ICCJ. Decizia nr. 3711/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3711/2009
Dosar nr. 680/33/2009
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2009
Asupra recursului penal de faţă:
Prin Sentinţa penală nr. 38 din 20 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, a fost respinsă, în baza art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.T. împotriva rezoluţiei procurorului, de neîncepere a urmăririi penale din 9 februarie 2009 dată în Dosarul nr. 110/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Cluj, menţinută prin rezoluţia procurorului şef serviciu din cadrul DNA - Serviciul teritorial Cluj, din 16 martie 2009, dată în Dosarul nr. 85/II/2/2009.
Petentul a fost obligat să plătească 200 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel a reţinut următoarele:
Petentul M.T. a formulat, la 27 octombrie 2008 plângere penală împotriva magistratului judecător din cadrul Tribunalului Comercial Cluj, D.M.S. prin care a solicitat cercetarea şi tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 susţinând că în calitate de judecător sindic prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a actelor ce intră în atribuţiile de serviciu, pe parcursul judecării cauzei nr. 116/104/2005, având ca obiect cererea de deschidere a procedurii de faliment împotriva debitoarei S.C. S. S.A. Slatina, reprezentată de petent, a încălcat flagrant procedura insolvenţei. În acest fel s-a ajuns la admiterea cererii de deschidere a procedurii falimentului formulată de către S.C. B.B.T. S.R.L., cu toate că nu erau îndeplinite condiţiile legale întrucât creditorul nu a probat existenţa unei creanţe certe lichide şi exigibile.
În urma actelor premergătoare efectuate, procurorul a reţinut că în cauză nu rezultă date sau indicii temeinice privind existenţa infracţiunii de abuz în serviciu sesizate. Astfel infracţiunea presupune încălcarea de către funcţionar a îndatoririlor de serviciu în sensul neîndeplinirii ori a îndeplinirii defectuoase a acestora, acţiuni ce trebuie săvârşite cu forma de vinovăţie cerută de lege, intenţie directă sau indirectă, cu consecinţa obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj. Pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti şi motivarea acesteia, nu realizează latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu, în sistemul de drept hotărârile judecătoreşti sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege şi instituite tocmai în scopul îndreptării dispoziţiilor contrare legii ori neîntemeiate, organele de urmărire penală neputându-se substitui instanţelor de judecată ori cenzura hotărârile acestora.
Reţinând că faptele sesizate nu există, procurorul în temeiul art. 228 alin. (1) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. prin rezoluţia din 9 februarie 2009 dată în Dosarul nr. 110/P/2008 a dispus neînceperea urmăririi penale.
Plângerea formulată de petent în temeiul art. 275 - 278 C. proc. pen. la procurorul ierarhic superior, a fost respinsă, ca nefondată, prin Rezoluţia nr. 89/II/2 din 16 martie 2009 prin care a fost menţinută soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Nemulţumit şi de această rezoluţie, petentul a formulat plângere la judecător, conform art. 2781 C. proc. pen.
Procedând conform art. 2781 pct. 7 C. proc. pen., judecătorul a verificat rezoluţia pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi constatând că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este temeinică şi legală, a respins plângerea ca nefondată.
A motivat că din actele premergătoare rezultă că prin Sentinţa comercială nr. 600/C din 18 martie 2008, intimata în calitate de judecător sindic a admis cererea de deschidere a procedurii falimentului iar hotărârea nu a fost desfiinţată ori reformată într-o cale de atac, recursul declarat de societatea comercială reprezentată de petent fiind anulat ca netimbrat.
În cazul pronunţării unor hotărâri judecătoreşti supuse căilor de atac, nemulţumirile legate de soluţia pronunţată nu pot fi cenzurate decât de instanţele de control judiciar, iar pentru a se reţine săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu trebuie să fie dovedit că judecătorul cu bună ştiinţă nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos, iar prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.
Se motivează de către prima instanţă că în speţă, petentul a invocat aspecte legate de fondul cauzei comerciale, nemulţumirea sa vizând soluţia pronunţată, neexistând însă un element din care să rezulte că judecătorul sindic a acţionat cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni, ceea ce se tinde prin această procedură este o rejudecare a cauzei comerciale, iar prin prisma dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. acest lucru nu este posibil şi cum din actele dosarului nu a rezultat existenţa faptei reclamate soluţia este aceea de respingere a plângerii şi menţinerea rezoluţiei.
