fapt şi de drept:
În noaptea de 16 - 17 decembrie 2000 C.H.R., B.O. şi Ş.N., au sustras din curtea imobilului situat în Oradea, autoturismul M.P. aparţinând părţii vătămate R.G.
Autoturismul se afla în Oradea pentru reparaţii, fiind adus de proprietar la un service auto, situat în vecinătatea imobilului din a cărui curte a fost sustras. Cel care a sesizat organele de urmărire penală la data de 18 decembrie 2000 a fost numitul K.N., proprietarul service-ului.
Drept dovadă că inculpaţii B.O., C.H.R. şi Ş.N. au fost autorii furtului, s-a reţinut că la câteva zile R.U.C., fratele părţii vătămate, a fost contactat telefonic de B.O., care i-a propus să răscumpere maşina pentru suma de 10.000 DM, propunere acceptată.
Urmare a acestei convorbiri, în seara zilei de 23 decembrie 2000, R.U.C., însoţit de prietenii săi, s-a deplasat din Arad în Oradea, la Restaurantul B., având asupra sa suma de 6.000 DM. Pentru a alcătui întreaga sumă pretinsă de B.O. i-a cerut împrumut lui T.G. diferenţa, însă acesta i-a remis doar suma de 2.000 DM.
În jurul orelor 24,00, după ce a purtat o discuţie telefonică cu R., B.O., însoţit de C.H.R., cu un autoturism marca A. au sosit în fata restaurantului B.
În timp ce B.O. a rămas în maşină, discuţia nemijlocită s-a purtat între C.H.R. şi R.U.C. Acesta i-a comunicat că nu deţine întreaga sumă, ci doar 8.000 DM, moment în care C.H. s-a consultat cu B.O., dacă să primească sau nu această sumă. B. s-a exprimat textual „i-ai că sunt buni şi ăia".
Luând banii, C.H. i-a spus lui R.U.C. că urmează să îl anunţe în circa jumătate de oră unde se afla autoturismul sustras.
Se reţine în considerentele sentinţei penale nr. 761/2004 a Judecătoriei Turda că grupul lui R.U.C. venit din Arad şi autorii furtului – B.O. şi C.H.R. - nu au mai luat legătura în noaptea de 23 - 24 decembrie 2000, întrucât B. şi C. nu au avut nici un moment intenţia de a restitui maşina, ci de a o valorifica.
Ori, tocmai faptele imediat următoare plăţii răscumpărării fac obiectul rechizitoriului cu care a fost sesizată instanţa de fond, această parte a activităţii infracţionale fiind acoperită prin urmărirea penală şi cercetarea judecătorească din prezenta cauză.
Revenind la considerentele sentinţei penale nr. 761/2004 a Judecătoriei Turda, se reţine că în cursul lunii ianuarie 2001 B.O. I-a contactat pe Z.F., oferindu-i spre vânzare autoturismul M.P. cu preţul de 16.000 DOLARI SUA.
La rândul său, acesta I-a oferit lui R.G. cu preţul de 17.000 DOLARI SUA, iar R.G. i-a relatat prietenului său S.H. despre posibilitatea cumpărării maşinii.
Din datele pe care Ie-a primit despre autoturism, S.H. a luat legătura cu un ofiţer I.G.P., aflând că este vorba despre o maşină furată.
Drept urmare, R.G. a fost îndemnat să ţină legătura cu Z.F. spre a fi depistaţi făptuitorii.
În vederea vânzării, autoturismul trebuia transportat la Râmnicu Vâlcea, iar în acest scop Z.F. i-a cerut lui R.G. să-i procure două plăcuţe cu numere de înmatriculare şi un tichet de răspundere civilă auto, ştiind că tatăl acestuia deţine un service auto în oraşul Brezoi, jud. Vâlcea.
După ce R.G. a procurat obiectele solicitate, i Ie-a remis lui Z.F., în apropierea oraşului Sibiu.
Acesta din urmă şi-a continuat drumul spre Oradea, unde trebuia să se întâlnească cu B.O. şi să vadă autoturismul M.P.
Între timp a fost sunat însă chiar de B., care i-a solicitat să se întâlnească pe traseu, pentru că la rândul său se deplaseze spre Bucureşti.
În timp ce Z.F. se îndrepta spre întâlnirea cu B., a fost apelat de R.G., care în acest mod a aflat unde se găsesc ceilalţi, iar pe filiera S.H. a fost anunţat ofiţerul I.G.P.
Informaţia a fost transmisă la I.P.J. Cluj, care a constituit un baraj la ieşirea din Turda spre Alba lulia pe DN 1 E 60, la podul peste râul Arieş.
În acelaşi timp s-au luat măsuri de supraveghere a benzinăriei XXX din localitatea Gilău, jud. Cluj. în jurul orelor 2,00, în incinta benzinăriei a intrat autoturismul D.C., condus de Z.F., care s-a întors spre Cluj.
La scurt timp, dinspre Oradea au apărut mai întâi autoturismul M.P. furat, condus de C.H.R. şi care se afla însoţit de Ş.N., urmat de autoturismul M., condus de B.O.M. Aceste două maşini au părăsit benzinăria în direcţia Cluj Napoca.
Luându-se legătura cu postul de control Feleacu, s-a confirmat trecerea în coloană a celor trei autoturisme.
La barajul constituit în municipiul Turda, la semnul organelor de poliţie, au oprit doar maşinile M. şi D.C., în timp ce maşina M.P., condusă de C.H.R. a evitat blocajul, fiind urmărită de organele de poliţie.
Asupra acestui autoturism s-au executat 6 focuri de armă, însă în cele din urmă cei doi ocupanţi ai maşinii au abandonat-o şi au reuşit să scape.
II. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emis la data de 02 mai 2001 în Dosarul de urmărire penală nr. 6/P/2001 au fost trimişi în judecată inculpaţii:
- L.l.C., pentru infracţiunea de lipsire de libertate prevăzută de art 189 alin. (2) C. pen.;
- M.S., pentru infracţiunea de lipsire de libertate prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.;
- M.W., pentru infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.
Cu privire la învinuiţii T.G.l. şi R.U.C. s-a dispus disjungerea cauzei pentru infracţiunile de lipsire de libertate şi tâlhărie.
S-a reţinut că în data de 24 decembrie 2000 organele de poliţie au fost sesizate de B.O.M. că în noaptea de 23 - 24 decembrie 2000 prietenul său C.H.R. a fost răpit în localitatea Sânmartin de un grup de persoane condus de T.G. şi R.U.C., care i-au cerut ulterior suma de 10.000 DOLARI SUA pentru eliberare.
