ICCJ. Decizia nr. 2646/2009. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.2646/2009

Dosar nr. 06962/99/2008

Şedinţa publică din 15 iulie 2009

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :

Prin sentinţa penală nr. 20 din 12 ianuarie 2009,Tribunalul laşi, secţia penală, a dispus următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, formulată de inculpat, prin apărător, din art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.l., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, în dauna părţii vătămate G.S. la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza dispoziţiile art. 65 alin. (2) şi art. 66 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive dispusă împotriva inculpatului prin încheierea nr. 88 din 22 august 2008 pronunţată de Tribunalul laşi, în dosarul nr. 6476/99/2008, definitivă.

S-a dedus din pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la data de 21 august 2008 la zi.

Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 14 şi 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă G.S. şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul să plătească acesteia cu titlu de daune morale suma de 15.000 lei.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 raportat la art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Pneumoftiziologie laşi şi, în consecinţă, a obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 2089 lei, cu titlu de daune materiale, ce reprezintă cheltuielile efectuate de partea civilă pentru asistenţa medicală acordată victimei G.S.

În baza art. 15 alin. (2) C. proc. pen., a fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean laşi, ca tardiv formulată.

Totodată, în baza art. 118 lit. b) C. pen., a fost respinsă cererea de confiscare a cuţitului de vânătoare cu teacă depus la C.C.D. a Tribunalului laşi.

În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către martorul M.M., a corpului delict „cuţit vânătoare cu teacă" aflat la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului laşi, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 2000 lei.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin rechizitoriul din 11 septembrie 2008, întocmit în dosarul nr. 2014/P/2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul laşi a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.l., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen.

Pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, s-a reţinut că, pe fondul deteriorării relaţiei dintre inculpatul C.l. şi prietena sa, partea vătămată G.S., în dimineaţa zilei de 21 august 2008, inculpatul s-a hotărât să meargă în localitatea Paşcani, pentru a o lămuri pe partea vătămată să continue relaţia şi să-l însoţească în mun. laşi, în acest scop inculpatul solicitându-i martorului M.M., cu care era prieten, să îl transporte cu maşina până în mun. Paşcani. La coborârea din maşină, inculpatul a luat un cuţit de vânătoare (ce se afla într-o plasă şi era folosit de martor la pescuit), fără să-i spună acestuia şi l-a pus buzunarul interior al hainei din piele cu care era îmbrăcat, urmând să i-l restituie ulterior.

S-a mai reţinut că inculpatul s-a deplasat, în jurul orelor 8,30, la etajul I al scării blocului unde locuia partea vătămată, aşteptând-o pe aceasta să iasă din apartament, timp în care acesta a fost văzut de martorele: A.L. şi P.G., care locuiau pe aceiaşi scară cu partea vătămată. În jurul orelor 9.00, partea vătămată G.S., a ieşit din apartament cu scopul de a-şi plimba câinele de casă, tatăl acesteia, martorul G.R., rămânând în apartament.

S-a mai relevat că imediat ce inculpatul a văzut-o pe partea vătămată ieşind singură din apartament, i-a cerul să se deplaseze cu el în mun. laşi, însă partea vătămata a refuzat, iar inculpatul i-a cerut părţii vătămate să vorbească încet, a prins-o de haină şi a început să o tragă în afara blocului, spunându-i că este aşteptat de un autoturism în spatele blocului. Partea vătămată a cerul să fie lăsată în pace, afirmând că va ţipa, cei doi au intrat pe casă scării, pe holul din faţa apartamentului său, iar inculpatul a insistat ca partea vătămată să-l însoţească în laşi, după care inculpatul a scos cuţitul din buzunarul gecii, l-a îndreptat spre aceasta, ameninţând-o, folosind expresia: „te omor dacă nu mergi cu mine". întrucât partea vătămată a început să ţipe, iar câinele ce o însoţea să latre, inculpatul a aplicat o lovitură puternică părţii vătămate cu cuţitul în partea stângă faţă a toracelui, moment în care partea vătămată s-a întors către uşă, iar acesta i-a mai aplicat o lovitură cu cuţitul în spate, partea vătămată căzând, iar inculpatul a fugit abandonând teaca cuţitului în faţa scării blocului.

S-a mai reţinut că raportul de constatare medico-legală nr. 5561 din 01 septembrie 2008, I.M.L. laşi a concluzionat că partea vătămata G.S. a prezentat plagă tăiată lombară şi o plagă înjunghiată hemitorace stâng cu interesare pulmonară şi hemotorax stâng; leziunile prezentate putând fi produse prin loviri active cu obiect tăietor-înţepător (posibil cuţit) şi putând data din 21 august 2008, necesitând 25 - 30 zile îngrijiri medicale pentru vindecare. S-a concluzionat că leziunile prezentate de către partea vătămata au fost de natură să-i pună în primejdie viaţa.

Prima instanţă a reţinut că inculpatul C.l. a recunoscut în general, înlănţuirea faptică a evenimentelor din 21 august 2008, contestând, însă, reţinerea caracterului premeditat al faptei, susţinând reacţia momentană necontrolată de atac asupra părţii vătămate, pe fondul discuţiilor divergente, solicitând, în acest sens, şi schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina sa în infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Instanţa a reţinut că dacă iniţial inculpatul a susţinut că a plecat din municipiul laşi având cuţitul asupra sa, ulterior a indicat că arma a fost luată din maşina martorului M.M., această ultimă susţinere coroborându-se cu declaraţia martorului, care a arătat că, în maşină, printre alte unelte de pescuit, avea un cuţit de vânătoare a cărui lipsă a observat-o, odată ajuns la pescuit.

Tribunalul laşi a înlăturat apărările inculpatului, conform cărora cuţitul a fost luat exclusiv în scop de protecţie, pe fondul unui conflict mai vechi dintre o persoană şi fratele părţii vătămate G.S., constatând că ambiguitatea relatărilor despre conflictul dintre cele două persoane coroborată cu atitudinea oscilantă a inculpatului au condus la concluzia caracterului nesincer al justificărilor acestuia.

S-a apreciat că deşi, pe de o parte, inculpatul mergea frecvent în municipiul Paşcani, fără a relata că ar fi fost un lucru obişnuit de a purta arme în scop de autoapărare, pe de altă parte, o rememorare spontană a unui conflict anterior („mi-am amintit doar când am ajuns în Paşcani") nu putea justifica resimţirea unei stări de pericol, de o asemenea natură încât să îl determine să ia asupra sa un cuţit, cu atât mai mult cu cât inculpatul i-a ascuns martorului faptul că i-a luat cuţitul dintre uneltele de pescuit.

De altfel, prima instanţă a constatat că inculpatul nu a putut justifica raţional nici motivul pentru care, într-o discuţie, relatată ca fiind relativ normală, a înţeles să scoată cuţitul din buzunarul interiorul hainei, susţinerile acestuia fiind sunt infirmate de concluziile raportului medico-legal 5561 din 01 septembrie 2008, partea vătămată neprezentând la momentul examinării răni caracteristice defensive.

S-a mai reţinut că declaraţia părţii vătămate G.S. dată în cursul urmării penale se coroborează atât cu concluziile raportului de expertiza medico-legală nr. 5561 din 01 septembrie 2008 întocmit de I.M.L. laşi, conform căruia partea vătămat G.S. a prezentat plagă tăiată lombară şi o plagă înjunghiată hemitorace stâng cu interesare pulmonară şi hemotorax stâng, leziuni de natură să-i pună în primejdie viaţa cât şi cu declaraţiile inculpatului însuşi care a arătat că recunoaşte acţiunea de lovire a părţii vătămat cu cuţitul, fără a preciza numărul şi locul loviturilor aplicate.

S-a constatat că fapta inculpatului C.l. care, în data de 21 august 2008, înarmându-se cu un cuţit de vânătoare, a aşteptat partea vătămată în scara blocului din str. Grădiniţei, municipiul Paşcani, loc public în sensul art. 152 C. pen. şi care, la refuzul acesteia de a-l însoţi, a lovit-o pe partea vătămata G.S., cu un cuţit de vânătoare în zona toracică stângă, respectiv lombară dreaptă, provocându-i leziuni ce i-au pus în pericol viaţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., reţinându-se, totodată că, sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie directă prevăzând şi urmărind producerea rezultatului socialmente periculos, folosirea cuţitului fiind plănuită de inculpat în condiţiile în care partea vătămată refuza reluarea legăturii.

