ICCJ. Decizia nr. 4626/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4626/2005
Dosar nr. 3270/2005
Şedinţa nepublică din 10 august 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 236/ F din 25 februarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, în baza art. 101 lit. c) şi art. 104 C. pen., s-a dispus internarea inculpaţilor minori S.R.M. şi A.G.I. într-un centru de reeducare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi art. 109 C. pen., a fost condamnat inculpatul A.B.C. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului A.B.C. prin sentinţa penală nr. 1174 din 17 iulie 2002 a Judecătoriei Buftea şi s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), după împlinirea vârstei de 18 ani.
S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A.B.C. reţinerea de la 22 aprilie 2002 la 23 aprilie 2002.
S-a constatat că inculpaţii S.R.M. şi A.B.C. sunt arestaţi în altă cauză.
S-a constatat parţial acoperit prin recuperare prejudiciul cauzat părţii vătămate J.W.H.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., au fost obligaţi în solidar cei trei inculpaţi iar inculpaţii A.B.C. şi A.G.I. în solidar cu partea responsabilă civilmente A.G. şi inculpatul S.R.M. în solidar cu partea responsabilă civilmente G.C. la plata sumei de 4.000.000 lei cu titlul de despăgubiri civile către partea civilă J.W.H.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul S.R.M. în solidar cu partea responsabilă civilmente G.C. şi inculpatul A.B.C. şi A.G.I. în solidar cu partea responsabilă civilmente A.G. la câte 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocat din oficiu în sumă de câte 400.000 lei au fost avansaţi din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut ca situaţie de fapt, că la data de 11 octombrie 2003, inculpaţii minori S.R.M., A.B.C. şi A.G.I., împreună cu numitul E.N.G. (persoană nedepistată pentru care s-a dispus disjungerea cauzei) l-au urmărit pe partea vătămată J.W.H. (pe care îl cunoşteau din vedere) pe str. Fabrica de Glucoză Bucureşti până la liftul blocului unde acesta locuia. În timp ce numitul E. a rămas la uşa liftului pentru a asigura paza, cei trei inculpaţi au intrat în lift după partea vătămată.
În timp ce inculpatul A.B.C. a imobilizat-o pe partea vătămată, persoană în vârstă de 90 de ani, ţinând-o de mâini, inculpatul S.R. a deposedat-o de geanta de umăr în care se aflau acte, iar inculpatul A.B.C., de telefonul mobil. După ce au sustras bunurile, cei trei inculpaţi au fugit în curtea Fabricii de C., situată în spatele blocului unde locuieşte partea vătămată şi întrucât geanta conţinea numai acte au aruncat-o pe acoperişul unui garaj de unde a fost ridicată de organele de poliţie, urmare a indicării locului de către inculpaţi şi restituită părţii vătămate.
Telefonul mobil sustras de la partea vătămată a fost vândut în aceeaşi zi martorului C.B. care, la rândul lui l-a vândut martorului M.C.V., iar acesta l-a vândut unei persoane necunoscute la Piaţa Obor.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4.000.000 lei contravaloarea telefonului mobil sustras şi nerestituit.
Inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptei, au condus în teren organele de poliţie, indicând locul unde au aruncat geanta părţii vătămate, care a fost găsită şi restituită, toate acestea coroborându-se cu declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorului-cumpărător de bună-credinţă a telefonului mobil sustras de la partea vătămată, C.B., cu procesele-verbale de recunoaştere din grup a inculpaţilor de către partea vătămată şi cu procesele-verbale de conducere în teren.
Din anchetele sociale efectuate la domiciliile celor trei inculpaţi a rezultat că inculpatul S.R.M. a terminat 4 clase după care a abandonat cursurile şcolare, vagabondează şi fură, nu are antecedente penale; inculpatul A.G.I. a abandonat şcoala în clasa a VI-a, nu are antecedente penale şi nu a mai fost cercetat penal, iar inculpatul A.B.C. a mai fost cercetat penal şi condamnat, aşa cum rezultă din fişa de cazier la o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat. Cei trei inculpaţi au discernământul păstrat.
Instanţa de fond a apreciat pentru inculpaţii minori S.R.M. şi A.G.I. că pentru fapta săvârşită, reeducarea acestora poate avea loc prin luarea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare, conform art. 101 lit. c) şi art. 104 C. pen., în cadrul căruia inculpaţii vor continua şcoala pe care au abandonat-o.
În ceea ce priveşte inculpatul minor A.B.C., întrucât a mai fost condamnat anterior pentru săvârşirea unei infracţiuni de acelaşi gen (furt calificat) la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendarea condiţionată a executării, tribunalul a apreciat că avertismentul dat anterior nu a fost suficient reeducării sale şi în consecinţă l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea cu executarea acesteia în regim de detenţie.
Întrucât infracţiunea dedusă judecăţii a fost săvârşită înlăuntrul termenului de încercare, în baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 1174 din 17 iulie 2002 a Judecătoriei Buftea şi a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa ce va fi aplicată în prezenta cauză.
În considerentele sentinţei, prima instanţă a mai făcut referiri la latura civilă a cauzei, în sensul că s-a luat act că prejudiciul cauzat părţii vătămate a fost parţial acoperit prin restituire şi întrucât aceasta s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4.000.000 lei, cei trei inculpaţi au fost obligaţi în solidar şi fiecare în solidar cu părţile responsabile civilmente A.G. şi G.C. la plata acestei sume către partea civilă, cu titlul de despăgubiri civile, precum şi la celelalte prevederi legale corespunzătoare măsurilor dispuse.
Împotriva acestei soluţii au formulat apel inculpaţii S.R.M. şi A.B.C., criticând soluţia, ca nefondată sub aspectul individualizării sancţiunii aplicate.
Prin Decizia penală nr. 285/ A din 11 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori de familie, pronunţată în dosarul nr. 1098/M/2005, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii S.R.M. şi A.B.C. împotriva sentinţei penale nr. 236 din 25 februarie2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 5984/2004.
S-a constatat că inculpaţii sunt arestaţi în altă cauză.
Au fost obligaţi inculpaţii fiecare în solidar cu părţile responsabile civilmente la câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 400.000 lei onorariul avocatului din oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că sentinţa este temeinică şi legală, arătând că prima instanţă a reţinut în mod complet situaţia de fapt, căreia i-a stabilit o corectă încadrare juridică, în conformitate cu probele administrate în cauză.
În raport cu gravitatea infracţiunilor săvârşite, modul concret în care au fost comise faptele, vârsta părţii vătămate (90 de ani), circumstanţele personale ale inculpaţilor care au recunoscut fapta şi au colaborat cu organele de poliţie, precum şi cu împrejurarea că A.B.C. şi S.R.M. sunt cunoscuţi cu antecedente penale, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a individualizat judicios sancţiunile aplicate, dând relevanţă criteriilor stabilite în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi urmărind realizarea scopului înscris în art. 52 C. pen., încât motivul de apel relativ la reindividualizare este fondat.
De asemenea, prima instanţă de control judiciar a mai constatat că instanţa de fond a soluţionat în mod corect latura civilă a cauzei.
Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri nemotivate inculpaţii minori S.R.M. şi A.B.C.
Apărătorul inculpaţilor, în concluziile orale, în dezbateri, în ceea cel priveşte pe S.R.M. a solicitat admiterea recursului şi aplicarea unei măsuri educative, respectiv aceea prevăzută de art. 101 lit. b) C. pen., întrucât acesta era minor la data săvârşirii faptei, iar referitor la recursul inculpatului A.B.C. a pus concluzii de admitere, casarea hotărârilor şi pe fond reducerea pedepsei, considerând-o prea severă, invocând prevederile art. 3859 pct. 14.
Examinând recursurile declarate de inculpaţii minori S.R.M. şi A.B.C. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., pentru inculpatul minor S.R.M. şi art. 3859 pct. 14 din acelaşi cod, pentru inculpatul A.B.C., Înalta Curte apreciază recursurile inculpaţilor ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios şi temeinic motivat instanţa de apel, însuşindu-şi, la rândul ei, argumentele primei instanţe a stabilit vinovăţia inculpaţilor minori în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele inculpaţilor minori din ziua de 11 octombrie 2003, ora 17,00, de a o deposeda pe partea vătămată, prin exercitarea de violenţă, imobilizând-o şi punând-o în imposibilitate de a se apăra, de bunurile arătate, întruneşte atât obiectiv cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), de tâlhărie comisă de fiecare inculpat.
Astfel, prin probele administrate s-a dovedit capacitatea de înţelegere a caracterului socialmente periculos al faptei comise a fiecărui inculpat, hotărârea infracţională luată de aceştia concretizându-se în modalitatea de săvârşire a infracţiunii, aceştia având discernământul păstrat în raport cu aceasta.
Totodată, instanţa de apel a făcut o corectă evaluare atât a criteriilor prevăzute de art. 100 C. pen., avute în vederea la alegerea măsurii educative dispusă faţă de inculpatul minor S.R.M., cât şi a celor stipulate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la pedeapsa aplicată inculpatului minor A.B.C., prin adecvarea lor cauzală, ţinând cont de gradul de pericol social în concret ridicat al faptei comise de fiecare, agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii infracţiunii, vârsta înaintată a părţii vătămate, respectiv de 90 de ani, dar şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor minori, ambii, recunoscând fapta comisă, colaborând cu organele de poliţie, părinţii inculpatul minor S.R.M. au convieţuit din anul 1987 şi s-au căsătorit în anul 1991, din convieţuirea acestora rezultând şi minorul S.R.M., care a terminat patru clase, abandonând şcoala, mama minorului declarând că nu a reuşit să-şi impună autoritatea părintească asupra acestuia, care vagabondează şi fură, minorul A.B.C. provine dintr-o familie organizată, ambii părinţi lucrând ocazional, mai are patru fraţi minori, a absolvit 7 clase, este bolnav, cunoscut cu antecedente penale, conform fişei de cazier.
Înalta Curte apreciază că în cauză, în procesul individualizării sancţiunilor aplicate celor doi inculpaţi, printr-un riguros examen al condiţiilor legale au fost dispuse în mod diferenţiat sancţiuni, respectiv măsura educativă a internării într-un centru de reeducare a inculpatului minor S.R.M. şi pedeapsa închisorii în cuantumul minim prevăzut de lege pentru fapta comisă, iar ca urmare a aplicării art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei anterioare aplicată inculpatului minor A.B.C., cuantumul pedepsei rezultante orientându-se către minim, cu executare în regim de detenţie, ceea ce reflectă nu numai gravitatea faptelor comise dar şi profilul de personalitate al inculpaţilor minori, acestea urmând să-şi atingă scopurile prin accentuarea caracterului educativ, respectiv în cursul procesul formativ de un alt tip decât cel avut iniţial de inculpaţi, în raport cu cel represiv, evidenţiat atât de sancţiunea aleasă, cât şi de pedeapsa aplicată.
Aşadar, criticile formulate de recurenţii inculpaţi cu privire la alegerea unei alte sancţiuni, respectiv măsura libertăţii supravegheate pentru inculpatul minor S.R.M. şi reducerea pedepsei aplicate inculpatului minor A.B.C. nu pot fi avute în vedere, deoarece în cauză s-a ţinut cont de toate criteriile legale în mod plural, sancţiunile dispuse dând posibilitatea unei reeducări pozitive viitoare a celor doi inculpaţi.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că în cauză instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală şi temeinică sub toate aspectele, nefiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., pentru inculpatul minor S.R.M. şi nici cel stipulat de art. 385 9 pct. 14 din acelaşi cod, pentru inculpatul minor A.B.C., fiind făcută o corectă aplicare a prevederilor legale în alegerea măsurii educative dispuse, dar şi o justă individualizare a pedepsei.
De asemenea, verificând Decizia primei instanţe de control judiciar nu s-a constatat nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.R.M. şi A.B.C. împotriva deciziei penale nr. 285/ A din 11 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Se va constata că inculpaţii sunt arestaţi în altă cauză.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se vor obliga recurenţii inculpaţi fiecare la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.R.M. şi A.B.C. împotriva deciziei penale nr. 285/ A din 11 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Constată că inculpaţii sunt arestaţi în altă cauză.
Obligă recurenţii inculpaţii la plata sumei de câte 160 lei (1.600.000 lei) cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 august 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4622/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4627/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
