ICCJ. Decizia nr. 2941/2004. Penal. Art.289 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2941/2004
Dosar nr. 5537/2003
Şedinţa publică din 1 iunie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 39 din 8 martie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti au fost condamnaţi următorii inculpaţi:
1. mr. rez. D.V.C. la:
- câte un an închisoare, pentru două infracţiuni de fals intelectual, prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen.;
- câte un an închisoare, pentru două infracţiuni de uz de fals, prevăzute de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen.;
- câte un an închisoare, pentru două infracţiuni de favorizarea infractorului, prevăzute de art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru instigare la infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;
- 8 luni închisoare, pentru instigare la fals intelectual prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;
- 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Conform art. 33 şi art. 34 C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
2. cpt. rez. L.G. la:
- un an închisoare, pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;
- un an închisoare, pentru infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;
- 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.
Conform art. 33 – art. 34 C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
3. cpt. rez. B.I., la:
- 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- un an închisoare, pentru infracţiunea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;
- un an închisoare, pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen.;
- câte un an închisoare, pentru două instigări la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Conform art. 33 şi art. 34 C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
4. cpt. S.D., la:
- un an închisoare, pentru infracţiunea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., raportat la art. 75 lit. a) C. pen. şi la câte un an închisoare, pentru două infracţiuni de fals intelectual prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
Conform art. 33 şi art. 34 C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de un an închisoare.
În temeiul art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere pentru inculpaţii D.V.C., L.G., B.I. şi S.D. pe durata următoarelor termene de încercare:
- 8 ani pentru inculpatul D.V.C., 6 ani pentru inculpaţii L.G. şi B.I. şi 5 ani pentru inculpatul S.D.
S-a dispus ca pe perioada termenelor de încercare inculpaţii să se supună unor măsuri de supraveghere.
Li s-a atras atenţia acestora asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., care au ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepselor.
S-a constatat că inculpaţii D.V.C. şi L.G. au fost arestaţi preventiv, de la 22 august 1997 la 23 septembrie 1997.
Prin aceeaşi sentinţă au mai fost condamnaţi:
1. inc. plt. maj, P.M. la:
- 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 2151 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 2 ani închisoare, pentru instigare la infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 2151 alin. (1) C. pen.;
- 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- un an închisoare, pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
Conform art. 33 şi art. 34 C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Pe perioada indicată în art. 71 C. pen., i s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
I s-a dedus din pedeapsă durata detenţiei de la 13 august 1997 la 13 februarie 1998 şi în continuare la zi.
2. inc. serg. (rez.) M.G.N. la:
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- câte 3 ani închisoare, pentru două instigări la infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 2151 alin. (1) C. pen.;
- 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.;
Conform art. 33 şi art. 34 C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Pe perioada indicată de art. 71 C. pen., i s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.
I s-a dedus din pedeapsă durata detenţiei de la 8 august 1997 la 13 februarie 1998 şi în continuare la zi.
3. inc. serg. maj. B.C. la:
- 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
- 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.
4. inc. sold. rez. P.M.L. şi sold. rez. S.A.D. la câte 2 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen.;
În temeiul art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997, s-a constatat că pedepsele stabilite inculpaţilor B.C., P.M.L. şi S.A.D. sunt graţiate în întregime şi condiţionat.
Li s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 137/1997.
S-a constatat că inculpaţii au fost arestaţi preventiv după cum urmează: B.C. de la 13 august 1997 la 13 februarie 1998, P.M.L. de la 12 august 1997 la 13 februarie 1998 şi S.A.D. de la 12 august 1997 la 2 septembrie 1998.
5. inc. plt. adj. rez. A.C. la:
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 2151 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;
- câte un an închisoare, pentru două infracţiuni de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;
- un an închisoare, pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;
Conform art. 2 din Legea nr. 137/1997 s-a constatat că pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru infracţiunea de delapidare este graţiată cu ½.
Conform art. 33 şi art. 34 C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea un an şi 6 luni închisoare.
Pe perioada indicată în art. 71 C. pen., i s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
6. inc. s.c. S.A. la 2 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen.
În temeiul art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997 s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului este graţiată în întregime şi condiţionat.
I s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 137/1997.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 13 august 1997 – 13 februarie 1998.
În sfârşit, prin aceeaşi sentinţă, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul cpt. M.O. a fost achitat pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În temeiul art. 14, art. 15 şi art. 34 C. proc. pen., precum şi art. 998 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă a M.Ap.N., inculpaţii M.G.N., S.A., P.M.L. şi S.A.D. fiind obligaţi să-i plătească în solidar suma de 82.067.228 lei cu titlu de daune materiale, plus dobânda legală aferentă calculată de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la achitarea debitului.
În conformitate cu art. 163 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., s-a instituit sechestrul asigurator asupra bunurilor inculpaţilor până la concurenţa sumei amintite.
