ICCJ. Decizia nr. 4399/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4399/2012
Dosar nr. 1292/36/2008
Şedinţa publică de la 30 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea adresată Curţii de Apel Constanţa la data de 2 iulie 2008, reclamanta SC R.R. SA a chemat în judecată pârâţii Guvernul României şi Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (devenit Ministerul Mediului şi Pădurilor) şi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună modificarea H.G. nr. 60/2008, Anexa - Planul Naţional de Alocare pentru perioadele 2007 şi 2008 - 2012 pct. 8.2, în sensul alocării pentru reclamantă, pentru perioada 2008 - 2012 a unui număr de 1.323.646 de certificate emisii de CO2 anual (corespunzător cantităţii anuale estimate de 1.323.646 tone emisii de CO2).
La termenul din 20 ianuarie 2011 pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor a formulat o cerere de introducere în cauză a altor subiecte de drept în temeiul art. 161din Legea nr. 554/2004, solicitând introducerea în cauză a celorlalţi operatori economici din sectorul rafinare produse petroliere cărora le-au fost alocate certificate de emisii de CO2 prin H.G. nr. 60/2008, iar instanţa de fond a respins cererea, reţinând că această cerere trebuia, conform art. 281din Legea nr. 554/2004, să fie formulată în termenul legal, în conformitate cu dispoziţiile art. 57 - 59, 60 - 63 şi 64 - 66 C. proc. civ., iar pârâtul nu a respectat aceste cerinţe.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 69/CA din 28 februarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa a fost respinsă excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii, invocată de pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor şi s-a admis în parte acţiunea precizată a reclamantei SC R.R. SA, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Mediului şi Pădurilor, în sensul că a fost anulată parţial H.G. nr. 60/2008 Anexa - Planul Naţional de Alocare pentru perioadele 2007 şi 2008 - 2012, pct. 8.2, în ceea ce priveşte alocarea către SC R.R. SA, în perioada 2008 - 2012, a unui număr de 3.378.467 certificate de emisie CO2, respectiv 675.693 certificate anual.
Instanţa a dispus obligarea pârâţilor la emiterea actului administrativ care să modifice H.G. nr. 60/2008 Anexa - Planul Naţional de Alocare, pentru perioada 2007 şi 2008 - 2012 pct. 8.2, în sensul alocării către reclamantă, pentru perioada 2008 - 2012, a unui număr total de 5.956.405 certificate emisii CO2, respectiv 1.191.281 certificate anual.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că excepţia lipsei de interes a primului capăt de cerere din acţiune, invocată de pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor este neîntemeiată, întrucât reclamanta SC R.R. SA are interes în a formula acţiunea de faţă, pentru că tinde a determina obligarea pârâţilor la emiterea unui act prin care să se modifice H.G. nr. 60/2008, Anexa - Planul Naţional de Alocare şi să obţină astfel un număr mai mare de certificate de emisii de CO2 pentru perioada 2008 - 2012, cu urmări directe şi imediate asupra activităţii sale, cu referire specială asupra fondurilor băneşti, pentru că în caz contrar ar fi obligat să cumpere certificate de emisii de CO2.
Pe fondul cererii introductive, instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de Uniunea Europeană pentru respectarea Protocolului de la Kyoto, prin Directiva nr. 2003/87/CE s-a stabilit schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, iar prevederile Directivei au devenit obligatorii, acestea fiind transpuse în România prin H.G. nr. 780/2006 privind înfiinţarea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, care transpune atât Directiva nr. 2003/87/CE cât şi Directiva nr. 2004/101/CE, precum şi alte acte normative (Ordinul nr. 1008/2006, Ordinul nr. 85/2007, Ordinul nr. 1897/2007).
Schema de comercializare a acestora (EU ETS) se bazează pe principiul "limitare - tranzacţionare".
În acest sens, Planul Naţional de Alocare reprezintă documentul prin care numărul total de certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocate la nivel naţional, precum şi la nivelul oricărei instalaţii intră sub incidenţa prevederilor H.G. nr. 780/2006.
Prin Deciziile Comisiei Europene nr. C/2007/5240 şi C/2007/5253 din 26 octombrie 2007, Planul Naţional de Alocare pentru România a fost ajustat în sensul reducerii cantităţilor alocate cu 10% pentru 2007 şi cu 20,64% pentru 2008 - 2012, decizii obligatorii pentru Guvernul României în baza cărora, a fost emisă H.G. nr. 60/2008.
