ICCJ. Decizia nr. 3127/2011. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3127/2011

Dosar nr.4683/121/2009

Şedinţa publică din 20 septembrie 2011

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 186 din 07 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi a fost condamnat inculpatul C.V. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen.

A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art 13 alin. (1), (2) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului C.V., acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale sporită la 9 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale.

A fost condamnat inculpatul H.M., la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, sporită la 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale.

A fost condamnat inculpatul D.V.C., la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art 26 C. pen., raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

A fost condamnată inculpata A.C.C. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.

A fost condamnată aceeaşi inculpată la o pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.

A fost condamnată aceeaşi inculpată la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatei, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită la 4 ani şi 6 luni închisoare.

În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpaţilor C.V., H.M., D.V.C. şi A.C.C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor C.V. şi H.M., iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată acestora perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 22 iunie 2009 la zi, respectiv 07 mai 2010. În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.V.C. perioada executată, începând cu data de 22 iunie 2009 şi până la data de 24 august 2009, când a fost înlocuită măsura arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea prin Decizia penală nr. 108/R din 24 august 2009 a Curţii de Apel Galaţi. S-a menţinut măsura obligării de a nu părăsi localitatea luată faţă de inculpatul D.V.C. până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 118 lit. f) C. pen., coroborat cu art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpaţi a cantităţii de 167,5 grame rezină de canabis, aflată în custodia Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia cazier Judiciar - Serviciul Evidenţă Operativă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 118 lit. e) C. pen., coroborat cu art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea sumei de 220 RON, de la inculpaţii C.V. şi H.M. (câte 110 RON de la fiecare) sumă de bani ce a fost dobândită în mod vădit de aceştia din vânzarea de droguri de risc.

Conform art. 118 lit. e) C. pen., coroborat cu art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, s-a dispus confiscarea de la inculpaţii C.V. şi A.C.C. a sumei de 10.000 RON (câte 5.000 RON fiecare), sumă de bani ce a fost dobândită în mod vădit în urma comiterii infracţiunii de trafic de fiinţe umane.

În baza art. 189 - 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Galaţi au fost cercetaţi şi trimişi în judecată inculpatul C.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen.; art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen.; inculpatul H.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; inculpatul D.V.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); şi inculpata A.C.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.; art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.

S-a reţinut că inculpaţii C.V., H.M. şi D.V.C., sunt locuitori ai municipiului Galaţi, niciunul nu avea vreo ocupaţie stabilă, se cunoşteau din anul 2000 fiind în relaţii amicale.

La începutul anului 2009, inculpatul C.V. l-a cunoscut şi pe inculpatul H.M., devenind prieteni, iar în cursul lunii aprilie s-a mutat împreună cu acesta în garsoniera inculpatului H.M. din municipiul Galaţi, str. C.

Ulterior, prin intermediul inculpatului C.V., inculpatul D.V.C. l-a cunoscut şi pe inculpatul H.M.

Conform declaraţiilor acestuia, inculpatul D.V.C. obişnuia să îşi suplimenteze veniturile prin achiziţionarea de la diverşi cetăţeni moldoveni şi revânzarea la un preţ superior a unor cantităţi de ţigări provenind din Republica Moldova, împrejurare ce era cunoscută de inculpatul C.V.

Inculpatul D.V.C. a arătat că într-una din zilele de la sfârşitul lunii mai - începutul lunii iunie 2009, a fost contactat de către inculpatul C.V., care i-a solicitat să îi facă rost de droguri din Republica Moldova, urmând să îi dea în schimb o parte din profitul obţinut din valoarea acestora, susţinând însă că a refuzat propunerea. De asemenea, inculpatul D.V.C. a arătat că inculpatul C.V. a revenit cu aceeaşi propunere şi la jumătatea lunii iunie 2009.

La începutul lunii iunie 2009, inculpatul C.V. a adus la garsoniera unde stătea împreună cu inculpatul H.M. o ţigară cu canabis, pe care i-a arătat-o acestuia din urmă, comunicându-i că poate face rost de o cantitate mai mare din drogul respectiv. Inculpatul C.V. i-a solicitat inculpatului H.M. să îi găsească persoane interesate să cumpere o cantitate mai mare de canabis, urmând să împartă profitul obţinut. Inculpatul H.M. a acceptat propunerea şi a început să caute astfel de persoane interesate, abordându-l printre alţii şi pe numitul T.R.

Cât priveşte implicarea în această fază a inculpatului D.V.C., inculpatul C.V. susţine însă că l-a abordat pe acesta abia după ce inculpatul H.M. i-a solicitat să facă rost de droguri. Inculpatul C.V. a mai arătat că inculpatul D.V.C. a acceptat să îl pună în legătură cu un cetăţean din Republica Moldova care ar putea să îi furnizeze droguri, urmând ca mai întâi să îl contacteze el pe acesta.

La data de 10 iunie 2009 organele de poliţie s-au sesizat din oficiu că inculpaţii C.V. şi H.M. oferă spre vânzare o cantitate importantă de canabis, cu ajutorul învinuitului T.R. Ca atare, prin Ordonanţa nr. 2/A/16 iunie 2009 emisă de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi a fost autorizată pentru o durată de 30 de zile, folosirea investigatorilor acoperiţi „T.F." şi „V.M." şi a colaboratoarei acestora „C.G.", care să procure droguri de risc de la aceştia. Aceasta din urmă, ce a fost audiată în cauză în calitate de martor cu identitate protejată, sub acelaşi nume de „C.G.", îi cunoscuse pe inculpaţii C.V. şi H.M. prin intermediul numitului T.R. Acţionând în baza acestei autorizaţii, la aceeaşi dată de 16 iunie 2009, în jurul orelor 15,30, investigatorii acoperiţi „T.F." şi „V.M." şi colaboratoarea acestora „C.G." s-au întâlnit cu inculpaţii C.V. şi H.M. în incinta benzinăriei O.M.V. amplasată pe şoseaua municipiului Galaţi. Cu ocazia întâlnirii cei doi inculpaţi s-au oferit să le vândă investigatorilor cantitatea de 500 de grame canabis, la preţul de 20 RON gramul.

