ICCJ. Decizia nr. 1586/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1586/2004
Dosar nr. 592/2004
Şedinţa publică din 23 martie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1042 din 31 octombrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. c) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. c) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul S.M.I. la 4 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 17 februarie 2003 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., s-a respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea vătămată E.I.
În baza art. 116 C. pen., i s-a interzis inculpatului dreptul de a se afla pe raza municipiului Bucureşti, o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
A fost obligat inculpatul la 1.700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400.000 lei onorariu avocat oficiu s-au avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Din probele administrate în cauză, tribunalul a reţinut că în data de 17 februarie 2003, în jurul orelor 21,15, aflându-se în staţia de metrou Gara de Nord inculpatul a observat-o pe partea vătămată E.I., care avea două genţi de voiaj.
Cu intenţia de a-i smulge bagajele, inculpatul s-a oferit să o ajute la transportul acestora, însă partea vătămată nu i-a acordat nici o atenţie.
La un moment dat, partea vătămată a lăsat geanta jos şi s-a oprit pentru a se odihni, împrejurare în care inculpatul a luat una din cele două genţi de voiaj şi a fugit.
Potrivit art. 75, declaraţiile părţii vătămate pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
În speţă, susţinerile părţii vătămate, că inculpatul i-a smuls geanta din mână, nu s-au coroborat cu nici o altă probă administrată în cauză (acte medicale, declaraţii martori, etc.).
Deşi prin natura lor, staţiile de metrou sunt locuri aglomerate, în cauză nu a fost identificat nici un martor care să fi observat momentul deposedării părţii vătămate de geantă.
Starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a rezultat din fişa de cazier judiciar a inculpatului, primul termen al recidivei fiind pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 369 din 27 martie 1998 a Judecătoriei sector 2, definitivă prin Decizia penală nr. 871 din 23 septembrie 1997 a Curţii de Apel Bucureşti. Inculpatul a fost arestat la 24 noiembrie 1997 şi liberat condiţionat la 4 aprilie 2001 cu un rest rămas neexecutat de 618 zile. Fapta dedusă judecăţii în prezenta cauză a fost comisă la 17 februarie 2003, dată la care pedeapsa anterioară era considerată executată.
Pentru fapta reţinută în sarcina inculpatului, tribunalul a aplicat acestuia o pedeapsă, având în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal, pericolul social concret, circumstanţele reale în care a acţionat inculpatul, valoarea prejudiciului cauzat, cauzele care agravează sau atenuează răspunderea penală, datele care caracterizează persoana inculpatului. S-a reţinut, astfel, cu privire la persoana inculpatului, că acesta nu este la prima încălcare a legii penale, nu are ocupaţie, a avut o poziţie constantă pe parcursul procesului penal, de recunoaştere a sustragerii genţii părţii vătămate.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, tribunalul a constatat că partea vătămată E.I. s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală cu suma de 5 milioane lei, daune materiale şi morale. Conform declaraţiei sale, prejudiciul material a fost de 2 milioane lei, în geanta sustrasă de inculpat având „pantofi, alimente, mâncare, carne şi alte bunuri personale".
Deşi legal citată, partea vătămată nu s-a prezentat la nici un termen de judecată pentru a-şi dovedi despăgubirile civile (materiale) solicitate.
În raport cu natura faptei reţinute în sarcina inculpatului, furt infracţiune contra patrimoniului, acordarea unor daune morale, care au un caracter compensator al unor prejudicii nepatrimoniale, nu se justifică în cauză.
Împotriva sentinţei penale nr. 1042 din 31 octombrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul S.M.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului parchetul a criticat sentinţa apelată, în sensul că în mod greşit a fost schimbată încadrarea juridică, fapta comisă de inculpat este tâlhărie şi nu infracţiunea de furt.
Inculpatul în apelul său a solicitat reducerea pedepsei în raport de circumstanţele reale şi personale ce îl caracterizează.
Prin Decizia penală nr. 790 din 24 decembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet şi inculpat, apreciind ca fiind legală şi temeinică soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul S.M.I.
Prin recursul declarat, parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pentru motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. şi, rejudecând, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de tâlhărie şi aplicarea unei pedepse corespunzătoare acestei infracţiuni.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată următoarele:
Instanţele au reţinut corect situaţia de fapt, însă au dat o încadrare juridică necorespunzătoare faptei săvârşite de inculpat.
Astfel, din probatoriul administrat în cauză rezultă fără dubiu că fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, întrucât inculpatul, sub pretextul de a o ajuta pe partea vătămată la bagaje, i-a smuls acesteia geanta de voiaj pe care o avea în mâna dreaptă, după care a fugit.
În acest sens sunt relevante următoarele probe administrate în cauză: declaraţiile părţii vătămate, care precizează că a fost deposedată prin violenţă; declaraţiile martorului M.G., care confirmă cele spuse de partea vătămată, procesul-verbal, care reţinea folosirea violenţei, semnat de inculpat; procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere şi declaraţiile martorilor asistenţi, în care se consemnează, de asemenea, că inculpatul a folosit violenţa.
Pe de altă parte, referitor la declaraţiile date de inculpat pe parcursul procesului penal, se constată că acestea sunt contradictorii în sensul că, iniţial, a negat comiterea faptei („n-am furat nici o geantă şi n-am cunoştinţă despre persoana care o purta"), iar, în final, a recunoscut că a furat geanta, susţinând, însă, că a luat geanta de pe jos şi nu că ar fi smuls-o.
În consecinţă, se apreciază că se impune admiterea recursului formulat de parchet, urmând a se casa Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 1042 din 31 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la încadrarea juridică reţinută faptei.
Conform art. 334 C. proc. pen., se va schimba încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. c) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), text de lege în baza căruia va fi condamnat inculpatul la o pedeapsă corespunzătoare noii încadrări juridice.
Cu privire la motivul de recurs formulat de inculpat şi care vizează reducerea pedepsei, se constată că acesta nu poate fi primit întrucât, faţă de încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de tâlhărie şi criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în cauză nu se justifică reducerea pedepsei.
Faţă de aceste considerente, urmează să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
În baza art. 192 C. proc. pen., va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 790 din 24 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 1042 din 31 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la încadrarea juridică reţinută faptei.
Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. c) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), text de lege în baza căruia condamnă pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M.I. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 17 februarie 2003 până la 23 martie 2004.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1584/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1587/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