Deşi pârâţii susţin că H.G. nr. 60/2008 a fost emisă legal, Planul Naţional de Alocare fiind întocmit cu respectarea tuturor principiilor prevăzute în criteriile din anexa la H.G. nr. 780/2006, instanţa de primă jurisdicţie a constatat că afirmaţiile autorităţilor nu sunt întemeiate, în ceea ce priveşte numărul de certificate de emisii de CO2 pentru reclamantă, care se află sub incidenţa acestui act normativ.
În Anexa nr. 3 a H.G. nr. 780/2006 sunt prevăzute criteriile de întocmire a Planului Naţional de Alocare,!aceleaşi cu cele stipulate în Anexa nr. III a Directivei nr. 2003/87/CE, dar alocarea de certificate de emisii de CO2 prin H.G. nr. 60/2008 (Planul Naţional de Alocare) s-a făcut cu încălcarea unor criterii legale ce trebuiau aplicate la elaborarea acestuia.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 780/2006, metodologia privind elaborarea Planului Naţional de Alocare se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în acest sens fiind adoptate Ordinul nr. 85/2007 emis de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, pentru aprobarea metodologiei privind elaborarea Planului Naţional de Alocare, potrivit art. 2 din ordin, metodologia aplicându-se pentru anul 2007 şi pentru perioada 2008 - 2012.
Potrivit art. 9 alin. (1) din Ordinul nr. 85/2007, "Plafonul la nivel de sector se determină astfel:
a) pentru anul 2007, pe baza ponderilor deţinute de fiecare sector în plafonul pentru anul 2007, ponderi calculate ca raport între total emisii ale fiecărui sector, determinate pe baza proiecţiilor "de sus în jos" conform art. 6 alin. (3) şi total emisii ale sectoarelor care intră sub incidenţa schemei, determinate conform art. 4 alin. (3);
b) pentru perioada 2008 - 2012, pe baza mediei aritmetice a ponderilor deţinute de fiecare sector în plafonul pentru perioada 2008 - 2012, ponderi calculate ca raport între total emisii ale fiecărui sector, determinate pe baza proiecţiilor "de sus în jos" şi total emisii ale sectoarelor care intră sub incidenţa schemei, determinate conform art. 4 alin. (3)".
Prin raportare la aceste dispoziţii, instanţa de primă jurisdicţie a constatat că modalitatea de realizare a alocărilor de certificate de emisii de CO2 prin H.G. nr. 60/2008 a încălcat criteriile legale ce trebuiau aplicate la emiterea planului, prin stabilirea greşită a ponderii în sector a operatorilor vizaţi. Astfel, certificatele s-au atribuit discriminatoriu, s-a nesocotit criteriul legal al acoperirii necesarului de certificate estimate şi aprobat în prealabil de autoritatea de mediu şi s-a nesocotit şi cerinţa de a se avea în vedere utilizarea de către operatori, de tehnologii eficiente energetic.
În ce priveşte încălcarea criteriului ponderii instalaţiei de sector [art. 9 alin. (1) din Ordinul nr. 85/2007], baza de calcul a Planului Naţional de Alocare a fost realizată eronat, în sensul că nu s-a determinat şi aplicat corect, legal, ponderea fiecărui operator în cadrul sectorului rafinare, pentru că în cazul în care s-ar fi determinat corect ponderea fiecărei instalaţii, ar fi rezultat o alocare diferită faţă de Plan, deoarece plusul de certificate rezultat în urma aplicării metodologiei de calcul este similar cu minusul de certificate rezultat.
Diferenţele de alocări de certificate de către operatori, prin Plan, în plus şi în minus nu se justifică prin aplicarea corectă a criteriilor determinate de lege, ci prin factori subiectivi, la origine stând determinarea eronată a unor ponderi mai mari (R. şi P.) sau mai mici (R., P.), decât ponderile care rezultau din realitatea datelor comunicate autorităţii de mediu, conform Ordinului nr. 85/2007.
Instanţa a reţinut că în expertiză se menţionează că emisiile luate în considerare pentru alocare nu corespund toate mediei anuale, subvaloarea de calcul a emisiilor fiind luată arbitrar pentru unele instalaţii şi ca medie pentru altele.
