Art. 282 Noul Cod Penal Tortura Infracţiuni privind frontiera de stat
| Comentarii |
|
Infracţiuni privind frontiera de stat
Art. 282
Tortura
(1) Fapta funcţionarului public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat sau a altei persoane care acţionează la instigarea sau cu consimţământul expres ori tacit al acestuia de a provoca unei persoane puternice suferinţe fizice ori psihice:
a) în scopul obţinerii de la această persoană sau de la o terţă persoană informaţii sau declaraţii;
b) în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis;
c) în scopul de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terţe persoane;
d) pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare,
se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a avut ca urmare o vătămare corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Tortura ce a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (1) se pedepseşte.
(5) Nicio împrejurare excepţională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de stare de război sau de ameninţări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepţie, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura. De asemenea, nu poate fi invocat ordinul superiorului ori al unei autorităţi publice.
(6) Nu constituie tortură durerea sau suferinţele ce rezultă exclusiv din sancţiuni legale şi care sunt inerente acestor sancţiuni sau sunt ocazionate de ele.
| ← Art. 281 Noul Cod Penal Supunerea la rele tratamente... | Art. 283 Noul Cod Penal Represiunea nedreaptă Infracţiuni... → |
|---|
în noua reglementare nu au intervenit modificări semnificative, fiind păstrat, în linii mari, textul de incriminare al torturii din Codul penal din 1969. Astfel, în ambele reglementări, tortura constă în fapta prin care se pricinuiesc unei persoane puternice suferinţe fizice ori psihice, într-un scop bine determinat şi care
Citește mai mult
trebuie să consiste în obţinerea de informaţii sau declaraţii, pedepsirea pentru un act comis ori bănuit comis, intimidarea sau constrângerea ori într-un motiv bazat pe orice formă de discriminare.în jurisprudenţa CEDO i s-a reţinut că noţiunea de tortură reuneşte trei elemente: intenţia, scop determinat (care să constea în obţinerea unor informaţii sau mărturii, aplicarea unor pedepse sau exercitarea de presiuni) şi grad de suferinţă - fizică sau mentală - extrem de ridicat.
Subiectul activ continuă sa fie dublu, fiind reprezentat, pe de o parte, de funcţionarul public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, situaţie în care subiectul este circumstanţiat, iar, pe de altă parte, de orice persoană care acţionează la instigarea sau cu consimţământul expres ori tacit al funcţionarului. în această din urmă situaţie, autorul faptei nu are o calitate specială, însă o astfel de calitate, mai exact de funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, va avea instigatorul sau complicele.
O diferenţă faţă de vechea reglementare constă în aceea că, pentru determinarea calităţii cerute subiectului activ, a fost utilizată o formulă mai explicită, şi anume aceea de funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat. în literatura de specialitate s-a arătat că prin „funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat" se înţelege acea „funcţie care conferă funcţionarului atribuţii care nu ar putea fi îndeplinite fără exerciţiul autorităţii de stat, adică fără competenţa de a da dispoziţii şi de a lua măsurile necesare pentru respectarea lor".
în condiţiile în care în noul Cod penal infracţiunile contra integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei au fost redefinite, astfel că, dintre cele trei infracţiuni intenţionate existente în reglementarea anterioară - loviri sau alte violenţe, vătămare corporală şi vătămare corporală gravă -, au fost prevăzute doar două, loviri sau alte violenţe şi vătămare corporală, prima variantă agravată a infracţiunii de tortură a fost definită corespunzător. Astfel, varianta agravată de la alin. (2) al normei de incriminare se referă la urmarea produsă, care constă într-o vătămare corporală, adică în producerea unei infirmităţi, a unor leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane care au necesitat pentru vindecare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic grav şi permanent, avortul sau punerea în primejdie a vieţii victimei.
în termeni identici a fost păstrată cea de-a doua variantă agravată, care presupune ca rezultat moartea victimei.
în privinţa tentativei, se remarcă o deosebire, ce constă în aceea că în noua reglementare se prevede că se sancţionează doar în cazul variantei tip, nu şi în cazul variantelor agravate, distincţie ce nu era întâlnită în Codul penal din 1969.
Modificări au fost aduse şi în privinţa regimului sancţionator, care în noua reglementare cuprinde, în cazul variantei tip şi a celor agravate, alături de pedeapsa principală a închisorii (menţinută în aceleaşi limite), şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi. De asemenea, la varianta agravată de la alin. (3) al textului de incriminare, ca pedeapsă principală a fost prevăzută doar închisoarea, nu şi detenţiunea pe viaţă, aşa cum era prevăzută, alternativ, în Codul penal din 1969.
în alin. (5) al textului de incriminare a fost preluată acea dispoziţie din reglementarea anterioară care are menirea de a da eficienţă deplină incriminării şi care prevede că nicio împrejurare excepţională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de stare de război sau de ameninţări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepţie, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura. De asemenea, nu poate fi invocat nici ordinul superiorului ori al unei autorităţi publice.
Prin această prevedere a fost înlăturată posibilitatea de invocare din partea persoanei care ar săvârşi acte de tortură a stării de necesitate sau a ordinului superiorului, împrejurări care constituie cauze ce exclud caracterul nejustificat al faptei (art. 20 şi art. 21 NCP).
Legea penală mai favorabila. Prin regimul sancţionator, reglementarea din Codul penal din 1969 este mai favorabilă în cazul variantei tip şi al variantei agravate prevăzute la art. 282 alin. (2) NCP, în timp ce, în cazul variantei agravate care presupune moartea victimei, legea nouă este mai favorabilă, întrucât nu mai prevede şi detenţiunea pe viaţă ca pedeapsă principală.
Citește mai mult
când o asemenea durere sau astfel de suferinţe sunt aplicate de către un agent al autorităţii publice sau de orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau la instigarea ori consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. (2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a avut vreuna din urmările arătate în art. 181 sau 182, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani. (3) Tortura care a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani. (4) Tentativa se pedepseşte. (5) Nicio împrejurare excepţională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de stare de război sau de ameninţări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepţie, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura; de asemenea, nu poate fi invocat nici ordinul superiorului sau al unei autorităţi publice. (6) Faptele prevăzute în alin. (1) nu constituie infracţiunea de tortură dacă durerea sau suferinţele rezultă exclusiv din sancţiuni legale şi sunt inerente acestor sancţiuni sau ocazionate de ele”.Legislaţie conexă:
► art. 22 alin. (2) C. Rom.;
► art. 3 CEDO;
► art. 4 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;
► Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1984 şi intrată în vigoare la 26 iunie 1987, la care România a aderat prin Legea nr. 19/1990 (M. Of. nr. 112 din 10 octombrie 1990);
► Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, adoptată la Strasbourg la 26 noiembrie 1987 şi intrată în vigoare la 1 februarie 1989, ratificată prin Legea nr. 80/1994 (M. Of. nr. 285 din 7 octombrie 1994).