Art. 301 Noul Cod de Procedură Civilă Recunoaşterea sau contestarea înscrisului sub semnătură privată Probele Judecata
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Judecata
SUBSECŢIUNEA a 3-a
Probele
Judecata
SUBSECŢIUNEA a 3-a
Probele
Art. 301
Recunoaşterea sau contestarea înscrisului sub semnătură privată
(1) Acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator fie să recunoască, fie să conteste scrierea ori semnătura. Contestarea scrierii sau semnăturii poate fi făcută, la primul termen după depunerea înscrisului, sub sancţiunea decăderii.
(2) Moştenitorii sau succesorii în drepturi ai aceluia de la care se pretinde a fi înscrisul pot declara că nu cunosc scrisul sau semnătura autorului lor.
| ← Art. 300 Noul Cod de Procedură Civilă Prezentarea registrelor... | Art. 302 Noul Cod de Procedură Civilă Obligaţia de verificare... → |
|---|
Doctrina şi jurisprudenţa au stabilizat interpretarea acestor dispoziţii, care nu sunt de noutate în actualul cod, în sensul în care, chiar dacă aceste aspecte particulare presupun uneori verificări de fapt, ele sunt admisibile ori de câte ori proba cu înscrisuri este admisă într-un proces civil, indiferent de stadiul judecăţii, de către instanţa care o administrează.
Deşi procedura
Citește mai mult
verificării de scripte şi cea a înscrierii în fals preiau aproape fără modificări dispoziţiile codului anterior, considerăm ca ele trebuie privite adaptativ, la tot ceea ce legea include în sfera înscrisurilor, indiferent de suportul de stocare ori conservare a informaţiei ori dacă este vorba de înscrisuri în formă electronică.în mod cert, în unele cazuri verificarea scriptelor nu este posibilă prin metoda comparativă sau prin solicitarea de specimene, putându-se face doar prin expertiza de specialitate. însă în cele ce urmează comentariile şi observaţiile vor avea în vedere ipoteza reglementată de lege, referitoare la înscrisul clasic, principiile verificării rămânând aplicabile în cazurile oricărui înscris.
1. Domeniul de aplicare. Verificarea de scripte este prima modalitate de validare a veridicităţii unui înscris. Procedura este aplicabilă numai înscrisurilor sub semnătură privată, generate ca atare sau asimilate lor în puterea legii.
Nu are importanţă dacă înscrisul emană de la părţile litigiului sau de la un terţ, dacă este un înscris preconstituit ca instrument probator sau este un înscris care nu a fost preconstituit ca atare. Singurul criteriu este ca el să fie administrat ca probă în cadrul probei cu înscrisuri (nu este admisibilă procedura verificării de scripte dacă actul este folosit ca probă materială, început de dovadă scrisă ori dacă are altă funcţie procesuală, de exemplu, dacă este un act de procedură al părţii în procesul pendentew).
2. Procedura verificării de scripte. Orice înscris sub semnătură privată depus la dosar în etapa administrării probei cu înscrisuri este opus adversarului care, în condiţiile în care ia cunoştinţă de înscris, poate să îl recunoască sau să conteste scrierea ori semnătura.
Recunoaşterea înscrisului nu are o formulă expresă, ci presupune acceptarea înscrisului ca atare, prin neformularea niciunei obiecţiuni legate de veridicitatea sa probatorie.
înscrisul astfel recunoscut face deplină dovadă până la probă contrarie, ceea ce semnifică faptul că cel căruia înscrisul i-a fost opus poate să combată, la rândul său, dovada conţinută de acel înscris, prin orice mijloc admis de lege, potrivit art. 273 NCPC.
Dimpotrivă, contestarea înscrisului presupune întotdeauna o manifestare neechivocă din partea celui căruia i se opune şi constă în tăgăduirea scrierii (caligrafiei sau grafiei) ori a semnăturii, formulată ca atare sau în orice exprimare în care contestaţia este neîndoielnică.
Contestarea poate privi întreg înscrisul ori anumite părţi ale sale; de asemenea, poate privi scrierea sau subscrierea provenită de la cel căruia înscrisul i se opune, de la autorul său, de la un terţ ori chiar de la cel care opune înscrisul în procesul de probaţi-une judiciară.
în mod particular, contestarea poate consta în declararea de către moştenitorii sau succesorii în drepturi ai aceluia de la care se pretinde a proveni înscrisul referitoare la necunoaşterea scrisului sau a semnăturii autorului lor, legea acceptând în acest caz o formulă mai echivocă de contestare.
Contestarea trebuie să provină exclusiv de la cel care are calitatea de parfeîn proces şi numai dacă înscrisul i se opune ca probă; ea nu poate fi iniţiată de alt participant la proces ori de către instanţă ori dacă înscrisul este adus în proces cu alt scop (de exemplu, este folosit ca mostră de scriere pentru verificarea altui înscris ori ca mijloc material de probă).
Contestarea înscrisului se face în etapa administrării probelor, cel mai târziu la primul termen după depunerea înscrisului, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a o formula.
Rezultă, aşadar, că această procedură nu va putea fi iniţiată pentru prima dată în căile de atac, dacă înscrisul a fost administrat şi în fazele procesuale anterioare, chiar dacă partea solicită readministrarea probelor (poate fi avută în vedere şi asumpţia că recunoaşterea înscrisului nu este retractabilă, astfel încât odată recunoscut, acesta nu mai poate fi contestat în căile de atac deoarece ar semnifica o revenire asupra recunoaşterii).
De asemenea, trimiterea dosarului pentru rejudecare, atunci când legea o permite, nu presupune automat o repunere a părţii în toate drepturile procesuale, urmând a fi avute în vedere întotdeauna limitele rejudecării, îndrumările date de către instanţa de control prin decizia de rejudecare şi principiul neagravării situaţiei prin efectul promovării căii de atac (art. 480 şi art. 501 NCPC).
însă dacă proba a fost solicitată de parte, dar nu a fost încuviinţata în primele etape procesuale, ci numai în caile de atac unde urmează ca proba să fie şi administrată pentru prima dată, dreptul celui căruia actul i se opune se naşte raportat la acest reper procesual, iar nu la momentul la care actul a fost depus la dosar la primele instanţe.
3. Verificarea de scripte în cadrul asigurării dovezilor. O altă problemă este aceea de a şti dacă procedura verificării înscrisului sub semnătură privată care debutează prin contestarea acestuia este admisibilă numai pe cale incidentală, adică în cursul unui proces pendente.
Credem că răspunsul trebuie să plece de la scopul procedurii, scop subsumat epuizării administrării probei cu înscrisuri. Or, chiar dacă legea se ocupă de verificarea de scripte pe cale incidentală, aceasta fiind cea mai frecventă în practică - lex statuit de eo quod plerumque fit, este evident posibilă iniţierea verificării de scripte, specifică administrării dovezilor, şi pe cale principală.
Articolul 359 NCPC privitor la asigurarea dovezilor se referă şi la dobândirea recunoaşterii unui înscris, ca efect al administrării acestei proceduri, inclusiv preprocesual, recunoaştere care nu poate fi asociată ca având semnificaţie decât în privinţa înscrisurilor sub semnătură privată.