ICCJ. Decizia nr. 6575/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1278 din 12 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., privind pe inculpatul C.M.
în baza art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani.
A fost obligat inculpatul să plătească părții civile, C.P., suma de 5.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, din care 2.000.000 lei, daune materiale și 3.000.000 lei, daune morale.
A mai fost obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul de Urgență Floreasca suma de 5.729.483 lei, cu titlu de despăgubiri civile, plus dobânda legală aferentă acestei sume, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea integrală a sumei.
S-a dispus restituirea către inculpat a telefonului mobil și a cartelei R.
A fost obligat inculpatul să plătească către stat suma de 2.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt.
în după amiaza zilei de 27 noiembrie 2003, în jurul orelor 17,00-17,30, în timp ce inculpatul C.M., fratele său C.S., sora sa, C.F. și copilul acesteia, treceau pe str. Buzești din sectorul 1, prin fața porții de la punctul de lucru al SC B. SA, unde se află un șantier de construcții, partea vătămată, C.P., mătura betonul din fața acesteia.
Inculpatul și fratele său a atenționat-o pe partea vătămată să-i lase să treacă și să nu-i stropească, context în care au fost înjurați, după care partea vătămată a încercat să-l lovească pe C.S. cu o rangă de fier în cap, însă nu a reușit, lovitura fiind parată, însă totuși a fost lovit peste mână, după care a fugit în curtea șantierului și a închis poarta.
C.S. i-a cerut explicații părții vătămate pentru atitudinea sa, însă aceasta, care se afla în interiorul curții, l-a lovit cu o mătură peste picioare și la un moment dat poarta s-a deschis, după care, partea vătămată a fugit, fiind urmată de inculpat și fratele acestuia și ajuns, i s-au aplicat lovituri cu un briceag în zone vitale, pentru vindecarea cărora au fost necesare un număr de 14-16 zile îngrijiri medicale și de natură să-i pună viața în primejdie.
în contextul situației de fapt expusă și reținută, s-a apreciat că activitatea materială desfășurată de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor.
Cum inculpatul a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul din 19 ianuarie 2004, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, pe situația de fapt că, în seara zilei de 27 noiembrie 2003, pe fondul unui conflict spontan a înjunghiat pe partea vătămată cu un cuțit-briceag în abdomen și picior, producându-i leziuni care i-au pus în primejdie viața, iar urmarea stării de fapt reținută și redată, nu rezultă că lovirea părții vătămate a fost pe fondul unui conflict spontan și într-un loc nepublic, întrucât fratele său, C.S., a fost lovit, ei toți fiind înjurați fără motiv, activitatea materială a inculpatului s-a desfășurat pe fondul unei stări de provocare și într-un loc nepublic.
Pe baza acestei situații de fapt, s-a arătat că se impune schimbarea încadrării juridice, astfel că, potrivit art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de tentativă la omor calificat, în infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor și în stare de provocare, cu reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.
S-a mai menționat în schimbarea încadrării juridice că, locul unde s-a săvârșit infracțiunea, curtea șantierului, nu poate fi încadrată ca loc public în accepțiunea prevăzută de art. 152 lit. b) C. pen., atâta timp cât locul faptei nu este accesibil publicului.
în consecință, inculpatul a fost condamnat în baza textelor de lege menționate mai sus, la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Latura civilă a cauzei s-a arătat că a fost soluționată în raport de dispozițiile înscrise la art. 14 și art. 346 C. proc. pen., cum și art. 998 C. civ., precum și de art. 188 din Legea nr. 3/1978, cu privire la părțile civile C.P. și Spitalul de Urgență Floreasca, fiind obligat inculpatul la despăgubiri civile, în limita sumelor menționate și dovedite cu probele de la dosar.
Potrivit art. 362 și art. 363 C. proc. pen., sentința a fost atacată cu apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cum și de către inculpat.
Parchetul, în motivele scrise și susținute oral, a arătat că hotărârea instanței de fond este vădit nelegală și esențial netemeinică, atât sub aspectul reținerii stării de fapt, care este eronată, a încadrării juridice a faptei, cum și din punct de vedere a duratei pedepsei.
S-au dezvoltat criticile, arătându-se că greșit s-a schimbat încadrarea juridică a faptei prin înlăturarea art. 175 lit. i) C. pen., pe considerent că s-a dat o interpretare greșită prevederilor art. 152 C. pen., astfel că, calificarea juridică corectă a faptei este cea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.
