ICCJ. Decizia nr. 1802/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1802/2010

Dosar nr. 16525/95/2008

Şedinţa publică din 6 mai 2010

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 158 din 2 iunie 2009, Tribunalul Gorj, în baza art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a condamnat pe inculpaţii:

T.C.; G.I.; L.M., la pedeapsa principală de câte 11 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepselor principale.

În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41-42 C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a fost condamnat inculpatul G.I. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33-34 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului G.I. în pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare, urmând ca acesta să execute 11 ani închisoare, cu 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pedeapsă complementară.

S-a interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

S-a dedus reţinerea şi arestul preventiv, pentru fiecare, începând cu data de 15 octombrie 2008 la zi şi s-a menţinut starea de arest faţă de aceştia.

S-au anulat actele false, cu excepţia filelor cec.

Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la 62.447,04 lei despăgubiri civile către SC C.P.C. SRL Bucureşti şi la 65.552,54 lei către SC D.D. SRL Piteşti.

S-a admis cererea părţii civile SC C.P.C. S.P.U.R.L. Bucureşti privind instituirea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor inculpaţilor şi în baza art. 163 alin. (5) C. proc. pen. s-a dispus instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor, mai puţin cele exceptate de lege, până la concurenţa sumei de 62.447,04 lei.

S-a luat act că partea civilă O.A. şi partea civilă SC E.U.B. SRL Slobozia au renunţat la despăgubirile civile solicitate.

Au fost obligaţi inculpaţii la câte 8.300 lei fiecare cheltuieli judiciare statului, din care suma de câte 300 lei pentru fiecare, onorariu avocat din oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Gorj.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. 58/P/2008 din data de 18 decembrie 2008, cei trei inculpaţi - T.C., G.I. şi L.M. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Cu privire la inculpatul G.I., instanţa de fond a fost sesizată şi pentru săvârşirea de către acesta a infracţiunii prevăzută şi de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Urmărirea penală a fost începută în urma sesizărilor şi plângerilor formulate de O.A. - administratorul SC E.U.B. SRL Slobozia, la data de 17 septembrie 2008 şi P.M. - reprezentanta SC D.D. SRL Bucureşti, cu privire la prejudicierea acestor societăţi şi a SC C.P.C. SRL Bucureşti, prin inducerea lor în eroare şi folosirea de nume sau calităţi mincinoase, instrumente de plată fără acoperire bancară, de către administratorul SC E.I. SRL (T.C.) şi alte persoane apropiate acestuia.

Cercetând cauza, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpaţii L.M. şi T.C., zis T., s-au cunoscut din perioada în care se aflau în executarea de pedepse cu închisoarea în Penitenciarul cu regim de Maximă Siguranţă Tg.Jiu, iar după liberare, primul inculpat s-a împrietenit şi cu inculpatul G.I., deşi acesta domiciliază în judeţul Galaţi. Cei trei inculpaţi sunt recidivişti, primul termen al recidivei constituindu-l pedepse privative de libertate pentru comiterea unor infracţiuni de înşelăciune, excepţie făcând inculpatul T.C., ce a fost condamnat pentru infracţiunea de tentativă de omor.

Bazându-se pe prietenia lui L.M., inculpatul T.C., în cursul lunilor iunie-iulie 2008, prin intermediul martorilor C.I. şi F.G., l-a contactat pe martorul R.G. - fostul asociat administrator unic al SC E.I. SRL Ţicleni, ştiind că acesta doreşte să cesioneze părţile sociale ale societăţii sale.

În urma discuţiilor purtate cu cei trei, şi luând cunoştinţă că societatea vizată nu este în interdicţie bancară, că are activitate şi un număr de înregistrare vechi, inculpatul a fost de acord să preia societatea, chiar în condiţiile în care aceasta avea un debit la organele fiscale de circa 35.000 lei, sumă pe care însă a primit-o de la fostul asociat, care a suportat şi cheltuielile legale de perfectarea actelor de înstrăinare a firmei.

În aceeaşi perioadă, prin preluarea părţilor sociale ale SC E.I. SRL Negomir, acelaşi inculpat a devenit unic asociat şi administrator al firmei şi a înscris menţiunile necesare la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Gorj. De asemenea, a schimbat sediul social al societăţii în comuna Negomir, satul Orzu, jud. Gorj, la domiciliul său, deşi nu a înregistrat activitate.

Pentru ca societatea să poată intra în raporturi comerciale, inculpatul T.C. a deschis cont bancar la Banca T., sucursala Gorj, la data de 07 iulie 2008, asociatul unic fiind singura persoană care avea specimen de semnătură în bancă şi dreptul de a dispune de contul societăţii.

Totodată, inculpatul a ridicat de la bancă, la data de 24 iulie 2008 file cec, seria BA 313 de la nr. 3357935, la nr. 3357937.

Realizând că SC E.I. SRL Negomir îndeplineşte condiţiile pentru a funcţiona legal (avea deschis cont bancar, asociatul unic depusese specimen de semnătură în bancă şi a obţinut instrumente de plată specifice ), T.C. l-a contactat pe inculpatul L.M., pentru a se întâlni. Acesta din urmă a fost de acord şi, în prima fază, L.M. i-a trimis suma de 500 lei pentru a se deplasa cu taxiul în Piteşti, propunându-i să se întâlnească în zona apropiată stadionului din localitate.

În municipiul Piteşti, inculpatul L.M. l-a aşteptat pe inculpatul T.C. şi l-a condus la hotelul unde era cazat şi inculpatul G.I., cu care i-a făcut cunoştinţă şi despre care a susţinut că-i datorează bani. Cu toate că din acel moment cei trei inculpaţi se cunoşteau, în perioada următoare, inculpatul G.I., fie în prezenţa inculpatului T.C., fie în prezenţa celuilalt, sau a ambilor şi-a declinat identităţi false, respectiv aceea de T.I., frate al administratorului SC C.E.I. SRL Negomir sau de I.M., precum şi calităţi mincinoase ( director de marketing al SC E.I. SRL Negomir ).

Totodată, inculpatul L.M., luând cunoştinţă de demersul anterior al lui T.C., i-a comunicat că în perioada următoare, împreună cu inculpatul G.I., vor achiziţiona mărfuri de la mai multe societăţi comerciale şi vor lăsa pentru plată file cec, obţinute pentru SC E.I. SRL Negomir şi că pentru aceasta va fi necesară prezenţa sa, deoarece era administratorul firmei şi avea drept de semnătură în bancă. Au mai hotărât ca, după valorificarea mărfurilor, să primească şi el o parte din bani.

Drept urmare, folosind un laptop propriu, în camera de hotel, inculpaţii L.M. şi G.I. au contactat pe reprezentanţii părţilor vătămate prin intermediul internet-ului sau a anunţurilor din cotidiene locale, pentru achiziţionarea de bunuri şi valorificarea lor.

a) Astfel, în jurul datei de 10 august 2008, inculpatul G.I., prezentându-se ca fiind „T.I." şi frate cu inculpatul T.C. - administratorul SC E.I. SRL Negomir, a purtat discuţii telefonice cu O.A., administratorul SC E.U.B. SRL Slobozia (societate ce distribuia schelă metalică şi materiale de construcţii ), i-a solicitat închirierea unei suprafeţe de 1700 de mp de schelă metalică, fixând cu acesta o întâlnire pentru a doua zi la restaurantul „La Nuci" din localitatea Afumaţi, situată în apropierea municipiului Bucureşti.

În ziua stabilită, O.A. s-a întâlnit în locul menţionat cu inculpatul G.I., ce era însoţit de inculpatul T.C., G.I. avea asupra sa documentele în original ale societăţii comerciale SC E.I. SRL Negomir şi participa la discuţii, susţinând că el este cel care se ocupă în fapt de activitatea firmei şi că are lucrări de construcţii în municipiul Bucureşti, pentru realizarea cărora are nevoie de schelă metalică, deoarece fratele său este mai puţin pregătit în acest domeniu.

În finalul discuţiilor, G.I. a solicitat achiziţionarea schelei şi nu închirierea ei, întrucât, pentru o perioadă mai mare de timp, preţul de achiziţie se apropia de totalul chiriei pe care urma să o achite în cazul folosinţei îndelungate a schelei metalice.

Tot atunci au stabilit ca în perioada următoare societatea reprezentată de inculpaţi să achite în contul SC E.U.B. SRL Slobozia, un avans de 3.500 Euro, iar într-un interval de şase luni, câte 3500 de Euro/lună, în ziua de 30 a fiecărei luni, iar diferenţa de 13.000 de Euro, să fie virată în a 7-a lună, cu ordin de plată, preţul schelei fiind de 40.292,39 Euro (echivalentul a aproximativ 150.000 lei ).

În ziua de 13 august 2008, O.A. s-a întâlnit din nou cu cei doi inculpaţi, ocazie cu care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare în rate de 270 din 13 august 2008, ce a fost semnat de inculpatul T.C. şi de partea vătămată, având stipulate condiţiile prezentate mai sus. Personal, inculpatul T.C. a emis un bilet la ordin datat 13 august 2008, cu termen scadent la data de 09 februarie 2009, aferentă celei de-a şaptea rate din contract. Partea vătămată O.A. urma să uzeze de acest instrument de plată în situaţia în care inculpaţii nu au achitat a doua tranşă din contract.

A doua zi, inculpaţii au plătit avansul de 3.500 de Euro, astfel că, după plata transportului în valoare de 2700 Euro, schela metalică a fost livrată direct din Italia, în municipiul Tg-Jiu, unde a şi fost descărcată, potrivit comenzii de transport. Până la data de 30 septembrie 2008, când urma să se achite prima rată din contract, inculpatul G.I., prezentându-se sub aceeaşi identitate şi calităţi false, respectiv acea de „T.I." - fratele administratorului T.C. l-a mai contactat pe O.A. şi i-a propus acestuia achiziţia unei macarale pe roţi, urmând să se întâlnească şi să discute despre această afacere.

Schela metalică achiziţionată de la SC E.U.D.K. SRL Slobozia a fost ridicată din Tg-Jiu şi apoi valorificată în Rm-Vâlcea la SC T. SRL Rm-Vâlcea, administrată de martorul T.G., cu suma de 87.355,52 lei, aproximativ 60 % din valoarea de achiziţie, negocierile fiind purtate de inculpaţii L.M. şi T.C.

Plata acestei mărfi s-a făcut în numerar, 5.000 lei, sumă care a fost împărţită între cei doi inculpaţi, în prezenţa cumpărătorului T.G., iar diferenţa cu ordin de plată, în contul SC E.I. SRL Negomir.

Şi această sumă a fost împărţită între cei trei inculpaţi, fără a se alimenta contul bancar al societăţii administrată de inculpatul T.C.

În acest mod cei trei inculpaţi au produs un prejudiciu de 132.452 lei SC E.U.B. SRL Slobozia, ce nu a fost recuperat în cursul urmăririi penale.

b) În jurul datei de 15 august 2008, inculpatul G.I. a contactat telefonic pe martorele A.R. şi P.M., reprezentantele SC D.D. SRL Bucureşti, solicitând o colaborare cu societatea acestora.

Drept urmare, inculpatul a fost invitat să se prezinte la magazinul situat în centrul municipiului Piteşti, pentru negocieri. După câteva zile, la punctul de lucru al societăţii menţionată, s-au deplasat inculpaţii G.I. (care s-a prezentat ca fiind „I.M." şi director de marketing al SC E.I. SRL Negomir) şi L.M., care a asistat la discuţii, timp în care avea asupra sa toate actele societăţii, auzindu-l pe celălalt inculpat prezentându-se sub identitate falsă.

Inculpatul G.I., în timpul discuţiilor a mai susţinut că are de executat lucrări de construcţii de anvergură într-un cartier din Piteşti, iar SC E.I. SRL Negomir este dezvoltatorul proiectului şi că doreşte să achiziţioneze materiale de finisaj interior de la SC D.D. SRL Bucureşti, pentru vilele deja edificate.

După câteva zile, respectiv la data de 27 august 2008, la sediul societăţii păgubite s-au prezentat cei doi inculpaţi (G.I. a susţinut din nou că se numeşte „I.M."), fiind însoţit şi de T.C. - administratorul societăţii beneficiare, care trebuia să semneze contractul şi să emită fila cec pentru plată. A fost încheiat cu această ocazie, contractul nr. PT 418 din 27 august 2008 şi protocolul de garanţii nr. 125 din aceeaşi dată.

Inculpatul T.C. a semnat şi ştampilat personal fila cec seria BA nr. 313 03357935, lăsată cu titlu de garanţie la contract. După aceasta, au fost preluate mostre de produse de către inculpaţi.

În ziua de 01 septembrie 2008, inculpatul G.I. a revenit singur la magazin şi a solicitat întocmirea facturilor şi livrarea mărfii.

Au fost întocmite facturile fiscale seria PTAF nr. 7007543 în valoare de 9652 lei; nr. 7007549, în valoare de 60344,55 lei şi, respectiv nr. 7007550 în valoare de 30650 lei.

