ICCJ. Decizia nr. 2588/2009. Penal

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTITIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2588/2009

Dosar nr. 0659/99/2007

Şedinţa publică din 7 iulie 2009

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 447 din 1 august 2008 a Tribunalului Iaşi, secţia penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice reţinute în sarcina inculpaţilor T.C. şi B.I., după cum urmează:

- din infracţiunea de complicitate la viol prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., şi cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) doar pentru inculpatul B.I.;

- în infracţiunea de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., şi cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) doar pentru inculpatul B.I.

A condamnat pe inculpaţii:

- T.C.(fiul lui C. şi E., născut la data de 09 decembrie 1957 în Iaşi, cu domiciliul în Iaşi, studii 8 clase, căsătorit, tâmplar, fără antecedente penale), pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare.

- B.I.(fiul lui L. şi M., născut la data de 02 iunie 1980 în Hârlău, judeţul Iaşi, cu domiciliul în Iaşi, studii 8 clase, necăsătorit, are un copil minor, recidivist postexecutoriu fără ocupaţie), pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi cu aplicarea art. 37 lit. b C. pen. la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1), (2) C. pen., a aplicat celor doi inculpaţi alături de pedeapsa principală stabilită fiecăruia, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b şi e C. pen. pe o durată de 10 ani.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., a interzis ambilor inculpaţi exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut arestarea preventivă a inculpatului T.C., iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 17 ianuarie 2008 la zi.

A aplicat inculpatului minor P.P.A.(fiul lui A. şi E. născut 20 iunie 1993 în Iaşi, cu domiciliul în Iaşi, în prezent aflat la numita D.T., bunica maternă, cu domiciliul în Iaşi, judeţul Iaşi, elev, fără antecedente penale) măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, prevăzută de art. 104 C. pen., pe o durată nedeterminată, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 18 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (2). C. pen.

În bazaart. 490 C. proc. pen., s-a dispus punerea în executare de îndată a măsurii educative a internării într-un centru de reeducare faţă de inculpatul minor P.P.A.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 108 C. pen.

În baza art. 17 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 – art. 999, art. 1000 alin. (2) şi art. 1003 C. civ., au fost obligaţi în solidar, inculpaţii T.C., B.I. şi P.P.A., inculpatul minor în solidar cu partea responsabilă civilmente T.E., cu acelaşi domiciliu ca al minorului, să plătească părţii vătămate M.M., domiciliată în Iaşi, suma de 5000 lei RON, cu titlu de daune morale.

În baza art. 191 alin. (1) – (3) C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi să plătească statului cheltuieli judiciare, după cum urmează:

- inculpatul minor P.P.A., în solidar cu partea responsabilă civilmente T.E., suma de 500 lei, din care 33 lei reprezintă parte din onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea vătămată minoră, şi,

- inculpaţii T.C. şi B.I., câte 600 lei fiecare, din care 130 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, atât pentru fiecare dintre ei cât şi diferenţa pentru partea vătămată minoră.

S-a reţinut ca situaţie de fapt că inculpatul minor P.P.A., în vârstă de 14 ani, elev la Şcoala Generală nr. X G.M., locuieşte împreună cu sora sa, P.M.Z., în vârstă de 13 ani, şi tatăl vitreg, T.C., în vârstă de 50 de ani, într-un apartament compus din două camere, situat în Iaşi.

Din luna mai 2007, mama acestora a plecat la muncă în străinătate, iar minorii au rămas în grija tatălui vitreg, inculpatul T.C., căsătorit de aproximativ 7 ani cu T.E.

Inculpatul T.C. nu a manifestat nici un interes faţă de educarea şi îngrijirea minorilor, având, deseori, o atitudine violentă cu aceştia. Acesta, profitând de faptul că soţia sa îi trimitea în mod curent bani din străinătate, frecventa barurile din cartierul unde locuia, unde consuma băuturi alcoolice.

În acest condiţii, inculpatul minor P.P.A. şi sora acestuia, P.Z., fiind nesupravegheaţi, nu au mai manifestat interes pentru şcoală, şi au început să lipsească frecvent de la ore, fiind implicaţi şi în comiterea unor fapte de sustrageri de bunuri.

Partea vătămată M.M., născută la 21 octombrie 1993, este elevă la aceeaşi şcoală cu inculpatul minor P., şi a învăţat în aceeaşi clasă, până în anul 2007, cu sora inculpatului, P.M.Z. Partea vătămată mai are patru fraţi, mai mici, şi locuieşte, împreună cu toţi membrii familiei şi cu o bătrână, într-un apartament cu o singură cameră în Iaşi, iar părinţii săi, M.V. şi H.M., nu s-au ocupat de supravegherea şi educarea acesteia.

Astfel, partea vătămată a început să chiulească de la şcoală împreună nu martora P.M.Z.

Comportamentul necorespunzător al minorilor P., a atras atenţia bunicii D.T.(aceasta nu se afla în relaţii bune cu inculpatul T.C., care nu îi permitea să îşi viziteze nepoţii), care s-a deplasat la şcoală pentru a se interesa de situaţia şcolară a acestora. Cu această ocazie martora a aflat că minora P.M.Z. chiuleşte de la şcoală împreună cu partea vătămată M.M. şi pentru a nu se mai întâmpla acest lucru, a propus conducerii şcolii să le mute pe cele două fete în clase separate. Ca urmare martora P.M.Z. a fost mutată în altă clasă, fapt care l-a nemulţumit pe inculpatul T.C.

La rândul lor, numiţii M.V. şi H.M. i-au cerut fiicei lor să înceteze relaţia de prietenie cu martora P.M.Z. Cu toate acestea cele două minore au continuat să se întâlnească. În aceste circumstanţe, pe data de 01 decembrie 2007, sfătuindu-se cu inculpatul B.I., pe care îl găzduia de aproximativ două săptămâni (acesta nu avea ocupaţie, este recidivist, nu avea o locuinţă stabilă şi convieţuia cu numita T.O.M., minoră în vârstă de 16 ani, provenită dintr-o familie dezorganizată), inculpatul T.C. a hotărât să îi aducă o fată fiului său vitreg, P.P.A., pentru ca acesta să îşi înceapă viaţa sexuală. Cu o zi înainte fusese Sfântul Andrei şi inculpatul a considerat că în acest mod îl sărbătoreşte pe minor.

Cei doi inculpaţi au aflat de la martora P.M.Z. că prietena sa, partea vătămată M.M., este drăguţă şi că a mai întreţinut relaţii sexuale cu băieţi. Ca urmare, cei doi au elaborat un plan ca să o ademenească, a doua zi, pe partea vătămată, în apartamentul în care stăteau şi să o determine să întreţină un raport sexual cu învinuitul minor P.P.A.

La 02 decembrie 2007, în jurul orelor 14,30, inculpaţii T.C. şi B.I. i-au solicitat martorei P.M.Z. să o contacteze, de pe telefonul mobil al ultimului inculpat, pe partea vătămată M.M. şi să o cheme să vină la apartamentul lor. Inculpaţii i-au spus minorei să-i precizeze părţii vătămate că este singură acasă şi că vor să joace cărţi, motivându-şi solicitarea prin faptul că vroiau sa-i pună în vedere părţii vătămate M.M. să înceteze relaţia de prietenie pe care o avea cu ea şi din cauza căreia avea probleme la şcoală. Au încercat să o convingă pe martora P.M.Z. că din cauza părţii vătămate a fost mutată în altă clasă şi că datorită acestui fapt nu o să îi fie bine la şcoală.

Contactată de martora P.M.Z., partea vătămată a acceptat să meargă la domiciliul acesteia, cu condiţia să o ia de acasă. Ca urmare, martora s-a deplasat să o aducă.

Când partea vătămată a ajuns la locuinţa prietenei sale, a găsit în apartament pe minorul P.P.A., pe tatăl acestuia vitreg, inculpatul T.C., pe inculpatul B.I.. şi concubina acestuia T.O.

Inculpatul T.C. a condus-o pe partea vătămată M.M. în sufragerie, motivând că vrea să discute cu ea, unde a început să îi reproşeze, pentru a o intimida, că umblă cu fiica sa vitregă, chiulesc împreună de la şcoală şi că din cauza ei aceasta din urmă a fost mutată la altă clasă unde este bătută de colegi. Cu aceeaşi ocazie, i-a spus că trebuie să întreţină relaţii sexuale cu minorul P.P.A.