Mai mult, inculpaţii au solicitat un avans de 200 RON, sumă ce a fost plătită de investigatori inculpatului C.V., stabilind cu inculpaţii să păstreze ulterior legătura telefonic, prin intermediul colaboratoarei „C.G.".

Momentul întâlnirii între investigatori, colaboratoarea acestora şi cei doi inculpaţi, a fost surprins printr-o înregistrare video, autorizată prin Ordonanţa provizorie nr. 6/AP/2009 din 16 iunie 2009 a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi, a cărei valabilitate a fost confirmată de Tribunalul Galaţi prin Încheierea de şedinţă din 19 iunie 2009, în Dosarul nr. 3438/121/2009.

În paralel, s-a procedat iniţial la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicaţiilor telefonice ale inculpatului C.V., purtate de la un post telefonic mobil (cartelă prepaid), în baza Ordonanţei provizorii nr. 5/AP/12 iunie 2009 emisă de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi pe o durată de 48 de ore şi care a fost confirmată de Tribunalul Galaţi prin Încheierea de şedinţă din 17 iunie 2009, în Dosar nr. 3352/121/2009 .

Dintre convorbirile interceptate şi înregistrate în baza acestei ordonanţe relevanţă pentru cauză prezintă convorbirea din 14 iunie 2009, orele 10:15 purtată de inculpatul C.V. de la un post telefonic cu învinuitul T.R., la alt post telefonic, convorbire în care inculpatul îşi manifestă neîncrederea în „seriozitatea" colaboratoarei „C.G.", solicitându-i totodată învinuitului să discute pe această temă şi cu inculpatul H.M. De asemenea, relevanţă poartă şi convorbirea avută în aceiaşi dată, orele 11:27 de inculpatul C.V. cu inculpatul H.M., în care cei doi inculpaţi discută tot despre „seriozitatea" colaboratoarei „C.G.", inculpatul H.M. sugerând ca pentru a o verifica să îi solicite acesteia la următoarea întâlnire un avans de 400 RON.

În continuare, s-a procedat la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicaţiilor telefonice ale inculpatului H.M., purtate de la un post telefonic mobil (cartelă prepaid), în baza autorizaţiei din 15 iunie 2009 emisă de Tribunalul Galaţi prin Încheierea de şedinţă din 15 iunie 2009, în Dosarul nr. 3320/121/2009, pe o durată de 30 de zile.

În ziua de 19 iunie 2009, la ora 17:42, inculpatul H.M. aflat la un post telefonic a fost contactat de aceeaşi persoană de sex masculin rămasă neidentificată aflată la un alt post telefonic, care i-a solicitat două sute grame de haşiş, fiind refuzat de inculpat, care l-a anunţat că are deja alt cumpărător pentru droguri.

În ziua de 21 iunie 2009, la ora 16:09, inculpatul H.M., aflat la acelaşi post telefonic a fost contactat de o persoană de sex masculin rămasă neidentificată aflată la un post telefonic, care, de asemenea, i-a solicitat droguri. În aceiaşi zi, la ora 20:36, inculpatul H.M., a fost contactat de o persoană de sex masculin rămasă neidentificată, aflată la un post telefonic, inculpatul anunţându-l că a procurat 200 grame de canabis, din care a confecţionat o ţigară pe care poate să i-o ofere drept probă.

De asemenea, s-a procedat la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicaţiilor telefonice ale inculpatului C.V. purtate de la un post telefonic mobil (cartelă prepaid), în baza autorizaţiei din 17 iunie 2009 emisă de Tribunalul Galaţi prin Încheierea de şedinţă din 17 iunie 2009, în Dosarul nr. 3370/121/2009, pe o durată de 30 de zile.

În ziua de 18 iunie 2009, la ora 13:14 inculpatul C.V., aflat la postul telefonic menţionat mai sus a fost contactat de o persoană aflat la un alt post telefonic (numitul T.R.), căruia i-a povestit despre întâlnirea avută cu investigatorii sub acoperire şi colaboratoarea acestora. În aceiaşi zi la ora 13:27 inculpatul C.V. a luat legătura cu o persoană aflată la un post telefonic, inculpatul D.V.C., interesându-se despre demersurile făcute de către acesta pentru procurarea drogurilor din Republica Moldova, iar la orele 17:08, 17:10, 18:37 inculpatul C.V., a purtat mai multe discuţii cu numitul T.R. despre o viitoare întâlnire pe care urmează să o aibă cu investigatorii sub acoperire şi colaboratoarea acestora. De asemenea, la ora 20:26 inculpatul C.V. a fost contactat de inculpatul D.V.C. care l-a anunţat că drogurile vor sosi ziua următoare.

În ziua de 19 iunie 2009, la ora 18:46, inculpatul C.V. a fost contactat de inculpatul D.V.C. căruia i-a reproşat că nu a primit drogurile solicitate. În ziua de 21 iunie 2009, la ora 12:59, inculpatul C.V. de la acelaşi post telefonic a trimis un mesaj către inculpatul H.M. cu următorul conţinut „într-o ora iau aia" .

În ziua de 21 iunie 2009, la ora 16:25 inculpatul C.V. de la acelaşi post telefonic a luat legătura cu colaboratoarea „C.G.", pe care a anunţat-o că a primit drogurile promise. La ora 19:50 a fost contactat de inculpatul D.V.C., căruia i-a povestit că a consumat din drogurile primite, confirmându-i că acestea sunt de calitate, interlocutorul interesându-se la rândul său de stadiul vânzării acestora. La ora 19:59 inculpatul C.V. a luat legătura cu inculpatul H.M., căruia i-a confirmat că vor vinde drogurile investigatorilor sub acoperire, nepermiţându-i să mai contacteze alţi cumpărători. La ora 22:59, inculpatul C.V. a luat legătura cu inculpatul H.M., cei doi întrebându-se reciproc dacă au fost contactaţi de investigatorii sub acoperire, la ora 23:55 inculpatul C.V. a fost contactat de o persoană de sex masculin rămasă neidentificată, aflată la un post telefonic, care i-a solicitat să se întâlnească pentru a procura droguri de la inculpat, iar la ora 23:57, inculpatul a luat legătura cu inculpatul H.M. căruia i-a cerut să se întâlnească cu interlocutorul anterior pentru a-i da drogurile.

