ICCJ. Decizia nr. 130/2005. Penal. Art.175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 130/2005
Dosar nr. 6040/2004
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2005
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 123 din 13 mai 2004, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 6731/2003, în baza art. 25 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. a) şi b) C. pen., a fost condamnată inculpata O.D.F. la o pedeapsă de 15 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
A fost revocat beneficiul liberării condiţionate a inculpatei din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată de Tribunalul Arad prin sentinţa penală nr. 390/2002.
A fost contopită pedeapsa de 2 ani închisoare, cu pedeapsa de 15 ani închisoare şi s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa de 15 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe o durată de 5 ani.
S-a dedus din pedeapsă perioada executată de inculpată de la 27 noiembrie 2002 la 3 martie 2004 şi prevenţia de la 18 februarie 2004 la zi. A fost prelungită arestarea preventivă a inculpatei până la 14 iunie 2004, inclusiv.
Pe perioada şi în condiţiile art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 174, raportat la art. 175 lit. a) şi b) C. pen., a fost condamnat inculpatul O.A. la 18 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Pe perioada şi în condiţiile art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Au fost menţinute dispoziţiile mandatului de arestare preventivă nr. 66 din 8 mai 2003 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.
În baza art. 26, raportat la art. 174 – art. 175 lit. a) şi b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.V.G. la: - 15 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii, pe o durată de 5 ani, a drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.
Pe perioada şi în condiţiile art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost dedusă prevenţia inculpatului de la 8 mai 2003 la zi şi a fost prelungită arestarea preventivă a acestuia până la data de 14 iunie 2004, inclusiv.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 174 – art. 175 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul M.E. la: - 17 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.
Pe perioada şi în condiţiile art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost dedusă din pedeapsă durata arestării preventive a inculpatului de la 10 iunie 2003 la zi şi a fost prelungită măsura arestării preventive până la 14 iunie 2004 inclusiv.
Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, să plătească părţii civile I.Şt. despăgubiri materiale în sumă de 3000 Euro şi 4000 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la data punerii în executare a sentinţei şi 100.000.000 lei, respectiv 500.000.000 lei daune morale.
A fost obligat fiecare inculpat să plătească statului suma de 5.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că cetăţeanul italian I.M. s-a stabilit în Arad în urmă cu 10 ani, desfăşurând activităţi comerciale prin firma sa.
Începând cu anul 2001, I.M. a întreţinut relaţii de concubinaj cu inculpata O.D.F., care a investit mai multe sume de bani în firma acestuia, cei doi locuind împreună cu fiica inculpatei.
În timp, relaţiile dintre cei doi concubini s-au înrăutăţit, întrucât inculpata a început să consume băuturi alcoolice şi droguri, fapt ce a determinat condamnarea acesteia, la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
Întrucât cetăţeanul italian i-a solicitat inculpatei să părăsească locuinţa, aceasta a luat legătura cu numitul D.D., un prieten din copilărie, căruia i-a cerut să-l lichideze pe I.M.
La începutul lunii mai 2002, inculpata a fost contactată de D.D., care a anunţat-o că „băieţi lui sunt în Arad" şi că poate trece la executarea victimei, dar ulterior inculpata a renunţat la serviciile acestuia, deoarece între timp l-a cunoscut pe inculpatul O.A. Inculpatul a fost de acord ca împreună cu „băieţi lui" să-l execute pe cetăţeanul italian în schimbul sumei de 12.000 dolari, data stabilită fiind 26 noiembrie 2002.
În ziua respectivă, în jurul orei 16,00, inculpatul O.A. i-a comunicat inculpatei O.D.F. că executarea victimei va avea loc la locuinţa acesteia. În aceste condiţii inculpata a dus fetiţa sa la locuinţa numitei A.C., aflată în apropierea depozitului, după care a plecat la locuinţa familiei G., de unde a revenit la locuinţa numitei A., în jurul orelor 20,00.
În data de 26 noiembrie 2002, la solicitarea inculpatului O.A., în jurul orelor 19,30, inculpaţii M.E. şi C.V. s-au întâlnit şi mai întâi s-au asigurat că victima este singură acasă, după ce au vorbit telefonic cu inculpata O.D.F. Inculpatul C.V. a parcat maşina la aproximativ 20 m de poarta de intrare în firmă, iar inculpatul O.A. a scos o geantă cu un pistol, după care împreună au intrat în locuinţa victimei. Inculpatul O.A. a tras asupra victimei, aflată în prima încăpere, mai mult focuri de armă, în urma cărora aceasta a căzut la pământ. La scurt timp inculpata O.D.F. a fost sunată la telefonul mobil de inculpatul O.A. şi, la solicitarea acestuia, a ieşit din locuinţa numitei A. unde se afla.
Inculpatul O.A., care era însoţit de inculpatul M.E., i-a comunicat inculpatei O.D.F. că l-a împuşcat pe I.M., dar i-a solicitat să-i însoţească în locuinţa victimei, întrucât nu era sigur că aceasta decedase.
Inculpata O.D.F. a dat curs solicitării, astfel că cei trei s-au întors în locuinţă, unde inculpatul O.A. a mai tras două focuri de armă asupra victimei, după care i-a cerut inculpatei banii promişi.
Inculpata O.D.F. i-a predat inculpatului O.A. sumele de 3.000 Euro, 4.000 dolari S.U.A. şi 100 milioane lei, drept răsplată pentru fapta săvârşită timp în care ceilalţi coinculpaţi au adunat de pe jos tuburile de la gloanţele trase şi au şters urmele care ar fi putut conduce la identificarea lor.
Apoi, inculpatul O.A. a transportat-o pe inculpata O.D.F. la locuinţa familiei G., unde inculpatei i s-a făcut rău, aceasta comunicându-le celor din casă că victima este decedată.
Raportul de expertiză fizico-chimică efectuat în cauză a stabilit că victima a fost împuşcată cu cartuşe de pistol de 9 mm, urmele evidenţiind că asupra victimei s-a tras în două rânduri, de la distanţe diferite.
Partea vătămată I.Şt., fiul victimei s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 50.000 Euro daune materiale şi 150.000 Euro daune morale.
Probele administrate în cauză au demonstrat că prejudiciul material cauzat părţii vătămate este de 3.000 Euro, 4.000 dolari S.U.A. şi 100 milioane lei, sume achitate de inculpată pentru uciderea victimei şi care au fost date din banii acesteia. Având în vedere că prin moartea tatălui său în împrejurările arătate, fiului victimei i s-a cauzat o puternică suferinţă psihică, instanţa i-a obligat pe inculpaţi, în solidar, să-i plătească acestuia suma de 500 milioane lei daune morale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel toţi inculpaţii care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând achitarea, în condiţiile art. 11 pct. 2 lit. a), referitor la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi susţinând că nu au comis fapta pentru care au fost condamnaţi.
Prin Decizia penală nr. 329/ A din 23 septembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 4217/2004, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii O.A., M.E., C.V.G. şi O.D.F.
A fost dedusă arestarea preventivă a inculpaţilor M.E., C.V.G. şi O.D.F., de la 13 mai 2004 la 23 septembrie 2004 şi a fost menţinută starea de arest a acestora.
A fost obligat apelantul inculpat M.E. la plata sumei de 900.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Au fost obligaţi apelanţii inculpaţi O.A., C.V.G. şi O.D.F. să plătească statului câte 500.000 lei fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii C.V.G., M.E. şi O.A. care au invocat cazurile de casare, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18, pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen. şi care au criticat hotărârea sub următoarele aspecte:
- recurentul C.V.G. a solicitat casarea hotărârii atacate, invocând unele aspecte contradictorii rezultate din administrarea probatoriilor, favorabile opiniei sale şi concluziilor de achitare, susţinute prin apărător;
- recurentul M.E. a solicitat în principal, achitarea sa în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., într-un prim subsidiar schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 C. pen., iar într-un al doilea subsidiar redozarea pedepsei, în raport de circumstanţele sale personale;
- recurentul O.A., prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat, redozarea pedepsei aplicate cu orientarea cuantumului acesteia spre minimul special prevăzut de textul incriminator.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:
Din probatoriile administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti se confirmă situaţia de fapt reţinută prin actul de inculpare, în sensul că inculpaţii recurenţi, la instigarea coinculpatei O.D.F., au suprimat viaţa victimei I.M., prin împuşcarea acesteia, aflându-ne de fapt în faţa unei execuţii comandate, de tip mafiot.
Pentru a-şi rezolva diferendele financiare şi sentimentale cu concubinul său I.M., inculpata O.D.F. a conceput un plan de suprimare a vieţii acesteia, urmărind astfel să-şi recupereze o sumă importantă de bani, pe care a pretins că a investit-o, fără acte doveditoare, în afacerile acestuia şi să rezolve totodată şi incertitudinea păstrării domiciliului, victima ameninţând-o în repetate rânduri că o va alunga, datorită faptului că era consumatoare de droguri şi băuturi alcoolice.
Contactat de inculpată, O.A. a consimţit să-l ucidă pe I.M. prin împuşcare, în schimbul sumei de 12.000 dolari S.U.A.
În realizarea planului infracţional, inculpatul O.A., a solicitat concursul coinculpaţilor C.V.G. şi M.E., cărora le-a detaliat modul de operare şi împreună cu care s-a deplasat la locul comiterii faptei.
Existenţa înţelegerii anterioare între coinculpaţi este confirmată de declaraţiile coinculpatei O.D.F., de traficul telefonic efectuat pe durata apropiată comiterii infracţiunii, de declaraţia martorului R.P.D. care a identificat în trafic autoturismul inculpatului C.V., în timp ce urmărea autoturismul victimei şi de declaraţiil.
inculpaţilor M.E. şi C.V.G.
Este adevărat că, inculpatul C.V. a încercat să-şi schimbe poziţia procesuală, sub motivul că, implicarea sa s-a datorat dorinţei coinculpatului M.E. de a se răzbuna pe el, însă inculpatul nu a putut explica în nici un fel neconcordanţa declaraţiilor şi elementele de amănunt privitoare la faptă, cunoscute şi precizate în depoziţiile date, care nu aparţine decât unui participant direct.
În susţinerea recursului, inculpatul C.V.G. a invocat doar elemente colaterale, cum ar fi nedovedirea unei „contribuţii hotărâtoare" la săvârşirea infracţiunii, apreciind că simpla deplasare cu maşina în zona câmpului infracţional nu ar reprezenta înlesnire sau ajutor dat autorului; totodată, a pretins că ar fi împrumutat autoturismul inculpatului O.A., deci că acesta l-ar fi urmărit, probabil, pe I.M. în trafic, precum şi unele scăpări nesemnificative în activitatea de urmărire penală, cum ar fi aducerea sa fără şireturi la pantofi la recunoaşterea din grup.
Aceste susţineri sunt vădit pro forma, inculpatul C.V.G. neputând să răstoarne, potrivit dispoziţiilor art. 66 alin. (2) C. proc. pen., probele ce-l incriminează.
Înalta Curte, constată că invocarea nevinovăţiei de către inculpatul C.V.G. contrazice nesusţinut probatoriile administrate în cauză.
Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realităţii evidente nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.
De altfel, lipsa de consistenţă a motivelor de recurs susţinute de inculpatul C.V.G. se poate decela şi din atitudinea pe care a adoptat-o în raport de situaţia procesuală a celorlalţi coinculpaţi.
Inculpatul C.V.G. a invocat pretinsa părtinire manifestată de organele de anchetă faţă de autorul omorului, fără a se cantona la probele ce atestă participarea sa la săvârşirea actului criminal.
Este irelevant pentru instanţa de recurs faptul că un inculpat se sustrage urmăririi penale şi judecăţii (inculpatul O.A.), deoarece fiecare dintre participanţi la săvârşirea infracţiunii răspunde în nume personal şi în raport de propria sa contribuţie.
Cu privire la recursul inculpatului M.E., Înalta Curte, apreciază că, participarea acestuia la săvârşirea infracţiunii dedusă judecăţii este pe deplin dovedită prin depoziţiile personale şi ale coinculpatului C.V.G., precum şi prin relatările inculpatei O.D.F. care a destăinuit, atât planul infracţional, cât şi numele participanţilor, mai multor persoane, printre care martorii G.V., A.C. şi L.R.
De altfel, până la momentul confruntării cu coinculpatul C.V.G., inculpatul M.E. a făcut o recunoaştere completă asupra participării sale la omor, revenind ulterior în mod inexplicabil.
Mai trebuie observat faptul că, subsidiarele invocate de inculpatul M.E. atestă, indirect, implicarea sa în faptele deduse judecăţii, deoarece, atâta vreme cât se consideră nevinovat, nu are nici o logică cererea şi disponibilitatea sa de a răspunde pentru faptă, sub altă încadrare juridică sau într-o altă dimensiune a sancţiunii.
Cererea inculpatului M.E. de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 C. pen., implică dovedirea împrejurării că între el şi ceilalţi inculpaţi nu ar fi existat o înţelegere prealabilă, iar participarea sa ulterioară, deşi conştientă, ar fi vizat numai un ajutor pentru păstrarea folosului infracţiunii.
Recurentul nu a indicat însă ce elemente de fapt ar putea forma convingerea instanţei că s-ar impune o asemenea schimbare de încadrare juridică iar, din oficiu, nu se constată elemente probatorii care, să susţină poziţia acestuia.
Atât recurentul M.E. (în subsidiar), cât şi recurentul – inculpat O.A., prin apărătorul desemnat din oficiu, au solicitat reindividualizarea pedepselor, în sensul diminuării cuantumului acestora spre limita minimă prevăzută de textul incriminator.
În operaţiunea de individualizare a pedepselor instanţele, potrivit dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), analizează complexitatea pericolului social al faptei deduse judecăţii, elementele subiective şi obiective ce au condus la săvârşirea infracţiunii, personalitatea făptuitorilor şi necesităţile procesului de reeducare şi resocializare.
De asemenea, se are în vedere impactul social produs de infracţiune şi poziţia adoptată de infractori în raport de faptele săvârşite.
În speţă, este evident că inculpaţii au acţionat sub impulsul unui interes material şi au acceptat suprimarea vieţii victimei ca pe un serviciu remunerat.
Inculpaţii nu au manifestat nici un moment regrete pentru fapta săvârşită, iar pe parcursul procesului penal, nu au fost preocupaţi decât de zădărnicirea eforturilor justiţiei de a-i trage la răspundere.
În alt plan, cel social, fapta inculpaţilor a oripilat o comunitate importantă de oameni, inducând un sever sentiment de insecuritate, prin modul atroce în care s-a putut comite o crimă comandată.
În consecinţă, Înalta Curte constată că pedepsele au fost judicios individualizate, neexistând elemente care să pună la îndoială justeţea opiniei judecătorilor de la instanţele de fond şi apel.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b2) C. proc. pen.;
Va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.E., C.V.G. şi O.A. împotriva deciziei penale nr. 329/ A din 23 septembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Potrivit art. 38517 alin. (4) C. pen., raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive, de la 8 mai 2003 la 10 ianuarie 2005, pentru C.V.G. şi de la 10 iunie 2003 la 10 ianuarie 2005 pentru M.E.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.:
- va obliga pe recurenţii inculpaţi M.E. şi O.A. să plătească statului sumele de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 600.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei;
- va obliga pe recurentul inculpat C.V.G. să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.E., C.V.G. şi O.A. împotriva deciziei penale nr. 329/ A din 23 septembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 8 mai 2003 la 10 ianuarie 2005, pentru C.V.G. şi de la 10 iunie 2003 la 10 ianuarie 2005, pentru M.E.
Obligă pe recurenţii inculpaţi M.E. şi O.A. să plătească statului suma de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 600.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă pe recurentul inculpat C.V.G. să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1291/2005. Penal. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 1305/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
