ICCJ. Decizia nr. 3828/2009. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3828/2009
Dosar nr. 5765/1/2009
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin Decizia penală nr. 2359 din 22 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 5283/1/2009, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.S. şi M.M. împotriva încheierii din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. 5956/211/2006.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
1. Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, având pe rol spre soluţionare recursurile declarate de inculpaţii M.S., M.M. şi de către partea civilă D.G.F.P. a Judeţului Cluj împotriva Deciziei penale nr. 72/A din data de 23 martie 2009, pronunţată în Dosar nr. 5956/211/2006 al Tribunalului Cluj, la termenul din 9 iunie 2009 a fost sesizată de către inculpaţi, prin apărător ales, cu o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) C. proc. pen. Prin aceeaşi cerere, inculpaţii au solicitat şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei.
Prin încheierea din aceeaşi dată, pronunţată în Dosarul nr. 5956/211/2006, instanţa de ultim control judiciar a dispus, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulată de inculpaţii M.S. şi M.M., de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) C. proc. pen., obligându-i la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat şi fixând, totodată, termen pentru soluţionarea cauzei, în recurs, la 23 iunie 2009.
Pentru a dispune astfel, instanţa de ultim control judiciar a constatat că, din punct de vedere formal, cerinţele de admisibilitate a unei excepţii de neconstituţionalitate nu sunt îndeplinite în speţă, nefiind întrunite cumulativ cerinţele art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, întrucât excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) C. proc. pen. nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
Astfel, s-a reţinut că dispoziţiile art. 99 alin. (1) C. proc. pen. reglementează ridicarea silită de obiecte sau de înscrisuri şi prevăd că organul de urmărire penală sau instanţa de judecată dispune ridicarea silită a obiectelor sau înscrisurilor cerute, dacă acestea nu sunt predate de bunăvoie.
De asemenea, s-a relevat că dispoziţiile art. 96 C. proc. pen. instituie obligaţia organelor de urmărire penală de a ridica obiectele şi înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal, iar art. 97 C. proc. pen. reglementează obligaţia persoanei fizice sau juridice, în posesia căreia se află obiectele sau înscrisurile, de a le preda, sub luare de dovadă, organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, la cererea acestora.
Totodată, s-a mai constatat că, din procesul-verbal încheiat la data de 14 iunie 2002 de către organele de poliţie, a rezultat că au fost descoperite obiecte şi înscrisuri ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal, menţionându-se că „în urma controlului efectuat documentele găsite în biroul magazinului şi menţionate în prezentul proces verbal au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor". De asemenea, aşa cum a rezultat din scriptul intitulat „Dovadă", încheiat la data de 5 iulie 2002, respectivele obiecte şi înscrisuri au fost predate de bunăvoie de către inculpatul M.S., administrator la SC S. SRL, documentul fiind semnat şi ştampilat cu menţiunea „Am predat", iar obiectele şi înscrisurile respective au fost predate de bunăvoie, în temeiul art. 97 C. proc. pen.
S-a conchis că obiectele respective nu au fost ridicate silit, în temeiul art. 99 alin. (1) C. proc. pen., astfel că s-a constatat că acest text de lege nu a fost aplicat în speţa de faţă.
Constatând că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) C. proc. pen., nu are legătură cu obiectul cauzei dedusă judecăţii, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a considerat că nu se impunea analiza detaliată a tuturor aspectelor evidenţiate de cei doi inculpaţi în argumentarea admisibilităţii excepţiei şi, prin urmare, a apreciat ca fiind inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată.
2. Împotriva încheierii mai sus-menţionate, în termen legal, au formulat recurs, prin apărător ales, avocat I.E., inculpaţii M.S. şi M.M., întemeind-o pe dispoziţiile art. 29 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, fără însă a o motiva în scris.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, încheierea atacată, conform prevederilor art. 3859 alin 3 C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., a constatat că recursurile formulate de inculpaţii M.S. şi M.M. sunt nefondate, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea acestei instanţe este posibilă cu o excepţie de neconstituţionalitate, sub rezerva îndeplinirii a trei condiţii, supuse verificării de către instanţa în faţa căreia se ridică o atare excepţie şi care, în măsura în care constată îndeplinirea lor, va proceda la sesizarea Curţii, urmând ca pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei să se suspende.
Or, în speţă, Înalta Curte a constatat că instanţa de ultim control judiciar a apreciat, în mod justificat, că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 99 alin. 1 C. proc. pen. nu are legătură cu cauza dedusă judecăţii, în raport cu infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi, în primă instanţă.
Pe de altă parte, examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că prin Decizia penală nr. 45/R/2009 din 22 ianuarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. 67/33/2009, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii M.S. şi M.M. împotriva încheierii penale din 12 ianuarie 2009 a Tribunalului Cluj. Aşadar, anterior, prin încheierea pronunţată la 12 ianuarie 2009, Tribunalul Cluj a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de aceeaşi inculpaţi, de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) C. proc. pen., apreciind-o ca neavând nici o legătură cu speţa dedusă judecăţii.
Prin urmare, recursurile declarate de inculpaţi au fost apreciate ca nefondate întrucât, pe de o parte, textul art. 99 alin. (1) C. proc. pen., atacat cu excepţia de neconstituţionalitate, nu are legătură cu soluţionarea cauzei dedusă judecăţii iar, pe de altă parte, a mai fost supus anterior analizei, fiind, de asemenea, respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu aceeaşi excepţie, invocată de către aceeaşi inculpaţi.
B. Împotriva acestei decizii, inculpaţii M.S. şi M.M. au formulat contestaţie în anulare la data de 1 iulie 2009, susţinând că la data soluţionării recursurilor nu au fost citaţi, nefiind îndeplinită procedura de citare.
1. La termenul din 21 octombrie 2009, contestaţia în anulare a fost admisă în principiu, reţinându-se că a fost formulată în termenul prevăzut de art. 388 alin. (1) C. proc. pen., că motivul invocat – referitor la lipsa de procedură cu inculpaţii la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs – este prevăzut de art. 386 lit. a C. proc. pen. şi că la dosarul cauzei există dovezi în acest sens.
2. Examinând pe fond contestaţia în anulare în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte a constatat la termenul de astăzi că aceasta este întemeiată şi, pe cale de consecinţă, va fi admisă, fiind incidente dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., ce se referă la cazul când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii. Or, în speţă, motivul invocat de inculpaţi în cerere referitor la lipsa de procedură cu aceştia, este real, întrucât la termenul din 22 iunie 2009, când au avut loc dezbaterile ocazionate de judecarea recursurilor declarate în cauză, procedura de citare nu a fost îndeplinită. În acest sens, există o menţiune expresă în practicaua deciziei, respectiv: „Procedura de citare nu a fost îndeplinită cu recurenţii inculpaţi ale căror dovezi de citare nu au fost restituite la dosar".
Ca atare, văzând şi dispoziţiile art. 392 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte, urmare admiterii contestaţiei în anulare, a desfiinţat Decizia penală nr. 2359 din 22 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 5283/1/2009 şi a procedat, de îndată, la rejudecarea recursurilor.
3. În motivarea recursurilor, recurenţii – inculpaţi, prin apărătorul ales, au reiterat susţinerile din faţa primei instanţe de recurs, aşa cum sunt ele consemnate şi în practicaua deciziei, solicitând, în esenţă, să se constate că există legătură de cauzalitate între prevederile art. 99 alin. (1) C. proc. pen. şi cauza dedusă judecăţii şi, deci, cererea de sesizare este admisibilă, întrucât contravin dispoziţiilor art. 20 şi 27 din Constituţia României şi art. 8 din C.E.D.O.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu încheierea atacată, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile formulate de inculpaţii M.S. şi M.M. sunt nefondate.
Astfel, prima instanţă a reţinut în mod corect că dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se invocă - art. 99 alin. (1) C. proc. pen. ce reglementează ridicarea silită de obiecte sau de înscrisuri şi prevăd că organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, dispune ridicarea silită a obiectelor sau înscrisurilor cerute, dacă acestea nu sunt predate de bunăvoie - nu au legătura de cauzalitate cu obiectul judecăţii.
Aceasta întrucât, pe o parte, inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi, în primă instanţă, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 12, art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fals intelectual, prev. şi ped. de art. 40 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. şi ped. de art. 290 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. - inculpatul M.S. şi, respectiv pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunile de evaziune fiscală şi fals intelectual, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 14 din Legea nr. 87/1994 şi fals intelectual, prev. şi ped. de art. 40 C. pen. din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. - inculpata M.M., iar, pe de altă parte, obiectele şi înscrisurile respective nu au fost ridicate silit, în temeiul art. 99 alin. (1) C. proc. pen., aşa cum reiese din înscrisul denumit „Dovadă", încheiat la data de 5 iulie 2002, ce atestă că obiectele şi înscrisurile menţionate în procesul verbal au fost predate de bunăvoie, în temeiul art. 97 C. proc. pen., de către inculpatul M.S., administrator la SC S. SRL, documentul fiind semnat şi ştampilat cu menţiunea „Am predat".
Nu în ultimul rând, trebuie menţionat că o cerere similară de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) C. proc. pen., formulată tot în cauza de faţă, a fost respinsă prin încheierea pronunţată la 12 ianuarie 2009, Tribunalul Cluj, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 45/R/2009 din 22 ianuarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori în Dosarul nr. 67/33/2009.
Pentru aceleaşi considerente, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanţă a constatat că excepţia de neconstituţionalitate invocată este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 42/1992 (nu are legătura de cauzalitate cu obiectul judecăţii), astfel că a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii M.S. şi M.M. împotriva încheierii din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, iar conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii - inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestaţia în anulare formulată de contestatorii inculpaţi M.S. şi M.M. împotriva Deciziei penale nr. 2359 din 22 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. 5283/1/2009.
Desfiinţează Decizia penală mai sus menţionată, şi rejudecând:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenţii M.S. şi M.M. împotriva încheierii din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. 5956/211/2006.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3124/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3872/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