Nemulţumit şi de această hotărâre petentul a atacat-o cu recurs. Prin memoriul cuprinzând motivele de recurs, petentul a criticat sentinţa susţinând că instanţa nu s-a pronunţat asupra celor trei cereri esenţiale pentru el, şi anume:
- verificarea greşitei aplicări a legii privind stabilirea existenţei creanţelor solicitate şi admise, în scopul aflării adevărului, că judecătorul sindic a îndeplinit defectuos actul stabilirii ca S.C. S. S.A. Slatina este în insolvenţă:
- instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de a verifica faptul că actele de comunicare şi citare înainte şi după deschiderea procedurii, nu s-a realizat conform C. proc. civ. ci prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Nefiind abonat la acest buletin, nu a putut să invoce excepţia autorităţii de lucru judecat, necompetenţă şi nici apăreri de fond, cu documentele contabile ale societăţii;
- nu s-a verificat faptul că în mod intenţionat magistratul D.M.S. a stat în pasivitate şi nu a soluţionat cauza cu respectarea dispoziţiilor legale.
Recursul este nefondat.
Din cuprinsul actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei, rezultă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală atunci când, verificând conform art. 2781 pct. 7 C. proc. pen., soluţia de neîncepere a urmăririi penale a constatat că aceasta este legală şi în consecinţă a menţinut-o respingând plângerea formulată de petent.
Potrivit art. 124 din Constituţia României, justiţia se înfăptuieşte în numele legii iar judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Conform art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căi de atac potrivit legii.
Din actele dosarului rezultă că recurentul este nemulţumit de modul în care judecătorul sindic D.M.S. a soluţionat o cauză comercială (Dos 116/104/2005).
Aşa cum a reţinut şi motivat curtea, actele premergătoare efectuate în cauză nu au relevat nicio faptă a judecătoarei susceptibilă de a fi infracţiune.
În ce priveşte hotărârile instanţelor judecătoreşti ele pot fi atacate, aşa cum rezultă din cele citate, în condiţiile legii.
Pe de altă parte chiar greşite dacă ar fi hotărârile judecătoreşti, ceea ce se poate constata numai în căile de atac - acest fapt nu atrage răspunderea penală a magistraţilor întrucât aceştia nu înfăptuiesc justiţia în interes şi în nume propriu.
Hotărârea pronunţată de judecătorul sindic care îl nemulţumeşte pe petent, a fost atacată cu recurs, dar recursul a fost anulat ca netimbrat.
Aşa fiind, constatând că hotărârea este legală şi temeinică Înalta Curte urmează ca în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.T. împotriva Sentinţei penale nr. 38 din 20 mai 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 noiembrie 2009.
++++
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3455/2009
Dosar nr. 1326/54/2009
Şedinţa publică din 27 octombrie 2009
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală 100 din 29 iunie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta B.I.V.G. împotriva Ordonanţei nr. 1047/P/2008 din 2 martie 2009 a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de I.M..
Petenta a fost obligată să plătească 10 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, petenta B.I.V.G., a solicitat tragerea la răspundere penală a notarului public I.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, 289 şi art. 291 C. pen., motivând că aceasta a întocmit un act adiţional la Contractul de vânzare-cumpărare nr. 834 din 19 aprilie 2005, în care a consemnat date nereale, cu privire la suprafaţa unui beci, consecinţa fiind înstrăinarea părţii care i s-ar fi cuvenit petentei din acel imobil.
Procedând la efectuarea de acte premergătoare şi la verificări în raport de cele susţinute în plângere, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a stabilit că faptele imputate notarului nu sunt confirmate, adoptând, cu trimitere la dispoziţiile art. 228 alin. (65) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 38, art. 45 raportat la art. 42 C. proc. pen., o soluţie de neîncepere a urmăririi penale pentru infracţiunile descrise în plângere, prin Ordonanţa nr. 1047/P/2008 din 2 martie 2009.
