ICCJ. Decizia nr. 2960/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2960/2010
Dosar nr. 2221.4/96/2009
Şedinţa publică din 1 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 74 din 15 aprilie 2010, Tribunalul Harghita:
- în baza art. 20 C. pen. şi art. 175 alin. (1) lit. i), alin. (2) raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), l-a condamnat pe inculpatul R.R.G. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. timp de 5 ani, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat;
- în baza art. 71 C. pen., în timpul executării pedepsei inculpatului, ca pedeapsă accesorie, i-a interzis acestuia exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.;
- în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a scăzut din durata pedepsei aplicate durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 19 iulie 2009 până la data de 3 februarie 2010.
- în baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea briceagului corp delict ridicat în cursul urmăririi penale;
- în baza art. 998 C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă V.I. şi l-a obligat pe inculpat să-i plătească părţii civile suma de 5.000 lei daune morale.
- a respins ca neîntemeiat restul pretenţiilor civile;
- în baza art. 998 C. civ., a admis acţiunea civilă formulată de Spitalul Municipal Topliţa şi 1-a obligat pe inculpat să plătească Spitalului Municipal Topliţa suma de 3.182,267 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare a părţii civile V.I., precum şi dobânda legală la această sumă;
- l-a obligat pe inculpat să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum de 3.400 lei.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, în fapt, în dimineaţa de 19 iulie 2009, în jurul orei 5:00, martorii A.A. şi K.V.O. au ieşit de la clubul Malibu din Topliţa. Aceştia urmau să se deplaseze spre clubul My Place, unde să se întâlnească cu C.I.S., victima V.I. şi cu N.C. Pe traseul lor, cei doi s-au întâlnit cu un grup format din martorii S.F., R.O.F. şi V.F.S. Condiţiile în care cele două grupuri de tineri au început să se certe şi să se lovească nu sunt clare, martorii înşişi fiind confuzi, probabil în urma consumului de băuturi alcoolice. Aceştia au recunoscut că se aflau sub influenţa alcoolului.
În apropierea celor două grupuri între care a izbucnit altercaţia se afla şi inculpatul R.R.G., însoţit de martorii L.A. şi V.T.V. Unii dintre tineri au avut o atitudine agresivă şi faţă de aceştia trei. V.T.V. a arătat că a fost bătut de unii dintre tineri, deşi L.A., care a declarat că se afla la o oarecare distanţă şi a privit întreaga scenă, nu confirmă această împrejurare. L.A. a arătat, în schimb, că tinerii „s-au legat" de inculpatul R.R.G.
Partea civilă V.I. a ajuns la locul altercaţiei cu o oarecare întârziere. Fără vreun motiv aparent, inculpatul l-a lovit intempestiv pe partea vătămată, cu un briceag. A aplicat loviri directe repetate şi a vizat zone vitale. În urma confruntării dintre părţi, partea civilă a suferit leziuni traumatice corporale constând în plăgi înjunghiate la nivelul toracelui, abdomenului şi braţului stâng, care au necesitat pentru vindecare 16-18 zile îngrijiri medicale şi care au pus în primejdie viaţa victimei.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale tentativei proprii şi terminate la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. i), raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 20 C. pen.
Analizând antecedentele penale ale inculpatului, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar, tribunalul a constatat că acesta a săvârşit infracţiunea în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
La individualizarea pedepsei care a fost aplicată inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinând că pericolul social concret al infracţiunii este cel specific infracţiunilor contra vieţii, neexistând elemente care să individualizeze în mod deosebit fapta. în ce priveşte persoana inculpatului, s-a constatat că acesta are antecedente penale, relevând persistenţa în comportamentul infracţional şi un pericol sporit pentru societate. A fost avută în vedere şi împrejurarea că, potrivit art. 39 alin. (4) C. pen., în cazul recidivei postexecutorii, pedeapsa este orientată spre maximul special.
Pe latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat că partea civilă V.I. nu a dovedit în niciun fel pretenţiile materiale formulate, acestea fiind, astfel, neîntemeiate. Pretenţiile privind daunele morale au fost apreciate, în schimb, ca fiind întemeiate, din dosarul cauzei rezultând faptul că partea civilă a suferit o tulburare însemnată a mersului firesc al vieţii sale. El a fost supus unei intervenţii chirurgicale care implică durere, riscuri şi frământări. Totodată, viaţa sa a fost pusă în primejdie, această împrejurare implicând un stres emoţional însemnat. în lumina acestor considerente, tribunalul a considerat rezonabilă despăgubirea de 5.000 lei solicitată de partea civilă.
În cauză s-a mai constituit parte civilă Spitalul Municipal Topliţa. Pretenţiile sale constând în contravaloarea serviciilor medicale furnizate victimei au fost apreciate ca fiind întemeiate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul R.R.G., în motivarea căii de atac, fiind contestate legalitatea şi temeinicia hotărârii Tribunalului Harghita. Din perspectiva legalităţii, inculpatul a criticat procedura care a avut loc în cursul judecăţii în prim grad, susţinând că, în mod nelegal, procurorul care a efectuat urmărirea penală a participat la unele şedinţe de judecată care s-au desfăşurat în faţa tribunalului.
Din perspectiva temeiniciei, inculpatul a susţinut, în primul rând, că a acţionat în legitimă apărare, astfel încât soluţia corectă care trebuia dispusă în privinţa sa era aceea de achitare şi nu de condamnare, cum a hotărât prima instanţă.
În al doilea rând, a susţinut că, chiar dacă s-ar ajunge la condamnarea lui, în raport de persoana sa, de situaţia sa familială, de gravitatea faptei şi circumstanţele comiterii acesteia, este prea gravă pedeapsa de 10 ani închisoare care i-a fost aplicată.
Prin Decizia penală nr. 40/A din 10 iunie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul R.R.G. împotriva sentinţei penale nr. 74 din 15 aprilie 2010 pronunţate de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 2221/96/2009 şi, în consecinţă:
A desfiinţat parţial hotărârea atacată, rejudecând cauza în limitele de mai jos:
În conformitate cu art. 345 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul R.R.G., deţinut în altă cauză în Penitenciarul Tg.-Mureş, recidivist, la 8 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi (2), art. 175 alin. (1) lit. i), alin. (2) C. pen., cu reţinerea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Potrivit art. 175, alin. (1), teză finală C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64, alin. (1), lit. a) şi b) C. pen., a interzicerii exerciţiului drepturilor de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi, respectiv, a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani şi 10 luni.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate privind: aplicarea pedepsei accesorii şi natura acesteia; deducerea din pedeapsa principală a perioadei reţinerii şi a arestării preventive; confiscarea briceagului corp delict; modalitatea de soluţionare a acţiunilor civile exercitate în procesul penal de partea civilă V.I. şi de Spitalul Municipal Topliţa; obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză şi cuantumul acestora.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea apelului au rămas în sarcina statului, urmând ca onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 200 lei, să fie plătit din fondurile Ministerului Justiţiei.
În ceea ce priveşte expunerea stării de fapt, constatarea vinovăţiei inculpatului în comiterea tentativei la infracţiunea de omor calificat, încadrarea juridică dată faptei, aplicarea pedepsei accesorii, natura acestei sancţiuni, deducerea din pedeapsa principală a duratei reţinerii şi a arestării preventive, modalitatea de soluţionare a acţiunilor civile exercitate în procesul penal de partea civilă V.I. şi de Spitalul Municipal Topliţa, obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză şi cuantumul acestora, s-a reţinut că hotărârea atacată nu suportă critici.
Procedând, însă, din nou la individualizarea pedepsei de aplicat inculpatului R.R.G. pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor calificat, instanţa de apel a pornit de la criteriile fixate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi de la faptul că aplicarea pedepsei nu trebuie să echivaleze unei acţiuni de răzbunare, ci are ca obiectiv atingerea scopurilor general şi special prescrise de art. 52 C. pen.
În considerarea acestor idei, având în vedere şi particularităţile cauzei,au fost avute în vedere:
- gradul de pericol social concret al infracţiunii comise, reflectat în împrejurări care compun conţinutul constitutiv al tentativei la omor calificat, dar şi extrinseci acestuia, cum sunt, în esenţă: contextul în care au fost aplicate loviturile, modalităţile de acţiune, numărul şi intensitatea violenţelor fizice îndreptate împotriva victimei, obiectul vulnerat folosit, zonele vitale vizate, urmările cauzate constând în atingerea integrităţii corporale a subiectului pasiv şi punerea în primejdie a vieţii acestuia;
- persoana inculpatului, care nu se află la prima confruntare cu legea penală, suferind anterior alte două condamnări din care una pentru o infracţiune care implică şi violenţă. în raport de pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie prin sentinţa penală nr. 30/F din 23 februarie 2004 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, s-a constatat că noua faptă care face obiectul judecăţii este comisă în condiţiile recidivei mari postexecutorii, ceea ce demonstrează că executarea unei pedepse cu închisoarea nu a fost pentru el un avertisment suficient de puternic în vederea îndreptării. în acest context, s-a observat, de asemenea, şi atitudinea inculpatului ulterioară săvârşirii infracţiunii: părăsirea locului incidentului, fără să se preocupe de starea victimei şi să acorde minim ajutor acesteia, fiind preocupat în special de propria scăpare; ascunderea obiectului vulnerant utilizat la comiterea agresiunilor; asumarea parţială a responsabilităţii pentru actele sale, încercând mai curând, în ciuda evidenţei probelor, să acrediteze ideea legitimei apărări. Totodată, inculpatul nu a manifestat nicio disponibilitate să despăgubească victima. A fost avută în vedere şi absenţa oricărei preocupări pentru pregătirea şcolară şi profesională, precum şi pentru găsirea unui loc de muncă stabil care să-i ofere mijloace legale de existenţă;
- dispoziţiile părţii generale a Codului penal incidente în speţă, însemnând prevederile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), privind definirea recidivei mari postexecutorii, ale art. 39 alin. (4) C. pen., asupra modalităţii de sancţionare a recidivei în acest caz; ale art. 20 şi art. 21 C. pen., privind definirea şi sancţionarea tentativei;
- limitele de pedeapsă fixate în textul art. 175 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 21 C. pen.
În consecinţă, s-a apreciat că o pedeapsă principală de 8 ani închisoare, în faţa uneia de 10 ani închisoare la care s-a oprit tribunalul, răspunde principiului proporţionalităţii şi satisface, în concret şi în mod eficient, nevoile reeducări şi ale prevenţiei generale.
Totodată, s-a reţinut că natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, precum şi perspectivele de reeducare ale inculpatului determină alegerea felului şi duratei pedepsei complementare constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) şi b) C. pen., şi anume acelea de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi, respectiv a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani şi 10 luni.
Astfel fiind, întrucât potrivit art. 144 C. pen., prin "săvârşirea unei infracţiuni" se înţelege comiterea "oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă...", s-a apreciat că aplicarea pedepsei complementare este obligatorie în cauză, chiar dacă fapta inculpatului constituie elementele tentativei la infracţiunea de omor calificat.
Cu privire la celelalte motive de apel invocate de inculpat, s-a apreciat că acestea nu pot fi primite.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul R.R.G., solicitând casarea acesteia şi redozarea pedepsei.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că, fără vreun motiv aparent, inculpatul a lovit intempestiv pe partea vătămată, cu un briceag, aplicându-i lovituri directe repetate, care au vizat zone vitale. în urma confruntării dintre părţi, partea civilă a suferit leziuni traumatice corporale constând în plăgi înjunghiate la nivelul toracelui, abdomenului şi braţului stâng, care au necesitat pentru vindecare 16-18 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, critica formulată de către recurentul inculpat nu este întemeiată, Înalta Curte apreciind că instanţa de apel a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice a cestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii şi circumstanţelor personale ale recurentului inculpat.
Este neîndoielnic că fapta săvârşită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracţiune, precum şi împrejurările în care a fost comisă şi modul de acţionare.
Se reţine că pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de constrângere a infractorului, ci şi un mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa aplicându-se, totodată, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Astfel, pedeapsa are şi o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi comportamentul făptuitorului.
Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a procedat la reindividualizarea pedepsei aplicate de către prima instanţă, având în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunii comise, persoana inculpatului, dispoziţiile părţii generale a Codului penal incidente în speţă, dar şi limitele de pedeapsă fixate în textul art. 175 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 21 C. pen.
La stabilirea cuantumului pedepsei principale, se impune a fi avute în vedere şi consecinţele faptei săvârşite de inculpat, respectiv faptul că partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale şi prin gravitatea acestora, i-a fost pusă în primejdie viaţa.
Astfel fiind, se apreciază că pedeapsa aplicată este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât sub aspectul cuantumului, cât şi sub aspectul modalităţii de executare, ţinând cont şi de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al acesteia, consfinţit prin disp. art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.
Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.R.G. împotriva deciziei penale nr. 40/A din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1034/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2964/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