Cu ocazia facturării, inculpatul G.I. şi-a declinat din nou numele de „I.M.", susţinând că are seria de buletin, apoi a semnat facturile fiscale indescifrabil, semnătură diferită însă de propria sa semnătură. Prin verificări, s-a stabilit că seria şi nr. de buletin indicate de inculpat aparţin în realitate unei persoane, de sex feminin (a se vedea adresa 5069181 din 11 decembrie 2008 a C.N.A.B.D., Biroul judeţean Gorj), respectiv a lui S.N. din mun. Bucureşti.

Pentru plata mărfurilor ridicate, inculpatul G.I. a remis părţii vătămate două bilete la ordin, deja semnate de inculpatul G.I., unul în sumă de 30.650 lei, scadent la 08 septembrie 2008, iar celălalt în sumă de 70.016,56 lei, scadent la 16 octombrie 2008.

Fiind introduse la plată de societate furnizoare, cele două instrumente au fost refuzate de Banca T. din lipsă toată de disponibil. Fiind introdusă la plată şi fila cec lăsată garanţie, a fost refuzată din acelaşi motiv, de banca plătitoare.

Marfa livrată de SC D.D. SRL Bucureşti, a fost depozitată pentru câteva zile de către inculpaţii L.M. şi T.C. în depozitul aparţinând SC T. SRL Rm-Vâlcea, administrată de martorul T.G., care a refuzat să o cumpere. În acest interval de timp inculpaţii l-au contactat pe martorul C.I., căruia i-au propus să cumpere gresia şi faianţa.

Acesta a achiziţionat marfa, conform susţinerilor sale, în numele unei persoane din mun. Deva, cu suma de 28.000 lei, sumă pe care martorul a împărţit-o inculpaţilor L.M. şi T.C., fără ca aceştia să alimenteze contul SC E.I. SRL Negomir, alimentare necesară onorării la plată a instrumentelor bancare emise şi fără să utilizeze materialele la lucrările de construcţii „de anvergură", aşa cum aceştia creaseră convingerea reprezentanţilor societăţii de unde achiziţionaseră produsele respective.

În modalitatea descrisă, inculpaţii au produs un prejudiciu de 65.552,53 lei SC D.D. SRL Bucureşti, pagubă ce nu a fost recuperată în cursul cercetărilor, fapte pentru care societatea a solicita luarea măsurilor legale pentru reîntregirea patrimoniului său.

c) În jurul datei de 18 august 2008, inculpatul G.I. a contactat telefonic pe numita B.P.E., reprezentanta SC C.P.C. S S.R.L. Bucureşti, prezentându-se drept T.C. şi administrator al SC E.I. SRL Negomir şi a solicitat o ofertă de preţ pentru achiziţionare de plasă fibră de sticlă. Martora a înaintat oferta solicitată, după care inculpatul T.C. a trimis prin fax comanda nr. 67 din 21 august 2008, prin care solicita livrarea de ţesături din fibră de sticlă de diferite mărimi, cu specificaţia că plata urma să se facă cu fila cec scadentă la 30 de zile.

În baza acestei comenzi, B.P.E. a facturat sortimentele comandate cu factura fiscală nr. 6001125 din 21 august 2008, în valoare de 62.447,04 lei. Marfa a fost expediată prin intermediul martorului C.F., conducător auto, iniţial spre mun. Piteşti, iar apoi spre Rm. Vâlcea, aşa cum i s-a cerut telefonic de inculpatul G.I. După aproximativ o oră de aşteptare, în mun. Rm-Vâlcea, martorul a fost direcţionat, tot telefonic, spre mun. Timişoara, unde a fost aşteptat de martora F.F., prietena inculpatului L.M.

În zilele următoare, produsele au fost valorificate de aceasta în mun. Timişoara, la rugămintea lui L.M., iar banii obţinuţi au fost împărţiţi între inculpaţi. Fila de cec emisă de inculpatul T.C. ( seria B 313 nr. 03357937 ) ca instrument de plată, scadentă la 06 octombrie 2008, a fost refuzată de banca plătitoare din lipsă totală de disponibil.

În acest mod a fost produs un prejudiciu de 62.447,08 lei S.C C.P.C.S.R.L. Bucureşti, ce nu a fost recuperat de inculpaţi în timpul urmăririi penale.

A mai stabilit instanţa de fond că, în jurul datei de 22 august 2008, inculpatul G.I. s-a întâlnit din nou cu partea vătămată O.A. (care avea convingerea că persoana cu care discută este T.I., fratele administratorului T.C. de la SC E.I. SRL Negomir ) şi i-a solicitat acestuia un împrumut pentru 4-5 zile de 70.000 lei, echivalentul a 20.000 Euro, motivând să suma îi este necesară pentru achiziţionarea unui teren în municipiul Bucureşti, la un preţ avantajos.

Iniţial, partea vătămată a refuzat acordarea împrumutului, însă la insistenţele inculpatului G.I. (care i-a arătat mai multe proiecte şi schiţe), i-a înmânat acestuia sume de 70.000 lei.

Zilele următoare, inculpatul G.I. l-a sunt pe O.A. şi i-a comunicat că a rezolvat problema cu terenul şi că peste 4 zile va restitui împrumutul.

Cu o zi înainte de data scadentă, inculpatul a invocat alte motive, iar ulterior, nici nu a mai răspuns la telefon şi nici nu a mai restituit suma împrumutată.

Pentru infracţiunea reclamată de O.A. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului.

Părţile civile SC D.D. SRL Bucureşti, SC C.P.C. SRL Bucureşti şi SC E.U.B. SRL slobozia au formulat cereri de constituire ca părţi civile cu sumele prejudiciate de către cei 3 inculpaţi.

SC D.P.C. SRL Bucureşti s-a constituit parte civilă cu suma de 62.447,04 lei, solicitând şi instituirea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor inculpaţilor.

SC E.U.B. SRL Slobozia s-a constituit parte civilă cu suma de 36.792,39 EURO, reprezentând daune materiale, iar O.A. cu suma de 20.000 EURO.

SC D.D. SRL Bucureşti s-a constituit parte civilă cu suma de 65.552,54 lei.

Starea de fapt reţinută de prima instanţă, existenţa faptelor, participaţia şi vinovăţia inculpaţilor au fost demonstrate de un probatoriu constând în declaraţiile părţii vătămate O.A., cele ale martorilor T.G., P.M., C.I., D.V.D., F.F., C.F., R.G., F.G., acestea coroborate cu declaraţiile inculpaţilor, cât şi cu celelalte acte de la dosarul cauzei.

În drept, prima instanţă a stabilit că faptele celor trei inculpaţi, de inducere în eroare a reprezentanţilor firmelor mai sus menţionate, la încheierea de contracte sau la facturarea de mărfuri, prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase, împrejurări neadevărate ori instrumente de plată fără a avea disponibil în contul SC E.I. SRL Negomir, urmate de producerea de pagube ce totalizează suma de 260.451,57 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicaţiune art. 41-42 C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), actele de înşelăciune fiind realizate în baza unei rezoluţiuni unice delictuoase.

Totodată, a mai stabilit că fapta inculpatului G.I., de a semna cu un alt nume (I.M.) facturile fiscale seria PTAF nr. 7007543, 7007549 şi 7007550 emise de SC D.D. SRL Bucureşti, la rubrica „semnătura de primire" şi indicarea de date inexacte ale actului de identitate (ce aparţinea unei persoane de sex feminin), ce au fost inserate în documentele de livrare întocmite, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 290 C. pen., cu aplicaţiunea art. 41-42 C. pen. şi aplicaţiunea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

La individualizarea judiciară a pedepselor principale ce s-au aplicat inculpaţilor, prima instanţă a avut în vedere criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul sporit de pericol social al faptelor săvârşite, modalitatea şi mijloacele de săvârşire, întinderea prejudiciilor ce nu au fost recuperate, cât şi atitudinea oscilantă a inculpaţilor, ca, de altfel şi antecedentele penale ale acestora, fiecare fiind condamnat anterior (doi dintre ei pentru fapte de acelaşi gen), cu privire la aceştia fiind incidente dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

A apreciat prima instanţă că scopul educativ şi preventiv al pedepselor va fi realizat prin aplicarea unei pedepse de câte 11 ani închisoare pentru fiecare, pentru infracţiunile de înşelăciune, iar pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41-42 C. pen., săvârşită de inculpatul G.I., s-a aplicat o pedeapsă de 1 an închisoare, această infracţiune fiind concurentă ce cea de înşelăciune.

S-au anulat actele false, cu excepţia cecurilor fără acoperire emise, întrucât acestea nu au fost falsificate.

Rezolvând latura civilă, inculpaţii au fost obligaţi în solidar la 62.447,04 lei despăgubiri civile către SC C.P.C.SRL Bucureşti şi la 65.552,54 lei către SC D.D. SRL Bucureşti, reprezentând contravaloarea bunurilor livrate societăţii inculpaţilor şi neachitate de către aceştia, aşa cum a rezultat din actele existente la dosarul cauzei.

S-a admis cererea părţii civile SC C.P.C.SRL Bucureşti privind instituirea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor inculpaţilor şi în baza art. 163 alin. (5) C. proc. pen. şi s-a dispus instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor, mai puţin cele exceptate de lege până la concurenţa sumei de 62.447,04 lei.

Partea civilă O.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000 Euro, solicitând obligarea celor 3 inculpaţi la aceste despăgubiri, deşi pentru infracţiunea de înşelăciune reclamată de acesta, cu referire la un prejudiciu de 70.000 lei s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului G.I., fapta comisă antrenând răspunderea civilă a dobânditorului.

În şedinţa publică din 21 mai 2009, în faţa instanţei de fond, O.A. a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a declarat că înţelege să renunţe la pretenţiile civile formulate, întrucât fratele inculpatului G.I. s-a obligat printr-o declaraţie notarială să-i plătească suma de 20.000 Euro.

Aşa fiind s-a luat act că partea civilă O.A. a renunţat la despăgubirile civile solicitate.

De asemenea, SC E.U.B. SRL Slobozia, prin administrator O.A. a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a arătat că renunţă la pretenţiile civile, deoarece fratele inculpatului G.I. s-a obligat, prin declaraţia notarială, să plătească suma de 36.800 Euro, reprezentând prejudiciul adus societăţii, sumă cu care, de altfel, s-a constituit parte civilă în cauza de faţă, depunând totodată concluzii scrise prin avocat angajat H.F., concluzii din cuprinsul cărora a rezultat că administratorul firmei a înţeles să renunţe la acţiunea civilă alăturată acţiunii penale ca urmare a soluţionării pe cale amiabilă a laturii civile, solicitând a se lua act de renunţare.

În atare situaţie, având în vedere că acţiunea civilă este guvernată de regulile procedurii civile, chiar dacă ea este alăturată acţiunii penale, instanţa de fond a luat act că SC E.U.B. SRL Slobozia a renunţat la despăgubirile civile solicitate.

Aceeaşi instanţă a considerat că nu se impune confiscare acestei sume, deoarece respectiva sumă a făcut obiectul negocierii ce a determinat, conform principiului disponibilităţii, renunţarea în cauzele civile la despăgubiri civile cauzate ca urmare a faptelor infracţionale.

În aceste condiţii, s-a apreciat că o eventuală confiscare ar determina o dublă plată în sarcina aceluiaşi inculpat.

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, inculpaţii T.C., G.I., L.M., cât şi părţile civile O.A. şi SC E.U.B. SRL Slobozia.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a criticat soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte, sintetizate astfel:

1. Că, în mod greşit, prima instanţă a luat act de renunţarea la despăgubiri civile de către părţile civile O.A. şi SC E.U.B. SRL Slobozia, în cauză impunându-se aplicarea dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., text de lege în baza căruia trebuiau confiscate sumele cu care aceste două părţi s-au constituit părţi civile, câtă vreme ele … nu au fost restituite şi în măsura în care nu au servit la despăgubirea acestora.

În esenţă, s-a susţinut că în cauză nu operează principiul disponibilităţii, ce guvernează acţiunea civilă în procesul penal, iar că declaraţia notarială depusă la dosar, referitoare, atât la partea civilă O.A., cât şi referitoare la partea civilă SC E.U.B. SRL Slobozia, nu demonstrează că s-a recuperat prejudiciul, aceasta constituind doar un angajament din partea unei terţe persoane de a achita în viitor o anumită sumă de bani, putând reprezenta o …liberalitate ce urmează a fi făcută inculpatului şi nu un mod de stingere a pagubei;

2. Că, pedepsele principale aplicate fiecărui inculpat sunt greşit individualizate, iar că, în privinţa inculpatului G.I., nu s-a dat eficienţă juridică concursului de infracţiuni, în planul stabilirii pedepsei rezultante;

3. Că, în mod greşit, prima instanţă nu a precizat actele false c.

s-au anulat, neregularitate cu consecinţe în planul executării hotărârii.

Inculpaţii T.C. şi L.M., atât în motivele scrise depuse la dosar, cât şi prin cele susţinute de apărători, au invocat, într-o primă teză, greşita lor condamnare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) şi (5) C. pen., susţinându-se, în esenţă, că faptele au natură comercială, într-o a doua teză, că infracţiunile pentru care au fost condamnaţi inculpaţii, au primit o greşită încadrare juridică, sens în care s-a solicitat schimbarea încadrării în trei infracţiuni concurente prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., iar, într-o ultimă teză, să se aprecieze că pedepsele principale aplicate celor doi inculpaţi sunt greşit individualizate, impunându-se redozarea acestora, ca efect al reţinerii de circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 raportat la art. 76 C. pen.

