CSJ. Decizia nr. 3007/2003. Penal. Art.312 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3007/2003

Dosar nr. 4873/2002

Şedinţa publică din 24 iunie 2003

Deliberând asupra cauzei penale de faţă;

Din actele dosarului rezultă următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 375/ PI pronunţată în dosarul penal nr. 2445/P/2000 la data de 17 mai 2002, Tribunalul Timiş, secţia penală, l-a condamnat pe inculpatul B.A.O., pentru infracţiunea de trafic de stupefiante la 3 ani închisoare, conform art. 312 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a), art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP); în baza art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a), art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), l-a condamnat şi pentru infracţiunea de asociere la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Pedepsele au fost contopite conform art. 339 şi art. 346 C. pen., pedeapsa rezultantă de executat fiind 3 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 500 din 28 iunie 1994 a Judecătoriei Lugoj şi a dispus executarea acestuia alături de aceea de 3 ani închisoare, rezultând 4 ani închisoare.

A constatat că inculpatul nu a comis şi fapta din 28 iulie 1984, privind transportul unor droguri în Italia.

S-a dedus arestarea de la 29 aprilie 1997 la 28 mai 1997.

S-a confiscat suma de 2.000 mărci de la inculpat.

Inculpatul a fost obligat la cheltuieli.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a stabilit în fapt următoarea situaţie:

În cursul anului 1992 cetăţeanul turc M.T. l-a cunoscut pe inculpatul de care a fost extrem de interesat, acesta având dublă cetăţenie, paşaport eliberat de ţară membră a Consiliului Europei şi care se putea deplasa fără viză prealabilă, ca cetăţean român (care nu aveau dublă cetăţenie). În continuare B.A.O. a asigurat sprijin logistic unei filiere de traficanţi de droguri, din România.

În lunile martie, aprilie şi mai 1995 inculpatul a stabilit legătura între doi traficanţi, unul dintre aceştia transportând o cantitate de 15 kg heroină ce trebuia să ajungă în Olanda. Pentru această intermediere a primit 2000 mărci germane, fapt recunoscut de inculpat.

În anul 1994, în Italia a fost suspect, dar nu s-a putut stabili vreo faptă, inculpatul nerecunoscând aceste acuzaţii ce i-au fost aduse în faza de urmărire, în care procurorul a făcut presiuni asupra sa.

Judecându-se iniţial cu procedura nelegal îndeplinită, s-a admis apelul şi cauza s-a rejudecat, în sensul celor arătate.

Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia penală 389/ A pronunţată la data de 10 octombrie 2002, în dosarul penal nr. 4367/P/2002, a respins, ca nefondat, recursul inculpatului, obligându-l la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii inculpatul a făcut recurs, invocând în favoarea sa dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., respectiv greşita individualizare a pedepsei.

Cu ocazia soluţionării recursului, curtea, din oficiu, a pus în discuţia părţilor prescripţia specială.

Curtea din examinarea cauzei, a constatat următoarele:

Fapta pentru care inculpatul este învinovăţit s-a comis în perioada martie, aprilie, mai 1995.

Dispoziţiile legale prevăd, pentru infracţiunea prevăzută de art. 312 alin. (1) C. pen. şi art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., la acea dată (art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)), ca limite pedeapsa închisorii între 6 luni şi 5 ani.

Art. 121 C. pen., arată că prescripţia înlătură răspunderea penală în condiţiile prevăzute de art. 122 şi art. 124 C. pen.

Pentru situaţiile în care limitele de pedeapsă sunt mai mari de un an, dar nu depăşesc 5 ani [(122 lit. d) C. pen.)] se arată că termenul general de prescriere a răspunderii penale este 5 ani.

Cum însă împotriva inculpatului s-a emis un act de acuzare, au existat termene de judecată, ba chiar a şi fost judecat în fond şi, apel în cauză intră în discuţie art. 124 C. pen., prescripţia specială.

Acest text prevede că prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut de art. 122 lit. d) C. pen. (5 ani) este depăşit cu încă jumătate (2 ani şi 6 luni).

Se observă că la data comiterii faptei mai 1998 şi până la data judecării recursului iunie 2003 au trecut mai mult decât 7 ani şi 6 luni, câţi ar fi fost necesari pentru aplicarea dispoziţiilor art. 124 C. proc. pen.

Termenul de prescripţie s-a împlinit în noiembrie 2002.

În această împrejurare, sub acest aspect recursul declarat de inculpat este întemeiat, urmând a fi admis în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., raportat la motivul de casare, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 15 C. proc. pen.

Hotărârile vor fi casate sub aspectul laturii penale, cu excepţia pedepsei închisorii şi a dispoziţiilor art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), celelalte dispoziţii nefiind afectate de efectele prescripţiei.

Sub acest aspect urmează a se înceta procesul penal, în sensul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., pentru ambele pedepse ce vor rezulta prin înlăturarea art. 83, art. 33 şi art. 34 C. pen.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul B.A.O. împotriva deciziei penale nr. 389 din 10 octombrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.

Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 375 din 17 mai 2002 a Tribunalului Timiş cu privire la latura penală.

Înlătură dispoziţiile art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 83 C. pen.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în pedepsele componente de:

- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 312 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a), art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);

- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

- un an închisoare, pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 500 din 28 iunie 1994 a Judecătoriei Lugoj, fiind revocată suspendarea condiţionată a acestei pedepse, dispunându-se executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în cauză.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal privind infracţiunea prevăzută de art. 312 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a) şi art. 37 lit. a) C. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a), art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), ca efect al intervenirii prescripţiei speciale prevăzută de art. 124 C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 3007/2003. Penal. Art.312 c.pen. Recurs