ICCJ. Decizia nr. 2239/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2239/2010

Dosar nr. 246/99/2008

Şedinţa publică din 8 iunie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 558 din 29 septembrie 2008, Tribunalul Iaşi, secţia penală, a dispus următoarele:

A condamnat pe inculpatul Ţ.V., fiul lui D. şi A., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de „omor calificat", prev. şi ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., la pedeapsa închisorii de 7 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), C. pen., pe durata de 3 ani conform art. 65 şi art. 66 C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., în condiţiile art. 71 alin. (1), (2) C. pen.

În baza art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B.A., în sensul că a obligat pe inculpat să plătească acestuia cu titlu de daune morale suma de 5000 RON.

A respins cererea de despăgubiri pentru daune materiale formulată de partea civilă B.A. ca nedovedite.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul din 10 ianuarie 2008, întocmit în Dosarul nr. 704bis/P/2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ţ.V., fiul lui D. şi A., pentru săvârşirea tentativei de omor calificat prev. şi ped. de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu art. 20 C. pen.

De asemenea, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului A.M., fiul lui I. şi E., pentru tentativă de "omor calificat" prev. şi ped. de art. 20 C. pen. cu aplicarea art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit i) C. pen., în baza art. 262 alin. (1) pct. 1 lit. b), art. 11 alin. (1) pct. 1 lit. b), art. 10 lit. c) şi art. 263 C. pen.

În sinteză, s-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că, în ziua de 11 octombrie 2004, partea vătămata B.A. şi fratele său B.B. - angajaţi ai Ocolului Silvic Mănăstirea Neamţ, depistând pe inculpatul T.V. si pe numitul A.M. în pădurea Mitropoliei Moldovei, punctul C., tăind şi sustrăgând arbori, a luat căruţele acestora din urma spre a le deplasa la Poliţia comunei Voineşti, în vederea indisponibilizării lor şi sesizării faptelor constatate. Însă, în timp ce se deplasau spre postul de politie menţionat, respectiv pe şoseaua Iaşi - Voineşti, în intersecţia denumita M., inculpatul i-a aplicat părţii vătămate două lovituri peste cap cu furca ce o avea asupra sa, cauzându-i leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 45 - 50 de zile îngrijiri medicale, cu internarea acestuia în perioada 11-22 octombrie 2004 la Spitalul nr. 3 laşi. La examinarea medico-legală din 25 octombrie 2004, I.M.L. Iaşi a constatat că partea vătămată a prezentat două plăgi contuze parietale şi o fractură deschisă cominutivă cu înfundare parietală paramediană stâng, contuzie cerebrală minoră - leziuni ce s-au putut produce prin loviri cu corp contondent şi care necesita 45-50 zile îngrijiri medicale pentru vindecare. Acelaşi act medico-legal atestă că partea vătămată prezintă o lipsă de substanţă osoasă craniană post eschilectomic de necesitate ce constituie infirmitate fizică permanentă cu invaliditate în procent de 11 % conform B.A. La solicitarea organelor de cercetare penală, I.M.L. Iaşi, raportându-se la constatările şi concluziile inserate în actul medico legal sus menţionat, a precizat că leziunile - prin ele însele şi la data producerii lor - nu au pus în primejdie viaţa victimei.

La data de 8 ianuarie 2005, organele de cercetare penală au dispus începerea urmăririi penale faţă de Ţ.V. şi A.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală gravă" prev. de art. 182 C. pen., confirmată de procuror prin rezoluţia din aceeaşi dată.

În cursul urmăririi penale, în raport de întreg ansamblul probator al cauzei, s-a dispus, prin ordonanţa din 28 februarie 2007, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen. în tentativa de omor calificat prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., iar la data de 18 aprilie 2007 s-a dispus şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de învinuitul T.V. pentru această faptă. Tot la data de 28 februarie 2007 s-a luat faţă de inculpat măsura obligării de a nu părăsi localitatea, măsură prev. de art. 145 C. proc. pen.

În aceeaşi fază procesuală s-a realizat cercetarea la faţa locului (din 17 aprilie 2007), planşe fotografice privind traseul parcurs de părţi, locul agresiunii, obiectul contondent (furca) folosit pentru săvârşirea infracţiunii, a fost ascultată partea vătămată B.A., ascultat inculpatul, s-au realizat confruntări între aceştia, precum şi între inculpat şi martorii B.G., P.M.

De asemenea, au fost ascultaţi martorii P.M., B.G., B.M., P.E., L.F., iar la propunerea inculpatului au fost audiaţi martorii G.T., R.M., I.F., G.I. şi L.G. A fost audiat în calitate de învinuit şi A.M., iar în cursul judecaţii acesta a fost ascultat în calitate de martor.

În cursul urmăririi penale inculpatul a fost audiat în prezenţa apărătorului ales, negând constant săvârşirea faptei. În apărarea sa a invocat o altă situaţie de fapt decât aceea prezentată de partea vătămată în declaraţiile sale, precum şi de martorii B.G., L.F., B.M.

Astfel, în declaraţia dată la data de 17 aprilie 2007, inculpatul a susţinut că, în ziua de 11 octombrie 2004, deplasându-se cu căruţa dinspre Iaşi spre sat Hadîmbu, s-a întâlnit cu martorul A.M., mai întâi în aproprierea satului Ciurbeşti, apoi a fost ajuns din urmă de acesta în timp ce traversa satul Budeşti. Ambii au oprit căruţele în punctul L.B., la orele 12,00, au intrat în pădure pentru necesităţi fiziologice, iar la ieşire au observat că ambele căruţe erau mânate de două persoane de sex masculin spre satul Budeşti. Urmărind traseul parcurs de cele două căruţe a constatat că acestea au trecut prin satul Mînjeşti apoi s-au îndreptat către Voineşti. Ajuns în centrul satului Voineşti, la o intersecţie, în faţa postului de poliţie a observat cele două căruţe, iar una dintre cele două persoane urmărite, B.G., i-a aplicat o lovitură în stomac, pierzându-şi cunoştinţa. Când şi-a revenit, a constatat că se afla la spital, fiind adus cu salvarea. A doua zi, a depus plângere la poliţia Mogoşeşti împotriva lui B.A. şi G. pentru sustragerea căruţei în ziua anterioară.