Inculpatul G.I. a criticat în scris soluţia, susţinând prin apărător, că încadrarea juridică dată faptelor sale, este greşită, impunându-se schimbarea acesteia din infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) şi (5) C. pen. şi de art. 290 C. pen., în două infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen.

În esenţă, s-a susţinut că în raport cu partea civilă SC C.P.C.SRL Bucureşti, nu a avut nicio activitate materială, fapt recunoscut de coinculpatul T.C., acesta din urmă fiind cel care a întocmit, atât comanda, cât şi factura pe care le-a semnat şi ştampilat, acte trimise prin martorul C.F., firmei păgubite, de la care s-a ridicat marfa, transportată, în final, la Timişoara, unde a fost vândută de prietena inculpatului L.M.

Totodată, s-a apreciat că greşit s-a reţinut în sarcina acestuia infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., iar că pedepsele ce i-au fost aplicate au fost greşit stabilite, fiind prea aspre, impunându-se redozarea acestora sub minimul speciale prevăzut de lege, urmare a reţinerii de circumstanţe personale atenuante, prevăzute de art. 74 raportat la art. 76 C. pen.

Partea civilă O.A., în apelul declarat, nu a invocat şi motivele ce justifică desfiinţarea soluţiei.

SC E.U.B. SRL Slobozia, de asemenea, în apelul său, nu a arătat eventuale critici de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii, iar, la data de 11 noiembrie 2009, prin cererea scrisă depusă la dosar a solicitat să se ia act de retragerea apelului declarat.

Prin Decizia penală nr. 272 de la 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 16525/95/2008 au fost admise apelurile declarate de inculpaţii T.C., L.M. şi G.I. împotriva sentinţei penale nr. 158 din 2 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 16525/95/2008.

A fost desfiinţată sentinţa doar cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor principale.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare, aplicată inculpatului G.I., în pedepsele componente, repuse în individualitatea lor, înlăturând aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.

Făcând aplicarea art. 74, art. 76 C. pen., raportat la art. 80 C. pen.:

- s-au redus pedepsele principale aplicate celor trei inculpaţi, pentru art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu art. 41, art. 42 C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la câte 7 ani închisoare;

- s-a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului G.I., pentru art. 290 C. pen., cu art. 41, art. 42 C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la două luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au recontopit pedepsele astfel reduse, aplicate inculpatului G.I., în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi partea civilă O.A.

S-a luat act de retragerea apelului de către partea civilă SC E.U.B. SRL Slobozia.

S-a dedus, în continuare, detenţia preventivă executată de inculpaţi, începând cu 2 iunie 2009, la zi, menţinând starea de arest faţă de aceştia.

Au fost obligate părţile civile SC E.U.B. Slobozia şi O.A., la câte 40 lei cheltuieli judiciare.

Onorariile de avocat, în sumă de câte 300 lei, vizând apărarea inculpaţilor T.C. şi L.M. s-au plătit din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Pentru a decide astfel, verificând actele şi lucrările dosarului, curte de apel a constatat că prima instanţă, pe baza unui probatoriu concludent, ce a fost bine apreciat, a reţinut în cauză o situaţie de fapt exactă, încadrând judicios activitatea infracţională a celor trei inculpaţi, aceştia săvârşind în baza aceleiaşi rezoluţiuni delictuoase, infracţiune de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, faptă prevăzută de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen.

Infracţiunea continuată este reglementată în partea generală a Codului penal [titlul II, capitolul V, art. 41 alin. (2)], ea fiind o formă a unităţii legale de infracţiune pe care, cu rare excepţii, o pot îmbrăca toate infracţiunile prevăzute în partea specială a codului, cât şi în legile speciale.

Pentru existenţa unităţii de rezoluţie, ca element definitoriu al infracţiunii continuate, nu este necesar ca reprezentarea activităţii infracţionale ce urmează a fi desfăşurată ulterior, să implice o imagine exactă a acţiunilor sau inacţiunilor şi a condiţiilor în care ele vor fi săvârşite, fiind suficientă şi prevederea în linii generale a activităţii infracţionale şi a rezultatelor sale, o cunoaştere generică a condiţiilor în care acţiunile sau inacţiunile ulterioare au fost comise.

Astfel, în legătură cu susţinerile subsidiare făcute de inculpaţi, în sensul că, în orice caz, în sarcina lor nu trebuia reţinută o infracţiune continuată de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, faptă prevăzută de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ci un concurs de infracţiuni, este de observat că pentru existenţa infracţiunii unice continuate este necesar ca acţiunile sau inacţiunile care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni să fi fost comise în realizarea aceleiaşi rezoluţii sau, cu alte cuvinte, ca inculpaţii să-şi fi reprezentat activitatea infracţională pe care urmau să o desfăşoare, în ansamblul său.

În speţa examinată, este de observat că inculpaţii, la datele de 10 august 2008, 15 august 2008 şi 18 august 2008, deci, la intervale de timp foarte scurte, în modalităţi identice şi având ca obiect material bunuri, au indus în eroare pe reprezentanţii societăţilor păgubite, cu ocazia încheierii de contracte comerciale, folosind nume sau calităţi mincinoase, împrejurări neadevărate ori instrumente de plată ce nu reflectau disponibile bancar, producând astfel prejudicii care, totalizate, depăşesc 2.000.000.000 lei.

Împrejurarea că intervalul de timp dintre cele trei acţiuni este mai lung (de câteva zile), nu este de natură a duce la concluzia că inculpaţii au renunţat la un moment dat la realizarea hotărârii luată iniţial, nu afectează caracterul continuat al infracţiunii şi nu justifică scindarea activităţii infracţionale în mai multe infracţiuni de înşelăciune autonome, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. săvârşite în condiţiile concursului prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

De asemenea, demonstrată de probatoriu este şi infracţiunea continuată prevăzută de art. 290 C. pen. reţinută în concurs, imputată inculpatului G.I., acesta, sub un alt nume „I.M.", semnând facturile fiscale seria PTAF nr. 7007543, 7007549 şi 7007550, emise de partea civilă D.D. SRL Bucureşti, la rubrica „semnătura de primire", cu indicarea de date inexacte ale actului de identitate, date înserate în documentele de livrare mai sus arătate.

Însă, stabilind faţă de inculpaţi pedepsele de câte 11 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. [ şi de 1 an închisoare pentru art. 290 C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), numai faţă de inculpatul G.I.], instanţa de fond a făcut o greşită individualizare.

Este adevărat că fiecare dintre inculpaţi este recidivist, potrivit art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), dar de la dosarul cauzei se desprinde împrejurarea că aceştia, în pofida unor atitudini şi apărări ce vizau estomparea stabilirii tuturor elementelor de fapt ale cauzei, au avut pe parcursul procesului, atât în faza urmăririi penale, cât şi la cercetarea judecătorească, o atitudine cooperantă, împrejurare căreia, curtea de apel i-a atribuit un caracter atenuant, cu efectul prevăzut de art. 76 C. pen., de reducere a pedepselor sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite, cum astfel s-a văzut în dispozitiv.

Aşadar, doar sub acest aspect de netemeinicie, au fost apreciate ca fondate, apelurile declarate de inculpaţi, iar după admiterea lor, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost desfiinţată soluţia.

Referitor la criticile de nelegalitate şi netemeinicie invocate în apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, curtea de apel a stabilit că acestea nu pot fi primite.

În sensul art. 14 C. proc. pen. acţiunea civilă formulată în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, ea poate fi alăturată acţiunii penale, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, iar repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile.

Prin urmare, chiar dacă acţiunea civilă în cadrul procesului penal este dependentă de acţiunea penală, al cărei accesoriu este, ea îşi păstrează totuşi natura juridică civilă şi se soluţionează, în ce priveşte răspunderea civilă, după normele dreptului civil.

Or, materia dreptului civilă este guvernată de principiul disponibilităţii, iar în aplicarea acestei reguli, corect a procedat prima instanţă atunci când a luat act de faptul că părţile civile O.A. şi SC E.U.B. SRL Slobozia, au renunţat la despăgubirile solicitate, în considerarea unei declaraţii autentificate notarial (sub nr. 80 din 21 mai 2009, aflată la fila 254 dosar de fond), înscris ce constituie - titlu executoriu, prin care fratele inculpatului G.I. s-a obligat să plătească sumele cu care cele două părţi s-au constituit părţi civile.

Prin urmare, nu se justifică dispoziţia confiscării speciale a acestor sume, potrivit art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., altfel s-ar ajunge la o dublă plată de către acelaşi inculpat.

Aspectul de netemeinicie vizând stabilirea pedepselor, invocat în apelul parchetului nu a mai fost reluat, întrucât aşa cum s-a arătat mai sus, în apelurile celor trei inculpaţi se justifică redozarea sancţiunilor.

De asemenea nu a putut fi primită nici critica de nelegalitate invocată în apelul parchetului, aceea vizând neprecizarea actelor false, cu privire la care instanţa a dispus anularea, motivul, în sine, nefiind suficient pentru desfiinţarea hotărârii atacate.

Într-adevăr, potrivit alin. (3) de sub art. 14 C. proc. pen., repararea pagubei se face şi prin desfiinţarea totală ori parţială a înscrisurilor falsificate, în cauza de faţă, fiind vorba de facturile fiscale seria PTAF nr. 7007543, 7007549 şi 7007550 emise de partea civilă D.D. SRL Bucureşti, semnate de inculpatul G.I. şi care cuprind date nereale vizând identitatea acestuia.

Aşadar, motivarea făcută mai sus a fost de natură să suplinească dispoziţia insuficientă a instanţei de fond, cu privire la desfiinţarea actelor false întocmite de inculpatul respectiv.

Întrucât la examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, nu s-au desprins alte motive de nelegalitate ori netemeinicie, apelul declarat de parchet a fost respins, ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Nefondat este şi apelul declarat de partea civilă O.A., acesta fiind respins, ca atare, întrucât nu a fost susţinut sub niciun aspect de nelegalitate ori netemeinicie.

Potrivit art. 369 C. proc. pen. s-a luat act de retragerea apelului declarat de către partea civilă SC E.U.B. SRL Slobozia.

Potrivit art. 381 C. proc. pen., în continuare, s-a dedus detenţia preventivă executată de cei trei inculpaţi, începând cu 2 iunie 2009 la zi, menţinându-se starea de arest faţă de aceştia, întrucât temeiurile avute în vedere la luarea măsurii justifică privarea lor de libertate.

Văzând şi art. 191, art. 192 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub mai multe motive şi inculpatul L.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru mai multe motive, precum şi inculpaţii G.I., T.C., aceştia din urmă fără a arăta în scris motivele de recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate în scris, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub trei motive de recurs, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14, pct. 17 şi pct. 21 C. proc. pen.

Astfel, un prim motiv de recurs a fost cel referitor la pedepsele aplicate inculpaţilor, în sensul că au fost greşit individualizate, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) S-a arătat că în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor principale aplicate celor trei inculpaţi recidivişti pentru infracţiunea continuată de înşelăciune (câte 11 ani închisoare - la fond, situate către limita minimă specială, reduse sub acest minim în apelul lor, la câte 7 ani închisoare) nu s-a ţinut seama de gradul de pericol social ridicat al faptei şi de starea de recidivă postexecutorie a celor trei inculpaţi; nu s-a dat eficienţă juridică legală concursului de infracţiuni cu privire la inculpatul G.I., care a comis şi altă infracţiune; nu se justifica la judecata în apel aplicarea art. 74, art. 76 C. pen., în considerentele deciziei împrejurarea că inculpaţii au avut o atitudine cooperantă pe parcursul procesului fiind privită ca având caracter atenuant; or, această atitudine nu s-a manifestat deloc, dimpotrivă a lipsit; nici circumstanţele atenuante judiciare personale exemplificate în textul art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. nu se justifică a fi reţinută în favoarea inculpaţilor ( fapte comise după liberări condiţionate, pedepsele anterioare situate între 3 ani şi 6 luni - 7 ani închisoare, nu şi-au atins scopul preventiv, nu au constituit mijloc de reeducare, nu şi-au atins scopul preventiv, nu au constituit mijloc de reeducare, nicio stăruinţă nu au depus inculpaţii pentru a înlătura rezultatul infracţiunilor continuate ori pentru a repara pagubele, atitudinea şi comportamentul procesual a fost nesincer, au lansat zvonuri privind revocarea arestului preventiv contra unor sume de bani, identificarea şi descoperirea lor necesitând ample cercetări penale în cauze disjunse sau conexate, precum şi interceptări autorizate de instanţa competentă ).

Pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. c) tezele II şi III C. pen. nu s-a aplicat inculpatului T.C., care s-a folosit de calitatea sa de asociat unic şi administrator al unei societăţi comerciale, desfăşurând fapte de comerţ şi întocmind acte specifice.

Un al doilea motiv de recurs vizează încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului G.I. şi anume aceea că în mod corect ar fi trebuit reţinută în sarcina inculpatului infracţiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată şi nu art. 290 C. pen.

Al treilea motiv de recurs al parchetului se referă la judecata în primă instanţă şi în apel care a avut loc fără citarea legală a două părţi civile, respectiv SC D.D. SRL - Piteşti şi SC C.P.C. SRL - Bucureşti şi care au lipsit, atât la judecata în fond (filele 233 – 235), cât şi la judecarea apelurilor (filele 129 – 130), deşi s-a dispus a fi citate prin încheierile ambelor instanţe.

De altfel, în mod greşit ambele instanţe nu au dispus măsura confiscării speciale prevăzută de art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., reţinând în considerente valoarea de titlu executoriu a declaraţiei autentificate notarial la 21 mai 2009, dată de un terţ, fratele inculpatului G.I. cu privire la paguba pretinsă de una din părţile civile. Chiar în ipoteza existenţei înscrisului notarial era necesară confiscarea sumelor obţinute de la martorul T.G. în mod fraudulos de către inculpaţi, ce rezultă că a fost împărţită astfel: L.M. şi T.C. - câte 29.951,84 lei fiecare şi G.I. - 27.451,84 lei.

În acelaşi mod au procedat ambele instanţe şi cu privire la anularea/desfiinţarea actelor false cu excepţia filelor CEC, în sensul că trebuia precizat în dispozitivul fiecărei hotărâri care anume înscrisuri au fost anulate, dacă s-au anulat total ori parţial, având în vedere că operaţiunea comercială de vânzare din 1 septembrie 2008 a fost efectivă şi reală, înregistrată ca atare în evidenţele contabile şi documentele justificative ale firmei furnizoare. S-a probat cu certitudine că falsitatea poartă numai asupra identităţii şi semnăturii primitorului mărfii (filele 98,99 şi 100 - dosar de urmărire penală nr. 58/P/2008, vol. 1).

În lipsa acestor menţiuni exprese din dispozitivul hotărârilor, parchetul a apreciat că procedura prevăzută de art. 445 C. proc. pen. nu poate fi executată ori pusă în executare de judecătorul delegat.

În baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 3859 pct. 14, 17 şi 21 C. proc. pen., parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele de fond şi apel şi rejudecarea cauzei de către instanţa competentă.

În declaraţia de recurs, inculpatul L.M. a invocat în scris cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10, 14, 13, 17, 171, 182, 21, pct. 31 C. proc. pen. raportat la art. 181 C. pen. şi art. 28 C. pen.

Recurentul intimat inculpat a menţionat că s-a declarat nevinovat de acuzaţiile aduse de organele de cercetare penală, faptele imputate i-au fost fabricate de anchetatorii V. şi B. de la IPJ Gorj şi de domnul procuror D. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, că din materialul probatori a reieşit că nu este vinovat de infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) De asemenea a mai arătat că într-adevăr a intermediat vânzarea unor mărfuri comercializate de SC E. SRL contra unor comisioane de vânzare în sumă de 300 lei, dar aceste acţiuni nu fac obiectul infracţiunii prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi nu ştia că mărfurile provin din infracţiuni, solicitând admiterea recursului declarat împotriva deciziei nr. 272 a Curţii de Apel Craiova şi conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. să se dispună achitarea sa şi punerea de îndată în libertate.

La termenul de judecată de la 4 februarie 2010 s-a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalităţii arestării preventive a inculpaţilor T.C., L.M. şi G.I., fiind consemnate concluziile părţilor, după care,deliberând, Înalta Curte, în baza art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a constatat ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpaţilor T.C., L.M. şi G.I. pe care a menţinut-o, onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor, în sumă de câte 100 lei s-a plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, iar termenul pentru judecarea recursului a fost fixat la data de 18 martie 2010, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la filele 32-33 dosarul Înaltei Curţi.

În considerentele încheierii menţionate, Înalta Curte a făcut referire la sentinţa penală nr. 158 din 2 iunie 2009 a Tribunalului Gorj prin care au fost condamnaţi inculpaţii, că mandatul de arestare preventivă a fost emis în temeiul art. 148 alin. (1) lit. c) şi f) C. proc. pen. pentru ambii inculpaţi.

S-a reţinut, în esenţă, că prin folosirea de nume şi calităţi mincinoase au indus în eroare reprezentanţii mai multor societăţi comerciale de la care au achiziţionat mărfuri în valoare de peste 350.000 lei pentru plata cărora inculpatul T.C. a emis file cec şi bilete la ordin fără acoperire bancară. Mărfurile au fost valorificate în numerar, contravaloarea acestora fiind însuşită de inculpaţi.

S-a mai precizat că sentinţa a fost apelată de inculpaţi, cu indicarea deciziei şi soluţiei pronunţate în apel, precum şi faptul că această din ultimă hotărâre a fost atacată cu recurs de către parchet şi de inculpaţii T.C., L.M. şi G.I.

Înalta Curte a apreciat că analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, acestea s-au menţinut şi în prezent şi au impus în continuare privarea de libertate a inculpaţilor, existând suficiente indicii temeinice în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 143 C. proc. pen., că aceştia au comis faptele pentru care au fost condamnaţi.

Potrivit art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen. în cauzele în care inculpaţii sunt arestaţi preventiv, instanţa este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, în tot cursul judecăţii, inclusiv în căile de atac, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160b alin. (2) sau (3) C. proc. pen.

În speţă, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunţării hotărârii de condamnare în primă instanţă, nu au intervenit temeiuri noi.

Totodată, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite şi ambele condiţii ale art. 148 lit. c) şi f) C. proc. pen., respectiv există date că pregătesc săvârşirea unei noi infracţiuni, pedeapsa pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu gravitatea infracţiunii menţionate.

În consecinţă, Înalta Curte a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi, astfel că, în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a acestora.

S-a constatat că măsura arestării preventive este legală şi temeinică şi, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor T.C., L.M. şi G.I. subzistă şi că impun privarea de libertate în continuare.

La termenul de judecată de la 18 martie 2010, inculpatul G.I. a solicitat amânarea judecării cauzei în vederea angajării unui apărător, iar recurenţii intimaţi inculpaţi L.M. şi T.C. au precizat personal că sunt de acord să fie asistaţi de apărător desemnat din oficiu, consemnându-se şi poziţia reprezentantului Ministerului Public. De asemenea, Înalta Curte, din oficiu a pus în discuţie legalitatea luării şi menţinerii măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii T.C., L.M. şi G.I., fiind arătate concluziile părţilor, după care, deliberând, Înalta Curte a amânat cauza la 29 aprilie 2010 unic termen, cu citarea părţilor, ca în precedent şi potrivit art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a menţinut ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpaţilor T.C., L.M. şi G.I., aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la filele 46-48 dosarul Înaltei Curţi.

În considerentele încheierii menţionate, Înalta Curte a apreciat ca întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul intimat inculpat G.I. în vederea angajării unui apărător, dat fiind că s-a acordat un singur termen de judecată şi raportat la dispoziţiile art. 6 şi art. 171 C. proc. pen. şi art. 6 CEDO, pentru asigurarea unui drept complet la apărare.

În ceea ce priveşte verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaţilor T.C., L.M. şi G.I., instanţa de recurs a făcut referiri la sentinţa penală pronunţată de prima instanţă, la temeiurile măsurii arestării preventive reţinute în sarcina inculpaţilor, la situaţia de fapt arătată în esenţă, la declararea căii de atac ordinare a apelului împotriva hotărârii primei instanţă, la soluţia pronunţată de instanţa de apel, fiind menţinută starea de arest a inculpaţilor, la declararea căii ordinare de atac a recursului de către parchet şi inculpaţii T.C., L.M. şi G.I.

Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, Înalta Curte a constatat că acestea se menţin şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a inculpaţilor, existând suficiente indicii temeinice în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 143 C. proc. pen., că aceştia au comis faptele pentru care au fost condamnaţi.

Potrivit art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen. în cauzele în care inculpaţii sunt arestaţi preventiv, instanţa este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, în tot cursul judecăţii, inclusiv în căile de atac, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160 b alin. (2) sau (3) C. proc. pen.

În speţă, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunţării hotărârii de condamnare în primă instanţă, nu au intervenit temeiuri noi.

Totodată, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite şi ambele condiţii ale art. 148 lit. c) şi f) C. proc. pen., respectiv există date că pregătesc săvârşirea unei noi infracţiuni, pedeapsa pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu gravitatea infracţiunii menţionate.

În consecinţă, Înalta Curte a constatat că măsura arestării preventive a inculpaţilor este legală şi temeinică, că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia şi că, deci se impune privarea de libertate în continuare a acestora.

La dosarul cauzei au mai fost depuse de recurenţii intimaţi inculpaţi memorii.

În memoriul său aflat la filele 63-64 dosarul Înaltei Curţi, recurentul intimat inculpat G.I. a arătat că organele de urmărire penală nu au stabilit activităţile infracţionale desfăşurate de fiecare inculpat, respectiv participaţie fiecăruia la comiterea infracţiunilor, încadrarea juridică a faptelor nu este corectă în ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de înşelăciune, respectiv art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) şi (5) C. pen., că nu a avut nicio calitate în SC. E.I. SRL Negomir, aspect ce rezultă din actele constitutive ale firmei şi din declaraţiile date de patronul T.C., că la întocmirea contractelor cu SC E.U.B. SRL SLOBOZIA, SC D. SRL PITEŞTI şi SC C.P.C. SRL BUCUREŞTI a participat nemijlocit patronul firmei SC E.I. S.R.T.L. NEGOMIR - T.C. ce avea asupra sa actele şi ştampila societăţii şi care personal a semnat contractele economice, instrumente de plată ce au fost lăsate şi semnate de T.C., că este adevărat că a fost de faţă şi el la întocmirea şi la semnarea celor două contracte economice, dar nu le-a semnat pentru că nu avea nicio calitate, apreciind că este nevinovat, că se face vinovat numai patronul firmei care a semnat două file cec şi două bilete la ordin cu toate că ştia că în contul său nu există suma respectivă.

De asemenea, recurentul intimat inculpat consideră că în mod eronat organele de urmărire penală au interpretat cuantumul de peste două miliarde lei a prejudiciului la contractul încheiat cu E.U.B. SRL SLOBOZIA, impunându-se a se efectua o expertiză contabilă să stabilească concret prejudiciul la vremea respectivă, că nerespectarea contractului este de natură comercială, civilă, iar nerespectarea clauzelor conduce la penalităţi şi majorări de întârziere.

Totodată, reprezentantul SC E.U.B. SRL SLOBOZIA cunoştea faptul că SC E.I. SRL NEGOMIR nu avea suma necesară în cont, iar biletul a fost lăsat drept garanţie, urmând să fie restituit firmei la achitarea integrală a datoriei.

Recurentul intimat inculpat a mai arătat că a fost condamnat şi pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., în cauză nefiind dispusă nicio expertiză grafologică a scrisului care să stabilească autorul semnăturii de pe cele două bilete la ordin lăsate la SC D. SRL PITEŞTI, de fapt cele două bilete la ordina fiind semnate şi ştampilate de către patronul T.C. care i le-a dat să le ducă la firma menţionată, că participaţia sa la încheierea şi derularea contractelor s-a datorat faptului că l-a împrumutat pe T.C. cu suma de 28.000 Euro, ce urma să-i restituie, ca urmare a încasării din marfa vândută luată de la firmele menţionate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii şi a se dispune rejudecarea cauzei, prin pronunţarea unei hotărâri în care încadrarea juridică să fie bazată pe probe.

În memoriul depus la dosar, aflat la filele 65-66 dosarul Înaltei Curţi, recurentul intimat inculpat L.M. a menţionat că nu este vinovat de acuzaţiile aduse în dosar, întrucât nu a săvârşit infracţiunea de care a fost acuzat, nu a participat la cumpărarea mărfurilor de către SC E., nu a participat la negocierea contractelor dintre SC E. şi cei trei furnizori, nu a trimis faxuri şi nu a sunat şi nici nu a contactat prin intermediari părţile civile din dosar.

De asemenea a mai menţionat faptul că nu l-a cunoscut şi nu a fost niciodată prieten cu T.C., aşa încât acesta nu avea cum să cesioneze SC E., că nu a fost niciodată cu G.I. la SC D.D. SRL Piteşti şi nici la alte negocieri cu alte societăţi. Recurentul intimat inculpat a precizat că a fost sunat de T.C. dacă ştie pe cineva care este interesat să cumpere schelă metalică, gresie şi faianţă şi plasă de fibră de sticlă, a sumat mu multe cunoştinţe şi i-a găsit un cumpărător şi pentru acest serviciu, i-a dat suma de 3000 lei, că nu a împărţit bani cu el.

Totodată a mai menţionat că în cursul anului 2008 în luna iulie l-a sunat pe C.I. pentru a-l întreba dacă doreşte să achiziţioneze o lucrare de construcţie în Curtea de Argeş, ştiind că acesta deţine o societate cu profil de construcţie, i-a zis că el nu mai are societatea dar ştie pe cineva care ar avea o asemenea societate, că după 5-6 zile l-a sunat C.I. şi i-a zis că a vorbit cu patronul firmei respective şi că vrea să se întâlnească să discute detaliile cu privire la preţul construcţiei. În jurul datei de 25 iulie 2008 a fost sunat de cineva care s-a recomandat T.C. şi i-a zis că are numărul său de telefon de la C.I. şi l-a sunat în legătură cu lucrarea de construcţie de la Curtea de Argeş, i-a zis să meargă la negocieri, hotărând să vină în Piteşti, unde s-au întâlnit, s-au pus de acord referitor la detalii, spunându-i că pentru acea lucrare va primi suma de 45.000 lei, a procedat la verificarea societăţii pentru că el i-a spus că are societatea de 2-3 luni că nu a mai lucrat cu ea, a sunat la Administraţia Financiară Gorj şi i-a zis că SC E. este insolvenţă şi are o datori către fisc de 35.000 lei. Văzând că societatea are datorii de peste 35.000 lei i-a spus lui T.C. că nu pot lua lucrarea de construcţie cu SC E. pentru că opreşte fiscul bani, el a plecat acasă, dar T.C. a rămas cu G.I., că acesta l-a întrebat pe T.C. dacă nu vrea să facă afaceri împreună, că el are 28.000 Euro, dar nu are firmă şi ştie marfă italiană pe la diverse întreprinderi, fiind de acord, necunoscând ce a mai urmat, dar în jurul datei de 15 august 2008 l-a sunat T.C. şi i-a zis că are marfă şi dacă îi găseşte cumpărător îi va da şi lui comisionul, considerând că nu a intermediat nimic, solicitând achitarea sa conform art. 10 lit. c) şi art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

În memoriul său aflat la fila 67 dosarul Înaltei Curţi, recurentul intimat inculpat T.C. a menţionat că la data când a cesionat acţiunile firmei SC E. SRL nu-l cunoştea pe L.M. şi nici nu erau prieteni, că nu a participat împreună cu el la nicio negociere, nu a sunat pentru a negocia cumpărarea de mărfuri şi nu a trimis niciun fax sau email pentru a achiziţiona mărfuri pentru SC E. SRL. G.I. nu s-a dat în prezenţa sa sub un alt nume, că acesta i-a găsit cumpărător pentru marfa pe care el a vândut-o pe SC E. SRL, iar el i-a dat suma de 3000 lei drept comision pentru că i-a găsit cumpărător pentru marfă. De asemenea, recurentul intimat inculpat a mai menţionat că L.M. nu ştia cum a fost achiziţionată marfa, de unde provenea sau modalitatea de plată a acesteia, că banii care i-a încasat pe marfă nu i-a împărţit cu L.M. şi nici cu G.I., acestuia din urmă i-a dat suma de 22.000 Euro pe care îi datora.

Totodată, recurentul intimat inculpat a precizat că declaraţiile date în faţa anchetatorilor, domnului procuror şi în sala de consiliu a Tribunalului Gorj i-au fost dictate de către anchetatori cu promisiunea că dacă scrie ce i se dictează îl vor lăsa să se judece în stare de libertate şi îl vor ajuta să ia o pedeapsă minimă de 3 ani, că la prezentarea materialului a văzut că rechizitoriul este făcut numai în baza declaraţiilor sale în care nu scrisese adevărul, cerând să dea o altă declaraţie şi să spună adevărul, dar nu ştie dacă acea declaraţie s-a consemnat la dosar, că a declarat adevărul la Tribunalul Gorj, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi a deciziei şi în rejudecare a se pronunţa o soluţie corectă.

La termenul de judecată de la 29 aprilie 2010 au fost consemnate în detaliu discuţiile asupra cererii formulate de recurentul intimat inculpat G.I., precizările asupra motivele de recurs ale inculpaţilor, măsurile dispuse, după care s-a acordat cuvântul părţilor în dezbateri, concluziile ample ale acestora fiind reţinute în încheierea de şedinţă de la acea dată, fiind amânată pronunţarea, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Înalta Curte menţionează în esenţă concluziile orale ale părţilor, în condiţiile în care au fost modificate oral motivele de recurs ale parchetului.

Astfel, reprezentantul Ministerului Public a precizat că adaugă un nou motiv de recurs celor formulate în scris de parchet, motiv care este în favoarea recurentului inculpat G.I., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 13 C. proc. pen., în sensul că o faptă a acestuia nu este prevăzută de legea penală şi anume cea încadrată în dispoziţiile art. 290 C. pen., cu privire la această infracţiune solicitând achitarea inculpatului G.I. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., iar în subsidiar a solicitat ca în măsura în care se va aprecia că nu acesta este motivul de achitare, ci că faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii de fals, să fie avută în vedere această critică din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., sens în care a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În legătură directă cu acest motiv, reprezentantul parchetului a arătat că modifică o critică formulată în scris de procuror, apreciind că se impune înlăturarea în întregime a dispoziţiilor privind anularea înscrisurilor.

De asemenea a mai susţinut că apreciază ca fiind neîntemeiată şi critica din motivele formulate în scris referitoare la lipsa de procedură cu părţile vătămate, susţinând că la fond cele două societăţi au fost legal citate.

Pe de altă parte, procurorul a criticat hotărârile în fond şi în apel pentru omisiunea privind confiscarea specială prevăzută de art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., menţionând că se impunea confiscarea sumelor dobândite prin infracţiune de fiecare inculpat.

De asemenea, a criticat hotărârea pronunţată în apel pentru greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, apreciind că în mod greşit au fost reţinute circumstanţe atenuante în favoarea acestora. În acest sens, a subliniat faptul că inculpaţii sunt recidivişti, că au pus la cale o activitate bine organizată de inducere în eroare a mai multor persoane şi că s-au produs prejudicii importante părţilor vătămate, în concluzie solicitând admiterea recursului declarat de parchet, achitarea inculpatului G.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., majorarea pedepselor pentru toţi inculpaţii în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, înlăturarea dispoziţiilor privind anularea actelor false şi dispunerea confiscării sumelor de bani de la inculpaţi.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru cei trei recurenţi intimaţi inculpaţi având cuvântul pe recursul declarat de parchet a solicitat admiterea în parte a acestuia, în sensul achitării inculpatului G.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. şi al înlăturării dispoziţiilor privind anularea înscrisurilor, iar cât priveşte motivul referitor la greşita individualizare a pedepselor a solicitat respingerea acestuia.

În ceea ce priveşte recursurile declarate de recurenţii intimaţi inculpaţi a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., arătând că instanţele nu s-au pronunţat asupra unor probe de natură să influenţeze soluţia în cauză, apreciind că se impunea efectuarea unei expertize contabile care să stabilească cu exactitate valoarea prejudiciului şi dacă există prejudiciu în cauză, dar şi a unei expertize grafologice pentru a vedea dacă inculpaţii au falsificat vreun înscris, precum şi audierea unor martori.

În final a solicitat admiterea recursurilor din perspectiva cazului de casare menţionat şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

În subsidiar a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., arătând că pedepsele aplicate inculpaţilor sunt prea aspre, sens în care a solicitat să fie avute în vedere dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul pe recursurile declarate de recurenţii intimaţi inculpaţi a subliniat că probatoriul este administrat în cauză pe toate aspectele, că nu este necesară efectuarea unei expertize financiar contabile, iar cu privire la suplimentarea probei testimoniale, a arătat că aceasta este inutilă în raport de situaţia de fapt, care a fost corect reţinută de instanţe. Cât priveşte expertiza grafoscopică solicitată a arătat că această probă este nepertinentă, iar referitor la critica legată de reindividualizarea pedepselor a apreciat că aceasta este neîntemeiată, în concluzie, solicitând respingerea recursurilor, ca nefondate.

Poziţiile fiecărui recurent intimat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în încheierea de şedinţă mai sus menţionată.

Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de recurenţii intimaţi inculpaţi G.I., T.C. şi L.M. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele de recurs, aşa cum au fost precizate oral de către procuror, precum şi ale celor invocate de către recurenţii intimaţi inculpaţi, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 13, 171, 14, 17, 21 C. proc. pen., în ceea ce priveşte recursul parchetului şi art. 3859 pct. 10, 14 din acelaşi cod referitor la recursurile inculpaţilor, Înalta Curte constată ca fiind fondate recursurile parchetului şi recurentului intimat inculpat G.I. şi nefondate recursurile declarate de recurenţii intimaţi inculpaţi T.C. şi L.M. pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova:

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că, atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă numai parţial, au stabilit în mod judicios şi motivat vinovăţia inculpaţilor G.I., T.C. şi L.M. în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, respectiv, în ceea ce priveşte săvârşirea de către fiecare a infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, în condiţiile circumstanţelor agravante de săvârşire a faptei de trei sau mai multe persoane împreună şi a stării de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. şi art. 75 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi în mod greşit, vinovăţia inculpatului G.I. în comiterea infracţiunii de fals în declaraţii sub semnătură privată, în formă continuată şi în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. şi a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în raport cu situaţia de fapt reţinută.

Înalta Curte consideră că în contextul cauzei, instanţele au dat eficienţă numai parţial dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilind că faptele inculpaţilor G.I., T.C. şi L.M., de inducere în eroare a reprezentanţilor firmelor mai sus menţionate, la încheierea de contracte sau la facturarea de mărfuri, prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase, împrejurări neadevărate ori instrumente de plată fără a avea disponibil în contul SC E.I. SRL Negomir, urmate de producerea de pagube ce totalizează suma de 260.451,57 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41-42 C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), actele de înşelăciune fiind realizate în baza unei rezoluţiuni unice delictuoase.

Astfel, din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, respectiv în cursul urmăririi penale, faza cercetării judecătoreşti, în primă instanţă şi în apel, respectiv procesele-verbale de recunoaştere din grup şi planşa fotografică (filele 158-173 , în vol. I dosar urmărire penală), cu actele de constituire ale SC E.I. SRL Negomir ( filele 178-187 în vol. I dosar urmărire penală), cu procesele-verbale de constatare încheiate de organele de poliţie, cu actele financiar-contabile, bancare şi contractele încheiate (filele 29-50, 52-54, 79-102, 115-118, 123-141 în vol. I dosar urmărire penală), cu declaraţiile martorilor O.A. (filele 15-25 dosar urmărire penală şi filele 134-135 dosar tribunal), D.V.D. (filele 26-27 dosar urmărire penală şi fila 169 dosar tribunal), T.G., T.C.C. (filele 65-69 dosar urmărire penală), declaraţia martorului T.G. (fila 136 dosar tribunal) P.M., F.F., C.I. ( filele 105-112 şi filele 137; 138), C.F., F.F. (filele 119-123 şi fila 170; 223-224 dosar tribunal), R.G. (filele 175-177 şi fila 225 dosar tribunal), C.I. (filele 240-241 în vol. I dosar urmărire penală) şi F.G. (filele 7-9 în vol. II dosar urmărire penală şi fila 226 dosar tribunal), declaraţii în care aceştia au relatat împrejurările pe care le-au perceput despre inculpaţi, cu nota de redare a unor convorbiri telefonice purtate de inculpatul L.M. ( filele 80-92 în vol. II dosar urmărire penală ), cu nota de redare a unor convorbiri telefonice purtate de o persoană de sex feminin din municipiul Timişoara, respectiv o discuţie între un bărbat notat „B" şi o femeie „F." notată „F" ( filele 109-118 în vol. II dosar urmărire penală), cu nota de redare a unor convorbiri telefonice a unor discuţii purtate între un bărbat notat „B" şi o femeie F.L. notată „F" (filele 122 -125 în vol. II dosar urmărire penală), cu nota de redare a unor convorbiri telefonice a unei discuţii între un bărbat T., notat „B" şi o femeie notată „F" (filele 126-130 în vol. II dosar urmărire penală), cu declaraţiile inculpatului T.C. (filele 185-186; 182-189; 195-196 în vol. I dosar urmărire penală, filele 79-80 dosar tribunal şi fila 97 dosar curtea de apel), cu declaraţiile inculpatului G.I. (filele 209-210; 212; 214-216 în vol. I dosar urmărire penală, filele 76-77 dosar tribunal şi fila 99 dosar curtea de apel), cu declaraţiile inculpatului L.M. (filele 223-224; 226; 229-231 în vol. I dosar urmărire penală, fila 78 dosar tribunal şi fila 98 dosar curtea de apel) cu declaraţia notarială depusă (fila 254 dosar tribunal) a rezultat contribuţia concretă a celor trei inculpaţi la comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată în condiţiile circumstanţelor agravante de săvârşire a faptei de trei sau mai multe persoane împreună şi a stării de recidivă postexecutorie, aceştia având reprezentarea rezultatului faptei comise şi urmărind producerea lui.

În declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, martorul O.A. a menţionat că „… În luna august 2008 am fost contactat telefonic de G.I. care s-a recomandat drept T.I. şi m-a întrebat dacă am schele metalice pentru faţadă, întrucât au contractat o lucrare în cartierul rezidenţial. După câteva zile ne-am întâlnit la un restaurant la intrarea în Bucureşti mai precis în comuna Afumaţi. La întâlnire a venit T.C. şi G.I. Mi-au arătat un proiect şi contractele cu privire la lucrarea respectivă. După m-am edificat asupra dimensiunilor schelei am făcut calcule şi am constatat că aveau nevoie de peste 1.000 mp de schelă metalică. Am ţinut legătura cu cei doi, iar după trei patru zile ne-am întâlnit la acelaşi restaurant în comuna Afumaţi unde cei doi au prezentat documentele societăţii (statutul societăţii, codul fiscal, certificat de înregistrare). Am constatat că administratorul firmei se numea T.C.. T.C. l-a prezentat pe I.G. ca fiind fratele său şi se numeşte T.I.. Cu un contract făcut de către mine am procedat la semnarea contractului între firma SC E.U.B. SRL şi firma SC E.I. SRL. Am semnat eu ca reprezentant al firmei mele şi în dreptul firmei SC E.I. SRL a semnat T.C. Valoarea schelei era stabilită la 40.200 Euro. Prin contract am stabilit şase plăţi lunare a câte 3.500 Euro pe lună şi diferenţa până la 40.200 Euro în a şaptea lună. Cei doi mi-au spus că le trebuie schela foarte urgent. Eu am luat legătura cu administratorul unei firme de transport din Alexandria urmând ca transportul schelei din Italia în România să îl efectueze acea firmă transport ce urma să fie achitat de către SC E.I. SRL. Spre seară mi-a comunicat administratorul firmei transportatoare că cei doi inculpaţi au luat legătura cu el şi au convenit asupra preţului şi a datei când marfa să fie transportată. Eu i-am spus administratorului acelei firme să efectueze transportul până când eu nu îi confirm că mi s-a achitat prima tranşă din contract respectiv 3.500 Euro. I.G. pe care eu îl ştiam sub numele de T.I. mi-a dat telefon recomandându-mi-se tot T.I. şi mi-a spus că voi avea în acea zi confirmarea plăţii efectuată de Banca T. Tg. Jiu. Mi-a ajuns confirmarea prin fax cu ştampila Băncii T. că s-a achitat suma de 3.500 Euro. Am luat legătura cu firma din Italia care a încărcat marfa respectivă, schela metalică şi a fost adusă la Tg. Jiu. Ştiu de la şoferi că marfa a fost descărcată într-o autobază din Tg.Jiu, iar o parte din schelă a fost transportată la un depozit din Rm. Vîlcea. Cunosc aceste situaţii, întrucât cei doi inculpaţi nu mi-au mai răspuns la telefon. Revin şi arăt că înainte de data scadentă a plăţii celei de-a doua tranşe, G.I. sub acelaşi nume de T.I. m-a contactat spunându-mi că mai are nevoie de o macara pe roţi şi de 40 tone de fier pentru construcţii, eu spunându-i că macaraua nu o pot aduce pentru că este perioada concediilor, iar la fier au renunţat, întrucât trebuia achitat în momentul în care fierul ajungea la Tg. Jiu. Nu descărca din maşină până când nu era achitat. După încă 3-4 zile am fost din nou contactat de acelaşi G.I. spunându-mi că are nevoie de 20.000 Euro pentru cumpărarea unui teren în centrul Bucureşti pentru care trebuia să achite suma de 500.000 Euro şi îi mai trebuie 20.000 Euro, teren unde urma să ridice un cartier de locuinţe. Ne-am întâlnit după convorbirea telefonică la acelaşi restaurant şi i-am spus că nu am suma de bani să i-o împrumut pentru 4-5 zile aşa cum mi-a cerut. De această dată inculpatul G.I. a venit singur la întâlnire. A continuat să mă sune la telefon şi de 4-5 ori pe zi, cerându-mi să îl ajut, propunându-mi să mă asociez cu el pentru acel teren şi pentru ridicarea locuinţei. Am apelat la un colaborator care mi-a dat suma de 500 milioane şi eu am scos şi eu din bancă 200 milioane lei, deci în total 700 milioane lei, bani pe care i-am înmânat lui G.I. în Slobozia când a venit personal. I-am dat bani într-o zi de marţi spunându-mi că până sâmbătă la ora 12,00 îmi va restitui bani. Am ţinut legătura telefonică cu inculpatul spunându-mi că va scoate bani de la Banca T. şi sâmbătă la ora 12,00 voi primi bani. La ora 10,30, sâmbătă, i-am sunat şi mi-a spus că se îndreaptă spre Slobozia să îmi aducă bani. Aceasta a fost ultima discuţie cu inculpatul după care nu mi-a mai răspuns. Luni am luat legătura cu Banca T. care mi-a dat un alt număr de telefon a lui T.C. telefon la care a răspuns. Şi de această dată T.C. mi-a spus că T.I. (G.I.) este fratele său şi până seara îl caută şi ne întâlnim în Bucureşti. La orele 17,00 mi-a spus că nu are maşină cu ce să vină în Bucureşti. Am mers la Garda Financiară Slobozia unde am făcut o plângere pentru a se verifica dacă factura privind schela metalică este înregistrată de către SC E.I. SRL. Am fost chemat la Garda Financiară Tg. Jiu unde a venit şi T.C. unde s-a constatat că nu este înregistrată factura în evidenţele contabile ale lui SC E.I. SRL care de fapt nu aveau nicio evidenţă. Am purtat la acea dată cu T.C. care mi-a recunoscut că G.I. nu este fratele său respectiv T.I. Mi-a mai spus la acea dată că o parte din schelă s-a vândut în Tg. Jiu şi în mare parte la un depozit din Rm. Vâlcea. Ştiu că marfa a fost evaluată sub preţul de cumpărare şi bani s-au încasat respectiv 800 milioane de către T. care avea semnătură în bancă şi au fost împărţiţi cu G. El a spus că din cei 800 milioane a oprit 20 milioane lei, iar restul i-a luat G.I. Firma E.U.B. SRL a cărui administrator sunt a înregistrat un prejudiciu de 57.000 Euro cu care de altfel firma se constituie parte civilă ce reprezintă 37.000 Euro factură neachitată şi 20.000 Euro bani pe care i-am dat împrumut personal şi nu prin firmă. Când eu i-am dat suma de 20.000 Euro de faţă era colaboratorul meu D.V. Biletul la ordin a fost semnat de către inculpatul G.I., iar contractul a fost semnat de T. Deşi inculpatul susţine azi în instanţă că a primit de la mine 700 milioane lei ce reprezintă 20.000 Euro la acea dată ce urma să îmi restituie în decembrie 2008, precizez că între noi convenţia a fost să-mi restituie în cinci zile."

Martora P.M. în declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti a menţionat că „Menţin declaraţiile data la urmărirea penală ce corespund întrutotul adevărului. Sunt manager de zonă la punctul de lucru Piteşti al firmei SC D.D. SA BUCUREŞTI. La sediul punctului de lucru din Piteşti a venit inculpatul G.I. care a spus că se numeşte I.M. şi reprezintă firma SC E.I. SRL, că lucrează prin această firmă la un cartier rezidenţial din Piteşti şi că este interesat de achiziţionarea unor obiecte de finisaj, respectiv gresie, faianţă. A fost interesat şi de produse de lux, respectiv gresie, faianţă şi obiecte sanitare spunând că este urgent să finalizeze două vile pentru a se putea prezenta potenţialilor clienţi. Mi-a spus că achiziţia ce urma să o facă se ridică la 350.000 lei RON motiv pentru care i-am spus că asemenea colaborări nu le face decât prin contract de vânzare cumpărare şi l-am întrebat dacă este administratorul societăţii SC E.I. SRL, iar el mi-a spus că se ocupă cu un fel de marketing la acea firmă. Am convenit să aducă în câteva zile reprezentantul firmei. Mi-a prezentat documentele firmei pe care le-am oprit urmând să vină cu administratorul societăţii în câteva zile. După câteva zile G.I. sub acelaşi identitate de I.M. s-a prezentat împreună cu administratorul societăţii T.C.. Le-am prezentat un contract, după modelul firmei noastre, pe care l-a semnat şi l-a ştampilat T.C., contract în baza căruia puteam să acordăm un discaunt şi un termen de plată pe care l-am menţionat în contract. G.I. mi-a spus să are nevoie urgentă de 2000 metri de faianţă şi 1.800 metri gresie pe care să o folosească la un cămin studenţesc în Bucureşti. I-am făcut factură pe SC E.I. SRL pentru circa 2000 metri faianţă şi circa 600 saci de adeziv, urmând să îi aprovizioneze gresia solicitată din import. Potrivit facturii pe care a încheiat-o G.I. a ridicat marfa din depozitul central din Bucureşti. În momentul încheierii contractului şi emiterii facturii mi-a eliberat o filă de cec T.C., la încheierea contractului. Fila cec era garanţie la contract. Când am emis facturile de marfă în număr de două, o factură de avans şi una de marfă propriu-zisă le-am înmânat lui G.I. care s-a prezentat şi de această dată I.M. Tot I.G. mi-a eliberat două bilete la ordin pentru cele două facturi emise. De fiecare dată G.I. interacţiona cu noi reprezentanţii societăţii singur. Factura am emis-o la 1 septembrie iar pe data de 3 septembrie s-a prezentat la biroul central din Bucureşti să o ridice. I-am solicitat seria şi numărul actului de identitate al său pe care le-am şi menţionat în facturi. Pentru produsele care nu erau în stoc scadenţa biletului la ordin era de 8 zile, astfel că la data de 8 septembrie am depus biletul la ordin în bancă, iar pe data de 10 septembrie am primit un telefon de la T.C. care m-a întrebat dacă am depus un bilet la ordin în bancă, eu confirmându-i, iar pe data de 11 septembrie 2008 am constatat de la bancă că a fost refuzat. Am încercat să îi contactez telefonic pe cei doi inculpaţi, dar nu mi-au mai răspuns la telefon, iar la un moment dat mi-a răspuns T. pe care mi-a spus că poliţie este pe urmele lor şi nu sunt singura înşelată. Am depus plângere la poliţie şi am dat două declaraţii. Societatea SC D.D. SA Bucureşti are un prejudiciu de peste 65.000 RON din gresie, faianţă şi adeziv pe care le-am vândut inculpaţilor şi pentru care nu am primit niciun bun."

Martorul D.V.D. în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti a precizat că „Menţin declaraţia dată la urmărirea penală ce corespunde adevărului. În vara anului 2008 am fost sunat telefonic de către O.A. cu care eram prieten şi în relaţii comerciale, eu având la rândul meu o firmă cu obiectul de activitate transport şi tâmplărie. O.A. mi-a spus că are nevoie de 700 milioane lei. Eu i-am spus că nu am decât 500 milioane lei cu care pot să îi ajut. Mi-a spus că în câteva zile îmi va restitui suma împrumutată. M-am dus acasă i-am luat banii şi m-am deplasat la un restaurant PECO Mol. Acolo l-am găsit împreună cu un cetăţean care am înţeles că se numeşte G. Nu mai reţin cum s-a recomandat la acea dată dar îl recunosc astăzi în instanţă. O. mi-a spus că bani sunt pentru cetăţeanul cu care era la masă respectiv pentru G.I. spunându-mi că îi trebuie pentru o afacere cu un teren. I-am spus lui O. că nu îl cunosc pe G. şi banii îi dau lui cu condiţia să-mi restituie în câteva zile într-o sâmbătă. Eu i-am dat 50.000 lei RON în mână lui O. care a mai pus 20.000 lei RON şi i-a înmânat lui G.I. în prezenta mea la acel restaurant. Potrivit înţelegerii într-o zi de sâmbătă m-am întâlnit cu O. care l-a sunat pe inculpatul G.I. la telefon dar acesta nu a mai răspuns. În săptămâna următoare O. mi-a restituit suma împrumutată de 350.000 lei spunându-mi că nu îl mai găseşte pe inculpatul I.G. L-am întrebat pe O. ce legătură are cu inculpatul G. şi mi-a spus că i-a vândut o schelă metalică şi a fost înşelat de către acesta. Mi-a spus că i-a dat cec şi bilet la ordin neacoperite. Eu cu O. şi cu inculpatul G. nu am încheiat niciun document la data respectivă. Nu a avut loc nicio discuţie între noi cu privire la o eventuală dobândă pe termen de patru luni aşa cum susţine inculpatul azi în instanţă."

Martora F.F. în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti a arătat că „Menţin declaraţiile date ce corespund adevărului. Eu sunt prietenă cu L.M. de circa trei ani. În vara anului 2008 m-a sunat L.M. şi mi-a spus mie şi unchiului meu F.S. că o să vină în Timişoara un şofer cu un tir cu plasă din fibră de sticlă. Unchiul meu a găsit un cumpărător. Fiind o perioadă de week-end am găzduit şoferul tirului vreo două nopţi. Unchiul nu are firmă dar se ocupă cu agricultura şi lucrează şi în construcţii. Unchiul meu a găsit un cumpărător care l-a pus în legătură cu şoferul al cărui nume nu îl cunosc. Eu nu am participat efectiv la vânzarea plasei de fibră de sticlă dar cunosc că ea a fost vândută. Eu am primit contravaloarea plasei vândute de la şoferul de tir suma de aproximativ 200 milioane din care o parte am plătit şoferului transportului, iar restul i-am trimis online. L-am întrebat pe L.M. pe numele căruia să îi trimit banii, iar acesta mi-a spus că nu pe numele lui pentru că nu sunt banii lui, dar pe numele nepotului lui G. al cărui nume nu mi-a aduc aminte acum. Eu ştiam că L. lucra ca şofer prin Bucureşti. Acesta locuia sporadic împreună cu mine la Timişoara."