De asemenea, eronat s-a reținut circumstanța legală a scuzei provocării, în condițiile în care inculpatul și fratele său au fost cei care au avut o atitudine necorespunzătoare față de partea vătămată, C.P., căruia i-au atribuit cuvinte jignitoare, pentru ca apoi toți să pătrundă în curte, să o alerge, iar inculpatul să-i aplice lovituri cu un briceag în abdomen și picior, leziuni de natură să-i pună viața în primejdie.
Inculpatul, personal cât și prin apărător, au invocat un singur motiv de apel și acesta se referă la greșita individualizare a pedepsei, ca fiind mare, față de lipsa antecedentelor penale, recunoașterea faptei, cum și starea de sănătate a acestuia.
Curtea de Apel București, secția I penală, a examinat apelurile declarate, în raport de motivele invocate și arătate, de actele și lucrările de la dosar, de sentința pronunțată în cauză, cum și din oficiu, și prin decizia penală nr. 78/ A din 07 februarie 2005, a admis numai apelul declarat de parchet, a desființat în parte sentința, a înlăturat schimbarea încadrării juridice și în baza art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea circumstanțelor atenuante personale, prevăzute de art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu executarea în regim privativ de libertate.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), și i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
A fost menținută starea de arest și i s-a dedus din pedeapsă, perioada arestării preventive de la 27 noiembrie 2003, la 13 mai 2004.
în rest, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Apelul inculpatului a fost respins, ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
S-a arătat în considerentele decizie că, în mod greșit instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice, pe considerent că șantierul unde s-a comis infracțiunea, nu constituie loc public, deși acesta, prin natura și destinația lui este totdeauna accesibil publicului.
Ca atare, fiind interpretate în mod greșit dispozițiile de la art. 152 lit. b) C. pen., pe cale de consecință, s-a apreciat că în mod greșit s-a dispus schimbarea încadrării juridice.
De asemenea, greșit instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului starea de provocare în condițiile în care, chiar dacă partea vătămată i-a adresat cuvinte jignitoare numitului C.S., atitudinea inculpatului nu se justifica printr-o reacție de natura celei avute de a lovii cu cuțitul, în zone vitale, în plus cuvintele folosite nu puteau să-i producă o puternică tulburare sau emoție, astfel încât să fie reținută circumstanța legală a scuzei provocării.
Ca atare, pentru considerentele arătate a fost admis apelul parchetului, desființată în parte sentința, înlăturată schimbarea încadrării juridice cum și a circumstanței legale a scuzei provocării și condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu reținerea circumstanțelor atenuante personale pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.
în ceea ce privește apelul inculpatului, acesta a fost respins, întrucât au fost avute în vedere atât poziția sinceră a inculpatului, cât și datele sale personale, în sensul că nu are antecedente penale și este o persoană care prezintă o stare de sănătate precară, prezentând afecțiuni psihice, însă are discernământ cu privire la faptele sale, fapt pentru care i s-au acordat și circumstanțe atenuante personale, încât pedeapsa de 3 ani închisoare, nu este o pedeapsă mare.
Decizia și sentința au fost atacate cu recurs numai de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pe motiv că s-a făcut o greșită individualizare a pedepsei, când i s-a aplicat o pedeapsă de numai 3 ani închisoare, deși limita minimă prevăzută de lege este de 7 ani și 6 luni închisoare, iar inculpatului, deși i s-au aplicat circumstanțe atenuante personale, instanța de apel le-a dat o eficiență sporită, care nu se justifica în raport de gravitatea faptei și periculozitatea inculpatului.
Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că, deși au fost înlăturate dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., instanța de apel nu a redus despăgubirile civile față de cele două părți civile.
Examinând recursul declarat, în raport de criticile invocate, de actele și lucrările dosarului, de decizia și sentința pronunțate în cauză, de cazurile de casare înscrise la art. 3859C. proc. pen., se constată că recursul declarat de parchet este fondat și se va admite pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.
Potrivit mijloacelor de probă existente la dosar, respectiv declarațiile părții vătămate, raportul de expertiză medico-legală, raportul de constatate tehnico-științifică criminalistică, declarațiile inculpatului, care a recunoscut comiterea infracțiunii, coroborate cu declarațiile martorilor P.N., Z.I., A.V., cum și cu sentința penală nr. 553 din 23 martie 2004, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, prin care partea vătămată, C.P., a fost condamnată la o amendă penală de 5.000.000 lei, pentru comiterea infracțiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., privind pe fratele inculpatului, C.S., rezultă situația de fapt a primei instanțe și care constă în următoarele.
