ICCJ. Decizia nr. 5683/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5683/2003
Dosar nr. 1531/2002
Şedinţa publică din 4 decembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 358 din 24 mai 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul T.M. din art. 208 alin. (1) şi (4) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) şi alin. (3) C. pen. şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 208 alin. (1) şi (4) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 75 lit. b) C. pen., în art. 208 alin. (1) şi (4) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen. şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 208 alin. (1) şi (4) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pentru ambele.
În baza art. 208 alin. (1) şi (4) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnat inculpatul T.M. la o pedeapsă de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 208 alin. (1) şi (4) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), acelaşi inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 85 C. pen., s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepselor, aplicate prin sentinţa penală nr. 360 din 18 februarie 2000 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin nerecurare, pentru inculpatul T.M., la data de 26 septembrie 2000, respectiv a pedepselor de un an închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 293 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
S-a constatat că infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul, prin prezenta sentinţă sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 360/2000, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
În baza art. 1 din Legea nr. 137/1997 s-au constatat graţiate integral şi condiţionat pedepsele de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 293 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 209 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Au fost puse în vedere inculpatului T.M. dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 137/1997.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., raportat la art. 85 alin. ultim C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate prin prezenta sentinţă de câte 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu pedeapsa de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.; s-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia inculpatului de la data de 1 februarie 1995, până la data de 15 aprilie 1995 şi de la data de 22 aprilie 1998, până la data de 18 iunie 1998.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul P.V. din 2 infracţiunile prevăzute de art. 208 alin. (1) şi (4) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen. şi alin. (3) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 75 lit. b) C. pen., în 2 infracţiuni prevăzute de art. 208 alin. (1) şi (4) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 208 alin. (1) şi (4) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (2 fapte) a fost condamnat inculpatul P.V. la 2 pedepse de câte 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, acesta având de executat pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., s-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia inculpatului de la data de 25 aprilie 1998, până la data de 15 iulie 1998.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul Ş.T.I., din art. 208 alin. (1) şi (4) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen. şi alin. (3) C. pen., în art. 208 alin. (1) şi (4) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 208 alin. (1) şi (4) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnat inculpatul Ş.T.I. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., s-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia inculpatului de la data de 25 aprilie 1998, până la data de 4 august 1998.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul M.C. din art. 208 alin. (1) şi (4) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) şi alin. (3) C. pen., în art. 208 alin. (1) şi (4) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 208 alin. (1) şi (4) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnat inculpatul M.C. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., s-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia inculpatului de la data de 6 mai 1998, până la data de 9 septembrie 1998.
În baza art. 116 C. pen., s-a interzis accesul inculpaţilor P.V., Ş.T.I. şi M.C. în Bucureşti, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
S-a constatat acoperit integral, prejudiciul, prin restituirea autocamionului către partea vătămată SC O.S.C. SRL luându-se act că aceasta nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii T.M. şi P.V. la plata sumei de 31.557.696 lei, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC T.G.T. SRL Bucureşti.
S-a dispus virarea sumei de 24.552.000 lei din contul C.E.C. al Tribunalului Bucureşti în contul părţii civile SC T.G.T. SRL Bucureşti, sumă consemnată la C.E.C., filiala sectorului 4 din 19 februarie 1999, reprezentând contravaloarea detergentului valorificat de către SC P. SA.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii T.M., P.V., Ş.T.I. şi M.C. la plata sumei de 80.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile către SC A.T.C. SRL.
S-a menţinut măsura sechestrului asigurator dispusă prin ordonanţa din 22 mai 1998 asupra autocamionului frigorific, an fabricaţie 1987, culoare neagră, înmatriculat la data de 22 ianuarie 1998, aparţinând inculpatului T.M.
Fiecare inculpat a fost obligat la câte 2.500.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul Ş.T.I. în cuantum de 250.000 lei s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în fapt pe baza probelor administrate, că la data de 19 august 1997, în baza unei înţelegeri prealabile, inculpaţii T.M. şi P.V. au sustras autospeciala, parcată pe strada Prelungirea Ghencea, în care se aflau 5 tobe de detergent, aparţinând SC T.G.T. SRL Bucureşti, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 300.000.000 lei.
Conform celor anterior stabilite, inculpaţii s-au întâlnit în comuna Măgurele, în aceeaşi seară, au descărcat detergentul sustras la locuinţa numitului B.I., apoi au abandonat autocamionul pe strada Toboşari, sectorul 5 Bucureşti, de unde a fost ridicat de organele de poliţie şi restituit părţii vătămate.