Martorul R.G., în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti a menţionat că „Menţin declaraţia dată la urmărirea penală ce corespunde adevărului. Eu am înfiinţat societatea SC E. SRL Ţicleni unde am fost administrator şi în final am rămas asociat unic. În iunie 2008 i-am predat societatea lui T.C. I-am vândut prin notariat părţile sociale, am mers la registrul comerţului şi am făcut înregistrările în Registrul unic eu ieşind din firmă şi el preluând firma. I-am pus la dispoziţie actele firmei, a luat o parte din ele inclusiv bilanţul contabil pe trei ani, restul actelor le-am depus la o firmă lichidatoare. După câteva zile m-am întâlnit cu T. şi am mers împreună la Camera de Comerţ de unde am ridicat certificatul contestator, act ce atesta că eu nu mai sunt administratorul firmei. Eu aveam o datorie către Ministerul de Finanţe de 37 mii lei RON. T. nu a avut obiecţiuni, spunând că are lucrări şi va compensa datoria. Pe L.M. şi G.I. nu îi cunosc. Eu nu am avut relaţii comerciale cu SC F.C. SRL Fărcăşeşti. Facturile şi chitanţele societăţii mele erau personalizate, iar cele care mi le-a arătat Garda Financiară nu erau personalizate."

Din examinarea mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal rezultă, însă că ambele instanţe în mod greşit au stabilit vinovăţia inculpatului G.I. în săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41-42 C. pen. şi aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), reţinând că fapta inculpatului, de a semna cu un alt nume (I.M.) facturile fiscale seria PTAF nr. 7007543, 7007549 şi 7007550 emise de SC D.D. SRL Bucureşti la rubrica „semnătura de primire" şi indicarea de date inexacte ale actului de identitate (ce aparţinea unei persoane de sex feminin), ce au fost înserate în documentele de livrare întocmite ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii mai sus menţionate.

Or, conţinutul juridic al infracţiunii prevăzută la art. 290 C. pen. este realizat de situaţia premisă, în sensul că săvârşirea faptei de falsificare a unui înscris sub semnătură privată nu este posibilă şi nici nu poate fi concepută fără preexistenţa unei stări de fapt ori de drept pozitivă sau negativă, stare în detrimentul căreia se creează o probă falsă prin plăsmuirea sau alterarea unui înscris sub semnătură privată, iar sub aspectul elementului material, acţiunea de falsificare are loc prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen. şi anume prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea în orice mod a unui înscris existent, acţiune ce nu se poate realiza dacă nu sunt îndeplinite anumite cerinţe esenţiale şi anume să fie vorba de un înscris sub semnătură privată, înscrisul falsificat să fie folosit de către însăşi autorul falsului sau să fie încredinţat de către acesta unei alte persoane spre folosire, iar înscrisul falsificat trebuie să fie susceptibil de a fi folosit, direct sau prin încredinţare, în vederea producerii unei consecinţe juridice.

Aşadar, din modul cum a acţionat inculpatul G.I., respectiv de a semna cu un alt nume (I.M.) facturile fiscale menţionate la rubrica „semnătura de primire" şi de a indica date inexacte ale actului de identitate, ce aparţinea unei persoane de sex feminin, ce au fost inserate în documentele de livrare întocmite, acţiunea nu se circumscrie conţinutului juridic al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât nu a avut loc o falsificare prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea în orice mod a unui înscris existent, ci o falsificare prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ceea ce ar constitui o acţiune caracteristică falsului intelectual, aşa încât nu este realizat elementul material al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, lipsind unul din elementele constitutive ale infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., în sensul că instanţele au făcut o greşită aplicare a legii.

În raport cu cele mai sus menţionate, Înalta Curte constată critica formulată de către procuror, în subsidiar şi susţinută oral, sub motivul de recurs adăugat, ca fiind întemeiată, apreciind, însă, că nu este incident cazul de casare invocat, în principal cel prevăzut de art. 3859 pct. 13 C. proc. pen., când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât aşa cum a fost săvârşită fapta de către inculpatul G.I., în modalitatea reţinută, aceasta reprezintă o faptă care s-ar înscrie ilicitului penal, însă îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, privind latura obiectivă, în condiţiile arătate în amănunt mai sus.

În raport cu motivul de recurs adăugat oral de către procuror şi susţinut, în condiţiile mai sus menţionat, precum şi de considerentele expuse pentru critica invocată, Înalta Curte nu va mai analiza motivul de recurs formulat în scris cu privire la greşita încadrare juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului G.I. în art. 290 C. pen., corect fiind art. 290 alin. (1) C. pen., atâta timp cât faptei pretins comise de inculpat îi lipseşte unul din elementele constitutive, aşa încât nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că este fondată şi critica formulată de procuror oral, prin modificarea criticii arătate în motivele scrise de recurs, legată de motivul de recurs privind lipsa unuia din elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen. pretins a fi comisă de inculpatul G.I. şi anume înlăturarea în întregime a dispoziţiei referitoare la anularea înscrisurilor false, întrucât atâta timp cât nu a avut loc acţiunea de falsificare, în sensul condiţiilor pretinse de lege pentru realizarea elementului material al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, menţinerea măsurii anulării actelor false nu are temei legal, aşa încât este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., greşita aplicare a legii.

De asemenea, Înalta Curte consideră că este fondată şi critica formulată de procuror referitoare la omisiunea instanţelor de a dispune confiscarea specială prevăzută de art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., măsură de siguranţă ce se impunea a fi dispusă faţă de inculpaţii T.C. şi L.M.

Confiscarea specială este o sancţiune de drept penal, care constă în trecerea silită şi gratuită în proprietatea statului a anumitor bunuri ce aparţine persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, a căror deţinere de către inculpat, datorită naturii lor ori datorită legăturii cu fapta comisă, prezintă pericolul săvârşirii unor noi fapte prevăzute de legea penală. Confiscarea specială se ia numai faţă de persoana care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, cu privire la anumite lucruri care au legătură cu săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, ori a căror deţinere este contrară legii, instanţa de judecată urmând să aprecieze că prin luarea măsurii este anihilat pericolul social, ce rezultă din deţinerea anumitor lucruri, de a comite noi fapte prevăzute de legea penală.

În conţinutul dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., legiuitorul a prevăzut expres că sunt supuse confiscării „bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia."

Din examinarea cauzei rezultă că la dosarul primei instanţe, la filele 261-264 dosarul tribunalului se află depuse cererea formulată de SC E.U.B. SRL, cu datele de identificare, parte civilă în care menţionează să înţelege să renunţe la pretenţiile civile formulate în dosar, deoarece fratele inculpatului G.I. s-a obligat, prin declaraţie notarială se le plătească suma de 36.800 Euro, reprezentând prejudiciul adus societăţii prin faptele pentru care inculpatul este judecat; cererea formulată de O.A., parte civilă prin care înţelege să renunţe la pretenţiile civile formulate în dosar, deoarece fratele inculpatului G.I. s-a obligat, prin declaraţie notarială să-i plătească suma de 20.000 Euro, reprezentând prejudiciul adus prin faptele pentru care inculpatul este judecat; fotocopia declaraţiei notariale autentificată prin încheierea de autentificare nr. 80 de la 21 mai 2009 în faţa notarului public G.B.O. prin care numitul G.M. cu datele personale a declarat pe proprie răspundere, sub sancţiunea art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) că se obligă să plătească Societăţii Comerciale E.U.B. SRL cu sediul indicat, reprezentată de O.A., cu datele personale, suma de 36.800 Euro până la data de 15 februarie 2010, reprezentând prejudiciul adus acestei societăţi de către fratele său G.I., cu datele personale, inculpat în dosarul penal nr. 16525/95/2008 aflat pe rolul Tribunalului Gorj în scopul stingerii pretenţiilor civile formulate de această societate în dosarul menţionat mai sus. De asemenea a declarat că se obligă să plătească domnului O.A., cu datele personale suna de 20.000 Euro până la data de 15 februarie 2010, reprezentând prejudiciul produs acestei persoane de către fratele său G.I., cu datele personale, în scopul stingerii pretenţiilor civile formulate de domnul O.A., în dosarul penale nr. 16525/95/2008 aflat pe rolul Tribunalului Gorj. Îndeplinirea acestor obligaţii a înţeles să le garanteze c.

toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare, prezenta declaraţie reprezentând titlu executoriu.

Aşadar, în raport cu dispoziţiile legale mai sus menţionate, în contextul concret al cauzei, Înalta Curte consideră că în mod eronat ambele instanţe au omis să dispună, în temeiul art. 118 lit. e) C. pen., confiscarea în folosul statului de la inculpaţii T.C. şi L.M. a sumelor de câte 29.951,84 lei şi să-i oblige pe aceşti inculpaţi la plata lor, cuantumurile sumelor rezultând din actele dosarului, fiind lipsit de relevanţă că o altă persoană şi anume fratele inculpatului G.I., respectiv G.M. s-a angajat să plătească părţilor civile mai sus arătate, o sumă de bani, precum şi titlul cu care urma să se realizeze obligaţia şi anume o declaraţie notarială, câtă vreme această obligaţie decurgea din răspunderea penală a inculpaţilor, vinovaţi de comiterea infracţiunii de înşelăciune, în condiţiile reţinute, măsura de siguranţă a confiscării putând fi dispusă numai faţă de persoana care a săvârşit o infracţiune, aşa cum este cazul inculpaţilor indicaţi, iar aceştia nu au despăgubit partea civilă, aşa încât este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că nu este fondată critica formulată în motivele scrise de recurs privind lipsa de procedură cu părţile civile SC. D.D. S.R.L. Piteşti şi SC C.P.C. SRL Bucureşti, întrucât nu ar fi fost legal citate, lipsind atât la judecata în primă instanţă (filele 233-235 dosar tribunal), cât şi la judecata în apel (filele 129-130 dosar curtea de apel), în condiţiile în care s-a dispus citarea lor prin încheierile ambelor instanţe, întrucât din verificarea dosarelor a rezultat că procedura de citare a fost îndeplinită.

Astfel, în citativul încheierii de şedinţă de la termenul din 7 mai 2009 rezultă că s-a dispus pentru termenul de judecată de la 21 mai 2009, citarea părţii civile SC D.D. SRL PITEŞTI, ( la două sedii din care una prin numitul G.A.) şi citarea părţii civile SC C.P.C. SRL, la sediul indicat (fila 227 dosarul tribunalului), iar la filele 233-235 din acelaşi dosar se află dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu partea civilă SC D.D. SRL PITEŞTI realizată prin numita C.B., dovada fiind semnată şi ştampilată, cea de-a doua dovadă de la al doilea sediu privind aceeaşi parte civilă, prin numitul G.A., a fost realizată prin afişare, iar în ceea ce priveşte partea civilă SC C.P.C. SRL, dovada de citare s-a realizat prin afişare, fiind îndeplinite condiţiile legale în materia citării, art. 291 C. proc. pen., neexistând în conţinutul art. 177 C. proc. pen. condiţia aplicării ştampilei unităţilor prevăzute de art. 145 C. pen.

În dosarul instanţei de apel, la fila 116 se află citativul încheierii de şedinţă de la 16 noiembrie 2009, din care rezultă că s-a dispus citarea părţilor civile SC C.P.C. SRL BUCUREŞTI şi S.C. D.D. SA BUCUREŞTI, societate în insolvenţă, prin administratori judiciar C.C. S.P.R.L. T. şi Asociaţii S.P.R.L., cu menţiunea ştampilei pentru termenul de judecată de la 7 decembrie 2009, iar la filele 129 şi 131 se află dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu cele două părţi civile prin afişare, fiind îndeplinite condiţiile legale în materia citării art. 375 alin. (2) cu referire la art. 291 C. proc. pen., neexistând în conţinutul art. 177 C. proc. pen., condiţia aplicării ştampilei unităţilor prevăzute de art. 145 C. pen.

Faţă de cele menţionate, Înalta Curte consideră că procedura de citare cu cele două părţi civile a fost legal îndeplinită, chiar dacă acestea au lipsit, fiind respectate prevederile legale în materia citării, aşa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că nici critica referitoare la greşita individualizare a pedepselor principale aplicate celor trei inculpaţi, prin reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare reţinute prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen., cu referire la art. 76 din acelaşi cod, nu este fondată, având în vedere că în contextul concret al cauzei, instanţa de apel a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Astfel, prin cuantumurile pedepselor principale, aşa cum au fost reduse ca urmare a reţinerii prevederilor art. 74, art. 76 C. pen., raportat la art. 80 din acelaşi cod, pentru cei trei inculpaţi, respectiv la câte 7 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, în condiţiile circumstanţelor agravante de săvârşire a faptei de trei sau mai multe persoane împreună şi a stării de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. şi art. 75 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), pedepse cu executare în regim de detenţie, s-au avut în vedere gradul de pericol social în concret al faptei comise de către fiecare inculpat, circumstanţele reale ale săvârşirii ei, forma continuată, dar şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, instanţa de apel argumentând în mod expres diminuarea cuantumurilor pedepselor, chiar în condiţiile în care inculpaţii sunt recidivişti, au avut anumite poziţii şi apărări procesuale, însă a reţinut atitudinea cooperantă, atât în faza urmăririi penale, cât şi la cercetarea judecătorească.