Astfel, în expertiză se arată că, în alocare, ceea ce e diferit, este modul de determinare a ponderii instalaţiei în sector. În cazul instalaţiilor care deţin date relevante în perioada istorică 2001 - 2004, emisiile relevante se determină ca medie a doi ani, cu emisiile cele mai mari realizate în perioada respectivă. În cazul în care instalaţia luată în considerare fără emisii relevante în perioada istorică, emisia relevantă pentru aceasta s-a determinat cu formula prevăzută la pct. 2 lit. B) din Anexa nr. 1 B din Metodologie (Ordinul nr. 85/2007) şi folosind aceste medii de calcul a constatat diferenţe de certificate alocate în raport de ponderile determinate conform Ordinului, dar s-a concluzionat că nu metoda de calcul a dus la diferenţele în plus şi minus la unii operatori economici, ci alţi factori, neidentificaţi, criteriul legal al ponderii instalaţiilor în sector prevăzut de art. 9 alin. (1) din Ordinul nr. 85/2007 fiind încălcat.
Instanţa a reţinut că, aşa cum a constatat expertiza efectuată în cauză, există excedent de alocări nejustificat, în favoarea/defavoarea unor operatori, alocarea excedentară contravenind H.G. nr. 780/2006, criteriul 5, conform căruia "planul de alocare nu trebuie să facă discriminare între operatori sau sectoare, astfel încât să nu favorizeze în mod nejustificat anumiţi operatori sau anumite activităţi".
Alocările prevăzute în plan pentru unii operatori din sector sunt excedentare, întrucât s-au primit alocări superioare cantităţii de materii prime şi capacităţii de producţie inferioare celor aparţinând reclamantei, expertul calificând diferenţele de alocare, realizate prin H.G. nr. 780/2008 în minus, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, sau în plus faţă de necesităţi, în ceea ce priveşte alţi operatori ca fiind "majore", cele mai mari diferenţe de alocări de certificare în minus, faţă de necesarul aprobat anterior de autoritatea de mediu fiind cele pentru reclamantă.
Prin urmare, prin H.G. nr. 60/2008 s-au nesocotit cerinţele legale ale criteriilor 1 şi 5 din H.G. nr. 780/2006 privind acoperirea necesarului de emisii autorizat în prealabil de autoritatea publică de mediu, precum şi nediscriminarea între operatori.
De asemenea, H.G. nr. 60/2008 încalcă şi criteriul nr. 8 din H.G. nr. 780/2006, conform căruia, "Planul Naţional de Alocare trebuie să conţină informaţii asupra modului în care tehnologiile curate, inclusiv tehnologiile eficiente energetic, sunt luate în considerare", baza de calcul a Planului Naţional de Alocare fiind realizată fără a avea în vedere cerinţele acestui criteriu.
În acest sens, reclamanta arată că deţine şi aplică tehnologii avansate în prelucrarea ţiţeiului, bazate pe utilizarea gazului natural care determină cantităţi mai mici de emisii de CO2, în comparaţie cu tehnologiile bazate pe utilizarea păcurei, aplicate de ceilalţi operatori.
Prin această utilizare realizează o limitare a poluării care îi permite să poată beneficia în mod gratuit prin Planul Naţional de Alocare de un număr de certificate de emisii de CO2 care să acopere necesarul estimat şi aprobat anterior prin autorizaţia din 29 septembrie 2008 - pentru perioada 2008 - 2012.
Cum pârâţii au emis H.G. nr. 60/2008, fără a lua în consideraţie emisiile emise de operatori, a se lua în calcul media emisiilor (în ce o priveşte pe reclamantă), precum şi producţia prognozată şi categorii de combustibili şi tehnologii, instanţa a concluzionat că se impune anularea parţială a acesteia, în ceea ce priveşte alocarea către reclamantă perioada 2008 - 2012 a unui număr de 5.956.405 certificate de emisii de CO2, respectiv 1.191.281 certificate anual, în loc de 3.378.467, respectiv 675.693 certificate anual.
II. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs toate părţile din proces.
1. Recursul reclamantei
Reclamanta SC R. a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru interpretarea şi aplicarea greşită a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se că în mod greşit i s-au acordat numai 1.191.281 certificate verzi anual, în loc de 1.323.646, cât era îndreptăţită.
S-a susţinut că prin art. 10 din Directiva nr. 2003/87/CE s-a prevăzut că statele membre ale Uniunii Europene să aloce în perioada de 5 ani care începea la 1 ianuarie 2008 cel puţin 90% din cote gratuit, însă, prin H.G. nr. 60/2008 s-a redus numărul de certificate verzi prin Planul Naţional de Alocare aprobat la 90%, deşi norma comunitară permitea o alocare gratuită mai mare, chiar de 100%, reducerea aplicându-se eronat la toţi operatorii, nediferenţiat, deşi trebuia circumstanţiat pentru fiecare.
Recurenta a învederat că instanţa şi-a fundamentat soluţia pe constatările expertizei efectuate în cauză, iar expertul la rândul său a invocat legislaţia comunitară, ceea ce excede specialităţii şi misiunii sale procesuale.
A concluzionat recurenta că s-au încălcat criteriile legale care trebuiau aplicate la elaborarea Panului Naţional de Alocare respectiv: stabilirea greşită a ponderii de sector a operatorilor vizaţi, caracterul discriminatoriu al atribuirii certificatelor, nesocotirea cerinţei utilizării tehnologiilor eficiente energetic de către operatori, toate în defavoarea recurentei, singurul remediu constituindu-l admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii, aşa cum a fost formulată.
2. Recursul pârâtului Guvernul României
Recurentul-pârât a susţinut că în mod greşit instanţa a anulat parţial H.G. nr. 60/2008, care s-a emis în temeiul art. 108 din Constituţie şi art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii gaze cu efect de seră, hotărârea în cauză fiind adoptată prin însuşirea proiectului iniţiat de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, iar la elaborarea H.G. nr. 60/2008 s-au respectat dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, proiectul actului administrativ fiind avizat de Ministerul Justiţiei.
S-a arătat că hotărârea contestată s-a adoptat în scopul implementării Planului Naţional de Alocare a certificatelor de emisii gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 şi 2008 - 2012, acesta constituind instrumentul prin care s-a asigurat implementarea Directivei nr. 2003/87/CE transpusă în legislaţia naţională prin H.G. nr. 780/2006.
Recurentul-pârât a precizat că principala sursă de date pentru stabilirea numărului total de certificate de emisii gaze cu efect de seră alocate la nivel naţional o reprezintă proiecţiile emisiilor de gaze "de sus în jos", iar metodologia de elaborare a Planului s-a aplicat nediscriminatoriu, prin utilizarea aceloraşi formule pentru toţi participanţii la schemă, algoritmul de alocare folosit fiind unic, iar emisiile instalaţiei s-au determinat pe baza prelucrării datelor, privind consumul de combustibili şi materii prime declarate în chestionarele transmise în mod oficial de operatori, recurenta necontestând niciodată metodologia sau principiile de elaborare a Planului.
S-a menţionat că în şedinţa Guvernului din 12 noiembrie 2007 s-a aprobat că alocarea la nivelul fiecărei instalaţii să se diminueze cu 10% pentru anul 2007 şi cu 20,7% pentru perioada 2008 - 2012 reducerea aplicându-se tuturor instalaţiilor şi sectoarelor ce intrau sub incidenţa schemei, astfel că nu se justifică anularea în parte a H.G. nr. 60/2008.
S-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii.
3. Recursul pârâtului Ministerul Mediului şi Pădurilor
Criticile formulate de pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor au fost în esenţă, următoarele:
- Curtea de Apel Constanţa a pronunţat o hotărâre cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de lege, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece recurentul-pârât a solicitat în temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 introducerea în cauză a altor persoane la termenul de judecată din 20 ianuarie 2011, cererea i-a fost respinsă, fără a fi comunicată celor chemaţi în judecată şi chiar dacă s-a depăşit termenul prevăzut de art. 57 alin. (2) C. proc. civ., cererea trebuia disjunsă şi judecată separat, conform art. 135 C. proc. civ.;
- recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă, nu a emis H.G. nr. 60/2008 şi nu poate emite un act administrativ de modificare/completare a acesteia;
- intimata-reclamantă nu are interes în promovarea cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu recurentul-pârât;
- hotărârea s-a dat cu încălcarea şi aplicarea greşită legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece intimata-reclamantă nu a suferit nicio vătămare prin emiterea H.G. nr. 60/2008, aceasta generându-şi singură prejudiciul, deoarece a avut un management defectuos, care nu a fost în măsură să transmită în termen util numărul de certificate de emisii gaze cu efect de seră necesar a fi alocate;
- hotărârea recurată încalcă prevederile Protocolului de la Kyoto, dar şi principiul dreptului comunitar, întrucât H.G. anulată în parte de instanţă s-a adoptat în baza Deciziilor Comisiei Europene, a Directivei nr. 2003/87/CE, în scopul reducerii emisiilor globale cu efect de seră cu cel puţin 5% în perioada 2008 - 2012, faţă de nivelul anului 1990, obiectiv prevăzut de art. 3 pct. 1 din Protocolul de la Kyoto;
- sentinţa încalcă şi legislaţia naţională, ignorând art. 3 alin. (2) din Metodologia din 2007, neputând fi vorba de o defavorizare a recurentei reclamante, nefiind analizate toate argumentele recurentului din întâmpinare.