Prima instanţă, cu prilejul individualizării judiciare a pedepsei a avut în vedere criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv: natura şi gravitatea deosebită a faptelor, urmările acestora, limitele de pedeapsă, calitatea de infractor primar al inculpatului, dar şi conduita avută de acesta ulterior săvârşirii faptelor. De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere circumstanţele reale şi gradul ridicat de pericol social ale faptei, în loc public, asupra unei femei tinere, aflată la începutul vieţii sociale, cu o armă în sensul art. 151 alin. (2) C. pen., procurată special în acest scop, urmarea produsă, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului reţinându-se sub acest aspect conduita procesuală parţial sinceră a inculpatului, lipsa antecedentelor penale şi conduita socială anterioară faptei, în general corectă a inculpatului, aşa cum a reieşit din înscrisurile depuse la doar şi din declaraţia martorului B.V.

Instanţa a reţinut că motivaţia „crimei pasionale" în justificarea săvârşirii infracţiunii nu poate conduce la o reapreciere a gradului de pericol social al faptei şi a persoanei infractorului, întrucât o corectă formare a atitudinii faţă de valorile sociale ocrotite de legea penală ar fi permis inculpatului să înţeleagă că refuzul partenerului de viaţă în continuarea legăturii are caracter unilateral şi categoric. Dincolo de sentimentul de afecţiune ce îl lega de partea vătămata G.S., inculpatul a acţionat cu credinţa că voinţa şi dorinţa sa sunt mai importante decât orice argument logic sau personal prezentat de fosta prietenă.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, Tribunalul laşi a reţinut că partea vătămată G.S. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 50000 lei.

S-a mai relevat de către prima instanţă că deşi inculpatul a susţinut că partea vătămata nu a probat în niciun fel daunele pretinse, s-a reţinut că răspunderea civilă a inculpatului este antrenată în condiţiile art. 998 şi urm. C. civ., pentru săvârşirea unei fapte ilicite care a cauzat un prejudiciu cert, nereparat, faptă săvârşită cu vinovăţie.

Sub aspectul daunelor morale, instanţa a reţinut că prin săvârşirea faptei de lovire sau alte violenţe, inculpatul a adus atingere unui drept fundamental al părţii vătămate, dreptul la integritate fizică garantat prin art. 22 alin. (1) din Constituţia României, cauzându-i astfel un prejudiciu de ordin nepatrimonial, susceptibil de reparaţie prin mijloace băneşti conform art. 14 alin. (5) C. proc. pen.

Având în vedere impactul negativ, de ordin psihologic pe care îl resimte victima unei infracţiuni săvârşite cu violenţă, urmările psihologice ale unui astfel de traumatism şi necesitatea ca daunele morale să reprezinte o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul suferit, numărul de zile de îngrijiri medicale acordat, având în vedere finalitatea instituţiei daunelor morale, dar şi limita ce impune ca acestea să nu devină o sursă de venit nejustificată, instanţa în baza art. 346 alin (1) şi (2) şi art. 14 alin (1), (2) şi (5) C. proc. pen., în referire la art. 998 şi 999 C. civ., a admis doar în parte acţiunea civilă a părţii vătămate şi a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 15000 lei RON, cu titlu de daune morale.

De asemenea, prima instanţă, în lipsa administrării oricăror probe cu privire la toate circumstanţele ce au condus la aprecierea prejudiciului suferit la suma de 50.000 lei, a respins, ca nedovedite, celelalte pretenţii ale părţii vătămate.

Referitor la constituirea de părţi civile a Spitalului Clinic Pneumoftiziologie laşi cu suma de 2089 lei şi a Serviciului de Ambulanţă Judeţean laşi cu suma de 499 lei, inculpatul, prin apărător a invocat tardivitatea constituirii ca părţi civile în cauză şi a solicitat respingerea cererilor ca atare.

S-a constatat de către prima instanţă că, în speţă, citarea părţilor civile Spitalului Clinic Pneumoftiziologie laşi şi a Serviciului de Ambulanţă Judeţean laşi cu menţiunea de a preciza dacă se constituie părţi civile în cauză, s-a dispus abia la termenul din 30 septembrie 2008, iar Or, la primul termen după citarea sa, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie laşi s-a constituit parte civilă cu suma 2089 lei, astfel încât instanţa a apreciat că aceasta cerere a fost formulată în termen procedural, neputându-se reţine vreo culpă a unităţii spitaliceşti în depunerea cererii cu întârziere. în ceea ce priveşte Serviciului de Ambulanţă Judeţean laşi, s-a constatat că acesta s-a constituit parte civilă abia la data de 12 noiembrie 2008, deşi fusese legal citat pentru termenul din 28 octombrie 2008, astfel că, pe cale de consecinţă, în baza art. 15 alin. (2) C. proc. pen., prima instanţă a respins, ca tardiv formulată, acţiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean laşi.

