ICCJ. Decizia nr. 3372/2006. Penal

Decizii penale ICCJ 2006

Prin sentința penală nr. 22 din 17 martie 2005, pronunțată în dosar nr. 2202/2003, Curtea de Apel Craiova a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului C.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) și a inculpatului M.G.S. pentru o infracțiune prevăzută de art. 26 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., o infracțiune prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) și o infracțiune prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)

S-a dispus cauza față de inculpatul M.G.S. pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 288 C. pen. și art. 291 C. pen., dispunându-se, în baza art. 333 alin. (1) C. proc. pen., restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în vederea completării urmăririi penale.

în baza art. 289 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.C., la o pedeapsă de 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a acesteia, conform art. 81 - art. 82 C. proc. pen., cu termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

în baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul M.G.S., la pedeapsa de un an închisoare, cu suspendarea condiționată pe un termen de încercare de 3 ani, conform art. 81 - art. 82 C. pen.

S-a dispus anularea în întregime a contractului de vânzare-cumpărare cu nr. 599 din 3 iulie 2002 și s-a respins acțiunea civilă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul M.G.S. a luat hotărârea, în cursul anului 2002, să cumpere un teren și construcțiile aferente acestuia, teren situat în Strehaia și, datorită faptului că situația juridică a terenului nu era clarificată, a contactat atât pe martora P.L. cât și pe B.I., persoane care își disputa dreptul de proprietate.

Deoarece cu B.I. nu a putut încheia nici o înțelegere, inculpatul M.G.S. a reușit să determine pe martora P.L., persoană în vârstă, aflată în îngrijire la căminul de bătrâni, să se prezinte, la data de 12 martie 2002, la biroul notarului, inculpatul C.C., unde s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, autentificat prin încheierea nr. 318 din 12 martie 2002, contract în care se stipula că se vinde 3.600 mp teren, situat în Strehaia, pentru suma de 50.000.000 de lei și că forma autentică a lui ar urma să fie încheiată după obținerea titlului de proprietate, întocmirea schiței cadastrale și intabulare la C.F. Strehaia.

Această încheiere a fost tehnoredactată de inculpatul C.C.

La data de 7 martie 2002, la același notar, martora P.L. a încheiat în favoarea inculpatului M.G.S., un testament, act autentificat și tehnoredactat tot de inculpatul C.C., sub nr. 309.

La data de 11 aprilie 2002 și tot la biroul notarial al inculpatului C.C., aceiași martoră încheie o procură generală în favoarea inculpatului M.G.S., autentificată și tehnoredactată de acesta sub nr. 387, act prin care inculpatul M.G.S. era abilitat să depună toate diligențele, în numele ei, la comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 și la instanțele judecătorești, pentru obținerea titlului de proprietate pentru terenul din Strehaia.

în jurul datei de 1 iulie 2002, potrivit recunoașterilor constante ale inculpatului C.C., inculpatul M.G.S. s-a prezentat la biroul său notarial și a prezentat un titlu de proprietate provizorie sub nr. 8/VI cât și adresa nr. 4002 din 13 iunie 2002 a Prefecturii Mehedinți și i-a solicitat părerea cu privire la posibilitatea autentificării vânzării pe baza acestor acte, răspunsul notarului fiind negativ, cu motivarea că actele nu aveau legătură cu suprafața de teren din str. Eternității.

Se reține și că, la data de 2 iulie 2002, inculpatul M.G.S. a solicitat Primăriei Strehaia eliberarea unei adeverințe în numele martorei P.L., din care să rezulte situația terenului din str. Eternității, act ce i-a fost înmânat în aceiași zi sub nr. 4451 și care atesta faptul că pentru acest teren există litigii în derulare, pe rolul instanțelor de judecată.

în aceiași zi inculpatul s-a prezentat din nou la primărie și a solicitat copia adresei eliberate lui, cu motivarea că a pierdut exemplarul primit. Deși funcționarul la care s-a adresat, martora M.M.I. a refuzat cererea acestui inculpat, totuși la intervenția inculpatului la un alt funcționar, martorul Trandafir Adrian, i-a ștampilat și eliberat duplicatul solicitat.

în dimineața datei de 3 iulie 2004, inculpatul M.G.S. s-a prezentat însoțit de avocatul S.G. la biroul notarial al inculpatului C.C., biroul aflat în același imobil cu locuința avocatului, și au solicitat, în numele numitei P.L., autentificarea vânzării terenului și a construcțiilor existente pe el, teren situat în Strehaia, str. Eternității, scop în care a formulat cerere și a lăsat notarului numai acte copiate la un copiator, fără nici un fel de autentificare și fără să prezinte acestuia actele autentice corespunzătoare copiilor prezentate.

Aceste acte au fost, potrivit recunoașterilor inculpatului C.C. și atestării făcute de el în scris pe cererea de autentificare, adeverința nr. 4451 din 2 iulie 2002, 4002 din 13 iunie 2002 ale Primăriei Strehaia, hotărârea nr. 218 din 22 mai 2002, adresa nr. 4135 din 10 iunie 2002 și 2836 din 29 martie 2002, toate ale Prefecturii Mehedinți, precum și o foaie de vărsământ.

După câteva ore, în aceiași zi, inculpatul M.G.S. a revenit la acest notar însoțit și de vânzătoarea P.L. când, în prezența inculpatului C.C., care tehnoredactase deja actul autentic de vânzare-cumpărare, a semnat în calitate de cumpărător acest act, autentificarea făcându-se sub nr. 599.

în acest act se menționa că se vinde pentru suma de 50.000.000 lei, plătită anterior, numai 2.300 m2 teren și nu 3.600 m2 cum se convenise în antecontract și construcții situate în Strehaia str. Eternității și că proprietatea ar fi fost dobândită de P.L. conform adresei nr. 4135 din 10 iunie 2002 a Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 18/1991 Mehedinți și adresei nr. 445 din 2 iulie 2002 a Primăriei Strehaia.

Se reține că adresa nr. 4135 din 10 iunie 2002 a Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 18/1991 Mehedinți, atesta de fapt că vânzătoarei i se respinsese contestația împotriva comisiei locale care, la rândul ei, refuzase reconstituirea dreptului de proprietate pe suprafața supusă vânzării și că, adresa nr. 4451 din 2 iulie 2002 a Primăriei Strehaia și nu cu nr. 445 cum a nominalizat-o notarul în cuprinsul contractului autentificat, act care, în scriptele primăriei, viza de fapt o altă persoană și o altă împrejurare decât cea care s-a vrut a fi atestată, nu mai conținea mențiunea că pentru acest teren sunt în derulare procese civile, această mențiune din actul original fiind înlăturată prin recopierea actului pe un copiator, fapt atestat de expertiza criminalistică aflată la dosar.

După obținerea actului de cumpărare autentic, inculpatul M.G.S. a încercat intabularea lui la Judecătoria Strehaia, care la data de 24 iulie 2002, prin sentința civilă nr. 286 a respins cererea de autentificare, hotărârea rămânând definitivă prin respingerea apelului acestui inculpat.

La data de 19 august 2002, inculpatul M.G.S. a solicitat aceluiași notar rectificarea actului autentic, în sensul menționării ca act pe baza căruia a dobândit proprietatea vânzătoarea, un alt document, respectiv adresa nr. 2836 din 29 martie 2002 a Prefecturii Mehedinți și nu adresa nr. 4135 din 10 iunie 2002 a Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 18/1991 Mehedinți, cerere care a fost refuzată însă de acest notar, fără să întocmească vreun document în acest sens.

Inculpatul M.G.S. s-a prezentat ulterior la un alt notar, în prezent decedat, care prin încheierea nr. 156 din 24 februarie 2003 a autentificat vânzarea-cumpărarea dintre acest inculpat, în calitate de vânzător, și numita M.I., cumpărător, a unei suprafețe de teren de 2.829 m2 _i construcții, situate în Strehaia, str. Eternității.

în drept, fapta inculpatului C.C. de a atesta, cu intenție, în timpul exercitării funcției de notar public, contrar dispozițiilor din Legea nr. 36/1995, în cuprinsul actului de vânzare-cumpărare, înregistrat sub nr. 599 din 3 iulie 2002, că vânzătorul, martora P.L., este proprietara imobilului care făcea obiectul tranzacției deși, din înscrisurile prezentate și din actele autentice încheiate anterior în favoarea acelorași părți, rezulta că vânzătoarea nu dobândise nici un drept de proprietate asupra lui, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.

Instanța nu a reținut apărarea inculpatului în sensul că fapta sa nu este prevăzută de legea penală sau că aceasta a fost comisă din culpă, deoarece actele autentice încheiate de el la perioade scurte de timp, în favoarea acestor părți și conținutul înscrisurilor, primite în copie, contrar normelor metodologice pe care le-a avut la dispoziție în momentul autentificării dovedesc contrariul celor afirmate.

Acest inculpat nu se poate apăra, în sensul că nu a făcut decât să consemneze voința părinților, peste care nu a putut trece, potrivit art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 36/1995, deoarece art. 6 și 45 din același act normativ, îl obliga să refuze încheierea lui, constatând că părțile nu au prezentat actele necesare și acestea nici nu corespundeau voinței lor.

Relevantă este și recunoașterea aceluiași inculpat făcută în declarația olografă din 14 octombrie 2003, susținere pe care instanța o reține ca adevărată, că el a dat crezare afirmațiilor martorei avocat S.G. deoarece aceasta l-a asigurat că poate să încheie autentificarea contractului nefiind probleme cu dreptul de proprietate al vânzătoarei, sens în care i-au fost prezentate adresa nr. 4135/2002, hotărârea nr. 218 din 22 mai 2002, adresa nr. 2836 din 29 martie 2002 și adresa nr. 4415 din 2 iulie 2004 și, deși inculpatul i-a atras atenția martorei că nu este legală autentificarea contractului, martora i-a răspuns "Tu fă-l C., să-l anuleze instanța!".

Veridicitatea acestei afirmații este reținută nu doar pe baza susținerilor inculpatului dar și pe baza declarației martorei D.A., care a văzut pe martoră la biroul notarial și a auzit discuții cu privire la autentificare, și la care era prezent avocatul în cauză, din care rezulta că actele sunt "bune" și pe baza înscrisurilor aflate la dosar, hotărâri judecătorești, memorii și acțiuni, și a susținerilor părții civile, care atestă că avocatul menționat l-a consiliat permanent pe inculpatul M.G.S. în actele întreprinse.

Pe cale de consecință, s-a dispus anularea în totalitate a contractului de vânzare-cumpărare și nu numai a mențiunilor false, deoarece notarul, prin atestarea unor împrejurări neadevărate, nu a exercitat controlul societății asupra acestui act important, la care era obligat potrivit funcției.

în temeiul art. 11 alin. (1) pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., instanța a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fiindcă aceasta este absorbită, datorită caracterului subsidiar, în latura obiectivă a infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de notar în timpul autentificării unui înscris, prin înserarea în cuprinsul lui a unor împrejurări neadevărate, reprezentând acte materiale ale infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

în consecință, în același temei și pe aceleași considerente s-a dispus achitarea și a inculpatului M.G.S. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) deoarece, dovezile menționate nu atestă intenția acestui inculpat la ajutarea, în vreun fel a inculpatului, notar la falsificarea actului contestat.

Simpla depunere a unui înscris fals, cu privire la care, după cum se va arăta în continuare, nu există dovada modalității de participare a inculpatului M.G.S. la alterarea conținutului acestui act și fără o înțelegere între participanți în acest sens, nu poate constitui o dovadă certă a intenției inculpatului de a înlesni sau ajuta pe celălalt inculpat.

în temeiul art. 11 alin. (1) pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului M.G.S. și pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), deoarece, așa-zisa declarație făcută privind modul de dobândire al terenului în sensul că "este cel precizat de vânzătoare, știu că nu are sarcini, nu este scos din circuitul civil și înțeleg să-l dobândesc pe riscul meu" este formularea introdusă de notar în urma tehnoredactării, nefiind o inițiativă a cumpărătorului inculpat M.G.S. și, chiar dacă ar fi fost cunoscută și însușită de acest inculpat, ea nu este de natură să producă vreo consecință juridică, fiindcă nu poate greva decât riscul cumpărătorului, asumat de altfel de inculpat, și nu valabilitatea contractului sau autentificarea lui.

Totodată, prin rechizitoriu vânzătoarea nu a fost inculpată, pentru aceleași infracțiuni pentru care este inculpat cumpărătorul, cu motivarea că nu a știut ce s-a consemnat în contract, deși rezultă că actul a fost semnat de ambele părți, în aceleași condiții și aceleași împrejurări.

în drept, fapta inculpatului M.G.S. de a folosi în baza aceleiași rezoluții infracționale, în vederea intabulării și apoi în vederea încheierii unei vânzări a lucrului cumpărat, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 599 din 3 iulie 2007, știind că acesta conține atestate împrejurări care nu corespund adevărului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Acest inculpat nu se poate apăra, în sensul că nu a cunoscut existența mențiunilor necorespunzătoare adevărului din cuprinsul lui, din moment ce, chiar el a solicitat rectificarea uneia din aceste mențiuni notarului, inculpatul C.C.

Cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 25 raportat la art. 288 C. pen. și art. 291 C. pen., vizând adeverința nr. 4451 din 2 iulie 2002, s-a disjuns cauza și s-a restituit la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în vederea completării urmăririi penale.

Instanța de fond a apreciat că este necesară administrarea următoarelor probe, care în cursul judecății s-ar face cu mare întârziere:

- stabilirea unui cerc de persoane suspecte, din care să nu fie excluse nici una dintre persoanele pentru care partea civilă a formulat plângerea penală, unele fiind excluse fără o justificare la urmărirea penală și audierea acestora cu privire la activitățile pe care le-au efectuat în zilele de 2 și 3 iulie 2002, în vederea identificării autorului falsului material prevăzută de art. 288 C. pen.;

- verificarea alibiurilor acestor persoane, prin audierea de martori și ridicarea de copii de pe înscrisuri, efectuate de aceste persoane pe parcursul celor două zile, în activitățile lor specifice;

- o expertiză criminalistică cu privire la adeverința xerocopiată pentru determinarea caracteristicilor imprimantei - tip, rezoluție, etc. cu care s-a făcut copierea;

- percheziții domiciliare la locurile de muncă și la domiciliile persoanelor bănuite în vederea identificării unor copiatoare cu caracteristicile celui cu care s-a executat copia în litigiu cât și pentru identificarea înscrisurilor autentice eliberate de Primăria Strehaia;

- reaudierea inculpatului M.G.S., C.C., în sensul arătat;

- efectuarea unei expertize criminalistice asupra copiatoarelor (copiator) identificate;

- efectuarea unei expertize criminalistice privind detectarea unui comportament simulat al persoanelor bănuite;

- audierea deținătorilor/proprietarilor acestor copiatoare (copiator);

- audieri de martori, confruntări, probe care rezultă că sunt necesare în raport de rezultatul celorlalte probatorii administrate.

împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, partea civilă B.I. și inculpații M.G.S. și C.C.

în recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova se critică hotărârea primei instanțe pentru următoarele motive:

1. Greșita achitare a inculpatului C.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), motivându-se că aceasta nu este absorbită în infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât, sub aspect material, nu există identitate între cele două infracțiuni.

2. Greșita achitare a inculpatului M.G.S. pentru complicitate la infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), ce decurge din greșita achitare a inculpatului C.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

3. Greșita achitare a inculpatului M.G.S. pentru art. 26 C. pen, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., și art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)

Se susține că probele administrate în cauză demonstrează că inculpatul M.G.S. este cel care a avut inițiativa încheierii în fals a contractului de vânzare-cumpărare, a desfășurat în acest sens o amplă activitate materială care nu a avut alt scop decât să-l ajute pe notar la redactarea în fals a contractului și că nu în ultimul rând el a fost beneficiarul întregii activități infracționale desfășurată personal și de inculpatul C.C.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), se arată că, atâta vreme cât în conținutul contractului de vânzare-cumpărare nr. 599/2002 s-a consemnat că inculpatul M.G.S. în calitate de cumpărător știa că imobilul vândut nu este grevat de sarcini și nu este scos din circuitul civil, aspecte ce nu corespund realității, în mod greșit instanța a dispus achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)

4. Greșita disjungere a cauzei cu privire la faptele prevăzute de art. 25 C. pen., raportat la art. 288 C. pen., și art. 291 C. pen., săvârșite de inculpatul M.G.S. și restituirea acesteia la parchet în vederea completării urmăririi penale, apreciindu-se că existau suficiente probe la dosar care demonstrau vinovăția inculpatului pentru comiterea acestor infracțiuni.

5. încălcarea dispozițiilor art. 193 alin. (1) C. proc. pen., privind plata cheltuielilor judiciare solicitate de partea civilă.

în recursul declarat de partea civilă B.I. se critică hotărârea pentru neacordarea despăgubirilor civile solicitate, respectiv suma de 5.652.934.000 lei reprezentând "materiale din demolări, cele depozitate și cheltuieli manoperă", precum și cheltuieli judiciare "pe cei 4 ani în care s-a judecat cu M.G.S. în procese penale și civile".

Inculpatul M.G.S. critică hotărârea pentru dispoziția de condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), solicitând achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. De asemenea, critică dispoziția de restituire a cauzei la parchet, motivând că și pentru acele infracțiuni disjunse se impunea o soluție de achitare.

Inculpatul C.C. arată că a manifestat încredere exagerată în asigurările ce i s-au făcut, așa încât în realitate acesta a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată din culpă și nu cu intenție, motiv pentru care s-ar fi impus achitarea pentru infracțiunea de fals intelectual în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

în subsidiar, solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., susținând că fapta este lipsită de pericolul social al unei infracțiuni. Tot în subsidiar se solicită să se rețină în favoarea acestuia circumstanțe atenuante cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

înalta Curte, examinând hotărârea primei instanțe atât prin prisma motivelor invocate de recurenți, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856alin. (3) C. proc. pen., apreciază ca fiind întemeiat în parte recursul declarat de parchet și ca neîntemeiate recursurile declarate de partea civilă și inculpați.

Cu privire la recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, înalta Curte reține următoarele:

1. Prima critică, vizând greșita achitare a inculpatului C.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), este nefondată. Inculpatul C.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), aflate în concurs reținându-se că, în calitate de notar public, în ziua de 3 iulie 2002, a redactat și autentificat în mod abuziv, contrar dispozițiilor legale și atribuțiunilor sale de serviciu, contractul de vânzare-cumpărare nr. 599 din 3 iulie 2002, încheiat între P.L. și numitul M.G.S., în conținutul căruia a menționat împrejurări necorespunzătoare adevărului. Curtea apreciază că, reținându-se săvârșirea infracțiunii de fals intelectual săvârșită de inculpat în calitate de funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, al cărei conținut este caracterizat, potrivit art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), prin calitatea de funcționar a subiectului activ și de comiterea falsului în exercițiul atribuțiilor de serviciu, nu se mai poate reține infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), al cărei subiect activ este tot un funcționar, iar latura obiectivă este caracterizată prin îndeplinirea cu știință, în mod defectuos, a atribuțiilor sale de serviciu, trăsături cuprinse în conținutul infracțiunii de fals.

Ca atare, prevederile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), nu sunt incidente în cauză, această infracțiune fiind absorbită în latura obiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), sens în care, în mod corect, prima instanță a dispus o soluție de achitare.

2. Apreciindu-se ca fiind legală și temeinică achitarea inculpatului C.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pe cale de consecință, pentru aceleași considerente, înalta Curte reține ca fiind corectă și achitarea inculpatului M.G.S. pentru complicitate la infracțiunea pentru care autorul a fost achitat, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

3. Cât privește, însă, achitarea inculpatului M.G.S. pentru complicitate la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), aceasta este greșită, recursul parchetului fiind întemeiat sub acest aspect.

Instanța de fond a dispus achitarea inculpatului M.G.S., reținând că nu este dovedită participația sa la falsificarea adresei nr. 4451 din 2 iulie 2002 emisă de Primăria Strehaia și, drept urmare, nu este dovedită intenția de a-l ajuta pe notar la falsificarea contractului de vânzare-cumpărare.

Probele administrate în cauză demonstrează însă că inculpatul este cel care a avut inițiativa încheierii în fals a contractului, desfășurând în acest sens o amplă activitate materială, tot el fiind și beneficiarul întregii activități infracționale.

Astfel, există la dosar urmărire penală o cerere prin care inculpatul M.G.S., în calitate de nabdatar al martorei P.L. a solicitat Primăriei Strehaia să-i comunice dacă terenul situat pe strada Eternității nr. 18 se află sau nu în intravilan.

în declarațiile date la urmărirea penală, cât și în fața instanței, inculpatul recunoaște că a solicitat și a primit în aceeași zi răspuns la solicitarea sa.

Deși inculpatul a arătat că "a ridicat un singur exemplar în original de la secretarul primăriei", pe care l-a dat notarului, prin declarațiile date, funcționarii din cadrul Primăriei Strehaia demonstrează că inculpatul nu e sincer. în fapt, a reieșit că, după primirea originalului, inculpatul M.G.S., sub pretextul că l-a pierdut, a revenit la scurt timp, solicitând și obținând duplicatul adresei respective, la primărie fiind păstrată doar o copie xerox.

Pe de altă parte, expertiza criminalistică efectuată în cauză a concluzionat că scrisul din conținutul adresei eliberate numitei P.L. a fost tehnoredactată la calculatorul din dotarea primăriei, dar că adresa prezentată notarului public a fost falsificată cu ajutorul copiatorului.

Adresa eliberată de primărie conținea în cuprinsul său fraza: "Terenul precizat la adresa de mai sus se află în prezent în litigiu_", iar cea care a fost identificată în biroul notarului nu mai conținea această frază.

Indiferent cine se află la originea falsificării adresei menționate, prin demersurile efectuate și prin faptul că inculpatul M.G.S. a prezentat notarului această adresă, după ce a obținut un duplicat al adresei originale pretextând că a pierdut-o, este neîndoielnic că a contribuit la întocmirea contractului de vânzare-cumpărare fals.

în aceste condiții, soluția de achitare este greșită, înalta Curte urmând să dispună condamnarea inculpatului M.G.S. pentru complicitate la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) Cât privește achitarea aceluiași inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), aceasta este corectă, deoarece așa-zisa declarație privind modul de dobândire a terenului în sensul că: "este cel precizat de vânzătoare, știu că nu are sarcini, nu este scos din circuitul civil și înțeleg să-l dobândesc pe riscul meu" este formularea introdusă de notar în urma tehnoredactării, nefiind o inițiativă a cumpărătorului, și chiar dacă acesta și-a însușit-o prin semnarea actului, ea nu este de natură să producă vreo consecință juridică, fiindcă nu poate greva decât riscul cumpărătorului asumat astfel de inculpat, nu și valabilitatea contractului sau autentificarea lui.

4. Critica parchetului privind greșita disjungere a cauzei cu privire la faptele prevăzute de art. 25 C. pen., raportat la art. 288 C. pen., și art. 291 C. pen., săvârșite de inculpatul M.G.S. și restituirea acesteia la parchet în vederea completării urmăririi penale este, de asemenea, nefondată.

Prima instanță a reținut corect că deși în cauză sunt indicii că acest inculpat ar fi participat la comiterea infracțiunilor de fals material și uz de fals, deoarece adeverința s-a aflat în posesia sa, totuși probatoriul nu dovedește pe deplin care sunt actele materiale efectuate de acest inculpat, pentru a se putea stabili fără dubiu calificarea participației, autor, instigator ori complice, și stabilirea vinovăției sale.

Instanța de fond, în mod judicios a identificat ce probe mai sunt necesare pentru lămurirea cauzei, constatând că administrarea acestora s-ar realiza cu mare întârziere în fața instanței de judecată, astfel că măsura dispusă este legală și temeinică.

5. Parchetul invocă, în ultimul motiv de recurs, încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 193 alin. (1) C. proc. pen., în sensul neacordării cheltuielilor judiciare solicitate de partea civilă.

înalta Curte reține că, deși aprecierea parchetului este corectă în sensul că acordarea cheltuielilor judiciare nu este legată de acordarea despăgubirilor civile, așa cum greșit a motivat prima instanță, în speță partea civilă nu a fost în măsură să precizeze cuantumul cheltuielilor ocazionate de proces și nici nu a depus vreo dovadă la dosar din care să rezulte efectuarea și întinderea acestor cheltuieli.

în speță ar fi fost aplicabile dispozițiile art. 193 alin. (1) teza I C. proc. pen., potrivit cărora inculpatul este obligat să plătească părții vătămate, în caz de condamnare, cheltuielile judiciare făcute de aceasta, dar în dosar nu s-au probat și nici precizat de partea vătămată cheltuielile judiciare.

în ceea ce privește recursul declarat de partea civilă B.I., acesta a criticat hotărârea pentru neacordarea despăgubirilor și a cheltuielilor judiciare.

în ceea ce privește neacordarea cheltuielilor judiciare, la această critică s-a răspuns mai sus, în analiza recursului declarat de parchet în care s-a invocat același aspect.

în privința despăgubirilor civile este de observat că partea civilă a solicitat o sumă ce cuprinde "contravaloarea materialelor din demolări, cele depozitate și cheltuieli manoperă".

Cei doi inculpați au fost condamnați pentru faptele referitoare la falsificarea contractului de vânzare-cumpărare, dispunându-se, totodată, anularea în întregime a contractului cu nr. 599 din 3 iulie 2002.

Așa cum corect a observat și reținut prima instanță, între infracțiunile comise și prejudiciile invocate de partea civilă și pentru care solicită despăgubiri nu există legătură de cauzalitate, nefiind întrunite condițiile art. 998 și urm. C. civ.

Recursul declarat de inculpatul M.G.S. este, de asemenea, nefondat.

Solicitarea acestuia, de achitare pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), nu poate fi primită, instanța de fond reținând în mod corect vinovăția sa în comiterea acestei fapte, precum și întrunirea elementelor constitutive ale acestei infracțiuni.

Probele administrate au dovedit că inculpatul a folosit în baza aceleiași rezoluții infracționale, în vederea intabulării și apoi în vederea încheierii unei vânzări a lucrului cumpărat, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 599 din 3 iulie 2002, știind că acesta conține atestate împrejurări care nu corespund adevărului, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen., în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Cât privește critica greșitei disjungeri a cauzei și restituirii la parchet pentru completarea urmăririi penale, aceasta nu este fondată pentru motivele deja expuse mai sus, cu prilejul analizării aceleiași critici invocate în recursul parchetului.

Nici recursul declarat de inculpatul C.C. nu este întemeiat.

într-o primă critică invocată în principal, se solicită achitarea pentru infracțiunea de fals intelectual în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susținându-se că lipsește intenția, fapta fiind comisă din culpă.

Apărarea inculpatului nu poate fi primită, deoarece actele încheiate de inculpat în calitate de notar public, la perioade scurte de timp, în favoarea acelorași părți, precum și conținutul înscrisurilor, primite în copie, contrar normelor metodologice, pe care le-a avut la dispoziție în momentul autentificării, dovedesc contrariul celor afirmate.

Inculpatul nu se poate apăra, în sensul că nu a făcut decât să consemneze voința părților, peste care nu a putut trece, potrivit art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 36/1995 deoarece art. 6 și 45 din același act normativ, îl obligau să refuze încheierea actului constatând că părțile nu au prezentat actele necesare și acestea nici nu corespundeau voinței lor.

Nici solicitarea subsidiară a recurentului inculpat, de a se dispune achitarea în baza art. 41 pct. 2 lit. e), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., nu poate fi primită, față de împrejurările, modalitatea și consecințele produse neputându-se reține că fapta sa este lipsită de gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Cel de-al doilea subsidiar invocat de inculpat în recurs, vizând reținerea circumstanțelor atenuante și reducerea pedepsei, este, de asemenea neîntemeiat.

în considerarea tocmai a circumstanțelor personale invocate, prima instanță a optat pentru o pedeapsă minimă, cu aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., privind suspendarea condiționată a executării acesteia, pedeapsa pe care înalta Curte o apreciază corespunzătoare, aptă să asigure un echilibru eficient între gradul de pericol social și aspectele ce circumstanțiază persoana inculpatului, iar o reducere a acesteia nu se justifică.

în baza considerentelor mai sus expuse, reținând că în cauză este întemeiată doar o singură critică din recursul parchetului, înalta Curte va admite acest recurs, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., și va casa în parte sentința primei instanțe.

Pentru argumentele prezentate, în baza art. 26 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., se va dispune condamnarea inculpatului M.G.S., la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, cuantum pe care înalta Curte îl apreciază în măsură să asigure scopul preventiv și educativ al acesteia.

în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., se va dispune contopirea acestei pedepse cu pedeapsa de un an închisoare aplicată de prima instanță pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare. înalta Curte reține argumentele invocate de prima instanță și apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, astfel că în cauză va face aplicarea art. 81 - art. 82 C. pen., dispunând suspendarea condiționată a pedepsei.

Se vor pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii.

în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă și de cei doi inculpați.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați și partea civilă au fost obligați la cheltuieli judiciare către stat.

← ICCJ. Decizia nr. 3385/2006. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3380/2006. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3372/2006. Penal