ICCJ. Decizia nr. 4915/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4915/2006
Dosar nr. 10468/1/2006
Şedinţa publică din 30 august 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 85/ P din 10 martie 2006 a Tribunalului Bihor, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S.E.E. din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicaţiunea art. 37 lit. a) C. pen., în condiţiile art. 71 şi 76 lit. b) C. pen., texte de lege, în temeiul cărora, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
În baza art. 7 din Legea nr. 513/2002, aşa cum a fost modificată prin OUG nr. 18/2003, a revocat beneficiul graţierii restului de 425 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 887/2002 a Judecătoriei Oradea, rest care va fi executat alături de pedeapsa de mai sus, stabilită.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de o zi, cu ordonanţa din 4 septembrie 2005 şi arestării preventive de la 5.092005 până la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut pe inculpat în stare de arest preventiv, măsura luată prin Încheierea nr. 61 din 5 septembrie 2005 a Tribunalului Bihor, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 93/2005.
Pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), cu titlu de pedeapsă accesorie.
II. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen. şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 71 şi 76 lit. b) C. pen., fost condamnat inculpatul B.D. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de o zi, din 4 septembrie 2005 şi arestării preventive de la 5.092005 până la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut pe inculpat în stare de arest preventiv, măsura luată prin Încheierea nr. 61 din 5 septembrie 2005 a Tribunalului Bihor, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă.
Pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 998, 999 C. civ. şi art. 1003 C. civ., au fost obligaţi în solidar să plătească în favoarea părţii civile V.S.S. suma de 4.700.000 lei, cu titlu de despăgubiri.
Au fost respinse celelalte cereri formulate de partea civilă.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de câte 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, onorariile pentru apărătorii din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt.
În noaptea de 3 septembrie 2005, inculpaţii şi partea vătămată V.S.S. s-au aflat în localul C.B. din localitatea Sălard. Când partea vătămată V.S.S. a părăsit localul, pe baza unei înţelegeri prealabile, cei doi inculpaţi au pornit în urmărirea acestuia. Primul l-a ajuns inculpatul B.D., care doborât la pământ, după care, amândoi au continuat să-l lovească. Când partea vătămată V.S.S. nu s-a mai putut apăra, cei doi inculpaţi l-au dezbrăcat de haina de piele, în care se afla portofelul cu suma de 1.700.000 lei, i-au luat telefonul marca Simens, precum şi saboţii din piele, care îi căzuseră din picioare, plecând spre acelaşi local.
Înainte de a intra, inculpatul S.E.E. a împărţit banii cu B.D., iar restul bunurilor le-a ascuns într-un şanţ din apropiere.
După câteva ore cei doi inculpaţi au plecat spre domiciliul lor, luând asupra lor şi bunurile sustrase. Ajunşi în apropierea caselor lor, care sunt apropiate, cei doi au hotărât ca bunurile să rămână la inculpatul S.E.E., pentru ca, ulterior, de comun acord, să stabilească ce vor face cu ele. Acesta a ascuns haina de piele şi saboţii părţii vătămate într-un lan de porumb din grădina sa, unde, au fost şi găsite de organele de poliţie, cu ocazia conducerii în teren.
Inculpaţii au dat declaraţii, în mod repetat, în ambele faze ale procesului şi, deşi, nici unul dintre ei nu a negat participarea la fapta care face obiectul cauzei, au avut o atitudine oscilantă, încercând fiecare să acrediteze ideea că iniţiativa infracţională a aparţinut celuilalt şi să minimalizeze propria sa participare.
Prima instanţă, văzând toate contradicţiile dintre declaraţiile inculpaţilor, a înlăturat toate apărările acestora şi a reţinut ca probe în dovedirea vinovăţiei declaraţiile părţii vătămate V.S.S. care, se coroborează cu toate celelalte probe administrate în cauză şi anume procesul verbal de conducere în teren, planşele fotografice, declaraţiile martorilor audiaţi, etc.
În raport de ansamblul probator administrat în cauză, prima instanţă a reţinut comiterea infracţiunii de tâlhărie, ca fiind dovedită în sarcina ambilor inculpaţi şi în modalitatea descrisă de partea vătămată.
Cu privire la încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, prima instanţă a dat eficienţă dispoziţiilor legale în materia graţierii condiţionate, astfel că a schimbat încadrarea juridică a faptei, reţinute în sarcina inculpatului S.E.E., din infracţiunea prevăzută de art. 211 lit. b) şi c) alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor s-au avut în vedere criteriile desprinse din art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), anume, gradul de pericol social al faptei, împrejurarea că inculpatul B.D. nu are antecedente penale şi faptul că la data comiterii faptei avea 19 ani.
Chiar dacă inculpaţii nu au avut o atitudine sinceră în totalitate şi chiar dacă inculpatul S.E.E. este recidivist, având în vedere urmările concrete ale faptei, în sensul că leziunile produse părţii vătămate prin agresiune au necesitat 3 zile îngrijiri medicale iar paguba poate fi considerată minoră constând în sustragerea unei perechi de pantofi, a unei haine, a portmoneului ce conţinea suma de 1.700.000 lei şi a unui telefon mobil, obiecte, în majoritate restituite, că limita minimă prevăzută de lege, pentru infracţiunea comisă este deosebit de aspră, instanţa a apreciat că se impune reţinerea de circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 şi 76 lit. b) C. pen., condamnându-i pe cei doi inculpaţi, conform dispozitivului sentinţei apelate.
Apelurile declarate de inculpaţii S.E.E. şi B.D. împotriva sentinţei penale nr. 85/ P din 10 martie 2006 a Tribunalului Bihor, au fost respinse, ca nefondate, de către Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia nr. 104/A/2006 din 6 iunie 2006.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie deoarece, n-ar exista probe directe, indubitabile, pentru reţinerea faptei şi a vinovăţiei, în sarcina sa.
Recurentul a arătat că declaraţiile părţii vătămate sunt contradictorii neputând a fi luate ca probe absolutorii ale comiterii faptei imputabile, Că, el nu a procedat la deposedare, singura acţiune întreprinsă de el fiind acea piedică pusă părţii vătămate. Celălalt inculpat S.E.E. a fost cel care i-a aplicat mai multe lovituri, deposedând-o de bunurile pe care şi le-a însuşit şi de care a dispus ulterior. Aşa fiind, recurentul susţine că nu i se putea reţine infracţiunea de tâlhărie şi că ar fi trebuit să fie achitat, mai ales că este de principiu, că orice dubiu, profită inculpatului.
Recursul este nefondat.
Contrar, celor susţinute de recurent, sentinţa ca şi Decizia atacată sunt temeinice şi legale, starea de fapt, vinovăţiile inculpaţilor, inclusiv, a recurentului, fiind corect reţinute în baza unui probator complet şi just interpretat. Piedica pusă de recurent părţii vătămate constituie o violenţă în sensul prevederilor art. 211 C. pen., care, conjugată cu violenţele celuilalt inculpat şi cu deposedarea celui păgubit de bunuri, dă configuraţia juridică a faptei, pentru care în mod just, s-a decis, că recurentul trebuie să răspundă.
În aceste condiţii, Curtea va trebui să privească recursul de faţă, ca nefondat, şi să-l respingă, ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menţinând, astfel, hotărârea atacată.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului avocatului pentru apărarea din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr. 104/ A din 6 iunie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 4 septembrie 2005 la 30 august 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 august 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4799/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 5028/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
