ICCJ. Decizia nr. 2657/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2657/2009
Dosar nr. 5762/1/2009
Şedinţa publică din 15 iulie 2009
Asupra recursurilor de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, având pe rol spre soluţionare cauza penală având ca obiect tragerea la răspundere penală, printre alţii, şi a inculpaţilor V.V., V.G.C., N.L.G. şi P.T., trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 26/P/2008 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., în dosarul nr. 614/43/2008 la data de 1 iulie 2009, cu termen în continuare, printre altele, a fost sesizată de către inculpatul V.V., prin apărător ales, avocat G.V. cu o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor din OUG nr. 43/2002 şi a dispoziţiilor art. 80 – art. 88 din Legea nr. 304/2004. Prin aceeaşi cerere inculpatul a solicitat şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei invocată.
De asemenea, la acelaşi termen, inculpatul P.T., prin apărător ales, avocat P.C., a precizat că îşi susţine în continuare cererea de ridicare a sechestrului asigurător, solicitând admiterea cererii astfel cum a fost formulată, în baza art. 168 C. proc. pen.
Prin încheierea din aceeaşi dată, pronunţată în dosarul nr. 614/43/2008, instanţa de fond, printre altele, a dispus, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 raportat la art. 303 alin. (6) C. proc. pen., respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulată de inculpatul V.V., pe care şi-au însuşit-o, în cursul dezbaterilor şi inculpaţii N.L.G. şi V.G.C., de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor din OUG nr. 43/2002 şi a dispoziţiilor art. 80 – art. 88 din Legea nr. 304/2004.
Totodată, prima instanţă, în baza art. 163 şi 168 C. proc. pen., raportat şi la dispoziţiile art. 44 din Constituţia revizuită a României şi a art. 1 din primul Protocol Adiţional al C.E.D.L.F., printre altele, a respins, ca nefondată, cererea de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor inculpatului P.T. fixând, termen pentru soluţionarea cauzei, pe fond, la 20 iulie 2009.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a constatat, în esenţă, că, din punct de vedere formal, cerinţele de admisibilitate a unei excepţii de neconstituţionalitate nu sunt îndeplinite în speţă, nefiind întrunite cumulativ cerinţele art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, întrucât excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor din OUG nr. 43/2002 şi a dispoziţiilor art. 80 – art. 88 din Legea nr. 304/2004, nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
Astfel, s-a reţinut că, la data de 30 aprilie 2009, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 671, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în prevederile OUG nr. 43/2002 şi în dispoziţiile art. 80 – art. 88 din Legea nr. 304/2004, constatând că această excepţie a fost deja supusă controlului Curţii Constituţionale, exprimându-şi, aşadar, punctul de vedere în materie.
De asemenea, s-a mai relevat că inculpatul V.V., faţă de momentul procesual respectiv, nu a justificat un interes legitim actual, câtă vreme încă din luna iunie 2008 a avut cunoştinţă de faptul că acţiunea penală declanşată împotriva sa a fost derulată de procurorii D.N.A., acesta apreciindu-se ca fiind momentul oportun pentru ca inculpatul să invoce, prin intermediul apărătorului ales o asemenea excepţie, dat fiind faptul că prevederile art. 13 lit. b) din Legea nr. 35 din 13 martie 1997 republicată, permite persoanelor care se consideră vătămate într-un drept sau o libertatea cetăţenească să sesizeze această instituţie, Curtea Constituţională, singura instanţă abilitată să verifice concordanţa diferitelor acte normative sau dispoziţiilor legale cu dispoziţiile constituţionale.
Constatând că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor din OUG nr. 43/2002 şi a dispoziţiilor art. 80 – art. 88 din Legea nr. 304/2004, nu are legătură cu obiectul cauzei dedusă judecăţii, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a apreciat ca fiind inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată, respingând-o ca atare.
De asemenea, prima instanţă, analizând, printre altele, şi cererea de ridicare a sechestrului asigurător formulată de inculpatul P.T., prin apărător, a reţinut că aşa cum a rezultat din ordonanţele de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile asupra valorilor aparţinând inculpaţilor contestatori, datele ce figurează în aceste ordonanţe şi conţinutul proceselor verbale întocmite cu ocazia aplicării acestor măsuri dispuse de către procurorii anchetatori şi reevaluându-se probatoriul administrat până la acest moment s-a reţinut că temeiurile care au justificat iniţial indisponibilizarea acestor bunuri şi valori nu au dispărut şi nici nu s-au modificat ori diminuat.
