ICCJ. Decizia nr. 2666/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2666/2004
Dosar nr. 270/2004
Şedinţa publică din 18 mai 2004
Deliberând asupra cauzei penale de faţă;
Din actele dosarului rezultă următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 3399/P/1999 din 9 februarie 2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: M.C.M., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.; M.D.Z.; D.C. şi V.J., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP); R.D. şi D.D., pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen.
S-a reţinut că, în noaptea de 28 iunie 1999, partea vătămată S.V.I. a fost deposedată prin violenţă, de suma de 400.000 lei şi 400 dolari S.U.A., de către inculpatul M.C.M., ajutat în diverse moduri de ceilalţi inculpaţi.
Prin sentinţa penală nr. 313, pronunţată la 7 mai 2001, în dosarul penal nr. 686/2000, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică pentru inculpaţii R.D. şi V.J., prin completarea cu agravanta prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen. şi a aplicat diverse pedepse, nerespectând dispoziţiile legale privind obligativitatea efectuării anchetei sociale pentru inculpatul minor (V.J.) şi privind obligativitatea prezenţei inculpatului minor la judecarea cauzei (M.D.Z.).
Acestea au fost considerentele pentru care, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 664/ A pronunţată la 15 noiembrie 2001, în dosarul penal nr. 2121/2001, a desfiinţat sentinţa admiţând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţii M.C.M., R.D. şi M.D.Z., a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală. În fond după casare, prin Decizia penală nr. 465 pronunţată în dosarul penal nr. 702/2002, la 14 mai 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a hotărât:
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpaţii: R.D., D.D., V.J., astfel:
- pentru inculpatul R.D. din art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., în art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP); pentru inculpatul D.D. din art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP); pentru inculpatul V.J. din art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) în art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e), cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe inculpatul M.C.M., la 6 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a computat prevenţia inculpatului de la 17 septembrie 1999 până la 13 mai 2003.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe inculpatul M.D.Z. la 2 ani şi 6 luni închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a computat prevenţia inculpatului de la 17 septembrie 1999 la 14 decembrie 1999.
A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe inculpatul D.C. la 2 ani şi 6 luni închisoare.
A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
A făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe inculpatul R.D. la 5 ani şi 6 luni închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe inculpatul D.D. la 5 ani şi 6 luni închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 116 C. pen., a interzis inculpatului să se afle pe raza municipiului Bucureşti 3 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe inculpatul V.J. la 2 ani şi 6 luni închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., a obligat pe inculpaţi, în solidar, la plata sumei de 450.000 lei şi a echivalentului în lei a sumei de 400 dolari S.U.A., calculată la data executării, către partea civilă S.V.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de 2.000.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 450.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut în fapt, că inculpatul M.C.M., ajutat de complici, a tâlhărit-o de bani pe partea vătămată, după metoda abaterii atenţiei de către unii şi însuşirea banilor de către altul.
Inculpatul M.C.M. a arătat în instanţă că el singur este autorul tâlhăriei, ceilalţi aflându-se întâmplător la locul faptei.
Inculpatul R.D. nu a recunoscut vreo participare activă şi nici una pasivă după o înţelegere prealabilă, la săvârşirea faptei.
Instanţa de fond a înlăturat aceste susţineri, deoarece au fost infirmate de declaraţia părţii vătămate care a descris în detaliu desfăşurarea evenimentelor şi i-a recunoscut din fotografii.
Instanţa a constatat că faptele astfel cum au fost reţinute, constituie elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie în formă calificată şi, respectiv de complicitate la tâlhărie calificată, texte în baza cărora i-a condamnat pe inculpaţi.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 689/ A din 13 noiembrie 2003, pronunţată în dosarul penal nr. 2687/2003 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, desfiinţând în parte sentinţa şi dispunând obligarea în solidar, a inculpaţilor minori cu părinţii, părţi responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare către stat.
Obligarea în solidar a fost singura îndreptare adusă, instanţa de apel confirmând sentinţa sub celelalte aspecte, şi anume: situaţia de fapt reţinută, încadrarea juridică dată, pedepsele aplicate.
