ICCJ. Decizia nr. 2252/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2252/2006
Dosar nr. 4129/1/2006
Şedinţa publică din 6 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 760 din 30 noiembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosar nr. 6207/P/2005, în baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul G.C., la:
- 7 ani închisoare, în perioada prevăzută de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată, măsura reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 23 mai 2005 şi până la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive faţă de inculpat.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON, către partea civilă, reprezentând contravaloarea telefonului celular.
A obligat inculpatul la 400 RON cheltuieli judiciare.
Prima instanţă a reţinut, în fapt, că în ziua de 21 mai 2005, orele 20,30, în timp ce călătorea cu trenul partea vătămată B.R.D., în vârstă de 14 ani, a fost deposedat de inculpatul G.C. prin ameninţare cu un cuţit de un telefon mobil marca Alcatel.
După săvârşirea faptei inculpatul a sărit din tren în momentul în care acesta s-a pus în mişcare în staţia C.F.R. Jebel.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul susţinând că era în stare de ebrietate, că nu şi-a dat seama că în momentul opririi trenului avea asupra sa telefonul mobil al părţii vătămate şi că nu a exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate.
Curtea de Apel Timişoara a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat reţinând că motivul invocat de apelant nu este susţinut de probe, astfel că încadrarea juridică dată faptei de către instanţa de fond în infracţiunea de tâlhărie este corectă, ca de altfel şi pedeapsa aplicată inculpatului.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de inculpat care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând în esenţă criticile din apel şi a solicitat în principal schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt calificat, iar în subsidiar redozarea pedepsei aplicate pe care o consideră exagerată.
A susţinut inculpatul că nu a exercitat violenţe asupra părţii vătămate, că nu a avut cuţit asupra sa şi că regretă fapta de furt pe care a comis-o.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Examinând hotărârile atacate, respectiv actele şi lucrările de la dosar în raport de criticile invocate cât şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată, că instanţele de fond şi de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt confirmată de probele administrate în cauză din care rezultă că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei de tâlhărie pentru care a fost trimis în judecată şi pentru care i-a fost aplicată o pedeapsă just individualizată.
Susţinerea inculpatului potrivit căreia nu a exercitat violenţe asupra părţii vătămate este infirmată de probele efectuate care dovedesc contrariul.
Astfel, declaraţia părţii vătămate care a arătat constant că a fost deposedată de către inculpat de telefonul mobil prin ameninţare cu un cuţit, se coroborează cu declaraţia martorului D.C.E. care se afla în compartiment cu partea vătămată şi a asistat la ameninţările comise de inculpat şi la deposedarea victimei.
Aşa fiind, apărarea inculpatului a fost corect înlăturată de instanţe care au reţinut în sarcina acestuia săvârşirea infracţiunii complexe de tâlhărie, în care acţiunea principală de deposedare a părţii vătămate a fost dublată de o acţiune adiacentă de ameninţare.
Cât priveşte individualizarea pedepsei aplicate, respectiv menţinute, se constată că instanţele au avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi anume gradul de pericol social concret al faptei comise rezultat din împrejurările şi modalitatea în care s-a consumat fapta, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului care este recidivist, fiind condamnat anterior pentru infracţiuni de furt calificat, violare de domiciliu şi tâlhărie şi a manifestat o conduită procesuală nesinceră.
Ca urmare, pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului, de altfel situată la limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator este în măsură să satisfacă scopul sancţiunii penale prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen., aşa încât o redozare a pedepsei nu se impune şi nici nu ar fi posibilă decât în condiţiile reţinerii în favoarea inculpatului a unor circumstanţe atenuante care în speţă nu-şi justifică aplicabilitatea.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte apreciază nefondat recursul declarat de inculpat, astfel că îl va respinge, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive a inculpatului şi văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat G.C. împotriva deciziei penale nr. 71/ A din 13 februarie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 23 mai 2005 la 6 aprilie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2250/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2256/2006. Penal. Actiune în constatare. Recurs → |
|---|