Raportul de constatare medico-legală din 19 septembrie 2007 (119 dosar urm. penală) efectuat de I.M.L. Iaşi pe baza examinării actelor medicale prezentate de inculpat (bilet de examinare UPU Spital Nr. 1 Iaşi) s-a concluzionat că la data de 11 octombrie 2004 nu prezenta nici un fel de leziuni traumatice, şi nu necesită timp de îngrijiri medicale.

Inculpatul a propus audierea martorilor G.T., L.G., G.I., R.M., I.F.

Partea vătămată B.A., fiind audiată, a declarat că în ziua de 11 octombrie 2004 împreună cu B.G. şi pădurarul V.N. i-a surprins pe Ţ.V. şi A.M. tăind arbori din pădurea ce aparţine Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în locul numit C. Aceştia şi-au abandonat căruţele, fugind spre satul Hadîmbu. Împreună cu fratele său, B.G., a deplasat cele două căruţe pe traseul Mînjeşti, Vocoteşti, Voineşti spre postul de poliţie Voineşti în vederea sesizării lucrătorilor de poliţie cu fapta constatată de tăiere, fără drept, de arbori şi sustragerea acestora de către inculpatul Ţ.V. şi A., persoane pe care le cunoscuse anterior datei de 11 octombrie 2004. În timp ce se asigura pentru a putea pătrunde cu căruţa lui Aşchiopoaie pe carosabil, în punctul la moara de porumb a primit două lovituri în cap, una după alta, pierzându-şi cunoştinţa. Şi-a revenit în timp ce se afla în microbuzul condus de martorul L.Ş. A fost transportat la spital cu autoturismul martorului R.D. - stareţul Mănăstirii Stavnic - ce fusese anunţat de lucrătorii de poliţie.

Analizând întreg probatoriul cauzei administrat în cele două faze procesuale, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În ziua de 11 octombrie 2004, partea vătămată B.A., fratele acesteia – B.G. - ambii angajaţi ai Ocolului Silvic Neamţ, împreună cu pădurarul V.N. (în prezent decedat), i-au surprins pe inculpatul Ţ.V. şi A.M., tăind arbori în pădurea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei de pe raza comunei Mogoşeşti, judeţul Iaşi, în punctul C. Fiind somaţi de aceştia, inculpatul şi A.M. a fugit de la locul faptei, abandonându-şi căruţele cu care trebuia să transporte materialul lemnos sustras.

Cele două căruţe au fost deplasate, atât de partea vătămată, cât şi de martorul B.G., pe traseul Mînjeşti, Vocoteşti, Voineşti pentru a fi predate lucrătorilor de poliţie în contextul sesizării acestora despre faptele comise de cei doi care au fost depistaţi şi în alte rânduri săvârşind astfel de fapte.

În timp ce se afla cu căruţa pe Drumul Judeţean 248 C Voineşti-Vicoteşti, ajuns în intersecţia cu Drumul Judeţean 248 A Voineşti Iaşi, oprind să se asigure pentru a putea pătrunde pe carosabil, inculpatul, având asupra sa o furcă, i-a aplicat părţii vătămate două lovituri puternice în cap, după care s-a îndreptat spre căruţa în care se afla martorul B.G. cu aceeaşi intenţie de a o lovi.

Auzind strigătele părţii vătămate, martorul, care se afla cu căruţa mai înainte pe şosea, întorcând privirea în spate, a observat cum inculpatul îi aplica lovituri părţii vătămate cu o furcă, în zona capului. De asemenea, martorul a observat că în spatele căruţei în care se afla partea vătămată erau alţi patru bărbaţi, călare pe cai, strigând inculpatului să lovească. În aceste împrejurări, martorul a sărit din căruţă şi observând pe inculpat cu furca îndreptată spre el, a reuşit să o smulgă din mâinile acestuia.

În imediata apropiere a locului agresiunii, respectiv în cadrul morii Voineşti, se afla martorul L.Ş., şofer ce efectua transport de persoane cu un microbuz ce oprise în acel moment pentru a coborî călătorii. Martorul L.Ş., observând cum inculpatul se îndrepta cu furca, cu coarnele acesteia, spre gâtul fratelui părţii vătămate, i-a strigat să nu lovească, timp în care a fost dezarmat de acesta din urmă.

Cu sprijinul martorului B.G., partea vătămată s-a deplasat spre căruţele ce pornise spre centrul localităţii Voineşti.

Inculpatul a intenţionat să se urce în microbuzul condus de martorul L.Ş., însă a fost refuzat.

În timp ce se deplasa spre centrul satului Voineşti, pentru a ajunge căruţele, observând prin oglinda retrovizoare două persoane ce se deplasau pe cai, în galop, astfel că - spre a veni în ajutorul părţii vătămate - a oprit microbuzul, unde a urcat aceasta şi fratele său. I-a oferit părţii vătămate, un prosop, deoarece leziunile produse prin agresiunea exercitată de inculpat sângerau.

În centrul satului Voineşti, aceştia au coborât din microbuz şi au introdus cele două căruţe în curtea postului de poliţie cu ajutorul martorului L.Ş. Acesta a condus pe partea vătămată şi fratele ei în curtea locuinţei sale pentru a se spăla de sânge, iar la scurt timp, l-a observat pe inculpat, căzut în faţa magazinului din apropiere.

A fost anunţat Serviciul Judeţean de Ambulanţă pentru a transporta pe partea vătămată la spital însă, ajunsă în centrul comunei Voineşti l-a transportat pe inculpat deoarece acuza dureri corporale.

Partea vătămată a fost transportată la spital cu autoturismul condus de stareţul Mănăstirii Stavnic, fiind înştiinţat de lucrătorii de poliţie.

Inculpatul a fost transportat la Spitalul S.S. şi, în urma examenelor medicale, s-a constatat că nu prezintă nici un fel de leziuni toracice sau abdominale, nu necesită timp pentru îngrijiri medicale, aspect ce rezultă din raportul de constatare medico-legală emis de I.M.L. Iaşi sub nr. 3350/Of din 19 septembrie 2007.

Partea vătămată a fost internată în Spitalul Clinic Iaşi în perioada 11 – 22 octombrie 2004, iar certificatul medico-legal emis de I.M.L. Iaşi la 25 octombrie 2004 atestă că la examinare, aceasta a prezentat două plăgi contuze parietale dr. şi o fractură deschisă cominutivă cu înfundare parietală paramediană stg., contuzie centrală minoră, leziunile ce s-au putut produce prin loviri active cu corp contondent la data de 11 octombrie 2004, fiind necesare pentru vindecare 45-50 zile îngrijiri medicale. Acelaşi act atestă că aceasta prezintă o lipsă de substanţă osoasă craniană post. Eschilectomie de necesitate constituie infirmitate fizică permanentă cu invaliditate în procent de 11 % conform B.A. De asemenea, I.M.L. Iaşi, la solicitarea organului de cercetare penală a făcut precizarea că leziunile înserate în actul medico-legal, prin ele însele şi la data producerii lor nu au pus în primejdie viaţa victimei B.A. (fila 11 dosar urm. penală).

Apărările formulate de inculpat nu au fost acceptate de instanţa de fond deoarece declaraţiile sale, din ambele faze procesuale, cât şi declaraţiile martorilor audiaţi la stăruinţa sa, analizate în contextul celorlalte probe ale cauzei nu au fost apte să facă credibilă situaţia de fapt susţinută de acesta.

Astfel, în opinia instanţei de fond s-a dovedit, fără dubiu, cu declaraţiile martorilor L.Ş., B.G., R.D., probe ce se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate, cu actele medico-legale depuse la dosar, cu ordonanţa din 25 ianuarie 2007 din Dosar nr. 49/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi (necontestată de inculpat în privinţa faptei pentru care este judecat în prezenta cauză), cu sentinţa penală nr. 432 din 13 februarie 2007 a Judecătoriei Iaşi rămasă definitivă, şi actul medico-legal privind pe inculpate - probe care infirmă varianta construită de inculpate în apărare dar şi declaraţiile martorilor propuşi în cauză de acesta - că acesta a aplicat părţii vătămate lovituri în contextul reţinut de rechizitoriu dar şi de instanţă.

Reţine instanţa de fond că întreg probatoriul conduce şi la concluzia că inculpatul, în scopul de a-şi crea circumstanţe favorabile, respectiv de a atenua din răspunderea penală pentru agresiunea fizică comisă asupra părţii vătămate, a formulat plângere penală împotriva acesteia din urmă şi a martorului B.G. pentru infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. b), c) şi alin. (2)¹ lit. a) C. pen. - constând în indisponibilizarea celor două căruţe la data de 11 octombrie 2004, evident, în varianta pretinsă de acesta - soluţionată însă în sensul neînceperii urmăririi penale, prin rezoluţia nr. 67/P/2005 din 5 septembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi - necontestată de acesta, aspect ce rezultă din sentinţa penală citată.

Cum în cauză, în opinia instanţei de fond este pe deplin dovedit că, inculpatul a săvârşit fapta dedusă judecăţii ca urmare a indisponibilizării de către partea vătămată şi martorul B.G. a celor două căruţe cu care urma să transporte materialul lemnos tăiat fără drept din pădurea Ocolului Silvic Neamţ, acestea fiind predate organelor de cercetare penală, a fost reţinută vinovăţia acestuia.

Sub aspectul laturii subiective a infracţiunii, instanţa de fond a apreciat că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide, ceea ce rezultă din materialitatea actelor săvârşite de inculpat, de zona anatomică vizată, obiectul folosit şi intensitatea loviturilor aplicate victimei, consecinţele produse prin acţiunile îndreptate contra victimei.

Pedeapsa aplicată acestuia a avut în vedere criteriile prescrise de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gravitatea deosebită a faptei, natura acesteia şi importanţa valorilor lezate, urmările faptei, limitele de pedeapsă prescrise de textul sancţionator, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului - infractor primar care, în pofida existenţei unor probe indubitabile ce răstoarnă prezumţia de nevinovăţie, a negat în mod constant săvârşirea faptei, urmărind, prin promovarea unor plângeri penale în faţa organelor de urmărire penală a instanţelor de judecată, obstrucţionarea aflării adevărului în cauză.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa de fond a reţinut următoarele aspecte:

La termenul de judecată din 17 martie 2008, partea vătămată B.A. a solicitat în prezenţa avocatului, despăgubirea sa de către inculpat cu suma de 50.000 lei pentru daune morale şi 2.000 lei pentru daune materiale reprezentând venitul net nerealizat în perioada cât s-a aflat în incapacitate temporară de muncă şi cheltuieli efectuate pentru administrarea tratamentului medicamentos.

În cursul judecăţii, partea civilă a propus pentru dovedirea cererilor sale audierea unor martori, probă în care a renunţat ulterior, (fila 61), iar cu prilejul dezbaterilor pe fondul cauzei, apărătorul ales al acesteia nu a stăruit în soluţionarea acestora.

Cum partea civilă nu a demonstrat în cauză existenţa şi întinderea prejudiciului material cauzat prin infracţiune, instanţa de fond a respins ca nefondată cererea de despăgubiri pentru daune materiale.

Instanţa de fond, având în vedere concluziile actelor medico-legale depuse la dosar ce atestă că partea civilă, în urma agresiunii comisă de inculpat în circumstanţele de mod, loc, timp, reţinute mai sus, a suferit leziuni corporale deosebit de grave - (două plăgi contuze parietale şi o fractură deschisă cominutivă cu înfundare parietală paramediană stângă, necesitând 45-50 zile îngrijiri medicale pentru vindecare - una dintre consecinţe fiind aceea că prezintă lipsă de substanţă osoasă craniană posteschilectamie de necesitate ce constituie infirmitate fizică permanentă cu invaliditate în procent de 11 % conform B.A., fiind de necontestat că partea civilă a suferit şi un traumatism psihic - cauzat de suferinţele fizice la care a fost şi este expusă în continuare, de natura şi intensitatea acestor suferinţe fizice suportate o perioadă destul de îndelungată de timp, a admis, în parte, cererea de despăgubire pentru daune morale a acesteia, în limita sumei de 5.000 lei (RON) la plata căreia urmează a fost obligat inculpatul în condiţiile art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi a art. 998 C. civ.

De asemenea, a fost apreciată ca întemeiată cererea de despăgubiri pentru daune materiale formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţe P.N.O. şi, în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1063,42 lei ce reprezintă cheltuieli efectuate pentru asistenţa medicală acordată victimei infracţiunii.

Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul Ţ.V.

Prin Decizia penală nr. 160 din 10 decembrie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Inculpatul a solicitat achitarea în baza dispoziţiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen., invocând următoarele motive, atât în latura penală, cât şi în latura civilă: nevinovăţia în săvârşirea infracţiunii, prin aprecierea greşită a probatoriului administrat de către instanţa de fond, care a dat relevanţă doar declaraţiilor unor martori: B., L., R., pe care însă inculpatul le consideră contradictorii, despăgubirileacordate părţii vătămate sunt excesive, şi în final, că nu s-a ţinut seama de circumstanţele personale ale inculpatului. În dovedirea motivelor invocate, inculpatul a solicitat administrarea de probe, audierea martorilor şi o expertiză medico-legală vizând afecţiunile părţii vătămate, numărul zilelor de îngrijiri medicale, pericolul pentru viaţa acesteia, înscrisuri de la Spitalul Clinic de Urgenţe.

Instanţa de prim control judiciar a admis administrarea probei cu martori pe situaţia de fapt, şi cu înscrisuri, la data de 23 aprilie 2009 şi ulterior, a probei cu efectuarea unei expertize medico-legale, precum şi participarea unui expert consultant.

În conformitate cu dispoziţiile art. 379 C. proc. pen. instanţa de apel a verificat actele şi lucrările dosarului de fond (al instanţei şi al celui de urmărire penală), din probele administrate în cursul judecării cauzei reţinând următoarele:

Inculpatul Ţ.V. a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. - prin rechizitoriul procurorului reţinându-se în sarcina acestuia că în ziua de 11 octombrie 2004, partea vătămată B.A. şi fratele său B.G. - angajaţi ai Ocolului Silvic Mănăstirea Neamţ, depistând pe inculpatul T.V. şi A.M. în pădurea mitropoliei Moldovei punctul C., tăind şi sustrăgând arbori a luat căruţele acestora din urma spre a le deplasa la Politia comunei Voineşti, în vederea indisponibilizării lor şi sesizării faptelor constatate. Însă, în timp ce se deplasau spre postul de poliţie menţionat, respectiv pe şoseaua Iaşi - Voineşti, în intersecţia denumită M., inculpatul i-a aplicat două lovituri peste cap cu furca ce o avea asupra sa, cauzându-i leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 45 -50 de zile îngrijiri medicale, cu internarea acestuia în perioada 11 - 22 octombrie 2004 la Spitalul laşi.

A constatat instanţa de prim control judiciar că instanţa de fond a administrat un amplu probatoriu nemijlocit şi contradictoriu, raportat la probele administrate în cursul urmăririi penale, şi a stabilit corect că, în drept, fapta inculpatului T.V. care în ziua de 11 octombrie 2004, în loc public, cu o furcă, a aplicat două lovituri, în zona capului, părţii vătămate B.A., cu intenţia de a o ucide, cauzându-i leziuni ce au necesitat 45 - 50 zile îngrijiri medicale şi o infirmitate fizică permanentă în procent de 11 % (conform B.A.), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "tentativă la omor calificat" prev. şi ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. I) C. pen.", fiind examinate probele administrate: declaraţiile inculpatului Ţ.V., plângerea şi declaraţiile părţii vătămate B.A. - concluziile certificatului medico-legal nr. 2855 din 25 octombrie 2004 emis de I.M.L. Iaşi; adresa din 16 noiembrie 2004 emisă de I.M.L. Iaşi, procesul verbal de cercetare la faţa locului, planşele foto, procesul - verbal de confruntare B.A. – Ţ.V., partea vătămată B.A. şi Ţ.V., martorul P.M. şi Ţ.V., declaraţiile martorilor P.M., B.G., B.M., P.E., L.F.; R.M., L.G., J.D., J.C., G.I., sentinţa penală nr. 432 din 13 februarie 2007 a Judecătoriei Iaşi prin care au fost achitaţi inculpaţii B.G., B.A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 C. pen. (parte vătămată T.V.), fişă cazier inculpat Ţ.V., declaraţia A.M. - învinuit, adresa de constituire parte civilă a spitalului de Urgenţă S.I., raportul de constatare tehnico-ştiinţifică (de secţia comportament simulat (din 7 mai 2007 faţă de A. şi din 14 iunie 2007), raport de constatare medico-legală, leziunile inculpatului Ţ.V. În faţa instanţei de judecată a fost reaudiată partea vătămată B.A., reaudiaţi martorii B.M., L.F., inculpatul T.V., partea vătămată B.A., partea vătămată B.G., au fost audiaţi martorii A.M., R.M., R.D., I.F., P.M.

În cursul judecăţii cauzei în apel s-au administrat ca probe: acte de stare civilă depuse de inculpat (alte înscrisuri nu a mai depus inculpatul) foaia de observaţie clinică a părţii vătămate B.A. nr. 17812, audierea martorilor L.F., M.P., raportul de constatate medico-legală din 31 august 2008 care a concluzionat că „B.A. prezintă cicatrice post - plăgi contuze, lipsă de substanţă osoasă craniană şi a prezentat contuzie cerebrală minoră. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp contondent (posibil coada furcii), ipoteza producerii acestora prin lovire cu corp ascuţit, înţepător sau lovitură de copită de cal fiind exclusă. Leziunile pot data din 11 octombrie 2004. A necesitat 45 - 50 zile îngrijiri medicale pentru vindecare. Lipsa de substanţă osoasă îi conferă o infirmitate fizică permanentă cu o incapacitate adaptivă în procent de 30 %, fără afectarea capacităţii de muncă. Leziunile prezentate nu au fost de natură să-i pună în primejdie viaţa"; a fost examinată şi adresa din 29 octombrie 2009 emisă de I.M.L. care confirmă participarea la efectuarea expertizei a doamnei expert doctor I.T. (în data de 17 iunie 2009).

În urma evaluării şi examinării tuturor probelor administrate, în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. (1) C. proc. pen. prin prisma limitelor procedurale impuse de dispoziţiile art. 378 alin. (1)¹ C. proc. pen., curtea de apel a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În ziua de 11 octombrie 2004, inculpatul Ţ.V. şi A.M. se aflau în pădurea Mitropoliei Moldovei tăind arbori, când au fost surprinşi de partea vătămată B.V. şi fratele său B.G. şi au fost invitaţi la Postul de Poliţie Voineşti pentru a sesiza faptele constatate. întrucât se aflau la lucru, inculpatul avea asupra sa, în căruţă, o furcă şi în momentul deplasării pe şoseaua Iaşi - Voineşti, i-a aplicat părţii vătămate B.A. două lovituri peste cap cu furca.

Toate actele medicale au confirmat agresiunile suferite de partea vătămată, gravitatea acestora, zonele afectate, corpul contondent folosit.

Partea vătămată a fost internată în Spitalul Clinic Iaşi în perioada 11 – 22 octombrie 2004, iar certificatul medico-legal emis de I.M.L. Iaşi la 25 octombrie 2004 atestă că la examinare, aceasta a prezentat două plăgi contuze parietale dr. şi o fractură deschisă cominutivă cu înfundare parietală paramediană stg., contuzie centrală minoră, leziunile ce s-au putut produce prin loviri active cu corp contondent la data de 11 octombrie 2004, fiind necesare pentru vindecare 45-50 îngrijiri medicale. De asemenea, I.M.L. laşi, la solicitarea organului de cercetare penală, a făcut precizarea că leziunile înserate în actul medico-legal, prin ele însele şi la data producerii lor nu au pus în primejdie viaţa victimei B.A. (fila 11 dosar urm. penală).

Instanţa de apel a constatat că, în drept, fapta inculpatului T.V. care în ziua de 11 octombrie 2004 în loc public, cu o furcă, a aplicat două lovituri, în zona capului, părţii vătămate B.A., cu intenţia de a o ucide, cauzându-i leziuni ce au necesitat 45 - 50 zile îngrijiri medicale şi o infirmitate fizică permanentă în procent de 11 % (conform B.A.) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "tentativă la omor calificat" prev. şi ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. l) C. pen.

Conţinutul declaraţiilor martorilor audiaţi, declaraţiile părţii vătămate B.V. relevă împrejurările şi modalităţile concrete în care inculpatul a lovit, anume:

Inculpatul, având asupra sa o furcă, i-a aplicat părţii vătămate două lovituri puternice în cap, după care s-a îndreptat spre căruţa în care se afla martorul B.G., cu aceeaşi intenţie de a o lovi.

De asemenea, martorul a observat că în spatele căruţei în care se afla partea vătămată erau alţi patru bărbaţi, călare pe cai, strigând inculpatului să lovească.

Martorul L.Ş., observând cum inculpatul se îndrepta cu furca, cu coarnele, spre gâtul fratelui părţii vătămate, i-a strigat să nu lovească, timp în care a fost dezarmat de acesta din urmă.

Cu sprijinul martorului B.G., partea vătămată s-a deplasat spre căruţele ce pornise spre centrul localităţii Voineşti, cu ajutorul martorului L.Ş. acesta a condus pe partea vătămată şi fratele ei în curtea locuinţei sale pentru a se spăla de sânge, iar la scurt timp, l-a observat pe inculpat, căzut în faţa magazinului din apropiere.

În opinia instanţei de apel, raportat la aceste aspecte relevante şi concrete ale împrejurărilor în care acţionat inculpatul, susţinerile acestuia nu pot fi confirmate probator, în sensul că leziunile părţii vătămate B.A. nu au fost produse de el. Chiar dacă declaraţii ale unor martori audiaţi conţin unele aspecte contradictorii, acestea nu au demonstrat că inculpatul T.V. nu a lovit partea vătămată ori că acesta nu deţinea furca asupra sa; aceşti martori declară doar anumite aspecte vizualizate ale conflictului. Chiar şi declaraţiile acestor martori şi ale părţii vătămate, respectiv confruntările efectuate (declaraţii ce au fost contestate de inculpat) referă la prezenţa inculpatului la acţiunea sa de lovire a părţii vătămate, iar martorul A., care a avut şi calitatea de învinuit şi asupra căruia s-au efectuat acte de urmărire penală, declară împrejurările în care el a fost agresat de partea vătămată şi fratele său, dar şi că inculpatul T.V. a lovit.

De asemenea, instanţa de apel a apreciat că criticile apelantului referitor la actele medicale, raportul de constatare medico-legală, certificatul medico-legal, faptul că expertul consultant al inculpatului nu a participat la examinarea părţii vătămate, nu sunt fondate probator, pe de o parte, adresa emisă de I.M.L. Iaşi poartă menţiunea asupra participării doamnei doctor I.T. la examinarea părţii vătămate, iar pe de altă parte critica vizând nesemnarea de către dr. I. a raportului medico-legal întocmit a fost motivată prin relaţiile I.M.L. şi nu poate constitui motiv pertinent de retractare a constatării medico-legale, raportul de constatare medicală referă concret asupra leziunilor părţii vătămate şi asupra efectelor acestora.

În opinia instanţei de apel, certitudinea agresării părţii vătămate B.A. de către inculpatul T.V. este de necontestat probatoriu, nu există nici un element care să contureze vreo îndoială asupra reţinerii vinovăţiei inculpatului T.V. în săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, fiind dovedită cert săvârşirea infracţiunii de către inculpatul T.V., îndeplinit fiind fiecare element constitutiv al infracţiunii de tentativă la omor calificat, iar sub aspectul laturii subiective - intenţia acţiunilor inculpatului a fost certă de a ucide partea vătămată (corpul contondent folosit, numărul loviturilor şi zona aleasă de inculpat, precum şi consecinţele produse prin agresiune).

În concluzie, s-a apreciat că sentinţa de condamnare a inculpatului T.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. a fost legală şi temeinică.

De asemenea, s-a apreciat că individualizarea pedepsei aplicate (cuantum şi modalitatea de executare) s-a raportat concret la probele ce au constituit circumstanţe reale ale săvârşirii faptei (reţinute temeinic de instanţa de fond şi expuse anterior), cât şi la circumstanţele personale ale inculpatului (de asemenea expuse anterior) în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), raportat la art. 52 C. pen.

A mai menţionat instanţa de prim control judiciar că pe latură civilă, de asemenea, instanţa de fond a evaluat temeinic cuantumul moral al despăgubirilor solicitate de partea vătămată considerându-le întemeiate prin stricta raportare la vinovăţia stabilită în sarcina inculpatului, la concluziile medicale privind consecinţele agresiunii (leziuni corporale deosebit de grave, 45-50 zile îngrijiri medicale, lipsă substanţă osoasă craniană, infirmitate fizică permanentă cu invaliditate 11 %).

Împotriva deciziei, în termen legal, inculpatul Ţ.V. a declarat prezentul recurs.

La dosar au fost depuse motive scrise de recurs (fil. 16-21), motive care au fost expuse în cursul dezbaterilor, astfel cum s-a menţionat în partea introductivă a hotărârii.

Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

- cu acordul său, inculpatul a fost ascultat de instanţa de fond (fil. 38-39) şi a beneficiatde asistenţa juridică a unui apărător ales. Înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, la solicitarea instanţei de fond, inculpatul şi apărătorul ales al acestuia au menţionat că nu mai alte cereri şi nu au solicitat alte probe noi pe situaţia de fapt (pag. 1 încheierea de dezbateri);

- în apel au fost ascultaţi, la cererea inculpatului, martori (fil. 55-56) şi a fost administrată proba cu expertiză medico-legală (fil. 80-81), inculpatul beneficiind de asistenţa judiciară a doi apărători aleşi (pag. 1 a încheierii de dezbateri). Înainte de trecerea la dezbateri, inculpatul şi cei doi apărători aleşi ai acestuia nu au formulat alte cereri şi nici nu au mai solicitat alte probe noi. La cererea apărării, instanţa de apel a amânat pronunţarea deciziei pentru a oferi posibilitatea completării celor susţinute în cursul dezbaterilor prin depunerea de „concluzii scrise";

- în recurs, inculpatul a fost asistat de apărător ales, cu acordul său a fost ascultat (fil. 28), nefiind solicitate probe noi pe situaţia de fapt, ci numai probe (înscrisuri) în circumstanţiere.

Examinând pe fond recursul inculpatului, Înalta Curte reţine următoarele:

În sinteză, în recurs, apărarea inculpatului a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. („fapta nu a fost săvârşită de inculpat"). Această cerere a fost formulată şi cu ocazia dezbaterilor în primă instanţă, precum şi în apel, ambele instanţe - prin argumente probatorii - respingând cererea inculpatului.

Revenind la prezentul recurs, în principal, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., apărarea a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. („fapta nu a fost săvârşită de inculpat"), iar în subsidiar, fiind invocat, cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., s-a solicitat reducerea pedepsei şi suspendarea condiţionată a executării acesteia.

De asemenea, s-a susţinut că instanţele nu s-au pronunţat cu privire la o probă esenţială (expertiza medico-legală) şi nu au observat că declaraţiile unor martori (cu trimitere expresă la martorul L.Ş.) sunt contradictorii. De asemenea, s-a susţinut că datele personale ale inculpatului justifică atât o nouă reducere a pedepsei, cât şi suspendarea condiţionată a executării acesteia.

Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Conform art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reţinute cu probele administrate.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanţă, precum şi cea de apel, au motivat convingător situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal.

Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumţia de nevinovăţie", nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligaţia să administreze probe în vederea dovedirii vinovăţiei acestuia (art. 4, art. 62 şi art. 65 alin. (1) C. proc. pen.). Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăţie, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. În înţelesul legii „a proba lipsa lor de temeinicie", este un drept şi o obligaţie procesuală care nu se rezumă la simpla negare a vinovăţiei, la simpla negare a conţinutului informativ al unei probe ori la simpla negare a evaluării corecte a probelor de către instanţă.

În măsura în care inculpatul nu reuşeşte să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumţia de nevinovăţie a acuzatului este răsturnată, această prezumţie având caracter relativ, iar nu absolut.

În cauză, aşa cum au menţionat ambele instanţe, inculpatul a expus unele ipoteze, fără a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare şi fără a arata concret care probă este în contradicţie cu situaţia de fapt expusă în cele două hotărâri judecătoreşti.

Ambele instanţe, în partea expozitivă a sentinţei şi, respectiv, a deciziei atacate au examinat, apărările inculpatului, înlăturându-le motivat prin trimiterea la probele administrate, şi - totodată - au examinat prelinsele contradicţii între declaraţiile unor persoane audiate. De asemenea, instanţa de apel a examinat şi criticile referitoare la conţinutul şi concluziile actelor medicale şi medico-legale referitoare la partea vătămată (pag. 5-7, decizie atacată).

Din actele şi lucrările dosarului mai rezultă că inculpatul, cu acordul său, la data de 14 iunie 2007, a fost supus testării poligraf (fil. 99-105 d.u.p.). în urma efectuării acesteia menţionându-se că „pentru răspunsurile numitului Ţ.V. la întrebările relevante nr. 4, 7, 9 ale cauzei au fost evidenţiate reacţii specifice comportamentului simulat" (fil.103 d.u.p.).

În cursul urmăririi penale, la propunerea inculpatului au fost ascultaţi martorii R.M. şi L.G., însă având în vedere că în urma coroborării declaraţiilor lor cu celelalte probe au apărut dubii cu privire la sinceritatea lor, procurorul a propus examinarea lor cu aparatul poligraf, martorii refuzând să se supună testării (fil. 107-112 d.u.p.).

Ulterior, procurorul a propus examinarea poligraf şi a învinuitului A.M., precum şi a inculpatului Ţ.V. (fil. 113 d.u.p.), inculpatul refuzând examinarea la data de 06 decembrie 2007 (fil. 114-116 d.u.p.).

De asemenea, conform raportului de constatare medico-legală (fil.119 d.u.p.). rezultă că „Ţ.V. nu prezintă semne de violenţă".

Este adevărat că, potrivit concluziilor actelor medico-legale de la dosar, viata victimei nu a fost pusă în pericol. Doctrina şi jurisprudenţa însă, în mod constant, sunt în sensul că o astfel de concluzie a actului medico-legal nu este - prin ea însăşi - suficientă pentru a înlătura ipoteza săvârşirii faptei cu intenţie de omor şi, deci, a reţinerii tentativei de omor.

Omorul se săvârşeşte cu intenţie de a suprima viaţa unei persoane (animus necandi), iar nu cu intenţie generală de a vătăma. Expresia „uciderea unei persoane", utilizată de textul art. 174 C. pen., cuprinde implicit ideea orientării acţiunii spre un rezultat specific constând în moartea victimei. În doctrină se mai folosesc noţiunile de „dol special", definit ca voinţa de a suprima viaţa persoanei, sau de „intenţie precisă", prevăzută special de lege ca element constitutiv al unor infracţiuni cu privire la care se incriminează producerea unui rezultat determinat.

Conform C. pen., intenţia are două forme: directă şi indirectă. Fapta este săvârşită cu intenţie directă când infractorul „prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte" (art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.), iar cu intenţie indirectă când „prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nul urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui" (art. 19) pct. 1 lit. b) C. pen.). Ceea ce deosebeşte deci intenţia directă, de intenţia indirectă, este elementul volitiv. În timp ce la intenţia directă făptuitorul are o atitudine fermă faţă de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat şi nu altul, la intenţia indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce.

În jurisprudenţă, intenţia de ucidere se deduce din materialitatea actului (dolus ex re) care, în cele mai multe cazuri, relevă poziţia infractorului faţă de rezultat. Demonstrează astfel intenţia de ucidere: perseverenţa cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri cu piciorul şi cu un lemn, lovituri care au cauzat leziuni osoase grave şi ruperi pulmonare, multitudinea loviturilor şi locul aplicării lor, unele interesând regiuni vitale, ale corpului (cord, rinichi, ficat, cutia craniană); chiar aplicarea unei singure lovituri in regiunea gâtului, însă în profunzime; intensitatea cu care loviturile au fost aplicate şi repetarea lor pe tot corpul victimei, folosindu-se un obiect dur.

În unele cazuri, rezultatul constând în moartea victimei se obţine şi în funcţie de forţa de rezistenţă a organismului victimei în momentul săvârşirii faptei: pentru bătrâni, copii, femei, bolnavi, infirmi sunt suficiente acte minime de violenţă pentru producerea rezultatului constând în moartea victimei şi, ca urmare, intenţia de ucidere se poate obţine clin cunoaşterea de către infractor a stării victimei, în raport de care el, acţionează.

Deosebit de importante pentru caracterizarea poziţiei făptuitorului faţă de rezultat sunt împrejurările în care s-a produs actul de violenţă şi care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme intenţia de ucidere.

În jurisprudenţă s-a arătat că mobilul, deşi contribuie într-o anume măsura la actul infracţional, nu înlătură caracterul voit al acestuia şi astfel nu constituie element component al infracţiunii de omor, el indică însă gravitatea faptei şi poale avea consecinţe asupra individualizării pedepsei.

În consecinţă, se reţine că esenţial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativă de omor calificat (art. 20 raportat la art 174 - art. 175 lit. i) C. pen.) ori în vătămare corporală gravă (art. 182 alin. (2) C. pen.) sau vătămare corporală (art. 181 alin. (1) C. pen.), este stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei cu care a săvârşit fapta.

Aşa cum deja s-a menţionat, în cazul infracţiunilor de vătămare corporală gravă sau de vătămare corporală, făptuitorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în cazul tentativei de omor acesta acţionează cu intenţia de ucidere. Este adevărat că infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. poate avea ca element subiectiv şi intenţia depăşită însă, în acest caz, făptuitorul acţionează nu cu intenţia de omor, ci cu intenţia generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată judiciar şi caracteristică pentru forma mixtă de vinovăţie „praeterintenţie" (intenţie depăşită).

În cazul infracţiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului, săvârşite pană în momentul intervenţiei evenimentului întrerupător, trebuie să releve - prin natura lor si împrejurările în care au fost săvârşite - că infractorul a avut intenţia specifică de omor, iar nu intenţia generală de a vătăma. Astfel, există tentativă de omor, şi nu de vătămare corporală, ori de câte ori infractorul acţionează în aşa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracţiunilor de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului infracţional. Anumite stări ale infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului nu au relevanţă în sine, întrucât intenţia de omor se deduce din modul în care a acţionat, iar nu din elemente exterioare. Forma şi modalitatea intenţiei, element al laturii subiective a infracţiunii, rezultă din materialitatea actului, printre altele, din relaţiile personale anterioare existente între inculpat şi victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului etc.

Revenind la prezenta cauză, actele medicale şi medico-legale atestă că partea vătămată a suferit leziuni grave ce au necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale, iar lipsa de substanţă osoasă craniană constituie infirmitate fizică permanentă cu o incapacitate adaptivă în procent de 30%, fără afectarea capacităţii de muncă (fil. 37 d.p.i. fil. 80-81 d.a., fil. 9-1 1 d.u.p.).

Neîntemeiată este şi critica apărării referitoare la participarea expertului propus de inculpat, critică examinabilă nu prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., ci prin cel prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen.

La cererea inculpatului, instanţa de apel a admis efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la persoana vătămată (fil. 38, fil. 67-68). De asemenea, s-a încuviinţat la cererea inculpatului ca la această expertiză să participe şi un expert în domeniul medico-legal indicat de acesta (fil. 70).

La dosar a fost depusă expertiza medico-legală încuviinţată (fil. 80-81), conform adresei I.M.L. Iaşi la această expertiză participând şi expertul indicat de inculpat, motivul nesemnării raportului de către acest expert fiind legat de împrejurarea că, la data redactării raportului, acesta s-a aflat în concediul de odihnă (fil. 96-97).

În aceste condiţii, respingerea cererii inculpatului de a continua corespondenta pe această temă cu unitatea medico-legală ori de a dispune o nouă expertiză medico-legală a fost corectă, nefiind justificate motivele apărării astfel cum sunt prezentate în înscrisul de la fil. 99 şi, respectiv, în încheierea de şedinţă (pag. 1-2 încheiere de dezbateri).

Nu este întemeiată nici critica referitoare la individualizarea pedepsei (cuantum şi modalitate de executare).

Înalta Curte constată că ambele instanţe au motivat individualizarea judiciară a pedepsei, sub ambele aspecte - cuantum şi mod de executare (pag. 7 sentinţă pag.7 decizie).

Potrivit art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit, individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama: de dispoziţiile părţii generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pentru infracţiunea care a format obiectul judecăţii (tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.), pedeapsa prevăzută de lege este cuprinsă între 7 ani şi 6 luni închisoare şi, respectiv, 12 ani şi 6 luni închisoare.

Prima instanţă a aplicat inculpatului o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de lege, adică de 7 ani şi 6 luni închisoare.

Reducerea pedepsei sub acest minim special, şi eventuala aplicare a unei modalităţi neprivative de libertate pentru executarea pedepsei, ar fi fost posibilă numai prin reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.

Reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului nu este o obligaţie a organelor judiciare, ci o posibilitate recunoscută acestora de către legiuitor. De asemenea, recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă respectivele împrejurări luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Astfel:

- „conduita bună", în sensul art. 74 lit. a) C. pen., nu se reduce în mod exclusiv, la absenţa antecedentelor penale;

- „stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau de a repara paguba pricinuită", în sensul art. 74 lit. b) C. pen., nu este incidentă (conform dispozitivului sentinţei inculpatul a fost obligat la plata unor despăgubiri civile către partea vătămată şi către unitatea medicală):

- nu este incidentă circumstanţa prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. deoarece inculpatul nu a avut în faţa organelor judiciare o „comportare sinceră în cursul procesului penal".

Celelalte date personale ale inculpatului, aşa cum s-a menţionat anterior, au fost avute în vedere ca şi criterii de individualizare a pedepsei, în condiţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ţ.V. împotriva Deciziei penale nr. 160 din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 iunie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 914/2010. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2258/2010. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... →

ICCJ. Decizia nr. 2239/2010. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2239/2010. Penal