ICCJ. Decizia nr. 3338/2004. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3338/2004
Dosar nr. 1747/2002
Şedinţa publică din 17 iunie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 3/ MF din 8 decembrie 1997, Tribunalul Galaţi a condamnat pe următorii inculpaţi:
- C.M. la:
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 alin. (1) teza II, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 256 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen.;
- 6 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997 s-au constatat graţiate integral şi condiţionat pedepsele de câte 2 ani închisoare, aplicate inculpatului pentru infracţiunile prevăzute de art. 291 alin. (1) teza II, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi infracţiunea prevăzută de art. 256 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 6 ani închisoare şi pedeapsa complimentară.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 1 noiembrie 1994 la 6 decembrie 1994.
- G.L.L. la:
- 7 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de instigare la fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25, raportat la art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25, raportat la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., uz de fals, prevăzută de art. 291 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., în infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25, raportat la art. 290 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi pentru această infracţiune a fost condamnată la 2 ani închisoare.
În baza art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 137/1997, s-au constatat graţiate integral şi condiţionat pedepsele de câte 2 ani închisoare aplicate inculpatei pentru infracţiunile de primire de foloase necuvenite şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, inculpata urmând să execute pedeapsa de 7 ani închisoare şi pedeapsa complimentară, aplicată pentru infracţiunea de luare de mită.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 22 noiembrie 1994 la 21 decembrie 1994.
- N.V. la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen. şi infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 teza II, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi pentru această infracţiune a fost condamnată la 2 ani închisoare.
În baza art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 137/1997, s-a constatat graţiată integral şi condiţionat pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa de 4 ani închisoare durata arestării preventive de la 4 decembrie 1994 la 6 decembrie 1994.
- T.C. la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25, raportat la art. 290 alin. (1) teza II, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen.
În baza art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 137/1997 s-a constatat graţiată integral şi condiţionat această pedeapsă.
A fost condamnat acelaşi inculpat la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26, raportat la art. 254 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi la pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 35 din Decretul nr. 328/1966 prin sentinţa penală nr. 2301 din 1 octombrie 1993 a Judecătoriei Brăila.
Conform art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997 s-a constatat graţiată integral şi condiţionat pedeapsa de 3 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2301/1993 a Judecătoriei Brăila.
S-a dedus durata arestării preventive de la 14 noiembrie 1994 la 14 decembrie 1994.
- O.C. la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen.
În baza art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 137/1997 s-a constatat graţiată integral şi condiţionat această pedeapsă.
- C.D. la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25, raportat la art. 290 alin. (1) teza II, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen.
În baza art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 137/1997 s-a constatat graţiată integral şi condiţionat această pedeapsă.
- A.G. la 6 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe durata de 3 ani după executarea închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26, raportat la art. 254 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) şi (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi pentru această încadrare a fost condamnat la 2 ani închisoare şi un an închisoare.
În baza art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 137/1997 s-au constatat graţiate integral şi condiţionat pedepsele de 2 ani închisoare şi respectiv un an închisoare aplicate inculpatului.
- F.A. la 3 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de un an după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26, raportat la art. 254 alin. (2), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
A mai fost condamnat acelaşi inculpat la 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Conform art. 1 lit. a) alin. (1) din Legea nr. 137/1997 s-a constatat graţiată integral şi condiţionat pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 254 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., în infracţiunile de:
- complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26, raportat la art. 254 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);
- înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi în această încadrare juridică a fost condamnat inculpatul A.M.M. la 8 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26, raportat la art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani.
Potrivit art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 137/1997 s-a constatat graţiată integral şi condiţionat pedeapsa de 8 luni închisoare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaţilor F.A. şi A.M.M., pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită pe durata termenelor de încercare de 5 ani pentru inculpatul F.A. şi 6 ani pentru inculpatul A.M.M.
Pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- se vor prezenta periodic, din 6 în 6 luni, ultima zi lucrătoare a celei de a şasea lună, la Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Galaţi;
- se va anunţa în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;
- vor comunica şi justifica schimbarea locului de muncă;
- vor comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă;
- S.T. la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) teza II, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen.
În baza art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 137/1997 s-a constatat graţiată integral şi condiţionat această pedeapsă.
- I.I.F la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25, raportat la art. 290 alin. (1) teza II, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de: complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 26, raportat la art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen. şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 25, raportat la art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen.
În baza art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 137/1997 s-a constatat graţiată integral şi condiţionat această pedeapsă.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 26, raportat la art. 257 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., în infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi în această încadrare juridică a fost condamnat inculpatul I.I.F la 5 ani închisoare şi la pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
Potrivit dispoziţiilor art. 83 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., prin sentinţa penală nr. 924 din 4 iunie 1993 a Judecătoriei Vaslui.
În baza art. 2 din Legea nr. 137/1997 s-a constatat graţiată în parte, respectiv cu 1/2 şi condiţionat pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., aplicată prin sentinţa nr. 924/1993 a Judecătoriei Vaslui.
În temeiul art. 83 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a dispus ca inculpatul I.I.F să execute diferenţa de un an şi 6 luni închisoare (reprezentând 1/2 din pedeapsa de 3 ani închisoare) alături de pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin prezenta hotărâre.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata executării pedepselor pentru inculpaţii: C.M., G.L.L., N.V., T.C., A.G. şi I.I.F.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul A.G. să plătească părţii vătămate N.G. suma de 100.000 lei, iar inculpatul F.A. să plătească părţii vătămate M.M. suma de 200.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
S-a constatat că partea vătămată Ţ.M. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A.M.M. suma de 70.000 lei, cu care s-a constituit parte civilă partea vătămată Ţ.M.
Potrivit art. 256 alin. (2) C. pen., s-au confiscat de la inculpatul C.M. 2 cartoane de ţigări Kent, 1 carton ţigări Camel, o sticlă vodcă Smirnoff de 0,7 l., o sticlă Scotch Whisky Teacheres şi suma de 90.000 lei, reprezentând foloase necuvenite.
Potrivit art. 254 alin. (3) C. pen., s-a confiscat de la acelaşi inculpat suma de 713.500 lei, iar de la inculpatul T.C. suma de 662.500 lei în folosul statului.
Conform dispoziţiilor art. 256 alin. (2) C. pen., s-au confiscat de la inculpata G.L.L. 2 cartoane ţigări Kent, o sticlă Napoleon, în valoare de 70.000 lei, două cartoane ţigări Assos, o sticlă Whisky, 2 pachete cafea şi suma de 40.000 lei.
În baza art. 254 alin. (3) C. pen., s-au confiscat de la aceeaşi inculpată suma de 490.000 lei şi 100 dolari S.U.A. sau echivalentul acestora în lei.
În temeiul art. 257 alin. (2), în referire la art. 256 alin. (2) C. pen., s-au confiscat de la inculpata N.V. suma de 2.092.000 lei şi 300 mărci germane sau echivalentul acestora în lei, iar de la inculpatul I.I.F suma de 2.240.000 lei.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea adreselor false cu antetul SC H. SA, filiala EET HIDRO Galaţi, a carnetelor de marinar şi a certificatelor de capacitate emise pe numele B.M., B.N., B.I., N.I., P.S.O., C.I., M.D., T.N., M.M., N.G., P.I., P.F., C.C., I.N., V.P., M.I., L.G., Ţ.M., D.V., C.C.O., a adreselor false cu antetul şi ştampila V.R. SRL, avizelor medicale pe numele persoanelor: I.G., S.G., T.C., T.D., M.C., S.D., I.M., P.M., N.C., G.N., adresele emise în fals de SC M.N. SRL, SC E. SRL, SC P. SRL Tulcea şi SC P. SRL Tulcea, precum şi carnetele de marinar şi certificatele de capacitate privind pe C.R., D.G., A.R., C.Ş., V.M., M.A., Z.V., M.I., C.V.P., Ş.I., B.M., L.E., G.T., S.M., M.N., C.M., I.S. şi G.T.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că inculpaţii C.M. şi G.L.L. în perioada anilor 1993 – 1994 au lucrat în funcţia de căpitani port gradul II în compartimentul înmatriculări marinari, brevetări nave mici ambarcaţiuni, mişcare nave, din cadrul Căpităniei Port Galaţi.
Aşa cum rezultă din fişa postului cei doi inculpaţi aveau printre alte atribuţii şi obligaţia de a verifica actele depuse pentru eliberări de carnete de marinar şi brevet, certificate de capacitate referind sub semnătură aceste verificări, iar după aprobarea căpitanului şef port, întocmirea operativă a carnetului de marinar şi a certificatului de capacitate persoanei în cauză, prezentându-se la semnat căpitanului şef de port.
Profitând de faptul că normele legale în vigoare nu pretindeau în mod absolut ca odată cu cererea pentru eliberarea carnetului de marinar sau a certificatului de capacitate, societatea comercială (armatorul) respectivă să facă dovada că persoana beneficiară este angajatul său şi că obiectul de activitate al acestei societăţi cade sub incidenţa legilor privind navigaţia, inculpaţii din prezenta cauză, prin falsificarea unor astfel de adrese şi în schimbul dobândirii unor foloase au solicitat şi obţinut carnete de marinar şi certificate de capacitate.
În vara anului 1994, inculpatul T.C., marinar pe un ŞIep la S.N.C.F.R. N. Galaţi, cunoscându-l pe inculpatul C.M. ca fiind căpitan grad II la Căpitănia Portului, l-a rugat să-l ajute în obţinerea certificatului de cârmaci.
Inculpatul i-a condiţionat acest ajutor de găsirea de către acesta a unor amatori în obţinerea de carnete de marinar în schimbul unor sume de bani.
În baza acestei înţelegeri, inculpatul T.C. i-a găsit pe martorii B.M., M.M., N.I., P.S.O., C.I., B.I. şi B.N.
Inculpatul T.C. l-a prezentat inculpatului C.M. pe martorul B.M. care i-a spus că lucrează la CS S. SA Galaţi şi doreşte carnet de marinar bucătar, discuţie după care i-a dat inculpatului T.C. suma de 100.000 lei.
În zilele următoare inculpatul T.C. a obţinut prin intermediul inculpaţilor C.D. (vecinul său de bloc) şi O.C., ambii salariaţi ai SC H. SA, filiala Reţ. Hidro Galaţi adresa falsă nr. 320 din 19 mai 1994 prin care se solicită de către această unitate, eliberarea carnetului de marinar şi îmbarcarea salariatului societăţii respectiv a numitului B.M. pe macaraua de 50 t situaţie ce nu era reală, M.B. fiind de fapt angajatul CS S. SA Galaţi.
Cu această adresă, cu actele medicale, precum şi cu cele de stare civilă necesare, martorul s-a prezentat la inculpatul C.M. care i-a întocmit carnetul de marinar şi certificatul de capacitate în termen de câteva zile, după care B.M. i-a mai dat 100.000 lei inculpatului T.C.
Suma totală de 200.000 lei primită în cele două rânduri de la martor a fost împărţită între cei doi inculpaţi.
Tot în anul 1994, în luna iunie în timp ce se afla la restaurantul Dunărea din Galaţi, inculpatul T.C. i-a abordat pe fraţii B.I. şi B.N. propunându-le procurarea de carnete de marinar, ce puteau fi folosite şi ca paşapoarte, în schimbul sumei de câte 500.000 lei de carnet.
Cei doi martori au fost de acord cu suma de 800.000 lei pentru ambele carnete, dând drept avans suma de 500.000 lei.
Inculpatul T.C. s-a ocupat personal de întocmirea dosarelor, iar adresele către Căpitănie le-a obţinut tot de la inculpaţii O.C. şi C.D., în mod fals.
Odată cu cele două dosare, inculpatul T.C. i-a dat inculpatului C.M. şi suma de 250.000 lei (jumătate din avansul primit de la martori).
Inculpatul C.M., fără a verifica şi constata că foile matricole ale celor doi fraţi B. erau false, în sensul că aceeaşi foaie matricolă a fost folosită de ambii solicitanţi, a întocmit carnetele de marinar, pe care le-a înmânat inculpatului T.C., care a primit de la B.V. (mama celor doi martori) diferenţa de 300.000 lei, sumă ce a fost împărţită între cei trei inculpaţi.
În aceeaşi lună, iunie 1994, martorul N.I. (finul T.C.) în timp ce se afla în faţa Căpităniei împreună cu acesta din urmă, l-a abordat pe inculpatul C.M., propunându-i să-i elibereze carnet de marinar, propunere acceptată de inculpatul C.M., urmare asigurării date de martor că va fi atent cu el.
În acelaşi mod, respectiv prin eliberarea unei adrese false de către inculpaţii C.D. şi O.C., inculpatul T.C. a intrat în posesia adresei nr. 263 din 31 mai 1994, prin care SC H. solicită Căpităniei eliberarea carnetului de marinar pe numele N.I. şi îmbarcarea acestuia pe bacul nr. 3002.
În baza acestei adrese şi a restului actelor necesare, inculpatul C.M. i-a eliberat carnetul de marinar după care acesta i-a oferit inculpatului C.M. o sticlă de Whisky, un pachet de ţigări Kent, o sticlă de 2 l cola şi 2 kg costiţă.
Mai târziu N.I. l-a rugat pe inculpatul T.C. să intervină şi pentru ginerele său P.S.O., T.C. pretinzând suma de 325.000 lei pentru obţinerea carnetului, sumă pe care a primit-o de altfel şi pe care a împărţit-o cu inculpatul C.M.
În modul arătat anterior, s-a întocmit dosarul de către inculpatul T.C. şi apoi s-a eliberat actul de coinculpatul C.M.
Inculpatul T.C. a mai obţinut adrese false de la SC H. Galaţi nr. 319 din 19 mai 1994 şi 304 din 2 iunie 1994 prin intermediul celor doi inculpaţi şi apoi s-au eliberat carnetele de marinar pentru martorii M.M. şi C.I.
S-a mai reţinut că în septembrie 1994, inculpatul C.M. s-a prezentat la domiciliul martorilor T.N. şi M.D. (mecanici la Automecanica) pentru efectuarea unor lucrări de reparaţie la autoturismul proprietatea sa, convenind cu aceştia ca în schimbul manoperei, să le întocmească la amândoi carnete de marinar, propunere ce a fost acceptată de martori. Pentru obţinerea adresei false necesare, inculpatul C.M. a solicitat acestora să cumpere o sticlă de Whisky şi un carton de ţigări americane (bunuri ce urmau a fi date persoanei care elibera această adresă).
Prin intermediul unui coleg de serviciu, inculpatul C.M. a obţinut o adresă falsă din partea C.N.F.R. N. Galaţi în baza căreia s-au întocmit carnetele de marinar.
Inculpatul C.M. a mai precizat că a întocmit şi eliberat carnetele de marinar la cererea mai multor colegi, printre care şi inculpata N.V., care lucra ca bibliotecară la Centrul de Perfecţionare a cadrelor din marina civilă fluvială.
Inculpata depunea personal actele însoţite de o adresă falsă emisă de o societate particulară, iar când primea carnetul de marinar dădea inculpatului C.M. diferite sume de bani. Pentru 9 astfel de carnete inculpatul a primit 90.000 lei.
De la inculpatul S.T., inculpatul C.M. a primit 20.000 lei pentru carnete.
Ulterior, inculpatul C.M. a refuzat să-i mai servească pe aceştia, deoarece aflase că inculpatul N.V. vindea carnetul de marinar cu 300 dolari S.U.A. bucata, iar inculpatul S.T. adresa eliberată de societate, tot cu 300 dolari S.U.A. bucata.
Inculpatul C.M. a recunoscut că a eliberat mai multe carnete de marinar în condiţiile arătate mai sus, susţinând că activitatea sa este conformă cu normativele legale, care nu îl obligau să verifice autenticitatea menţiunilor din adresele eliberate de societatea comercială şi că nu a cunoscut că actele respective erau false.
Apărarea inculpatului nu a fost reţinută, deoarece aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor, cât şi ale inculpatului T.C., înainte de a primi dosarul cu actele necesare inculpatul C.M. cunoştea că solicitanţii nu sunt angajaţi ai societăţii respective, iar în cazul martorilor T.N. şi M.D., mecanici la autoservice, personal s-a ocupat de obţinerea unor astfel de adrese, intervenind la un coleg din cadrul C.N.F.R. N.
Faţă de inculpata G.L.L. căpitan gr. II la Căpitănia Port Galaţi, s-a reţinut că în schimbul eliberării de carnete de marinar sau de certificate de capacitate, ori după eliberarea acestora, a pretins şi a primit bani şi alte produse de la mai multe persoane, direct sau prin intermediul altor inculpaţi.
Astfel, în luna octombrie 1994, martorul M.M. din com. Iveşti, a luat legătura cu inculpatul F.A., de profesie cârmaci la C.N.F.R. N. Galaţi, pe care l-a rugat să-i procure un carnet de marinar.
În acest scop inculpatul F.A. a discutat cu inculpata G.L.L., care iniţial a refuzat cererea inculpatului însă la insistenţele lui care i-a promis suma de 100.000 lei inculpata a acceptat.
La rândul său, F.A. i-a solicitat martorului M.M. suma de 300.000 lei susţinând că atât i-a cerut inculpata.
Din suma de 300.000 lei primită de la M.M. inculpatul F.A. i-a dat inculpatei G.L.L. suma de 100.000 lei.
După primirea acestei sume, inculpata i-a cerut directorului SC T. SRL, C.V. să întocmească o adresă falsă către Căpitănia Portului, privind eliberarea unui carnet de marinar şi a certificatului pe numele M.M.
În baza actului fals, inculpata G.L.L. la scurt timp a întocmit şi eliberat documentele necesare solicitate de martorul M.M.
Inculpata G.L.L. a eliberat astfel de acte şi la intervenţia inculpatului A.G., care era încadrat la C.N.F.R. N. Galaţi, în funcţia de inginer, la biroul mişcare.
În cursul anului 1994, inculpatul A.G. a cunoscut-o pe numita V.A. administrator la SC V.R. SRL, care avea ca obiect de activitate desfacerea băuturilor alcoolice la un cafe-bar.
Cu ocazia unei achiziţii de marfă din jud. Tulcea de către inculpatul A.G., pentru societatea V.R., V.A. a încredinţat acestuia una din ştampilele societăţii care nu i-a mai fost restituită, deoarece V.A. a fost arestată.
Inculpatul A.G. având cunoştinţă de modalităţile de eliberare a carnetelor de marinari, a folosit ştampila respectivă pentru întocmirea şi emiterea unor adrese false către căpitănie prin care solicita eliberarea unor astfel de documente pentru persoane neîndreptăţite şi îmbarcarea pe unica navă Rovinari aflată în reparaţii în Portul Galaţi şi care era închiriat de o altă societate.
În aceste condiţii, inculpatul a emis 11 astfel de adrese către Căpitănia Port Galaţi, toate fiind instrumentate de inculpata G.L.L., deşi aceasta cunoştea că respectiva societate comercială nu deţinea nave.
În luna mai 1994, martorul N.G. l-a rugat pe inculpatul A.G. să-i faciliteze obţinerea carnetului de marinar, a certificatului de capacitate şi angajarea ca marinar la C.N.F.R. N. Galaţi a fratelui său. Inculpatul i-a solicitat pentru această sumă de 200 dolari S.U.A. şi 250.000 lei, bani ce au fost daţi de martorul N.G.
În acest scop, inculpatul A.G. i-a dat inculpatei G.L.L. dosarul privind pe N.G. şi 100 dolari S.U.A., întrucât în caz contrar inculpata ar fi refuzat eliberarea actelor solicitate.
Deoarece inculpatul A.G. nu l-a angajat pe martor, acesta i-a cerut să-i restituie suma de 250.000 lei, la început inculpatul a refuzat, spunând că aceşti bani au fost daţi unui director, însă ulterior i-a înapoiat suma de 150.000 lei.
În cursul anului 1994, P.I. din oraşul Măcin a luat legătura cu inculpatul A.G. rugându-l să-i procure carnet de marinar în schimbul unei sume de bani, respectiv a sumei de 200.000 lei atât cât solicitase inculpatul.
Inculpatul A.G. a emis o adresă fără număr falsă împreună cu celelalte acte necesare, le-a predat inculpatei G.L.L. plus suma de 50.000 lei.
În luna iulie a aceluiaşi an, martorul P.F. a depus dosarul pentru carnet de marinar inculpatei G.L.L. şi deşi a trecut o perioadă lungă de timp, aceasta nu i-a eliberat actul solicitat, motiv pentru care martorul a apelat la ajutorul vărului său, inculpatul A.M., căpitan port la Balastiera Pădureni, jud. Vrancea.
Martorul i-a dat inculpatei suma de 40.000 lei, 2 cartoane de ţigări Assos, o sticlă de whisky şi două pachete de cafea, iar după aproximativ trei săptămâni, a primit carnetul şi certificatul de capacitate şi a fost îmbarcat pe nava Răşinari.
După primirea banilor şi a produselor respective, inculpata l-a rugat pe inculpatul A.G. să emită o adresă falsă din partea SC V.R. SRL pentru martorul P.F., inculpatului A.G. oferindu-i-se în schimb 2 cartoane ţigări Assos şi o sticlă de whisky.
Inculpatul A.G. a mai emis adrese false şi pentru D.V., C.C.O., iar carnetele au fost eliberate de inculpata G.L.L.
La rugămintea inculpatei, inculpatul A.G. a emis adrese pentru V.P., I.N., C.C.V. şi L.G.
În vederea obţinerii carnetului de marinar, martorul L.G. a luat legătura cu inculpata G.L.L. care i-a cerut pentru obţinerea adresei de la armator o sticlă de coniac Napoleon şi două cartoane ţigări Assos.
În schimbul acestor produse inculpata G.L.L. l-a îmbarcat pe martor pe împingătorul Giurgiu 9, care era proprietatea C.N.F.R. N. Galaţi şi i-a eliberat carnet de marinar.
După începerea cercetărilor, inculpata printr-o altă persoană S.R., i-a trimis martorului carnetul de marinar şi certificatul de capacitate.
Martorul S.R. în luna octombrie 1994 a mers la domiciliul inculpatei G.L.L. (pe care o cunoştea, deoarece aceasta îi eliberase carnetul de marinar soţului său S.D.) şi a rugat-o să-i elibereze astfel de documente şi prietenilor soţului său, care doreau să plece în Italia, având nevoie de aceste carnete drept paşapoarte.
În schimbul eliberării carnetelor pentru numiţii L.V., T.C., S.V. şi S.C., martora S.R. i-a promis inculpatei că îi va da o sumă de bani, propunere ce a fost acceptată de inculpată.
Pentru completarea dosarelor inculpata a solicitat mai multor martori adrese false, întocmindu-le martorilor menţionaţi anterior carnete de marinar, pe care le-a înmânat martorei S.R.
La cererea martorei S.R., numiţii T.C., S.V., S.C. au dat fiecare câte 100.000 lei pentru inculpata G.L.L., sumă înmânată acesteia la domiciliul său de către S.R.
S-a mai reţinut că inculpata G.L.L. a mai eliberat carnete de marinar şi la cererea inculpatei N.V. primind de la aceasta câte 5 pachete ţigări Assos de fiecare carnet eliberat şi sume variind între 20.000 lei şi 150.000 lei.
Inculpatul A.M.M. căpitan post II la Balastiera Pădureni, jud. Vrancea, în luna august 1994 a fost abordat de martorul T.M. care dorea relaţii în legătură cu obţinerea unui carnet de marinar şi a certificatului de capacitate pentru meseria de electrician bord, spunând că este dispus să plătească oricât.
În urma discuţiei cu inculpata G.L.L., aceasta a cerut o sumă de bani în schimbul eliberării carnetului, cerere comunicată martorului. Acesta i-a înmânat inculpatului A.M.M. un avans de 80.000 lei din suma de 150.000 lei pretinsă.
Avansul cu actele necesare au fost predate de inculpatul A.M.M., inculpatei G.L.
Pentru dobândirea adresei din partea armatorului, inculpata a apelat la inculpatul A.G. care i-a eliberat adresa nr. 393 din 23 august 1994, falsă.
Deşi directorul adjunct al Căpităniei a pus rezoluţia de „marinar", inculpata contrar dispoziţiilor primite a eliberat carnet de marinar şi certificat de capacitate pentru funcţia de electrician bord.
La scurt timp inculpatul A.M.M. a primit de la T.M. diferenţa de 70.000 lei.
În luna iunie 1994, inculpatul a depus actele pentru obţinerea carnetului de marinar pentru vărul său B.S. însă inculpata a tergiversat eliberarea actelor solicitate. În aceste condiţii, inculpatul A.M. a cumpărat două cartoane ţigări Kent şi o sticlă de coniac Napoleon, din suma de 70.000 lei primită de la martorul T.M. şi i le-a oferit inculpatei G.L.L. în vederea urgentării eliberării carnetului de marinar pentru vărul său.
Inculpata N.V. încadrată ca bibliotecară la Centrul de perfecţionare a cadrelor din marina civilă fluvială l-a cunoscut pe inculpatul S.T., care anterior a funcţionat ca director la această unitate.
În vederea dobândirii de carnete de marinar contra cost, inculpata a intrat în posesia unor adrese în alb de la societăţile comerciale la care era administrator inculpatul S.T. (SC M.N. SRL, SC E. SRL Galaţi şi SC P. SRL Tulcea).
În anul 1994 o perioadă de timp inculpata N.V. a fost asociată la SC P. SRL Tulcea, unde era administrator S.A.
Persoanelor amatoare de carnet de marinar inculpata le solicita actele necesare şi apoi personal completa numele pe o adresă tip cu antetul uneia din cele 3 societăţi, adrese semnate de inculpatul S.T., prin care se solicita eliberarea carnetelor de marinar.
Majoritatea carnetelor s-au eliberat cu adrese având antetul SC P. SRL ori SC P. SRL.
În acest mod, inculpata în schimbul sumei de 100.000 lei a obţinut carnet de marinar martorului M.A., carnet întocmit de inculpatul C.M.
Martorul C.V.D. împreună cu G.T. au mers la biroul inculpatei N.V. şi au rugat-o să le procure carnete de marinar pentru că aceştia aflaseră că inculpata se ocupa cu astfel de activităţi.
Susţinând că are influenţă pe lângă ofiţerii care emit astfel de documente, inculpata le-a cerut martorilor câte 300 mărci germane de fiecare, martorul G.T., dându-i această sumă de loc, iar C.V. în momentul în care urma să primească documentele.
Martorul G.P. împreună cu martorul I.S. au fost abordaţi de inculpatul T.C. care s-a oferit să intermedieze obţinerea carnetelor de marinar şi a certificatelor de capacitate pentru aceştia în schimbul a 400.000 lei fiecare.
Ulterior, inculpatul T.C. a plecat în voiaj şi i-a încredinţat afacerea inculpatei N.V. care a luat legătura telefonic cu I.S.
Cei doi martori i-au dat inculpatei la cererea acesteia suma de 800.000 lei şi după o scurtă perioadă de timp li s-au eliberat documentele.
Martorul M.I. aflând că inculpata are trecere pe lângă persoanele cu atribuţii legate de eliberarea carnetelor de marinar i-a dat acesteia 6 cartoane ţigări Kent şi Marlboro în valoare de 132.000 lei obţinând carnet de marinar.
Inculpatul I.I.F a intermediat prin inculpata N.V. obţinerea mai multor carnete de marinar în schimbul unor sume de bani.
Astfel, martorii B.M. şi Z.V. dorind să plece în străinătate şi având nevoie de carnete de marinar ca paşapoarte, au luat legătura cu inculpatul I.I.F care le-a spus că o cunoaşte pe inculpata N.V. care avea influenţă pe lângă căpitanii de port ce eliberează documentele de care aveau nevoie martorii.
Inculpata le-a cerut câte 660.000 lei pentru îmbarcarea pe o navă ce s-ar afla în străinătate unde doresc să ajungă şi martorii.
Martorul B.M. a oferit drept avans suma de 600.000 lei şi după ce au procurat actele, la 2 septembrie li s-au eliberat carnetele de marinar, moment în care Z.V. i-a dat inculpatului I.I.F suma de 720.000 lei de faţă fiind şi inculpata N.V. şi martorul B.M.
Suma totală primită de la cei doi martori a fost împărţită de inculpaţi.
Martorul S.M. dorind să plece din ţară împreună cu Z.V., B.M. şi M.N. a apelat şi el la inculpatul I.I.F care a cerut suma de 700.000 lei, suma fiind plătită de Z.V., iar actele necesare au fost înmânate de martorul S.N. Pentru dobândirea adresei false s-a apelat la ajutorul inculpatei N.V. După câteva zile S.N. s-a prezentat la căpitănie însoţit de I.I., unde inculpata G.L.L. a înmânat carnetul de marinar.
Şi M.N. a arătat că l-a abordat pe inculpatul I.I., iar acesta i-a cerut suma de 600.000 lei, sumă primită odată cu actele necesare obţinerii carnetului de marinar. Adresa a fost emisă tot de inculpata N.V. prin societatea P. SRL Tulcea şi toată documentaţia a fost depusă de inculpatul I.I.F la căpitănia portului, inculpata G.L.L. eliberând ulterior carnetul de marinar.
După obţinerea acestor carnete cei 4 martori au primit de la inculpatul I.I.F ordinele de îmbarcare false pentru nava C., care s-ar fi aflat în acea perioadă în Belgia, pentru aceste acte inculpatul pretinzând 280.000 lei.
În perioada anului 1994 prin înţelegere cu inculpata N.V. şi la cererea acesteia a emis şi semnat în fals adrese pentru mai multe persoane: C.R., D.G., A.R., C.Ş., V.M., M.A., Z.V., M.I., C.P., Ş.I., B.M., L.E., G.T., S.M., M.N., C.M., C.T. şi I.S., faptă care întruneşte elementele infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) teza II C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii C.M., G.L.L., N.V., T.C., A.G., F.A., A.M.M., I.I.F şi S.T.
Prin Decizia penală nr. 1 din 1 iunie 1998 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. 5/MF/1998 au fost admise apelurile declarate de inculpaţi, a fost desfiinţată sentinţa penală nr. 3/ MF din 8 decembrie 1997 a Tribunalului Galaţi şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Curtea a reţinut că deşi reprezentantul parchetului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpaţii G.L.L., A.G. şi A.M.M., iar apărătorii acestora au solicitat amânarea judecării cauzei pentru a-şi pregăti apărările, instanţa de fond a respins fără motiv aceste cereri. Pe de altă parte, s-a reţinut că instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice şi pentru inculpaţii N.V., T.C., C.D., O.C., S.T. şi I.I.F, fără a pune însă în discuţie această schimbare de încadrare, încălcând astfel dreptul la apărare al inculpaţilor. În sfârşit, s-a mai reţinut că judecarea cauzei a avut loc cu lipsă de procedură cu inculpaţii F.A., C.D. şi N.V. şi că s-a încălcat dreptul la apărare al inculpatului I.I.F.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. R/2015/MF/1998.
Analizând şi coroborând întreg materialul probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, în primul ciclu de judecată, dar şi cu ocazia rejudecării, Tribunalul Galaţi prin sentinţa penală nr. 2 din 27 octombrie 2000 a pronunţat următoarea hotărâre:
În conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpatul C.M. din infracţiunile prevăzute de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 256 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunile de: uz de fals, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi în această încadrare juridică a condamnat pe inculpatul C.M., la o pedeapsă de 5 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, precum şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
A condamnat pe acelaşi inculpat la 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997 a constatat graţiate în întregime şi condiţionat pedepsele de 5 luni închisoare şi respectiv 8 luni închisoare, aplicate inculpatului C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi respectiv art. 256 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza dispoziţiilor art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare stabilită prin prezenta hotărâre, pe durata termenului de încercare de 6 ani.
Pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul C.M. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- se va prezenta periodic, din 6 în 6 luni, în ultima zi lucrătoare a celei de a 6-a luni, la Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Galaţi;
- va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă;
- va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C.M., durata reţinerii şi arestării preventive de la 1 noiembrie 1994 la 6 decembrie 1994.
În conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului T.C. din infracţiunile prevăzute de art. 25 C. pen., în referire la ar
← ICCJ. Decizia nr. 3336/2004. Penal. Recuzare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3344/2004. Penal. Art.174, 175c.pen. Recurs → |
---|