C.H.R. s-a prezentat la organele de poliţie în data de 06 ianuarie 2001, depunând o plângere în sensul că în noaptea de 23 - 24 decembrie 2000 în timp ce se afla în autoturismul proprietatea lui B.O.M., împreună cu acesta şi cu L.A., în localitatea Sânmartin, au fost urmăriţi de 4 autoturisme descrise astfel:
· V.B. de culoare închisă;
· A. berlină de culoare închisă, cu număr de înmatriculare de Italia;
· A.B. de culoare argintie, cu număr de înmatriculare de Bucureşti;
· V.W.P., model nou de culoare argintie, cu numere de înmatriculare româneşti;
Deşi a încercat să scape de urmăritori, maşina condusă de B.O. a fost blocată în apropierea unor garaje, cei trei ocupanţi au fugit în direcţii diferite, dar R.U.C. a reuşit să-l prindă pe C.H.R.
Acesta a fost imobilizat, introdus în autoturismul V.W.P. şi transportat într-un loc din apropierea unei păduri, bătut şi introdus în altă maşină, după care s-au întors în Oradea (unde locuieşte B.O.M.).
C.H.R. a fost mutat în alt autoturism, marca F.S., condus de Z.O.F., identificat ulterior ca fiind inculpatul M.S., autoturism în care se afla şi L.l.C.
În acest mod a fost transportat în Arad unde a fost ţinut împotriva voinţei sale până la 28 decembrie 2000, într-un apartament din apropierea Centrului Comercial B., fiind păzit permanent de L.l.C. şi chiar încătuşat de mai multe ori.
La 28 decembrie 2000 a fost mutat la locuinţa lui M.W., unde a fost ţinut până la 31 decembrie 2000, când a fost mutat din nou într-o garsonieră. Aici a fost ţinut până în noaptea de 05 ianuarie 2001 când a fost pus în libertate şi s-a întors la Oradea.
Prin sentinţa penală nr. 526 din 18 martie 2005 a Judecătoriei Oradea s-a dispus condamnarea inculpatului L.l.C. pentru infracţiunea de lipsire de libertate la pedeapsa de 6 ani închisoare; achitarea inculpatului M.S.l. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., de sub învinuirea comiterii infracţiunii de lipsire de libertate, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul M.W., decedat la 12 ianuarie 2004, sub aspectul infracţiunii de favorizare a infractorului, dar această sentinţă nu este definitivă, fiind aflată în prezent pe rolul instanţei de apel.
Actele organelor judiciare penale la care s-a făcut referire mai sus se află în prezentul dosar la filele 516-521 şi filele 571-574.
III. În prezenta cauză, care are ca obiect infracţiunile de lipsire de libertate şi tâlhărie, reţinute în sarcina numiţilor T.G.l. şi R.U.C., în calitate de inculpaţi, săvârşite împotriva numiţilor B.O.M. şi C.H.R. în calitate de părţi vătămate, absolut toate persoanele audiate ca părţi vătămate, inculpaţi şi martori şi-au schimbat declaraţiile pe parcursul procesului penal.
Astfel, partea vătămată C.H.R. a formulat plângere penală la data de 06 ianuarie 2001 împotriva inculpaţilor pentru infracţiunile anterior descrise (aflate la fila 27 dosar u.p.); a depus la dosar certificatul medico-legal nr. 35/la/20 din 08 ianuarie 2001 eliberat de LML Bihor-Oradea privind existenţa leziunilor produse prin loviri repetate cu corpuri dure ce pot data din 23 - 24 decembrie 2000 ce au necesitat 15 zile îngrijiri medicale(aflat la fila 28 dosar u.p.); a descris în mod amănunţit evenimentele din perioada 23 decembrie 2000 - 06 ianuarie 2001 (filele 29-41 dosar u.p.; filele 44-45 dosar u.p.); a participat la confruntarea cu inculpatul R.U.C. (filele 46-47 dosar u.p.); a condus în teren organele judiciare indicând în mod exact toate locaţiile din oraşul Arad în care a fost sechestrat, respectiv: pentru perioada 24 - 28 decembrie 2000, pentru perioada 28-31 decembrie 2000, pentru perioada 31 decembrie 2000 - 05 ianuarie 2001.
De asemenea, partea vătămată a condus organele judiciare cu aceeaşi ocazie pe str. S. unde, în dreptul imobilului cu nr. X, a recunoscut şi indicat autoturismul F.S., de culoare vişinie, cu care a fost transportat în noaptea de 23 - 24 decembrie 2000 pe ruta Tinca-Beliu-Pâncota-Arad, la volan aflându-se un bărbat, căruia ceilalţi răpitori i se adresau cu numele Z.O.F.
În acelaşi moment, organele de poliţie au sunat la poarta imobilului cu nr.X, iar persoana de sex feminin care a răspuns a declarat că autoturismul aparţine numitului M.S.
Toate amănuntele de mai sus au fost consemnate în procesul verbal de conducere în teren întocmit la data de 09 ianuarie 2001 de I.P.J. Bihor, însoţit de planşele de fotografii judiciare cuprinzând declaraţiile amănunţite ale părţii vătămate C.H.R., inclusiv descrierea şi indicarea obiectelor de mobilier din cele trei apartamente (filele72-89 dosar u.p.).
Cu privire la conducătorul autoturismului F.S., identificat în faţa imobilului cu nr. X de pe str. S. din Arad, la data de 09 ianuarie 2001, la I.P.J. Arad s-a procedat la recunoaşterea din grup (proces verbal fila 102-106 dosar u.p.), ocazie cu care partea vătămată C.H.R. a indicat pe M.S. zis Z.O.F., aşa cum rezultă din planşa cu fotografii judiciare.
Apoi C.H.R. a condus organele judiciare în Sanmartin, jud. Bihor, în parcarea auto din zona blocurilor, unde maşina în care se afla a fost blocată de mai multe autovehicule, a descris modul în care a fost prins în spatele garajelor şi a refăcut împreună cu organele de poliţie, ruta pe care a fost transportat între Sanmartin şi Arad, după cum urmează :
În zona din spatele garajelor a fost prins şi introdus în portbagajul maşinii V.W.P., fiind transportat pe traseul Sanmartin - Băile Felix -Hidişelul de Jos.