S-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Cu privire la regularitatea recursului Ministerului Mediului şi Pădurilor
Potrivit art. 301 C. proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea sentinţei.
În speţă, Sentinţa nr. 69 din 28 februarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa s-a comunicat recurentului la data de 13 mai 2011, după cum rezultă din dovada comunicării de la dosar, neavând relevanţă data înregistrării sentinţei la Direcţia juridică sau alt compartiment intern, astfel că ultima zi în care putea fi expediat/înregistrat legal recursul era 30 mai 2011 (lunea).
Recursul Ministerului Mediului şi Pădurilor a fost expediat la data de 1 iunie 2011 de către SC A.L. & A. la Curtea de Apel Craiova, care l-a trimis la 3 iunie 2011 Curţii de Apel Constanţa, unde s-a înregistrat la 6 iunie 2011, recursul fiind formulat peste termenul legal, motiv pentru care se va respinge ca tardiv declarat.
Cu privire la recursul reclamantei SC R.
Recurenta-reclamantă este nemulţumită că acţiunea sa a fost admisă numai în parte, considerând că este îndreptăţită la alocarea anuală a unui număr de 1.323.646 certificate verzi şi nu numai la 11.912.281, cât i-au fost recunoscute prin sentinţa atacată.
Recurenta-reclamantă a arătat că soluţia instanţei de fond s-a bazat pe concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, iar expertul a aplicat legislaţia comunitară, deşi aceasta excedea pregătirii sale.
Recurenta-reclamantă nu a argumentat în niciun fel cele susţinute, nu a precizat în ce ar consta o eventuală eroare de calcul sau de metodologie a expertului, ea fiind cea care a solicitat această probă şi de altfel nu a formulat niciun fel de obiecţiuni la instanţa de fond, neputându-şi invoca propria pasivitate, de a suplimenta probatoriile pe care nu le-a propus şi administrat în condiţiile legii.
Nici critica ce vizează aplicarea pretins greşită a art. 10 din Directiva nr. 2003/87/CE, care prevede ca statele membre Uniunii Europene să aloce gratuit o cotă de cel puţin 90% din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră şi respectiv art. 3 pct. 2 din Decizia CE nu este fondată, deoarece H.G. nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor, a respectat norma comunitară, art. 12 menţionând că "pentru perioada prevăzută la art. 13 şi prima perioadă prevăzută la art. 14 alocarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră se face gratuit".
În conformitate cu prevederile Tratatului de Aderare ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, cu Directiva nr. 2003/87/CE şi art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 780/2006 Planul Naţional de Alocare trebuia aprobat şi transpus în legislaţia europeană prin Hotărâre de Guvern, iar prin Deciziile Comisiei Europene nr. C/2007/5240 şi C/2007, 5253 din 26 octombrie 2007 proiectul Planului a fost ajustat, reducându-se cantităţile alocate României şi instalaţiilor din România cu 10,8% pentru anul 2007 şi cu 20,64% pentru perioada 2008 - 2012, aceste decizii fiind obligatorii pentru Satul Român.
Drept urmare, recurentei-reclamante i-au fost alocate, pentru rafinăria P., certificate de emisii CO2 proporţional cu reducerile aplicate celorlalte instalaţii.
În concluzie, Guvernul Statului Român a alocat gratuit certificate de emisii de gaze cu efect de seră într-o cotă care se încadrează în marja avizată de instituţiile europene, iar recurenta-reclamantă nu a dovedit că i se cuvin a-i fi alocate anual mai multe certificate decât cele acordate prin sentinţa recurată, care a omologat concluziile raportului de expertiză B.A., la care recurenta nu a formulat obiecţiuni, astfel încât, nefiind identificat niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
Cu privire la recursul pârâtului Guvernul României
Recurentul-pârât nu a formulat critici propriu-zise cu privire la legalitatea sentinţei atacate, ci a reluat susţinerile din întâmpinarea depusă la instanţa de fond privind respectarea procedurilor legale la elaborarea H.G. nr. 60/2008, care s-a emis în scopul şi în aplicarea legislaţiei comunitare în domeniul reducerii poluării, Directiva nr. 2003/87/CE privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, adoptată în baza Protocolului de la Kyoto, a cărui semnatară este şi România prin care s-a convenit reducerea emisiilor acestor gaze cu 8% în perioada 2008 - 2012, cadrul legal pentru funcţionarea schemei în România fiind asigurat de H.G. nr. 780/2006, care a stat la baza H.G. nr. 60/2008, anulată parţial de Curtea de Apel Constanţa.
Toate aceste consideraţii, deşi corecte, nu au relevanţă în cauză, deoarece recurenta-reclamantă nu a contestat aceste aspecte, ale legalităţii şi necesităţii emiterii H.G. nr. 60/2008, ci modalitatea în care, prin acest act administrativ cu caracter individual, i s-au alocat mai puţine certificate de emisii de CO2 decât cele cuvenite, ca urmare a încălcării criteriilor legale ce trebuiau aplicate la emiterea Planului Naţional de Alocare, Anexă H.G. nr. 60/2008, după cum urmează: stabilirea greşită a ponderii în sector a operatorilor vizaţi, caracterul discriminatoriu al atribuirii certificatelor, nesocotirea criteriului legal al acoperirii necesarului de certificate estimat şi aprobat în prealabil de autoritatea de mediu prin autorizaţia din 29 februarie 2008 şi a cerinţei utilizării, de către operatori, de tehnologii eficiente energetic.
Astfel, dacă s-ar fi respectat criteriul ponderii instalaţiei de sector, conform art. 9 alin. (1) din Ordinul nr. 85/2007 emis de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor pentru aprobarea metodologiei privind elaborarea Planului Naţional de Alocare, ar fi rezultat o altă alocare, diferită de Planul Naţional de Alocare, deoarece plusul de certificate rezultat în urma aplicării metodologiei de calcul este similar cu minusul de certificate rezultat.
S-a constatat de către prima instanţă că diferenţele de alocare a certificatelor pentru unii din operatorii vizaţi prin H.G. nr. 60/2008 sunt disproporţionate, raportat la criteriile legale, existând excedent de alocări, nejustificat în favoarea unor operatori (R. şi P.) la baza cărora au stat factori subiectivi, în timp ce recurenta-reclamantă a fost în mod clar dezavantajată, prin autorizaţia din 29 februarie 2008 autoritatea de mediu aprobându-i cantitatea anuală de emisii de 1.323.646 tone CO2 (fiecărei tone corespunzându-i un certificat) pentru perioada 2008 - 2012, în timp ce prin Planul Naţional de Alocare i-au fost atribuite numai 675.693 certificate anual, respectiv 3.378.467 certificate emisii CO2 în perioada 2008 - 2012.
Alocările excedentare detaliate în poziţiile 11- 12 al raportului de expertiză, respectiv încalcă criteriile 1 şi 5 din H.G. nr. 780/2006 şi principiul nediscriminării între operatori.
Pe baza constatărilor expertului s-a stabilit că baza de calcul a Planului Naţional de Alocare s-a realizat eronat şi pentru faptul că nu s-a ţinut cont de criteriul 8 din H.G. nr. 780/2006, privind "informaţii asupra modului în care tehnologiile curate, inclusiv tehnologiile eficiente energetic, sunt luate în considerare", utilizarea unor tehnologii moderne şi mai puţin poluante de către recurenta-reclamantă îndreptăţind-o să beneficieze de un număr de certificate de emisii CO2 care să acopere pe cât posibil necesarul estimat şi aprobat prin autorizaţia din 29 februarie 2008.
Expertiza judiciară B.A. a stabilit că recurentei-reclamante i se cuvenea un număr de 1.191.281 certificate, care trebuiau alocate acestuia cu titlu gratuit prin aplicarea procentului de 90% (după reducerea operată la nivelul Comisiei Europene şi a Guvernului României în şedinţa din 12 noiembrie 2007) la numărul certificatelor autorizate.
Or, recurentul-pârât nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză şi nu a adus în recurs niciun fel de argumente tehnice, pertinente care să contrazică sau să pună la îndoială concluziile raportului de expertiză.
Constatând în temeiul art. 3041 C. proc. civ., că nu sunt incidente niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzută de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul pârâtului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Mediului şi Pădurilor împotriva Sentinţei nr. 69/CA din 28 februarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială ca tardiv declarat.
Respinge recursurile declarate de SC R.R. SA Năvodari şi Guvernul României împotriva aceleaşi sentinţe ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2012 .
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 4380/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4411/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