în seara zilei de 27 noiembrie 2003, în timp ce inculpatul, fratele său C.S., sora și nepoata acestuia treceau prin fața punctului de lucru al SC B. SA, situat pe strada Buzești, unde este un șantier de construcții, partea vătămată C.P., a atribuit cuvinte necuviincioase și l-a lovit pe fratele inculpatului, C.S., cauzându-i leziuni corporale ce au necesitat 4-5 zile îngrijiri medicale.
Față de atitudinea necorespunzătoare a părții vătămate, care a atribuit cuvinte necuviincioase și l-a lovit pe fratele său, se constată că i s-a produs o puternică tulburare, ce l-a determinat să o urmărească și să-i aplice lovituri cu cuțitul-briceag, în zone vitale, cauzându-i leziuni de natură ce i-au pus viața în primejdie.
Ca atare, se constată că în ceea ce privește calificarea juridică a faptei privind reținerea stării de provocare, corect a fost reținută de către instanța de fond, întrucât infracțiunea a fost săvârșită pe fondul unei puternice stări de tulburare, în condițiile în care partea vătămată, în mod nejustificat le-a atribuit cuvinte necuviincioase, pentru ca apoi să-l lovească pe fratele său cu o rangă de fier peste mână și cu o mătură peste picioare, cauzându-i leziuni corporale.
în ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs invocat de către parchet, constând în aceea că, instanța de apel a pronunțat o soluție greșită, în sensul că deși a fost înlăturată circumstanța legală a scuzei provocării, în mod nejustificat, nu a redus despăgubirile civile către cele două părți civile, s-ar constata ca fiind întemeiată.
Față de starea de fapt reținută și având în vedere că în cauză, fapta a fost comisă în stare de provocare, în mod nejustificat instanța de apel nu a redus despăgubirile civile, în raport de culpele pe care le-au avut inculpatul și partea vătămată, constituită parte civilă, se constată că s-a pronunțat o hotărâre vădit nelegală și esențial netemeinică.
Așa fiind, instanța de fond a stabilit în mod corect, pe baza stării de provocare proporția dintre cele două culpe ale părților și în raport de aceasta și întinderea despăgubirilor civile.
Prin urmare, hotărârea instanței de apel este vădit nelegală și esențial netemeinică și se va casa numai cu privire numai la neaplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., fapt pentru care, recursul declarat de parchet este fondat și se va admite pentru acest considerent.
în ceea ce privește majorarea pedepsei, se constată că nu se impune a fi admis acest motiv de recurs și a i se aplica inculpatului o pedeapsă mai mare de 3 ani închisoare, având în vedere prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), potrivit căruia instanțele au făcut o corectă interpretare a acestuia și au ținut seama atât de gradul de pericol social mărit al faptei, împrejurările și modul în care a fost comisă și pe baza cărora au fost reținute atât circumstanțe legale atenuante cât și personale, precum și datele personale ale inculpatului, care a recunoscut și regretat comiterea faptei, nu are antecedente penale, precum și starea de sănătate a acestuia care prezintă diagnosticul - tulburare organică de personalitate de tip instabil impulsiv pe fond microsechelar și are un intelect liminar, având boala Charcot-Marie-Tooth - de 1/3 inferior gambă, cu picior scobit și modificat în varus eschim cu luxație col ataslagică, iar mâna în aspect de grifă.
în consecință, recursul declarat de parchet este fondat pentru considerentele arătate, astfel că se va admite, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmând a se casa decizia atacată numai cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.
în baza art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., va fi condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru motivele arătate mai sus.
Se vor menține în rest celelalte dispoziții ale deciziei.
Examinând recursul din oficiu, potrivit art. 3859alin. (3) C. proc. pen., în raport și de susținerile apărătorului inculpatului, potrivit căruia inculpatul a fost lipsit de calea de atac a apelului, astfel că se impune casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare, se constată că este neîntemeiată această susținere.
Inculpatul C.M. a formulat apel și a fost prezent la soluționarea acestuia, la data de 07 februarie 2005, când s-a pronunțat decizia penală nr. 78/ A, prin care i s-a respins, ca nefondat, apelul, în plus i s-a făcut și comunicarea la adresa de domiciliu, așa cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii aflată la fila 18 din dosar.
S-au văzut și dispozițiile art. 189 și urm. C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6576/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6572/2005. Penal → |
|---|