Maşina s-a oprit la cea 1 km de intersecţia drumului de Holod cu drumul de drumul de Mierlău, pe câmp, unde a fost scos din portbagaj, aşezat pe bancheta din spate şi încadrat de alte două persoane.
Din acest loc maşina s-a întors în Oradea, ieşind de pe drumul spre Mierlău, ocazie cu care partea vătămată a observat indicatorul rutier Oradea-Holod 17.
După ce a fost transportat pe mai multe străzi din Oradea, maşina a ieşit din nou pe ruta Nufărul - Băile Felix - Hidişelul de Jos - Hidişelul de Sus - Calea Mare - Lăzăreni - Bicăcel - drumul spre Holod, până la intersecţia cu drumul spre Miheleu.
La intersecţia cu drumul judeţean 795, în locul în care se află indicatoarele rutiere „Valea Mare 3, Ginta 4", partea vătămată a fost transbordat din V.W.P. în maşina F.S. cu care a fost dus până la Arad, pe ruta Tinca - Salonta.
Toate aceste amănunte sunt consemnate în procesul verbal din 07 ianuarie 2001 şi planşele cu fotografii judiciare, întocmit de I.P.J. Bihor, aflat la filele 89-101 în dosar u.p.
În faţa instanţei, partea vătămată C.H.R. nu a fost audiat, întrucât iniţial a fost deţinut în Penitenciarele Gherla şi Cluj pentru infracţiunile de furt calificat şi şantaj cu privire la autoturismul M.P., proprietatea lui R.G., faptă pentru care a şi fost condamnat prin sentinţa penală nr. 761/2004 a Judecătoriei Turda.
Mandatul de arestare preventivă în cauza de mai sus a fost emis la 13 februarie 2001 în lipsă şi pus în executare la 29 august 2001, când inculpatul C.H.R., dat în urmărire generală a fost prins pe raza municipiului Satu Mare.
De sub puterea acestui mandat a fost pus în libertate la data de 28 februarie 2002, prin revocarea măsurii arestării preventive (fila 82), fiind prezent în faţa acestei instanţe în calitate de parte vătămată, la un singur termen de judecată - 30 septembrie 2002 (fila 121), când a declarat doar că nu are nici o pretenţie civilă faţă de inculpaţi.
Ulterior, partea vătămată nu s-a mai prezentat în instanţă, deşi pe numele său au fost emise numeroase mandate de aducere spre a fi audiat, nu a mai putut fi găsit, fiind dat din nou în urmărire generală.
Este adevărat că la fila 126 la dosar s-a depus un înscris autentificat intitulat „Declaraţie" ce emană de la partea vătămată C.H.R., cu conţinutul: „Declar că în noaptea de 24 decembrie 2000 nu am fost lipsit de libertate, nici tâlhărit de T.G.l. şi nici de R.U.C., ci de către alte persoane neidentificate", dar acest înscris va fi înlăturat în totalitate din ansamblul probator, fiind lipsit de orice relevanţă şi contrazis nu numai de declaraţiile ample date anterior chiar de C.H.R., ci şi de toate celelalte probe administrate în cauză.
De altfel, nu există nici o raţiune pentru a lua în considerare un astfel de înscris, după ce C.H.R. a înţeles să formuleze plângere penală privind fapte şi persoane clar determinate, iar apoi a descris cu lux de amănunte întregul curs al evenimentelor, aşa cum s-a arătat mai sus.
De altfel, partea vătămată C.H.R. descrie în declaraţiile sale, în mod amănunţit, inclusiv interiorul apartamentelor în care a fost sechestrat, mergând până la detalii de mobilier, amănunte care dovedesc cu certitudine prezenta sa în acele apartamente: „Apartamentul avea o uşă de culoare maro cu model în „V", cu deschizătura în jos, asemănător parchetului. Când am intrat, în dreapta era un cuier de lemn pe perete, în stânga era bucătăria. în faţă direct era camera mare cu mobilă veche, de culoare maro închis. Cum intrai în cameră la stânga, era o canapea veche extensibilă şi un fotoliu cu husă crem cu verde peste el. în colţul din dreapta era un TV color model vechi cu carcasă de lemn pe o masă de fier negru, sudată. Lângă TV mai era un fotoliu, din această cameră, la mijlocul peretelui din stânga era ieşirea la balcon.
La dreapta cuierului din antreu se afla un alt hol unde mai era un dulap, apoi pe dreapta WC-ului de serviciu şi pe stânga baia principală, unde era o perdea la vana de culoare roşie sau roz. Tot din acest hol erau intrările în celelalte două camere, una din ele, cea din stânga, fiind mobilată sumar doar cu ceva dulapuri.
Pe mine m-au ţinut în cealaltă cameră, în care se aflau pe peretele din stânga de la intrare două fotolii şi o masă, iar pe peretele din dreapta, un pat. Pe acelaşi perete cu patul era un dulap alb cu modele albastre şi care avea fermoar, lucru neobişnuit.(declaraţie fila 34-35 dosar u.p.)
Aceste declaraţii, prin ele însele, dovedesc cu certitudine prezenta părţii vătămate în locurile descrise cu atât de multe amănunte, iar alăturate proceselor verbale de conducere în teren, de cercetare la faţa locului, de confruntare, se află în acord cu celelalte probe de la dosar şi se integrează în ansamblul faptelor stabilite prin hotărârile penale la care s-a făcut referire mai sus.
Partea vătămată B.O.M. a formulat plângere penală pentru infracţiunea de tâlhărie din aceeaşi noapte de 23 - 24 decembrie 2000, indicând în mod explicit, între agresori, pe G.D. şi pe U. din Arad (filele 48,49,50,51 dosar u.p.).
Apoi, în declaraţiile de la filele 52-56, precum şi ocazia confruntării cu inculpatul R.U.C. - fila 59-61 dosar u.p., partea vătămată B.O. a reiterat susţinerea că în noaptea de 23 - 24 decembrie 2000, în timp ce se afla cu maşina sa A. în localitatea Sanmartîn împreună cu C.H.R. şi L.A., a fost blocat de mai multe autoturisme din care au coborât aproximativ 12 bărbaţi între care T.G. şi R.U., care l-au prins şi i-au sustras din buzunar suma de 2.500 DOLARI SUA, în timpul altercaţiei fiind tăiat la mâna stângă cu un cuţit.
În faza de judecată, la termenul din 10 decembrie 2001 (fila 47) partea vătămată B.O. a declarat că nu inculpatul R.U.C., prezent în instanţă în stare de arest preventiv, este cel împotriva căruia a formulat plângere, fără a oferi nici un fel de explicaţie pentru această schimbare radicală de atitudine.
Ulterior, la termenul din 10 mai 2004, (fila 295), fiind el însuşi în stare de arest în dosarul privind furtul autoturismului M.P. proprietatea lui R.C., a declarat că în noaptea de 23 - 24 decembrie 2000 nu s-a aflat în localitatea Sânmartin; nu s-a întâlnit cu T.G. şi nici cu R.U.C.; nu i s-a furat nici o sumă de bani; nici o persoană nu a fost sechestrată; nu corespund adevărului cele arătate în plângerea penală pe care a formulat-o; deşi la data de 07 februarie 2001 a fost arestat în Turda, nu are cunoştinţă şi nu l-a văzut pe C.H.R. la volanul vreunui autoturism M.P. şi nici nu a fost implicat personal în furtul vreunui autoturism în Oradea.
Petru a lămuri contradicţiile asupra laturii penale şi asupra laturii civile a cauzei, raportat la declaraţiile de mai sus, la termenul din 28 octombrie 2005 (fila 606) s-au solicitat părţii vătămate explicaţiile necesare, însă acesta a refuzat categoric să dea declaraţie, arătând că îşi menţine toate declaraţiile date anterior, precum şi constituirea de parte civilă: „deşi mi se solicită în instanţă să dau declaraţie în calitate de parte vătămată în acest dosar, refuz să răspund întrebărilor instanţei şi singurul lucru pe care-l declar este că doresc să menţin declaraţiile date până în prezent. Doresc să fie obligat T.G. să îmi restituie suma de 3.000 DOLARI S.U.A. pe care mi i-a luat din buzunar în localitatea Sânmartin în noaptea de 23/24 decembrie 2000".
Ca urmare, instanţa de fond a înlăturat toate declaraţiile părţii vătămate B.O.M. care nu au justificare credibilă şi a reţinut doar declaraţiile date în faza de urmărire penală, care se pot corobora cu declaraţiile părţii vătămate C.H.R., precum şi cu celelalte probe administrate în cauză.
Inculpatul T.G. a fost audiat în instanţă la termenul din 03 februarie 2006 (filele 646-647), recunoscând doar o parte din evenimentele care s-au succedat în noaptea de 23 - 24 decembrie 2000, şi anume: deplasarea lui R.U.C. şi a prietenilor săi din Arad în Oradea; discuţiile cu B.O. privind răscumpărarea maşinii M.P. şi plata efectivă a sumei de bani solicitate.
Din declaraţia dată în instanţă de inculpatul T.G. s-a reţinut următoarele: „în ziua de 24 decembrie 2000, începând cu orele după-amiezei, am organizat o petrecere de familie la care mi-am invitat prietenii, la barul de pe str. V. din Oradea. Probabil că această petrecere a început în jurul orelor 20,00. După orele 21,00 au sosit şi invitaţii mei din Arad, respectiv R.U. împreună cu alţi trei-patru prieteni ai lui. înainte de a ajunge la petrecere, R. m-a sunat şi mi-a spus la telefon că are nevoie de bani împrumut, cerându-mi suma de 2.000 DM, iar eu i-am spus încă de la telefon că pot să-l ajut.
În timpul petrecerii i-am şi predat suma cerută, iar ulterior, cu ocazia discuţiilor pe care le-am purtat, mi-a cerut să-i fac rost de numărul de telefon al unei persoane pe nume B.O., justificându-mi că doreşte să discute cu acesta despre o maşină pe care R. a avut-o în Oradea la cineva şi care ar fi dispărut. Aproape de miezul nopţii R. mi-a spus că l-a contactat telefonic pe B.O., iar acesta i-a cerut predarea unei sume de bani pentru a-i restitui maşina. După câte îmi amintesc suma solicitată a fost 8.000 DM sau 10.000 DM.
Rohozneanu mi-a spus mie că este de acord să plătească această sumă pentru că în acea perioadă era de notorietate în Oradea că B.O. fura maşini, iar apoi cerea bani cu titlu de răscumpărare. Totodată, R.U. mi-a spus că s-a stabilit deja că la miezul nopţii urmează să vină cineva să ridice banii. într-adevăr, la miezul nopţii a venit o maşină, a oprit în stradă în faţa barului, iar U.R. s-a deplasat în stradă, unde a purtat o discuţie cu unul din cei doi bărbaţi aflaţi în maşină, care a coborât în acest scop.
Eu nu am fost de faţă la discuţia lor, dar după 15-20 minute, Rohozneanu a venit pe terasa unde mă aflam eu şi mi-a spus că i-a dat banii lui C., eu înţelegând că a predat preţul de răscumpărare lui C.H.R.
În jurul orelor 2,30 - 3,00 dimineaţa, eu, împreună cu angajaţii mei C., P.C., P.B. am plecat împreună spre locuinţa mea din Tăşad, unde mi-am petrecut restul nopţii.
Împreună cu noi au venit la mine acasă la Tăşad şi R.U.C., cu prietenii lui din Arad.
Ca urmare, declar că nici una din faptele descrise în rechizitoriu, din noaptea de 23 - 24 decembrie 2000 nu s-au petrecut în realitate (fila 646-647)".
În instanţă au fost audiate toate persoanele din anturajul lui T.G. care au mai putut fi găsite şi care au participat la petrecerea organizată de acesta în noaptea de 23 - 24 decembrie 2000, în localul de pe str. V. din Oradea, din declaraţiile acestora fiind reţinută cea dată de martorul P.B.M. la fila 249: "La un moment dat, în timpul petrecerii, eu mă aflam pe o terasă a localului de unde se vedea pe şosea. Am văzut o maşină de culoare închisă, probabil A. oprind în faţă. Din maşină a coborât C.H.R. pe care-l cunoşteam de mult timp, a discutat în drum cu R.U., iar R. i-a predat suma de 8.000 DM. Am văzut pe C.H. numărând banii şi făcând gestul de a se întoarce pentru a vorbi cu cel din maşină, apoi a urcat în maşină şi au plecat.
La întoarcerea pe terasă R. i-a spus lui T.G. că a dat 8.000 DM lui C., că acesta s-a întors către B.O., care se afla în maşină, i-a adus la cunoştinţă că a primit numai 8.000 DM şi I-a întrebat dacă sunt buni, iar B. a fost de acord cu suma. La discuţia dintre R. şi T. am fost prezenţi eu, C.M. şi P.C.".