În declaraţia dată în cauză inculpatul H.M. a arătat că într-adevăr, la solicitarea inculpatului C.V., a vândut în seara respectivă unui tânăr „G.", pe care îl cunoştea de la un anume „K.", o ţigară cu canabis contra sumei de 20 RON, bani pe care i-a predat imediat inculpatului C.V.

În ziua de 22 iunie 2009, la ora 00:19 inculpatul C.V. a luat legătura cu o persoană de sex masculin rămasă neidentificată, aflată la un post telefonic, căruia i s-a oferit să îi vândă droguri, probabil ecstasy, la ora 11:13 a luat legătura cu inculpatul D.V.C., căruia i-a solicitat şi o mostră de drog de alt tip, probabil ecstasy şi la ora 11:29 inculpatul C.V. a luat legătura din nou cu inculpatul D.V.C., căruia i-a comunicat că se va întâlni în scurt timp cu cumpărătorii drogurilor. La ora 12:19 inculpatul C.V. a fost contactat de inculpatul D.V.C., care i-a comunicat că s-a interesat de preţul drogurilor solicitate.

De asemenea, s-a procedat la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicaţiilor telefonice ale inculpatului D.V.C., purtate de la un post telefonic mobil (cartelă prepaid), în baza autorizaţiei din 17 iunie 2009 emisă de Tribunalul Galaţi prin Încheierea de şedinţă din 17 iunie 2009, în Dosarul nr. 3370/121/2009, pe o durată de 30 de zile.

În ziua de 18 iunie 2009, la ora 15:13, inculpatul D.V.C. a luat cu un cetăţean din Republica Moldova rămas neidentificat aflat la un postul telefonic, cu care a discutat despre drogurile pe care urma să i le procure acesta.

La ora 15:16 a luat legătura cu un cetăţean din Republica Moldova, rămas neidentificat, aflat la un post telefonic, şi a purtat următoarea discuţie: „Inculpatul: Vezi îndeasă şi tu oleacă paharele alea! Persoana neidentificată: Păi da, păi eu mai apăs aşa, mai.. Inculpatul: Bine, bine, bine."

În ziua de 20 iunie 2009, la ora 12:05 inculpatul D.V.C. aflat la acelaşi post telefonic a fost contactat de inculpatul C.V., aflat la un alt post telefonic, căruia i-a povestit de discuţiile avute cu cumpărătorii drogurilor.

În ziua de 21 iunie 2009, la ora 12:34, inculpatul D.V. a luat legătura cu un cetăţean din Republica Moldova rămas neidentificat, aflat la un post telefonic, care i-a comunicat că a ajuns în posesia drogurilor solicitate şi i le va aduce. Nu s-au putut stabili cu exactitate împrejurările în care drogurile procurate de inculpatul D.V.C. au ajuns în posesia inculpatului C.V., însă acesta din urmă a susţinut că în data de 21 iunie 2009, în jurul prânzului, în timp ce se afla la locuinţa inculpatului D.V.C., acesta a primit un telefon. A precizat că personal nu a asistat la discuţie însă, după finalizarea acesteia, inculpatul D.V.C. i-a cerut ca după jumătate de oră să se ducă să ia drogurile de sub un autoturism abandonat, ce se afla parcat în apropierea locuinţei inculpatului D.V.C., ceea ce a şi făcut.

S-a reţinut însă că inculpatul D.V.C. nu a purtat o asemenea discuţie telefonică pe postul telefonic a cărei interceptare a fost autorizată în cauză, iar susţinerile inculpatului C.V., conform cărora s-ar fi întâlnit anterior, personal, cu cetăţeanul moldovean cu care fusese pus în legătură de către inculpatul D.V.C., nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, fiind lipsite de orice credibilitate.

Inculpatul C.V. a susţinut că a lăsat peste noapte în autoturismul său - sacoşa conţinând canabis sub formă de marijuana precum şi un cântar din plastic, lucru susţinut şi de inculpatul H.M. Martorele E.D.R. şi P.I. cât şi inculpata A.C.C. au arătat că punga cu marijuana a fost adusă de inculpatul C.V. la locuinţa inculpatului H.M., după ce inculpatul C.V. fusese plecat la inculpatul D.V.C. Inculpaţii C.V. şi H.M. ar fi cântărit cantitatea de marijuana cu un cântar din plastic rezultând 180 de grame şi au confecţionat dintr-o mică parte a drogurilor două ţigări, din care una au consumat-o. De asemenea, inculpata şi martorele au susţinut că cea de-a doua ţigară a fost vândută de cei doi inculpaţi în aceeaşi seară unor tineri necunoscuţi, împrejurare confirmată atât de declaraţiile iniţiale ale inculpatului H.M. cât şi din conţinutul convorbirilor telefonice interceptate, aşa cum au fost expuse mai sus.

În data de 22 iunie 2009, s-a procedat la organizarea prinderii în flagrant a inculpaţilor C.V. şi H.V., sens în care s-a pus la dispoziţia investigatorilor acoperiţi suma de 2.000 euro, după ce în prealabil seriile bancnotelor componente au fost înscrise într-un proces-verbal.

În cursul zilei respective, conform înţelegerii avute cu inculpaţii C.V. şi H.M. investigatorii acoperiţi „T.F." şi „V.M." s-au întâlnit în jurul orelor 13,30 în aceeaşi benzinărie O.M.V. de la Şoseaua de Centură a municipiului Galaţi, pentru a realiza tranzacţia cu droguri. La momentul întâlnirii, inculpatul C.V. a comunicat investigatorului că a adus cantitatea de droguri convenită, sens în care inculpatul H.M. s-a deplasat împreună cu inculpatul investigatorul „V.M." până la autoturismul D.cu care inculpaţii veniseră la întâlnire, ce se afla parcat în incinta benzinăriei, de unde a scos o sacoşă de culoare galbenă ce conţinea o substanţă mărunţită de culoare verzuie şi un cântar mecanic cu care a fost cântărită de cei doi în autoturismul investigatorilor, unde a fost lăsată.

Ulterior, inculpatul H.M. şi investigatorul „V.M." au revenit pe terasa benzinăriei unde erau aşteptaţi de inculpatul C.V. şi investigatorul „T.F.", după care, acesta din urmă i-a înmânat inculpatului C.V. 1.000 euro, din bancnotele pregătite în acest scop, sumă reprezentând contravaloarea drogurilor achiziţionate, la preţul de 25 RON gramul.

Imediat după primirea sumei de bani de către inculpat, a intervenit echipa operativă compusă din poliţişti şi procuror, care a procedat la oprirea şi legitimarea celor doi inculpaţi, aceştia fiind supuşi unei percheziţii corporale sumare. Cu această ocazie, în buzunarul stâng al pantalonilor inculpatului C.V. a fost găsită şi ridicată suma de 1.000 euro compusă din bancnote ale cărei serii coincideau cu cele înmânate investigatorilor sub acoperire. De asemenea, asupra inculpatului H.M. a fost găsită o ţigară confecţionată artizanal, despre care, la acel moment, inculpatul a precizat că este „cu iarbă".

S-a procedat, totodată, la verificarea autoturismului folosit de investigatorii acoperiţi, fiind găsită şi ridicată o pungă din material plastic, de culoare galbenă, conţinând o substanţă vegetală verzuie în greutate totală de 176 grame.

De asemenea, în autoturismul D. a fost găsit şi ridicat cântarul mecanic din material plastic folosit la cântărirea drogurilor.

Atât substanţa vegetală din punga de culoare galbenă cât şi ţigara găsită asupra inculpatului H.M. au fost supuse ulterior unei constatări tehnico-ştiinţifice fizico-chimice stabilindu-se în ambele cazuri că este vorba de substanţa canabis înscrisă ca drog de risc în Tabelul anexă nr. III al Legii nr. 143/2000, cantitatea netă a substanţei din pungă fiind de 173,4 grame, din care în urma efectuării analizelor de laborator au rămas 167,5 grame.

În paralel cu activitatea de trafic de droguri inculpatul C.V. împreună cu prietena sa - inculpata minoră A.C.C., s-au hotărât să obţină venituri din exploatarea sexuală prin practicarea prostituţiei de către victimele P.I. şi E.D.R.

Într-o zi din perioada de la sfârşitul lunii mai - începutul lunii iunie 2009, inculpata A.C.C. le-a cunoscut pe cele două victime şi aflând că acestea erau fugite de acasă şi locuiau de mai mult timp în municipiul Galaţi, însă nu aveau unde să stea, le-a propus, cu acordul inculpatului C.V. să le găzduiască în garsoniera inculpatului H.M., pe care l-a prezentat acestora ca fiind vărul ei, fără a le cere nimic în schimb.

După ce cele două victime s-au mutat în garsonieră împreună cu inculpata şi cei doi inculpaţi, inculpata A.C.C. le-a spus celor două că pentru a-şi achita cheltuielile necesare cazării şi hranei, trebuie să se prostitueze, ceea ce victimele au acceptat neavând practic altă opţiune.

În perioada ce a urmat, cele două tinere au întreţinut relaţii sexuale cu clienţii ce le erau găsiţi de către inculpatul C.V. şi inculpata A.C.C. direct sau prin telefon.

Clienţii le preluau pe victime din faţa blocului în care este amplasată garsoniera inculpatului H.M. şi după ce achitau preţul convenit inculpatei A.C.C. ori inculpatului C.V., le transportau pe victime în diverse locuinţe ori camere de hotel, unde aveau loc raporturile sexuale. Sumele de bani câştigate astfel erau însuşite în totalitate de către inculpata A.C.C. şi inculpatul C.V., victimele apreciind cuantumul total al câştigurilor astfel obţinute la un minim de 2.000 RON în cazul victimei P.I., respectiv 8.000 RON în cazul victimei E.E.R.

Niciuna dintre victime nu a primit vreo parte din banii obţinuţi din prostituţie şi, mai mult, pe perioada cât au fost găzduite în locuinţa inculpatului H.M., cărţile lor de identitate le-au fost luate de către inculpata A.C.C., pentru a se asigura că nu fug.

Inculpatul H.M. nu a avut o implicare directă în exploatarea celor două victime, însă a realizat încă de la momentul când a acceptat să le găzduiască, că prin aceasta înlesneşte practicarea prostituţiei de către cele două, realizând în mod indirect şi foloase din această activitate, prin faptul că o parte din sumele obţinute de acestea din prostituţie erau folosite la cheltuielile zilnice ale locuinţei.

Cu ocazia, percheziţiei domiciliare efectuate în data de 22 iunie 2009, ulterior realizării flagrantului, la locuinţa inculpatului H.M., în incinta acesteia au fost găsite atât victima P.I. cât şi inculpata A.C.C., ultima prezentându-se în faţa organelor de poliţie sub identitatea falsă a surorii sale A.C.

Instanţa de fond a reţinut că în drept fapta inculpatului C.V. care, în cursul lunii iunie 2009, acţionând în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a procurat, deţinut şi comercializat peste 176 grame de canabis - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Fapta aceluiaşi inculpat care, în cursul lunii iunie 2009, împreună cu inculpata minoră A.C.C., a recrutat, primit şi asigurat cazarea pe raza municipiului Galaţi a victimei majore E.D.R., în scopul exploatării sexuale a acesteia prin practicarea prostituţiei, acţionând prin inducere în eroare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) din C. pen. Fapta aceluiaşi inculpat care, în cursul lunii iunie 2009, împreună cu inculpata minoră A.C.C., a recrutat, primit şi asigurat cazarea pe raza municipiului Galaţi a victimei minore P.I., în scopul exploatării sexuale a acesteia prin practicarea prostituţiei, acţionând prin inducere în eroare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) din C. pen.

