CSJ. Decizia nr. 4102/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4102/2003
Dosar nr. 808/2003
Şedinţa publică din 30 septembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 302 din 4 noiembrie 2002, Tribunalul Mureş a condamnat pe inculpaţii: V.A.V., M.F., R.I. şi C.F.H. la:
- câte 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Conform art. 71 C. pen., pe durata executării pedepselor inculpaţilor le-a fost interzise exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedepsele aplicate inculpaţilor, s-a dedus perioada reţinerii de 24 ore din data de 10 aprilie 2000.
S-a constatat că partea vătămată K.A. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat prin restituirea bunului ce a făcut obiectul infracţiunii.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare următoarele sume:
- V.A.V. 1.050.000 lei;
- M.F. 1.500.000 lei;
- R.I. şi C.F.H. câte 800.000 lei.
S-a dispus avansarea din fondul special al Ministerului Justiţiei a sumei de 450.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
La data de 4 aprilie 2000, inculpaţii V.A.V., R.I., M.F. şi C.F.H. se aflau în centrul comunei Gurghiu.
La iniţiativa inculpatului C.F.H., care văzuse pe partea vătămată K.A. numărându-şi banii în timp ce se afla la intersecţia din centrul comunei aşteptând o maşină de ocazie, toţi inculpaţii s-au urcat în autoturismul, cu care s-au deplasat în direcţia Glăjerie, oprind la semnul făcut de partea vătămată.
După ce inculpatul C.F.H. a întrebat pe partea vătămată dacă are bani, întrebare la care aceasta a răspuns afirmativ, au luat-o în maşină.
Partea vătămată s-a urcat în maşină şi s-a aşezat pe bancheta din spate, în partea dreaptă.
După ce autoturismul a parcurs o distanţă de cca. 500 m, inculpatul R.I. a imobilizat pe partea vătămată, pe care a prins-o de gât, lucru pe care l-au făcut şi ceilalţi inculpaţi şi anume V.A.V. şi M.F., aceştia din urmă aflându-se pe bancheta din spate.
Cu acest prilej părţii vătămate i-a fost sustrasă suma de 130.000 lei.
După săvârşirea faptei, inculpatul C.F.H., care conducea autoturismul, a revenit în comuna Gurghiu, unde a abandonat pe partea vătămată, depărtându-se în grabă de acel loc pentru a nu fi văzuţi.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, inculpaţii C.F.H., V.A.V., R.I. şi M.F. pe care au criticat-o cu privire la greşita lor condamnare, întrucât nu se fac vinovaţi de comiterea faptei pentru care au fost trimişi în judecată, deoarece nu au exercitat nici un act de violenţă asupra părţii vătămate, care şi-a pierdut banii pe care îi avea asupra sa şi care a fost luată în maşină, deoarece făcea autostopul, motiv pentru care au solicitat a se dispune achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În sprijinul susţinerii nevinovăţiei sale, inculpatul C.F.H. a mai arătat că din moment ce el era conducătorul autoturismului nu avea cum să exercite asupra părţii vătămate acte de violenţă.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, prin Decizia penală nr. 16/ A din 29 ianuarie 2003, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi, pe care i-a obligat la plata de cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea acestei decizii instanţa de apel a arătat că apărările făcute de inculpaţi cu ocazia soluţionării în fond a cauzei „au fost minuţios verificate, iar în urma acestor verificări făcute s-a constatat că ele trebuie înlăturate”, deoarece din primele declaraţii pe care aceştia le-au dat în faza de urmărire penală au arătat cu lux de amănunte modul în care au comis fapta, descriind fiecare în mod propriu succesiunea derulării evenimentelor, aceasta cu atât mai mult cu cât aceste declaraţii au fost scrise de însăşi inculpaţii, şi care se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor cărora aceasta le-a relatat desfăşurarea evenimentelor.
În ce priveşte apărarea inculpatului C.F.H., în sensul că faţă de el nu se poate reţine comiterea infracţiunii de tâlhărie, deoarece conducerea autoturismul s-a arătat că nu poate fi primită din moment ce, după ce a văzut victima numărându-şi banii în intersecţia comunei Gurghiu, el a fost cel care a venit cu ideea de a o deposeda pe aceasta de banii cei îi avea asupra sa „astfel că toţi inculpaţii prin atitudinea manifestată au contribuit la deposedarea prin violenţe a victimei de mica sumă de bani ce o avea asupra sa”, iar prin „modul de desfăşurare a evenimentelor demonstrându-se că aceşti 4 inculpaţi, într-un timp scurt, au reuşit să materializeze rezoluţia infracţională pe care o puseseră la cale”.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de apel au declarat recurs inculpaţii V.A.V., M.F., R.I. şi C.F.H.
