ICCJ. Decizia nr. 865/2010. Penal. Ucidere din culpă (art.178 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.865/2010
Dosar nr.1953/85/2007
Şedinţa publică din 5 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 227 din data de 22 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia penală, s-au dispus următoarele:
În baza art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul N.C. fiul lui C. şi P., pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani ce constituie termen de încercare pentru inculpat.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare atrag revocarea suspendării acordate.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998, 999 şi 1000 alin. (2) C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile P.M. şi P.A.I. şi drept urmare, a obligat inculpatul în solidar cu părţile responsabile civilmente Inspectoratul de Poliţie Judeţeană Sibiu şi M.I.R.A. să plătească părţilor civile următoarele:
- suma de 7.350 euro cu titlu de daune materiale,
- suma de 2204,79 RON cu titlu de daune materiale,
- suma de 21.000 euro cu titlu de daune morale, câte 10.500 euro pentru fiecare parte civilă.
A luat act de renunţarea părţii civile P.A.I. la pretenţiile sale la despăgubiri periodice.
A respins celelalte pretenţii civile formulate de părţile civile P.M. şi P.A.I.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 1500 lei cu titlu cheltuieli judiciare.
În baza art. 193 C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească în favoarea părţilor civile suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 54, art. 55 din Legea nr. 136/1995 modificată, a obligat SC B.T.A.T. SA, în calitate de asigurător de răspundere civilă, conform poliţei de asigurare obligatorie, anexă al contractul de asigurare, să preia riscul asigurat şi să plătească părţilor civile despăgubirile şi cheltuielile judiciare stabilite în sarcina inculpatului prin prezenta hotărâre, în limita prevederilor contractului de asigurare existent.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Fapta inculpatului N.C. care, conducând autoturismul din dotare în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe DN 7, pe raza localităţii Boiţa, a produs din culpa sa, un accident de circulaţie, urmare a nerespectării dispoziţiilor legale privind circulaţia pe drumurile publice, accident soldat cu moartea lui P.C. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen.
Prin faptul că defunctul nu a purtat centura de siguranţă şi că a adormit în timp ce inculpatul conducea, influenţând prin aceasta starea acestuia, instanţa reţine o culpă de 15% defunctului în producerea accidentului.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, inculpatul N.C., părţile civile P.M. şi P.A.I., părţile responsabile civilmente M.A.I. şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu şi asiguratorul SC B.T.A.T. SA Cluj - Napoca.
În motivele de apel, sentinţa a fost criticată sub următoarele aspecte:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a reformulat oral, sub aspectul temeiniciei, în faţa Curţii:
Instanţa de fond a omis să facă aplicarea dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 357 alin. (3) C. proc. pen., în sensul stabilirii pedepselor accesorii prev. de art. 64 alin. (1) C. pen.
Instanţa de fond, în mod greşit nu a aplicat prevederile art. 17 C. proc. pen., cu privire la exercitarea din oficiu a acţiunii civile.
Tribunalul se impunea să acorde despăgubiri civile eşalonate părţii civile P.A.I. până la împlinirea vârstei majoratului.
Tribunalul, deşi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 998, 999 şi 1000 alin. (3) C. civ., cu prilejul acordării daunelor materiale nu a stabilit cuantumul acestora pentru fiecare parte civilă, instituind în mod greşit o solidaritate a creditorilor.
În mod eronat Tribunalul a stabilit o culpă concurentă a victimei în producerea accidentului, aceasta aparţinându-i în totalitate inculpatului.
Părţile civile critică soluţia:
În mod greşit instanţa fondului a reţinut în sarcina victimei o culpă în producerea accidentului.
Sumele stabilite cu titlu de daune materiale sunt insuficiente acoperii prejudiciului material încercat (acoperirea creditului ipotecar, avându-se în vedere că ratele aferente au fost suportate pe timpul vieţii de către defunct).
Daunele morale nu reflectă traumele suferite de către părţile civile ca urmare a pierderii soţului şi respectiv, a tatălui, şi care reprezenta un sprijin esenţial pentru membri familiei.
Inculpatul N.C. critică soluţia:
În mod greşit instanţa a reţinut vinovăţia inculpatului în producerea accidentului de circulaţie, aceasta aparţinând exclusiv victimei, care a aţipit pe scaunul din dreapta, fapt ce a determinat dezechilibrarea acesteia şi căderea spre inculpat, împiedicându-l să efectueze manevrele necesare unei conduceri adecvate.
Instanţa nu a dat o apreciere corectă probelor testimoniale şi ştiinţifice administrate în cauză (declaraţia martorului C.T. - fila 102 şi a concluziilor prezentate în cea de-a doua variantă a expertizei de la filele 216 - 235 dosar fond), reţinând, în mod nejustificat, depoziţia martorului V.F. - f. 142, a cărui declaraţie se contrazice.
În cauză se impunea, în condiţiile reţinerii vinovăţiei inculpatului, aplicarea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 C. pen. şi stabilirea unei sancţiuni sub minimul special prevăzut de lege.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, cuantumul despăgubirilor materiale şi morale stabilite este exagerat şi nu reflectă pe deplin prejudiciul încercat de părţi, fiind imperios necesar a se evita o îmbogăţire fără just temei a succesorilor legali.
Partea responsabilă civilmente M.A.I. critică soluţia:
Instanţa fondului a stabilit în mod greşit calitatea sa de parte responsabilă civilmente, atâta timp cât inculpatul are competenţa corespunzătoare unităţii de poliţie din care face parte, iar în caz de continuare a unei măsuri sau activităţi specifice poliţistului poate acţiona şi pe raza teritorială a altor unităţi de poliţie, comunicând despre aceasta unităţii competente.
Despăgubirile civile acordate sunt exagerate şi se impun a fi reduse substanţial, având în vedere culpa victimei în producerea accidentului.
Partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu critică soluţia:
I.P.J. Sibiu nu poate fi angrenată în calitate de parte responsabilă civilmente în suportarea despăgubirilor civile pretinse, întrucât inculpatul a fost angajatul M.A.I. şi nu al I.P.J. Sibiu, iar numirea sau eliberarea din funcţie se realizează de şeful I.P.J. Sibiu, în baza unui ordin de competenţă emis de ministru.
Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii de chemare în garanţie formulată de I.P.J. Sibiu, omiţând să oblige asigurătorul a achita daunele materiale şi morale pe calea chemării în garanţie.
În mod eronat instanţa a inclus în cuantumul daunelor materiale valoarea creditului ipotecar, atâta timp cât aceasta se regăseşte în imobilul dobândit.
Cuantumul daunelor morale este exagerat, raportat la împrejurarea existenţei culpei victimei în producerea accidentului.
Asiguratorul SC B.T.A.T. SA critică soluţia:
Cuantumul despăgubirilor civile este exagerat şi nu reflectă pe deplin prejudiciul material şi moral încercat, reprezentând o sarcină suplimentară şi disproporţionată pentru inculpat.
Prin Decizia penală nr. 50/ A din data de 4 iunie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a dispus următoarele:
A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, părţile civile P.M. şi P.C.A., părţile responsabile civilmente M.A.I., Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu, asigurătorul B.T.A.T. SA şi inculpatul N.C. împotriva sentinţei penale nr. 227 din 22 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosar penal nr. 1953/85/2007.
A desfiinţat sentinţa penală atacată sub aspect penal în ce priveşte omisiunea aplicării pedepselor accesorii şi sub aspect civil, referitor la stabilirea solidarităţii creditorilor, a cuantumului daunelor materiale acordate părţilor civile, a omisiunii stabilirii unei prestaţii periodice în favoarea părţii civile P.C.A.I. şi a obligării asigurătorului SC B.T.A.T. SA la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina inculpatului prin hotărârea de faţă şi procedând la o nouă judecată, în aceste limite:
A aplicat inculpatului N.C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat pedepsele accesorii aplicate pe o durată de 4 ani.
În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. şi art. 1000 alin. (3) C. civ., a obligat pe inculpatul N.C., în solidar cu părţile responsabile civilmente Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu şi M.A.I. să plătească părţii civile P.C.A.I. suma de 348,5 lei cu titlu de despăgubiri materiale periodice pe intervalul 01 martie 2007 - 30 mai 2007.
A Stabilit cuantumul daunelor materiale cuvenite părţii civile P.M. la suma de 2204,79 lei.
A constatat că SC B.T.A.T. SA are calitatea de asigurător în cauză.
A menţinut toate celelalte dispoziţii ale hotărârii penale atacate.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile M.J.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Instanţa fondului a reţinut o stare de fapt corectă în mod obiectiv fundamentată pe actele şi lucrările de la dosar: proces verbal de cercetare la faţa locului (filele 1-3 dosar urmărire penală), planşele fotografice şi schiţa accidentului (filele 5-14 dosar urmărire penală), raportul de constatare medico-legală (autopsie) (filele 15-19 dosar urmărire penală), raportul de constatare medico-legală asupra inculpatului (filele 20-27 dosar urmărire penală), examinarea criminalistică a autoturismului şi planşele fotografice aferente (filele 29-43 dosar urmărire penală), raport de constatare tehnico auto (filele 47-85 dosar urmărire penală), raport de expertiză auto (filele 217-229 dosar fond), declaraţia martorilor C.T. (fila 89 dosar urmărire penală şi fila 102 dosar fond) şi V.F.V. (fila 10 dosar Parchet - fila 142 dosar fond) coroborate cu declaraţiile inculpatului (f. 91-92 dosar urmărire penală, fila 89 dosar fond).
Curtea constată că instanţa fondului a realizat o evaluare judicioasă a probelor din dosar, stabilind în mod clar şi neechivoc culpa concurentă a inculpatului şi a victimei la producerea rezultatului letal, ca urmare a accidentului de circulaţie.
Curtea va reţine, la rândul său, sub aspectul stării de fapt, că în noaptea de 28 februarie / 01 martie 2007, inculpatul N.C. desfăşura activităţi de patrulare pe drumul naţional din judeţul Sibiu alături de colegul său, victima P.C., cu autoturismul din dotare.
După ce iniţial autoturismul a fost condus de victima P.C., sub pretextul că acesta era obosit, conducerea a fost preluată de către inculpat.
Actele dosarului relevă că în dimineaţa zilei de 01 martie 2007, orele 3.00, ajungând cu autoturismul din dotare pe DN 7, în zona localităţii Boiţa, inculpatul părăseşte sensul său de mers şi pătrunzând pe sensul opus, intră în coliziune frontală cu autoutilitara, care circula în mod regulamentar pe ruta Râmnicu Vâlcea - Sibiu.
Datorită impactului puternic dintre cele două autovehicule, victima P.C., care ocupa locul din dreapta faţă al autovehiculului I.P.J., a suferit multiple leziuni în urma cărora a decedat.
Apărările expuse de către inculpat, atât la fond, cât şi în faţa Curţii (motive de apel), sunt contrazise de ansamblul materialului probator de la dosar.
Este improbabil ca victima, care se presupune că ar fi adormit în timpul patrulării, să fi căzut cu întreg corpul pe inculpat, limitându-i în acest mod capacitatea de manevră a autovehiculului.
Curtea reţine, conform procesului verbal întocmit ca urmare a cercetării autoturismului I.P.J. implicat în accident (f. 29-31 d.u.p.) şi a planşelor fotografice întocmite cu aceeaşi ocazie (f. 32-43 d.u.p.), că scaunul din dreapta faţă era rabatat peste bancheta din spate, iar sistemele de prindere ale centurii de siguranţă aferente nu prezintă urme de forţare sau distrugere a mecanismelor de la nivelul acesteia.
Aceste concluzii, cu privire la care inculpatul prezintă serioase suspiciuni, avându-se în vedere că cercetarea s-a realizat la o perioadă de 5 zile de la producerea accidentului, vor fi apreciate de către Curte ca obiective şi reale, având în vedere modalitatea concretă în care s-a realizat investigaţia, precum şi participarea martorilor asistenţi la desfăşurarea acestor cercetări.
Curtea reţine, de asemenea, că inculpatul nu a contestat în acel moment al derulării procedurilor realitatea celor constatate şi nici nu a exprimat obiecţiuni asupra modului concret în care s-au desfăşurat acele investigaţii.
Curtea apreciază, raportat la lucrările dosarului, că susţinerile inculpatului, neconfirmate de altfel de nici un element probatoriu, nu pot determina formarea unei convingeri obiective în sensul exonerării sale de răspundere.
Curtea constată, de asemenea, având în vedere atât procesele verbale de cercetare la faţa locului, procesul verbal de examinare a autoturismului, planşele fotografice şi raportul de expertiză tehnică auto, că atitudinea culpabilă a victimei de a nu purta centura de siguranţă a contribuit, în procentul reţinut de către instanţa de fond, la producerea rezultatului letal.
Ca atare, Curtea consideră că nu poate fi exclusă culpa victimei în săvârşirea infracţiunii şi a producerii rezultatului acesteia.
Referitor la valoarea probantă a raportului de expertiză tehnică auto (filele 217-235) în varianta propusă de la lit. b), Curtea constată că, în cauză, concluziile acestei lucrări se întemeiază într-o mare măsură pe versiunea declarată de către inculpatul N.C. În aceste circumstanţe, în mod întemeiat tribunalul de primă instanţă a apreciat asupra valorii probatorii a acestor concluzii şi care nu se coroborau cu celelalte probe din dosar.
În cauză, Curtea reţine că varianta din raportul de expertiză pe care inculpatul solicita a se întemeia soluţia de achitare nu rezultă din corelarea unor prezumţii suficient de puternice, clare şi concordante şi nici din stări de fapt necontestate.
Curtea consideră astfel, că instanţa fondului a stabilit în mod judicios gradul de culpă al victimei, cât şi al inculpatului în săvârşirea infracţiunii şi producerea rezultatului acesteia.
Vizând latura penală a cauzei, cu referire la aspectele critice invocate de către Parchet, Curtea reţine că instanţa fondului a omis să aplice inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), deşi aceasta este obligatorie în conformitate cu art. 71 alin. (2) C. pen., înfrângând astfel dispoziţiile imperative ale art. 357 alin. (3) C. proc. pen.
Curtea apreciază că în cauză se impune, sub aspectul individualizării acestor pedepse accesorii, interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., considerând că nu trebuie să se recurgă cu uşurinţă la măsura riguroasă a privării de dreptul la vot; de altfel, principiul proporţionalităţii impune necesitatea unei legături vizibile şi suficiente între sancţiune şi comportament, precum şi situaţia persoanei vizate.
Pentru aceleaşi considerente Curtea, constatând că inculpatul nu s-a folosit în mod intenţionat de funcţia sa, în vederea săvârşirii infracţiunii, în cauză neexistând o legătură determinantă între exercitarea funcţiei şi rezultatul produs prin infracţiune, va înlătura din conţinutul pedepsei accesorii ce urmează a fi aplicată dispoziţiile prevăzute la lit. c) a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Continuând examinarea motivelor de apel expuse, în ce priveşte latura penală a cauzei, Curtea reţine, sub aspectul criticilor de netemeinicie vizate de către inculpat, că acestea sunt nefondate.
Curtea constată că sancţiunea penală aplicată inculpatului corespunde pe deplin exigenţelor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind în concordanţă atât cu gradul concret de pericol social al faptei, cât şi cu elementele ce caracterizează profilul socio-moral al inculpatului (statutul său de infractor primar).
Curtea apreciază că o atenuare a răspunderii penale, prin reducerea sancţiunii sub limita minimului prevăzut de lege (2 ani) nu ar corespunde posibilităţilor reale de reeducare ale inculpatului şi nu ar oferi garanţii suficiente privind atingerea scopului preventiv şi educativ instituit de art. 52 C. pen.
Curtea nu neglijează faptul că inculpatul, deşi se află la prima confruntare cu legea penală, a manifestat inconstanţă în cursul procedurilor şi a încercat, în mod evident, contrar probelor din dosar, să-şi atenueze răspunderea şi să o plaseze în sarcina victimei.
Se apreciază astfel că, în speţă, conduita procesuală inadecvată a inculpatului, cât şi pericolul însemnat al faptei comise şi urmările acesteia nu justifică redozarea sancţiunii penale în sensul reducerii pedepsei.
Vizând latura civilă a cauzei, Curtea constată că, aspectele critice invocate de către Parchet, inculpat, părţile responsabile civilmente şi asigurător sunt neîntemeiate.
Curtea reţine că instanţa fondului a omis să aplice prevederile art. 17 C. proc. pen., cu privire la exercitarea din oficiu a acţiunii civile.
Din actele dosarului reiese că la data incidentului partea civilă P.A.I., fiul victimei, era minor, având vârsta de 17 ani şi 9 luni, devenind major la data de 30 mai 2007, pe parcursul judecării cauzei.
Prin încheierea din 17 octombrie 2007 (f. 103) instanţa de fond a luat act de poziţia neechivocă a părţii civile de a renunţa la acţiunea civilă.
Curtea arată însă că, prin prisma exigenţelor impuse de art. 17 C. proc. pen. partea civilă nu era în măsură să renunţe la acest drept, iar instanţa era obligată să se pronunţe din oficiu cu privire la acţiunea civilă.
Principiul disponibilităţii de care a uzat partea civilă nu se aplică în perioada în care acesta nu avea capacitate de exerciţiu deplină.
În acest sens, Curtea constată că Tribunalul se impunea să stabilească despăgubirile periodice lunare în favoarea părţii civile, până la majoratul acestuia.
În procedura apelului, Curtea, solicitând actele necesare realizării unui calcul real asupra contribuţiei efective a victimei la întreţinerea copilului său minor, va stabili în sarcina inculpatului, în conformitate cu art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., obligaţia la plata unei sume de 348,5 lei cu titlu de despăgubiri materiale periodice pentru intervalul 01 martie 2007 - 30 mai 2007.
Suma de 348,5 lei va fi reţinută de către Curte, ca o diferenţă între suma cu care victima contribuia lunar la întreţinerea minorului - 10.980 lei (avându-se în vedere cuantumul veniturilor depuse la fila 79 din dosarul de apel şi împrejurarea că familia era formată din 3 persoane) şi cuantumul pensiei de urmaş aferentă lunilor martie - mai 2007 (fila 93 dosar apel), în cuantum de 963 lei.
Curtea a stabilit cuantumul acestor despăgubiri în funcţie de culpa concurentă de 15% a victimei, reţinută în cauză.
Vizând aspectele critice legate de cuantumul despăgubirilor civile invocate de către inculpat, părţile responsabile civilmente şi asigurător, Curtea apreciază că acestea sunt parţial fondate.
În ce priveşte daunele materiale, Curtea apreciază că instanţa fondului a inclus în mod eronat în cuantumul acestora valoarea parţială a creditului ipotecar contractat de victimă şi soţia sa.
Curtea constată că în cauză nu poate fi reţinută o legătură de cauzalitate directă şi nemijlocită între acţiunea culpabilă a inculpatului şi acest efort financiar suportat de victimă şi partea civilă P.M.
În primul rând, creditul ipotecar nu poate fi privit ca un prejudiciu cert şi real încercat de partea civilă ca urmare a săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, el fiind o cheltuială voluptorie a părţilor, anterioară accidentului.
În al doilea rând, cuantumul sumelor necesare rambursării creditului ipotecar nu poate fi asociat cu noţiunea de prejudiciu cert, atâta timp cât partea civilă are în proprietate imobilul achiziţionat urmare a contractării creditului respectiv.
Curtea apreciază că obligarea inculpatului şi a părţii responsabile civilmente la plata parţială (de ½) din sumele de rambursare ar reprezenta o sarcină excesivă, suplimentară şi nejustificată în raport cu faptele reţinute în actul de sesizare şi prejudiciul real încercat de parte.
În acest sens, Curtea va proceda, cu ocazia judecării apelului, la înlăturarea despăgubirilor stabilite de către instanţa de fond cu acest titlu.
Referitor la critica adusă cuantumului daunelor morale, Curtea reţine că este nejustificată.
Curtea reţine că pierderea sub aspectul afecţiunii şi a sprijinului material a unui soţ, şi respectiv tată, a reprezentat pentru părţile civile o traumă ireversibilă şi care se impune a fi compensată în mod satisfăcător.
Curtea apreciază în acest sens, că urmările în plan afectiv pricinuite părţilor civile şi ruperea echilibrului familial justifică pe deplin satisfacţia echitabilă acordată apelanţilor părţi civile P.M. şi P.A.
Fără a minimaliza suferinţa încercată de către părţile civile, Curtea consideră că o majorare a acestor daune ar reprezenta o sarcină excesivă şi suplimentară pentru inculpat, cu încălcarea principiului proporţionalităţii între valorile necesar a fi restabilite şi comportament.
Curtea constată, sub aspectul calităţii de părţii responsabile civilmente, contestată atât de M.A.I., cât şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu, că ambele sunt ţinute în solidar să răspundă civil alături de inculpat, în considerarea dispoziţiilor art. 1000 alin. (3) C. civ.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 218/2002 privind funcţionarea şi organizarea poliţiei române, cu modificările şi completările ulterioare, Inspectoratul General al Poliţiei Române reprezintă Unitatea Centrală a Poliţiei Române, cu personalitate juridică şi competenţă teritorială generală, care conduce, îndrumă şi controlează activitatea unităţilor de poliţie subordonate.
Potrivit art. 12 alin. (2) din lege, în judeţe se organizează şi funcţionează ca unităţi cu personalitate juridică, inspectoratele de poliţie conduse de un inspector şef, ajutat de adjuncţi.
Art. 28 din lege statuează că în îndeplinirea activităţilor specifice poliţistul are competenţa teritorială corespunzătoare unităţii de poliţie din care face parte, iar în caz de continuare a unei măsuri sau activităţi specifice poliţistului poate acţiona şi pe raza teritorială a altor unităţi de poliţie, comunicând despre aceasta unităţii competente.
Ca atare, Curtea constată că I.P.J. Sibiu are calitatea de parte responsabilă civilmente în cauză, deopotrivă cu M.A.I., prin prisma faptului că I.P.J. este o instituţie în subordonarea M.A.I., care este ordonator principal de credite.
Apărarea în sensul că la momentul activităţii de patrulare nu a fost necesară aprobarea sau avizarea acesteia de către M.A.I. nu reprezintă un motiv pertinent şi suficient pentru a înlătura calitatea de parte responsabilă civilmente şi care este angrenată, aşa cum s-a arătat mai sus, prin prisma calităţii sale de ordonator principal de credite şi de instituţie în subordinea căreia se află I.P.J. Sibiu.
Referitor la cererea de chemare în garanţie, Curtea relevă faptul că aceasta nu poate fi acceptată avându-se în vedere că părţile responsabile civilmente au buget comun.
În altă ordine de idei, în cauză este angrenată răspunderea solidară a inculpatului şi a părţilor responsabile civilmente, această răspundere fiind de natură delictuală, conform art. 998 şi următoarele C. civ., aspect ce exclude, în opinia Curţii, o atare cerere de chemare în garanţie.
Curtea constată, de asemenea, în ce priveşte latura civilă a cauzei, că Tribunalul a stabilit în mod greşit o solidaritate a creditorilor prin acordarea despăgubirilor civile materiale în favoarea ambelor părţi civile.
Curtea reţine astfel că în cauză nu s-a realizat o demarcaţie clară între drepturile celor două părţi civile şi care nu au poziţii egale în ce priveşte prejudiciul material încercat.
Se apreciază astfel că partea civilă P.A.I., datorită vârstei şi calităţii sale, nu era în măsură să suporte cheltuielile necesare aranjării monumentului funerar al victimei.
Ca atare, Curtea va stabili ca despăgubirile materiale constând în sumele necesare ridicării monumentului funerar să fie acordate părţii civile P.M.
Curtea reţine că tribunalul de primă instanţă a obligat SC B.T.T.A. SA să preia riscul asigurat şi să plătească părţilor civile despăgubirile şi cheltuielile judiciare stabilite în sarcina inculpatului prin prezenta hotărâre.
Curtea apreciază, raportat la natura răspunderii asigurătorului, şi care este una contractuală, că obligarea acestei societăţi la plata despăgubirilor nu este oportună, această societate urmând să răspundă în limitele contractului de asigurare existent.
Ca atare, Curtea, reţinând că rezolvarea laturii civile a cauzei este circumscrisă regulilor privind răspunderea civilă delictuală prev. de art. 998 şi urm. C. pen., va constata în speţă calitatea de asigurător a SC B.T.A.T. SA.
Faţă de cele ce preced, Curtea, conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, părţile civile P.M. şi P.C.A., părţile responsabile civilmente M.A.I., Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu, asigurătorul B.T.A.T. SA şi inculpatul N.C. împotriva sentinţei penale nr. 227 din 22 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosar penal nr. 1953/85/2007, desfiinţând hotărârea penală atacată sub aspect penal, în ce priveşte omisiunea aplicării pedepselor accesorii şi sub aspect civil, referitor la stabilirea solidarităţii creditorilor, a cuantumului daunelor materiale acordate părţilor civile, a omisiunii stabilirii unei prestaţii periodice în favoarea părţii civile P.C.A.I. şi a obligării asigurătorului SC B.T.A.T. SA la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina inculpatului prin hotărârea de faţă şi procedând la o nouă judecată, în aceste limite:
Va aplica inculpatului N.C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. va suspenda pedepsele accesorii aplicate pe o durată de 4 ani.
În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. şi art. 1000 alin. (3) C. civ., va obliga pe inculpatul N.C., în solidar cu părţile responsabile civilmente Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu şi M.A.I. să plătească părţii civile P.C.A.I. suma de 348,5 lei cu titlu de despăgubiri materiale periodice pe intervalul 01 martie 2007 - 30 mai 2007.
Va stabili cuantumul daunelor materiale cuvenite părţii civile P.M. la suma de 2204,79 lei.
Va constata că SC B.T.A.T. SA are calitatea de asigurător în cauză.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii penale atacate.
Se va face aplicarea art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
Împotriva acestei soluţii au declarat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, asigurătorul SC B.T.A.T. SA, inculpatul N.C. şi părţile responsabile civilmente M.A.I. şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu.
Parchetul critică soluţia instanţei de apel, ca fiind nelegală şi netemeinică, invocând următorul motiv de recurs:
Reţinând, sub o altă motivaţie, nelegalitatea obligării inculpatului la plata „cotei" de credit contractat cu o bancă comercială, instanţa de apel a omis să consacre acest fapt în dispozitivul hotărârii care este susceptibilă, contrar motivării, să fie executată şi în privinţa sumei de 7350 euro (motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 9 din C. proc. pen.).
Astfel latura civilă a cauzei a fost reformată numai în privinţa atribuirii sumei reprezentând cheltuielile de înmormântare în favoarea soţiei supravieţuitoare; instanţa de apel hotărând menţinerea „celorlalte dispoziţii ale hotărârii penale atacate".
Cum în dispozitivul sentinţei de fond obligaţia plăţii sumei este menţionată distinct şi explicit, asemenea obligaţiei privitoare la dezdăunări morale (câte 10.500 euro pentru fiecare parte civilă), şi cum această menţiune n-a fost înlăturată expres în dispozitivul hotărârii date în apel, rezultă implicit menţinerea ei ca executabilă, deşi în motivare s-a argumentat lipsa de fundament legal a acesteia.
Reiterând punctul de vedere formulat în suplimentarea motivării apelului procurorului, că această sumă nu este pagubă produsă prin infracţiune şi că inculpatul vinovat de producerea decesului unuia dintre soţi nu poate fi obligat să contribuie la sporirea valorii unui bun al acestuia (intrat în comunitatea matrimonială a familiei şi devenit bun succesoral apropriabil de către soţia supravieţuitoare şi de fiu) considerăm că instanţa de apel trebuia să opereze modificarea corespunzătoare motivării şi în dispozitivul hotărârii, pentru a-l face lămuritor şi necontradictoriu.
De asemenea, se critică soluţia şi sub aspectul că în mod greşit s-a reţinut culpă comună (şi a victimei). În sprijinul acestei critici se invocă motivul de recurs prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., cât şi cel prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. (se referă la hotărâri contrare legii sau prin care s-a făcut o aplicare greşită a legii.
Inculpatul N.C., critică soluţia instanţei de apel în ceea ce priveşte greşita obligare a acestuia la plata sumei de 7350 euro cu titlu de daune materiale către părţile civile.
Asigurătorul SC B.T.A.T. SA, critică soluţia instanţei de apel sub aspectul laturii civile, în sensul discriminării daunelor morale şi daunelor materiale care s-au acordat.
M.A.I. critică Decizia instanţei de apel, pe motiv că trebuie să se constate raportul de prepuşenie între inculpat şi I.P.J. Sibiu.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu critică soluţia instanţei de apel, invocând următoarele motive:
Instanţa de fond şi de apel nu s-a pronunţat asupra cererii de chemare în garanţie formulată de I.P.J. Sibiu şi nu obligă asigurătorul de a achita daunele morale şi materiale pe calea chemării în garanţie. Pentru soluţionarea laturii civile, chemarea în garanţie funcţionează pe principiile dreptului civil şi instanţa penală ar trebui să se pronunţe pe cererea de chemare în garanţie formulată de I.P.J. Sibiu şi depusă la judecarea fondului înainte de administrarea probelor. Astfel, asigurătorul nu a fost obligat la plata daunelor în baza contractului de asigurător, pe calea chemării în garanţie, deoarece instanţele nu au dispus asupra cererii de chemare în garanţie.
Pe de altă parte instanţa de fond şi apel, a obligat ambele părţi responsabile civilmente la plata în solidar a sumelor, deşi inculpatul a fost angajatul M.A.I. şi nu al I.P.J. Sibiu. Faptul că şi-a desfăşurat activitatea în cadrul I.P.J. Sibiu nu înseamnă că este angajatul I.P.J. Sibiu. Considerăm că inculpatul a fost angajatul M.A.I., cu desfăşurarea activităţii în cadrul I.P.J. Sibiu. Dovedim această afirmaţie prin faptul că numirea/eliberarea în/din funcţie se realizează de şefului I.P.J. Sibiu, în baza unui ordin de competent; emis de ministru, adică şeful I.P.J. Sibiu, stabileşte raporturile de muncă ale agenţilor de politie în numele M.A.I. şi în baza unui mandat dat de ministru prin ordin de competenţă. Dacă agenţii de poliţie ar fi angajaţii inspectoratelor de poliţie, atunci inspectorul şef ar avea competenţă deplină asupra numirii/destituirii şi salarizării angajatului şi nu ar fi necesară emiterea unui ordin de competenţă. De aceea considerăm, că în situaţia menţinerii condamnării inculpatului, atunci daunele materiale şi morale nu ar trebui achitate în solidar cu I.P.J. Sibiu şi M.A.I., ci numai în solidar cu M.A.I., deoarece acesta este persoana juridică angajatoare.
Referitor la daunele morale, considerăm că se impune respingerea acţiunii civile având în vedere culpa defunctului în agravarea rezultatului accidentului, deoarece defunctul a încălcat o normă rutieră şi o normă internă, care a agravat rezultatul, respectiv faptul că în momentul accidentului nu avea cuplată centura de siguranţă şi că a adormit în timp ce inculpatul conducea influenţând starea acestuia şi înlăturând posibilitatea de a interveni pentru evitarea accidentului în situaţia aţipirii inculpatului. Dovada faptului că decesul ar fi putut fi evitat, constă în faptul că inculpatul, care avea cuplată centura de siguranţa, nu a suferit vătămări esenţiale, iar pe de altă parte dacă defunctul ar fi avut cuplată centura, nu ar fi avut loc vătămarea gravă a cordului, iar urmările accidentului nu ar fi fost grave, având în vedere că defunctul nu a prezentat vătămări esenţiale ale altor organe vitale.
Examinând legalitatea şi legalitatea soluţiei instanţei de apel, atât din punct de vedere al motivelor de recurs invocate de către recurenţi, cât şi din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că în parte criticile formulate de recurenţi sunt fondate în parte, urmând a le admite recursurile formulate pentru următoarele considerente:
Referitor la recursul formulat de parchet, Înalta Curte urmează a admite acest recurs sub aspectul greşitei obligări a inculpatului la plata sumei de 7350 euro, reprezentând „cotă" de contribuţie a victimei la achitarea în viitor, a ratelor scadente, până la achitarea integrală a împrumutului.
Înalta Curte constată că această sumă nu constituie o pagubă derivată din infracţiune şi obligarea inculpatului la această plată echivalează cu îmbogăţirea fără justă cauză a soţiei supravieţuitoare.
Înalta Curte constată că celelalte critici formulate de parchet sunt nefondate, critici care au fost ridicate în faţa instanţei de apel.
Referitor la critica formulată de inculpatul N.C., privind obligarea sa la plata daunelor în cuantum de 7350 euro, Înalta Curte pentru considerentele arătate mai sus, urmează a admite şi recursul formulat de inculpat, sub acest aspect.
De asemenea, se va admite şi recursurile părţilor responsabile civilmente, M.A.I. şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu, pentru aceleaşi motive arătate mai sus, privind daunele în sumă de 7350 euro.
Tot pentru aceste considerente expuse, Înalta Curte va admite şi recursul asigurătorului SC B.T.A.T. SA.
Admiţând recursurile formulate de părţile care le-au declarat, urmează a se casa parţial Decizia instanţei de ape, numai cu privire la omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra obligării inculpatului N.C. în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata sumei de 7350 euro cu titlu de daune materiale, urmând a se înlătura această obligaţie.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Pentru aceste considerente, în baza disp. art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se vor admite în parte recursurile formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, asiguratorul SC G.A. SA, inculpatul N.C. şi recurentele părţi responsabile civilmente M.A.I. şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu împotriva Deciziei penale nr. 50/ A din 4 iunie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Casează parţial Decizia penală atacată numai cu privire la omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra înlăturării măsurii obligării inculpatului N.C. în solidar cu părţile responsabile civilmente M.A.I. şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu la plata sumei de 7350 euro cu titlu de daune materiale şi, rejudecând, în fond:
Înlătură obligarea inculpatului N.C. în solidar cu părţile responsabile civilmente M.A.I. şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu la plata sumei de 7350 euro cu titlu de daune materiale către părţile civile P.M. şi P.A.I.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 798/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3419/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