Din declaraţiile acestor persoane se pot stabili cu certitudine următoarele fapte:
- în seara de 23 decembrie 2000 inculpatul R.U.C. însoţit de R.G., B.D., S.T. şi M.F. s-au deplasat din Arad în Oradea, în scopul răscumpărării autoturismului M.P., având asupra sa cel puţin 6.000 DM, odată ce suma de 2.000 DM i-a fost predată de T.G., iar preţul răscumpărării a fost de 8.000 DM;
- discuţiile telefonice cu B.O. pentru încheierea unei înţelegeri în acest sens s-au purtat până la miezul nopţii;
- după miezul nopţii B.O. şi C.H.R. s-au deplasat la localul de pe str. V., unde se aflau T.G., R.U.C. şi grupurile lor, primind din mâna celui din urmă suma de 8.000 DM cu titlu de răscumpărare şi urmând să restituie maşina.
Este cert că maşina furată nu a fost restituită, întrucât la data de 07 februarie 2001 a fost oprită în Turda de organele de poliţie, la volan aflându-se C.H.R., împreună cu maşina M., condusă de B.O. şi maşina C., condusă de Z.F.
În aceste condiţii este imposibil a se da crezare declaraţiei inculpatului T.G., în sensul că după ce s-a plătit răscumpărarea, toţi invitaţii de la petrecere, respectiv grupul său din Oradea şi grupul R. din Arad, s-au deplasat la locuinţa sa din Tăşad, unde şi-au petrecut restul nopţii, deşi maşina nu s-a restituit, aşa cum susţine inculpatul în declaraţia sa de la fila 646-647: „ după ştiinţa mea, deşi R. a plătit răscumpărarea, maşina nu i-a mai fost restituită. Tot ce a făcut R. pentru rezolvarea acestei probleme a fost aceea că a discutat de mai multe ori la telefon cu B., i-a cerut în mod repetat restituirea maşinii, dar acesta nu s-a conformat, aşa încât R. a rămas cu banii pierduţi, dar nu a înţeles niciodată să ia vreo măsură sau să acţioneze într-un anumit mod pentru a înlătura această pierdere".
Cu atât mai puţin ar putea fi crezute susţinerile martorilor: „La plecarea de la petrecere chiar i-am auzit pe R. şi pe T. râzând pe tema că B. şi C. nu au mai sunat pentru restituirea maşinii, dar au luat banii pentru răscumpărare, iar în acei bani se află şi cei 2.000 DM a lui T., iar B. şi C. s-au aflat şi cu maşină şi cu banii"(fila 652).
Dimpotrivă, după ce un grup de 5 bărbaţi s-au deplasat din Arad în scopul răscumpărării maşinii, după ce s-a plătit răscumpărarea cu o sumă incluzând şi banii lui T.G., este în afară de orice discuţie că refuzul de a preda maşina nu a fost tratat ca o glumă de către inculpaţi, râzând că B. şi C. s-au ales şi cu banii şi cu maşina.
Un argument în plus în acest sens este chiar declaraţia dată în instanţă de inculpatul R.U.C. la fila 293. "Inculpatul T. cu ajutorul prietenilor a reuşit să afle numărul de telefon al lui B.O. şi astfel eu l-am sunat pe acesta şi timp de 4 ore am vorbit la telefon, ameninţându-ne reciproc. B.O. nu a recunoscut că mi-ar fi furat maşina. După ce au trecut 4 ore ne-am hotărât să mergem acasă la T. pentru a aştepta să vină dimineaţa să vedem ce facem. Eu m-am culcat, iar pe la orele 5 a venit T. şi m-a trezit, spunând că a fost sunat de la poliţie pentru că B. s-ar afla la sediul poliţiei şi ar depune plângere împotriva noastră. Deoarece ne-am speriat, eu împreună cu T. ne-am urcat în maşină şi am mers la Arad, ne-am oprit la mine acasă pentru a lua nişte haine şi am mers spre Constanta".
Ori, dacă cei doi inculpaţi nu a făcut nimic altceva în noaptea de 24 - 25 decembrie 2000 decât au participat la o petrecere şi apoi au dormit la domiciliul lui T.G., nu există nici o raţiune pentru a justifica fuga la Constanţa, unde au rămas până la 15 ianuarie 2001, aşa cum a declarat inculpatul R.U.C. la fila 293 în instanţă.
Dimpotrivă, faptul că inculpaţii s-au ascuns pentru o perioadă importantă de timp în Constanţa şi Bucureşti, dovedeşte încă o dată că în noaptea de 24 - 25 decembrie 2000 a avut loc o răfuială între grupurile conduse de T.G. şi R.U.C., pe de o parte, şi B.O. şi C.H.R., pe de altă parte.
Acest fapt este dovedit şi prin declaraţiile locatarilor din blocurile apropiate locului faptei R.L. (fila 4328 instanţă), C.A. (fila 439 instanţă), B.V. (fila 496 instanţă), G.T. (fila 604 instanţă), C.G. (fila 605 instanţă).
Din declaraţiile acestora se pot exemplifica susţinerile martorului B.V.: „Nu am mai prins decât două minute din desfăşurarea incidentului, respectiv am văzut un număr de 5-6 maşini, oprite în spaţiul dintre blocuri, pe care eu le-am văzut deja plecând. De asemenea, am văzut doi bărbaţi care au fugit pe jos din acelaşi loc peste câmp. Eu personal nu am ajuns să văd vreo ceartă sau vreo bătaie din cauza momentului târziu în care am ieşit la geam, dar ştiu că toţi vecinii s-au sesizat din cauza gălăgiei produse în spaţiul dintre blocuri. Fiind întrebat, declar că zgomotul la care am făcut referire mai sus, a fost produs de vuietul maşinilor şi glasurile ridicate ale bărbaţilor.
Mi s-a citit în instanţă pasajul din declaraţia mea aflată în dosarul de urmărire penală în care am arătat că am văzut personal un număr de 3 bărbaţi fugind, după ce au ieşit dintr-o maşină de culoare neagră. Doi dintre ei au fugit spre pădure, dar al treilea s-a ascuns după garaje, a fost prins de alţi indivizi care au venit cu încă trei maşini străine, două închise la culoare şi una gri metalizat şi bătut de către aceştia cu bâte de basse-ball, cu pumnii şi cu picioarele. Ca urmare a faptului că această declaraţie a fost dată de mine în 24 decembrie 2000, consider că reprezintă adevărul, întrucât în ziua imediat următoare incidentului am putut să declar cu mai multă claritate decât azi, despre amănuntele de mai sus" (fila 496).