Au fost anulate listele de inventariere a bunurilor materiale de la data de 6 martie 1997, 7 august 1997, procesul verbal de declarare nr. 6 din 6 iunie 1997 şi procesul verbal de casare nr. 4 din 18 iunie 1997.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 1 martie 1995 a fost înfiinţată B.M.G. al cărei indicativ a fost U.M. 01065 Ploieşti.
Unitatea menţionată mai sus, avea în componenţa sa subunităţi de brigadă, precum şi unităţi subordonate din care au făcut parte toţi inculpaţii şi învinuiţii din această cauză.
1. În subordonarea directă a B.M.G. (U.M. 01065 Ploieşti) era „Plutonul logistic de deservire a comandamentului brigăzii" al cărei comandant a fost în perioada 1995 - 1997 inculpatul cpt. M.O. care se subordona pe linie logistică lt. col. M.C., al cărui subordonat pe linie de specialitate era şi inc. cpt. (r) L.G.
În perioada amintită, respectiv 1995 - 1997, gestionar la plutonul logistic a fost inculpatul serg. (r) M.G.N., având în gestiune două magazii cu materiale de categoria „stoc" de restorul echipament şi materiale de cazarmament şi o magazie cu materiale pentru uzul curent în care erau incluse atât echipamentul uz, precum şi materialele de cazarmament uz.
Din punct de vedere al subordonării inc. serg. (r) M.G. se subordona inc. cpt. M.O. care îndeplinea funcţia de comandant pluton, iar pe linie de specialitate se subordona şi inc. cpt. (r) L.G.
2. Din categoria subunităţilor de brigadă au făcut parte:
a) „Compania logistică" – U.M. 02624 Negoieşti al cărui comandant a fost în perioada analizată (1995 - 1997), inc. mr. (r). D.C. În cadrul acestei unităţi au activat în perioada respectivă:
- inc. cpt. (r). B.I., care era ofiţer III cu depozitarea şi transporturile şi îndeplinea funcţia de locţiitor al comandantului companiei căruia i se subordona în mod direct;
- inc. cpt. S.D. care era ofiţer IV cu pregătirea de luptă şi se subordona în mod direct comandantului companiei;
- inc. cpt. B.N. care era ofiţer IV cu mobilizarea şi transporturile şi se subordona direct inc. cpt. (r) B.I.
Tot în cadrul U.M. 02624 Negoieşti a activat în perioada 1995 - 1997 în calitate de gestionari:
- inc. plt. maj. (r) P.M. care îndeplinea funcţia de gestionar şi care gestiona un număr de opt magazii din care trei cu materiale pentru uz, iar celelalte cinci cu materiale stoc. Din punct de vedere al subordonării acesta se subordona pe linie de comandă direct comandantului companiei inc. mr. (r) D.C., iar pe linie de specialitate inc. cpt. (r) B.I.;
- inc. plt. adj. (r) A.C. care îndeplinea funcţia de şef depozit echipament şi se subordona pe linie de comandă direct comandantului companiei inc. mr. (r) D.C., iar pe linie de specialitate inc. cpt. (r) B.I.
b) o altă subunitate de brigadă a fost şi U.M. 01065R atelierul de reparaţii tehnică militară, care îl avea ca şef de atelier pe inc. mr. (r) P.N. care se subordona pe linie de comandă comandantului brigăzii col. (r) N.I., iar pe linie de specialitate mr. ing. M.D. care îndeplinea funcţia de locţiitor al comandantului.
În cadrul acestei subunităţi a activat în perioada analizată şi inc. s.c. S.A.
c) Compania cercetare având indicativul 01173 Negoieşti comandată de cpt. B.M., l-a avut în perioada 1995 - 1997 în componenţa sa şi pe inc. cpt. M.S. care îndeplinea funcţia de comandant de pluton cercetare şi se subordona direct comandantului companiei.
d) Tot în cadrul unei subunităţi de brigadă, respectiv Compania transmisiuni având indicativul U.M. 01168 Negoieşti şi-a desfăşurat activitatea în perioada 1995 - 1997 inc. cpt. M.F. care îndeplinea funcţia de comandant de pluton şi se subordona direct comandantului companiei respectiv mr. H.C.
3. Din categoria subunităţilor subordonate direct B.M.G. U.M. 01065 Ploieşti, care ne interesează în prezenta cauză, a fost şi U.M. 01066 Negoieşti al cărei comandant a fost mr. I.V. şi în cadrul căreia şi-a desfăşurat activitatea în perioada analizată 1995 - 1997 inc. serg. maj. B.C. care îndeplinea funcţia de gestionar şef depozit echipament uz.
Datorită faptului că plutonul logistic din cadrul B.M.G. U.M. 01065 Ploieşti, nu avea în statul de organizare funcţia de gestionar, prin O.Z.U. nr. 60/1996 inc. serg. (r) M.G.N. a fost detaşat de la U.M. 01092 Negoieşti, la subunitatea menţionată mai sus, în vederea îndeplinirii funcţiei de gestionar al unităţii, urmând să gestioneze un număr de trei magazii în care se aflau materiale de resortul echipament stoc şi u şi resortul materiale cazarmament stoc şi uz.