Potrivit declaraţiilor minorului P., inculpatul T. a discutat în sufragerie cu partea vătămată timp de aproximativ 5 minute, iar, când au ieşit din încăpere, aceasta era albă la faţă şi s-a îndreptat spre uşa de acces în imobil, cu intenţia vădită de a pleca acasă. Uşa de acces era încuiată, iar inculpatul T.C. i s-a adresat minorei, pe ton răstit, că va pleca de acolo numai când va vrea el. După aceasta, inculpatul T.C. a invitat-o pe partea vătămată în dormitor, unde se aflau celelalte persoane, şi a pus-o să stea pe un scaun, precizându-i că nu va putea pleca acasă, decât după ce va întreţine un raport sexual cu minorul P.P.A.

Pentru a o determina să întreţină raportul sexual, inculpatul B.I. a început sa-i pună părţii vătămate întrebări referitoare la viaţa ei sexuală, precizându-i că ştie că a mai avut relaţii sexuale cu alţi băieţi. I-a precizat că face parte din lumea interlopă, că are prieteni „sus-puşi" şi că în cazul în care refuză să întreţină raportul sexual cu învinuitul P.P.A., îi va aduce pe băieţii respectivi.

În tot acest timp, inculpatul minor P.P.A. a asistat la discuţii fără a-şi manifesta în vreun fel dezacordul, iar la un moment dat, potrivit declaraţiei părţii vătămate acesta a ieşit din dormitor, pentru a curăţa o scrumieră, după care s-a întors.

De faţă la discuţiile cu partea vătămată a fost şi T.O.M., care a stat pe patul din dormitor, dar nu s-a implicat în acestea.

În aceste condiţii partea vătămată se afla într-o stare confuză, era obligată să stea pe un scaun într-o locuinţă unde părinţii ei îi interziseră să meargă, având în jurul ei cinci persoane care, fie îi erau ostile şi îi reproşau conduita pe care o avea la şcoală, fie manifestau o atitudine indiferentă, persoane care aflaseră că ea nu era virgină, lucru pe care încercase să îl ascundă, şi i se cerea să întreţină un raport sexual cu învinuitul minor P.P.A. pentru a putea pleca acasă. Pentru că nu ştia cum să reacţioneze partea vătămată a intrat în stare de panică. A început să plângă şi le-a spus celor doi inculpaţi majori că le dă telefonul ei mobil numai să o lase să plece.

Deşi prin simpla prezenţă, având în vedere statura şi fizionomia sa, învinuitul B.I. îi provoca temere părţii vătămate, acesta a continuat să îi amplifice starea de temere pe care i-a creat-o, precizându-i că este o persoană importantă, că ştie unde ea învaţă că poate veni la şcoală să le ia pe surorile ei mai mici şi că are prieteni în lumea interlopă.

Partea vătămată a cedat la aceste presiuni psihice ale inculpaţilor T.C. şi B.I. şi a mers în sufragerie să întreţină un act sexual cu inculpatul minor P.P.A.

În sufragerie cei doi minori s-au dezbrăcat singuri şi au început să întreţină actul sexual pe patul din încăpere. In acest timp, inculpatul T.C. a intrat de mai multe ori în sufragerie pentru a-i verifica şi pentru a-l încuraja pe minor, care era pentru prima oară când întreţinea un act sexual.

Actul sexual dintre cei doi a durat aproximativ 30 de minute, datorită dezvoltării întârziate, faţă de vârsta cronologică, a organelor sexuale şi a lipsei de experienţă.

În timp ce minorii întreţineau actul sexual, în locuinţă au venit martorii L.C.C. şi A.M.I., care l-au vizitat pe învinuitul B.I.

Potrivit declaraţiei martorului A.M.I., atunci când a intrat în apartament, din greşeală a deschis uşa la sufragerie şi i-a văzut pe cei doi minori în timp ce întreţineau actul sexual. De asemenea, a precizat că cei doi inculpaţi majori i-au spus că partea vătămată este o „ golancă " şi că are doar 14 ani.

După ce minorul P.P.A. a terminat de întreţinut actul sexual, inculpatul T.C. şi-a manifestat intenţia de a întreţine şi el relaţii sexuale cu partea vătămată minoră M.M. A fost convins să renunţe la idee de către inculpatul B.I. Cu toate acestea, inculpatul T.C. i-a precizat părţii vătămate minore M.M. să vină sâmbăta viitoare din nou în apartament pentru a întreţine relaţii sexuale cu el. După aceasta i-a permis părţii vătămate să se îmbrace şi să plece acasă, solicitându-i inculpatului minor P.P.A. să o conducă la autobuz.

Când a ajuns acasă, în jurul orelor 17,00, potrivit declaraţiei martorei H.M., mama părţii vătămate, aceasta era albă la faţă, nervoasă, motiv pentru care a întrebat-o dacă îi este rău, iar ea i-a spus că îi este rău de la alergat şi că, după ce s-a schimbat de haine, s-a dus şi s-a culcat în pat.

A doua zi inculpatul T.C. i-a spus fiicei sale vitrege, P.M.Z, să o caute pe partea vătămată M.M. la şcoală şi să-i amintească că trebuie să vină sâmbăta următoare la ei acasă pentru a întreţine raporturi sexuale cu el.

Martora P.M.Z., fiindu-i ruşine să-i spună aceste cuvinte părţii vătămate, i-a trimis un mesaj pe telefonul mobil, de pe telefonul ei, în care i-a scris „a spus tata să vii sâmbătă la ora 16.00 la noi, dacă nu, ştii ce păţeşti".

Când a primit acest mesaj pe telefonul mobil, partea vătămată M.M. s-a speriat şi l-a şters. Mesajul de pe telefon a fost văzut şi de către martora S.A., căreia partea vătămată a refuzat să îi spună cine i l-a trimis sau ce i s-a întâmplat, motivând că a primit mesajul din greşeală.

Starea de tensiune în care se afla partea vătămată M.M. se accentua, zi de zi, întrucât se apropia ziua de sâmbătă, când trebuia să se ducă din nou în apartamentul inculpatului pentru a întreţine relaţii sexuale.

În tot acest timp partea vătămată retrăia şi prezenta o activare afectivă a celor întâmplate (a se vedea concluziile examinării psihologice). Se considera vinovată într-o oarecare măsură de viol şi din această cauză încerca să ascundă ce i s-a întâmplat.

Pe fondul acestui sentiment de culpabilitate şi a faptului că nu înţelegea de ce a trebuit să i se întâmple tocmai ei acest lucru, în timpul orelor de la şcoală, partea vătămată se retrăgea la geam şi plângea.

La 6 decembrie 2007, la insistenţele colegelor de clasă, care au văzut-o plângând, partea vătămată M.M. le-a povestit ce s-a întâmplat în apartamentul inculpatului. Acestea au anunţat conducerea şcolii care, la rândul ei, le-a adus la cunoştinţă cele întâmplate părinţilor minorei, şi, astfel, au fost sesizate autorităţile.

Fiind audiaţi, pe parcursul procesului penal inculpaţii au avut poziţii procesuale oscilante.

Astfel, inculpatul minor P.P.A. în primele declaraţii pe care le-a dat organelor judiciare, în data de 10 decembrie 2007 şi, apoi în data de 07 ianuarie 2008, (filele 129-135 dos. urm. pen.), a recunoscut faptul că a întreţinut cu partea vătămată un raport sexual, în timp ce se aflau singuri în sufragerie, dar a precizat că ambii au fost de acord, iar ceilalţi doi inculpaţi nu au ştiut ce se întâmplă în sufragerie.

Ulterior, la data de 17 ianuarie 2008, inculpatul minor a revenit şi a relatat că tatăl său a fost cel care a pus-o pe sora sa să o cheme pe partea vătămată la domiciliul lor, unde după ce a certat-o pentru că din cauza ei, sora sa a fost mutată din clasă, i-a spus că nu o lasă să plece până nu întreţine relaţii sexuale cu fiul său. Partea vătămată a refuzat, a început să plângă, dar în acest moment a intervenit şi inculpatul B. care i-a spus că va aduce toţi băieţii din Păcurari care au avut relaţii sexuale cu ea şi o va spune şi unui unchi de al ei. Inculpatul minor, cu această ocazie a precizat că i-a spus tatălui său vitreg că nu doreşte să întreţină vreun raport sexual cu partea vătămată, dar acesta a ţipat la el, fapt ce l-a determinat să accepte. Raportul sexual a durat circa 20-30 de minute, timp în care tatăl său a intrat de mai multe ori, atenţionându-l să-şi facă treaba bine. La plecare, tatăl său i-a spus părţii vătămate să vină sâmbătă să întreţină relaţii sexuale şi cu el, iar de la sora sa M. a aflat că a fost pusă de tatăl său să-i reamintească părţii vătămate de ziua de sâmbătă.

În legătură cu declaraţiile anterioare a precizat că a fost învăţat, atât el cât şi sora sa, de către tatăl său ce să declare la poliţie şi la procuror, că altfel îl va bate.

În faţa instanţei, inculpatul minor şi-a menţinut această ultimă declaraţie dată în data de 17 ianuarie 2008, adăugând doar că în cadrul discuţiilor din dormitor, inculpatul B. i-a spus părţii vătămate că are mulţi prieteni pe care îi poate aduce pentru a o bate şi a-i răpi sora de la şcoală.

Instanţa a reţinut ca exprimând adevărul aceste ultime declaraţii, având în vedere că influenţarea inculpatului minor de către tatăl său vitreg a fost recunoscută de către acesta din urmă şi confirmată şi de către inculpatul B. şi sora sa P.M.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul T.C., acesta a avut o poziţie procesuală necorespunzătoare pe tot parcursul procesului penal, prezentând două variante ale situaţiei de fapt, dar fără a recunoaşte vreo implicare a sa.

Astfel, inculpatul în primele declaraţii date în faza de urmărire penală, în data de 10 decembrie 2007, 07 ianuarie 2008, 17 ianuarie 2008, precum şi în declaraţia dată în faţa judecătorului cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, a declarat că fiica sa a venit acasă cu partea vătămată, căreia i-a reproşat faptul că din cauza sa P.M. a avut absenţe la şcoală, spunându-i să plece din casa sa, dar a intervenit fiul său P.P. care a luat-o în sufragerie, unde au stat singuri timp de 30 de minute. Când s-a dus în sufragerie a observat că partea vătămată era descălţată şi se săruta cu fiul său, dându-şi seama atunci că cei doi au întreţinut relaţii sexuale.

La data de 05 februarie 2008, în faţa procurorului inculpatul a revenit asupra declaraţiilor precizând că inculpatul B. a determinat-o pe partea vătămată să întreţină relaţii sexuale cu fiul său vitreg, el neintervenind, în nici un fel în discuţia celor doi. Astfel, a arătat că inculpatul B. a întrebat-o dacă a mai avut relaţii sexuale, partea vătămată a negat şi atunci acesta i-a spus că are cunoştinţă despre trei băieţi din cartierul Păcurari care au întreţinut relaţii sexuale cu ea şi-i poate chema să confirme. I-a răspuns că nu doreşte să fie chemaţi acei băieţi, şi atunci inculpatul B. i-a spus să întreţină relaţii sexuale cu P.P. Partea vătămată a fost de acord, cu condiţia ca ulterior să fie lăsată să plece, şi, de asemenea, a acceptat şi fiul său.

În faţa instanţei, inculpatul T. şi-a menţinut această ultimă variantă, adăugând că partea vătămată în timp ce discuta cu inculpatul B. avea lacrimi în ochi şi a acceptat să întreţină relaţii sexuale determinată fiind de acest inculpat. A precizat că nu a intervenit în discuţia cu partea vătămată, dar pe parcursul derulării actului sexual a intrat în camera respectivă de două ori pentru a privi.

Inculpatul a recunoscut că, la plecare, i-a spus părţii vătămate să vină şi sâmbăta viitoare să întreţină relaţii sexuale cu el, dar intenţia reală a fost ca „nimeni să nu mai aibă de-a face cu ea, să nu ia amploare".

Totodată, inculpatul a recunoscut şi că, după ce au fost sesizate autorităţile, a avut o discuţie cu inculpatul minor, cu inculpatul B., cu martorele P.M. şi T.O., şi au stabilit de comun acord o variantă mincinoasă pe care s-o prezinte fiecare la audieri.

În faza de urmărire penală, şi inculpatul B.I. a prezentat varianta stabilită cu inculpatul T., respectiv că inculpatul minor P. şi partea vătămată au întreţinut relaţii sexuale, fără vreo implicare prealabilă a lor. În faţa instanţei, inculpatul a prezentat o altă variantă, declarând că inculpatul T. a fost cel care avut iniţiativa de a o chema pe partea vătămată la domiciliu pentru a întreţine un raport sexual cu fiul său şi, tot el, a determinat-o, prin faptul că a ameninţat-o că îi va pune pe prietenii săi să o bată, iar, când a vrut să plece, a oprit-o, a închis uşa cu cheia, pe care a băgat-o în buzunar. Inculpatul B. a recunoscut, doar faptul că a avut o discuţie cu partea vătămată cu privire la faptul că aceasta a mai întreţinut relaţii sexuale şi cu alţi băieţi, relaţii pe care ea le-a negat, el spunându-i că poate să-i aducă pe acei băieţi să confirme. A mai declarat că inculpatul T. a intrat de mai multe ori în sufragerie peste cei doi minori, iar la final a vrut să întreţină şi el relaţii sexuale cu partea vătămată, dar la intervenţia sa acesta s-a răzgândit, dar i-a spus părţii vătămate să vină sâmbăta viitoare să întreţină şi cu el relaţii sexuale. Inculpatul B. a confirmat că inculpatul T. i-a cerut să dea declaraţii mincinoase şi el a fost de acord.

Trebuie precizat că inculpaţii T. şi B. au declarat că, în timp ce inculpatul minor întreţinea relaţii sexuale cu partea vătămată, în apartament au intrat numiţii L.C. şi A.R., unul din aceştia intrând şi în sufragerie, unde se aflau cei doi minori.

Situaţia de fapt, mai sus prezentată, este dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:

- declaraţiile părţii vătămate din ambele faze procesuale. Este adevărat că aceasta în primele declaraţii din faza de urmărire penală a fost confuză şi chiar contradictorie cu privire la împrejurările comiterii faptei (a declarat că a fost ţinută de mâini de unul din inculpaţii majori, că a fost dezbrăcată de către numita T.O., iar celălalt inculpat i-a ţinut mâna la gură să nu ţipe), dar această atitudine, potrivit evaluării psihologice realizată la acel moment, (10 decembrie 2007), făcea parte dintr-o simptomatologie, care confirmă că a suferit o traumă multiplă, atât fizică cât şi psihică;

- fişa de examinare psihologică, întocmită de către un psiholog din cadrul D.G.A.S.P.C. Iaşi, din concluziile căreia rezultă că minora trăieşte un sentiment de culpabilitate, instabilitate comportamentală, este inconstantă şi imprevizibilă în comportament, este confuză, incapabilă de a-şi verbaliza tensiunile interioare, fapt ce a determinat psihologul să aprecieze că a suferit o traumă, recomandând consiliere psihologică şi suport în vederea depăşirii stării critice - fila 29 dos. urm. pen.

- evaluarea psiho-socială efectuată în cursul judecăţii de către aceeaşi instituţie, respectiv D.G.A.S.P.C. Iaşi, potrivit căreia starea psihică actuală prezintă simptome ca: vise legate de eveniment, coşmaruri, fatigabilitate (tendinţă spre oboseală), neîncredere, scepticism, stare de vigilenţă crescută şi episoade de sociofobie din teama exagerată de a nu fi luată de pe stradă cu forţa, pe termen lung există riscul dezvoltării unui sindrom de stres posttraumatic; s-a concluzionat că minora este victimă a agresiunilor psihice şi fizice, respectiv a fost abuzată sexual în afara familiei, şi se recomandă asistenţă specializată, terminarea studiilor şi continuarea programului de consiliere individualizat;

- raportul de constatare medico-legală din 07 decembrie 2007, prin care s-a concluzionat că partea vătămată minoră prezintă o deflorare mai veche de 5-7 zile timp după care din punct de vedere medico-legal nu se mai poate preciza de când anume datează - fila 26 dos. urm. pen.;

- declaraţiile martorilor din ambele faze procesuale: H.M., mama părţii vătămate, care a declarat că a aflat de la directoarea şcolii, în data de 06 decembrie 2007, despre faptul că fiica sa a fost violată, iar în aceeaşi zi aceasta i-a confirmat, spunându-i că a fost violată de către P.P., fiind ajutat de T.C. şi de un alt tânăr cu o fată minoră; D.T., bunica minorilor P., care a declarat că nu avea o relaţie prea bună cu ginerele său, T., care i-a interzis să-şi mai vadă nepoţii, aceştia erau bătuţi de către ginere şi nu erau supravegheaţi. Din proprie iniţiativă a fost la şcoală şi a constatat că minorii M. şi P. au rezultate slabe la învăţătură şi lipseau de la şcoală, nepoata absentând împreună cu partea vătămată M.M. Martora a declarat şi faptul că după ce a fost cu minorii la audieri şi-a dat seama că aceştia au fost influenţaţi de ginerele său pentru a nu declara adevărul; P.M.Z., sora inculpatului minor, în vârstă de 13 ani, şi T.O., concubina inculpatului B., în vârstă de 16 ani care, deşi în primele declaraţii au prezentat varianta învăţată de la inculpatul T., ulterior au revenit şi au declarat atât în faţa procurorului cât şi în faţa instanţei, aceeaşi situaţie de fapt prezentată atât de inculpatul minor cât şi de partea vătămată; L.C. şi A.I., martori care au venit în vizită la inculpatul T., în timp ce în sufragerie se aflau cei doi minori, ultimul intrând în camera acestora şi observându-i pe cei doi minori. Martorul A. a aflat de la inculpaţi că cei doi întreţin relaţii sexuale, iar fata are 14 ani, ocazie cu care le-a spus să aibă grijă că pot lua 14 ani de puşcărie; M.I., G.G. şi T.C.M., colege de clasă cu partea vătămată, cărora aceasta le-a povestit în data de 06 decembrie 2007, că a fost violată de P.P., după ce în prealabil a fost ameninţată şi forţată să se dezbrace de către T.C. şi de către B.I. Totodată, partea vătămată le-a povestit de mesajul ce l-a primit de la inculpatul T. să vină sâmbăta viitoare din nou în apartamentul său, precum şi de faptul că a fost ameninţată de către acelaşi inculpat cu moartea dacă va povesti cuiva; S.A., colegă cu partea vătămată, care a declarat că a citit personal mesajul primit de aceasta pe telefonul mobil, mesajul fiind „mi-a zis tata să vii sâmbătă la ora 16,00, dacă nu, ştii ce păţeşti"; G.L. şi M.M., cadre didactice la şcoala G.M., şcoală unde învaţă partea vătămată şi minorii P., şi care au confirmat dezinteresul din ultimii ani a acestora pentru învăţătură, precum şi faptul că partea vătămată lipsea mult de la ore, existând şi zvonul că întreţinea relaţii sexuale cu băieţii din şcoală; B.G., muncitor de întreţinere la aceeaşi şcoală care a relatat că a surprins-o pe partea vătămată împreună cu doi băieţi într-o toaletă, crezând atunci că aceştia fumau în acel loc; P.R., persoană căreia inculpatul T. i-a povestit că fiul său şi-a început viaţa sexuală cu o fată de 14 ani, relatându-i în mare împrejurările, dar fără a-i spune dacă fata a fost forţată sau nu; P.C., persoană care a auzit înainte de incident că inculpatul T. a spus într-o zi, într-un bar, că vrea să-l dea pe fiul său la fete, iar după circa o săptămână, în acelaşi bar, a afirmat că l-a ajutat pe fiul său să întreţină un raport sexual cu o fată în locuinţă.

Aşa fiind, instanţa a reţinut vinovăţia inculpaţilor T.C. si B.I. pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică, trebuie precizat că inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru infracţiunea de complicitate la viol, prevăzută de art. 26 raportat la art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

Dar, în alcătuirea laturii obiective a infracţiunii de viol, infracţiune complexă, intră două activităţi, strâns legate între ele, respectiv o activitate principală, care constă în realizarea unui act sexual, de orice natură, şi o activitate secundară, care constă într-o constrângere care poate fi fizică sau morală.

În speţa de faţă, este dovedit faptul că inculpaţii majori au realizat activităţi infracţionale care intră în elementul constitutiv al infracţiunii complexe de viol, respectiv activitatea secundară de constrângere.

Deşi, ambii inculpaţi au negat faptul că au constrâns-o pe partea vătămată să întreţină un raport sexual cu inculpatul minor P.P.A., s-a constatat că aceste activităţi sunt dovedite pe deplin.

Astfel, inculpaţii în vârstă de 50 de ani şi respectiv 27 de ani, au împiedicat-o pe partea vătămată, în vârstă de 14 ani, să părăsească apartamentul, apoi i-au reproşat atât faptul că P.M. a fost mutată din clasă din cauza ei, cât şi că întreţine relaţii sexuale cu diverşi băieţi. Totodată, inculpatul B. s-a prezentat ca un personaj influent, care cunoaşte băieţi, cu care ar putea vorbi să-i facă rău surorii sale. Toate acestea s-au constituit într-o presiune psihică (inculpaţii şi martorii oculari au recunoscut că partea vătămată a început să plângă), ce a determinat înfrângerea rezistenţii părţii vătămate.

Deşi, inculpaţii T. şi B. au dat vina unul pe altul, în ceea ce priveşte constrângerea părţii vătămate, prima instanţă a constatat că acţiunile lor s-au completat, şi, conjugate, au condus la determinarea părţii vătămate să accepte să întreţină raportul sexual.

Cum, actele de constrângere a părţii vătămate sunt acte de executare propriu-zisă, acte de executare a activităţii secundare care intră în elementul material a laturii obiective, prima instanţă a constatat că forma de participaţie corectă este cea de coautorat (este adevărat că teoria şi practica judiciară a considerat mulţi ani că infracţiunea de viol, prin specificul ei exclude coautoratul, dar, cum, însăşi noţiunea de act sexual a primit prin Decizia nr. III/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,SECŢIILE UNITEun înţeles mult mai larg decât cel consacrat până atunci, se constată că putem vorbi de coautorat şi în cazul acestei infracţiuni).

În consecinţă, în temeiulart. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice reţinută în sarcina inculpaţilor T.C. şi B.I., din infracţiunea de complicitate la viol prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., în infracţiunea de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., inculpaţii fiind condamnaţi în baza acestor texte de lege, iar P.P.A., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (2) C. pen.

II. Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpaţii T.C., B.I. şi P.P.A.

Prin apelul declarat inculpatul T.C. a susţinut că inculpatul B.I. l-a determinat pe minor să întreţină raporturi sexuale, că participaţia sa la comiterea infracţiunii de viol a constat în faptul că a chemat-o pe partea vătămată în locuinţă, activitate ce îmbracă forma complicităţii şi nu a coautoratului şi că în raport de contribuţia sa, de conduita sinceră adoptată şi de lipsa antecedentelor penale, se justifică reducerea cuantumului pedepsei aplicate de prima instanţă.

Inculpatul apelant B.I. a solicitat a se dispune achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) din acelaşi cod, considerând că probatoriul administrat în cauză nu confirmă vinovăţia sa în comiterea faptei, de complicitate la viol, fiind greşită şi evaluarea juridică făcută de prima instanţă.

Motivându-şi apelul declarat, inculpatul minor P.P.A., a criticat soluţia primei instanţe ce a antrenat în mod greşit răspunderea sa penală în condiţiile în care probele administrate dovedesc faptul că a acţionat sub imperiul actelor de constrângere morală comise asupra sa de inculpatul T.C.

În raport de acest motiv, a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) şi e) C. proc. pen.

În subsidiar, a criticat tratamentul sancţionator aplicat de prima instanţă, considerând că atitudinea procesuală sinceră adoptată, supravegherea sa permanentă de către bunica maternă, frecventarea cursurilor la o şcoală nouă, tratamentul psihologic şi de recuperare pe care îl urmează şi faptul că a întreţinut raport sexual cu partea vătămată pe fondul presiunilor psihologice exercitate nemijlocit de cei doi inculpaţi majori, constituie împrejurări ce justifică înlocuirea măsurii educative a internării în centru de reeducare cu cea a libertăţii supravegheate.

Instanţa de apel, verificând hotărârea atacată, actele şi lucrările dosarului de fond, prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat următoarele:

Fiind investită cu soluţionarea cauzei, instanţa de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, fiind evidenţiate aspectele concordante ce susţin vinovăţia inculpaţilor T.C., B.I. şi P.P.A. în săvârşirea faptelor şi probele ce au servit ca temei al hotărârii pronunţate.

De asemenea, a verificat probatoriul administrat prin prisma apărărilor formulate de inculpaţi, argumentându-şi soluţia de înlăturare a acestora şi a analizat elementele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia dispusă.

Pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, dar şi în mod direct, nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti, prima instanţă a stabilit în mod corect vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. pentru inculpaţii majori T.C. şi B.I. şi cu reţinerea art. 99 alin. (2) C. pen. pentru inculpatul minor P.P.A., în raport de situaţia de fapt reţinută.

Prima instanţă şi-a întemeiat soluţia de condamnare a inculpaţilor pe declaraţiile părţii vătămate M.M. din ambele faze procesuale, fişa de examinare psihologică a victimei întocmită de D.G.A.S.P.C. Iaşi, evaluarea psiho-socială a părţii vătămate, raportul de constatare medico-legală întocmit de I.M.L. Iaşi, declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti de martorii H.M., D.T., P.M.Z., T.O., L.C., A.I., M.I., G.G., T.C.M., S.A., G.L., M.M., B.G., P.R. şi P.C.

În cauză s-a dat relevanţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. privind aprecierea probelor, probe al căror conţinut a fost perceput în mod real în reţinerea situaţiei de fapt.

Astfel, cum a reţinut şi prima instanţă prin declaraţiile date, partea vătămată minoră a reclamat în mod constant comiterea faptelor de către inculpaţi, indicând în detaliu condiţiile concrete în care a ajuns la locuinţa prietenei sale, P.M.Z. şi pe fondul presiunilor psihice la care a fost supusă de inculpaţii T.C. şi B.I., a acceptat să întreţină raport sexual cu inculpatul P.P.A.

Susţinerile constante ale părţii vătămate sunt în concordanţă cu depoziţiile martorei: H.M. - mama părţii vătămate căreia victima i-a relatat că a fost agresată sexual de inculpatul P.P.A., acesta fiind ajutat de inculpaţii T.C. şi B.I., cu declaraţiile date de martorele M.I., G.G. şi T.C.M., S.A., colegele de clasă ale părţii vătămate ce au aflat de la victimă că a fost obligată de inculpaţii T.C şi B.I. să întreţină raport sexual cu inculpatul minor P.P.A. şi că ulterior a fost ameninţată de inculpatul T.C. prin intermediul unui mesaj primit pe telefonul mobil, cu relatările martorilor L.C. şi A.I. ce au perceput în mod nemijlocit momentul în care victima şi inculpatul minor erau împreună şi întreţineau raport sexual, cu declaraţiile martorilor P.R. şi P.C. cărora inculpatul T.C. le-a povestit că 1-a ajutat pe fiul său să întreţină raport sexual cu o fată, cu constatările fişei de examinare psihologică şi ale evaluării psiho - sociale potrivit cărora minora M.M. a fost victimă a agresiunilor psihice şi fizice, a fost abuzată sexual în afara familiei şi prezintă o simptomatologie posttraumatică manifestată prin coşmaruri, teamă şi furie, tulburări de somn, flashback-uri, repulsie faţă de propriul corp, existând riscul dezvoltării pe termen lung a unui sindrom de stres posttraumatic, în lipsa unei consilieri psihologice şi a sprijinului familiei.

Audiaţi pe parcursul procesului penal, inculpaţii au avut poziţii oscilante, iniţial, inculpatul T.C. a negat că ar fi avut vreo implicare, susţinând că inculpatul minor şi partea vătămată au fost de acord să întreţină raport sexual fără ca el şi inculpatul B.I. să fi contribuit în vreun mod, versiune adoptată şi de inculpaţii B.I. şi P.P.A. în urma înţelegerii intervenite între ei.

Ulterior, inculpaţii au revenit asupra relatărilor iniţiale - inculpatul minor a declarat că partea vătămată a fost ameninţată de cei doi inculpaţi majori şi că după ce inculpatul T.C. a ţipat la el a acceptat să întreţină raport sexual cu ea, iar, la plecare inculpatul T.C. i-a cerut părţii vătămate să revină sâmbătă să întreţină relaţii sexuale şi cu el.

Prin noile declaraţii, inculpatul B.I. a încercat să minimalizeze contribuţia avută la comiterea faptei, susţinând că întreaga vină a aparţinut inculpatului T.C. ce a ameninţat-o pe partea vătămată şi nu a lăsat-o să plece, singura sa implicare constând în faptul că a discutat cu partea vătămată despre relaţiile sexuale avute de aceasta cu alţi băieţi.

Potrivit celei de-a doua variante prezentate de inculpatul T.C., inculpatul B.I. este cel care a constrâns-o pe partea vătămată să accepte să întreţină raport sexual cu minorul P.P.A.

Recunoaşte doar că a intrat în camera în care se aflau cei doi minori şi întreţineau raport sexual pentru a privi, iar, la plecarea părţii vătămate a solicitat acesteia să vină sâmbăta viitoare pentru a întreţine relaţii sexuale cu el.

Procedând la evaluarea materialului probator administrat în cauză, instanţa de fond a respectat dispoziţiile art. 69 alin. (1) C. proc. pen. şi a înlăturat în mod just aspectele din declaraţiile date de inculpaţi prin care aceştia prezintă alte variante ale situaţiei de fapt, lipsite de suport probator şi mai mult infirmate de celelalte probe ce dovedesc pe deplin participaţia fiecăruia dintre inculpaţi la comiterea faptei.

Pentru considerentele expuse anterior, instanţa de apel a constatat că în cauză a fost administrat un probatoriu complet, corect interpretat şi coroborat de prima instanţă, probatoriu ce confirmă faptul că la data de 2 decembrie 2007 inculpaţii T.C. şi B.I., prin folosirea de ameninţări şi prin intimidare, au constrâns-o pe partea vătămată minoră M.M. să întreţină un raport sexual cu inculpatul minor P.P.A.

Prin urmare, criticile formulate de inculpaţii-apelanţi T.C. şi B.I. privind reţinerea unei situaţii de fapt nereale ce au condus la o greşită condamnare sau la reţinerea unei contribuţii mai mari decât cea avută efectiv de fiecare se dovedesc a fi neîntemeiate.

Nefondate sunt si susţinerile inculpatului minor P.P.A. privind incidenţa constrângerii - ca o cauză ce înlătură caracterul penal al faptei, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare.

Prin apelul declarat, inculpatul a susţinut că a comis fapta sub imperiul actelor de constrângere psihică exercitate asupra sa de către tatăl său vitreg, inculpatul T.C., susţinând că actele medico-legale existente la dosar - expertiza psihiatrică şi certificatele de psihodiagnostic - dovedesc faptul că nu s-a putut opune presiunii psihice la care a fost supus.

În cauză, inculpatul a fost expertizat psihiatric prin raportul de expertiză concluzionându-se că minorul are discernământ asupra faptelor sale, inclusiv de participare la un raport sexual.

În cursul cercetării judecătoreşti, prima instanţă a solicitat avizul comisiei medico-legale din cadrul I.M.L. Iaşi ce a fost de acord cu conţinutul expertizei efectuate, precizând că inculpatul P.P. are discernământ critic corespunzător vârstei sale şi dacă se susţin datele de anchetă, este posibil ca fapta să fie săvârşită la inducţia unui adult.

În raport de aceste date şi de maniera de derulare a activităţii celor trei inculpaţi ce rezultă din probele administrate în cauză, prima instanţă a apreciat corect că asupra minorului P.P.A. nu s-au exercitat acte de constrângere în sensul dispoziţiilor art. 46 C. pen. care să-l fi determinat să întreţină raportul sexual cu partea vătămată.

El nu a fost supus unei constrângeri fizice exterioare şi nici nu i-a fost anihilată libertatea de voinţă şi acţiune câtă vreme a asistat indiferent la discuţiile dintre partea vătămată şi inculpaţii majori, nu a intervenit în nici un mod în favoarea victimei pe care a considerat-o o fată de moravuri uşoare şi faţă de care nu a manifestat empatie.

Prin urmare, probatoriul nu confirmă faptul că inculpatul ar fi săvârşit fapta prin anihilarea voinţei sale, iar pe de altă parte, că această anihilare este rezultatul unei determinări psihice exercitate de ameninţarea unui pericol grav pentru a putea fi reţinută în cauză constrângerea, fiind dovedită doar împrejurarea că minorul a săvârşit infracţiunea la inducţia negativă a celor doi inculpaţi majori.

În raport cu cele menţionate anterior, instanţa de apel a constatat că soluţia de condamnare a inculpaţilor T.C., B.I. şi P.P.A. dispusă prima instanţă este corectă.

Sub aspectul încadrării juridice a faptelor se constată că în raport de situaţia fapt relevată de probele administrate, evaluarea juridică realizată de prima instanţă este legală, fiind stabilită în concordanţă cu conţinutul constitutiv al normelor de incriminare.

În speţă, s-a stabilit în mod corespunzător că fapta inculpaţilor majori T.C. şi B.I. de a o constrânge prin ameninţări şi intimidare, pe part vătămată să întreţină raport sexual cu inculpatul minor Pavel constituie infracţiunea viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) din acelaşi cod şi nu de complicitate la viol, fiind corectă schimbarea de încadrare juridică dispusă de instanţa de fond.

Violul săvârşit prin constrângerea victimei este o infracţiune complexă absorbind în conţinutul său, ca element, o acţiune (constrângerea) care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală (lovire sau alte violenţe, vătămare corporală sau ameninţare).

Aşadar, în structura infracţiunii complexe de viol actele de constrângere fizică sau psihică a victimei formează acţiunea secundară, alături de acţiunea principală care este actul sexual.

Prin urmare, nu numai actul sexual, ci şi actul de constrângere este act de executare a infracţiunii, astfel că persoana care săvârşeşte actele de constrângere a victimei pentru ca el sau altă persoană să întreţină raport sexual cu aceasta este autor sau coautor al infracţiunii de viol şi nu complice.

În cauză, inculpaţii T.C. şi B.I. au exercitat, presiuni psihice asupra părţii vătămate determinând-o în acest mod să accepte să întreţină raport sexual cu inculpatul P.P.A., împreună cu acesta au realizat acţiunile ce formează elementul material al infracţiunii de viol, astfel că participaţia lor îmbracă forma coautoratului.

Verificând sentinţa apelată şi sub aspectul tratamentului sancţionator aplicat de prima instanţă şi criticat de apelanţi, se constată că sancţiunile de drept penal sunt guvernate de principiul de bază al individualizării care impune cerinţa alegerii şi adaptării lor ca natură şi durată încât acestea să corespundă gravităţii faptei săvârşite, împrejurărilor în care a avut loc, precum şi a persoanei făptuitorului.

Prima instanţă a făcut o corectă adecvare cauzală atât a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi a celor speciale instituite de art. 100 C. pen. - cadrul legal al minorităţii.

La stabilirea tratamentului sancţionator instanţa de fond a analizat complexitatea pericolului social al faptelor deduse judecăţii, elementele obiective şi subiective ce au condus la săvârşirea infracţiunilor, perseverenţa făptuitorilor şi necesităţile procesului de reeducare şi resocializare.

De asemenea, a avut în vedere impactul social produs de infracţiune şi poziţia adoptată de inculpaţi în raport de faptele săvârşite.

Astfel, prima instanţă a ţinut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei comise corelat cu condiţiile concrete de săvârşire - în locuinţă, de mai multe persoane împreună, antrenarea unui minor în activitatea infracţională împotriva unei victime minore, de urmările produse, precum şi de atitudinea procesuală adoptată de fiecare inculpat - recunoaştere parţială în cazul inculpaţilor T.C. şi P.P.A., negare constantă în cazul inculpatului B.I., lipsa antecedentelor penale, buna conduită socială anterioară şi nivelul intelectual au fost reţinute în procesul de individualizare în favoarea inculpatului T.C., statutul de recidivist postexecutoriu al inculpatului B.I. ce şi-a continuat conduita ilicită deşi îi fusese acordat beneficiul liberării condiţionate.

Toate aceste aspecte au fost avute în vedere de instanţa fondului ce a manifestat suficientă clemenţă în dozarea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi majori, în cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege pentru inculpatul B.I. şi coborât sub acest minim, ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., în cazul inculpatului T.C.

Apreciind că pedeapsa trebuie să fie în acelaşi timp atât o măsură de constrângere, cât şi un mijloc de reeducare a inculpaţilor, instanţa de apel a constatat că în speţă, scopul prevăzut de art. 52 C. pen. nu poate fi atins prin coborârea pedepselor aplicate inculpaţilor T.C. şi B.I. sub limitele stabilite de prima instanţă, pedepsele aplicate celor doi inculpaţi fiind singurele în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate ale acestora în îndreptarea atitudinii inculpaţilor faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea lor viitoare pozitivă.

În cazul inculpatului minor P.P.A., prima instanţă a ţinut seama atât de gradul concret de pericol social al faptei săvârşite la inducţia negativă a coinculpaţilor majori corelat cu împrejurările de comitere a acesteia, dar şi de dezvoltarea intelectuală şi morală a minorului, de conduita acestuia în familie şi societate, de condiţiile materiale şi morale ale familiei sale şi de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.

În ceea ce priveşte persoana minorului, datele prezentate în raportul de expertiză medico-legală psihiatrică relevă faptul că inculpatul nu prezintă tulburări psihice şi are discernământ asupra tuturor faptelor sale, inclusiv de participare la un raport sexual.

Din referatele de evaluare întocmite în cauză rezultă că la data săvârşirii faptei, minorul locuia împreună cu sora sa şi tatăl vitreg - inculpatul T.C. - în apartamentul părinţilor săi, mama minorului fiind plecată la muncă în Italia, iar în prezent locuieşte în apartamentul bunicii materne, D.T., că randamentul şcolar este mediu, şi are un absenteism şcolar ridicat pe fondul neimplicării constante a unui adult în monitorizarea situaţiei sale, că a fost surprins de camerele de luat vederi din cadrul şcolii când a sustras din incinta unei clase o pereche de adidaşi ai unui elev, în ziua în care era de serviciu, fiind sancţionat doar cu nota 4 la purtare, fără a fi posibilă antrenarea răspunderii penale întrucât avea sub 14 ani.

Datele prezentate de aceste referate relevă şi faptul că minorul a beneficiat din februarie 2008 de consiliere psihologică, prezenţa sa la psiholog fiind din obligativitate ca urmare a iniţiativei bunicii sale.

Cu privire la partea vătămată minorul nu manifestă empatie deosebită întrucât e considerată o fată cu un comportament reprobabil.

Procedând la evaluarea tuturor datelor prezentate anterior cu privire la fapta şi persoana minorului P.P.A., instanţa de apel a constatat că prima instanţă a apreciat corect că internarea într-un centru de reeducare este singura în măsură să asigure îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.

Gradul concret de pericol social al infracţiunii săvârşite, reflectat de modul în care a fost concepută şi realizată activitatea infracţională, atitudinea procesuală oscilantă a inculpatului, faptul că manifestarea infracţională a minorului s-a datorat modelului familial negativ, că anterior a mai fost sancţionat pentru o sustragere de bunuri, că are un absenteism şcolar ridicat susţin concluzia că reeducarea inculpatului minor P.P.A. poate fi realizată doar prin aplicarea măsurii educative a internării în centru de reeducare, fiindu-i asigurată şi posibilitatea de a dobândi învăţătura necesară vârstei şi nivelului său intelectual şi o pregătire profesională adecvată aptitudinilor sale.