Faţă de toate probele mai sus analizate, instanţa de fond a considerat dovedită infracţiunea de tâlhărie împotriva părţii vătămate B.O.M. şi lipsire de libertate împotriva părţii vătămate C.H.R.
La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat în cauză s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi anume: concursul de infracţiuni; atitudinea nesinceră a inculpaţilor în declaraţiile date organelor judiciare penale, aşa cum s-a arătat mai sus; împrejurarea că inculpatul R.U.C. posedă antecedente penale, faptele din prezenta cauză fiind concurente cu cele care au făcut obiectul sentinţei penale nr. 676/2004 a Judecătoriei Gherla; starea de recidivă post executorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) privind pe inculpatul T.G., primul termen al recidivei fiind reprezentat prin pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin Decizia penală nr. 1769 din 10 noiembrie 1989 a Tribunalului Suprem pentru infracţiunea lovituri cauzatoare de moarte. Tot ca circumstanţă agravantă s-a reţinut şi împrejurarea că acest inculpat s-a sustras de la urmărire penală şi apoi de la judecată, în timpul procesului penal fiind dat în urmărire generală, până în luna februarie 2005, când prin încheierea nr. 12 din 07 februarie 2005 a Tribunalului Bihor s-a constatat încetarea de drept a măsurii arestării preventive dispusă prin ordonanţa din 29 ianuarie 2001, cu mandatul de arestare preventivă nr. 36/2001.
Pe latura civilă a cauzei s-a luat act că partea civilă C.H.R., domiciliat în Oradea, a renunţat la pretenţiile băneşti formulate în cauză (încheiere de şedinţă din 30 septembrie 2002-fila 121).
În ce priveşte pe partea vătămată B.O.M., acesta a solicitat despăgubiri în sumă de 2.500 DOLARI SUA, reprezentând suma de care a fost deposedat prin violenţă (filele 50, 51, 53, 56 dosar urmărire penală).
Fiind prezent în instanţă la termenul din 10 decembrie 2001 (fila 47) a declarat că nu se constituie parte civilă faţă de cei doi inculpaţi, aşa cum s-a consemnat în încheierea de şedinţă.
La termenul din 29 martie 2004 (fila 296) a declarat din nou că nu formulează pretenţii civile în cauză, iar apoi s-a dat citire actului de sesizare a instanţei şi s-a procedat la audierea inculpatului R.U.C.
Un an şi jumătate mai târziu, la termenul din 28 octombrie 2005 (fila 606) a solicitat din nou obligarea inculpaţilor la plata sumei de 3.000 DOLARI SUA, reprezentând suma ce i-a fost luată în localitatea Sînmartin, în noaptea de 23 - 24 decembrie 2000, cu toate că în declaraţia de la fila 295 a susţinut în mod repetat că nu a fost în Sînmartin, nu s-a întâlnit cu T. sau R., nimeni nu a fost sechestrat sau tâlhărit şi nu i s-a sustras nici o sumă de bani.
Instanţa de fond nu a ţinut seama de această ultimă cerere, întrucât ultimul moment procesual până la care se pot formula pretenţii este citirea actului de sesizare a instanţei, care a avut loc la 29 martie 2004, dată la care declaraţia părţii vătămate B.O.M., susţinută încă de la termenul din 10 decembrie 2000, era în sensul că nu formulează pretenţii băneşti în cauza.
Ori, a lua în considerare o noua cerere privind solicitarea de despăgubiri, formulată ulterior citirii actului de sesizare, ar constitui o încălcare a dreptului la apărare al inculpaţilor, cărora dispoziţiile legale le asigură posibilitatea de a lua cunoştinţă, încă de la începutul cercetării judecătoreşti de toate acuzaţiile ce li se aduc şi de toate pretenţiile ce se formulează împotriva lor.
Ca urmare, instanţa de fond a dat eficienţă declaraţiilor părţii vătămate B.O.M. formulate până la citirea actului de sesizare a instanţei cu privire la latura civilă a cauzei şi a luat act că acesta a renunţat la pretenţiile băneşti formulate în cauză.
Instanţa de fond a considerat că se impune confiscarea a jumătate din suma sustrasă de la fiecare inculpat, întrucât din probele de la dosar rezultă că inculpaţii şi-au adus în mod egal contribuţia la comiterea infracţiunii de tâlhărie (unul realizând imobilizarea, iar celălalt sustragerea banilor), iar ulterior suma a rămas asupra lor (fila 56 dosar urmărire penală).
În consecinţă, în baza art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea, în favoarea statului, de la fiecare inculpat, a echivalentului în lei al sumei de câte 1.250 DOLARI SUA la data executării efective.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat să plătească în favoarea statului câte 15.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel inculpaţii T.G. şi R.U.C.
Inculpatul T.G. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În motivarea apelului a arătat, în esenţă, că starea de fapt reţinută de parchet este contrazisă flagrant de probele administrate în cauză, că nu s-a putut dovedi prezenţa inculpatului la locul săvârşirii faptei, declaraţiile părţilor vătămate fiind contradictorii, o parte din martorii audiaţi în faza de urmărire penală au revenit asupra declaraţiilor, iar martorii propuşi de inculpat în apărare au arătat că în perioada săvârşirii faptelor inculpatul se afla la o petrecere într-un restaurant.
Inculpatul R.U.C. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bihor, iar în subsidiar, achitarea inculpatului pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.
În motivarea apelului a arătat în esenţă că există unul dintre cazurile de nulitate absolută prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen., respectiv lipsa inculpatului de la judecată atunci când prezenţa sa era obligatorie, acesta aflându-se în stare de reţinere.
A arătat că fost arestat în Italia în perioada 05 februarie 2005 - 16 februarie 2006, iar prezenţa sa în instanţă era obligatorie, conform art. 314 C. proc. pen. A apreciat că dispoziţiile art. 197 alin. (2) relative la prezenţa învinuitului sau a inculpatului se referă la desfăşurarea întregului proces penal şi nu numai la faza dezbaterilor.
În motivarea cererii subsidiare, a arătat că în cauză ar trebui să primeze principiul in dubio pro reo, probele referitoare la vinovăţie nefiind certe, sigure şi complete, iar părţile vătămate, în declaraţii, au arătat fără echivoc că R.U. nu s-a aflat printre agresori.