O parte din marfă a fost valorificată de inculpatul T.M., prin intermediul numitei M.E.G., gestionară la depozitele SC F.C., restul cantităţii reprezentând 4.556 cutii detergent fiind confiscate de organele de poliţie cu ocazia verificărilor efectuate la data de 15 septembrie 1997, astfel că SC T.G.T. SRL, s-a constituit parte civilă, în faza de urmărire penală cu suma de 70.000.000 lei, reprezentând contravaloarea detergentului sustras.
S-a mai reţinut că în noaptea de 15 aprilie 1998, conform unei înţelegeri prealabile, cei patru inculpaţi au sustras autocamionul cu remorcă, aparţinând SC O.S.C. SRL, care se afla parcat pe strada Braşov şi în care se aflau 20 tone de zahăr care aparţinea SC A.C.T. SRL, prejudiciul fiind estimat la suma de 105.000.000 lei.
Autocamionul a fost abandonat de inculpaţi în comuna Potlogi, judeţul Dâmboviţa, unde a fost descoperit de organele de poliţie la data de 23 aprilie 1998 şi restituit părţii vătămate SC O.S.C. SRL, care nu s-a mai constituit parte civilă în proces.
Din marfa sustrasă, inculpaţii T.M. şi P.V. au preluat 12 tone zahăr (220 saci), pe care i-au vândut prin intermediul numitului V.I., în Ploieşti, lui V.V.
Restul de 8.400 kg. (180 saci) au fost preluate de inculpaţii Ş.T.I. şi M.C. şi vândute lui T.I.
Prejudiciul cauzat SC A.C.T. SRL este în sumă de 80.000.000 lei, reprezentând contravaloarea zahărului sustras, cu care s-a constituit parte civilă.
Tribunalul a dispus efectuarea unei expertize contabile, având drept obiectiv stabilirea pe bază de verificări în scriptele contabile ale firmelor, a prejudiciului real suferit de acestea.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii T.M., M.C., P.V. şi Ş.T.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul T.M. a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinută în sarcina sa, în infracţiunea de favorizare a infractorului, motivând că nu a cunoscut şi nici nu a avut vreo înţelegere anterioară cu ceilalţi inculpaţi, iar în subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Inculpatul M.C. a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate, invocând circumstanţele sale personale, precum şi înlăturarea măsurii interzicerii de a se afla în municipiul Bucureşti, motivând că a dobândit prin act autentic un imobil în această localitate.
Inculpaţii P.V. şi Ş.T.I. au solicitat reducerea cuantumului pedepselor aplicate, susţinând că este prea mare, în raport de circumstanţele lor personale.
Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelurile inculpaţilor apreciind că instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt, a făcut o legală încadrare juridică a faptelor comise de inculpaţi reţinând judicios vinovăţia acestora.
Referitor la inculpatul T.M. s-a constatat că vinovăţia acestuia a fost dovedită pe deplin prin întreg materialul probator administrat, astfel că au fost înlăturate ca subiective, susţinerile acestuia în sensul că nu a avut vreo înţelegere cu ceilalţi inculpaţi pe care doar i-a ajutat la rugămintea lor, să valorifice produsele sustrase.
În ce privesc pedepsele aplicate inculpaţilor s-a reţinut că prima instanţă a avut în vedere la stabilirea acestora, toate criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că nu s-a justificat reducerea cuantumului acestora.
Cu privire la latura civilă a procesului penal, s-a constatat că instanţa de fond a pronunţat o soluţie corectă în raport de actele contabile ale societăţilor prejudiciate şi în baza raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză şi necontestat de inculpaţi.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de inculpaţi, care fiecare a reiterat în principal criticile din apel.
Inculpatul T.M. a susţinut prin apărătorul său ales că încadrarea juridică dată faptelor sale, este greşită, că în nici un caz nu poate fi vorba de complicitate la săvârşirea infracţiunii de furt calificat, ci cel mult de favorizarea infractorului, sens în care solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunţate şi schimbarea încadrării juridice.
În subsidiar, recurentul solicită redozarea pedepsei aplicate reţinându-se în favoarea sa circumstanţe atenuante.
Acelaşi recurent, critică hotărârea pronunţată şi pentru greşita soluţionare a laturii civile susţinând pe de o parte că s-a judecat cauza cu lipsa de procedură cu partea civilă SC A.C.T. SRL în condiţiile în care motivele de apel vizau şi latura civilă, iar pe de altă parte că prejudiciul nu a fost stabilit cu certitudine.
Aceeaşi critică o invocă şi recurenţii inculpaţi M.C. şi Ş.T.I., considerând că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar, solicită de asemenea reindividualizarea pedepselor aplicate şi reţinerea circumstanţelor atenuante în raport de persoana lor.
În plus inculpatul M.C. critică hotărârile şi pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 116 C. pen.
În recursul său inculpatul recurent P.V. îşi întemeiază motivele pe cazul de casare, prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., stabilind redozarea pedepsei, iar privitor la latura civilă invocă aceleaşi susţineri ca ale celorlalţi recurenţi.
Recursurile nu sunt întemeiate.
Cât priveşte critica comună formulată de toţi recurenţii referitoare la greşita soluţionare a laturii civile şi judiciare a recursului în apel cu lipsă de procedură cu o parte civilă, este de arătat că această susţinere nu este reală.
Verificând încheierile de şedinţă aflate la dosarul Curţii de Apel Bucureşti nr. 157/2001 şi în special încheierea de amânare a pronunţării din 7 februarie 2002, partea integrantă a hotărârii, se constată că procedura de citare a fost legal îndeplinită cu toate părţile, iar la dosar se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu partea civilă prin afişare la adresa indicată pe tot parcursul procesului penal şi la care de altfel, partea civilă a fost citată şi cu ocazia judecării recursului, când citaţia a fost primită de o persoană ce avea calitate în acest sens şi care s-a legitimat cu act de identitate.
Este evident aşadar că nu se justifică cererea de casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei pentru lipsa de procedură, iar în ce priveşte soluţionarea laturii civile este de observat că instanţele s-au pronunţat pe baza actelor existente la dosar, afirmaţiile recurenţilor legate de predarea unor cantităţi de zahăr organelor de poliţie, nefiind susţinute de dovezi.
Ca urmare, critica recurenţilor referitoare la stabilirea prejudiciului cauzat şi respectiv acoperit prin restituirea în natură, nu pot fi primite, ca de altfel nici cele care vizează greşita individualizare a pedepselor.
Se constată că instanţele au avut în vedere la aplicarea pedepselor toate criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, împrejurările în care s-au consumat infracţiunile, cuantumul relativ ridicat al prejudiciilor, dar şi persoana inculpaţilor, orientându-se spre pedepse în măsură să satisfacă scopul prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen.
Faţă de această situaţie, Înalta Curte, apreciază că o reindividualizare a pedepselor nu se impune, nici în ceea ce priveşte cuantumul acestora şi nici ca modalităţi de executare.
Referitor la motivul de casare formulat de recurentul T.M., întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., respectiv greşita încadrare juridică a faptelor comise, Înalta Curte, verificând probele administrate în cauză, hotărârile pronunţate, constată că instanţele au făcut o corectă încadrare juridică a faptelor în infracţiunea de furt calificat şi respectiv complicitate la această infracţiune.
Declaraţiile martorilor M.D., B.I., V.V., V.I. şi M.E.G., audiaţi în cauză, care au relatat împrejurările şi condiţiile în care au negociat direct cu inculpatul T.M. vânzarea mărfii, precizând că acesta prezenta marfa ca aparţinându-i, se coroborează cu declaraţiile celorlalţi coinculpaţi şi cu procesele verbale de confruntare dintre inculpaţi, dovedindu-se astfel că inculpatul T.M. a participat în calitate de autor şi respectiv complice la comiterea infracţiunilor de furt.
Probele administrate au demonstrat că inculpatul T.M. a participat efectiv la sustragerea din 19 august 1997 a autospecialei încărcată cu detergenţi şi ulterior a valorificat personal marfa, iar pentru fapta din 15 aprilie 1998 a fost un adevărat organizator, stabilind la domiciliul său, împreună cu ceilalţi inculpaţi planul de acţiune, iar ulterior valorificând partea sa din marfa ce-i revenea.
Rezultă aşadar, că încadrarea juridică dată faptelor de către instanţe este cea legală, cererea de schimbare a acesteia fiind nefondată.
În fine, o ultimă critică formulată de recurentul M.C. se referă la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 116 C. pen., privind interdicţia de a se afla în anumite localităţi, în condiţiile în care recurentul deţine o proprietate în municipiul Bucureşti, unde locuieşte.
Nici această critică nu s-a dovedit a fi întemeiată.
Actele aflate la dosar demonstrează faptul că la data pronunţării hotărârii, inculpatul nu avea domiciliul şi nici nu deţinea în proprietate vreun imobil în Bucureşti, dobândind un atare bun ulterior, după mai mult timp de la data pronunţării sentinţei, deşi cunoştea interdicţia impusă de instanţă, tocmai pentru eludarea acesteia.
Ca urmare, Înalta Curte, apreciază că instanţa de apel a procedat corect, respingând critica invocată şi cu ocazia judecării apelului, aşa încât recursul declarat şi sub acest aspect este nefondat.
Pentru textul considerentelor arătate recursurilor declarate, vor fi respinse ca nefondate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de inculpaţii P.V., T.M., M.C. şi Ş.T.I., împotriva deciziei penale nr. 75/ A din 14 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca nefondate.
Constată că inculpaţii P.V. şi T.M. sunt arestaţi în altă cauză.
Obligă pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5682/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5685/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