Până la mijlocul anului 1995, inc. serg. (r) M.G.N. a gestionat în mod direct magaziile subunităţii, dar începând cu acea perioadă, acesta a început să frecventeze sălile de B. din mun. Ploieşti, ceea ce desigur că a determinat o nevoie din ce în ce mai mare de bani.
În perioada respectivă, inc. serg. (r) M.G.N. l-a cunoscut şi s-a împrietenit cu inc. s.c. S.A. care îşi desfăşura activitatea în cadrul aceleiaşi unităţi la Atelierul de reparaţii tehnică militară, şi care făcând naveta între domiciliu şi unitate cu autoturismul proprietate personală marca Dacia 1300, îl lua pe sergent împreună cu soţia sa şi îi aducea la domiciliu.
Iniţial, pentru serviciul făcut de colegul său, inc. serg. (r) M.G.N. îi dădea bani pentru a cumpăra benzină, dar la un moment dat i-a spus că nu mai are bani, astfel încât pentru serviciul făcut îi va da bocanci şi ţinute mozaicate din magaziile pe care le gestiona.
Dacă la început bocancii şi ţinutele erau date de inc. serg. (r) M.G.N. prietenului său pentru faptul că acesta îl transporta cu autoturismul de la unitate la domiciliu, ulterior, între cei doi a apărut o înţelegere în baza căreia au început efectiv să comercializeze acele bunuri, în principal s.c. S.A. ocupându-se de această operaţiune. În cadrul acestei înţelegeri, cei doi au stabilit şi sumele de bani cu care urmau să fie vânduţi bocancii, respectiv 50.000 lei perechea, iar ţinutele mozaicate se vindeau cu suma cuprinsă între 30.000 lei – 40.000 lei costumul atât cel de vară cât şi cel de iarnă.
Pentru a putea duce la îndeplinire rezoluţia infracţională, cei doi inculpaţi au stabilit şi modalitatea practică în care urmau să procedeze. Astfel, inc. s.c. S.A. parca autoturismul în parcarea din exteriorul unităţii, şi în timpul programului inc. serg. (r) M.G.N. sustrăgea bocancii şi costumele mozaicate din magaziile pe care le gestiona, le pune în foi de cort şi le ducea la gardul unităţii în portbagajul autoturismului, şi ulterior acestea erau vândute la persoane necunoscute.
În perioada în care cei doi inculpaţi au conceput modul în care urmau să procedeze pentru a sustrage bocanci şi costume mozaicate, la magaziile gestionate de inc. serg. (r) M.G.N. fuseseră repartizaţi pentru a-l ajuta la activităţile specifice, militarii în termen inc. sold. (r) S.A. şi inc. sold. (r) P.M.L.
Cu toate că cei doi militari în termen trebuiau să fie folosiţi de inc. serg. (r) M.G.N. la activităţi de curăţenie şi alte activităţi specifice, acesta i-a atras şi în acţiunea ale cărei baze le pusese cu inc. s.c. S.A., astfel încât, de mai multe ori, acesta i-a trimis cu foile de cort în care se aflau bocanci şi ţinute mozaicate la gardul unităţii unde erau aşteptaţi de inc. s.c. S.A., care lua bunurile respective şi le punea în autoturismul său. De cele mai multe ori, cei doi inculpaţi militari în termen, erau însoţiţi de inc. serg. (r) M.G.N., care asigura celor doi militari deplasarea nestingherită până la gardul unităţii, existând posibilitatea ca aceştia să se întâlnească cu cadre militare care eventual să-i fi oprit şi să descopere acţiunile acestora.
S-a reţinut că inculpaţii militari în termen au efectuat fiecare câte 4-5 transporturi, în foile de cort transportate aflându-se în medie de 2-3 perechi de bocanci şi 2-3 costume mozaicate în cazul inc. sold. (r) P.M.L., cinci perechi bocanci şi cinci costume mozaicate în cazul inculpatului sold. (r) S.A. Cei doi inculpaţi militari în termen au participat la activitatea infracţională descrisă în perioada martie - octombrie 1996, în cursul lunii octombrie aceştia fiind trecuţi în rezervă.
Fiind audiaţi cu privire la modalitatea în care au procedat, atât inc. sold. (r) S.A., cât şi inc. sold. (r) P.M.L. au arătat că dacă iniţial nu au realizat ce se întâmplă, după primele transporturi făcute şi-au dat seama că de fapt bunurile pe care le transportau de la magazie la gardul unităţii erau sustrase de inc. serg. (r) M.G.N., din magaziile sale şi ulterior, împreună cu inc. s.c. S.A. le vindeau, încasând diferite sume de bani. Acest din urmă aspect a rezultat şi din aceea că, potrivit afirmaţiilor inc. sold. (r) S.A., în mai multe rânduri inc. serg. (r) M.G.N. i-a dat diferite sume de bani pentru a-şi cumpăra mâncare sau ţigări.
Procedând în modalitatea descrisă mai sus, în perioada martie 1996 – august 1997, inc. serg. (r) M.G.N. singur sau împreună cu ceilalţi trei participanţi, a cauzat în dauna U.M. 01065 Ploieşti un prejudiciu în cuantum de 81.328.828 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase din magaziile în care se afla echipament şi materiale stoc, precum şi celor sustrase din magaziile de echipament şi materiale de uz, astfel cum rezultă din cuprinsul proceselor-verbale de cercetare administrativă nr. A 1920 din 3 octombrie 1997 şi respectiv nr. A 2146 din 10 noiembrie 1997 întocmite de comisiile de cercetare administrativă constituite în cadrul U.M. 01065 Ploieşti.
Realizând consecinţele activităţii sale infracţionale inc. serg. (r) M.G.N. a căutat în permanenţă să găsească modalităţile în care să ascundă aceste consecinţe mai ales atunci când afla că la magaziile pe care le gestiona urma să fie efectuate inventarieri. Principala modalitate de a ascunde lipsurile pe care acesta le avea în gestiune, a fost aceea de a împrumuta" de la alţi colegi gestionari, bunuri de acelaşi gen cu cele pe care acesta le sustrăsese din gestiunea proprie, pe care în mod nelegal le introducea în gestiunea sa, iar după ce controalele erau terminate, bunurile respective erau restituite celui de la care le luase. Mai mult, inculpatul la rândul său, la rugăminţile altor colegi a dat din gestiune bunuri pe care aceştia le aveau lipsă în gestiunile lor, şi după terminarea controalelor efectuate la gestiunile respective, îi erau restituite.
Cei cu care inc. serg. (r) M.G.N. a procedat în modalităţile descrise mai sus, au fost: inc. plt. maj. (r) P.M., care îndeplinea funcţia de plutonier de companie în cadrul U.M. 02624 Negoieşti, al cărei comandant era inc. mr. (r) D.C. şi inc. serg. maj. B.C. care îndeplinea funcţia de plutonier de companie în cadrul U.M. 01066 Negoieşti al cărei comandant era mr. I.V.
Astfel, în cursul lunii octombrie 1996, aflând că la magaziile de echipament stoc, urma să i se efectueze o inventariere inc. serg. (r) M.G.N. a mers la inc. serg. maj. B.C. pe care l-a rugat să-i dea din gestiune 100 perechi bocanci TCCI, pe care îi va restitui după ce se va termina inventarierea.
Inc. serg. maj. B.C. a fost de acord cu propunerea făcută de colegul său şi, cunoscând că prin aceasta nu face altceva decât să-l ajute pe inc. serg. (r) M.G.N. să inducă în eroare membrii comisiei de inventariere, i-a dat din gestiunea sa cantitatea de bocanci solicitată.
După ce inventarierea a fost terminată, inc. serg. (r) M.G.N. i-a restituit colegului său bocancii pe care îi primise.
Aşa cum rezultă din declaraţiile celor doi inculpaţi, precum şi a inc. sold. (r) S.A., bocancii respectivi au fost căraţi de mai mulţi militari în termen printre care s-a aflat şi inc. sold. (r) S.A., care însă nu a cunoscut care era natura acelui „transfer" de bocanci de la o magazie la alta.
Având în vedere că începând cu data de 10 septembrie 1996 preţul unei perechi de bocanci TCCI era de 55.224 lei, valoarea celor 100 (una sută) perechi de bocanci pe care inc. serg. maj. B.C. i-a scos în mod nelegal din magazia sa şi i-a dat inc. serg. (r) M.G.N., a fost de 5.522.400 lei, prejudiciu care a fost recuperat prin restituirea bocancilor.
Dacă în cursul lunii octombrie 1996, inc. serg. (r) M.G.N. fusese „ajutat" de inc. serg. maj. B.C. în cursul lunii decembrie 1996, el a fost cel care l-a „ajutat" pe inc. plt. maj. (r) P.M. care îndeplinea funcţia de gestionar la U.M. 02624 Negoieşti. Astfel, în cursul lunii decembrie 1996, intenţionând să plece în concediu de odihnă, inc. plt. maj. (r) P.M. care cunoştea că are lipsuri la sortimentul costume mozaic stoc şi centuri piele şi că în astfel de situaţii comandantul unităţii, era obligat să efectueze un control prin sondaj la diferite sortimente, a mers la inc. serg. (r) M.G.N., pe care l-a rugat să-i dea din gestiunea sa un număr de 30 (treizeci) costume mozaic vară şi 10 (zece) centuri piele pe care urma să i le restituite după control.
Cunoscând situaţia, inc. serg. (r) M.G.N. a dat din gestiune colegului său un număr de 30 (treizeci) costume mozaic vară şi 10 (zece) centuri din piele, pe care acesta le-a introdus în mod nelegal în gestiunea sa, iar după efectuarea controlului i-a restituit costumele mai puţin centurile din piele.
Având în vedere că în perioada 10 iunie 1996 - 1 iunie 1997 preţul unui costum mozaic vară era de 85.128 lei, iar al unei centuri de piele era 9.905 lei valoarea bunurilor date de inc. serg. (r) M.G.N. din gestiunea sa, a fost de 2.652.890 lei din care a fost recuperată suma de 2.553.840 lei, rămânând de recuperat suma de 99.050 lei.
În cursul lunii februarie 1997, inc. serg. (r.) M.G.N. a aflat din nou că la magazia de echipament stoc urma să i se efectueze un control, astfel încât, cunoscând că are lipsuri foarte mari a mers la inc. plt. maj. (r.) P.M. căruia i-a relatat situaţia şi l-a rugat să-i dea din magazia sa un număr de 110 (unasutăzece) perechi bocanci TCCT şi un număr de 120 (unasutădouăzeci) costume mozaic vară. Datorită faptului că ambii inculpaţi cunoşteau consecinţele depistării unor astfel de lipsuri în gestiunile lor, aceştia au căzut de acord cu procedura respectivă şi într-adevăr inc. plt. maj. (r.) P.M. a dat colegului său, din magazia pe care o gestiona bunurile solicitat, care i-au fost restituite după efectuarea controlului.
Evoluţia preţurilor la bunurile menţionate a fost următoarea: un costum mozaic de vară costa 85.128 lei, iar o pereche bocanci TCCI costa 55.224 lei, astfel încât valoarea totală a bunurilor date din gestiunea sa de inculpat plt. maj. (r) P.M. a fost de 16.290.000 lei, prejudiciu recuperat prin restituirea bunurilor respective de către inc. serg. (r) M.G.N.
Referitor la gestiunea inc. plt. maj. (r) P.M., acesta făcea parte din cadrul U.M. 02624 Negoieşti al cărei comandant era inc. mr. (r) D.C.
După ce inc. plt. maj. (r) P.M. împreună cu inc. serg. (r) M.G.N. făcuseră în cursul lunilor decembrie 1996 şi respectiv februarie 1997 acele transferuri de materiale şi echipament din gestiunea lor, pentru a se ajuta reciproc, înaintea controalelor efectuate la magaziile pe care le gestionau, în cursul lunii martie 1997 inc. mr. (r) D.C. împreună cu cpt. S.D. au efectuat un control inopinat la una din magaziile stoc gestionate de inc. plt. maj. (r) P.M.
Cu ocazia controlului cei doi ofiţeri cu constatat unele lipsuri la sortimentele bocanci TCCI şi costume mozaic vară, mai precis au constatat că lipsea un număr de 21 (douăzecişiunu) de perechi de bocanci TCCI şi, de asemenea, că un număr de 25 (douăzecişicinci) perechi bocanci de acelaşi gen, îmbătrâniseră prin nefolosire, impunându-se schimbarea acestora.
Şi la momentul respectiv şi ulterior, inc. plt. maj. (r) P.M. a motivat existenţa lipsurilor respective prin aceea că în cursul lunii ianuarie 1997 revenind din concediu de odihnă ar fi găsit lacătul spart la magaziile pe care le gestiona şi cu toate acestea nu a raportat şefilor săi, de teamă să nu fie obligat la plata unor eventuale lipsuri.
Cu toate că în timpul controlului cei doi ofiţeri au constatat lipsurile la sortimentele menţionate, nu au dispus sigilarea magaziilor şi declanşarea procedurii de inventariere şi cercetare administrativă în vederea stabilirii cuantumului prejudiciului şi a cauzelor procedurii acestuia, şi mai mult i-au permis lui P.M. să acopere lipsurile respective prin cumpărarea celor 21 perechi bocanci TCCI şi introducerea acestora în gestiune fără a fi respectată procedura legală. În ceea ce priveşte celelalte lipsuri, cu toate că au constatat că inc. plt. maj. (r) P.M. avea un caiet în care ţinea o evidenţă a bunurilor pe care le dăduse din gestiunea sa unor cadre din unitate, au permis acestuia să încerce să recupereze bunurile respective, pe care le înstrăinase din gestiunea sa fără respectarea prevederilor legale.
În aceeaşi modalitate a procedat cei doi ofiţeri şi în cursul lunii aprilie 1997 când, împreună şi cu cpt. B.I., procedând la inventarierea magaziilor în care se aflau bunuri de resortul echipament stoc, gestionate de inc. plt. maj. (r) P.M. au constatat o serie întreagă de lipsuri printre care s-au numărat şi cele constatate în cursul lunii martie 1997, dar pe care cei trei ofiţeri nu le-au mai menţionat în lista de inventariere, tocmai pentru a-l ajuta pe gestionar. Cu toate acestea atât cei trei ofiţeri cât şi inc. plt. maj. (r) P.M. au semnat lista de inventariere în cuprinsul căreia erau atestate ce nu corespundeau adevărului finalitatea acesteia fiind aceea de a-l ajuta pe gestionar de a nu răspunde pentru întregul prejudiciu.
Ulterior, comisia de cercetare administrativă numită prin O.Z.U. nr. 21/1997 formată din inc. cpt. (r) B.I., în calitate de preşedinte şi inc. mr. (r) P.N., precum şi cpt. B.N., în calitate de membri, au procedat la cercetarea cauzelor care au condus la producerea prejudiciului de 3.399.414 lei reprezentând contravaloarea minusurilor menţionate în lista de inventariere întocmită la data de 25 aprilie 1997. Dacă în ceea ce-i priveşte pe mr. (r) P.N. şi cpt. B.N., nu au cunoscut că de fapt lista de inventariere întocmită la data de 25 aprilie 1997 nu conţinea toate minusurile constatate cu ocazia inventarierii, inc. mr. (r) D.C. şi cpt. (r) B.I., au efectuat cercetare administrativă numai pentru prejudiciul în cuantum de 3.399.414 lei, semnând în fals şi procesul – verbal de cercetare administrativă pentru a-l ajuta pe inc. plt. maj. (r) P.M.
În realitate prejudiciul total pentru care atât comisia de inventariere, cât şi cea de cercetare administrativă ar fi trebuit să întocmească celor două procese – verbale era de 7.112.958 lei reprezentând contravaloarea celor 21 de perechi de bocanci, respectiv suma de 1.159.704 lei contravaloarea celor 30 costume de mozaic de vară, respectiv 2.553.840 lei, precum şi suma de 3.399.414 lei prejudiciu menţionat în cuprinsul procesului – verbal de cercetare administrativă.
În aceeaşi perioadă, respectiv aprilie – mai 1997, inc. mr. (r) D.C. a efectuat controale la magaziile în care erau depozitate şi materiale de echipament uz, ocazie cu care a constatat multe deficienţe în modul în care subordonatul său gestiona bunurile, şi de asemenea a constatat şi mai multe lipsuri.
Astfel, printre sortimentele de materiale uz constatate lipsă la magaziile gestionate de inc. plt. maj. (r) P.M., s-au numărat: cearceafuri, feţe de pernă, prosoape, pături, bocanci, foi de cort, precum şi alte materiale de acest gen, şi cu toate acestea inc. mr. (r) D.C. nu a dispus inventarierea gestiunilor respective şi nici nu a încheiat acte care în cuprinsul lor să menţioneze cele constatate.
Mai mult, de comun acord cu plt. maj. P.M. au stabilit modalitatea în care să procedeze în vederea „acoperirii" lipsurilor constatate.
Pentru acest lucru au luat legătura cu plt. adj. (r) A.C. care îndeplinea funcţia de şef depozit echipament uz şi stoc din cadrul U.M. 01065 Ploieşti, cu care a stabilit că între acesta şi inc. plt. maj. P.M. să fie încheiată o notă de primire, distribuţie în care să fie trecute o serie întreagă de materiale, care ar fi fost predate de către inc. plt. maj. P.M. la depozitul gestionat de acesta, materiale care urmau a fi casate.
Înţelegerea dintre cei doi inculpaţi şi plt. adj. A.C. s-a materializat în nota de primire, distribuţie nr. 2144800 încheiată la data de 06 iunie 1997, în cuprinsul căreia au fost menţionate o serie de materiale pe care inc. plt. maj. P.M. le-ar fi predat plt. adj. A.C., ceea ce nu corespundea adevărului.
De altfel, actul încheiat între cei doi gestionari, avea menirea de a face dovada că inc. plt. maj. P.M. predase către celălalt gestionar bunurile menţionate, care de fapt fusese constatate lipsă cu ocazia controlului efectuat de inc. mr. (r) D.C.
Pentru ca plt. adj. (r) A.C. să nu se încurce în gestiune cu nişte bunuri care de fapt nu-i fuseseră predate de inc. plt. maj. P.M., s-a stabilit ca în cursul lunii iunie 1997, cu ocazia unei casări ce urma să fie efectuată la depozitul plt. adj. A.C., bunurile respective să fie trecute ca fiind distruse, în procesul de casare.
De asemenea, inc. mr. (r) D.C. împreună cu cei doi gestionari au mai stabilit ca tot cu ocazia casării ce urma să fie efectuată, inc. plt. maj. P.M. să ia o serie întreagă de materiale care mai puteau fi folosite şi să le introducă în gestiune, pentru a „acoperi" alte lipsuri pe care acesta le mai avea la magazia de materiale de uz.
Tot în cursul lunii iunie 1997, la nivelul U.M. 02624 Negoieşti al cărei comandant era inc. mr. (r) D.C. a fost constituită o comisie de declasare a mai multor bunuri din sortimentul uz, tocmai în ideea ca în cursul operaţiunii de casare, să figureze cât mai multe bunuri de acest gen, prin aceasta creându-se posibilitatea recuperării unora dintre acestea şi reintroducerii în magaziile unde existau lipsuri.
Comisia respectivă a fost formată din: inc. cpt. (r) B.I. în calitate de preşedinte, inc. mr. (r) P.N. şi cpt. B.N., componenţă rezultată din cuprinsul procesului – verbal de declasare încheiat la data de 06 iunie 1997 şi în cuprinsul căruia sunt menţionate bunurile propuse pentru declasare şi casare.
După cum a reieşit din cuprinsul declaraţiilor membrilor comisiei, modalitatea în care s-a procedat pentru întocmirea procesului – verbal menţionat mai sus, a fost următoarea:
- cpt. (r) B.I. a extras din evidenţa contabilă toate materialele ce îndeplineau condiţiile pentru a fi casate, pe care le-a menţionat în cuprinsul procesului – verbal, după care el a fost cel care a semnat primul act întocmit şi apoi a mers la ceilalţi membri ai comisiei cărora le-a cerut să semneze procesul – verbal, spunându-le că sunt membri ai comisiei.
Cu toate că a cunoscut modalitatea întocmirii actului respectiv, inc. mr. (r) D.C. l-a avizat în calitate de comandant al U.M. 02624 Negoieşti, act care ulterior a fost folosit pentru efectuarea în mod efectiv a casării bunurilor care îndeplineau condiţiile pentru a fi casate.
În ceea ce priveşte gestiunea inc. serg. (r) M.G., dacă pentru materialele de sortimentul echipament stoc, a fost aproape imposibil să fie descoperite lipsurile existente ca urmare a „transferurilor" făcute între inculpat şi colegii săi inc. plt. maj. P.M. şi serg. maj. B.C., deficienţele în gestionarea materialelor de sortimentul echipament uz, au fost constatate în cursul lunilor aprilie – mai 1997 de către inc. plt. (r) L.G., cu ocazia unui control pe care acesta l-a efectuat la gestiunea lui M.G.N.
Cu ocazia controlului respectiv, inc. cpt. (r) L.G. a constatat că inc. serg. (r) M.G.N. avea lipsuri la următoarele materiale: pantofi pentru militari în termen, cearceafuri, prosoape pentru militari în termen, pături, berete, scurte pentru militari în termen, cămăşi bluze pentru oraş, curele din piele, precum şi 13 perechi de bocanci TCCI.
S-a reţinut, din declaraţiile inc. serg. (r) M.G.N., cât şi cele ale inc. cpt. (r) L.G. că, iniţial nu au stabilit nimic cu privire la modul de „acoperire" a lipsurilor respective. Ulterior, au aflat că în cursul lunii iunie 1997 urma ca la depozitul gestionat de plt. adj. (r) A.C. să fie efectuată casarea mai multor materiale de genul celor constatate lipsă, astfel că au stabilit ca inc. serg. (r) M.G.N. să ia gestiunea sa pentru a acoperi lipsurile constatate.
Inculpatul cpt. L.G. nu a încheiat nici un act cu ocazia controlului efectuat şi a constatării lipsurilor din gestiunea inc. serg. (r) M.G. şi nici nu a dispus inventarierea bunurilor din gestiunea acestuia, tocmai pentru a-l ajuta pe inc. serg. (r) M.G. să-şi recupereze lipsurile constatate la magaziile controlate.
Materializarea tuturor manoperelor folosite de inc. serg. (r) M.G. şi inc. plt. maj. P.M. cu sprijinul şefilor lor, inc. mr. (r) D.C. şi inc. cpt. (r) L.G., precum şi a celorlalte cadre care au participat în mod secvenţial la activitatea infracţională desfăşurată de cei menţionaţi, a avut loc în ziua de 18 iunie 1997, când s-a efectuat casarea bunurilor propuse pentru a fi supuse casării.
În acest sens, a fost constituită o comisie formată din: cpt. S.D. în calitate de preşedinte, inc. cpt. M.S. şi cpt. M.F. în calitate de membri, fiind asistaţi de inc. cpt. (r) L.G. în calitate de reprezentant al eşalonului superior, respectiv U.M. 01065 Ploieşti.
După cum rezultă din cuprinsul procesului – verbal încheiat la data de 18 iunie 1997, au fost casate bunurile materiale înscrise în actul respectiv cu privire la care membrii comisiei au propus scăderea din evidenţa contabilă a bunurilor materiale casate şi înregistrarea bunurilor recuperate, iar materialelor refolosibile li se va da destinaţia înscrisă în anexa procesului – verbal de declasare.
Referitor la modalitatea concretă în care s-a procedat la operaţiunea de casare din data de 18 iunie 1997, din cuprinsul probelor administrate în cauză, şi, în acest sens se impune a se exemplifica declaraţiile inc. serg. (r) M.G.N., inc. plt. maj. P.M., plt. adj. (r) A.C., au reieşit următoarele:
- operaţiunea efectivă de distrugere a bunurilor casate a fost efectuată de un număr de patru militari, fără ca membrii comisiei să asiste în permanenţă la activitatea ce se desfăşura la depozitul plt. adj. (r) A.C. Mai mult, la un moment dat, inc. mr. (r) D.C. şi inc. cpt. (r) L.G. i-a spus inc. plt. adj. (r) A.C. să îi ajute pe inc. plt. maj. P.M. şi serg. (r) M.G.N. să-şi acopere lipsurile de la magaziile uz, prin luarea unor bunuri din cele supuse casării.
Astfel, în ceea ce-l priveşte pe inc. plt. maj. P.M. acesta a luat 17 perechi de pantaloni ţinută oraş, 200 bucăţi cearceafuri din pânză albă, 20 bucăţi feţe de pernă, 10 pături albastre, toate bunurile menţionate fiind încadrate la categoria a IV a, şi având o valoare totală de 1.959.945 lei.
La rândul său, inc. serg. (r) M.G.N. a luat mai multe bunuri, respectiv 23 bucăţi berete, 12 scurte ţinută oraş, 40 prosoape, 15 perechi bocanci TCCI, 10 centuri piele, 50 cearceafuri, 8 pături albastre, 20 feţe de pernă, bunuri înregistrate de asemenea la categoria a IV a, având o valoare totală de 1.242.261 lei.
S-a reţinut că, pentru bunurile înregistrate la categoria a IV a, preţul integral se reduce cu 85%, astfel încât valorile menţionate mai sus, s-au stabilit avându-se în vedere diminuarea preţului integral cu procentul precizat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi inculpaţii mr. rez. D.V.C., plt. maj. P.M., serg. rez. M.G.N. şi plt. adj. rez. A.C., L.G., cpt. B.I., cpt. S.D.
Printr-un prim motiv de apel, Parchetul Militar a criticat hotărârea atacată pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinându-se că în mod greşit a fost achitat inculpatul cpt. M.O. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen., câtă vreme din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că el a comis această infracţiune.
Printr-un al doilea motiv de apel, sentinţa este criticată pentru greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modului de executare.
Astfel, se susţine că în raport de pluralitatea de infracţiuni comise, de caracterul continuat al acestora şi de existenţa unor circumstanţe agravante se impunea aplicarea unor pedepse mai severe cu executarea într-un loc de detenţie.
Inculpatul M.G.N. a criticat sentinţa atacată sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptelor sale, susţinând că întreaga activitate infracţională ce se întinde până în luna noiembrie 1996, întruneşte elementele constitutive ale unei singure infracţiuni de delapidare prevăzută de art. 2151 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), urmând ca pedeapsa ce i se va aplica să fie graţiată în întregime condiţionat conform art. 1 din Legea nr. 137/1997.
La rândul lor inculpaţii D.V.C., L.G., B.I.,S.D., P.M. şi A.C. printr-un motiv de apel comun au criticat hotărârea primei instanţe pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând că, fie nu au săvârşit faptele pentru care au fost condamnaţi, fie că acestora le lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
Prin Decizia penală nr. 51 din 23 octombrie 2003, Curtea Militară de Apel admite apelul declarat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi apelurile inculpaţilor mr. (r) D.V.C., cpt. (r) L.G., cpt. (r) B.I., cpt. S.D., plt. maj. P.M., serg. (r) M.G.N. şi plt. adj. (r) A.C. împotriva sentinţei nr. 39 din 8 martie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi în consecinţă:
Desfiinţează hotărârea atacată în sensul celor ce urmează:
1. Condamnă pe inculpatul cpt. M.O. la 2 (doi) ani închisoare, pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen.
Conform art. 1 şi 8 din Legea nr. 543/2002, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 18/2003, constată că această pedeapsă este graţiată în întregime şi condiţionat.
2. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inc. mr. rez. D.V.C. în pedepsele stabilite de:
- câte 2 ani închisoare, pentru două infracţiuni de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen.:
- câte 2 ani închisoare, pentru două infracţiuni de uz de fals, prevăzute de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen.;
- câte 2 ani închisoare, pentru două infracţiuni de favorizarea infractorului, prevăzute de art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru instigare la infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;
- 8 luni închisoare, pentru instigare la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;
- 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen.;
Conform art. 1 şi 8 din Legea nr. 543/2002, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 18/2002, constată că pedepsele de câte 2 ani stabilite, pentru infracţiunea de favorizarea infractorului, de 3 ani închisoare, stabilită pentru instigare la infracţiunea de delapidare şi de 2 ani închisoare, stabilită pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice sunt graţiate în întregime condiţionat.
Îi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
Conform art. 33 şi art. 34 C. pen., contopeşte celelalte pedepse stabilite şi îi aplică inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare.
3. Descontopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului cpt. rez. L.G. în pedepsele stabilite de:
- un an închisoare, pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;
← ICCJ. Decizia nr. 2920/2004. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2944/2004. Penal. Art.20, rap.la art.174, 175... → |
---|