Examinând condiţiile necesare antrenării răspunderii civile a inculpatului sub aspectul daunelor solicitate de Spitalului Clinic Pneumoftiziologie laşi, instanţa a constatat că acestea au fost relevate şi dovedite, respectiv: fapta ilicită cauzatoare de prejudicii (aceea constând în acţiunea de lovire exercitată de inculpat asupra părţii vătămate, caracterul ilicit al acesteia, derivând din cel penal reţinut în baza considerentelor arătate), prejudiciul cauzat părţilor civile (constând în cheltuielile avansate părţii vătămate pentru îngrijirile acordate), legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi culpa exclusivă a inculpatului în producerea acestui prejudiciu şi, în consecinţă, în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 raportat la art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., instanţa a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Pneumoftiziologie laşi şi, a obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 2089 lei, cu titlu de daune materiale ce reprezintă cheltuielile efectuate de partea civilă pentru asistenţa medicală acordată victimei G.S.

Având în vedere că din toate probele administrate în cauză reiese că, în fapt, cuţitul de vânătoare folosit la săvârşirea infracţiunii aparţine martorului M.M., nefiind proprietatea inculpatului şi acesta nefiind evaluat, instanţa în baza art. 118 lit. b) C. pen., a respins cererea de confiscare a cuţitului de vânătoare cu teacă depus la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului laşi şi, în baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., a dispus restituirea către martorului M.M., a corpului delict „cuţit vânătoare cu teacă" aflat la C.C.D. a Tribunalului laşi, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, inculpatul C.l., pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, solicitând înlăturarea agravantelor prevăzută la art. 175 lit. a) şi i) C. pen., recalificarea juridică a faptei în tentativă la omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia sub limita minimului special prevăzut de lege.

Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, în limita prevăzută de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 65 din 12 mai 2009, a admis apelul declarat de inculpatul C.l. împotriva sentinţei penale nr. 20 din 12 ianuarie 2009 a Tribunalului laşi, hotărâre pe care a desfiinţat-o în parte, în latură penală, şi în rejudecare:

A reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi, în consecinţă, a redus de la 8 ani închisoare, la 6 ani închisoare, pedeapsa principală aplicată inculpatului C.l., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. pen.

Prin aceeaşi decizie instanţa de prim control judiciar a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, menţinând, totodată şi starea de arest a inculpatului şi deducând din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive, după data de 12 ianuarie 2009 la zi.

A mai stabilit să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare, care includeau şi onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei.

Pentru a dispune astfel, instanţa de prim control judiciar a constatat că instanţa de fond a procedat legal şi judicios la administrarea unui probatoriu complet, probele fiind apreciate în considerarea dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen.

De asemenea, coroborând procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi de conducere în teren a inculpatului, raportul de constatare medico-legală nr. 5561 din 01 septembrie 2008 al I.M.L. laşi şi actele medicale ale părţii vătămate cu declaraţiile acesteia şi ale martorilor P.G., A.L., G.R., M.M. şi cu declaraţiile inculpatului, care a recunoscut săvârşirea faptei, susţinând că a fost o reacţie de moment necontrolată, instanţa de apel a constatat că toate acestea au dovedit, fără dubiu, că inculpatul a comis cu vinovăţie fapta pentru care a fost trimis în judecată.

Referitor la dispoziţiile art. 175 lit. a) şi i) C. pen., Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a constatat că acestea sunt incidente în cauză, aşa cum, legal, a reţinut instanţa de fond, întrucât din probatoriul administrat (fotografii, declaraţii de martori, declaraţiile inculpatului şi ale părţii vătămate) a rezultat în mod cert că inculpatul a luat cuţitul în scopul de a-l folosi pentru a intimida partea vătămată şi de a înfrânge voinţa acesteia.

S-a mai reţinut că inculpatul nu purta în mod obişnuit cuţit asupra sa şi chiar în declaraţia sa din instanţă, a arătat că partea vătămată s-a mirat şi l-a întrebat „de ce poartă cuţit asupra sa", evitând, în declaraţiile sale, să se refere la momentul lovirii părţii vătămate, tocmai pentru a da consistenţă versiunii pe care a prezentat-o în instanţă, în sensul că „partea vătămată a vrut să-i ia cuţitul, împrejurare în care teaca a căzut şi el a lovit-o".