S-a conchis în sensul că se justifică menţinerea acestor măsuri date fiind acuzaţiile care planează asupra fiecărui inculpat în parte, inclusiv a recurentului P.T., cercetat şi trimis în judecată nu numai pentru săvârşirea unor infracţiuni de pericol ci şi a unor infracţiuni de rezultat. Totodată, s-a mai relevat că, interpretându-se cu stricteţe dispoziţiile legale ce reglementează contestaţia ce poate fi adresată, în faza judecăţii, instanţei pe rolul căreia se află cauza pendinte, s-ar putea constata faptul că inculpaţii nu au justificat un interes actual care să fundamenteze aceste contestaţii, formulate la mai bine de 10 luni de la instituirea acestor măsuri de indisponibilizare.
Pe de altă parte, s-a mai menţionat că, măsura asiguratorie iniţial dispusă de către procurorii D.N.A. a avut în vedere nu doar recuperarea prejudiciului pe care l-ar fi creat inculpatul/inculpaţii prin activitatea infracţională imputată (motiv invocat de fiecare dintre aceştia în contestaţiile formulate, pe lângă cele legate de starea materială precară a familiilor lor, şi, în speţă, cel legat de procesul de partaj cu fosta soţie, menţionat de către inculpatul P.T.), dar şi eventuala confiscare specială ce s-ar putea solicita de către reprezantatul parchetului la finalul dezbaterii judecătoreşti, ce urmează a avea loc în prezenta cauză.
Împotriva încheierii mai sus-menţionate, în termen legal, au formulat recurs, personal, dar şi prin apărători aleşi, inculpaţii V.V., V.G.C., N.L.G. şi P.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele menţionate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, încheierea atacată, conform prevederilor art. 3859 alin (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile formulate de inculpaţii V.V., V.G.C., N.L.G. şi P.T. sunt nefondate, pentru considerentele ce vor urma.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea acestei instanţe este posibilă cu o excepţie de neconstituţionalitate, sub rezerva îndeplinirii a trei condiţii, supuse verificării de către instanţa în faţa căreia se ridică o atare excepţie şi care, în măsura în care constată îndeplinirea lor, va proceda la sesizarea Curţi, iar pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă.
Astfel, în primul rând, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să privească o lege ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, în al doilea rând aceasta trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, indiferent dacă este vorba de o normă juridică de drept material sau o normă juridică de drept procesual şi, în fine, a treia condiţie reglementată de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 se referă la prevederi legale care odată constatate ca fiind neconstituţionale de către Curtea Constituţională, nu mai pot face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. Aceasta înseamnă că este posibilă sesizarea curţii cu o excepţie de neconstituţionalitate vizând prevederi legale în legătură cu care aceasta şi-a exprimat anterior opinia că ar fi conforme cu legea fundamentală.
Or, în speţă, Înalta Curte constată că prima instanţă a apreciat, în mod justificat, că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor din OUG nr. 43/2002 şi a dispoziţiilor art. 80 – art. 88 din Legea nr. 304/2004 nu are legătură cu cauza dedusă judecăţii, întrucât inculpaţii au cercetaţi şi trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, după cum urmează:
Inculpatul V.G.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi luare de mită în formă continuată (32 acte materiale), prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 78/2000 cu aplicabilăart. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplicabilăart. 33 lit. a) C. pen.;
Inculpatul V.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită în formă continuată (13 acte materiale), permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în formă continuată (3 acte materiale), fals intelectual aflat în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 9 şi art. 14 din Legea nr. 78/2000. cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 279 alin. (1) C. pen., toate cu aplicabilăart. 33 lit. a) C. pen.;
Inculpatul P.T., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat, luare de mită în formă continuată (2 acte materiale), fals intelectual aflat în legătură directă cu o infracţiunea de corupţie şi fals intelectual, în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicabilăart. 33 lit. a) C. pen.;
- inculpatul N.L.G., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat şi complicitate la infracţiunea de luare de mită în formă continuată (6 acte materiale), prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. şi la art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplicabilăart. 33 lit. a) C. pen.
Aşadar, prin încheierea din 1 iulie 2009 cu termen în continuare la 2 iulie 2009, pronunţată în dosarul nr. 614/43/2008, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a procedat corect atunci când a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizarea a Curţii Constituţionale, formulată de inculpatul V.V. în vederea soluţionării excepţieide neconstituţionalitate a prevederilor din OUG nr. 43/2002 şi a dispoziţiilor art. 80 – art. 88 din Legea nr. 304/2004, apreciind-o ca neavând nicio legătură cu speţa dedusă judecăţii.
Pe de altă parte, examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, prin aceeaşi încheiere, corect a fost respinsă, ca nefondată, cererea de ridicare a sechestrului asigurător formulată de inculpatul P.T., apreciindu-se, justificat, că temeiurile ce au fost avute în vedere la momentul instituirii măsurii de indisponibilizare nu s-au schimbat, menţinându-se în continuare.
Totodată, se mai constată că în mod corect, în baza dispoziţiilor art. 163 şi 168 C. proc. pen., printre altele, s-a respins, de către prima instanţă, ca nefondată, cererea de ridicare a măsurii sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor inculpatului P.T., în faza de urmărire penală, calea de atac separată a recursului fiind prevăzută în dispoziţiile alin. (2) ale art. 168 C. proc. pen.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 163 alin. (1) C. proc. pen., măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanţa de judecată şi constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru a bunurilor mobile şi imobile, în vederea confiscării speciale, a reparări pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii.
De asemenea, dispoziţiile art. 168 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., stipulează în mod expres în ce condiţii se poate contesta măsura asiguratorie stabilind că „în contra măsurii asigurătorii luate şi a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, învinuitul sau inculpatul (..), precum şi orice altă persoană interesată se pot plânge procurorului sau instanţei de judecată, în orice fază a procesului penal, iar hotărârea instanţei de judecată poate fi atacată separat cu recurs, care însă nu e suspensiv de executare.
Rezultă, aşadar, că dispunerea măsurii asigurătorii şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
În speţă inculpatul P.T. a formulat în faţa primei instanţe, anterior datei de 1 iulie 2009 cerere de ridicare a măsurii sechestrului asigurător instituită de procurorul de caz, în faza de urmărire penală asupra bunurilor acestuia, instanţa de fond amânând pronunţarea asupra acestei cereri la 1 iulie 2009, pentru când apărătorul ales al acestuia, avocat L.V., urma să depună înscrisuri doveditoare, astfel cum se dispusese printr-o încheiere anterioară. întrucât la termenul fixat apărătorul ales al inculpatului nu s-a conformat şi nu s-au depus niciun fel de înscrisuri de la Administraţia Financiară a oraşului Câmpulung, prima instanţă a acordat cuvântul în susţinerea cererii pe care inculpatul a precizat că şi-o menţine.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de ultim control judiciar constată că instanţa de fond a procedat corect atunci când, reţinând că, în cauză, temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri asigurătorii subzistau şi nu s-au modificat, în mod justificat a respins ca nefondată cererea de ridicare a sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor inculpatului P.T., chiar şi în condiţiile în care acesta a susţinut că nu mai face fată cheltuielilor la care a fost obligat de instanţa civilă prin finalizarea procesului de partaj bunuri comune cu fosta sa soţie.
De altfel, se mai constată că fosta soţie a inculpatului are deschise şi alte căi pentru punerea în executare silită a hotărârii judecătoreşti pronunţată în dosarul de partaj bunuri comune, în speţă, neimpunându-se admiterea cererii de ridicare a sechestrului judiciar instituit asupra bunurilor inculpatului, măsură ce urmează a fi menţinută si în continuare.
Pentru considerentele mai sus-enunţate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.V., V.G.C., N.L.G. şi P.T. împotriva încheierii din 1 iulie cu termen în continuare la 2 iulie 2009 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 614/43/2008.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-i obliga pe recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare, inclusiv a onorariilor apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru aceştia, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.V., V.G.C., N.L.G. şi P.T. împotriva încheierii din 1 iulie cu termen în continuare la 2 iulie 2009 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie pronunţată în dosarul nr. 614/43/2008.
Obligă recurenţii inculpaţi V.V. şi V.G.C. la plata sumelor de câte 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Obligă recurenţii inculpaţi N.L.G. şi P.T. la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2656/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3870/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
