ICCJ. Decizia nr. 2968/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2968/2010
Dosar nr.3468/87/2009
Şedinţa publică din 1 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 31 din 22 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul B.I., la 10 (zece) ani închisoare.
I s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
I s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 65 C. pen., pe o perioadă de 5 ani, stabilită potrivit dispoziţiilor art. 53 C. pen.
A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, de la 15 octombrie 2009, la zi, 23 martie 2010. A fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului. S-a luat act că părţile vătămate C.M.I. şi F.M.G. nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că la data de 2 decembrie 2008, partea vătămată a mers în vizită la concubina inculpatului, fiind prietene, împreună cu care petrecuse cea mai mare parte a zilei.
La un moment dat, în locuinţă a intrat inculpatul, care se afla în stare de ebrietate, spunându-le că va întreţine raporturi sexuale cu amândouă.
Pe acest fond, concubina sa a început să se certe cu inculpatul, reproşându-i şi faptul că se află în stare de ebrietate, moment în care inculpatul a încuiat uşa locuinţei cu cheia, pe care a băgat-o în ciorapul cu care era încălţat.
Cei doi concubini s-au certat, iar inculpatul a început să spargă mai multe ceşti şi pahare, apoi i-a cerut concubinei sale să întreţină un raport sexual cu ea, însă aceasta a refuzat, pe motiv că era însărcinată, iar inculpatul a început să o ameninţe cu acte de violenţă.
După acest episod, inculpatul i-a cerut părţii vătămate să întreţină un raport sexual cu el iar acesta i-a relatat că este virgină.
În acel moment, inculpatul a luat un cuţit din bucătărie, cu care a ameninţat-o pe partea vătămată.
Pe fondul stării de teamă, partea vătămată s-a dezbrăcat, iar inculpatul a întreţinut un raport sexual cu aceasta.
S-a stabilit că fapta inculpatului, aşa cum a fost descrisă, întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate, instanţa a avut în vedere, potrivit dispoziţiilor art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât gradul de pericol social concret al faptei, modalitatea de săvârşire a acesteia - pe fondul consumului de alcool - asupra unei tinere care nu avea 15 ani împliniţi, era virgină, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, care a săvârşit fapta în stare de recidivă şi pe tot parcursul procesului penal a avut o atitudine de negare a faptei, astfel încât s-a apreciat că prin condamnarea la pedeapsa închisorii de 10 (zece) ani va putea fi atins scopul educativ ale legii penale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B.I., criticând-o pe motiv de nelegalitate şi netemenicie. în susţinerea orală a apelului, inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât din probatoriile administrate nu rezultă că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată fără acordul acesteia, iar partea vătămată nu a prezentat urme de violenţă.
Prin Decizia penală nr. 153/A din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.I. împotriva sentinţei penale nr. 31 din 22 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală.
S-a dedus prevenţia de la 15 ianuarie 2009 la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
Apelantul inculpat a fost obligat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, onorariu avocat oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a înlăturat criticile formulate de către apelant, reţinând că, deşi inculpatul a avut pe tot parcursul cercetărilor o atitudine nesinceră, de negare a faptei reţinute în sarcina sa, vinovăţia lui este pe deplin dovedită, concludente în acest sens fiind declaraţiile date de partea vătămată în cursul urmăririi penale şi la instanţa de fond (filele 8-10, 15-18 d.u.p., fila 22 dosar instanţa de fond), de martorii M.I.N. în cursul urmăririi penale, F.M.G. - tatăl părţii vătămate, F.S. - bunica părţii vătămate, date în cursul urmăririi penale şi menţinute în faţa instanţei de judecată, procesele verbale de confruntare dintre martora M.I.N. şi partea vătămată, precum şi dintre martoră şi inculpatul B.I., concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 2.821/F/2008 din 03 decembrie 2008 emis de SML Teleorman (fila 100 d.u.p.), procesele verbale de căutare a inculpatului care, imediat după comiterea faptei şi începerea urmăririi penale împotriva sa, a plecat în Spania împreună cu concubina sa - martora M.I.N. pentru a se sustrage de la cercetări (filele 62-76d.u.p.), procesul verbal de cercetare a locului faptei şi planşele foto (filele 88-94 d.u.p.).
Astfel, susţinerea inculpatului că nu cunoştea vârsta victimei nu a fost acceptată de instanţa de apel, întrucât din declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză a rezultat că partea vătămată era prietenă cu concubina acestuia, îl cunoştea şi pe inculpat şi venea frecvent în locuinţa acestora.
De asemenea, curtea de apel nu a acceptat nici apărarea formulată de inculpat în sensul că lipsa urmelor de violenţă pe corpul părţii vătămate confirmă consimţământul acesteia la consumarea raportului sexual, întrucât în cazul infracţiunii de viol, constrângerea poate fi de natură fizică sau morală, iar aptitudinea forţei fizice sau a ameninţării de a conduce la rezultatul urmărit se stabileşte în concret, în raport de împrejurările în care s-a comis fapta, fiind avut în vedere şi aspectul legat de împrejurarea că, dacă partea vătămată şi-a dat seama că orice împrejurarea este zadarnică, şi în consecinţă, nu a opus rezistenţă, fapta constituie infracţiunea de viol, deoarece cerinţa legii se referă la exercitarea constrângerii, iar nu la împotrivirea părţii vătămate.
Prin urmare, s-a apreciat că prima instanţă în mod corect a reţinut în sarcina inculpatului comiterea infracţiunii viol, prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., în împrejurările descrise şi susţinute de probatoriile administrate, iar pedeapsa închisorii aplicată acestuia, pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa, corespunde scopului acesteia, definit prin art. 52 C. pen., prin observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei stabilite, faţă de criteriile avute în vedere la individualizarea pedepsei, anterior menţionate, în acord cu prima instanţă, instanţa de apel a apreciat că scopul preventiv, represiv şi educativ al pedepsei nu poate fi atins prin lăsarea în liberate a inculpatului, astfel că se impunea condamnarea acestuia în regim de detenţie.
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, curtea de apel a reţinut că natura faptei săvârşite, ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, apreciindu-se, astfel, că în mod corect exerciţiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.I., fără a indica motivele pe care se întemeiază acesta.
Cu prilejul concluziilor formulate oral în faţa instanţei, apărătorul recurentului inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în sensul reducerii pedepsei aplicate, menţionând, totodată, că renunţă la susţinerile referitoare la lipsa vinovăţiei.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că inculpatul B.I. este autorul infracţiunii de viol comisă la data de 02/03 decembrie 2008 asupra părţii vătămate C.M.I., în vârstă de 14 ani.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, critica formulată de către recurentul inculpat nu este întemeiată, Înalta Curte apreciind că instanţa de fond a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice a cestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii şi circumstanţelor personale ale recurentului inculpat.
Este neîndoielnic că fapta săvârşită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracţiune, precum şi împrejurările în care a fost comisă şi modul de acţionare.
Se reţine că pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de constrângere a infractorului, ci şi un mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa aplicându-se, totodată, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Astfel, pedeapsa are şi o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi comportamentul făptuitorului.
Înalta Curte, în acord cu instanţa de prim control judiciar, constată că, în cauză, pedeapsa aplicată de către prima instanţă este just individualizată, având în vedere dispoziţiile părţii generale a Codului penal incidente în speţă, limitele de pedeapsă fixate de legiuitor, gradul de pericol social concret al infracţiunii comise, modalitatea concretă de săvârşire a faptei (în locuinţa inculpatului, prin ameninţare cu un cuţit, pe fondul unui comportament violent determinat de consumul de alcool), importanţa valorii sociale vătămate şi urmările produse, infracţiunea fiind una de violenţă, îndreptată împotriva integrităţii fizice şi psihice a părţii vătămate, persoana inculpatului, atitudinea de negarea a acestuia, care la scurt timp după începerea urmăririi penale în cauză a plecat în Spania împreună cu concubina sa - martora M.I.N. pentru a se sustrage de la urmărirea penală, influenţa inculpatului asupra concubinei sale pe care a determinat-o să-şi schimbe declaraţiile până la a nega faptul că între inculpat şi partea vătămată ar fi avut loc un raport sexual cu sau fără consimţământul acesteia, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale, nu este la primul contact cu lege penală, fiind în stare de recidivă postexecutorie.
Astfel fiind, se apreciază că pedeapsa aplicată este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât sub aspectul cuantumului, cât şi sub aspectul modalităţii de executare, ţinând cont şi de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al acesteia, consfinţit prin disp. art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.
Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 14 octombrie 2009 la 1 septembrie 2010.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 153/A din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 14 octombrie 2009 la 1 septembrie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1061/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2977/2010. Penal → |
|---|