S-a mai relevat că raportul de constatare medico-legală a concluzionat însă că partea vătămată nu prezenta răni caracteristice defensive, iar cele două plăgi tăiate au fost produse părţii vătămate astfel: printr-o lovitură cu cuţitul în lateral în partea stângă a toracelui şi respectiv, o lovitură cu cuţitul în spate, atunci când partea vătămată s-a întors spre uşa apartamentului.

S-a mai apreciat că, nu pot fi primite criticile acestuia, vizând schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., care au fost considerate vădit neîntemeiate, în contextul în care inculpatul s-a înarmat cu un cuţit de vânătoare, a aşteptat partea vătămată în scara blocului al cărui interfon era defect şi unde avea acces orice persoană şi care, la refuzul acesteia de a-l însoţi, a lovit-o cu cuţitul, rezultatul socialmente periculos fiind prevăzut şi urmărit de inculpat, ce a acţionat cu intenţie directă.

Totuşi, instanţa de prim control a considerat, în baza dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., că apelul declarat de inculpat este fondat şi l-a admis ca atare, dat fiind faptul că inculpatul este la primul impact cu legea penală, este un tânăr cu referinţe şi caracterizări favorabile, cu posibilităţi de reinserţie socială, că a avut o bună conduită procesuală şi a regretat săvârşirea faptei, invocând manifestări necontrolate pe fondul implicaţiei afective în relaţia cu partea vătămată, în cauză, apreciind că se impune reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi a dat eficienţă dispoziţiileart. 76 C. pen., reducându-i pedeapsa aplicată de prima instanţă de la 8 ani la 6 ani închisoare, sub limita minimului special prevăzut de textul de incriminare, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Împotriva deciziei penale mai sus-menţionată, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi şi inculpatul C.l. au declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Astfel, în esenţă, reprezentantul parchetului a invocat dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. şi, în esenţă, a solicitat admiterea recursului casarea deciziei penale recurată şi, în rejudecare, să se constate că instanţa de apel în mod greşit a reţinut în favoarea acestuia largi circumstanţe atenuante, coborând nejustificat cuantumul pedepsei aplicate de către prima instanţă, raportat la modalitatea în care acesta a acţionat, la gravitatea faptei reţinută în sarcină, precum şi la urmările produse. A conchis solicitând majorarea pedepsei aplicate acestui inculpat, la nivelul celei aplicate de instanţa de fond.

Recurentul inculpat, prin apărător a invocat dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, pe fond, în rejudecare, urmare reaprecierii materialului probator administrat, funcţie de circumstanţele personale şi faţă de poziţia procesuală a inculpatului, să se acorde o mai largă eficienţă circumstanţelor atenuante, corect reţinute de instanţa de prim control judiciar şi, pe cale de consecinţă, să se dispună reducerea cuantumului pedepsei sub limita anterior stabilită, spre minimul special prevăzut de lege.

Recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi este fondat, iar recursul declarat de inculpatul C.l. este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 alin (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385⁶ alin. (1) şi art. 385⁷ alin. (1) C. proc. pen., constată că atât instanţa de fond cât şi instanţa de prim control judiciar au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare, însă instanţa de apel a procedat greşit reţinând, nejustificat, în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi aplicând, pe cale de consecinţă, dispoziţiile art. 76 lit. a) C. pen.

Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Înalta Curte apreciază că instanţa de prim control judiciar a procedat în mod greşit atunci când a redus pedeapsa de 8 ani închisoare (aplicată acestui inculpat de prima instanţă) la 6 ani închisoare, apreciind-o ca fiind suficientă şi corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), întrucât aceasta nu este aptă să atingă scopul preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen.

Astfel, în cauza dedusă judecăţii, deşi inculpatul a recunoscut parţial, în faza de urmărire penală, fapta săvârşită, afirmând că a luat cuţitul de vânătoare din maşina prietenului său, martorul M.M. şi fără ştirea acestuia, în scopul de a se apăra şi dorind doar să o intimideze pe partea vătămată (G.S., fosta sa prietenă), în ideea de a o determina, în caz de refuz, să revină în domiciliului său din laşi, ulterior acesta şi-a nuanţat poziţia în faza cercetării judecătoreşti, susţinând că anterior mai avusese loc un incident cu fratele părţii vătămate şi cuţitul l-a luat asupra sa pentru propria siguranţă şi protecţie, astfel că, rezultă în mod indubitabil din probatoriul administrat, premeditarea faptei violente reţinută în sarcina acestuia.

De altfel, declaraţiile inculpatului au fost oscilante şi atunci când a mărturisit că a acţionat cu cuţitul lovind-o pe partea vătămată în zona laterală a hemitoracelui, dar sugerând că a doua lovitură aplicată pe la spate victimei, nu şi-o mai explică, întrucât partea vătămată ar fi încercat să-i smulgă cuţitul din mână, tinzând astfel să-şi disimuleze intenţia, prin eventuala stare de confuzie existentă la momentul respectiv cu privire şi la acţiunea defensivă a părţii vătămate.

Înalta Curte constată că din probele administrate a rezultat starea de fapt corect reţinută de instanţa de prim control judiciar, relevând, în mod justificat, că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă în actul de inculpare, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen. (încadrare corect reţinută şi de instanţa de fond, care a procedat justificat, respingând solicitarea de schimbare a încadrării juridice dată faptei, formulată de inculpat prin apărător).

Se mai constată că instanţa de prim control judiciar a procedat greşit însă atunci când, a apreciat că se impune reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de dispoziţiile art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi aplicând nejustificat dispoziţiile art. 76 lit. a) C. pen., a redus cuantumul pedepsei principale de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare, ignorând modalitatea în care a acţionat inculpatul.

Astfel, se constată că inculpatul a plănuit atacul, înarmându-se în prealabil cu un cuţit de vânătoare luat, fără ştirea acestuia, din maşina prietenului său, martorul M.M., (care l-a şi transportat din laşi în Paşcani), şi aşteptând în scara blocului ieşirea victimei din apartament, a forţat-o şi ameninţat-o pentru a o determina să se împace şi să revină în domiciliul său din laşi, iar în urma refuzului părţii vătămate, i-a aplicat acesteia, fără ezitare, două lovituri intense cu cuţitul, una dintre aceste lovituri interesând un organ vital (plămânul), producându-i leziuni care, conform raportului de constatare medico-legal, i-au pus viaţa în primejdie şi au necesitat pentru vindecare 25 - 30 de zile de îngrijiri medicale.

Prin urmare, instanţa de prim control judiciar, chiar dacă a constatat că inculpatul este infractor primar şi că acesta a avut o conduită corespunzătoare anterior săvârşirii faptei, trebuia să ţină cont şi de toate celelalte împrejurări ce constituie circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, dar şi de atitudinea procesuală oscilantă a inculpatului pe parcursul procesului penal, care a încercat constant să acrediteze ideea că nu a acţionat cu premeditare, deşi întregul probatoriu administrat a demonstrat contrariul.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a procedat incorect atunci când a apreciat că, în cauză se impunea reţinerea incidenţei circumstanţelor atenuante şi că se justifica şi reducerea cuantumului pedepsei principale de la 8 ani la 6 ani, considerând-o, fără temei, excesivă, în raport cu natura şi gravitatea faptei reţinută în sarcina acestuia, cu ansamblul tuturor împrejurărilor cauzei şi cu datele ce caracterizează persoana inculpatului.

În consecinţă, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. şi creând o vădită disproporţie între scopul şi rezultatul acestora.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte urmează a constata că, în cauză, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi este întemeiat, iar soluţia pronunţată de către prima instanţă este cea legală şi temeinică, urmând a fi menţinută în totalitate sentinţa penală nr. 20 din 12 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul laşi, întrucât nu pot fi primite susţinerile inculpatului, care a solicitat coborârea cuantumului pedepsei sub limita anterior stabilită, spre minimul special prevăzut de lege, cu motivaţia că ar fost prea îndrăgostit de partea vătămată şi că nu a ştiut ce face.

Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (2) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi împotriva deciziei penale nr. 65 din 12 mai 2009 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pe care o va casa în întregime şi va menţine sentinţa penală nr. 20 din 12 ianuarie 2009 a Tribunalului laşi.

Totodată, în baza art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.l. împotriva aceleiaşi decizii.

În baza art. 385¹⁷ C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.l., durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 august 2008 la 15 iulie 2009.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi împotriva deciziei penale nr. 65 din 12 mai 2009 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează Decizia penală sus-menţionată şi menţine sentinţa penală nr. 20 din 12 februarie 2009 a Tribunalului laşi.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.l. împotriva aceleiaşi decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 august 2008 la 15 iulie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iulie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 3836/2009. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 2649/2009. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2635/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 2636/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 2640/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 2645/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 2649/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 2652/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 2655/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 2656/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs