CSJ. Decizia nr. 1144/2003. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1144/2003
Dosar nr. 5109/2002
Şedinţa publică din 6 martie 2003
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 253 din 30 septembrie 2002, Tribunalul Arad, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 211 alin. (21) lit. a), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), l-a condamnat pe inculpatul C.G. la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru tâlhărie.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., art. 211 alin. (21) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul N.F. la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru tâlhărie.
Pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen., a interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A menţinut starea de arest a inculpaţilor.
A dedus din pedeapsă durata arestării preventive privind pe inculpaţi de la 11 iulie 2002 la zi.
I-a obligat pe inculpaţi în solidar la plata sumei de 28.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă U.S.
A menţinut sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa din 29 iulie 2002.
L-a obligat pe inculpatul C.G. la 1.500.000 lei şi pe inculpatul N.F. la 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
A dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Arad, a sumei de 300.000 lei onorar avocat oficiu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În cursul nopţii de 6 iulie 2002, inculpaţii se aflau în trenul 3111, care rula pe ruta Arad-Oradea, iar în unul din vagoanele trenului se afla partea vătămată U.S., pe o banchetă faţă în faţă cu martora V.A., într-un vagon necompartimentat. Când trenul se afla între staţiile Şimand şi Chişineu Criş, inculpaţii C.G. şi N.F. au pătruns în vagonul în care călătorea partea vătămată, după care, în timp în timp ce inculpatul N.F., rămânând pe hol, a asigurat paza, inculpatul C.G. s-a apropiat de partea vătămată prin spatele acesteia, i-a aplicat o lovitură puternică cu pumnul în regiunea capului şi profitând de faptul că şi-a pierdut cunoştinţa, i-a sustras părţii vătămate o geantă albastră, care conţinea o pereche de pantofi (sandale de damă), o rochie de damă de culoare neagră şi o altă rochie de culoare albastră, o, poşetă de culoare albă, 3 perechi de sandale, precum şi suma de 2.830.000 lei. După sustragerea genţii, inculpaţii au sărit din tren în timpul mersului, au fugit într-un lan de porumb, după care au deschis geanta, au împărţit o parte din bunuri şi suma de bani sustrasă, iar restul bunurilor le-au abandonat.
Prejudiciul cauzat părţii vătămate a fost evaluat la suma de 30.000.000 lei, din care s-a recuperat o parte prin restituirea unor bunuri, rămânând nerecuperat prejudiciul în valoare de 28.000.000 lei, cu care partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză.
În sarcina inculpatului C.G. tribunalul a reţinut starea de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), din condamnările ce rezultă din fişa cazierului judiciar.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, prima instanţă a avut în vedere periculozitatea socială a faptelor comise de inculpaţi apreciată în concret, urmările socialmente periculoase produse, precum şi persoana inculpaţilor, respectiv de perseverenţa infracţională a acestora.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie, respectiv complicitate la tâlhărie, în infracţiunea de furt, şi reducerea pedepselor aplicate.
Prin Decizia penală nr. 420/A din 6 noiembrie 2002, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi apreciind că, hotărârea pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, în sensul că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor a fost corect reţinută, iar încadrarea juridică dată faptelor este în concordanţă cu prevederile legale.
Împotriva acestei decizii, ca şi a hotărârii pronunţată de prima instanţă, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii, care personal, dar şi prin apărătorul lor, au criticat hotărârile pronunţate pentru motivele de casare prevăzute la pct. 17 şi 14 ale art. 3859 C. proc. pen., solicitând în esenţă, schimbarea încadrării juridice din tâlhărie în furt, cu reducerea corespunzătoare a pedepsei aplicate.
Recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi prevederile legale, Curtea Supremă constată că, instanţele, în baza materialului probator administrat, la dosarul cauzei au stabilit în mod corect situaţia de fapt, încadrarea juridică dată faptelor fiind în concordanţă cu prevederile legale, iar pedepsele corect individualizate, situaţie în care, recursurile urmează a fi respinse, ca atare.
Astfel, apărarea formulată în cauză de inculpatul C.G. potrivit căreia nu a exercitat violenţe asupra părţii vătămate U.S., în momentul deposedării, săvârşind de fapt o infracţiune de furt, iar nu una de tâlhărie precum şi susţinerea inculpatului N.F., potrivit căreia el nu ar fi ştiut de acţiunea celuilalt coinculpat, decât după ce au sărit împreună din tren, sunt infirmate de probatoriul existent la dosarul cauzei, respectiv declaraţia martorei V.A., valorificată de instanţe în conformitate cu dispoziţiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., din care rezultă cu certitudine că geanta a fost luată de inculpat, în prezenţa celuilalt coinculpat, după ce partea vătămată a fost lovită în cap cu pumnul, după care, împreună au sărit din tren, declaraţie ce se coroborează şi cu declaraţiile părţii vătămate, dar şi cu recunoaşterile inculpaţilor din cursul urmăririi, situaţie în care, susţinerile singulare şi nedovedite, demonstrează doar intenţia inculpaţilor de a se sustrage răspunderii penale şi consecinţelor condamnării.
Totodată, faţă de periculozitatea socială concretă a infracţiunii comise-tâlhărie în formă gravă faţă de modalitatea în care a fost săvârşită, pe timp de noapte, într-un mijloc de transport în comun, trenul şi asupra unei persoane vârstnice, de peste 60 de ani, dar şi faţă de antecedenţa penală a inculpatului C. şi atitudinea procesuală nesinceră a inculpaţilor din cursul judecăţii, în ciuda evidenţei probatoriului administrat la dosarul cauzei, Curtea Supremă, constată că instanţele au aplicat inculpaţilor pedepse corect individualizate în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), neexistând temeiuri pentru reducerea acestora, motiv pentru care şi pentru această critică, recursurile declarate urmează să fie respinse, ca atare.
În concluzie, întrucât motivele de recurs sunt nefondate, iar din analiza actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3899 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează să respingă recursurile declarate cu obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsă pentru ambii inculpaţi perioada executată în arest preventiv de la 12 iulie 2002 la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.G. şi N.F. împotriva deciziei penale nr. 420/A din 6 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedeapsă, pentru fiecare dintre inculpaţi perioada executată în arest preventiv de la 12 iulie 2002, la zi.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de câte 1.400.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1143/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1146/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