Prin Decizia penală nr. 115/A din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpaţii apelanţi R.U.C. şi T.G., împotriva sentinţei penale nr. 182/P din 2 iunie 2006, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a desfiinţat-o, după cum urmează:
1.Cu privire la inculpatul R.U.C., a descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente şi a înlăturat sporul de 2 luni închisoare.
A redus pedepsele aplicate în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 36 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele aplicate în cauză de 5 ani închisoare şi 5 ani închisoare cu pedepsele de 3 ani închisoare, 5 ani închisoare şi 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicate pentru infracţiuni concurente, în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care a adăugat un spor de 1 an închisoare, stabilind pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie.
II.Cu privire la inculpatul T.G.l., a descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente.
A redus pedepsele aplicate în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), de la 7 ani la 5 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate în cauză, în pedeapsa de 5 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 6 luni închisoare, stabilind pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie.
S-a limitat conţinutul pedepselor accesorii aplicate celor doi inculpaţi apelanţi la dispoziţiile art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Pentru a decide astfel, examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel, cât şi din oficiu, instanţa de prim control judiciar a constatat că instanţa de fond a reţinut o stare de fapt bazată pe probe suficiente, concludente şi just interpretate, stare de fapt ce a fost pe larg descrisă în sentinţă ca făcând parte dintr-un complex de activităţi infracţionale în care au fost implicaţi atât inculpaţii cât şi părţile vătămate, iar probele administrate în apel nu sunt de natură să schimbe această stare de fapt.
De asemenea, s-a constatat că în mod corect s-a reţinut vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, solicitările inculpaţilor de a fi achitaţi nefiind fondate.
S-a reţinut că din declaraţiile martorilor R.L., G.T., C.G., G.P., R.F., B.V., S.E. rezultă că în noaptea de 23 - 24 decembrie 2000 în cartierul de blocuri din localitatea Sînmartin a avut loc un scandal în care au fost implicaţi mai mulţi bărbaţi.
Chiar dacă o parte din aceşti martori au revenit asupra declaraţiilor din faza de urmărire penală cu privire la numele ce s-a strigat cu ocazia incidentului, la culoarea maşinilor sau la alte detalii, toţi aceşti martori îşi menţin declaraţiile cu privire la existenţa scandalului, iar în acest sens, declaraţiile celor două părţi vătămate se coroborează cu declaraţiile acestor martori.
De asemenea, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat (sentinţa penală nr. 526/2005 a Judecătoriei Oradea rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 145/R/2007 a Curţii de Apel Oradea) că în aceste împrejurări, partea vătămată C.H.R. a fost lipsită de libertate, fiind urcată în portbagajul unei maşini şi dusă la Arad, unde a fost ţinută până în data de 05 ianuarie 2001, iar martorii G.T. şi G.P. au declarat că au văzut când unul dintre bărbaţi a fost introdus în portbagajul unei maşini.
Prin urmare, instanţa de apel a apreciat că existenţa incidentului din noaptea de 23 - 24 decembrie 2000 în care au fost implicate cele două părţi vătămate este pe deplin dovedit.
Cât priveşte participarea celor doi inculpaţi, s-a reţinut că aceasta rezultă din următoarele:
1. în declaraţiile date în faza de urmărire penală, ambele părţi vătămate au arătat că maşina în care se aflau a fost blocată de mai multe maşini în care se aflau mai multe persoane printre care şi cei doi inculpaţi, că au fost bătuţi, că părţii vătămate B.O. i-a fost sustrasă suma de 2500 DOLARI SUA, iar partea vătămată C.H.R. a fost urcată în portbagajul unei maşini.
Declaraţiile celor două părţi vătămate se coroborează în acest sens şi cu declaraţia martorului L.A.;
Este adevărat că ulterior părţile vătămate şi-au schimbat declaraţiile în sensul că, fie cei doi inculpaţi nu au avut nici o implicare, fie că a participat doar inculpatul T., însă aceste din urmă declaraţii în mod corect au fost considerate nesincere şi înlăturate de către instanţa de fond, pe de o parte nu se coroborează cu celelalte probe administrate, iar pe de altă parte pentru că au fost date pro causa.
Astfel, este de remarcat momentul în care s-au făcut revenirile, respectiv când pe rolul instanţelor se aflau atât prezenta cauză, cât şi procesul în care cele două părţi vătămate erau inculpate pentru furtul autoturismului inculpatului R., iar la termenul din 10 mai 2004, atât partea vătămată B.O. cât şi inculpatul R.U. au dat declaraţii favorabile unul celuilalt, încercând să acrediteze ideea că plângerile au fost formulate la îndemnul unor poliţişti.
2. Martorul C.A., martor fără nici o legătură cu părţile implicate în proces, a declarat că fiind de serviciu în noaptea de 23 - 24 decembrie 2000 în localitatea Sînmartin a văzut o maşină marca V., ce circula cu viteză redusă în localitatea Sînmartin înspre Oradea, iar apoi şi-a schimbat direcţia de mers în sens opus. Martorul mai arată că ar fi aflat de la colegii săi, martorii Ţ. şi D. că între blocuri a avut loc un scandal între mai multe persoane necunoscute, iar printre autoturismele cu care s-au deplasat aceştia se afla şi o maşină marca V. Maşina marca V. aparţine inculpatului T., potrivit recunoaşterilor acestuia.
3. Martorii oculari au arătat că o femeie ce locuia într-unui din blocuri, respectiv martora B.I., a strigat să nu-i mai lovească şi că o să anunţe poliţia, iar unul dintre agresori i-a răspuns „Lăsaţi doamnă că ăştia sunt hoţi de maşini", de unde rezultă că tratamentul aplicat celor două părţi vătămate avea legătură cu furtul unor maşini şi este greu de crezut, aşa cum a arătat şi instanţa de fond, că inculpaţii s-au resemnat să rămână şi fără maşină şi fără bani, după care speriaţi de plângerea făcută de partea vătămată au fugit la Constanţa, pentru a se ascunde.
În ceea ce priveşte infracţiunea de tâlhărie, declaraţia părţii vătămate B.O. se coroborează cu declaraţiile celeilalte părţi vătămate, a martorului L.A., precum şi a martorilor indirecţi B.L. şi T.M.
Declaraţiile martorilor audiaţi în apărare au fost corect înlăturate fiind considerate nepertinente, deoarece, pe de o parte, nu se coroborează cu restul ansamblului probator, iar, pe de altă parte, acestea sunt subiective, având în vedere că o parte din aceşti martori sunt angajaţi ai inculpatului T., potrivit declaraţiei acestuia.
