Art. 310 Noul Cod de Procedură Civilă Începutul de dovadă scrisă Probele Judecata
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Judecata
SUBSECŢIUNEA a 3-a
Probele
Judecata
SUBSECŢIUNEA a 3-a
Probele
Art. 310
Începutul de dovadă scrisă
(1) Se socoteşte început de dovadă scrisă orice scriere, chiar nesemnată şi nedatată, care provine de la o persoană căreia acea scriere i se opune ori de la cel al cărui succesor în drepturi este acea persoană, dacă scrierea face credibil faptul pretins.
(2) Constituie început de dovadă scrisă şi înscrisul, chiar nesemnat de persoana căreia acesta i se opune, dacă a fost întocmit în faţa unui funcţionar competent care atestă că declaraţiile cuprinse în înscris sunt conforme celor făcute de acea persoană.
(3) Începutul de dovadă scrisă poate face dovada între părţi numai dacă este completat prin alte mijloace de probă, inclusiv prin proba cu martori ori prin prezumţii.
| ← Art. 309 Noul Cod de Procedură Civilă Admisibilitatea probei... | Art. 311 Noul Cod de Procedură Civilă Ascultarea şi... → |
|---|
Având în vedere varietatea de situaţii în care legea dă unei scrieri sau unui înscris valoarea de început de dovadă scrisă [a se vedea, spre exemplu, dispoziţiile art. 270 alin. (3), 273 alin. (2), art. 276, art. 284, art. 358 NCPC etc.], subliniem că, dincolo de aceste ipoteze asimilate, în general începutul de dovadă scrisă este:
a) orice scriere,
Citește mai mult
chiar nesemnată şi nedatată, care provine de la o persoană căreia acea scriere i se opune ori de la cel al cărui succesor în drepturi este acea persoană, dacă este de natură să facă credibil faptul pretins.Aşadar, înscrisul trebuie să conţină o scriere (nu imagini, schiţe ori simboluri) şi să provină de la partea căreia actul i se opune ori de la cel al cărui succesor în drepturi este. Nu are această calitate actul emanat de la un terţ, chiar şi dacă partea căreia înscrisul i se opune figurează în acesta ori este parte a acestuia împreună cu terţul, ori de la reprezentantul, fie chiar legal, al celui căruia i se opune înscrisul.
Credibilitatea faptului pretins se referă la faptul afirmat de cel care foloseşte înscrisul, care tinde să fie probat prin înscris. Credibilitatea trebuie să rezulte din actul însuşi, ea nu trebuie construită din probele care completează înscrisul. Aprecierea asupra credibilităţii înscrisului aparţine instanţei în faţa căreia se foloseşte înscrisul cu această funcţie, în cadrul deliberării şi aprecierii valorii probatorii a fiecărui mijloc în parte;
b) înscrisul, chiar nesemnat de persoana căreia acesta i se opune, dacă a fost întocmit în faţa unui funcţionar competent care atestă că declaraţiile cuprinse în înscris sunt conforme celor făcute de acea persoană.
în această situaţie, pentru ca actul să aibă valoarea probatorie a începutului de dovadă scrisă trebuie verificat dacă: înscrisul a fost întocmit în faţa unui funcţionar aflat în exercitarea competenţelor cu care a fost învestit, legate de întocmirea actului; înscrisul conţine atestarea de către acel funcţionar a faptului că declaraţiile consemnate în înscris sunt conforme celor făcute de cel căruia înscrisul i se opune. Nici în acest caz nu se pot include ipoteze colaterale, spre exemplu declaraţiile conţinute în act şi atestate pentru conformitate trebuie să provină de la cel căruia actul i se opune, iar nu de la reprezentanţii săi etc.
Dacă înscrisul îndeplinind aceste condiţii sau cel căruia legea îi atribuie această funcţie probatorie este folosit de parte, atunci aceasta va trebui să propună în completarea sa orice proba, inclusiv martori, fără restricţiile de admisibilitate a probei testimoniale stabilite în articolul anterior.
Nu s-ar putea reproşa instanţei că nu a dispus proba în completarea începutului de dovadă scrisă ori că nu a predeterminat valoarea unui înscris folosit de parte ca având această funcţie probatorie, deoarece toate aceste aspecte vor fi avute în vedere de către instanţă numai în cadrul deliberării.