Această ordonanţă a fost atacată cu plângere de petentă, iar prin Rezoluţia nr. 639/II/2/2009 din 1 aprilie 2009, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, instanţă căreia i-a revenit, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
În esenţă, motivele plângerii sunt aceleaşi pe care s-au sprijinit şi plângerile anterioare, petenta arătând că infracţiunile imputate notarului s-au săvârşit, acestea sunt demonstrate de înscrisurile depuse la dosar, considerente pentru care s-a cerut desfiinţarea ordonanţei de neînceperea urmăririi penale, cu consecinţa trimiterii cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale, cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 246, 289 şi 291 C. pen.
Plângerea este nefondată.
Observând şi evaluând probatoriul valorificat în planul adoptării soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, Curtea a constatat că prin actul adiţional la Contractul de vânzare-cumpărare din 19 aprilie 2005, întocmit de notarul public, nu s-a vândut întreg beciul, ci numai o parte de sub construcţia C.1/2, atribuită numitelor P.N. şi M.I., prin actul de partaj voluntar, suprafaţa determinată prin expertiza întocmită de expertul T.F..
Prin urmare, de vreme ce rezultatul actelor premergătoare, cât şi al verificărilor efectuate nu a conturat existenţa faptelor imputate de petentă notarului public, Curtea a apreciat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale, adoptată prin Ordonanţa nr. 1047/P/2008 din 2 martie 2009, este legală şi temeinică.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petenta B.I.V.G., reiterând practic motivele din plângerea iniţială, petenta susţinând că infracţiunile imputate notarului public au fost săvârşite de aceasta, fiind dovedite cu actele depuse la dosar.
Examinând hotărârea pronunţată în cauză sub aspectele invocate de petentă, cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că la data de 14 martie 2001, notarul public I.M. a eliberat Certificatul de moştenitor nr. 37 - 38 prin care se atesta calitatea de moştenitor a petentei şi numitelor P.N. şi M.I..
Prin actul de partaj voluntar autentificat în 19 aprilie 2004 la BNP I.M. s-a hotărât ieşirea din indiviziune a bunurilor mobile şi imobile care au intrat în masa succesorală, cu excepţia unui autoturism, a unui cavou şi a beciului.
Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 19 aprilie 2005, P.N. şi M.I. au vândut cotele părţi dobândite în urma partajului voluntar numiţilor G.T. şi G.M..
Prin Actul adiţional nr. 306 din 4 aprilie 2007 la Contractul de vânzare-cumpărare întocmit de BNP I.M., în care s-a menţionat că a fost vândut şi beciul situat sub construcţia C1/2 (construcţie care făcea parte din lotul atribuit lui P.N. şi M.I.) în suprafaţă de 9,12 m2.
Înalta Curte constată că soluţia de neurmărire penală dată faţă de notarul public este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat niciun element care să conducă la existenţa infracţiunilor pe care petenta le-a indicat în plângerea sa.
Astfel, din actul adiţional la contractul de vânzare-cumpărare rezultă că a fost vândut şi beciul situat sub construcţia C1/2, în suprafaţă utilă de 9,12 m2.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că intimata şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acesteia.
Procedura de la art. 2781 C. proc. pen., privind accesul liber la justiţie, a fost instituită de legiuitor pentru a oferi persoanelor vătămate posibilitatea de a-şi apăra interesele şi de a solicita înlăturarea unor încălcări ale drepturilor sale, fără însă ca aceasta să constituie o cale de atac paralelă, neprevăzută de dispoziţiile legale în vigoare.
Împrejurarea că petenta încearcă să obţină ";reformarea"; actelor notariale prin intermediul plângerii împotriva actelor procurorului rezultă şi din faptul că aceasta a solicitat instanţei civile ieşirea din indiviziune asupra bunurilor care nu au făcut obiectul partajului voluntar, inclusiv a beciului.
Petenta a solicitat instanţei civile ieşirea din indiviziune asupra bunurilor care nu au făcut obiectul partajului voluntar, inclusiv a beciului.
Prin Sentinţa civilă nr. 1900/2009 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 920/R din 6 iulie 2009 a Tribunalului Mehedinţi, a respins cererea de partajare a beciului reţinând că prin partajul voluntar a fost partajat şi beciul, implicit, întrucât acesta s-a efectuat pe baza unei documentaţii cadastrale, prin care fiecare corp de clădire a primit un număr cadastral diferit.
Instanţa a apreciat că ";chiar dacă în actul de partaj nu a fost menţionat expres beciul, rezultă în mod clar că şi acesta a fost partajat, fiind cuprins în corpul de clădire atribuit pârâtelor (respectiv, suprafaţă de 9,12 m2), în condiţiile în care intrarea în beci se făcea din acest corp al imobilului.
În concluzie, cum din actele premergătoare efectuate nu s-a constatat vreo încălcare a dispoziţiilor legii în activitatea notarului reclamat, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionara B.I.V.G..
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara B.I.V.G. împotriva Sentinţei penale nr. 100 din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 octombrie 2009.
++++
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3428/2009
Dosar nr. 258/42/2009
Şedinţa publică din 26 octombrie 2009
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petiţionarul D.M., a adresat o plângere penală Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, solicitând efectuarea de cercetări ";asupra filierelor structurilor şi clanurilor mafiote din instanţe/parchete/primar şi consiliul local Colceag, jud. Prahova, care au reţinut, nu au înregistrat/nu au soluţionat contestaţiile asupra candidaţilor Consiliului Judeţean Prahova, candidaţilor la funcţia de primar al municipiului Ploieşti, şi candidaţilor la funcţia de primar la comuna Colceag";.
În susţinerea plângerii a invocat modul în care au fost soluţionate o serie de lucrări şi dosare de către parchetele şi instanţele din raza de competenţă a Curţii de Apel Ploieşti, cum ar fi:
- Plângerea nr. 741/VIII/1/2008, adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti;
- Dosarele nr. 2658/105/2008; 2659/105/2008 şi 2660/105/2008 de tribunalul Prahova;
- Dosarele nr. 5627/281/2008 şi 5930/281/2008 la Judecătoria Ploieşti;
- Dosarele nr. 861/259/2008, 885/259/2008, 886/259/2008, 887/259/2008, 888/259/2008, 889/259/2008 şi 890/259/2008 ale Judecătoriei Mizil, jud. Prahova.
În urma actelor premergătoare efectuate în cauză, nu au fost identificate fapte sau împrejurări care să impună atragerea răspunderii penale a vreunei persoane, în sensul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) sau art. 247 C. pen., astfel că prin Rezoluţia nr. 461/P/2008, din 23 februarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus, în temeiul art. 228, alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile sus-arătate.
Nemulţumit de soluţia dată de procuror, petiţionarul D.M. s-a adresat cu o plângere conducerii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti care, prin Rezoluţia nr. 315/II/22009, din 12 martie 2009 a respins-o ca neîntemeiată, constatând că nu se impune infirmarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
În atare situaţie, petiţionarul a formulat, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., plângere la Curtea de Apel Ploieşti, susţinând că soluţia procurorului are la bază un probatoriu incomplet, întrucât nu s-au avut în vedere probele aflate în dosarele indicate în plângerea iniţială.
Prin Sentinţa penală nr. 73 din 21 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 258/42/2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis plângerea formulată de petiţionarul D.M., a desfiinţat Rezoluţia nr. 461/P/2008 din 23 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a ";restituit"; cauza aceleiaşi unităţi de parchet pentru a se efectua cercetări sub aspectul faptelor reclamate în plângere, urmând ca în funcţie de rezultatul verificărilor să se dispună sau nu începerea urmăririi penale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că există neconcordanţe între faptele reclamate prin plângerea petiţionarului şi rezoluţia procurorului, care a verificat doar dacă în legătură cu soluţiile pronunţate de instanţe în dosarele respective există indicii privind săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 şi art. 247 C. pen. şi nu toate aspectele invocate în plângerea penală, astfel că procurorul nu a soluţionat fondul cauzei.
Împotriva hotărârii sus-arătate a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, dar şi întreaga cauză potrivit disp. art. 3856, alin. (3) C. proc. pen. constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, hotărârea instanţei fiind vădit netemeinică şi esenţial nelegală.