În ceea ce priveşte martorii l.G.M. şi R.A., declaraţiile acestora trebuie privite cu rezervă având în vedere timpul scurs de la evenimente şi până la data declaraţiei, precum şi faptul că însuşi martorul R.A. recunoaşte că inculpatul T. era un client zilnic al localului şi putea organiza petrecere cu prietenii săi la orice dată.
De asemenea, nici declaraţia martorului M.A. nu este relevantă deoarece după ce a discutat cu inculpaţii, martorul a plecat, astfel că nu poate şti ce s-a întâmplat ulterior.
S-a reţinut că solicitarea inculpatului R.U. de a trimite cauza spre rejudecare, deoarece pe parcursul judecării cauzei în primă instanţă a fost arestat în Italia, este nefondată.
Astfel, din adresa Interpol rezultă că inculpatul a fost arestat în Italia la data de 05 februarie 2005 şi a fost eliberat la 16 februarie 2006, iar termenul la care s-a dezbătut cauza pe fond a fost 14 aprilie 2006.
Este adevărat, că potrivit art. 314 C. proc. pen., prezenţa la instanţă a inculpatului arestat este obligatorie şi că art. 6 paragr. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului recunoaşte celui acuzat „dreptul de a se apăra el însuşi" şi „dreptul de a interoga martorii" însă, în cauză, instanţa de fond nu a fost încunoştiinţată despre starea de arest a inculpatului, iar pe de altă parte, inculpatul are o culpă în absenţa sa (Hotărârea C. şi R.) şi după punerea în libertate putea să se prezinte în faţa instanţei şi să ceară reinterogarea martorilor.
De altfel, inculpatul R.U. nu s-a prezentat nici în faţa instanţei de apel pentru a fi audiat.
În ceea ce priveşte pedepsele aplicate inculpaţilor, având în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), împrejurările comiterii faptelor, activitatea infracţională a părţilor vătămate, limitele de pedeapsă pentru infracţiunile săvârşite în vigoare la data săvârşirii faptei, instanţa de apel a apreciat că se impune reducerea pedepselor aplicate inculpaţilor de la 7 ani la 5 ani închisoare.
Împotriva deciziei instanţei de apel, în termen legal, au declarat recurs ambii inculpaţi.
Recurentul inculpat T.G.l., prin motivele de recurs formulate, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10 şi 18 C. proc. pen., solicitând, în principal, achitarea pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa, conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., susţinând că instanţa de apel nu a analizat principalul motiv de apel invocat şi anume neparticiparea sa la săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate şi inexistenta infracţiunii de tâlhărie, a reluat considerentele sentinţei, ignorând criticile formulate, hotărârile pronunţate având la bază o gravă eroare de fapt, raportat la probatoriul dosarului, în cauză fiind încălcată prezumţia de nevinovăţie.
Recurentul inculpat R.U.C. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat ca, în principal, să se constate greşita reţinere de către instanţe a situaţiei de fapt, prezenţa sa la locul şi momentul săvârşirii faptei nefiind probată de materialul probator administrat în cauză, iar în subsidiar, să se dispună reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului, avându-se în vedere circumstanţele personale ale acestuia.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate.
În prezenta cauză, instanţele au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpaţilor, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate, dând faptelor comise o încadrare juridică corespunzătoare.
Înalta Curte constată că Decizia atacată este în concordanţă cu dispoziţiile art. 383 C. proc. pen., instanţa de apel analizând pe larg cererile inculpaţilor, mijloacele de probă şi apărările formulate de aceştia, în sensul neparticipării la săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii, în motivarea deciziei atacate instanţa de apel argumentând convingător vinovăţia inculpaţilor, făcând referire şi trimitere concretă la mijloacele de probă, astfel că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi 10 C. proc. pen.
Nici solicitarea recurentului inculpat T.G.l. de a fi achitat, conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în baza cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., nu este fondată.
În prezenta cauză s-a dat eficienţă deplină dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se corect că faptele săvârşite de recurentul inculpat T.G.l. întrunesc, atât obiectiv cât şi subiectiv, conţinutul incriminator al infracţiunilor prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. şi art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) C. pen., reţinute în sarcina acestuia.
Materialul probator aflat la dosarul cauzei, respectiv: declaraţiile părţilor vătămate B.O. şi C.H.R. date în faza de urmărire penală şi ale martorilor L.A., R.L., G.T., C.G., G.P., R.F., B.V., S.E., B.L. şi T.M., coroborate cu datele din sentinţa civilă nr. 526/2005 a Judecătoriei Oradea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 145/R/2007 a Curţii de Apel Oradea) - prin care care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că, în noaptea de 23 - 24 decembrie 2000, partea vătămată C.H.R. a fost lipsită de libertate, fiind urcată în portbagajul unei maşini şi dusă la Arad, unde a fost ţinută până în data de 05 ianuarie 2001 - relevă fără echivoc existenţa faptelor şi vinovăţia inculpaţilor.
În mod corect instanţele au înlăturat declaraţiile date de părţile vătămate B.O. şi C.H.R. în faţa instanţei de fond -care şi-au retractat declaraţiile date la urmărirea penală - întrucât acestea nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă, fiind date pro causa şi au apreciat ca nerelevante declaraţiile martorilor l.G.M., R.A. şi M.A.
Faptul că o parte din martori au revenit asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală, cu privire la unele aspecte ale incidentului, nu este în măsură să creeze dubii cu privire la vinovăţia inculpaţilor, materialul probator administrat în cauză furnizând un probatorii concordante şi concludente.
Înalta Curte constată că în prezenta cauză nu este incident nici cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat R.U.C., pedeapsa aplicată de instanţa de apel fiind corect individualizată, în conformitate cu dispozitiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi este de natură să realizeze scopul prevăzut de art 52 C. pen., neimpunându-se reducerea acesteia, faţă de gradul ridicat de pericol social al faptelor şi starea de recidivă în care au fost săvârşite, aspect care demonstrează perseverenţa infracţională a inculpatului.
Pentru considerentele expuse, înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.U.C. şi T.G.l. împotriva Deciziei penale nr. 115/A din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Se va constata că recurentul inculpat R.U.C. este arestat în altă cauză.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.U.C. şi T.G.l. împotriva Deciziei penale nr. 115/A din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Constată că recurentul inculpat R.U.C. este arestat în altă cauză.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 977/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 301/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