Fapta inculpatului H.M. care, în cursul lunii iunie 2009, acţionând în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a procurat, deţinut şi comercializat peste 176 grame de canabis, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Fapta aceluiaşi inculpat care, în cursul lunii iunie 2009, acţionând în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înlesnit şi tras foloase de pe urma practicării prostituţiei de către martorele E.D.R. şi P.I. (minoră), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Fapta inculpatului D.V.C. care, în cursul lunii iunie 2009, acţionând în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, i-a ajutat pe inculpaţii C.V. şi H.M. la procurarea, deţinerea şi comercializarea a peste 176 grame de canabis, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la trafic de droguri de risc în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Fapta inculpatei minore A.C.C. care, în cursul lunii iunie 2009, împreună cu inculpatul C.V., a recrutat, primit şi asigurat cazarea pe raza municipiului Galaţi a victimei majore E.D.R., în scopul exploatării sexuale a acesteia prin practicarea prostituţiei, acţionând prin inducere în eroare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. Fapta aceleiaşi inculpate minore care, în cursul lunii iunie 2009, împreună cu inculpatul C.V., a recrutat, primit şi asigurat cazarea pe raza municipiului Galaţi a victimei minore P.I., în scopul exploatării sexuale a acesteia prin practicarea prostituţiei, acţionând prin inducere în eroare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. Fapta aceleiaşi inculpate minore care, în data de 22 iunie 2009, cu ocazia depistării sale de organele de poliţie, s-a prezentat sub identitatea falsă de "A.C.", întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals privind identitatea prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.

Instanţa de fond a reţinut, faţă de probele administrate că vinovăţia inculpaţilor este dovedită şi la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere faptul că inculpaţii au comis infracţiuni prevăzute de legea specială cu pedepse mari cât şi faptul că au comis infracţiunile în grup şi premeditat, în formă continuată şi cu reţinerea agravantei prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen. A reţinut instanţa de fond că modalitatea şi împrejurările în care s-au comis faptele infracţionale au un caracter complex şi amplu implicând toate variantele prevăzute de art 1, 2 şi 3 din Legea nr. 678/2001, iar pentru atingerea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen., instanţa a apreciat faptul că executarea efectivă, adică cu privare de libertate, este eficientă pentru toţi cei patru inculpaţi.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi şi de inculpaţii C.V., H.M., D.V.C. şi A.C.C.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi a criticat hotărârea primei instanţe pe motive de nelegalitate, în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii C.V., H.M. şi D.V.C., în sensul că instanţa de fond trebuia să menţioneze în dispozitiv numele inculpaţilor, respectiv C.V. şi H.M., de la care provenea cantitatea de 167,5 grame rezină canabis, supusă confiscării, conform art. 118 lit. f) C. proc. pen., cu aplicarea art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cât şi sub aspectul omisiunii aplicării prevederilor art. 7 şi art. 5 din Legea nr. 76/2008, referitoare la prelevarea de probe biologice de la inculpaţii C.V., H.M., D.V.C., în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

Inculpata A.C.C. a declarat apel cu depăşirea termenului legal, nu a formulat cerere de repunere în termenul de apel şi a invocat mai multe nelegalităţi, care au afectat cercetarea judecătorească şi implicit hotărârea apelată [respectiv că instanţa a procedat la audierea inculpaţilor şi a victimei P.I. deşi erau în vigoare dispoziţiile art. 484 alin. (1) C. proc. pen., iar la dosar nu exista nicio dovadă privind sustragerea sa; la termenul de judecată din 23 octombrie 2009, părţile responsabile civilmente şi Autoritatea Tutelară nu au fost citate; la termenul de judecată din 13 noiembrie 2009 s-a depus la dosarul cauzei procesul-verbal de îndeplinire a mandatului de aducere, în care s-a consemnat că era plecată din ţară, însă instanţa a procedat la audierea victimei E.D.R., iar în încheierea de şedinţă s-a consemnat, printre altele, că „în timpul audierii martorei se prezintă şi avocatul desemnat din oficiu al inculpatei", putându-se trage concluzia că audierea a avut loc fără apărare, în ceea ce o priveşte; şi că toate şedinţele de judecată au fost publice, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 485 alin. (2) C. proc. pen.] iar pe fondul cauzei a arătat că încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina sa este greşită, impunându-se schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori, în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) şi alin. (3) C. pen.

Inculpatul C.V. a susţinut că nu se face vinovat de comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi respectiv trafic de minori, şi a solicitat achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) în ref. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. A mai arătat că pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este prea mare, solicitând reducerea acesteia, prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.

Inculpatul H.M. a susţinut că pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este prea mare, solicitând reducere acesteia sub minimul special. A arătat că nu se face vinovat de comiterea infracţiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen. şi a solicitat achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a), în ref. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Inculpatul D.V.C. a arătat că în mod greşit s-a reţinut în sarcina sa complicitate la procurarea, deţinerea şi comercializarea de droguri, întrucât activitatea sa infracţională s-a rezumat doar la ajutorul dat celorlalţi inculpaţi pentru procurarea drogurilor şi că pedeapsa aplicată este prea mare şi a solicitat reducerea acesteia prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen., precum şi suspendarea condiţionată a executării.

Prin Decizia penală nr. 14/A din 20 ianuarie 2011 Curtea de Apel Galaţi a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi şi de inculpaţii C.V., H.M. şi D.V.C. împotriva Sentinţei penale nr. 186 din 7 mai 2010 a Tribunalului Galaţi.

În baza dispoziţiilor art. 373 C. proc. pen., a extins efectele apelurilor inculpaţilor C.V., H.M. şi D.V.C. şi cu privire la inculpata A.C.C.

A desfiinţat, în totalitate, Sentinţa penală nr. 186 din 07 mai 2010 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare:

A condamnat pe inculpatul C.V., la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1), din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a), c) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen.

În baza disp. art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului C.V., din infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., în infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. c) C. pen.

A condamnat pe inculpatul C.V. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 329 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c), art. 74 lit. a), c), art. 76 lit. b) şi art. 80 C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului C.V. prin hotărâre şi a dispus ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 4 ani închisoare, sporită la 4 ani şi 6 luni închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.

A condamnat pe inculpatul H.M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen.

A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 329 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a), c) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului H.M. prin prezenta hotărâre şi a dispus ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită la 4 ani şi 6 luni închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpaţilor C.V. şi H.M.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor C.V. şi H.M., durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 iunie 2009 la zi, respectiv la 20 ianuarie 2011.

A condamnat pe inculpatul D.V.C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a), c) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.V.C., durata arestării preventive de la 22 iunie 2009 până la 24 august 2009.

A menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea (municipiul Galaţi) luată faţă de inculpatul D.V.C., prin Decizia penală nr. 108 din 24 august 2009 a Curţii de Apel Galaţi, până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpata A.C.C. din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (39 teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 99 şi urm. C. pen.

A condamnat pe inculpata A.C.C. la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1), (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 99 şi urm. C. pen., art. 74 lit. a), c) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen.

A condamnat pe aceeaşi inculpată la o pedeapsă de 400 RON amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. art. 74 lit. a), c) şi art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen.

În baza disp.art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. d) C. pen. a contopit cele două pedepse aplicate inculpatei prin prezenta hotărâre şi a dispus ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen. şi art. 862 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, a pedepsei complementare şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatului D.V.C. pe durata termenului de încercare de 4 ani.

În baza art. 861 C. pen., art. 1101 C. pen., în referire la art. 110 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, a pedepsei complementare şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatei A.C.C. pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni.

În baza dispoziţiilor art. 863 C. pen. a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpaţii D.V.C. şi A.C.C. să se supună măsurilor de supraveghere, respectiv să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi la datele fixate de această instituţie desemnată cu supravegherea celor doi inculpaţi; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.

A adus la cunoştinţă inculpaţilor D.V.C. şi A.C.C., dispoziţiile art. 864 în ref. la art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În conformitate cu art. 118 lit. f) C. pen. şi art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea de la inculpaţii C.V. şi H.M. a cantităţii de 167,5 grame rezină de canabis aflată în custodia Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia Cazier Judiciar - Serviciul Evidenţă Operativă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 118 lit. e) C. pen. coroborat cu art 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea sumei de 220 RON de la inculpaţii C.V. şi H.M., sumă de bani ce a fost dobândită în mod vădit de aceştia din vânzarea de droguri de risc.

Conform art. 118 lit. e) C. pen. coroborat cu art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 a dispus confiscarea de la inculpaţii C.V. şi A.C.C. a sumei de 10.000 RON (câte 5.000 RON fiecare) sumă de bani ce a fost dobândită în mod vădit în urma comiterii infracţiunii de proxenetism.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpaţii C.V., H.M. şi D.V.C., iar conform art. 5 din Legea nr. 76/2008 a adus la cunoştinţă acestora că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În baza dispoziţiilor art. 191 alin. (1), (3) C. proc. pen. a obligat pe fiecare inculpat în parte la plata a câte 2.000 RON fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de soluţionarea cauzei la fond.

A respins, ca tardiv formulat, apelul declarat de inculpata A.C.C.

A reţinut instanţa de apel că încadrarea juridică dată faptelor, ce le vizează pe victimele E.D.R. şi P.I., fapte reţinute în sarcina inculpatului C.V. precum şi în sarcina inculpatei A.C.C. ca urmare a extinderii efectelor apelurilor şi asupra acesteia, este greşită, întrucât instanţa de fond a reţinut ca situaţie de fapt împrejurarea că în cursul lunii iunie 2009, inculpaţii C.V. şi A.C.C. au recrutat, primit şi asigurat cazarea pe raza municipiului Galaţi a victimei majore E.D.R. şi a victimei minore P.I., în scopul exploatării acestora prin practicarea prostituţiei, acţionând prin inducere în eroare.

Instanţa de apel a considerat că activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţii C.V. şi A.C.C. (constând în îndemnul şi înlesnirea practicării prostituţiei de către partea vătămată majoră E.D.R. şi de către partea vătămată minoră P.I., precum şi tragerea de foloase de pe urma acestei activităţi) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

De asemenea, având în vedere împrejurarea că activitatea infracţională asupra celor două victime s-a desfăşurat în aceeaşi perioadă, prin aceleaşi modalităţi, faţă de încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpatul H.M. (neexistând vreo diferenţă majoră între activitatea acestuia şi cea a inculpaţilor C.V. şi A.C.C.) şi faţă de practica constantă în materie, a considerat că se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor din cele două infracţiuni, reglementate în Legea nr. 678/2001 art. 12 alin. (1), (2) lit. a) şi art. 13 alin. (1), (2), (3) teza I în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Totodată, a constatat că hotărârea instanţei de fond este netemeinică sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate celor patru inculpaţi C.V., H.M., D.V.C. şi A.C.C., faţă de criteriile de individualizare a răspunderii penale, reglementate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), considerând că se impune reducerea cuantumului pedepselor sub limita minimului special prevăzut de lege, prin reţinerea circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., iar în cazul inculpaţilor D.V.C. şi A.C.C. a considerat că îndreptarea şi reeducarea acestora se poate realiza în condiţii optime, prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, măsurile de supraveghere ce vor fi impuse inculpaţilor putând asigura îndeplinirea scopului preventiv educativ al pedepsei.

A mai constatat instanţa de apel că hotărârea instanţei de fond este nelegală sub aspectul omisiunii individualizării inculpaţilor de la care s-a dispus confiscarea cantităţii de 167,5 canabis şi sub aspectul omisiunii aplicării dispoziţiilor art. 7 şi art. 5 din Legea nr. 76/2008, privind prelevarea de probe biologice de la inculpaţii H.M., C.V. şi D.V.C., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

De asemenea, a mai considerat că celelalte motive de apel invocate de inculpaţi nu pot fi primite, în sensul că nu se impune achitarea inculpatului C.V. conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori, respectiv proxenetism, întrucât din probatoriile administrate în cauză, respectiv declaraţiile victimelor P.I. şi E.D.R., coroborate cu declaraţiile inculpaţilor rezultă faptul că inculpatul C.V. a înlesnit practicarea prostituţiei de către victime, acesta ocupându-se de racolarea clienţilor şi în final trăgând foloase de pe urma activităţii de prostituţie prin oprirea unor anumite sume de bani. A considerat că nu se impune nici achitarea inculpatului H.M. conform art. 11 pct. 2 lit. a) în ref. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât din probele administrate în cauză (respectiv declaraţiile celor două victime coroborate cu declaraţiile inculpaţilor) rezultă faptul că inculpatul H.M. le-a găzduit pe cele două victime în imobilul său, favorizând practicarea prostituţiei de către acestea, pe raza municipiului Galaţi şi a tras foloase de pe urma acestei activităţi, în sensul că a primit diverse sume de bani de la inculpaţii C.V. şi A.C.C.

A mai constatat că motivele invocate de inculpata A.C.C. nu pot fi primite, şi că apelul declarat de acesta este tardiv, întrucât inculpata a fost prezentă la dezbaterile de la termenul de judecată din 22 aprilie 2010, iar conform art. 363 C. proc. pen., termenul de 10 zile, curge de la data pronunţării, respectiv 07 mai 2010, iar apelul a fost declarat de inculpată la data de 21 mai 2010, după 4 zile de la expirarea termenului de 10 zile.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi şi de inculpaţii C.V. şi H.M..

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a arătat că îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. a arătat că instanţa de apel a dat o greşită încadrare juridică faptei, privind pe inculpaţii C.V. şi A.C.C. atunci când a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de proxenetism cu reţinerea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât una din victime era minoră, nefiind nevoie de o inducere în eroare, iar cerinţa cerută de legiuitor este în sensul de a se oferi găzduire, pentru reţinerea dispoziţiilor art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001. A apreciat că faptele săvârşite de inculpaţi realizează conţinutul infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 şi nu infracţiunea de proxenetism.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a arătat că Decizia pronunţată este netemeinică sub aspectul cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor, cât şi sub aspectul modalităţii de executare în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii D.V.C. şi A.C.C.

Recurentul inculpat C.V. a solicitat admiterea recursului în temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., arătând că o pedeapsă de 4 ani ar fi suficientă, urmând a fi înlăturat sporul aplicat.

Recurentul inculpat H.M. a solicitat admiterea recursului în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în sensul reducerii pedepsei.

Examinând Decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciu Teritorial Galaţi şi de inculpaţii C.V. şi H.M., dar şi din oficiu conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism prin care se solicită schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2), astfel cum a dispus instanţa de apel în infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi art. 13 alin. (1), (2), (3) teza I din Legea nr. 678/2001, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor C.V. şi A.C.C. în infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (3) C. pen., faţă de norma de incriminare respectiv art. 329 C. pen. care prevede la alin. (1) „îndemnul ori înlesnirea practicării prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană" şi alin. (3) „dacă fapta este săvârşită faţă de un minor sau prezintă un alt caracter grav, se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani".

Elementul material al acestei infracţiuni se prezintă sub forma unei pluralităţi de acţiuni alternative, respectiv îndemnul care se poate realiza prin trezirea interesului unei persoane pentru ca aceasta să practice prostituţia (de exemplu prin promisiunea unei vieţi mai uşoare, fără muncă), apropiindu-se mai mult de o activitate de instigare, fiind un act de influenţare pentru existenţa căruia nu este necesară determinarea persoanei îndemnate. înlesnirea practicării prostituţiei reprezintă un act prin care se face mai uşor de practicat prostituţia (de exemplu prin punerea la dispoziţie a unei locuinţei). O altă modalitate a elementului material constă în tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei care se referă la obţinerea de profituri, avantaje materiale de orice fel de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană.

Revenind la datele speţei, din declaraţiile inculpaţilor H.M., C.V., A.C.C., precum şi declaraţiile celor două victime E.D.R. şi P.I., rezultă că nu se confirmă asupra părţilor vătămate, realizarea de acte de constrângere, de fraudă ori înşelăciune, sau că inculpaţii au profitat de imposibilitatea acestora de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, în scopul exploatării prin practicarea prostituţiei, astfel cum este prevăzut în conţinut constitutiv al infracţiunilor prev. de art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001. Aceste infracţiuni se pot realiza doar prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate. Partea vătămată E.D.R. a declarat că inculpata A.C. i-a propus ei şi prietenei sale P.I. să întreţină relaţii intime cu diverşi bărbaţi în schimbul unor sume de bani, arătând că la început nu a fost de acord cu această propunere, însă, ulterior a acceptat-o, practicând prostituţia timp de o lună, după care a renunţat de bună voie. A mai susţinut că au acceptat practicarea prostituţiei pentru a fi cazate în garsoniera inculpatului H.M., întrucât nu aveau unde să locuiască („După ce ne-am cazat, C. ne-a spus că nu trebuie să ne facem griji cu privire la costurile de întreţinere şi chirie, pentru că se va ocupa ea de toate, însă pentru confortul oferit, eu şi I. va trebui să întreţinem raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi, pe care urma să-i aducă ea şi cu V. Nu am fost de acord cu acest lucru, dar apoi, datorită situaţiei precare în care mă aflam, am acceptat")

Partea vătămată, minoră P.I., a declarat că i-a cunoscut pe inculpaţii C.V., H.M. şi A.C.C. într-un parc din municipiul Galaţi şi că a ştiut, la momentul la care a ajuns în locuinţa inculpatului H.M., că urma să practice prostituţia în folosul inculpaţilor A.C.C. şi C.V., de faţă fiind şi victima E.D.R., ambele cunoscând aceste aspecte. Aceasta a mai declarat că nu au fost bătute, jignite sau ameninţate de inculpaţi („mi-a spus că din când în când trebuie să întreţin raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi...Fiind într-o situaţie delicată şi neavând bani pentru a locui în altă parte, am acceptat cele propuse de C.").

Declaraţiile celor două părţi vătămate se coroborează cu declaraţiile date de inculpata A.C.C., în care a declarat că le-a propus victimelor P.I. şi E.R. să le găsească clienţi, să practice prostituţia, pentru a putea câştiga bani, acestea fiind de acord, şi că, atât ea cât şi inculpatul C. s-au ocupat de racolarea clienţilor, pentru cele două victime, iar raporturile sexuale se desfăşurau în alte locaţii şi nu în garsoniera inculpatului H.M. Inculpatul C.V. a declarat că le-a cunoscut pe cele două victime prin intermediul inculpatei A.C.C. şi toţi au fost de acord ca acestea să locuiască pentru câteva zile în garsoniera inculpatului H.M., arătând totodată că atât el cât şi inculpata A.C. s-au ocupat de găsirea clienţilor pentru cele două victime în vederea practicării prostituţiei. Inculpatul H.M. a declarat că a fost de acord ca cele două victime să locuiască o perioadă de timp în garsoniera sa şi avea cunoştinţă de faptul că acestea practicau prostituţia pe raza municipiului Galaţi şi că a găzduit pe cele două victime timp de două săptămâni, perioadă în care nu le-a cerut bani pentru chirie, dar a primit diverse sume de bani de la inculpaţii C.V. şi A.C.C., bani din care a cumpărat mâncare, băutură şi ţigări.

Astfel, în speţă nu poate fi vorba de o inducere în eroare sau de acte de constrângere şi se constată că în mod corect a reţinut instanţa de apel ca sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen. şi nu a traficului de persoane prevăzută de art. 12, 13 din Legea nr. 678/2002, întrucât recrutarea celor două victime P.I. şi E.R., s-a realizat cu acceptul lor, acestea fiind de acord să locuiască în apartamentul inculpatului H.M., şi să practice prostituţia.

Totodată, partea vătămată E.D.R., a practicat prostituţia o lună de zile, după care a renunţat de bunăvoie, fără a fi constrânsă în vreun fel de către inculpaţi.

Împrejurarea că actele de identitate ale celor două victime s-au aflat în posesia inculpaţilor nu poate echivala în sensul legii cu activitatea de constrângere ori de inducere în eroare, întrucât niciuna din victime nu a declarat că ar fi fost obligată de inculpaţi să practice prostituţia prin prisma faptului că actele de identitate ar fi fost reţinute de aceştia.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi art. 13 alin. (1), (2), (3) teza I din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen., întrucât ambele victime au dat declaraţii atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei că sunt de acord să practice prostituţia şi din probele administrate nu a rezultat existenţa vreunei modalităţi de constrângere sau inducerea în eroare a victimelor, astfel cum sunt prevăzute în dispoziţiile art. 12, art. 13 din Legea nr. 678/2001.

Cu privire la recursurile formulate de inculpaţii C.V. şi H.M. întemeiate pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. prin care sa solicitat aplicarea unor pedepse mai mici, în sensul înlăturării sporului de 6 luni, Înalta Curte constată că la individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor, instanţa de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pentru realizarea atât a funcţiilor de constrângere şi reeducare cât şi a scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.

Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării, când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Infracţiunile pentru care inculpaţii au fost condamnaţi - art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, şi art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen. - sunt grave fiind pedepsite cu închisoarea de la 3 la 15 ani, şi respectiv de la 5 la 18 ani, iar pedepsele de câte 4 ani şi 6 luni închisoare aplicate inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor mai sus menţionate sunt corect individualizate, fiind respectate dispoziţiile art. 72 şi art. 52 din C. pen., avându-se în vedere şi limitele de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare.

În mod corect s-a dispus aplicarea sporului de 6 luni închisoare la pedeapsa cea mai grea, în final inculpaţii urmând să execute câte o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare, faţă de dispoziţiile art. 34 lit. b) şi art. 33 lit. a) C. pen., privind concursul de infracţiuni, pedepsele aplicate fiind orientate sub minimul special prevăzut de lege.

Astfel, pedepsele aplicate au fost corect individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care stabilesc criteriile generale de individualizare ţinându-se seama de dispoziţiile părţii generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen., gradul de pericol social al faptelor săvârşite, respectiv infracţiunile de proxenetism şi trafic de droguri de risc, persoana inculpaţilor şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Inculpatul C.V. a avut o atitudine sinceră, recunoscând în mare parte activitatea infracţională reţinută în sarcina sa, anterior comiterii infracţiunii desfăşura activităţi licite pentru obţinerea veniturilor, instanţa de apel reţinând în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., cu consecinţa reducerii cuantumului pedepselor sub limita minimului special.

De asemenea, şi în cazul inculpatului H.M. instanţa de apel a reţinut în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., cu consecinţa reducerii cuantumului pedepselor sub limita minimului special, având în vedere atitudinea sinceră a acestuia, faptul că se află la primul impact cu legea penală şi perioada scurtă de timp în care s-a desfăşurat infracţiunea de proxenetism.

În raport de dispoziţiile prevăzute de art. 72 şi art. 52 C. pen., este de constatat că reindividualizarea judiciară a sancţiunilor penale stabilite în sarcina inculpaţilor, efectuată de instanţa de control judiciar, răspunde cerinţelor educativ preventive şi de exemplaritate a sancţiunilor penale, realizându-se o proporţionalitate deplină între pericolul social concret al faptelor săvârşite de inculpaţi şi reacţia de punitate din partea organelor judiciare.

Astfel, faţă de infracţiunile săvârşite se apreciază că pedepsele astfel cum au fost stabilite, sunt de natură a atinge scopul prevăzut de art. 52 C. pen. şi că îndreptarea şi reeducarea celor doi inculpaţi se poate realiza în condiţii bune doar prin executarea efectivă a pedepselor, în regim de detenţie.

Înalta Curte, ţinând seama de aceste împrejurări precum şi de administrarea legală şi completă a probelor de către prima instanţă şi de către instanţa de apel, constatând că nu există niciun alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu, va respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi şi de inculpaţii C.V. şi H.M.potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) va deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor C.V. şi H.M., durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 iunie 2009 la 20 septembrie 2011.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi şi de inculpaţii C.V. şi H.M. împotriva Deciziei penale nr. 14/A din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind şi pe intimaţii inculpaţi D.V.C. şi A.C.C.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor C.V. şi H.M., durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 iunie 2009 la 20 septembrie 2011.

Obligă recurentul inculpat C.V. la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat H.M. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorului ales pentru intimaţii inculpaţi D.V.C. şi A.C.C., în sumă de câte 100 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 septembrie 2011.

Procesat de GGC - AS

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3127/2011. Penal