ICCJ. Decizia nr. 2919/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2919/2010
Dosar nr. 3740/89/2009
Şedinţa publică din 25 august 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 70 din 17 martie 2010, Tribunalul Vaslui, secţia penală, a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui în sensul reţinerii şi a stării de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) la încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul O.V. a fost trimis în judecată.
Pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav, prev. de art. 174, 175 lit. c) şi 176 lit. c) C. pen. cu aplic art. 37 lit. a) şi 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul O.V., fiul lui T. şi R., născut în com. T., jud. Vaslui, cetăţean român, 12 clase, pensionar, căsătorit, doi copii majori, recidivist, cu domiciliul în Vaslui, str. Ş.M., judeţul Vaslui, fără forme legale în sat P., com. T., jud. Vaslui, în prezent aflat în P. Iaşi, la pedeapsa de 25 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiţionată pentru restul de 3694 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 23 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 82 din 4 iunie 1997 a Tribunalului Vaslui, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 25 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., la care s-a adăugat un spor de 5 ani, rezultând în total o pedeapsă de 30 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe care inculpatul urmează să o execute.
Pe durata executării pedepsei a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.
A menţinut starea de arest a inculpatului O.V. şi a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive de la 5 octombrie 2009 la zi.
A luat act că soţia victimei, O.C., nu a formulat pretenţii civile faţă de inculpat.
Conform art. 313 din Legea nr. 95/2006, a obligat inculpatul să achite S.A.J. Vaslui suma de 196,20 RON cu titlu de despăgubiri civile.
A obligat inculpatul O.V. la 1600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON reprezentând onorarii pentru avocaţi din oficiu asiguraţi inculpatului la urmărirea penală şi judecată, s-a avansat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul O.V. are vârsta de 60 de ani şi s-a liberat la data de 01 iulie 2009 din executarea unei pedepse de 23 ani închisoare, aplicată acestuia pentru o infracţiune de omor deosebit de grav săvârşită în anul 1996.
Anterior, în anul 1973 a mai fost condamnat la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru infracţiunea de omor.
Ulterior ultimei sale liberări din penitenciar, deşi figurează cu domiciliul în mun. Vaslui, inculpatul s-a stabilit în satul P., locuind într-o casă situată în imediata vecinătate a casei fratelui său O.C., care avea vârsta de 65 ani.
În ziua de 04 octombrie 2009, inculpatul O.V. s-a deplasat în comuna C., jud. Vaslui, unde s-a întâlnit, printre alţii, cu numitul C.Ş. cu care este cumătru, deoarece acesta din urmă i-a botezat un copil.
Inculpatul O.V. s-a exprimat către martorul C.Ş. că, atunci când a ieşit din închisoare, i-ar fi rămas acasă un abric, un circular şi că vrea să recupereze aceste unelte de la fratele său O.C., pe care a spus că îl va bate.
Ulterior, inculpatul O.V. s-a deplasat la domiciliu în satul P., iar pe seară, în jurul orelor 2000, a trecut în curtea fratelui său O.C. care se afla acolo, în stare de ebrietate şi cu care a băut vin.
În acest timp, soţia victimei O.C., respectiv martora O.C., se afla în locuinţă şi nu a sesizat sosirea inculpatului, deoarece este posibil ca şi aceasta să fi fost sub influenţa alcoolului.
Pe fondul împrejurării că inculpatul dorea să-l convingă prin corecţie fizică pe fratele său O.C. să-i restituie uneltele de care s-a făcut vorbire, inculpatul O.V. a început să-i aplice victimei multiple lovituri cu pumnii, picioarele, obiecte aflate pe terasa casei, ulterior urme de sânge fiind observate pe o băncuţă de lemn, pe un ghiveci, timp în care victima O.C. se văieta şi striga ";Văleu! Nu mai da!";
Pe drum a trecut martora Ş.V., care şi-a dat seama că în curtea victimei O.C. se petrecea ceva grav, deoarece l-a auzit pe inculpatul O.V., despre care ştia că este violent, cerându-i pe un ton ridicat fratelui său O.C. să-i aducă abricul acasă, ulterior această martoră auzind şi victima care îl ruga pe inculpat să nu-l mai lovească, pentru că astfel o să-l omoare.
În acest timp, pe drum a trecut şi martora M.M., care a auzit atât vaietele victimei, cât şi glasul inculpatului, care îi replica: ";Lasă că-ţi dau eu ţie!";
Auzind cele ce se petreceau, martora s-a speriat şi s-a îndepărtat, apelând apoi pe telefonul mobil pe martorul F.D., care este paznic comunal şi pe care l-a informat cu privire la cele ce se petrecea.
Martorul F.D. s-a deplasat la gardul locuinţei victimei, pentru a asculta ce se întâmplă, spre a nu alerta degeaba organele de poliţie, auzind loviturile pe care i le aplica inculpatul victimei, ameninţările cu moartea pe care inculpatul le profera şi solicitarea acestuia de a i se restitui de către victimă acel abric şi alte unelte.
Constatând ce se întâmplă, martorul F.D. s-a îndepărtat puţin de locul faptei, în condiţiile în care nu fusese văzut de inculpat şi, în jurul orelor 2020, a apelat serviciul de urgenţă ";112";.
Ulterior, după circa 20 - 30 minute, a fost apelat de către şeful Postului de poliţie T., pe care l-a informat cu privire la cele ce se petreceau, care s-a deplasat în scurt timp în satul P., după care împreună cu martorul, cu lanternele aprinse, au pătruns în curtea victimei O.C., găsind victima încă în viaţă, plină de sânge, prezentând multiple leziuni, vorbind rar şi încet, situaţie în care victima a fost ridicată pe un pat aflat pe terasa casei.
Abia la acel moment, din locuinţă a ieşit martora O.C. - soţia victimei.
Victima O.C. a mai reuşit să comunice faptul că a fost bătut de fratele său V. de la nişte scule, că a fost lovit şi cu un scaun, după care, nu la mult timp, a decedat.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond a fost dovedită cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului, raport de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică, raport de expertiză medico-legală, declaraţiile martorilor precum şi declaraţiile inculpatului.
Fiind audiat, în faza de urmărire penală, inculpatul O.V. a recunoscut comiterea faptei cu precizarea că nu a urmărit uciderea victimei, el doar l-a împins iar în cădere victima s-a lovit de bordura de beton din faţa casei sale unde a avut loc conflictul.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei, reţine instanţa de fond că în cauză sunt incidente atât disp. art. 37 lit. a) C. pen., referitoare la recidiva postcondamnatorie, cât şi disp. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), referitoare la recidiva postexecutorie, sens în care a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul O.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că în mod greşit a fost condamnat pentru infracţiunea de omor, cât timp nu a urmărit suprimarea vieţii victimei, sens în care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prev. de art. 183 C. pen.
Inculpatul a criticat sentinţa şi sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, solicitând reducerea acesteia prin înlăturarea sporului.
Prin Decizia penală nr. 92 din 27 mai 2010 Curtea de Apel Iaşi a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul O.V., deţinut în P. Iaşi împotriva Sentinţei penale nr. 70 din 17 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 3740/89/2009 sentinţă penală, pe care a menţinut-o.
A menţinut starea de arest a inculpatului O.V. fiul lui T. şi R., iar în baza art. 383 C. pen., a dedus arestarea preventivă a inculpatului de la 17 martie 2010.
A obligat pe apelant să plătească statului suma de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 RON, onorariu apărător din oficiu, suportat din fondurile statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că încadrarea juridică dată faptei este corectă iar pedeapsa aplicată corespunde gravităţii faptei comise.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul O.V., reiterând motivele de apel referitoare la greşita încadrare juridică a faptei şi la netemeinicia pedepsei, invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate, prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând a-l respinge, ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţa de fond rezultând din coroborarea tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei este justă, corespunzând situaţiei de fapt reţinută, în mod corect apreciind instanţa de fond că în cauză sunt îndeplinite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 174, art. 175 lit. c) şi art. 176 lit. c) din C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Încadrarea juridică dată faptei corespunde situaţiei de fapt reţinută, loviturile aplicate victimei, intensitatea acestora ca şi zona vizată constituind elementul material al laturii obiective a infracţiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 C. pen. rap. la art. 175 lit. c) şi art. 176 lit. c) C. pen.
Autopsierea cadavrului a evidenţiat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat unui traumatism toracic cu fracturi costale bilaterale, fracturi de stern.
Se menţionează că leziunile s-au putut produce prin lovire activă cu pumnii şi picioarele şi obiecte contondente aplicate pe feţele anterioare şi laterale ale toracelui într-o succesiune ce nu se poate preciza atât cu victima faţă în faţă cât şi căzută la pământ cât se puteau produce şi prin lovire, comprimare, cu picioarele şi genunchii.
Se arată că între traumatism şi deces există legătură de cauzalitate directă, necondiţionată.
Ca atare, din modul în care a acţionat inculpatul rezultă intenţia acestuia de a suprima viaţa victimei împrejurare ce face imposibilă reţinerea infracţiunii prev. de art. 183 C. pen.
În cazul infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., rezultatul letal este doar urmarea acţiunii praeterintenţionate, situaţie ce nu este incidentă în cauza dedusă judecăţii, intensitatea loviturilor aplicate ca şi zonele vizate evidenţiind intenţia inculpatului de a suprima viaţa victimei.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, Înalta Curte apreciază că a fost corect indivualizată, cuantumul pedepsei stabilite de instanţa de fond, fiind în concordanţă cu gravitarea deosebită a faptei comise.
În procesul de individualizare judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere toate criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume gradul de pericol social ridicat al faptei comise, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, respectiv prin aplicarea unor lovituri multiple de o asemenea intensitate, întrucât au determinat decesul victimei.
De asemenea, s-au avut în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatului, acesta fiind cunoscut cu antecedente penale el săvârşind fapta în stare de recidivă postcondamnatorie şi postexecutorie prev. de art. 37 lit. a) şi art. 37 lit. b) din C. pen.
Înalta Curte apreciază că în cauză nu se impune reducerea pedepsei în condiţiile în care inculpatul O.V. a fost condamnat anterior pentru comiterea a două infracţiuni de omor iar la scurt timp de la liberarea condiţionată a comis fapta dedusă judecăţii respectiv a treia infracţiune de omor a cărei victimă a fost chiar fratele său.
Toate aceste aspecte dovedesc periculozitatea deosebită a inculpatului ce ar fi impus condamnarea la detenţia pe viaţă şi în nici un caz aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus aşa cum solicită inculpatul.
Neexistând alte motive de casare care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea din oficiu recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat, recursul inculpatului.
Va deduce din pedeapsă prevenţia inculpatului de la 5 octombrie 2009 la zi.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.V. împotriva Deciziei penale nr. 92 din 27 mai 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 5 octombrie 2009 la 25 august 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 535/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 551/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