Concluzia primei instanţe că procurorul nu a soluţionat fondul cauzei este lipsită de substanţă fiind într-o flagrantă contradicţie cu actele şi lucrările aflate în Dosarul nr. 461/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Dacă judecătorul fondului ar fi analizat cu atenţie dosarul parchetului ar fi putut lesne constata că verificările făcute de procuror au vizat tocmai aspectele semnalate de petiţionar în plângerea penală şi anume faptul că instituţiile respective ";au reţinut, nu au înregistrat şi nu au soluţionat în termen contestaţiile";, concluziile acestuia fiind următoarele:
- contestaţiile soluţionate la nivelul Tribunalului Prahova, ca instituţie de fond, au fost respinse, ca neîntemeiate, şi nu ca tardive, fiind formulată în termenul de 48 de ore prevăzut de lege;
- recursurile promovate de petiţionar au fost respinse, în unele cazuri ca tardive, pentru nerespectarea termenului special de 24 de ore, iar în altele s-a constatat nulitatea acestora pentru nemotivarea în fapt şi în drept, potrivit disp. art. 3021 lit. c) C. proc. civ.; cât priveşte recursurile tardive, din motivarea deciziilor instanţei de control judiciar rezultă că toate recursurile au fost depuse la arhiva Curţii de Apel Ploieşti la data de 2 mai 2008, orele 9,50;
- contestaţiile formulate la Judecătoria Mizil şi respinse de această instanţă ca fiind tardive, au fost depuse de petiţionar prin poştă, la 25 aprilie 2008, instanţele verificând tardivitatea în funcţie de ştampila poştei aplicată pe plic, pentru care procurorii şi judecătorii nu au nicio responsabilitate;
- contestaţiile soluţionate de Judecătoria Ploieşti au fost respinse, în toate cazurile, ca nefondate şi nu ca tardive, deci nu se pune problema ";reţinerii"; sau ";neînregistrării";.
Având în vedere cele care preced, Înalta Curte constată că, în mod nejustificat instanţa de fond a admis plângerea şi a desfiinţat rezoluţia atacată.
Mai mult decât atât, dispunând ";restituirea"; dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, instanţa de fond a pronunţat o soluţie pe care, disp. art. 2781, alin. (8) lit. b) C. proc. pen., nu o prevăd, termenul folosit de textul de lege sus-arătat fiind acela de ";trimitere";.
În plus, Prima instanţă a ignorat toate prevederile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., conform cărora atunci când se hotărăşte trimiterea cauzei la procuror judecătorul este obligat să arate motivele, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă.
Având în vedere cele care preced, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva Sentinţei penale nr. 73 din 21 aprilie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va casa sentinţa penală atacată şi în rejudecare, va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul D.M. împotriva Rezoluţiei nr. 461/P/2008 din 23 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pe care o va menţine.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat pentru judecata în faţa primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva Sentinţei penale nr. 73 din 21 aprilie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe petiţionarul D.M..
Casează sentinţa penală mai sus-menţionată şi, în rejudecare:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul D.M..
Menţine Rezoluţia nr. 461/P/2008 din 23 februarie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat pentru judecata în faţa primei instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 octombrie 2009.
++++
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3353/2009
Dosar nr. 489/33/2009
Şedinţa publică din 20 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, prin Sentinţa penală nr. 33 din 29 aprilie 2009, în baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul H.C. (domiciliat în Cluj-Napoca) împotriva Rezoluţiei din 4 februarie 2009 dispusă în Dosarul nr. 261/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, rezoluţie menţinută prin rezoluţia procurorului general din 25 februarie 2009 din Dosarul nr. 145/II-2/2009 al aceluiaşi parchet.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut că rezoluţia din 4 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin aceasta dispunându-se în conformitate cu dispoziţiile art. 228 alin. (1), referitor la art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de J.A. pentru infracţiunile de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din acelaşi cod, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 290 alin. (1) din acelaşi cod şi L.D.V. - avocat în Baroul Cluj pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din acelaşi cod şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., precum şi pentru aceiaşi sub aspectul infracţiunii de determinare a mărturiei mincinoase, prevăzută de art. 261 C. pen. şi, respectiv, încercare de a determina mărturia mincinoasă (art. 261 alin. (1)), este legală, rezoluţia în cauză fiind menţinută prin respingerea plângerii petentului H.C..
Actele premergătoare efectuate de procuror au relevat că H.C. a semnat personal contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu J.A. şi autentificat prin Încheierea din 25 oct. 2006 a notarului public G.H.T. privind înstrăinarea imobilului din Cluj-Napoca, în acesta menţionându-se că preţul stabilit de comun acord ";este de 90.000 euro, preţ care s-a achitat integral la mâna vânzătorului anterior semnării contractului"; iar contractul provizoriu de vânzare-cumpărare încheiat la 17 noiembrie 2006, redactat de avocatul L.D.V., între aceleaşi părţi, a comportat asupra promisiunii sinalagmatice vizând apartamentul nr. X din Cluj-Napoca, în acesta vânzătorul (H.C.) atestând că preţul stabilit de comun acord ... este în suma de 306.000 euro, ce s-a achitat în întregime la data semnării, vânzătorul recunoscând prin semnare primirea întregii sume, nu constituie, din partea lui J.A., înşelarea petentului, avocatul nefalsificând în vreun fel, vreun act care să fi ascuns înţelegerea părţilor sau neprimirea preţului cuvenit.
În faţa actelor premergătoare s-a constatat, pe bază de probe, că anterior formulării plângerii penale împotriva lui J.A. (28 martie 2007), H.C. l-a acţionat în civil pentru anularea contractului vizând imobilul din str. D.B., acţiune respinsă prin Sentinţa civilă nr. 282 din 21 mai 2008 a Tribunalului Cluj (Dosar civil nr. 2223/211/2007).
Totodată, privind contractul ce viza apartamentul de pe str. T., H.C. a introdus acţiune civilă la Judecătoria Cluj-Napoca (nr. 17755/211/2006) tot înaintea datei formulării plângerii penale.
În ce priveşte infracţiunea de încercare de a determina mărturia mincinoasă, norma de incriminare, art. 261 alin. (1) C. pen. impune existenţa, probată a unei acţiuni efectuată prin constrângere ori corupere într-un scop anume. În cauză, H.C. a susţinut că J.A. i-ar fi promis că dacă va declara mincinos în Dosarul civil nr. 18793/211/2006 al Judecătoriei Cluj-Napoca, părţi T.L.B.V., primul fiind asistat de avocatul L.D.V., fie dacă va semna un act prin care să recunoască că actul vizând imobilul de pe str. T. era unul formal, îi va da un apartament, el, în realitate a fost propus ca martor de către avocatul părţii B.V. (încheierea din 19 iunie 2007) ulterior renunţându-se la audierea lui (încheierea din 27 noiembrie 2007) în cauză deci, fapta neexistând în materialitatea ei.
Împotriva sentinţei, petentul, în termenul legal a formulat recurs, motivele invocate fiind nulitatea acesteia pentru că a fost pronunţată înainte de a fi soluţionată cererea de strămutare a cauzei, nelegalitatea şi netemeinicia, în sensul că actul procurorului nu a ţinut cont de declaraţiile unor martori, nu a admis cereri de probaţiune deşi împotriva lui J.A. şi a avocatului L.D.V. şi a 5 martori, a depus plângere penală la DIICOT Cluj sub aspectul iniţierii, aderării sau constituirii unui grup infracţional organizat (art. 8 Legea nr. 39/2003, modificată), sens în care a anexat un extras din ";Evenimentul Zilei"; - articol intitulat Comisar de poliţie - acuzat de mărturie mincinoasă - comisarul şef Alexandru ... şi alt extras - articol intitulat ";Poliţiştii clujeni au martori de serviciu";.
Recursul nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 (7) C. proc. pen., soluţionând plângerea se verifică rezoluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Referitor apărării recurentului petent că instanţa de fond a pronunţat sentinţa deşi formulase cerere de strămutare a cauzei, este de reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 56 (3) C. proc. pen., suspendarea judecării cauzei (a cărei strămutare se cere) poate fi dispusă numai de către completul de judecată învestit cu judecarea cererii de strămutare (deci, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie). Faptic, Curtea de Apel Cluj, la termenul de judecată 22 aprilie 2009 a reţinut că apărătorul petentului a adus la cunoştinţă că a formulat cerere de strămutare ";în cursul zilei de ieri"; depusă la poştă (Dosar nr. 489/33/2009). La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea a fost înregistrată la 27 aprilie 2009, sub Dosar nr. 3613/1/2009, soluţionat la 9 iunie 2009 în sensul respingerii ca nefondată (Dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă).
Ca atare, Hotărârea pronunţată la 29 aprilie 2009 nu este nulă, instanţa având competenţa să soluţioneze cauza indiferent că s-a cerut sau nu strămutarea ei.
În altă ordine de idei, sentinţa este legală şi temeinică, în judecarea plângerii instanţa de fond având obligaţia, respectată de altfel, de a analiza actul procurorului numai sub aspectul legalităţii şi temeiniciei.
Actele premergătoare au probat că nu există niciun indiciu care să fie relevat ";amăgiri"; în sarcina lui J.A. care să fi fost de natură a-l induce în eroare pe H.C. cu prilejul semnării celor două contracte de vânzare-cumpărare imobile, avocatul nu a falsificat Contractul din 17 noiembrie 2006, şi acesta fiind semnat aşa cum a fost redactat, de către petentul recurent.
În cauză, s-a probat şi împrejurarea, că preţurile convenite de părţi a fost supusă acţiunilor în civil promovate de vânzător, contractele fiind constatate a fi valabile.
Privind susţinerea petentului, că în realitate, a fost vorba de o simulaţie (fictivitate după petent), calea de urmat este cea civilă, actul aparent şi cel secret încheindu-se tot prin acord de voinţă.
Referitor actelor noi depuse de petent în susţinerea recursului, acestea nu sunt de competenţa examinării în recurs, în materia oficială a plângerii împotriva actelor procurorului (art. 2781 (1) C. proc. pen.) extinzându-se numai rezoluţiei de netrimitere în judecată în raport cu actele premergătoare efectuate, cu referire exclusivă la infracţiunile pentru a căror pretinsă săvârşire organul competent a fost sesizat în condiţiile art. 221 C. proc. pen.
Ca atare, stabilirea existenţei şi a altor infracţiuni a căror săvârşire este invocată direct în faţa instanţei, excede competenţei instanţei de recurs.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de petent nefiind fondat, va fi respins.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 (2), cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Conform art. 193 din acelaşi cod, recurentul petent va fi obligat să plătească intimatului L.D.V. cheltuielile judiciare dovedite prin actele justificative depuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul H.C. împotriva Sentinţei penale nr. 33 din 29 aprilie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul petiţionar să plătească statului suma de 300 RON cheltuieli judiciare.
Obligă recurentul petiţionar să plătească intimatului L.D.V. suma de 1.177 RON reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2009.
++++
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3756/2009
Dosar nr. 11305/118/2007
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2009
Deliberând asupra recursului se reţine:
Prin Decizia penală nr. 38/P din 9 aprilie 2009 Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile inculpaţilor C.L. şi S.D., a desfiinţat Sentinţa penală nr. 394 din 29 septembrie 2008 a Tribunalului Constanţa şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpaţii C.L. şi S.D. pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
În esenţă, instanţa de prim control judiciar a apreciat că C.L. şi S.D. - agenţi şefi adjuncţi de poliţie de frontieră deşi au pretins şi primit în datele de 11 august 2007 şi 23 august 2007 sume de bani de la denunţătorul I.G. să intre din Bulgaria în România cu pepeni verzi, nu aveau ca şi atribuţii de serviciu controlul mărfurilor ci numai verificarea identităţii persoanelor cetăţeni ai unui stat membru UE şi înregistrarea numerelor de circulaţie al autovehiculului. Prin urmare actul pentru care s-au perceput şi primit sume de bani nu face parte din sfera activităţilor lor de serviciu neîncadrându-se astfel în latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 254 C. pen.
În termen legal, organul de urmărire penală a exercitat calea ordinară de atac a recursului criticând soluţia instanţei de apel pentru nelegalitate, actul pentru care s-au pretins banii făcând parte din îndatoririle lor de serviciu şi prin urmare ar fi incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. Se susţine că sumele de bani au fost percepute şi primite de către inculpaţi pentru a-i permite denunţătorului să intre cu pepenii în România şi nu pentru controlul sau vămuirea lor. Prin urmare, activitatea lor se încadrează în latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen.
Examinând criticile în raport cu actele şi lucrările cauzei, hotărârile atacate cât şi sub aspectul cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu - conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte constată că sunt fondate pentru motivele ce vor fi dezvoltate în continuare.
În ziua de 11 august 2007 la orele 17,30, dorind să intre prin Punctul de Frontieră N.V. din Bulgaria în România cu cantitatea de 1.000 kg pepeni verzi, inculpatul S.D. care-şi desfăşura activitatea pe sensul de intrare în ţară i-a pretins denunţătorului I.G. o sumă de bani, primind de la acesta 50 RON şi 14 Leva, după care l-a lăsat să treacă frontiera.