Împotriva deciziei, în termen legal, inculpatul R.D. a declarat recurs, invocând ca motiv de casare grava eroare de fapt, prevăzută de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. şi greşita condamnare pentru infracţiunea ale cărei elementele constitutive nu există [(art. 3859 alin. (1) pct. 12, teza I C. proc. pen.)].
Inculpatul a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea şi în fond, achitarea sa pentru complicitate la tâlhărie, întrucât nu el a fost autorul faptei,
În subsidiar, conform art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei.
Curtea examinând hotărârea atacată şi sentinţa de condamnare, în raport de motivele invocate şi probele existente, constată că recursul este întemeiat, deoarece instanţele reţinând vinovăţia inculpatului R.D., au comis o gravă eroare de fapt.
Instanţa de apel a greşit, considerând corect reţinută situaţia de fapt în ceea ce îl priveşte pe inculpatul R.D., doar pe baza plângerii şi declaraţiei părţii vătămate, deşi acestea cuprindeau multe contradicţii şi oricum, nu era suficientă doar poziţia părţii vătămate pentru condamnare, cu atât mai mult cu cât acestea nu se coroborau cu restul probelor administrate.
Toţi inculpaţii au arătat despre inculpatul R.D., că nu a avut nici o participare. Atât participarea, cât şi poziţia inculpatului R.D., nu au fost reţinute aşa cum rezultau din analiza corectă a probelor, după înlăturarea acelora necorespunzătoare. În realitate, situaţia de fapt se prezintă astfel:
În noaptea de 28 iunie 1999, inculpatul R.D. se afla în intersecţia str. Muncii cu Mihai Bravu, unde, ca şi ceilalţi inculpaţi, căuta clienţi pentru relaţii sexuale, practicând proxenetismul.
La un moment dat, inculpatul a observat că unui bărbat (S.V.) o persoană dintre cei care formaseră un grup, i-a luat telemobilul. S-a apropiat, i-a făcut aceluia (M.C.M.) observaţie şi i-a cerut să restituie telefonul. Fiindu-i dat lui, l-a restituit părţii vătămate, discutând cu acesta despre faptul că aveau telefoane mobile la fel. Cu această ocazie şi-au dat reciproc numerele de telefon.
R.D. a observat, s-a îndepărtat spre a-şi vedea de treabă şi ulterior, a aflat de la partea vătămată că i s-au sustras banii.
Când partea vătămată şi-a făcut cunoscută intenţia de a merge la poliţie, deoarece îl fugărise pe hoţ fără să-l prindă, R.D. şi însoţitorul său au fost de părere (i-au recomandat) să se mulţumească cu recuperarea telefonului şi că nu a fost bătut.
După depistarea de către poliţie, inculpatul R.D., găsit în acelaşi loc s-a oferit să-i ajute.
Situaţia reţinută a rezultat din analiza probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în aceea de cercetare judecătorească. Astfel, din declaraţiile celorlalţi inculpaţi, date atât în faza de urmărire (separat), cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, a rezultat cu claritate şi certitudine că inculpatul R.D. se afla în apropierea grupului de inculpaţi la acea oră, deoarece practica proxenetismul.
Toţi au arătat că inculpatul R.D. s-a apropiat de inculpaţi după ce i se luase părţii vătămate telefonul mobil şi le-a cerut să-l restituie acestuia. Fiindu-i înmânat telefonul, R.D., l-a cercetat, apoi l-a restituit părţii vătămate, discutând cu aceasta despre marcă şi schimbând numerele de telefon (V.J., D.D.; D.P.; M.C.M.; M.D.Z. iniţial a minţit pretinzând că el a restituit telefonul, dar a revenit; D.C.).
D.C. mai arată că „nu poate preciza dacă partea vătămată era înconjurată sau erau în apropiere unii de ceilalţi" şi, de asemenea, că nu a existat nici o înţelegere prealabilă de a fura.
M.D.Z. arată „după ce eu am fugit (şi m-am întors, n.n.) R.D. a aflat de la partea vătămată de grup şi nu fusese de faţă când s-au luat banii.