Împrejurarea că ulterior comiterii faptei a fost înscris la o altă şcoală şi a urmat un tratament psihologic şi de recuperare la iniţiativa bunicii materne ce se preocupă de supravegherea şi educaţia sa nu este de natură a schimba convingerea instanţei cu privire la tratamentul sancţionator cel mai potrivit pentru inculpat.

Inculpatul minor nu are o familie consolidată - tatăl biologic nu mai ţine legătura, tatăl vitreg se află în stare de detenţie în prezenta cauză, mama este plecată la muncă în Italia, iar bunica maternă nu prezintă garanţia că poate îndeplini obligaţiile pe care dispoziţiile art. 103 alin. (2) C. pen. le impun - respectiv de a exercita o supraveghere permanentă specială în scopul îndreptării minorului şi de a înştiinţa de îndată instanţa în cazul în care minorul ar avea o comportare necorespunzătoare.

În raport cu cele menţionate mai sus, cum în cauză există suficiente elemente de apreciere care formează convingerea că minorul P.P.A. va putea fi reeducat doar printr-un regim de disciplină riguroasă ce îl va deprinde să se comporte în mod disciplinat şi îi va insufla respectul prin ordinea de drept şi pentru regulile de convieţuire socială, instanţa de apel a constatat că reeducarea sa nu poate fi realizată în alte condiţii decât cele stabilite de prima instanţă, critica formulată de apelant în acest sens fiind nefondată.

În soluţionarea laturii civile, pe baza probatoriului administrat ce a relevat suferinţele cauzate victimei pe plan psihic prin fapta inculpaţilor, prima instanţă a asigurat o justă şi integrală reparare a prejudiciului produs părţii vătămate minore în sensul dispoziţiilor art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. combinat cu art. 998 C. civ.

Pentru considerentele expuse anterior, legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate fiind verificate şi neexistând vreun motiv de desfiinţare, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii T.C., B.I. şi P.P.A. împotriva sentinţei penale nr. 447 din 1 august 2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi.

Întrucât temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive nu au încetat şi nu s-au modificat, fiind operante şi la acest moment procesual, a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului T.C. căruia în temeiul art. 381 C. proc. pen. i s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive după data pronunţării sentinţei apelate.

Aşa fiind prin Decizia penală nr. 34 din 19 decembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia minori şi familie, s-au respins ca nefondate apelurile formulate de inculpaţii T.C., B.I. şi P.P.A., împotriva sentinţei penale nr. 447 din 01 august 2008, pronunţată de Tribunalul Iaşi, pe care a menţinut-o.

A menţinut starea de arest a inculpatului T.C. iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus arestarea preventivă a inculpatului de la 01 august 2008.

Apelanţii T.C. şi B.I. au fost obligaţi să plătească statului suma de câte 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care câte 400 lei onorariu apărător din oficiu suportat din fondurile statului, iar pe inculpatul P.P.A., în solidar cu partea responsabilă civilmente T.E. la suma de 150 lei cu acelaşi titlu.

III. Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpaţii B.I. şi P.P.A.

În recursul inculpatului P.P.A. Decizia atacată este criticată ca nelegală şi netemeinică sub aspectul cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. solicitând achitarea în baza art. 10 lit. d) sau art.10 lit. e) C. proc. pen., ca nelegală pentru nereţinerea sa în baza cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen. şi ca netemeinică solicitându-se în baza cazului de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. aplicarea măsurii educative a libertăţii supravegheate prevăzută de art. 103 C. proc. pen.

În recursul inculpatului B.I. Decizia atacată a fost criticată ca netemeinică prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. solicitându-se reducerea pedepsei aplicate ca fiind prea severă.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Decizia atacată în raport de motivele de critică invocate şi de cazurile de casare sus-menţionate, Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare are în vedere că recursurile declarate de inculpaţii P.P.A. şi B.I. se privesc ca nefondate şi urmează a fi respinse ca atare în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 şi 17 lit. b) C. proc. pen.

1) Astfel sub aspectul primului motiv de critică referitor la pretinsa nemotivare a deciziei atacate şi incidenţa în consecinţă a cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen. invocat de recurentul inculpat P.P.A., Înalta Curte are în vedere nepertinenţa acestuia întrucât ambele motive ale sale de apel (ce se reiau de altfel şi prin recursul de faţă) respectiv cererea de achitare a sa şi aplicarea măsurii educative prevăzută de art. 103 C. pen. au fost examinate pe larg în cuprinsul filelor 15 parag. 5 – 18 parag. 4 inclusiv ceea ce relevă anvergura necesară a deciziei atent motivată de către instanţa de prim control judiciar.

2) Nepertinentă este şi critica aceluiaşi recurent inculpat P.P.A. prin care se tinde la solicitarea achitării sale datorată incidenţei pretinsului caz de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Cu titlu de premisă se reţine că acest caz de casare are în vedere existenţa unei contrarietăţi esenţiale, necontroversate şi intrinseci între actele, lucrările şi probele dosarului şi soluţia de condamnare dispusă în cauză, ceea ce nu este cazul în speţă.

Aceasta întrucât, prima instanţă, prin hotărârea menţinută de instanţa de apel, în baza unui examen complet şi convingător al mijloacelor de probă administrate în cauză şi anume declaraţiile părţii vătămate M.M. din ambele faze procesuale, fişa de examinare psihologică a victimei întocmită de D.G.A.S.P.C. Iaşi, evaluarea psiho-socială a părţii vătămate, raportul de constatare medico-legală întocmit de I.M.L. Iaşi, declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti de martorii H.M., D.T., P.M.Z., T.O., L.C., A.I., M.I., G.G., T.C.M., S.A., G.L., M.M., B.G., P.R. şi P.C., toate coroborate cu depoziţiile inculpaţilor P.P.A., B.I. şi T.C. a reţinut corect situaţia de fapt imputată constând în esenţă în aceea că la data de 2 decembrie 2007 victima minoră M.M. în vârstă de 14 ani a întreţinut împotriva voinţei ei raport sexual cu inculpatul P.P.A. fiind constrânsă de ameninţările folosite şi de intimidările inculpaţilor T.C. şi B.I.

Se reţine că partea vătămată M.M. a relatat detaliat împrejurările concrete în care a ajuns la locuinţa prietenei sale, P.M.Z. şi pe fondul presiunilor psihice la care a fost supusă de inculpaţii T.C. şi B.I., a acceptat să întreţină raport sexual cu inculpatul P.P.A.

Susţinerile constante ale părţii vătămate sunt în concordanţă cu depoziţiile martorei: H.M. - mama părţii vătămate căreia victima i-a relatat că a fost agresată sexual de inculpatul P.P.A., acesta fiind ajutat de inculpaţii T.C. şi B.I., cu declaraţiile date de martorele M.I., G.G. şi T.C.M., S.A., colegele de clasă ale părţii vătămate ce au aflat de la victimă că a fost obligată de inculpaţii T.C. şi B.I. să întreţină raport sexual cu inculpatul minor P.P.A. şi că ulterior a fost ameninţată de inculpatul T.C. prin intermediul unui mesaj primit pe telefonul mobil, cu relatările martorilor L.C. şi A.I. ce au perceput în mod nemijlocit momentul în care victima şi inculpatul minor erau împreună şi întreţineau raport sexual, cu declaraţiile martorilor P.R. şi P.C. cărora inculpatul T.C. le-a povestit că 1-a ajutat pe fiul său să întreţină raport sexual cu o fată, cu constatările fişei de examinare psihologică şi ale evaluării psiho-sociale potrivit cărora minora M.M. a fost victimă a agresiunilor psihice şi fizice, a fost abuzată sexual în afara familiei şi prezintă o simptomatologie posttraumatică manifestată prin coşmaruri, teamă şi furie, tulburări de somn, flashback-uri, repulsie faţă de propriul corp, existând riscul dezvoltării pe termen lung a unui sindrom de stres posttraumatic, în lipsa unei consilieri psihologice şi a sprijinului familiei.

Potrivit celei de-a doua variante prezentate de inculpatul T.C., inculpatul B.I. este cel care a constrâns-o pe partea vătămată să accepte să întreţină raport sexual cu minorul P.P.A.

Este nefondată cererea recurentului inculpat minor P.P.A. privind incidenţa constrângerii - ca o cauză ce înlătură caracterul penal al faptei, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare.

Prin recursul de faţă, inculpatul P.P.A. a susţinut că a comis fapta sub imperiul actelor de constrângere psihică exercitate asupra sa de către tatăl său vitreg, inculpatul T.C., susţinând că actele medico-legale existente la dosar - expertiza psihiatrică şi certificatele de psihodiagnostic - dovedesc faptul că nu s-a putut opune presiunii psihice la care a fost supus.

În cauză, inculpatul P.P.A. a fost expertizat psihiatric prin raportul de expertiză concluzionându-se că minorul are discernământ asupra faptelor sale, inclusiv de participare la un raport sexual.

În raport de aceste date şi de maniera de derulare a activităţii celor trei inculpaţi ce rezultă din probele administrate în cauză, se reţine că asupra minorului P.P.A. nu s-au exercitat acte de constrângere în sensul dispoziţiilor art. 46 C. pen. care să-l fi determinat să întreţină raportul sexual cu partea vătămată.

Prin urmare, probatoriul nu confirmă faptul că inculpatul P.P.A. ar fi săvârşit fapta prin anihilarea voinţei sale, iar pe de altă parte, că această anihilare este rezultatul unei determinări psihice exercitate de ameninţarea unui pericol grav pentru a putea fi reţinută în cauză constrângerea, fiind dovedită doar împrejurarea că minorul a săvârşit infracţiunea la inducţia negativă a celor doi inculpaţi majori.

Se mai reţine că în justificarea cererii sale de achitare recurentul inculpat minor P.P.A. a depus la dosarul cauzei trei certificate de psihodiagnostic din datele de 05 martie 2008, 17 aprilie 2008 şi 12 iunie 2008, prin are s-a recomandat consiliere psihologică pentru minor şi pentru aparţinători, în scopul tratării tulburărilor emoţionale şi al dezvoltării stimei, încrederii de sine.

Dar, în cauză a fost întocmit un raport de expertiză medico-legală psihiatrică(nr. 11146 din 20 decembrie 2007) în ceea ce-l priveşte pe inculpatul minor prin care s-a concluzionat că:

- prezintă un grad prepubertar al procesului de sexualizare, dar cu existenţa posibilă a impulsului sexual;

- nu prezintă tulburări psihice evidente în prezent, are discernământ asupra tuturor faptelor sale, inclusiv de participare la un raport sexual;

- există o concordanţă între stadiul de dezvoltare prepubertar al sexualizării minorului şi particularităţile actului sexual relatate de el (atitudinea pasivă, durata de timp declarată pentru desfăşurarea raportului sexual).

Având în vedere declaraţiile inculpatului minor, ale părţii vătămate ale inculpaţilor şi ale celorlalţi martori oculari, toate acestea coroborate şi cu actele medicale anterior menţionate, Înalta Curte reţine că asupra minorului nu s-au exercitat acte de constrângere pentru a realiza un raport sexual cu partea vătămată. De altfel, chiar minorul a declarat că tatăl său vitreg, a ridicat doar glasul la el, pentru a-l convinge, dar instanţa constată că doar această acţiune, singulară, nu era de natură a-l constrânge pe minor. Mai mult, acesta a asistat la toate discuţiile dintre inculpaţii majori şi partea vătămată, şi nu a intervenit în nici un moment pentru a o apăra pe aceasta şi a-i convinge pe inculpaţi să-i dea drumul acasă.

Se conchide că în mod legal s-a statuat întrunirea – în sarcina inculpatului recurent P.P.A. – elementelor constitutive ale autoratului la infracţiunea de viol prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi nu ale complicităţii la aceeaşi infracţiune cum s-a cerut prin concluziile orale ale procurorului cu ocazia dezbaterii recursurilor de faţă.

3. Sub aspectul motivului comun de critică invocat de recurenţii inculpaţi P.P.A. şi B.I. în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. (prin care primul tinde la aplicarea măsurii educative prevăzută de art. 103 C. proc. pen., iar secundul la reducerea pedepsei aplicate), Înalta Curte are în vedere nepertinenţa acestuia.

Aceasta, întrucât se are în vedere că instanţele de fond şi prim control judiciar la individualizarea judicioasă a sancţiunilor ce s-au aplicat au avut în vedere în mod corespunzător criteriile legale generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi a celor speciale instituite de art. 100 C. pen. - cadrul legal al minorităţii.

De asemenea, a avut în vedere impactul social produs de infracţiune şi poziţia adoptată de inculpaţi în raport de faptele săvârşite.

Astfel, prima instanţă a ţinut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei comise corelat cu condiţiile concrete de săvârşire - în locuinţă, de mai multe persoane împreună, antrenarea unui minor în activitatea infracţională împotriva unei victime minore, de urmările produse, precum şi de atitudinea procesuală adoptată de fiecare inculpat, recunoaştere parţială în cazul inculpatului P.P.A., negare constantă în cazul inculpatului B.I., statutul de recidivist postexecutoriu al acestuia ce şi-a continuat conduita ilicită deşi îi fusese acordat beneficiul liberării condiţionate.

Toate aceste aspecte au fost avute în vedere de instanţa fondului ce a manifestat suficientă clemenţă în dozarea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi.

Se conchide astfel că în cauză nu sunt elemente care să justifice reducerea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată recurentului inculpat major B.I., ce este aptă în totalitate să satisfacă scopul şi finalităţile definitive prin dispoziţiile art. 52 C. pen., respectiv să desemneze o reală măsură de constrângere şi reeducare a sa, dar şi să asigure necesara prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni.

Tot astfel şi la aplicarea sancţiunii prevăzută de art. 104 C. pen. pentru inculpatul minor Pavel P.A. se reţine că au fost avute în vedere corespunzător atât de gradul concret de pericol social al faptei săvârşite la inducţia negativă a coinculpaţilor majori corelat cu împrejurările de comitere a acesteia, dar şi de dezvoltarea intelectuală şi morală a minorului, de conduita acestuia în familie şi societate, de condiţiile materiale şi morale ale familiei sale şi de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.

În ceea ce priveşte persoana minorului, datele prezentate în raportul de expertiză medico-legală psihiatrică relevă faptul că inculpatul P.P.A. nu prezintă tulburări psihice şi are discernământ asupra tuturor faptelor sale, inclusiv de participare la un raport sexual.

Se mai reţine că din conţinutul aceloraşi două referate de evaluare psiho-socială rezultă că recurentul minor locuia la momentul săvârşirii faptei imputate împreună cu tatăl său vitreg şi cu sora sa P.M.Z., mama fiind plecată de aproximativ jumătate de an la muncă în Italia.

S-a concluzionat, prin referatul de evaluare că minorul are capacitate de schimbare comportamentală în condiţiile în care beneficiază de includerea în programe specifice privind educaţia sexuală, şi necesită, totodată, o supraveghere strictă a preocupărilor adolescentine.

Astfel se conchide de asemenea şi în cazul recurentului minor, inculpatul P.P.A. că măsura educativă a internării într-un centru de reeducare prevăzută de art. 104 C. pen. este judicioasă spre a răspunde exigenţelor art. 52 C. pen., fiind unica aptă să asigure configurarea unor noi atitudini a sa faţă de comiterea de infracţiuni precum şi voitoarea sa reinserţie şcolară pozitivă.

Urmează ca în baza art. 385¹⁶ alin. (2) C. proc. pen. combinat cu art. 381 alin. (1) C. proc. pen. să se deducă din pedeapsa aplicată inculpatului B.I. arestarea preventivă de la 17 ianuarie 2008 până la punerea efectivă în libertate.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.I. şi P.P.A. împotriva Deciziei penale nr. 34 din 19 decembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.I., timpul reţinerii şi arestării preventive de la 17 ianuarie 2008 până la punerea efectivă în libertate.

Obligă recurentul inculpat B.I. să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Obligă pe recurentul inculpat P.P.A. în solidar cu intimata parte responsabilă civilmente T.E., la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 7 iulie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 2564/2009. Penal. Revocarea măsurii...		ICCJ. Decizia nr. 2935/2009. Penal. Plângere împotriva... →

ICCJ. Decizia nr. 2588/2009. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2588/2009. Penal