În ziua de 23 august 2007, după ce a sesizat organele de urmărire penală, denunţătorul - purtând tehnică de înregistrare asupra lui - a fost din nou oprit de către cei doi inculpaţi, de această dată desfăşurându-şi activitatea pe sensul de intrare în ţară inculpatul C.L. iar inculpatul S.D. pe sensul de ieşire. În timp ce-i verifica documentele inculpatul C.L. i-a pretins denunţătorului bani, exprimându-se ";Mai dai şi matale ceva pentru ...";, moment în care coinculpatul S.D. a intervenit în discuţie şi a pretins suma de 100 RON, întrebându-l RON explicit pe I.G., cât a dat anterior, la care acesta a răspuns că deşi i s-a cerut 100 RON, i-a dat numai 50 RON.
Apoi denunţătorul i-a înmânat lui C.L. suma de 100 RON şi a fost lăsat să intre în România.
La percheziţia din biroul inculpaţilor, suma de 100 RON a fost găsită prinsă cu un material elastic tip cordeluţă în spatele unei canapele.
Deşi inculpaţii au negat săvârşirea faptelor, din verificarea rapoartelor zilnice de activitate a reieşit că pe denunţător nu l-au înregistrat în acestea. Inculpatul C.L. nu a putut justifica suma de 100 RON. Inculpatul S.D. recunoaşte că I.G. a dat o sumă de bani inculpatului C.L., iar el, în glumă, i-a cerut 100 RON.
Înregistrările ambientale cât şi identificarea bancnotelor găsite la percheziţie cu seriile consemnate anterior în procesul-verbal de organizare a flagrantului denotă săvârşirea faptei de către inculpaţi.
Apărarea inculpaţilor cum că nu intra în sfera atribuţiilor lor de serviciu controlul mărfurilor introduse în ţară sunt înlăturate de Adresa nr. 1693919 din 29 august 2007 a Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa din care reiese că aceştia aveau ca şi atribuţii executarea controlului de frontieră, a mijloacelor de transport în condiţiile legii, verificarea intrării-ieşirii persoanelor, dar şi ";controlul amănunţit asupra persoanelor, bunurilor acestora, precum şi asupra mijloacelor de transport pentru descoperirea diverselor bunuri prohibite la intrarea pe teritoriul României";.
În atare situaţie aserţiunea instanţei de apel potrivit cu care inculpaţii nu ar fi putut controla mărfurile nu corespunde realităţii. Pe cale de consecinţă, fapta inculpaţilor de a pretinde şi primi sume de bani pentru a permite intrarea denunţătorului în România cu diferite cantităţi de pepeni se încadrează în latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
Deşi din înregistrările audio reiese indubitabil că respectiva modalitate de săvârşire a infracţiunii constituie o practică constantă a inculpaţilor de obţinere a unor sume ilicite de venituri, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi funcţiile pedepsei - aşa cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 52 C. pen. - se constată că deşi soluţia primei instanţe este legală sub aspectul reţinerii infracţiunii în sarcina acestora, totuşi cuantumul pedepselor aplicate nu corespunde circumstanţelor personale care-i caracterizează, mai ales că în condiţiile subzistenţei condamnării, sus-numiţii îşi pierd calitatea avută şi implicit locul de muncă. Prin urmare, pedepsele vor fi coborâte mult sub minimul special legal.
Pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul parchetului va fi admis, casată în totalitate decizia atacată şi, în parte sentinţa penală, numai sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 38/P din 9 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe intimaţii inculpaţi C.L. şi S.D..
Casează, în totalitate, decizia penală atacată şi, în parte Sentinţa penală nr. 394 din 29 septembrie 2009 a Tribunalului Constanţa, numai sub aspectul cuantumului pedepselor şi rejudecând în fond:
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului C.L. de la 1 an închisoare la 3 luni închisoare şi pedeapsa aplicată inculpatului S.D. de la 1 an şi 8 luni închisoare la 5 luni închisoare.
Reduce în mod corespunzător termenul de încercare la 2 ani şi 3 luni, pentru inculpatul C.L. şi la 2 ani şi 5 luni pentru inculpatul S.D..
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales al inculpaţilor, în sumă de câte 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1331/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3717/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