Ceea ce s-a întâmplat după sustragerea banilor reiese expres din declaraţia lui C.D.: „După ce am fugit noi după hoţ, a fugit şi reclamantul. Nu l-am ajuns pentru că s-a suit în taxi". Iată deci, că partea vătămată (reclamantul) nu a fost oprit să fugă după hoţ, doar că nu l-a prins.
La întoarcere a spus celor prezenţi printre care şi inculpatul R.D., că va anunţa poliţia, fără să fi fost oprit, dovadă că s-a şi dus la poliţie.
Cu ocazia confruntărilor, din procesul-verbal, rezultă că R.D. şi V.J. în momentul luării banilor au „traversat pe strada cealaltă".
Din declaraţiile tuturor inculpaţilor a reieşit că atunci când partea vătămată a declarat că se va duce la poliţie (unde s-a şi dus tocmai pentru că nimeni nu l-a împiedicat), cei rămaşi, printre care şi R.D., i-au adresat un îndemn, au emis o părere, au dat un sfat „să fie mulţumit că a păstrat telefonul şi n-a mâncat bătaie". Această manifestare nu se poate considera că a constituit o ameninţare, o intimidare a părţii vătămate.
Declaraţiile părţii vătămate, plângerea, nu pot fi luate în considerare decât în măsura în care se coroborează cu restul probelor administrate. În cauză, ele nu se coroborează şi sunt contradictorii:
- partea vătămată se referă ca moment al evenimentului când la ora 2 când la ora 22, deşi firesc era să-şi amintească exact;
- în primele declaraţii, în plângerea iniţială, acuză 4 persoane, apoi 6?!;
- arată întâi că, cel ce i-a smuls telefonul i l-a restituit, deci o singură persoană apoi se referă la două persoane diferite, una care i-a luat şi alta care i-a dat telefonul.
- declară că nu a fost lovit şi nu s-au „folosit de acte de violenţă", iar apoi la confruntarea cu D.R.: „Acesta m-a îmbrâncit"; apoi, în confruntarea cu D.A.: „acesta m-a îmbrâncit"). Deci, când o persoană, când alta, exprimarea nereferindu-se la amândoi.
- „R.D. are numărul de telefon (al părţii vătămate), deoarece eu i l-am dat la poliţie tatălui acestuia" (tatăl nu a fost audiat, listingul şi agenda telefonică nu au fost verificate) şi toţi ceilalţi au arătat că partea vătămată l-a dat inculpatului R.D.
Există şi unele declaraţii ale inculpaţilor date în faza finală a urmăririi (primele şi cele din instanţă sunt la fel), care urmează a fi înlăturate, întrucât ele nu exprimă ceea ce inculpatul ar fi putut înţelege ce înseamnă.
Inculpaţii, unii analfabeţi, ceilalţi având 3 sau 4 clase primare, oameni cu o exprimare simplistă şi cu un nivel intelectual redus nu puteau folosi fraza (care se şi repetă identic la fiecare): „noi nu am avut participaţia de a distrage atenţia." (nu participarea ci exact ca în cod „participaţia"; „distrage".).
Evident, aceste declaraţii tip au fost sugerate şi nu pot constitui baza unui raţionament corect finalizat printr-o concluzie justă.
Pentru aceste considerente, inculpatul R.D., nefiind autorul faptei pentru care a fost trimis în judecată, recursul său apare fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a fi admis şi a se casa ambele hotărâri în ceea ce îl priveşte pe inculpatul R.D.
Constatând că, deşi partea vătămată a fost tâlhărită, inculpatul R.D. nu este autorul sau complicele acestuia, deoarece poziţia sa pasivă în absenţa oricărei înţelegeri prealabile, urmată de restituirea telefonului, ba chiar de schimbare a numerelor de telefon, nu întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de tâlhărie, urmează, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., să fie achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul R.D. împotriva deciziei penale nr. 689/ A din 13 noiembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi sentinţa penală nr. 465 din 13 mai 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, cu privire la greşita condamnare a recurentului inculpat.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achită pe inculpatul R.D. pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi g), cu aplicarea art. 75 lit. c) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2652/2004. Penal. Cont.exec. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2667/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
