ICCJ. Decizia nr. 1116/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1116/2011

Dosar nr. 6512/121/2008

Şedinţa publică din 22 martie 2011

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 34 din 26 ianuarie 2010, Tribunalul Galaţi, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului N.D., din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 14 alin. (2) şi 37 lit. b) C. pen.

În noua încadrare juridică a faptei l-a condamnat pe inculpatul N.D. la o pedeapsă principală de 10 ani închisoare şi la o pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

Conform art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului N.D., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

L-a condamnat pe inculpatul R.N.S. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), în referire la art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a), c), art. 74 alin. (2) şi art. 76 C. pen.

I-a aplicat inculpatului R.N.S., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., iar conform art. 81 - 82 şi art. 71 alin. (5) din C. pen. şi a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 5 ani.

A atras atenţia inculpatului R.N.S. asupra consecinţelor prevăzută de art. 83 C. pen.

În baza art. 14 din C. proc. pen. în referire la art. 998 şi 1003 C. civ., i-a obligat în solidar pe inculpaţii N.D. şi R.N.S., la următoarele despăgubiri civile : 303.205.700 RON - către partea civilă SC "A.I.E." SRL Bucureşti; 237.737.000 ROL - către SC „E.E." SRL Bucureşti; 1.029.980.000 ROL - către SC „B." SRL Bucureşti; 384.236.900 ROL - către SC „V.I." SRL Bucureşti; 1.207.092.100 ROL - către SC „A." SRL Bucureşti; 499.593.400 ROL - către SC „P.I." SRL Dolj; 106.189.900 ROL - către SC „P." SRL Tecuci; 283.220.000 ROL - către partea civilă SC „A.T.C." SRL Bucureşti.

A respins, ca nefondate, celelalte pretenţii civile solicitate în cauză.

Conform art. 189 şi 191 din C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat la plata câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În luna iulie 2005, inculpatul N.D. a înfiinţat SC „D.-C." SRL Galaţi, cu sediul în municipiul Galaţi având ca obiect de activitate vânzarea-cumpărarea de diferite produse.

În a doua parte a anului 2006, inculpatul N.D., ajutat fiind şi de inculpatul R.S.N. a indus în eroare mai multe părţi vătămate prin achiziţionarea de mărfuri şi plata preţului cu file CEC fără acoperire, cauzând un prejudiciu total, la un număr de opt societăţi comerciale, de peste 4 miliarde ROL.

Astfel în luna septembrie 2006, inculpatul N.D. a contactat telefonic pe administratorul părţii vătămate SC „A.I.E." SRL Bucureşti, solicitând de la această firmă achiziţionarea de uleiuri auto şi aditivi în cantităţi mai mari.

După discuţii, s-a perfectat contactul şi s-au livrat produse în valoare de 305.205.700 ROL, stabilindu-se ca plata produselor să se facă prin emiterea unei file CEC, scadentă în termen de 25 zile de la livrarea mărfii.

Fila CEC a fost înmânată de inculpatul R.S.N., reprezentantului părţii vătămate B.J.I., iar când a fost prezentată spre decontare de partea vătămată la bancă a fost refuzată întrucât inculpatul N.D. şi societatea sa nu aveau disponibil în contul bancar.

Nefiind acoperit prejudiciul partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză.

La data de 27 septembrie 2006, inculpatul R.S.N., s-a prezentat ca delegat al SC „D.-C." SRL Galaţi, la sediul SC „E.E." SRL Bucureşti, pentru a ridica mai multe mărfuri, printre care articole electrice şi monitoare, contractate anterior de către inculpatul N.D.

Marfa a fost preluată de inculpatul-delegat R.S., iar pentru plata ei a fost lăsată o filă CEC, ca mijloc de plată.

La termenul stabilit, fila CEC - a fost depusă de partea vătămată la bancă dar a fost refuzată, întrucât inculpatul N.D., nu avea disponibil în contul bancar.

Prejudiciul în valoare de 237.737.000 ROL nu a fost recuperat, motiv pentru care partea vătămată SC „E.E." SRL Bucureşti s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Tot la sfârşitul lunii septembrie 2006, partea vătămată SC „B." SRL Bucureşti a fost contactată de o persoană din cadrul SC „D.-C." SRL Galaţi, solicitând achiziţionarea unei cantităţi de granule de polietilenă, iar în urma discuţiilor s-a perfectat contractul şi s-a stabilit ca plata să se efectueze prin emiterea de file CEC, plătibile în termen de 30 de zile de la ridicarea mărfii.

S-a livrat marfă în mai multe tranşe, în cantitate de 3.500 kg granule şi pentru plată au fost emise două file CEC cu valoare de peste 1 miliard ROL, fiind semnate personal de către inculpatul N.D.

La scadenţă au fost introduse filele CEC la unitatea plătitoare (banca), dar au fost refuzate, întrucât inculpatul N.D. şi societatea sa nu deţineau provizii în contul bancar.

Prejudiciul nu a fost recuperat motiv pentru care partea vătămată SC „B." SRL Bucureşti s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.029.980.000 ROL.

În ziua de 18 octombrie 2006 martorul C.D., reprezentant al părţii vătămate SC „V.I." SRL Bucureşti a fost contactat telefonic de către o persoană din cadrul SC „D.-C." SRL Galaţi, atribuindu-şi numele de „A.G." şi arătând că doreşte să cumpere mai multe mărfuri, în special bandă de marcaj contur.

S-a convenit telefonic perfectarea contractului pentru livrarea a 54 role de marcaj şi s-a stabilit plata preţului prin emiterea de file CEC, plătibile în termen de 10 zile de la livrarea mărfii.

Marfa a fost ridicată şi transportată în Galaţi la dispoziţia dată de inculpatul N.D. şi tot acesta a semnat filele CEC, care au fost refuzate la bancă datorită lipsei de provizie în contul bancar.

Partea vătămată nu şi-a recuperat prejudiciul, motiv pentru care s-a constituit parte civilă în cauză.

La data de 21 septembrie 2006 a fost transmisă prin „fax" către partea vătămată SC „A." Bucureşti o comandă din partea SC „D.-C." SRL Galaţi, solicitându-se cumpărarea mai multor profile PVC, de la societatea parte vătămată.

În urma solicitărilor s-a perfectat contractul şi s-a stabilit livrarea în prima decadă a lunii octombrie 2006 a unei cantităţi de profile PVC către societatea administrată de inculpatul N.D., în valoare de 1.207.092.100 ROL.

Deşi a fost ridicată marfa, aceasta nu a fost plătită cu monedă lichidă, fiind emise file CEC, ca mijloc de plată, aceste file fiind refuzate la unitatea bancară, întrucât inculpatul N.D. nu dispunea de lichiditate în contul bancar.

Partea vătămată nu şi-a recuperat prejudiciul motiv pentru care s-a constituit parte civilă în cauză.

La începutul lunii septembrie 2006, tot de la societatea inculpatului N.D. SC „D.-C." SRL, a fost transmisă o comandă prin Fax, către SC „P.I." SA Dolj, prin care se solicita achiziţionarea de radiatoare din oţel de diferite dimensiuni.

Imediat a luat legătura telefonic cu reprezentanţii părţii vătămate şi inculpatul N.D., căzând de acord cu condiţiile contractului, inclusiv cu plata care a fost stabilită a se efectua prin emiterea de file CEC.

Partea vătămată a livrat marfa la Galaţi unde a fost şi un reprezentant al acesteia, care s-a întâlnit cu inculpatul R.S.N., acesta înmânând personal filele CEC, ca mijloc de plată, martorului C.M., reprezentantul părţii vătămate din Judeţul Dolj.

După un timp, filele CEC au fost prezentate la bancă pentru decontare, dar au fost refuzate, reprezentanţii părţii vătămate luând legătura telefonic cu inculpaţii, dar aceştia nu au mai fost de găsit şi în cele din urmă prejudiciul nu a fost recuperat, partea vătămată constituindu-se parte civilă în cauză cu suma de 499.593.400 RON.

În ziua de 10 octombrie 2006, partea vătămată SC „P." SRL Tecuci a primit o comandă din partea SC „D.-C." SRL Galaţi, prin care se solicită achiziţionarea de diferite scule şi utilaje printre care: maşini de găurit; polizoare; fierăstrae circulare; rindele, etc.

S-a luat imediat legătura telefonică şi de către inculpatul N.D., perfectându-se contractul de vânzare-cumpărare şi în acelaşi timp s-a stabilit ca plata preţului să se facă prin emiterea de file CEC.

Marfa a fost ridicată la data de 17 octombrie 2006, de către inculpatul R.S.N. care s-a prezentat ca delegat al inculpatului N.D., iar ca mijloc de plată a lăsat o filă CEC semnată de N.D. pentru preţul produselor de 106.189.900 RON.

La scadenţă fiind introdusă la plată fila CEC a fost refuzată, partea vătămată nu şi-a recuperat prejudiciul motiv pentru care s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.

În sfârşit, continuând aceleaşi metode, la data de 29 septembrie 2006, partea responsabilă civilmente SC „D.-C." SRL Galaţi, a solicitat pe bază de contract de la SC „A.T.C." SRL Bucureşti, livrarea de centrale termice în valoare de 283.220.000 RON.

S-a convenit ca preţul produsului să fie achitat prin emiterea de file CEC ca mijloc de plată, fiind emise în acest sens filele CEC cu seria BK X şi BK Y.

După introducerea filelor CEC la unitatea plătitoare, acestea au fost refuzate, întrucât inculpaţii şi societatea lor SC „D.-C." SRL Galaţi nu dispuneau de lichidităţi în contul bancar.

Întrucât partea vătămată SC „A.T.C." SRL Bucureşti, nu şi-a recuperat prejudiciul aceasta s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 283.220.000 RON.

Prejudiciul total cauzat celor 8 părţi vătămate a fost de 4.051.985.000 ROL, nu a fost recuperat, iar cei doi inculpaţi în faza de urmărire penală nu au putut fi audiaţi întrucât erau plecaţi din ţară.

Pe rolul Tribunalului Galaţi, cauza a fost înregistrată la nr. 6512 din 06 octombrie 2008.

Părţile vătămate legal citate s-au constituit părţi civile, indicând în general acelaşi prejudiciu material care a fost invocat şi în faza de urmărire penală.

Situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu a fost confirmată şi prin probele verificate şi administrate în faza de judecată.

Astfel în faza de judecată inculpatul R.N.S. a fost prezent, arătând că are un loc de muncă în Italia şi prin declaraţia dată recunoaşte în general fapta comisă.

Din declaraţia inculpatului R.S., rezultă că acesta nu era acţionar sau administrator la SC „D.-C." SRL Galaţi, fiind angajat la această societate câteva luni în toamna anului 2006 şi ajutându-l pe inculpatul N.D. la achiziţionarea unor produse pe care acesta le contracta cu diferite societăţi.

Inculpatul a mai arătat că a fost la câteva societăţi de unde a ridicat mărfuri pe care le aducea în Galaţi iar ca mijloc de plată a lăsat file CEC, care erau completate şi semnate de inculpatul R.N.S.

De asemenea, inculpatul a mai arătat că nu ştia care este situaţia financiar-contabilă a SC „D.-C." SRL Galaţi, societate administrată permanent de inculpatul N.D., el fiind singurul angajat, efectuând unele activităţi de agent comercial. în drept, s-a reţinut că fapta inculpatului N.D., care în toamna anului 2006, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţionând în numele unei societăţi comerciale a indus în eroare un număr de 8 părţi vătămate, emiţând file CEC fără acoperire, pentru mărfurile cumpărate şi cauzând în total un prejudiciu de peste 4 miliarde ROL, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În privinţa acestui inculpat constatându-se că este recidivist conform art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), tribunalul a dispus în baza art. 334 din C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei cu reţinerea stării de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), aşa cum a solicitat de altfel şi procurorul de şedinţă.

În drept fapta inculpatului R.N.S., care în toamna anului 2006, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în mod repetat a ajutat şi înlesnit înşelarea de către N.D. a celor 8 părţi vătămate, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), în referire la art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Împotriva Sentinţei penale nr. 34 din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Galaţi au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, inculpatul R.N.S. şi partea civilă SC A.I.E. BUCUREŞTI.

Parchetul, prin motivele de apel, a criticat hotărârea primei instanţe ca netemeinică, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul R.N.S., pentru motivele prezentate pe larg în partea introductivă a prezentei decizii, motive care, în sinteză, privesc următoarele aspecte:

- în mod nejustificat prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatul R.N.S. circumstanţe atenuante judiciare şi i-a aplicat acestuia o pedeapsă situată cu mult sub limita minimă specială prevăzută de lege, pedeapsă care apare ca excesiv de blândă în raport cu gravitatea faptelor săvârşite.

- modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului R.N.S. a fost greşit individualizată, prima instanţă dispunând în mod nejustificat suspendarea condiţionată a executării;

- în raport de pedeapsa aplicată, ţinându-se cont şi de natura şi gravitatea faptelor, s-ar fi impus, în cazul inculpatului R.N.S., aplicarea şi a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, b) şi c) C. pen.

Inculpatul R.N.S., prin apărătorul ales, a invocat nelegalitatea hotărârii apelate, susţinând că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa. în acest sens, apărătorul ales a susţinut că acţiunile inculpatului s-au încadrat în limitele calităţii de lucrător comercial, angajat al SC D.-C. SRL Galaţi şi că personal nu a întreprins activităţi de natură să inducă în eroare pe reprezentanţii societăţilor comerciale - părţi vătămate.

Pentru acest motiv, a solicitat să fie achitat în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Partea civilă SC A.I.E. SRL Bucureşti a invocat, prin motivele de apel formulate în scris, netemeinicia hotărârii primei instanţe sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului R.N.S.

La termenul de judecată din data de 1 octombrie 2010, reprezentantul legal al părţii civile apelante şi-a retras motivele de apel formulate în scris, criticând hotărârea primei instanţe doar pentru motivul că încă nu şi-a recuperat prejudiciul în valoare de 303.205.200 ROL la plata cărora inculpaţii au fost obligaţi.

Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, prin Decizia nr. 122/A pronunţată la 8 octombrie 2010 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul R.N. şi partea civilă SC A.I.E. Bucureşti.

A desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 34 din 26 ianuarie 2010, numai în ceea ce priveşte latura penală şi numai referitor la inculpatul R.N.S. În rejudecare a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpatul R.N.S.

Prin recursul parchetului Decizia este criticată pentru netemeinicie, în ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate şi modalitatea de executare a pedepsei, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Inculpatul a criticat sentinţa şi Decizia ca fiind nelegale şi netemeinice invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 14, 17, 172 C. proc. pen.

A susţinut în esenţă că situaţia de fapt a fost greşit stabilită. Astfel a lucrat în cadrul firmei condusă de inculpatul N.D., în perioada august 2006 - octombrie 2006, iar faptul că a semnat în calitate de reprezentant al societăţii fără a avea nicio calitate în societate, fila cec fiind ulterior folosită pentru a produce consecinţe juridice nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Stabilirea contribuţiei sale în producerea prejudiciului şi la inducerea în eroare a părţilor civile s-a făcut greşit pe baza declaraţiilor martorilor care au declarat „Ştiu că R. este cel care a ridicat marfa"; „la punctul de lucru s-a prezentat R.S. în calitate de delegat ..."; „între timp reprezentantul societăţii a semnat factura ..." Toate probele sunt indirecte şi se datorează modului în care coinculpatul N.D. a conceput săvârşirea infracţiunilor.

Are o pregătire precară, este tânăr şi a fost atras într-o operaţiune ilicită de celălalt inculpat care are un cazier respectabil, a fost simplu executant, greşind prin devotamentul arătat patronului.

Recursurile sunt nefondate.

Din cuprinsul actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că instanţele au stabilit o situaţie de fapt corectă în concordanţă cu probele administrate.

Din probele administrate rezultă că inculpatul deşi era un simplu angajat al SC D.-C. SRL Galaţi, cum de altfel a şi declarat în faţa primei instanţe şi-a depăşit de multe ori atribuţiile de serviciu, fiind mâna dreaptă a inculpatului N.D., cel care ducea la îndeplinire rezoluţia infracţională a acestuia.

Inculpatul şi-a declinat în mai multe rânduri calitatea de patron, administrator delegat sau împuternicit tocmai pentru a spori încrederea celor cu care derula afaceri (martorii P.I., G.M., S.E., L.M.).

Tot inculpatul s-a implicat ajutându-l astfel pe N.D., şi în valorificarea mărfurilor ridicate de la părţile vătămate, aspect declarat de şoferii care au transportat mărfurile.

De altfel, chiar inculpatul audiat în cursul cercetării judecătoreşti a recunoscut că a semnat - având împuternicire în bancă - două file cec din care una în valoare de 200.000.000 RON şi alta de 300.000.000 RON şi că l-a ajutat pe coinculpat să comercializeze o cantitate de ulei pe care a dus-o la Călăraşi.

Rezultă din cele arătate că inculpatul a acţionat în calitate de complice, la infracţiunile săvârşite de inculpatul N.D., încadrarea juridică reţinută de instanţe fiind legală şi temeinică.

Instanţele au făcut o justă individualizare a pedepsei ţinând cont de criteriile de individualizare arătate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Astfel s-a reţinut corect că inculpatul a avut o contribuţie mult mai redusă decât a inculpatului N.D., în derularea activităţilor infracţionale, fără a fi dovedit că a urmărit un folos propriu în afara obţinerii salariului ce i se cuvenea.

Tinereţea inculpatului 23 ani, lipsa antecedentelor penale cum şi situaţia familiară - este tatăl unui copil de 6 ani care prezintă sindromul de autism sever ca şi conduita personală au fost avute în vedere atât la stabilirea pedepsei cât şi a modalităţii de executare.

Înalta Curte constatând că hotărârile pronunţate sunt legale şi temeinice urmează să respingă recursurile ca nefondate conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpatul R.N.S. împotriva Deciziei penale nr. 122/A din 8 octombrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 martie 2011.

Procesat de GGC - LM

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1116/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs