CSJ. Decizia nr. 1140/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1140/2003
Dosar nr. 3833/2002
Şedinţa publică din 6 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 387 din 30 aprilie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. proc. pen., ca nefondată.
În baza art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpatul I.I.N., la 20 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi art. 67 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia acestuia de la 12 septembrie 2000, la 30 aprilie 2002.
A luat act partea vătămată C.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978, a obligat pe inculpat la 1.238.000 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Universitar Bucureşti.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea corpurilor delicte, un bici şi o furcă indisponibilizate conform proceselor verbale din 12 septembrie 2000 şi 13 septembrie 2000.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că în data de 8 septembrie 2000, în jurul orelor 20,00, pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente, inculpatul i-a aplicat victimei C.M. lovituri repetate cu un corp dur, la nivelul capului, în urma cărora acesta a decedat la data de 10 septembrie 2000.
Împotriva acestei sentinţe, inculpatul a declarat apel criticând-o sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., având în vedere că nu a avut intenţia să omoare victima.
În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei care este prea aspră faţă de împrejurările concrete de săvârşire a infracţiunii şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Prin Decizia penală nr. 484 din 21 august 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, motivând că, în baza probelor administrate la dosar, instanţa fondului a stabilit o corectă situaţie de fapt şi a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei comise, pedeapsa aplicată fiind în concordanţă cu gradul de pericol social ridicat al faptei de violenţă comisă de inculpat, neexistând temeiuri pentru reducerea acesteia.
Împotriva acestei decizii, ca şi a hotărârii primei instanţe, în termen legal a declarat recurs inculpatul care a criticat hotărârile atacate pentru următoarele motive:
- s-a arătat că judecata în apel a avut loc în lipsa apărătorului, motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 6 C. proc. pen.
- s-a mai arătat că, faptei săvârşite de inculpat i s-a dat o greşită încadrare juridică, respectiv art. 174 şi art. 175 C. pen., în loc de art. 183 C. pen., motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. În susţinerea acestei critici, s-a argumentat în esenţă că, din probatoriul administrat la dosarul cauzei, insuficient de altfel, nu rezultă intenţia inculpatului de a-i suprima viaţa victimei, pentru că în momentul conflictului amândoi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, că în mod greşit instanţele au reţinut că victima a fost lovită cu coada furcii, ridicată ulterior de la domiciliul inculpatului, pentru că aceasta nu a prezentat în momentul ridicării, urme de substanţă brun roşcată, care să pară a fi sânge, că greşit instanţele nu au ţinut seama şi de afirmaţia martorei P.M. care a arătat că loviturile date de inculpat victimei au fost aplicate haotic, pe tot corpul şi nu doar în zonele vitale, că martorii F.N. şi V.N. propuşi de inculpat nu au fost audiaţi şi în fine, faptul că instanţele au ignorat că şi inculpatul a suferit leziuni, conform raportului medico-legal, situaţie în care, s-a cerut admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea dosarului la instanţa fondului pentru rejudecare.
Totodată, în subsidiar, ca ultim motiv de recurs a fost invocat pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., referitor la reducerea pedepsei.
Recursul declarat este nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi prevederile legale, Curtea Supremă constată următoarele;
1. Astfel, referitor la primul motiv de casare invocat, lipsa de apărare a inculpatului la judecata în apel, se observă că, la primul termen de judecată, respectiv 17 iulie 2002, inculpatul, aflat în stare de arest şi asistat de avocat M.M., apărător desemnat din oficiu, a solicitat instanţei amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător, cerere încuviinţată de instanţa de apel, dosarul fiind amânat pentru termenul din 14 august 2002. La acest termen, s-a prezentat apărătorul ales al inculpatului, avocat S.C., care a depus împuternicire avocaţială conform contractului de asistenţă juridică nr. 98011 din 11 august 2002, şi a solicitat amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării, motivată de faptul că, nu a avut timpul necesar să se pregătească, fiind plecat în concediu.
Instanţa de apel a respins cererea de amânare formulată de apărător pentru acest motiv şi a judecat cauza, cu apărător din oficiu.
Aşa fiind, Curtea Supremă constată, că în mod legal instanţa de apel nu a mai acordat un nou termen pentru pregătirea apărării de către avocatul ales al inculpatului, din moment ce, dosarul mai fusese amânat o dată la data de 17 iulie 2002, la cererea inculpatului pentru a-şi angaja apărător, iar contractul de asistenţă juridică fusese încheiat la 11 august 2002, interval de timp suficient până la 14 august 2002, când fusese amânată cauza, ca apărătorul ales să-şi pregătească apărarea.
Faptul că apărătorul ales al inculpatului nu a depus toate diligenţele necesare pentru a se putea pregăti şi susţine apelul la termenul fixat, (fiind plecat în concediu), nu este imputabil instanţei, ci numai avocatului care nu a înţeles să-şi onoreze în mod corespunzător contractul de asistenţă juridică încheiat cu clientul său, situaţie în care, motivul invocat este nefondat urmând a fi respins, ca atare.
2. Referitor la celălalt motiv invocat prin care s-a criticat greşita încadrare juridică dată faptei, insuficienţa probatoriului administrat sau contradictorialitatea acestuia, instanţa supremă îl apreciază nefondat pentru următoarele considerente:
Din situaţia de fapt reţinută de instanţe şi necontestată de inculpat, a rezultat în esenţă că inculpatul i-a aplicat victimei lovituri repetate, cu un corp dur, la nivelul capului, în urma cărora, aceasta a decedat, la data de 10 septembrie 2000.
Că aşa s-au petrecut faptele, rezultă din probatoriul administrat la dosarul cauzei, respectiv: actele medico-legale depuse, raportul de expertiză medico-legală şi avizul Comisiei Superioare de Avizare şi Control, copia F.O. a Spitalului Universitar Bucureşti, care se coroborează cu declaraţiile martorilor C.M., C.G., P.M., V.M., D.I., G.T., C.I., I.M.G., R.G. şi G.A.
Astfel, raportul de expertiză medico-legală a concluzionat că, „moartea numitului C.M. a fost violentă. Ea s-a datorat contuziei şi dilacerării cerebrale, consecinţa unui politraumatism cu fractură de boltă şi bază craniană, fractură deschisă de tibie stângă", raport care se coroborează perfect cu depoziţiile martorului ocular direct P.M., care a arătat că inculpatul a lovit victima prin surprindere cu biciul, fără nici o discuţie prealabilă şi fără ca victima să se poată apăra, după care, inculpatul a lovit-o cu coada unei furci, chiar şi după ce aceasta îşi pierduse cunoştinţa, până când s-a apropiat un autobuz R.A.T.B.
Această situaţie de fapt este confirmată şi de declaraţia altui martor direct, V.M., care a arătat că la un moment dat a auzit ţipetele unei femei şi uitându-se în direcţia din care veneau, martorul a observat, în dreptul casei sale, pe şosea, că erau trei indivizi, unul fiind întins pe asfalt, că altul era în picioare, lângă cel căzut pe care îl lovea cu coasa unei furci peste tot corpul.
Aşa fiind, fapta inculpatului de a lovi victima, în mod repetat, cu un corp dur, într-o zonă vitală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor în formă calificată, prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., iar nu aceea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., aşa cum a încercat să susţină inculpatul, pentru că, chiar dacă acesta nu a acţionat cu intenţia directă de a ucide victima, faţă de zona vizată, obiectul vulnerant folosit şi intensitatea loviturilor, demonstrează că acesta a acţionat cu intenţie indirectă, pentru că prin modalitatea în care a acţionat a acceptat posibilitatea producerii decesului, ceea ce s-a şi întâmplat.
Apărările formulate de inculpat sunt, fie lipsite de relevanţă juridică (faptul că a aplicat victimei lovituri pe tot corpul şi nu doar în zona capului, faptul că atât victima cât şi inculpatul se aflau în stare de ebrietate, etc.), fie nu se coroborează cu celelalte probe administrate la dosarul cauzei, fiind singulare, situaţie în care, acestea demonstrează doar intenţia inculpatului de a se sustrage răspunderii penale şi consecinţelor condamnării.
3. În fine, referitor la ultima critică, Curtea Supremă constată că instanţele i-au aplicat inculpatului o pedeapsă corect individualizată în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere pericolul social concret al faptei săvârşite, urmările produse, atitudinea procesuală oscilantă a inculpatului precum şi starea de recidivă postexecutorie a acestuia, neidentificându-se temeiuri noi care să conducă la o nouă reindividualizare, situaţie în care şi pentru acest motiv recursul urmează să fie respins, ca atare.
În concluzie, întrucât motivele de recurs sunt nefondate, iar din analiza actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., ce pot fi luate în considerare din oficiu, secţia penală, a Curţii Supreme de Justiţie în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, va respinge recursul declarat, ca nefondat.
În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 12 septembrie 2000 la zi, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I.N. împotriva deciziei penale nr. 484 din 21 august 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 12 septembrie 2000 la zi.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1139/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1142/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... → |
|---|
