ICCJ. Decizia nr. 2131/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2131/2004
Dosar nr. 5805/2003
Şedinţa publică din 21 aprilie 2004
Asupra recursurilor penale de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 899/ PI din 21 decembrie 1998, Tribunalul Timiş a condamnat pe inculpatul H.B. la 10 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 şi art. 209 lit. a), e), g) şi i) alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul K.V.N., pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 şi art. 209 lit. a), e), g) şi i) alin. ultim C. pen.
Inculpatul H.B. a fost obligat să plătească părţii civile W.J. suma de 4.757.000 lei despăgubiri civile.
Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La începutul lunii iunie, aflând că inculpatul K.V.N. urma să se reîntoarcă în ţară, l-a întrebat dacă nu cunoaşte pe cineva care doreşte să cumpere un autoturism.
În ziua de 9 iunie 1998, inculpatul H.B. i-a spus inculpatului K.V.N. că maşina pe care urma să o vândă este în Timişoara şi că ar fi bine să-l însoţească pentru a ajunge cu maşina în Deva, urmând să intermedieze contractul între cumpărătorul din Chişinău şi inculpatul H.B.
Astfel, cei doi inculpaţi împreună cu o altă persoană, rămasă necunoscută, dar care era numită A. s-au deplasat cu un autoturism Audi împrumutat de la numitul G.D. în Timişoara. Aici K.V.N. a fost lăsat într-o parcare, iar cei doi au plecat şi au venit după aproximativ 30 de minute, tractând după autoturismul Audi un alt autoturism Wolksvagen cu număr de Germania, aparţinând părţii vătămate W.J. Cei doi au explicat inculpatului K.V.N. că autoturismul are o problemă legată de partea electronică, remediabilă pe care o vor rezolva în Deva.
Cei doi s-au urcat în autoturism, iar inculpatul H.B. în Wolksvagen şi cu toţii au plecat spre Lipova. În apropiere de Deva la o intersecţie, A. şi inculpatul H.B. au plecat până la Arad de unde s-au întors cu un electronist care nu a reuşit să pornească autoturismul şi au remorcat mai departe maşina spre Lipova, în autoturismul Audi aflându-se în continuare K.V.N., ca pasager, iar A. la volan; în autoturismul furat se aflau H.B. cu electronistul. Sesizând că s-a rupt cablul care tracta autoturismul furat, A. i-a spus inculpatului să coboare. În acel moment, toate persoanele au urcat în Audi şi au fugit, iar inculpatul K.V.N. a rămas pe loc şi la scurt timp au sosit organele de poliţie, care l-au reţinut pe inculpat.
S-a motivat soluţia de achitare a inculpatului K.V.N. pentru faptul că trimiterea în judecată a acestuia s-a făcut pe supoziţii, din materialul probator administrat neputând fi reţinută vinovăţia acestuia şi faptul că avea cunoştinţă despre ceea ce s-a întâmplat.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi inculpatul H.B.
Parchetul a susţinut greşita achitare a inculpatului K.V.N., aspect sub care hotărârea este nelegală şi netemeinică, iar inculpatul H.B. a solicitat achitarea pentru că este nevinovat, iar în subsidiar a cerut reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 440 din 3 decembrie 2003, Curtea de Apel Timişoara a admis apelurile declarate de parchet şi de inculpatul H.B., a desfiinţat sentinţa şi rejudecând a redus pedeapsa aplicată inculpatului H.B. la 8 ani, în condiţiile reţinerii art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi a schimbării încadrării juridice din art. 208 şi art. 209 lit. a), e), g) şi i) alin. ultim C. pen., în art. 208 şi art. 209 lit. a), e), g) şi i) C. pen.
În baza aceluiaşi text, prin aceiaşi hotărâre a fost condamnat inculpatul K.V.N. la 7 ani închisoare, în condiţiile art. 64 şi art. 71 C. pen.
Inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, la despăgubiri civile de 4.757.000 lei către partea civilă W.J.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că fapta nu are consecinţe grave, în sensul actualelor dispoziţii ale art. 146 C. pen., fiind comisă în vara anului 1998, având aplicabilitate, în raport de aceste consecinţe, dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) Pe de altă parte, s-a mai susţinut că inculpatul K.V.N. este vinovat de infracţiunea de furt, pentru că a participat la această activitate infracţională, alături de ceilalţi, dar acesta nu a reuşit să fugă, fiind prins de patrula de poliţie.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul K.V.N. au declarat recurs împotriva hotărârii pronunţată în apel.
Parchetul a criticat hotărârea numai în ce priveşte pedepsele aplicate celor doi inculpaţi care se impuneau a fi severe în raport de circumstanţele reale şi personale.
Recurentul inculpat K.V.N. a susţinut că este nevinovat, nu a avut cunoştinţă de comiterea furtului, solicitând pronunţarea unei soluţii de achitare, în ceea ce îl priveşte, iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicate.
Critica formulată de inculpat va fi examinată în raport de prevederile art. 3895 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., constatându-se că instanţa de apel, în raport de probe, a pronunţat o corectă soluţie de condamnare şi a acestui inculpat.
Deşi inculpatul a susţinut constant că nu a avut cunoştinţă că autoturismul Wolksvagen a fost furat, nu neagă participarea sa alături de inculpatul H.B. la tractarea acestuia şi deplasarea lor spre Arad.
Dar, patrula de poliţie care i-a surprins a reuşit prinderea inculpatului K.V.N. care a descris condiţiile în care au ajuns în Timişoara, scopul acestei deplasări şi modul în care inculpatul H.B. intrase în detenţia autoturismului Audi.
Această ultimă împrejurare, sus-menţionată, este confirmată şi de martorul G.D.
Şi deşi inculpatul K.V.N. a susţinut că nu a avut nici o legătură cu autoturismul furat, pe care H.B. l-a tractat până în parcarea în care el aştepta, susţinerea este infirmată de o altă probă care dovedeşte fără echivoc participarea sa la furt.
Astfel, cu ocazia cercetării interiorului autoturismului marca Audi s-au găsit truse de scule marca Pierata aparţinând reclamantului şi mai ales o trusă de scule parţial improvizate ce se foloseau la forţarea şi sustragerea autoturismelor.
De pe trusa de scule Pierata au fost relevate 3 urme papilare aparţinând inculpatului K.V.N., conform expertizei, inculpatul neputând da nici o explicaţie, în raport de apărarea făcută, a împrejurărilor în care s-au imprimat pe trusa de scule.
Această împrejurare este cu atât mai relevantă cu cât, inculpaţii nu au putut porni autoturismul parcat ulterior, fiind nevoiţi să tracteze şi să apeleze la un electronist de profesie .
Pe de altă parte, din declaraţia martorului G.D. a rezultat că inculpatul H.B. a venit însoţit de K.V.N. la momentul ridicării autoturismului împrumutat.
Din coroborarea tuturor împrejurărilor descrise, evidenţiate de probele administrate este de necontestat că inculpatul K.V.N. a însoţit pe inculpatul H.B. pe parcursul activităţii infracţionale concepută împreună şi a avut o participare proprie şi directă la sustragerea autoturismului.
În aceste condiţii, soluţia de trimitere în judecată, cât şi de condamnare a acestui inculpat nu sunt bazate pe supoziţii ci pe probe directe şi indirecte care circumscriu elementele constitutive, inclusiv vinovăţia, infracţiunii de furt calificat.
Pentru aceste considerente critica formulată de inculpatul recurent este nefondată după cum, tot astfel, este şi cea vizând pedeapsa aplicată.
Observând limitele legale sancţionatoare ale infracţiunii pentru care au fost condamnaţi cei doi inculpaţi, cât şi circumstanţele în care aceştia au conceput şi executat activitatea infracţională, pedepsele aplicate de câte 7 ani şi respectiv 8 ani închisoare sunt pedepse deja medii care satisfac pe deplin cerinţele art. 52 C. pen.
Conduita procesuală nesinceră a recurentului inculpat, lipsa actelor de identitate la momentul prinderii şi reţinerii sale, cât şi sustragerea de la urmărirea penală şi judecată a inculpatului H.B., starea de recidivă în care a comis infracţiunea sunt împrejurări care caracterizează negativ pe făptuitori şi impun alături de restul circumstanţelor reale, pedepsele aplicate care, în aceste condiţii nu se justifică nici a fi reduse şi nici majorate, aşa cum a solicitat parchetul.
Aşa fiind, în urma examinării criticilor formulate de recurenţi, vizând pedepsele aplicate, nu se constată motive de casare a hotărârii în baza cazului înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de parchet şi inculpat se vor respinge, ca nefondate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de inculpatul K.V.N. împotriva deciziei penale nr. 440 din 3 decembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, privind şi pe inculpatul H.B.
Constată că intimatul inculpat H.B. este arestat în altă cauză.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat H.B., în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă pe recurentul K.V.N. să plătească 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2109/2004. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2135/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