Inculpaţii V.A.V., M.F. şi R.I. au criticat hotărârile pronunţate în cauză cu privire la greşita încadrare juridică a faptei, solicitând schimbarea acesteia în infracţiunea de însuşire a bunului găsit prevăzută de art. 216 C. pen., deoarece ei nu au folosit acte de violenţă asupra părţii vătămate, iar banii şi i-au însuşit după ce aceasta a coborât din maşină, ca urmare a faptului că i-au căzut din buzunar.
Inculpatul C.F.H. a criticat Decizia instanţei de apel pentru acelaşi motiv invocat şi la judecata în fond şi apel, respectiv nevinovăţia sa cu privire la fapta imputată, constând în aceea că nu a participat la exercitarea de acte de violenţă asupra părţii vătămate, solicitând a se dispune achitarea.
Recursurile declarate de inculpaţi sunt fondate în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta.
Critica formulată prin care se solicită schimbarea încadrării juridice a faptei, cum este cazul inculpaţilor V.A.V., M.F. şi R.I., fie de achitare formulată de inculpatul C.F.H., sunt nefondate.
Potrivit art. 216 C. pen., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de însuşirea bunului găsit, fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut, sau de a dispune de acel bun ca de al său.
Din actele şi lucrările de la dosar, aşa cum corect au reţinut şi instanţele de fond şi apel, rezultă în mod neîndoielnic că inculpaţii, după o prealabilă înţelegere, prin folosirea de acte de violenţă, au deposedat pe partea vătămată de suma de bani pe care o avea asupra sa.
Prin urmare însuşirea banilor fiind rezultatul violenţei exercitate asupra părţii vătămate, încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de tâlhărie este corectă, iar motivul de casare invocat nu poate fi primit.
Nici critica formulată de inculpatul C.F.H. prin care solicită a se dispune achitarea pe considerentul că nu a exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate şi deci nu este întemeiată una din condiţiile cerute pentru existenţa infracţiunii de tâlhărie, nu poate fi primită, din moment ce din probele administrate în cauză rezultă că anterior comiterii faptei, toţi inculpaţii au convenit şi stabilit modalitatea prin care să deposedeze pe partea vătămată de suma de bani ce o avea asupra sa.
În aceste condiţii, fiecare din participanţii la săvârşirea faptei au avut o contribuţie proprie, toate acţiunile la un loc subsumându-se aceleiaşi rezoluţii infracţionale, tâlhărirea părţii vătămate.
Prin urmare, în condiţiile în care toţi inculpaţii au acceptat săvârşirea faptei, nu era necesar ca fiecare să săvârşească nemijlocit acte de violenţă sau de sustragere, fiind suficientă participarea chiar şi prin prezenţa la locul faptei, ori prin executarea altor acţiuni cum este în speţă, transportul celorlalţi inculpaţi, la şi de la locul faptei, ori punerea la dispoziţia celorlalţi făptuitori a mijlocului de transport propriu cunoscând scopul pentru care urmează a fi folosit.
De altfel inculpatul C.F.H. a fost acela care a avut iniţiativa deposedării părţii vătămate de suma de bani ce o avea asupra sa, astfel că şi din acest punct de vedere nu se poate susţine că nu a participat la săvârşirea infracţiunii.
Cu toate acestea, verificând hotărârile pronunţate în cauză prin prisma prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursurile declarate de inculpaţi sunt întemeiate însă numai în ce priveşte greşita încadrare juridică a faptelor.
Având în vedere faptul că inculpaţii au comis fapta de tâlhărie anterior modificărilor aduse art. 211 prin Legea nr. 169 din 10 aprilie 2002, urmează a se constata că în mod greşit instanţa de fond a încadrat-o în dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
Încadrarea juridică a faptei trebuia să fie cea existentă la data când a fost comisă şi care în cazul de faţă este mai favorabilă inculpaţilor, întrucât prevede o limită minimă a pedepsei mai redusă decât din textul de lege modificat, acest aspect urmând a fi evidenţiat prin aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Această eroare este imputabilă şi Curţii de apel care, deşi a avut posibilitatea să o îndrepte fără justificare a menţinut-o.
Faţă de cele mai sus arătate, urmează a se constata că recursurile declarate de inculpaţi sunt fondate numai în legătură cu greşita încadrare juridică a faptei, motiv pentru care urmează a fi schimbată din art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) în art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptei în cauză urmează a se proceda la o nouă individualizare a pedepselor în acord cu criteriile arătate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel încât, acestea să fie în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii V.A.V., M.F., R.I. şi C.F.H. împotriva deciziei penale nr. 16/ A din 29 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Tg. Mureş.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 302 din 4 noiembrie 2002 a Tribunalului Mureş, numai cu privire la încadrarea juridică a faptei.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi e), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), texte în baza cărora condamnă pe fiecare inculpat la câte 5 ani închisoare.
Menţine restul dispoziţiilor.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul reţinerii preventive de 24 ore din ziua de 10 aprilie 2000.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4101/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4103/2003. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs → |
|---|