În contextul concret al cauzei, Înalta Curte consideră că instanţa de apel a apreciat corect că pedepsele principale aplicate celor trei inculpaţi, aşa cum au fost reduse, cu executare în regim de detenţie, sunt în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate şi educativ al pedepsei, în vederea îndreptării atitudinii inculpaţilor faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea lor viitoare, pozitivă.

Totodată, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel în mod judicios a dat eficienţă dispoziţiilor art. 80 C. pen. referitoare la concursul între cauzele de agravare şi de atenuare, respectând şi principiul proporţionalităţii între gravitatea faptei comise şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, în stabilirea cuantumurilor pedepselor principale.

Aşadar, Înalta Curte nu poate avea în vedere critica formulată de parchet cu privire la greşita individualizare a pedepselor principale prin reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., întrucât, pe de-o parte, instanţa de apel a motivat diminuarea cuantumurilor pedepselor aplicate, chiar cu referiri la starea de recidivă postexecutorie a inculpaţilor, la poziţiile oscilante în estomparea stabilirii elementelor de fapt ale cauzei, iar pe de altă parte, nu s-ar justifica înlăturarea acestora chiar şi prin conduita anterioară, în condiţiile în care au mai fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea pentru acelaşi gen de infracţiuni, întrucât aceştia au răspuns pentru faptele anterioare, pedepsele la care au fost condamnaţi inculpaţii fiind pentru faptele comise în cauza de faţă, în circumstanţele proprii acestora.

Altfel spus, împrejurarea că inculpaţii au dat dovadă de perseverenţă infracţională în săvârşirea aceluiaşi de infracţiune nu este de natură să atragă, de regulă, aplicarea unor pedepse majorate, întrucât stabilirea acestora are loc în funcţie de specificul împrejurărilor faptice concrete, de particularităţile acestora.

Mai mult, în ceea cel priveşte pe inculpatul G.I., nu se justifică majorarea pedepsei principale dispuse, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în condiţiile reţinute, în raport şi cu faptul că în considerentele prezentei decizii s-a evidenţiat la un alt motiv de recurs că faptei de fals în înscrisuri sub semnătură privată pretins a fi comisă de acesta şi pentru care a fost trimis în judecată, s-a argumentat că acesteia îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, aşa încât inculpatul este vinovat numai pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune de care a fost învinuit, iar sub aspectul circumstanţelor personale, acesta are un copil minor, este suferind de mai multe afecţiuni, potrivit actelor în circumstanţiere depuse la dosarul tribunalului, filele 255; 258-259.

Faţă de cele menţionate, Înalta Curte consideră că pedepsele principale astfel, cum au fost reduse, pentru infracţiunea de înşelăciune, în condiţiile reţinute în sarcina celor trei inculpaţi, cu executare în regim de detenţie, de către instanţa de apel sunt suficiente pentru atingerea finalităţii lor, aşa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Referitor la recursul declarat de recurentul intimat inculpat G.I., Înalta Curte constată că acesta este fondat, însă numai pentru considerentele expuse la recursul parchetului, aşa cum au fost precizate oral, cu privire la motivele de recurs referitoare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi respectiv greşitei anulări a actelor false.

Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate de recurentul intimat inculpat G.I. în propriul recurs cu privire la nepronunţarea de către instanţe asupra unor probe de natură să influenţeze soluţia în cauză, respectiv efectuarea unei expertize contabile care să stabilească cu exactitate valoarea prejudiciului şi dacă există prejudiciu în cauză, dar şi a unei expertize grafologice pentru a vedea dacă inculpatul a falsificat vreun înscris, audierea unor martori, iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicate, aceasta fiind prea aspră.

Astfel, aşa cum s-a arătat şi în considerentele la recursul parchetului, din examinarea coroborată a ansamblului mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, atât în faza urmăririi penale, cât, în aceea a cercetării judecătoreşti şi în apel, ce au fost indicate în mod concret, a rezultat contribuţia inculpatului G.I. la comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, în condiţiile circumstanţelor agravante de săvârşire a faptei de trei sau mai multe persoane împreună şi a stării de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. şi art. 75 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), acesta având reprezentarea rezultatului faptei sale şi urmărind producerea lui, aşa încât a fost dovedită vinovăţia faptei comise, cu intenţie directă, apărările sale fiind infirmate.

Înalta Curte nu poate avea în vedere critica cu privire la nepronunţarea de către instanţe asupra unor probe de natură să influenţeze soluţia în cauză, respectiv efectuarea unei expertize contabile care să stabilească cu exactitate valoarea prejudiciului şi dacă există prejudiciu în cauză, precum şi a unei expertize grafologice pentru a vedea dacă inculpatul a falsificat vreun înscris, audierea unor martori, întrucât din examinarea cauzei, în primă instanţă, inculpatul G.I., prin apărător nu a formulat niciodată probe cu expertize şi nici nu a solicitat audierea unor martori, ci numai depunerea unor acte în circumstanţiere, care au fost depuse la dosarul tribunalului, iar la instanţa de apel, proba cu expertiză grafologică a fost formulată doar în motivele scrise de apel şi nu a fost pusă în discuţia părţilor, aşa încât instanţele nu se puteau pronunţa asupra unor probe care nu au fost solicitate sau puse în discuţia părţilor, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

De altfel, nici nu s-ar fi impus o expertiză grafologică pentru a se constata dacă inculpatul a falsificat vreun înscris, atâta timp cât, aşa cu.

s-a arătat, faptei reţinute de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. şi art. 37 lit. b) din acelaşi cod îi lipseşte unul din elementele constitutive şi anume acela ce vizează latura obiectivă a infracţiunii, nefiind îndeplinite condiţiile în realizarea elementului material al acestei infracţiuni, întrucât nu a avut loc o falsificare prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea în orice mod a unui înscris existent, ci o falsificare prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ceea ce ar constitui o acţiune caracteristică falsului intelectual.

De asemenea, Înalta Curte nu poate reţine nici critica referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului G.I. pentru infracţiunea de înşelăciune, în condiţiile reţinute, în sensul reducerii acesteia, având în vedere considerentele expuse în recursul parchetului, în sensul că instanţa de apel, în mod judicios a diminuat cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului, prin reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., a regimului sancţionator corespunzător statuat la art. 76 din acelaşi cod, precum şi art. 80 C. pen., la 7 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, evidenţiind pe larg necesitatea menţinerii acestei pedepse.

Instanţa de recurs consideră că nu se mai impune o coborâre a cuantumului pedepsei principale, în raport cu cea stabilită de prima instanţă de control judiciar, deoarece, pe de-o parte, aceasta nu se justifică, în raport cu gradul de pericol social în concret al faptei comise, circumstanţele reale şi personale ale inculpatului G.I., chiar dacă faptei de fals în înscrisuri sub semnătură privată îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, iar pe de altă parte, nu au fost administrate alte probe noi cu înscrisuri, în recurs, care să conducă la o reevaluare plurală asupra tuturor criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, aşa încât nu este aplicabil nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte recursurile declarate de recurenţii intimaţi inculpaţi T.C. şi L.M., în raport cu motivele de recurs invocate de către fiecare, Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate, având în vedere şi considerentele expuse în recursul parchetului.

Din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cursul întregului proces penal, ce au fost indicate în detaliu, a rezultat că în mod judicios şi motivat a fost stabilită vinovăţia inculpaţilor în comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, în condiţiile circumstanţelor agravante de săvârşire a faptei de trei sau mai multe persoane împreună şi a stării de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. şi art. 75 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), inculpaţii T.C. şi L.M., având reprezentarea rezultatului faptelor lor şi urmărind producerea lor, apărările formulate de aceştia, fiind infirmate.

De asemenea, Înalta Curte nu poate reţine critica cu privire la nepronunţarea de către instanţe asupra unor probe de natură să influenţeze soluţia în cauză, respectiv efectuarea unei expertize contabile care să stabilească cu exactitate valoarea prejudiciului şi dacă există prejudiciu în cauză, precum şi a unei expertize grafologice pentru a vedea dacă inculpaţii au falsificat vreun înscris, audierea unor martori, întrucât din examinarea cauzei, atât la prima instanţă, cât şi la instanţa de apel, inculpaţii, prin apărători nu au formulat asemenea probe, aşa încât instanţele nu se puteau pronunţa asupra unor probe care nu au fost solicitate, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

De altfel, chiar dacă în recurs, inculpaţii, prin apărător au apreciat că ar fi necesare probele cu expertize mai sus menţionate şi suplimentarea probei testimoniale, Înalta Curte consideră că nu sunt utile şi pertinente cauzei, în condiţiile în care situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor T.C. şi L.M. au fost corect stabilite, în baza mijloacelor de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza judecăţii, acestea fiind readministrate în condiţiile de contradictorialitate, oralitate, publicitate şi cu respectarea dreptului la apărare.

Totodată, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici critica formulată în subsidiar, cu privire la greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, în sensul diminuării acestora, considerându-se că sunt prea aspre, având în vedere considerentele expuse în detaliu la recursul parchetului, în care s-a menţionat necesitatea menţinerii cuantumurilor de câte 7 ani închisoare, cu executare prin privare de libertate, pentru infracţiunea de înşelăciune, în condiţiile reţinute, considerându-se că aceste pedepse sunt în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate şi educativ al pedepsei.

Înalta Curte apreciază că motivul de recurs susţinut în subsidiar nu se justifică, în condiţiile în care nu au fost administrate probe în circumstanţiere în recurs, care să conducă la o reevaluare plurală asupra criteriilor specifice individualizării pedepsei, aşa încât pedepsele, aşa cum au fost reduse de instanţa de apel, prin reţinerea distinctă a circumstanţelor atenuante judiciare şi a regimului sancţionator corespunzător cu referire şi la art. 80 C. pen. sunt proporţionale cu gravitatea faptelor comise şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, fiind apte să-şi atingă finalitatea, aşa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Faţă de cele mai sus menţionate, în raport cu fiecare din recursurile exercitate, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de recurentul intimat inculpat G.I. împotriva deciziei penale nr. 272 din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Se va casa Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 158 din 2 iunie 2009 a Tribunalului Gorj numai sub aspectul greşitei condamnări a inculpatului G.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. şi a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi a greşitei anulări a actelor false, precum şi a omisiunii confiscării unor sume de bani de la inculpaţii T.C. şi L.M.

Se va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului G.I. de 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară şi se vor repune pedepsele componente în individualitatea lor.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. se va achita inculpatul G.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. şi a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Se va menţine pedeapsa aplicată inculpatului G.I. la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), precum şi pedeapsa complementară în cuantum de 5 ani, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Se va înlătura dispoziţia referitoare la anularea actelor false.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. se va confisca în folosul statului de la inculpaţii T.C. şi L.M. sumele de câte 29.951,84 lei şi se vor obliga inculpaţii la plata acestora.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale ambelor hotărâri atacate, fiind date cu respectarea legii.

Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii intimaţi inculpaţi T.C. şi L.M. împotriva aceleiaşi decizii.

Se vor deduce din durata cuantumului pedepselor aplicate pentru fiecare recurent intimat inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 15 octombrie 2008 la 6 mai 2010.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se vor obliga recurenţii intimaţi inculpaţi T.C. şi L.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat G.I., în cuantum de 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de recurentul intimat inculpat G.I. împotriva deciziei penale nr. 272 din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 158 din 2 iunie 2009 a Tribunalului Gorj numai sub aspectul greşitei condamnări a inculpatului G.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. şi a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi a greşitei anulări a actelor false, precum şi a omisiunii confiscării unor sume de bani de la inculpaţii T.C. şi L.M.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului G.I. de 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară şi repune pedepsele componente în individualitatea lor.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achită pe inculpatul G.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. şi a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Menţine pedeapsa aplicată inculpatului G.I. la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), ( 2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), precum şi pedeapsa complementară în cuantum de 5 ani, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Înlătura dispoziţia referitoare la anularea actelor false.

În baza art. 118 lit. e) C. pen., confiscă în folosul statului de la inculpaţii T.C. şi L.M. sumele de câte 29.951,84 lei şi obligă inculpaţii la plata acestora.

Menţine celelalte dispoziţii ale ambelor hotărâri atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii intimaţi inculpaţi T.C. şi L.M. împotriva aceleiaşi decizii.

Deduce din durata cuantumului pedepselor aplicate pentru fiecare recurent intimat inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 15 octombrie 2008 la 6 mai 2010.

Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi T.C. şi L.M. la plata sumei de câte 800 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat G.I., în cuantum de 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 6 mai 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 2146/2010. Penal. Plângere împotriva...  ICCJ. Decizia nr. 1849/2010. Penal. Cerere de contopire a... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1802/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs