ICCJ. Decizia nr. 116/2010. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 116/2010

Dosar nr. 944/97/2008

Şedinţa publică din 18 ianuarie 2010

Asupra recursului penal de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 58 din 20 februarie 2008 a Tribunalului Hunedoara a fost condamnat inculpatul Z.D. (fiul lui E. şi al E., născut la 20 februarie 1978 în jud. Hunedoara, cetăţean român, studii medii, căsătorit, domiciliat în jud. Hunedoara) în baza art. 255 alin. (1) C. pen. la 6 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 81, 82 şi 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni şi suspendarea executării pedepsei accesorii.

S-au aplicat dispoziţiile art. 83 C. pen.

În baza art. 255 alin. (4) raportat la art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 5.000 RON depusă la Trezoreria Deva cu recipisa din 24 octombrie 2007.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că, în urma unui control efectuat, în luna iunie 2007, în cantonul forestier din cadrul ocolului Silvic Hunedoara unde funcţiona ca pădurar inculpatul Z.D., au fost găsite mai multe cioate provenite din tăierea unor arbori nemarcaţi.

Cercetările iniţiale au condus la concluzia că tăierile ilegale de arbori au fost făcute de către numiţii Z.I., vărul inculpatului şi M.M.. În acest sens, în luna ianuarie 2007 s-a făcut o reconstituire. Pe parcursul cercetărilor care s-au efectuat de către agentul şef M.V. din cadrul Postului de Poliţie Lunca Cernii de Jos, jud. Hunedoara, s-a stabilit că inculpatul Z.D. a avut o contribuţie materială la tăierile ilegale de arbori.

Ca urmare, inculpatul Z.D., care deţinea funcţia de pădurar, a luat hotărârea de a-l influenţa pe lucrătorul de poliţie prin oferire unei sume de bani în scopul de a efectua cercetările, în modalitatea în care să nu se reţină participaţia acestuia la comiterea faptei.

În vederea aducerii la îndeplinire a hotărârii infracţionale, inculpatul, în mod repetat, a luat legătura cu lucrătorul de poliţie M.V. căruia i-a oferit diferite beneficii materiale, în scopul prevăzut. Datorită atitudinii stăruitoare a inculpatului, agentul de poliţie arătat a sesizat la 22 iunie 2007 conducerea IPJ Hunedoara în legătură cu oferire de către inculpatul Z.D. a sumei de 5.000 RON.

În aceste condiţii, la 28 iunie 2007, în baza autorizaţiei provizorii a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, o echipă de flagrant, formată din procuror şi poliţişti a procedat la înregistrarea ambientală a discuţiei dintre mituitor şi denunţător în cursul căreia inculpatul i-a oferit poliţistului suma de 5.000 RON.

Întrucât nu s-a procedat la reţinerea pentru cercetare a inculpatului, la 6 iulie 2007 acesta s-a întâlnit din nou cu poliţistul în municipiul Hunedoara, prilej cu care i-a oferit din nou acestuia suma respectivă, acesta fiind refuzat de către lucrătorul de poliţie.

În aceeaşi zi, denunţătorul a luat legătura cu un ofiţer din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Hunedoara, căruia i-a comunicat că inculpatul Z.D. stăruia în a-i oferi bani, în scopul de a-i soluţiona în mod favorabil dosarul penal.

Astfel, la 10 martie 2007, s-a organizat din nou un flagrant în urma căruia inculpatul Z.D. a fost surprins în timp ce i-a dat agentului de poliţie suma de 5.000 RON.

În momentul flagrantului inculpatul a recunoscut comiterea faptei.

Ulterior, inculpatul a revenit asupra declaraţiei de recunoaştere din 10 iulie 2007, susţinând că poliţistul i-ar fi pretins banii şi că acesta l-ar fi lăsat să creadă că are influenţă asupra procurorului care supraveghea activitatea de cercetare penală astfel că, prin intermediul unui prieten al acestuia magistratul va primi banii pretinşi de către poliţist.

Aceste apărări au fost înlăturate de instanţă, care a considerat că fapta de dare de mită este pe deplin dovedită.

Astfel, martorii asistenţi la flagrant au confirmat că în acea împrejurare inculpatul a recunoscut că a dat bani poliţistului şi scopul pentru care banii s-au dat.

S-a mai considerat că stăruinţa inculpatului de a-i oferi denunţătorului suma de bani a fost confirmată şi de discuţia înregistrată la 28 iunie 2007, când Z.D. a fost cel care i-a oferit 5.000 RON cât şi de cea în care a recunoscut că a fost amânat de către poliţist.

Cu prilejul audierii cât şi al confruntării cu denunţătorul inculpatul Z.D. a încercat să creeze aparenţa că banii oferiţi lucrătorului de poliţie nu îi avea asupra sa la 6 iulie 2007 când cei doi s-au întâlnit în Piaţa agroalimentară a municipiului Hunedoara şi că doar ulterior a contractat un credit.

Din actele depuse la dosar a reieşit că inculpatul a contractat creditul la începutul lunii iunie 2007 când a şi ridicat banii.

În cadrul discuţiilor dintre poliţist şi inculpat care au avut loc la 10 iulie 2007, chiar inculpatul a precizat că oferă suma de 5.000 RON pentru a fi dată ";doamnei ori domnişoarei";, respectiv procurorului care supraveghea activitatea de cercetare penală.

S-a concluzionat de către instanţă că inculpatul Z.D. a fost cel care a luat hotărârea de a-i oferi bani lucrătorului de poliţie, fără însă ca decizia să-i fie influenţată în vreun mod de către denunţător.

Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite în baza denunţului şi declaraţiilor agentului de poliţie M.V., a procesului-verbal de redare a discuţiilor dintre cei doi de unde reiese că inculpatul i-a oferit foloase materiale poliţistului în schimbul reţinerii faptelor în sarcina altei persoane, a procesului-verbal întocmit de DGA Hunedoara la 6 iulie 2007 în care s-au consemnat susţinerile denunţătorului cu privire la faptul că a fost abordat de inculpat care i-a oferit 5.000 RON pentru a-i soluţiona favorabil dosarul, a procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, a actelor bancare din care rezultă că Z.D. a ridicat împrumutul la 6 iunie 2007, nicidecum la 7 iulie 2007 cum a susţinut în plângerea penală împotriva poliţistului şi a declaraţiilor martorilor audiaţi.

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, prin Decizia penală nr. 56/A din 23 iunie 2009 a respins ca nefondat apelurile declarate împotriva hotărârii primei instanţe de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi de inculpatul Z.D..

Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a considerat nefondate criticile formulate în apelul procurorului în sensul că pedeapsa aplicată ar fi prea blândă şi că s-ar impune majorarea ei, cu menţinerea dispoziţiilor art. 81 C. pen. şi criticile formulate de inculpat în sensul că a comis fapta sub ameninţare şi constrângere morală şi că ar fi aplicabile dispoziţiile art. 255 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. pen.

Referitor la faptă s-a apreciat că ea a fost dovedită, că nu au existat nici ameninţare şi nici constrângere din partea lucrătorului de poliţie, că pedeapsa este conformă cu pericolul social al faptei, ţine seama de datele pozitive ce îl caracterizează pe inculpat şi că nu este cazul majorării cuantumului ei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul Z.D., care, invocând dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a susţinut că hotărârea atacată este urmarea unei erori grave de fapt, că a oferit bani lucrătorului de poliţie sub imperiul constrângerii şi ameninţării acestuia şi că se impune achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. cu referire la art. 255 alin. (2) din C. pen.

Recursul declarat nu este întemeiat.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului Z.D. în săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.

Probele administrate în cauză au confirmat că inculpatul Z.D., pădurar în cadrul Ocolului Silvic Hunedoara era bănuit de săvârşirea, împreună cu alte persoane, a unor infracţiuni silvice şi pentru a nu i se reţine participaţia la tăierile ilegale de arbori, a luat hotărârea de a-l influenţa pe agentul de poliţie M.V. care efectua cercetarea faptelor, prin oferire unei sume de bani.

Astfel, este dovedit, conform celor ce preced, că inculpatul a făcut încercări de mituire a poliţistului la 28 iunie 2007, apoi la 6 iulie 2007 după care la 10 iulie 2007 s-a organizat flagrantul, recurentul fiind surprins când a dat suma de 5.000 RON denunţătorului.

Din probe a mai rezultat că agentul de poliţie a refuzat ofertele stăruitoare ale inculpatului, că a sesizat încercările de mituire Direcţiei Generale Anticorupţie Hunedoara, procurorului şi şefilor ierarhici, reuşindu-se prinderea în flagrant a mituitorului, care, în prezenţa martorilor asistenţi a recunoscut fapta.

Materialul probator al cauzei nu a confirmat apărările recurentului în sensul că ar fi fost ";constrâns ori ameninţat"; de poliţist să îi remită acea sumă de bani şi că ar fi incidente dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. pen., reieşind, dimpotrivă că nu a existat nicio pretindere de bani din partea denunţătorului şi niciun act de ameninţare ori coerciţiune şi că iniţiativa ofertei este imputabilă în totalitate inculpatului.

Împrejurarea că cercetările din Dosarul nr. 1574/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara referitoare la tăierile de arbori din cantonul silvic unde funcţiona ca pădurar inculpatul Z.D., nu s-au desfăşurat cu celeritate şi că audierile celor implicaţi, reconstituirea faptelor şi ascultarea martorilor au durat un timp mai mare, nu constituie temei de a se considera că în acest fel lucrătorul de poliţie l-ar fi ameninţat ori constrâns pe cel cercetat să facă acea ofertă de bani pentru deturnarea sensului anchetei.

Ca atare, alegaţiile inculpatului recurent nu pot fi primite, fiind lipsite de suport probator.

De precizat că inculpatul a depus plângere împotriva lucrătorului de poliţie, dispunându-se prin Rezoluţia nr. 415/P/2008 din 28 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menţinută de procurorul ierarhic, neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile reclamate prevăzute de art. 25 raportat la art. 255, 246 şi 259 C. pen.

În consecinţă soluţia de condamnare a inculpatului este conformă cu probele de vinovăţie administrate, situaţie în care nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs.

Referitor la pedeapsa aplicată se constată că răspunde cerinţelor art. 72 şi 52 C. pen., ţine seama de pericolul social al faptei, de împrejurările în care a fost comisă, precum şi de persoana inculpatului care nu posedă antecedente penale şi a avut anterior o conduită general bună şi este de natură a asigura prevenţia generală şi reintegrarea în comunitate a inculpatului.

Faţă de considerentele ce preced, Curtea, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Z.D., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.D. împotriva Deciziei penale nr. 56 A din 23 iunie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 ianuarie 2010.

++++

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 251/2010

Dosar nr. 1405/59/2008

Şedinţa publică din 26 ianuarie 2010

Asupra recursului penal de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Sentinţa penală nr. 156/PI din 10 iunie 2009, în temeiul art. 278¹ alin. (8) lit. a) C. pen. a respins ca nefondată plângerea petentului B.I. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 557/P din 27 octombrie 2008 şi a rezoluţiei de respingere a plângerii nr. 1215/II/2/2008 din 2 decembrie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Pentru a hotărî astfel a reţinut următoarele:

Petentul B.I., deţinut în Penitenciarul Arad s-a adresat cu plângere penală solicitând efectuarea de cercetări faţă de angajaţii parchetului şi ai Poliţiei Economice Arad şi ai Controlului Financiar Arad care au desfăşurat activităţi profesionale în dosarul nr. 1459/2000 al Judecătoriei Ineu care ar fi comis infracţiunea prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen. şi art. 215¹ C. pen.; - angajaţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, Poliţiei Economice Arad, Gărzii Financiare Arad, care au desfăşurat activităţi profesionale în Dosarul nr. 206/1997 al Judecătoriei Ineu pentru infracţiunile prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 215¹ C. pen.; - magistraţilor angajaţi ai Judecătoriei Ineu, angajaţii Direcţiei Financiare Arad care au desfăşurat activităţi profesionale în Dosarul nr. 2055/1997 al Judecătoriei Ineu, pentru infracţiunile prev. şi ped. de art. 246 C. pen; - procurorilor de la Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, angajaţii Poliţiei Economice Arad, angajaţii Gărzii Financiare Arad care au desfăşurat activităţi profesionale în Dosarul nr. 872/1996 al Judecătoriei ineu, pentru infracţiunile prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP); - judecătoarei C.M. de la Judecătoria Arad care a desfăşurat activităţi profesionale în Dosarul 12510/2003 al Judecătoriei Arad, pentru infracţiunile prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) precum şi a procurorului T.O.; - angajaţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad şi judecătorului A.M., care au desfăşurat activităţi profesionale în Dosarul nr. 1731/1998 al Tribunalului Arad, pentru infracţiunile prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP); - judecătoarei C.M. de la Judecătoria Arad, care a desfăşurat activităţi profesionale în Dosarul nr. 5178/2005 al Judecătoriei Arad, pentru infracţiunile prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.; - procurorului S.A., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad care a desfăşurat activităţi profesionale în Dosarul nr. 5178/2005 al Judecătoriei Arad, pentru infracţiunile prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.; judecătoarei C.M. de la Judecătoria Arad, care a desfăşurat activităţi profesionale în Dosarul nr. 4219/2005 al Judecătoriei Arad, pentru infracţiunile prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.; - procurorului S.A., care a desfăşurat activităţi profesionale în Dosarul nr. 4219/2005 al Judecătoriei Arad, pentru infracţiunile prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.; - judecătorului R.E.M. care a desfăşurat activităţi profesionale în Dosarul nr. 13377/55/2006 al Judecătoriei Arad pentru infracţiunile prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.; - procurorului S.A., care a desfăşurat activităţi profesionale în Dosarul 13377/55/2006 al judecătoriei Arad, pentru infracţiunile prev. şi ped. de art. 246 C. pen, art. 264 C. pen.; - judecătorului R.E.M., care a desfăşurat activităţi profesionale în Dosarul nr. 5218/2006 al Judecătoriei Arad, pentru faptele prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.; - procurorului S.A., care a desfăşurat activităţi profesionale în Dosarul nr. 5218/2006 al Judecătoriei Arad, pentru faptele prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.; - cercetarea persoanelor care au instrumentat Dosarul nr. 1932/2002 al Judecătoriei Arad.

În urma actelor premergătoare efectuate prin Rezoluţia din 27 octombrie 2008 dată în Dosarul nr. 557/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus faţă de persoanele reclamate, în temeiul art. 228 alin. (6) combinat cu art. 10 lit. a) şi f) C. proc. pen.:

1. Neînceperea urmăririi penale faţă de procuror S.I., procuror P.M., A.N. (lucrători ai Poliţiei Economice Arad şi Controlului Financiar Arad)

- pentru comiterea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen., art. 215¹ C. pen., cu referire la activităţile profesionale desfăşurate în Dosarul nr. 1459/2000 al Judecătoriei Arad;

2. Neînceperea urmăririi penale faţă de procuror S.I., procuror P.M., A.N. (lucrători ai Poliţiei Economice Arad şi Controlului Financiar Arad)

3. Neînceperea urmăririi penale faţă de procuror S.I., procuror P.M., A.N. (lucrători ai Poliţiei Economice Arad şi Controlului Financiar Arad)

- pentru comiterea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu referire la activităţile profesionale desfăşurate în Dosarul nr. 2055/1997 al Judecătoriei Ineu;

4. Neînceperea urmăririi penale faţă de procuror S.I., procuror P.M., A.N. (lucrători ai Gărzii Financiare Arad)

- pentru comiterea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 215¹ C. pen., cu referire la activităţile profesionale desfăşurate în Dosarul nr. 872/1996 al Judecătoriei Ineu;

5. Neînceperea urmăririi penale faţă de judecător A.M., procuror M.B.

6. Neînceperea urmăririi penale faţă de judecător C.M. pentru comiterea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 242 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu referire la activităţile profesionale desfăşurate în Dosarul nr. 1932/2002 al Judecătoriei Arad;

7. - 8. Neînceperea urmăririi penale faţă de judecător R.E.M. şi procuror S.A., pentru comiterea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen., cu referire la activităţile profesionale, desfăşurate în Dosarul nr. 13377/55/2006 al Judecătoriei Arad;

9. - 10. Neînceperea urmăririi penale faţă de judecător C.M. şi procuror S.A., pentru comiterea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen., cu referire la activităţile profesionale, desfăşurate în Dosarul nr. 5178/2005 al Judecătoriei Arad;

11. - 12. Neînceperea urmăririi penale faţă de judecător C.M. şi procuror S.A.

- pentru comiterea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen., cu referire la activităţile profesionale, desfăşurate în Dosarul nr. 4219/2005 al Judecătoriei Arad;

13. - 14. Neînceperea urmăririi penale faţă de judecător R.E.M. şi procuror S.A.

15. Neînceperea urmăririi penale faţă de judecător C.M. şi procuror T.O.

- pentru comiterea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu referire la activităţile profesionale, desfăşurate în Dosarul nr. 12510/2003 al Judecătoriei Arad.

Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petentul B.I. a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, care prin Rezoluţia nr. 1215/II/2/2008 din 2 decembrie 2008 a respins-o ca nefondată.

Nemulţumit de această soluţie, petentul s-a adresat în temeiul art. 278¹ C. proc. pen. cu plângere la judecător.

Verificând rezoluţia pe baza lucrărilor şi a materialelor din dosarul cauzei, conform art. 278 alin. (7) C. proc. pen. ……. instanţă a constatat că plângerea este nefondată, din actele dosarului nu rezultă că intimaţii ar fi săvârşit vreo faptă penală. S-a motivat că nemulţumirile în legătură cu soluţionarea dosarelor pe care petentul le-a avut la organele de poliţie, parchete şi institutele din circumscripţia Curţii de Apel Timişoara nu îşi pot găsi rezolvarea decât invocate în cursul judecăţii şi în căile de atac, astfel soluţiile criticate fiind supuse controlului judiciar.

Activitatea magistratului este una de apreciere a probelor şi de interpretare a faptelor şi dispoziţiilor legale aplicabile, iar adoptarea unei soluţii implică un raţionament în favoarea sau în detrimentul uneia din părţi, ceea ce nu înseamnă angajarea de plano a răspunderii penale a magistraţilor ca urmare a plângerii părţii nemulţumite.

Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva soluţiilor de neurmărire penală reprezintă un drept constituţional şi procesual, însă prin intermediul acestora nu se poate exercita un control asupra legalităţii şi temeiniciei măsurilor dispuse în cursul procesului penal. Dacă s-ar admite astfel, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.

Împotriva sentinţei a formulat recurs petentul cu motivarea că este nelegală şi netemeinică. A cerut casarea sentinţei, desfiinţarea rezoluţiilor şi trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale şi administrarea de probe noi.

Recursul este nefondat.

Din actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei rezultă că petentul a mai formulat plângeri penale împotriva lucrătorilor de poliţie, procurorilor, judecătorilor care au soluţionat Dosarele nr. 1459/2000 al Judecătoriei Arad; nr. 206/1997 al Judecătoriei Ineu; nr. 872/1996 al Judecătoriei Ineu; nr. 1731/1998 al tribunalului Arad; nr. 1932/2002 al Judecătoriei Arad, plângeri care au făcut obiectul verificărilor în Dosarele nr. 525/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, nr. 296/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi nr. 2/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în care s-a dispus prin rezoluţie neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile reclamate care nu au fost infirmate în controlul ierarhic şi nici desfiinţate de instanţă în procedura plângerii prev. de art. 278¹ C. pen. În aceste dosare s-a dispus neînceperea urmăririi penale în conformitate cu disp. art. 228 alin. (6) şi alin. (6⁹) rap. la art. 10 lit. a), g), j) C. proc. pen. iar în plângerea care formează obiectul cauzei de faţă soluţia a fost aceea prevăzută de art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. f) C. proc. pen.

În ce priveşte plângerea formulată împotriva judecătorului R.E.M. şi a procurorului S.A. care au participat la soluţionarea Dosarului nr. 13377/55/2006 al Judecătoriei Arad, învinuiţi că au comis infracţiunile prev. de art. 246 şi 264 C. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. S-a avut în vedere că Sentinţa nr. 1077 din 8 mai 2007 a Judecătoriei Arad a rămas definitivă prin retragerea recursului formulat de petent, prin Decizia penală nr. 568/R din 26 septembrie 2007 a Tribunalului Arad.

În legătură cu infracţiunile pretins săvârşite de judecătorul C.M. şi procurorul S.A. care au soluţionat şi desfăşurat activităţi profesionale în Dosarul nr. 4219/2005 al Judecătoriei Arad, s-a reţinut că prin sentinţa pronunţată au fost respinse ca inadmisibile plângerile în cascadă împotriva soluţiilor în Dosarele nr. 395/VIII/1/2005, nr. 469/VIII/9/2005, nr. 471/VIII/2005, nr. 473/VIII/1/2005, nr. 161/P/2002 şi nr. 485/II/2/2005, ori, petentul avea posibilitatea să atace cu recurs această soluţie, astfel că s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru inexistenţa faptei.

Petentul, nemulţumit de soluţiile adoptate în multiplele cauze pe rolul parchetelor sau instanţelor din jurisdicţia Curţii de Apel Timişoara s-a plâns împotriva celor care le-au soluţionat fără să producă dovezi că aceştia cu rea credinţă sau gravă neglijenţă i-au produs un prejudiciu.

Activitatea desfăşurată în condiţiile legii nu poate constitui infracţiune, soluţiile procurorului sau hotărârile instanţelor judecătoreşti care nemulţumesc părţile nu pot fi contestate decât prin căile legale de atac.

Or, din modul în care a acţionat petentul acesta a considerat că potrivit art. 278 - 278¹ C. proc. pen. are posibilitatea nelimitată de a se îndrepta cu plângeri penale împotriva celor care au soluţionat cauzele în care a fost parte şi faţă de care s-au mai efectuat cercetări şi s-a adoptat o soluţie de neurmărire.

Hotărârea recurată fiind legală şi temeinică, Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul B.I..

Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.I. împotriva Sentinţei penale nr. 156/PI din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara.

Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2010.

+++

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1111/2010

Dosar nr. 4893/121/2009

Şedinţa publică din 23 martie 2010

Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 577 din 22 decembrie 2009, Tribunalul Galaţi a condamnat inculpatul C.V. la o pedeapsă de 6 (şase) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. în referire la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (fapta din 27 iunie 2009).

În baza dispoziţiilor art. 39 alin. (1), (2) C. pen., art. 35 C. pen. a dispus contopirea pedepsei aplicată prin prezenta hotărâre cu restul neexecutat de 1 an, 2 luni şi 10 zile închisoare din pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1316/2008 a Judecătoriei Braşov, definitivă la data de 6 mai 2009, inculpatul C.V. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 (şase) ani închisoare sporită la 6 (şase) ani şi 2 (două) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.

Tribunalul Galaţi a aplicat inculpatului C.V. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

Conform art. 350 C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului C.V. şi a dedus din durata pedepsei închisorii perioada executată şi arestarea preventivă de la data de 28 iunie 2009 la zi.

A obligat inculpatul C.V. la plata sumei de 1.483,12 RON către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ";Sf. Ap. Andrei"; Galaţi, reprezentând cheltuielile de spitalizare ale părţii vătămate P.C.

A constatat că partea vătămată P.C. nu s-a constituit partea civilă.

A dispus confiscarea unui cuţit artizanal cu o lungime totală de 12,5 cm, aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului Galaţi.

A dispus ca onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400 RON (200 la urm. pen. şi 200 RON la fond), să fie virat către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.

A obligat inculpatul la plata sumei de 800 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a fi dispus astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:

Începând cu luna mai 2009 inculpatul C.V. a fost încarcerat în camera 102 a Penitenciarului Galaţi, fiind în executarea unei pedepse privative de libertate de 5 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1316/2008 a Judecătoriei Braşov, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi tâlhărie. În cameră, inculpatul mai era împreună cu partea vătămată P.C., zis ";P."; şi martorii G.C. zis ";C.";, S.F., M.S. zis ";N.";, T.M. şi făptuitorul C.M.G. (declaraţii parte vătămată; declaraţii martori; declaraţii inculpat - dosar urmărire penală şi dosar de fond).

Sub pretextul că ";era mai vechi"; în penitenciar, partea vătămată P.C. obişnuia să-l şicaneze pe inculpat, îl lovea în glumă şi făcea aluzii cu privire la întreţinerea de relaţii sexuale. În ziua de vineri, 26 iunie 2009, partea vătămată l-a lovit pe inculpat în zona feţei, atenţionându-l să nu spună angajaţilor penitenciarului despre incident. Ca atare, la apelul din dimineaţa zilei de 27 iunie 2009, întrebat fiind despre modalitatea producerii leziunilor de arcada stângă, inculpatul a spus angajaţilor penitenciarului că a căzut în baie. În dimineaţa zilei de 27 iunie 2009, în jurul orelor 10,00 partea vătămată a început din nou să-l şicaneze pe inculpat, îl lovea în glumă şi făcea aluzii de natură sexuală.

În după amiaza zilei de 27 iunie 2009, sâmbătă, în jurul orelor 15,00 - 15,30, toate cele şapte persoane private de libertate se aflau în camera de deţinere. Pe intervalul din camera nr. 102 se aflau partea vătămată P.C. şi inculpatul C.V., restul persoanelor private de libertate fiind în paturi. La un moment dat, profitând de faptul că partea vătămată se întorsese cu spatele, inculpatul C.V. a luat un scăunel din lemn şi i-a aplicat lovituri repetate în zona capului. Din lovituri, partea vătămată a căzut la pământ, în dreptul grilajului metalic de la cameră. După ce scăunelul s-a rupt urmare loviturilor aplicate de inculpat, acesta a luat o masă din lemn şi a continuat să aplice lovituri părţii vătămate în zona capului şi a spatelui până când s-a masa s-a rupt. Făptuitorul C.M.G. şi martorul T.M. au intervenit pentru aplanarea conflictului, sens în care făptuitorul a luat din mâna inculpatului obiectul contondent cu care o lovea pe partea vătămată. În aceste împrejurări, inculpatul a luat un cuţit improvizat şi a aplicat părţii vătămate câteva lovituri în zona coapselor. Auzind strigătele părţii vătămate şi zgomotele produse de lovituri, în dreptul grilajului metalic au venit martorii A.M. şi B.G.C. - supraveghetori pe Secţia I care au strigat la inculpat să se liniştească. Cu toate acestea, inculpatul a mai aplicat două lovituri părţii vătămate cu fragmente de lemn. Până la intrarea echipei de intervenţie în camera de deţinere, partea vătămată a reuşit să se târâie până în dreptul băii, loc în care şi-a pierdut cunoştinţa. A fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi, iar de aici la Spitalul Rahova (procese-verbale şi planşa fotografică; xerocopii acte ridicate de la penitenciar; declaraţii parte vătămată; declaraţii martori; declaraţii inculpat - dosar urmărire penală şi dosar de fond).

Cu ocazia cercetării la faţa locului au fost ridicate cuţitul improvizat, urme biologice şi câteva fragmente lemnoase care prezentau urme de substanţă culoare brun-roşcată. (proces-verbal şi planşa fotografică - dosar urmărire penală).

Din raportul de constatare medico-legală întocmit cu prilejul examinării părţii vătămate P.C. au rezultat următoarele:

- a prezentat leziuni de violenţă ce au putut fi produse prin lovire repetată cu corp contondent alungit (traumatismul cranio-cerebral) iar restul leziunilor prin lovire cu corp dur şi cu corp înţepător-tăietor, posibil cuţit;

- leziunile pot data din 27 iunie 2009;

- necesită pentru vindecare 40 - 45 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor cranio-cerebrale, de la data producerii dacă nu survin complicaţii; restul leziunilor necesită 8 - 9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare de la data producerii;

- traumatismul cranio-cerebral cu fracturi temporo-occipitale stânga, hemoragie subarahnoidiană, pneumoencefalie şi contuzii cerebrale au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.

Situaţia de fapt arătată mai sus şi vinovăţia inculpatului pentru comiterea faptei deduse judecăţii este pe deplin dovedită prin coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv: procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşele foto, raportul de constatare medico-legală, declaraţiile martorilor G.C., S.F., M.S., T.M., A.M. şi B.G.C., declaraţiile inculpatului, înscrisurile aflate la dosar.

Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilită pe baza probelor administrate în cauză şi existente la dosar.

La dozarea şi individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), persoana inculpatului, starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege a declarat apel inculpatul C.V.

Prin motivele de apel inculpatul consideră că hotărârea dată este netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate.

Se susţine că, faţă de modul cum s-a derulat comiterea faptelor, instanţa trebuia să aibă în vedere că a fost provocat şi în acest context să i se fi reţinut circumstanţe atenuante.

Se solicită reţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. b) şi art. 74 lit. c) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei.

Apelul declarat de inculpat este nefondat.

Din verificarea hotărârii atacate şi analiza probelor administrate în cauză şi existente la dosar, Curtea a constatat că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală.

Instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt dar şi încadrarea juridică a faptei.

De asemenea, s-a constatat că, criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) au fost just evaluate şi în raport de modalitatea şi împrejurările în care fapta s-a comis, ţinându-se cont în acelaşi timp şi de persoana inculpatului şi starea sa de recidivă.

Pedeapsa aplicată inculpatului răspunde ca echivalent gradului de pericol social în modalitatea şi împrejurările în care a fost comisă şi este în măsură, în sensul dispoziţiilor art. 52 C. pen., să asigure reeducarea inculpatului.

Prin Sentinţa penală nr. 16/A din 3 februarie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, în temeiul art. 329 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inc. C.V.

Prin motivele de recurs, inculpatul a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru netemeinicie sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei pe care o consideră prea severă în raport cu circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, fiind determinat de partea vătămată să comită infracţiunea datorită comportamentului agresiv al acesteia, precum şi circumstanţele sale personale: a recunoscut fapta şi se afla într-o stare de stres permanent.

În drept, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei.

Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele invocate de inculpat şi prin prisma cazului de casare menţionat, Înalta Curte constată recursul nefondat, soluţiile pronunţate în cauză fiind legale şi temeinice.

În cauză, pe baza probelor determinate, care au fost analizate de prima instanţă, a fost reţinută situaţia de fapt expusă anterior, care a fost încadrată corespunzător şi în drept.

Astfel, fapta inculpatului C.V. care în ziua de 27 iunie 2009 a aplicat părţii vătămate P.C., lovituri repetate cu obiecte contondente şi cu un cuţit improvizat, peste corp şi cap, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

Înalta Curte constată că la dozarea pedepsei a fost avută în vedere şi atitudinea şicanatorie a părţii vătămate care a determinat reacţia violentă a inculpatului.

Corect s-a apreciat că atitudinea şicanatorie a părţii vătămate nu poate constitui circumstanţă atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât pentru a fi reţinută scuza provocării este necesar ca infracţiunea să fi fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea părţii vătămate, fiind necesar ca actul provocator să fie de o anumită gravitate.

Or, în cauză, atitudinea şicanatorie, de hărţuire de către victimă nu a fost susceptibilă să provoace o puternică tulburare în psihicul inculpatului, mai ales că există o disproporţie vădită între actul pretins provocator şi riposta violentă a recurentului.

În raport de circumstanţele reale şi personale reţinute se apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului C.V. corespunde atât prin cuantum (de altfel, orientată spre minimul special prevăzut de lege), cât şi prin modalitatea de executare, dublului său scop educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.

În consecinţă, neexistând motive pentru reducerea pedepsei, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpat.

Se va deduce din durata pedepsei aplicate, durata prevenţiei la zi.,

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva Deciziei penale nr. 16/A din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 28 iunie 2009 la 23 martie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 martie 2010.

+++

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1034/2010

Dosar nr. 1320/84/2009

Şedinţa publică din 18 martie 2010

Asupra recursului penal de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 70 din 29 octombrie 2009 a Tribunalului Sălaj, în baza dispoziţiilor art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.A. la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă timpul arestului preventiv, începând cu data de 21 aprilie 2009 la zi.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 10.000 RON daune morale către partea vătămată O.M.A., reprezentată de O.R. şi la 700 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

În seara zilei de 20 aprilie 2009, în jurul orei 21,30, partea vătămată O.M., în vârstă de 13 ani, s-a întâlnit cu inculpatul M.A. pe stradă, acesta i-a cerut părţii vătămate să-l însoţească pentru a discuta, iar întrucât aceasta l-a refuzat, a prins-o de mână, trăgând-o spre partea opusă a drumului, peste calea ferată, unde era o parcelă cu lucernă şi împotriva voinţei acesteia, prin constrângere a întreţinut de două ori relaţii sexuale cu aceasta, folosind două prezervative.

După terminarea raporturilor sexuale, când victima şi-a revenit s-a îndreptat spre casă, fiind urmată de inculpat care a ameninţat-o că o omoară dacă spune cuiva ce s-a întâmplat. Când a ajuns acasă partea vătămată a povestit mamei sale cele întâmplate, tatăl acesteia a telefonat la poliţie reclamându-l pe inculpat de violarea fiicei sale.

În cursul urmăririi, în declaraţiile pe care le-a dat în faţa organelor de urmărire penală şi a procurorului, în prezenţa avocatului, inculpatul a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată prin constrângere, întrucât aceasta l-a refuzat şi că a ameninţat-o cu moartea dacă va spune cuiva despre actul sexual.

În cursul judecăţii, inculpatul şi-a schimbat declaraţia, arătând că partea vătămată a fost cea care l-a provocat, trimiţându-i un mesaj pe telefon în acest sens, fiind de acord şi neopunându-se la actul sexual pe care l-au întreţinut. Recunoaşte că a sunat-o pe partea vătămată la telefon şi a ameninţat-o să nu spună nimănui ce s-a întâmplat, dar îşi motivează gestul prin aceea că s-a aflat în stare de ebrietate.

Potrivit dispoziţiilor art. 69 C. pen., declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente.

Or, declaraţia inculpatului din cursul judecăţii a fost combătută de declaraţia martorului R.V., acesta fiind cel care a transmis mesajul telefonic părţii vătămate însă conţinutul acestui mesaj se referea la extracţia unui dinte şi nu putea fi interpretat ca un mesaj cu tentă sexuală, aceasta trimiţând la rândul ei mesajul telefonic persoanelor ale căror numere erau în memoria telefonului.

Dacă mesajul era cu tentă sexuală, şi partea vătămată la rândul ei trebuia să se considere provocată de martorul R.V. pentru a întreţine relaţii sexuale, însă aşa cum a declarat şi acesta, nici el nu a înţeles acel mesaj ca o provocare la un act sexual, fiind de fapt o glumă.

De asemenea, din raportul de constatare medico-legală din 21 aprilie 2009 rezultă că partea vătămată prezintă ruptură himenală recentă şi sufuziune sanguină la nivelul himenului (deflorare recentă), leziunile putându-se produce în urma unui contact sexual şi pot data din data de 20 aprilie 2009, iar din adeverinţa medicală din 20 aprilie 2009 a Serviciului Unitate Primire Urgenţe Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău rezultă că victima prezintă echimoză în trapez dr., ceea ce confirmă că aceasta a fost forţată pentru a întreţine raportul sexual.

Martorul S.V. a declarat că a participat în calitate de martor asistent la declaraţia dată de O.C., tatăl victimei în faţa organelor de poliţie şi care a relatat că a fost sunat de către o persoană care s-a prezentat drept avocat cerându-i să se întâlnească pentru a discuta despre viol.

Apărările inculpatului referitoare la atitudinea provocatoare a victimei şi comportamentul acesteia după săvârşirea faptei nu au niciun suport probator şi nici nu are relevanţă având în vedere vârsta victimei de doar 13 ani, maturitatea acesteia vis-a-vis de vârsta inculpatului de 20 ani.

Faţă de cele expuse, instanţa a reţinut că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, condiţia referitoare la existenţa actului sexual este îndeplinită. S-a demonstrat fără niciun dubiu că acest act sexual a avut loc, atât din cuprinsul certificatului medico-legal, cât şi din declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile inculpatului şi din procesul-verbal de cercetare la faţa locului. Condiţia referitoare la lipsa consimţământului victimei este de asemenea dovedită. Apreciem că în cauză sunt aplicabile ambele modalităţi enunţate de legiuitor şi anume, atât constrângerea, cât şi imposibilitatea de a-şi exprima voinţa. Astfel, pe de o parte, inculpatul a exercitat asupra victimei atât acte de constrângere fizică cât şi psihică, ameninţând-o cu bătaia, iar pe de altă parte, având în vedere vârsta victimei, imaturitatea acesteia, s-a apreciat că aceasta nu putea înţelege semnificaţia unui act sexual, neputând astfel să-şi exprime voinţa.

Sub aspectul laturii subiective, fapta s-a comis cu intenţie directă, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei, urmărind producerea lui prin săvârşirea faptei.

În cauză sunt aplicabile prevederile art. 197 alin. (3) C. pen. care reprezintă în fapt o formă de agravare a faptei întrucât victima nu a împlinit vârsta de 15 ani.

Referitor la încadrarea reţinută prin actul de sesizare, apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea acesteia în infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., respectiv act sexual cu un minor.

Potrivit textului incriminator, actul sexual cu un minor se defineşte ca un act sexual de orice natură, cu o persoană de sex feminin care nu a împlinit vârsta de 15 ani, elementul de periculozitate faţă de infracţiunea de viol constituindu-l tocmai existenţa unui consimţământ. Or, aşa cum s-a arătat anterior, nu se poate reţine existenţa unui consimţământ din partea victimei, pe de o parte datorită constrângerii, iar pe de altă parte vârsta acesteia, motiv pentru care încadrarea corectă a faptei este cea reţinută în rechizitoriu. Însă instanţa, din oficiu, a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice în sensul reţinerii şi a alin. (1) al infracţiunii prevăzută de art. 197, întrucât alin. (1) este forma de bază a infracţiunii, alin. (3) fiind cauză de agravare a pedepsei, în condiţiile săvârşirii infracţiunii descrise în alin. (1), dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul, solicitând prin apărătorul său desfiinţarea sentinţei atacate şi judecând cauza, să se dispună condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., la o pedeapsă orientată spre minimul special.

Prin Decizia penală nr. 130 din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestul preventiv începând cu data de 21-04-2009 până în prezent.

A obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:

Inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată prin constrângere, astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de viol. Chiar inculpatul a recunoscut, în faţa procurorului şi în faţa judecătorului când a fost luată măsura arestării preventive, că a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată prin constrângere, aceste declaraţii fiind date în prezenţa unui avocat. Aceste declaraţii de recunoaştere se coroborează că declaraţiile părţii vătămate, cu raportul de constatare medico-legală din care rezultă că partea vătămată prezenta la data examinării deflorare recentă, precum şi cu declaraţiile părinţilor părţii vătămate, cărora aceasta le-a povestit ce s-a întâmplat chiar imediat după săvârşirea faptei. Pe lângă elementul constrângerii caracteristic infracţiunii de viol în speţă există şi imposibilitatea părţii vătămate de a-şi exprima voinţa în mod deplin raportat la vârsta de 13 ani a acesteia, vârstă pe care inculpatul o cunoştea.

Toate aceste aspecte, ce rezultă din probele dosarului, respectiv examinările medico-legale, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor precum şi probatoriul administrat cu ocazia efectuării cercetării judecătoreşti în instanţă: declaraţia inculpatului, declaraţiile martorilor, declaraţiile părţii vătămate, au determinat instanţa de apel să reţină la rândul ei că inculpatul a întreţinut relaţii intime cu partea vătămată împotriva voinţei acesteia, săvârşind astfel infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen.

Raportat la gradul de pericol social ridicat al infracţiunii comise de inculpat (asupra unei minore de 13 ani), instanţa de fond a individualizat în mod judicios pedeapsa aplicată acestuia, ţinând seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că nu se impune reducerea acesteia.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

O primă critică întemeiată pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 18 C. pen. vizează greşita condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., întrucât faptei îi lipseşte latura obiectivă.

Astfel, în cauză nu s-a dovedit că inculpatul a exercitat acţiuni de constrângere fizică sau psihică a victimei pentru a întreţine relaţii sexuale, aceasta şi-a exprimat consimţământul în acest sens, i-a trimis inculpatului mesaje cu tentă sexuală, confirmându-i faptul că are 15 ani, motive pentru care se solicită admiterea în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Cea de-a doua critică se referă la greşita încadrare juridică a faptei, inculpatul solicitând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. întrucât a avut convingerea că victima are vârsta de 15 ani, iar în subsidiar în dispoziţiile art. 198 alin. (1) C. pen., reţinându-se că actele sexuale au avut loc cu consimţământul victimei, şi aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de textul de lege.

Examinând recursul declarat de inculpat prin primirea criticilor formulate, Înalta Curte reţine că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Prima critică formulată de inculpat este neîntemeiată, dispoziţiile art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. nefiind incidente.

Probele administrate demonstrează fără dubiu că inculpatul a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată prin constrângerea fizică şi psihică a acesteia.

Declaraţiile părţii vătămate O.M. în acest sens, se coroborează cu declaraţiile părinţilor acesteia O.R. şi O.C., cu declaraţiile date de inculpat în cursul urmăririi penale, prin care acesta recunoaşte că a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată prin constrângerea acesteia, întrucât partea vătămată a refuzat, cu Adeverinţa medicală din 20 aprilie 2009 a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău din care rezultă că victima prezintă echimoze în trapez drept, aspect ce confirmă că victima a fost agresată de inculpat.

De asemenea, după comiterea faptei inculpatul a sunat-o pe partea vătămată şi a ameninţat-o cu moartea dacă va relata cuiva cele întâmplate, ameninţare ce nu se justifică în ipoteza în care partea vătămată şi-ar fi exprimat consimţământul.

Inculpatul a mai susţinut că a fost în eroare cu privire la vârsta victimei, susţinere ce este infirmată de probele din dosar.

Astfel, partea vătămată declară că i-a spus inculpatului într-o convorbire telefonică faptul că are 13 ani, că este elevă în clasa a VI-a, iar inculpatul, în declaraţia dată la procuror, în prezenta apărătorului, arată că o cunoştea pe aceasta de aproximativ 3 ani, de când era în clasa a III-a, fiind prieten cu partea vătămată două săptămâni.

În ceea ce priveşte mesajul telefonic trimis de partea vătămată inculpatului, acesta se referea la extracţia unui dinte şi nu putea fi interpretat ca un mesaj cu tentă sexuală, declaraţia părţii vătămate în acest sens coroborându-se cu cea a martorului R.V. de la care a primit la rândul său mesajul.

Prin urmare, întrucât probele administrate au dovedit că inculpatul cunoştea vârsta victimei, fapta acestuia a fost corect încadrată în dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi alin. (3) C. pen.

Referitor la încadrarea juridică a faptei este de observat că nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 198 alin. (1) C. pen. referitoare la actul sexual cu un minor întrucât, aşa cum s-a arătat, inculpatul a întreţinut raporturi sexuale cu victima prin constrângerea acesteia.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), avându-se în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei comise, implicaţiile acesteia asupra dezvoltării fizice şi psihice a minorei, persoana inculpatului care, nu este cunoscut cu antecedente penale, nu avea ocupaţie la data comiterii faptei, a recunoscut săvârşirea acesteia în primele declaraţii pentru ca ulterior să revină asupra acestora şi să aibă o atitudine nesinceră.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, iar conform art. 385¹⁶ raportat la art. 381 C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 21 aprilie 2009 la zi.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva Deciziei penale nr. 130/A din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 21 aprilie 2009, la 18 martie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea civilă O.M. se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 martie 2010.

++++

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 557/2010

Dosar nr. 3716/121/2008

Şedinţa publică din 15 februarie 2010

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 258 din 5 mai 2009, Tribunalul Galaţi a condamnat pe inculpatul C.M., fiul lui G.F. şi M., născut la data de 29 februarie 1984 în Galaţi la pedeapsa de 20 de ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) şi b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 23 aprilie 2008 la zi.

Conform art. 14 C. proc. pen., coroborat cu art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile C.L.N. suma de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi 10.000 RON daune morale şi câte 300 RON lunar către minorii C.D.C. şi C.M.V. de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la împlinirea vârstei de 26 de ani.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut următoarele:

La data de 23 aprilie 2008, inculpatul C.M. se afla - împreună cu mai mulţi prieteni - în incinta unui bar din Galaţi, bar frecventat şi de victima C.N.D. şi alţi muncitori care lucrau la construcţia unui E.

Astfel, sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul a scos din sacoşă un cuţit cu care a început să se joace.

Întrucât prietenii săi îl ştiau ca fiind impulsiv, i-au cerut să ascundă cuţitul, dar acesta a continuat să se joace, iar la un moment dat, în glumă, a îndreptat cuţitul spre pieptul martorului A.G..

În jurul orelor 19,00 - 20,00 în bar a intrat victima C.N.D. împreună cu martorii M.A.M., G.G., M.F., C.Ş.S. şi B.D.N.; în bar, alături de inculpat, se mai aflau martorii M.C., S.D.M. şi C.M.

Inculpatul l-a întrebat pe martorul G.G. dacă ei sunt cei care lucrează la ";V.S."; şi, văzând că nu i-a răspuns, a mers afară să întrebe şi celelalte persoane, singurul care i-a răspuns fiind C.N.D., replicându-i ";care e problema?";.

Deranjat de atitudinea victimei, inculpatul a luat cuţitul din sacoşă şi s-a repezit spre grupul în care se afla victima C.N.D..

Victima a încercat să fugă, la fel şi colegii săi, dar a fost ajuns din urmă de inculpat, care l-a lovit cu cuţitul de mai multe ori în fesa stângă, pumnul stâng şi în partea stângă a toracelui.

Victima a căzut pe trotuar, iar inculpatul a fugit, împreună cu martorul M.C. spre locuinţă, martorii zicându-i acestuia că l-a omorât pe C.N.D., ascunzând apoi cuţitul.

Urmare multitudinii şi intensităţii loviturilor, dar şi a zonelor vitale vizate, victima a decedat, din raportul de constatare medico-legală rezultând că moartea sa a fost violentă şi a fost cauzată de insuficienţa cardio-respiratorii acute consecutive unui traumatism toraco-abdominal închis cu plagă penetrantă şi perforantă toraco-abdominală ce a intersectat pericardul şi vârful inimii, diafragmul şi peretele anterior al stomacului, cu hemiperitoneu şi pneumotorax stâng; leziunile au putut fi produse prin loviri cu un corp tăietor înţepător cu lungimea lamei de aproximativ 16 cm şi lăţimea aproximativ 3 cm.

Situaţia de fapt a fost stabilită pe baza declaraţiilor martorilor, inculpatul a recunoscut că a lovit victima cu cuţitul, dar numai pentru a se apăra de atitudinea violentă a victimei şi prietenilor acestuia, aspect însă neconfirmat de probele administrate.

Martorii, prieteni ai inculpatului, au declarat că acesta este cunoscut ca fiind violent, motiv pentru care, la un moment dat, i-a cerut să nu se mai joace cu cuţitul, iar atitudinea sa războinică faţă de victimă şi ceilalţi martori - muncitori în construcţii nu avea nicio justificare, el fiind cel care a provocat incidentul.

Apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, şi de inculpat au fost admise de Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 118/A din 30 noiembrie 2009.

Parchetul a solicitat interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator, prev. de art. 64 lit. e) C. pen., aceasta impunându-se în raport de natura infracţiunii şi cuantumul pedepsei aplicate, cât şi pentru greşita soluţionare a laturii civile, în sensul că prestaţia lunară pentru cei doi copii minori ai victimei a fost greşit acordată de la data rămânerii definitive a hotărârii, şi nu de la data săvârşirii faptei.

Inculpatul a solicitat reţinerea în favoarea sa a scuzei provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât din probe rezultă că a fost provocat şi a comis fapta în stare de tulburare determinat de atitudinea victimei; a cerut şi înlăturarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege prev. de art. 64 lit. a) teza I C. pen., care nu se impunea.

Curtea de Apel a casat sentinţa atacată şi a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 20 de ani la 17 ani închisoare şi a înlăturat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza I C. pen.

A obligat inculpatul la plata sumei de 200 RON cu titlu de prestaţie periodică pentru minorul C.D.C. şi suma de 100 RON pentru minorul C.M.V., cei doi copii minori ai victimei, începând cu data de 23 aprilie 2008.

A reţinut celelalte obligaţii ale hotărârii atacate.

Curtea de Apel a constatat nefondat motivul vizând comiterea infracţiunea de omor în stare de provocare, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât din probe nu a rezultat că a fost ameninţat cu moartea şi că însoţitorii săi ar fi avut asupra lor obiecte contondente.

Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpat sunt nefondate.

Parchetul a criticat decizia sub aspectul omisiunii instanţei de a interzice dreptul de a alege prevăzut de art. 64 lit. a) C. pen. ca pedeapsă complementară, care se impune în raport de cuantumul pedepsei. Motivul nu este fondat, întrucât aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a alege prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen. nu este obligatoriu, ci se supune aprecierii de către instanţa, în raport de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen., ori în speţă, Curtea apreciază că nu se impune interzicerea dreptului constituţional de a alege, raportat la vârsta şi persoana inculpatului.

Inculpatul şi-a susţinut recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18, 17, 9, 14 şi 19 C. proc. pen., susţinând că instanţele au încălcat dispoziţiile art. 62 şi art. 66 din C. proc. pen., nu au confruntat toate probele cauzei, nu s-au pronunţat asupra materialului probator, încălcându-se principiul contradictorialităţii procesului penal şi aflării adevărului.

S-a mai susţinut că inculpatul a fost provocat de victimă şi de mai multe persoane ce îl însoţeau fiind agresat fizic şi verbal.

În motivele scrise, nu s-a indicat niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., criticând soluţiile care sunt în contradicţie cu susţinerile inculpatului şi care în opinia sa, sunt dovedite.

Din examinarea cauzei, rezultă că instanţele au făcut o corectă apreciere a probelor şi, pe cale de consecinţă, au stabilit corect vinovăţia inculpatului şi împrejurarea că în cauză nu se impune reţinerea scuzei provocării.

Martorii audiaţi în cauză au infirmat susţinerea inculpatului; nu s-a constatat că acesta ar fi avut vreo leziune şi, dacă lucrurile s-ar fi petrecut în acest mod, victima nu ar fi putut fi lovită cu cuţitul într-un cerc de mai multe persoane, pretins violente.

Chiar martorii, prieteni cu inculpatul, l-au descris pe acesta ca fiind o persoană impulsivă şi i-au atras atenţia să nu se mai joace cu cuţitul şi ";să nu facă vreo prostie";.

Din modul de localizare a leziunilor rezultă că victima a încercat să fugă dar a fost lovit în zona fesieră, deci când era cu spatele, fie în picioare, fie culcat (zona piciorului stâng) - în încercarea de a se apăra de lovituri - în zona trunchiului.

În atare situaţie este exclus reţinerea stării de provocare - care presupune existenţa unei puternice stări de tulburare determinată de atitudinea violentă a victimei - şi care este de natură a justifica violenţa inculpatului.

Nefondat este şi motivul prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., pedeapsa de 17 ani închisoare fiind justificată în raport de natura şi gravitatea. infracţiunii săvârşite - omor calificat, de urmările acesteia şi de persoana inculpatului - cunoscut ca o fire violentă, în curs de cercetare penală pentru o altă infracţiune comisă tot cu violenţă.

Întrucât nu se constată motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursurile declarate de parchet şi inculpat vor fi respinse ca nefondate, conform art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi de inculpatul C.M. împotriva Deciziei penale nr. 118/A din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 23 aprilie 2008 la 15 februarie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 februarie 2010.

+++

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 280/2010

Dosar nr. 11742/3/2009

Şedinţa publică din 27 ianuarie 2010

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 720/F din 13 iulie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, inculpatul V.C. (fiul lui N. şi A., născut la 15 martie 1946 în jud. Teleorman, domiciliat în Bucureşti, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, 4 copii majori, studii primare, pensionar, fără antecedente penale) a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c), 76 alin. (1) lit. a) C. pen. la pedeapsa de 9 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 3 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) din durata pedepsei s-a dedus perioada prevenţiei cuprinsă între 13 octombrie 2008 - 13 iulie 2009.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea toporului folosit de inculpat la săvârşirea infracţiunii.

S-a luat act că partea vătămată C.A. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile în sumă de 23.912,38 RON către partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 2.900 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în ziua de 12 octombrie 2008, în timp ce se afla în curtea locuinţei sale, inculpatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, l-a lovit de mai multe ori cu toporul în cap pe vărul său primar, C.I.

Din concluziile raportului medico-legal de necropsie nr. A3/1747/2008 întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală ";Prof.dr. M.M.";, rezultă că moartea victimei a fost violentă, datorându-se dilacerării şi hemoragiei meningo-cerebrale, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral cu focar de fractură multieschiloasă intruzivă de boltă craniană parieto-temporală dreapta cu iradieri multiple la calotă şi la endobază; între leziunile traumatice şi deces există o legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată.

Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de cercetare a locului faptei, raport de expertiză medico-legală, raport de expertiză biocriminalistică, planşe fotografice, declaraţiile martorilor B.M., S.A., U.M.G., declaraţiile inculpatului care a recunoscut fapta comisă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul V.C..

Parchetul a criticat hotărârea pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, prin aplicarea formală a dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi cu privire la necesitatea aplicării măsurii de siguranţă prev. de art. 113 C. pen. în motivarea apelului se arată că circumstanţele atenuante trebuie înlăturate având în vedere gravitatea infracţiunii, faptul că victima era nevăzător, că decesul a survenit după 15 zile de spitalizare, că moartea a fost violentă urmare a leziunilor traumatice cauzate prin lovire repetată cu toporul. Pe de altă parte, se arată că faţă de expertiza medico-legală psihiatrică şi actele medicale depuse la dosar, se impunea obligarea inculpatului la tratament medical.

Inculpatul a criticat hotărârea pentru netemeinicie numai în ceea ce priveşte reţinerea provocării, arătând că a săvârşit fapta ca urmare a atitudinii victimei, care i-a aplicat mai multe lovituri şi i-a făcut avansuri concubinei inculpatului.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 221/A din 28 octombrie 2009, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalului Bucureşti, a desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 720 din 13 iulie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală şi rejudecând:

În baza art. 174 - 175 alin. (1) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul V.C. la 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

Conform art. 65 C. pen. i-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Conform art. 67 C. pen. s-a dispus degradarea militară a inculpatului.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Conform art. 113 C. pen. inculpatul a fost obligat la tratament medical până la însănătoşire.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

Apelul declarat de inculpatul V.C. a fost respins, ca nefondat.

S-a menţinut starea de arest a apelantului inculpat şi s-a dedus prevenţia de la 13 octombrie 2008 la zi.

Inculpatul a fost obligat la 350 RON cheltuieli judiciare către stat.

Curtea a apreciat că inculpatul nu a comis fapta într-o stare de puternică tulburare creată de victimă, având în vedere că între incidentul relatat de inculpat şi de concubina sa şi momentul agresiunii, există un interval de timp de circa 4 ore reţinând, de asemenea, că loviturile de topor nu au fost aplicate spontan, ci după o înarmare a inculpatului în acest scop.

Pe cale de consecinţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

Curtea a apreciat că nu se impune nici reţinerea circumstanţelor atenuant judecătoreşti prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.

S-a reţinut că este adevărat că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, însă aşa cum reiese din declaraţia martorului S.A. coroborată cu actele medicale şi cu raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, anterior săvârşirii infracţiunii, inculpatul V.C. a avut o atitudine violentă faţă de membrii familiei sale, pe fondul consumului exagerat de alcool, în ciuda recomandărilor medicale.

Cât priveşte atitudinea inculpatului manifestată pe parcursul procesului penal, nu s-a putut reţine că acesta a avut o atitudine sinceră, ci mai degrabă oscilantă, nu numai în ceea ce priveşte invocarea stării de provocare, ci şi referitor la modalitatea de comitere a faptei.

Coborârea pedepsei sub minimum special nu se impune nici din perspectiva circumstanţelor reale în care a fost comisă fapta.

Incidentul a avut loc pe fondul consumului de alcool, inculpatul a aplicat victimei mai multe lovituri cu o toporişca în regiunea capului şi a toracelui, după ce a lovit victima (probabil) cu pumnul în zona feţei şi aceasta a căzut la pământ. Mai mult, inculpatul cunoştea care sunt consecinţele consumului de băuturi alcoolice, având în vedere că anterior fusese internat pentru dezintoxicare şi i se recomandase să nu mai consume asemenea substanţe.

Din această perspectivă, împrejurările favorabile constând în lipsa antecedentelor penale şi vârsta înaintată a inculpatului nu pot determina aplicarea unei pedepse sub minimul special, însă pot fi avute în vedere la individualizarea pedepsei, determinând stabilirea acesteia într-un cuantum egal cu minimul prevăzut de lege.

Curtea a apreciat fondată şi critica referitoare la omisiunea aplicării măsurii de siguranţă prevăzută de art. 113 C. pen. Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică rezultă că inculpatul prezintă tulburări de personalitate de tip mixt, tendinţe paranoide, impulsive, instabilitate psihică şi tendinţe antisociale, fiind diagnosticat cu tulburare organică de personalitate pe fond toxietilic, iar din declaraţia martorului S.A. rezultă că atunci când consuma alcool, inculpatul obişnuia să-i ameninţe punând mâna pe câte un cuţit sau bardă.

Faţă de cele reţinute, Curtea a considerat că este pe deplin dovedită împrejurarea ca, din cauza intoxicării cronice prin alcool, inculpatul prezintă pericol pentru societate, fiind necesar ca acesta să urmeze un tratament medical.

În termen legal, împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul V.C., criticând-o pentru netemeinicie.

S-a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a înlăturat toate circumstanţele atenuante reţinute de instanţa de fond în favoarea inculpatului şi a refuzat să facă aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. deşi din probele administrate în cauză rezultă că acesta a săvârşit fapta determinat de comportamentul violent şi indecent al victimei.

S-a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b), 74 lit. a), c) C. pen. şi reducerea cuantumului pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege, în acest scop făcându-se referire la pedeapsa de 9 ani închisoare stabilită de instanţa de fond.

Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat din următoarele considerente:

Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanţele au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, dând încadrarea juridică corespunzătoare faptei comise de acesta.

Cu privire la modul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte constată că instanţele nu au evidenţiat în mod judicios toate criteriile generale prevăzute de art. 72 din C. pen. şi nu au evaluat corespunzător datele şi împrejurările referitoare la faptă şi la persoana făptuitorului.

Astfel, Înalta Curte reţine că între inculpat şi victimă, aflaţi în relaţie de rudenie de veri primari, a izbucnit un conflict spontan, determinat de comportarea necuviincioasă, cu tentă sexuală, a celui de-al doilea faţă de concubina primului.

Această împrejurare de fapt, probată şi de necontestat, a avut darul de a-l irita pe inculpat, persoană cu tulburări de personalitate pe fond toxietilic, impulsivă, instabilă psihic, cu tendinţe paranoide şi antisociale.

Mai mult decât atât, incidentul a survenit pe fondul consumului de alcool, victima fiind cea care l-a îmbiat pe inculpat că continue să bea, deşi cunoştea problemele de sănătate ale acestuia.

Reacţia inculpatului nu a survenit însă imediat, ci la un interval de timp (7 ore) care face ca împrejurarea de fapt ce a declanşat-o să nu se poată constitui într-un act de provocare în sensul dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. Răspunsul violent, agresiv al inculpatului nu s-a constituit într-o reacţie la conduita victimei, iar inculpatul nu s-a aflat într-o stare de puternică tulburare psihică datorată comportamentului acesteia, în momentul în care a acţionat.

În realitate, aflându-se sub influenţa alcoolului, inculpatul şi-a sporit starea de iritabilitate iniţială şi atitudinea sa a degenerat în manifestări fizice violente.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că în cauză nu există temeiuri pentru aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.

Derularea incidentului obligă însă la a identifica în mod cert, ca motiv al declanşării conflictului, tocmai acest comportament nepotrivit al victimei care trebuie să capete încărcătura şi tratamentul juridic cuvenit, constituindu-se într-o circumstanţă favorabilă inculpatului.

Înalta Curte constată că inculpatul V.C. a avut o conduită corectă, atât anterior datei faptei, cât şi în timpul procesului penal, în condiţiile în care trebuie avute în vedere tarele psihice ale acestuia şi care îi afectează comportamentul.

Inculpatul a depus strădania de a ajuta la stabilirea adevărului în cauză şi a fost de acord să o despăgubească pe partea civilă. El regretă comiterea faptei şi susţine că victima l-a şi lovit prima cu pumnul în faţă, împrejurare care nu rezultă însă din ansamblul probator administrat în cauză.

Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 din C. pen. şi în asigurarea scopului preventiv-educativ al pedepsei, potrivit disp. art. 52 din C. pen., va face aplicarea disp. art. 74 lit. a), c) şi 76 alin. (2) C. pen. şi va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C. pen. de la 15 ani închisoare la 12 ani închisoare.

Cu privire la pedeapsa complementară aplicată inculpatului, Înalta Curte constată că în cauză nu există temeiuri pentru a-i interzice acestuia exercitarea dreptului de a alege, astfel că va restrânge conţinutul acestei pedepse la dispoziţiile art. 64 alin. (1) din teza a II-a şi b) C. pen. pe durata a 5 ani.

Aşa fiind, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul inculpatului, va casa decizia atacată numai cu privire la individualizarea pedepselor principală şi complementară şi va dispune în conformitate cu cele ce preced.

Celelalte dispoziţiile ale hotărârii vor fi menţinute.

În baza art. 385¹⁷ alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), durata reţinerii şi arestării preventive va fi dedusă din pedeapsa aplicată, de la 13 octombrie 2008 la 27 ianuarie 2010.

În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (3) şi 189 C. proc. pen. onorariul apărătorului din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva Deciziei penale nr. 221 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia penală atacată numai cu privire la individualizarea pedepsei principale şi complementare.

Face aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului V.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C. pen. de la 15 ani închisoare la 12 ani închisoare.

Restrânge conţinutul pedepsei complementare la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata de 5 ani.

Menţine celelalte dispoziţii.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 13 octombrie 2008 la 27 ianuarie 2010.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2010.

+++

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4594/2010

Dosar nr. 747/44/2010

Şedinţa publică din 17 decembrie 2010

Asupra recursurilor penale de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 131/F din 13 septembrie 2010, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondată plângerea formulată de petenţii C.E., C.I.H., domiciliaţi în Focşani şi Fundaţia pentru educaţie “A."; Focşani, cu sediul în Focşani, împotriva Rezoluţiei nr. 13/P/2010 din 24 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, astfel cum a fost confirmată prin Rezoluţia nr. 441/II/2/2010 din 6 mai 2010 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

A menţinut rezoluţia atacată.

A obligat fiecare petent la plata către stat a câte 30 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la data de 20 ianuarie 2010, petiţionarii C.E., C.I.H. şi Fundaţia pentru Educaţie ";A."; au formulat o plângere penală faţă de executorul judecătoresc B.C. executor judecătoresc în municipiul Focşani solicitând a se efectua cercetări faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

În motivarea plângerii s-a arătat că executorul judecătoresc şi-a exercitat în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu cu prilejul punerii în executare a Sentinţei civile nr. 1939 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Focşani, respectiv a procedat la evacuarea lor în mod nelegal din imobilul situat în Focşani, deşi hotărârea nu cuprindea dispoziţii privind evacuarea, că a întrerupt activitatea grădiniţei aparţinând fundaţiei şi a refuzat să le permită accesul în imobil pentru recuperarea bunurilor personale cauzându-le în acest mod traume psihice şi o pagubă de 300.000 euro.

Petenţii au arătat de asemenea că hotărârea pusă în executare a fost obţinută în condiţii nelegale şi nu este prevăzută în mod expres de art. 371² C. proc. civ., în cauză fiind vorba despre o obligaţie de a face, că somaţia de executor a privit şi pe C.E. deşi convenţia de vânzare-cumpărare, perfectată prin Sentinţa civilă nr. 1939 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Focşani, nu o privea şi pe aceasta, că suma de bani pe care soţii T.N. şi S. o datorau petentului C.I.H. nu a fost predată acestuia la momentul încheierii procesului-verbal de executare din 20 octombrie 2008, că antecontractul de vânzare-cumpărare din 4 noiembrie 2008 a fost semnat de C.I.H. sub presiune psihică, că punerea în executare a ordonanţei preşedinţiale nr. 2900 din 2 iunie 2009 a Judecătoriei Focşani a fost efectuată de acelaşi executor judecătoresc ";de urgenţă";, lăsând nesoluţionate solicitările lor privind inventarierea şi predarea bunurilor personale, că ordonanţa preşedinţială a fost desfiinţată dar instanţa nu a dispus întoarcerea executării iar executorul nu le-a restituit bunurile proprii din imobil; fără înştiinţarea petenţilor, executorul judecătoresc a încheiat, la 8 decembrie 2009, un proces-verbal de predare a imobilului către soţii T.N. şi S..

Prin Rezoluţia nr. 13/P/2010 din 24 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul B.C. reţinând că nu au rezultat indicii cu privire la săvârşirea vreunei fapte penale.

Soluţia a fost menţinută prin Rezoluţia nr. 441/II/2/2010 din 6 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Împotriva acestei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, în baza dispoziţiilor art. 278¹ C. proc. pen. au formulat plângere petiţionarii solicitând trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimat sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

Analizând plângerea formulată de petiţionari reţine instanţa de fond că între petenţi şi numiţii T.N. şi T.S. au existat şi există şi în prezent o multitudine de procese civile cu privire la imobilul situat în Focşani, şi, în raport de hotărârile civile pronunţate (începând cu Sentinţa civilă nr. 1939 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Focşani), la solicitarea soţilor T. s-au format Dosarele de executare silită nr. 420/2008 şi nr. 746/2009 ale Biroului Executorului Judecătoresc B.C., procedurile execuţionale declanşate deşi diferite, au vizat aceeaşi finalitate şi anume pierderea posesiei imobilului în discuţie de către petenţi şi, corelativ, intrarea în posesia aceluiaşi imobilul a numiţilor T.N. şi T. S..

Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 1939 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Focşani, s-a admis acţiunea civilă formulată de numiţii T.N. şi T. S. (soţi), s-a perfectat convenţia de vânzare-cumpărare încheiată între aceştia şi petentul C.H. pentru imobilul situat în Focşani, s-a constatat că preţul vânzării în sumă de 850.000.000 lei ROL a fost acoperit parţial, urmând ca diferenţa de 350.000.000 lei ROL să fie achitată de T.N. şi T. S. la data intrării în posesia imobilului.

Prin Decizia civilă nr. 968 din 17 octombrie 2007, Tribunalul Vrancea a admis recursul declarat de C.H. şi C.E., a modificat în parte Sentinţa civilă nr. 1939 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Focşani şi, în rejudecare, a admis cererea de intervenţie formulată de C.E., respingând ca neîntemeiată acţiunea civilă privind perfectarea actului de vânzare-cumpărare formulată de T.N. şi T. S..

Recursul declarat de T.N. şi T. S. împotriva Deciziei civile nr. 968 din 17 octombrie 2007 a Tribunalului Vrancea a fost respins ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 101/R din 5 februarie 2008 a Curţii de Apel Galaţi.

Împotriva Deciziei civile nr. 968 din 17 octombrie 2007 a Tribunalului Vrancea, numiţii T.N. şi T. S. au formulat contestaţie în anulare;

Prin Decizia civilă nr. 467 din 15 mai 2008 a Tribunalului Vrancea, s-a admis contestaţia în anulare, s-a anulat Decizia nr. 968 din 17 octombrie 2007 a Tribunalului Vrancea, şi s-a procedat la rejudecarea recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 1939 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Focşani.

Prin Decizia civilă nr. 467 din 1 iulie 2008 a Tribunalului Vrancea, s-a respins ca nefondat recursul declarat de C.I.H. şi C.E. împotriva Sentinţei civile nr. 1939 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Focşani.

La data de 1 august 2008, T.N. şi T. S. au solicitat executorului judecătoresc B.C. punerea în executare a Sentinţei civile nr. 1939 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Focşani, respectiv punerea în posesie asupra imobilului din Focşani.

Cererea a făcut obiectul Dosarului de executare nr. 420 din 1 august 2008, dată la care executorul judecătoresc B.C. a emis somaţia prin care a solicitat petenţilor C.I.H. şi C.E. să predea soţilor T.N. şi T. S. imobilul asupra căruia s-a perfectat vânzarea-cumpărarea.

Petenţii au solicitat suspendarea executării silite; prin încheierea din 7 august 2008 pronunţată în Dosarul nr. 6874/231/2008 al Judecătoriei Focşani, s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare a executării din cadrul contestaţiei la executare înregistrată sub nr. 6873/231/2008 pe rolul Judecătoriei Focşani.

Prin Sentinţa civilă nr. 4545 din 14 octombrie 2008, contestaţia la executare formulată de petenţi a fost respinsă ca neîntemeiată.

La data de 21 octombrie 2008, executorul judecătoresc B.C. a procedat la predarea-primirea imobilului în discuţie, de la petenţii C.I.H. şi C.E. către soţii T.N. şi T. S.. În procesul-verbal încheiat cu acel prilej s-a consemnat că predarea-primirea imobilului s-a făcut cu consimţământul părţilor, că părţile au convenit ca petenţii să elibereze imobilul în termen de 15 zile, că în caz contrar aceştia din urmă renunţau la suma de 35.000 RON, sumă ce rămânea consemnată la dispoziţia Biroului Executorul Judecătoresc B.C. urmând să fie încasată de soţii T.N. şi T. S.. Procesul-verbal a fost semnat de toate părţile în litigiu, fără obiecţiuni.

La data de 4 noiembrie 2008, T.N., T. S. şi C.I.H. s-au prezentat la sediul Biroului Executorului Judecătoresc B.C. unde au arătat că au convenit să prelungească termenul de folosire a imobilului de către C.I.H., C.E. şi Fundaţia pentru Educaţie ";A."; Focşani până la data 31 martie 2009, împrejurare atestată prin procesul-verbal aflat la dosarul nr. 13/P/2010, semnat de părţi şi executor.

La aceeaşi dată, 4 noiembrie 2008, T.N. şi T. S., în calitate de promitenţi-vânzători şi C.I.H. - în calitate de promitent - cumpărător, au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la acelaşi imobil, preţul vânzării fiind de 550.000 euro şi un autoturism T. Părţile au convenit ca, în cazul nerespectării promisiunii de vânzare-cumpărare până la 31 martie 2009, să se procedeze la evacuarea petenţilor din imobil.

La solicitarea numiţilor T.N. şi T. S., executorul judecătoresc B.C. a emis somaţia din 17 martie 2009, punând astfel în vedere petenţilor C.I.H. şi C.E. că la data de 1 aprilie 2009 se va proceda la punerea în executare silită a Sentinţei civile nr. 1939/2007 a Judecătoriei Focşani.

Întrucât pe rolul instanţelor de judecată se afla o altă contestaţie la executare formulată de petenţi, termenul pentru eliberarea imobilului a fost prelungit, fiind emisă o altă somaţie la data de 21 noiembrie 2009, după soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare, prin respingerea acesteia.

Numiţii T.N. şi T. S. au fost declaraţi puşi în posesie şi în deplină proprietate asupra imobilului prin procesul-verbal din 8 decembrie 2009.

Anterior, prin Sentinţa penală nr. 2900 din 2 iunie 2009 a Judecătoriei Focşani s-a dispus, pe calea unei ordonanţe preşedinţiale, evacuarea provizorie a petenţilor C.E., C.I.H. şi Fundaţia pentru Educaţie ";A."; Focşani din imobilul în litigiu până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a Dosarului nr. 2700/231/2009 al Judecătoriei Focşani.

Numiţii T.N. şi T. S. au solicitat intimatului punerea în executare silită a Sentinţei civile nr. 2900 din 2 iunie 2009 a Judecătoriei Focşani, formându-se Dosarul nr. 746/2009 al Biroului Executorului Judecătoresc B.C..

Întrucât această hotărâre era executorie şi fără somaţie, la data de 11 iunie 2009, executorul judecătoresc s-a deplasat la imobilul în litigiu şi, în prezenţa părţilor, a procedat la inventarierea bunurilor şi i-a declarat evacuaţi pe petenţi, bunurile rămânând în custodia soţilor T.N. şi T. S..

Prin Decizia civilă nr. 697 din 25 iunie 2009, Tribunalul Vrancea a admis recursul petenţilor declarat împotriva Sentinţei civile nr. 2900 din 2 iunie 2009 a Judecătoriei Focşani şi a respins ca neîntemeiată cererea de ordonanţă preşedinţială, actele de executare efectuate în baza Sentinţei civile nr. 2900/2009 fiind anulate ulterior prin Sentinţa civilă nr. 4287 din 20 octombrie 2009.

Prin Sentinţa civilă nr. 425 din 28 ianuarie 2010 a Judecătoriei Focşani s-a dispus întoarcerea executării silite, în sensul restabilirii situaţiei anterioare existente în Dosarul de executare nr. 746/2009 al BEJ B.C., instanţa reţinând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 404² C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 420 din 20 aprilie 2010 a Tribunalului Vrancea s-a admis recursul declarat de numiţii T.N. şi T.S. împotriva Sentinţei civile nr. 425 din 28 ianuarie 2010 a Judecătoriei Focşani, s-a modificat în parte sentinţa recurată în sensul că s-a respins ca nefondată cererea de întoarcere a executării silite formulată de petenţii C.I.H. şi C.E., menţinându-se soluţia primei instanţe cu privire la petenta Fundaţia pentru Educaţie ";A.";.

Prin Sentinţa civilă nr. 427 din 28 ianuarie 2010 a Judecătoriei Focşani s-a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare împotriva formelor de executare pornite în dosarul de executare nr. 420/2008 al BEJ B.C. (somaţia din 12 noiembrie 2009) formulată de petenţii C.I.H. şi C.E., soluţie menţinută prin Decizia civilă nr. 406 din 22 aprilie 2010 a Tribunalului Vrancea.

Prin Decizia civilă nr. 667 din 1 iulie 2010 a Tribunalului Vrancea s-a admis contestaţia în anulare formulată de petenţii C.I.H. şi C.E., s-a anulat Decizia civilă nr. 406 din 22 aprilie 2010 a Tribunalului Vrancea, s-a admis recursul (declarat împotriva Sentinţei civile nr. 427/2010) şi în rejudecare s-a admis contestaţia (la executare) şi s-a anulat somaţia din 21 noiembrie 2009, precum şi actele de executare ulterioare acesteia.

În urma actelor premergătoare efectuate în cauză, reţine instanţa de fond că plângerea formulată de petiţionari nu este întemeiată cât timp nu rezultă că intimatul şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu cu ocazia punerii în executare a titlurilor executorii care au stat la baza formării dosarelor de executare nr. 420/2008 şi nr. 746/2009.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs petiţionarii C.E., C.I.H. şi Fundaţia pentru Educaţie ";A."; solicitând admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi restituirea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

Critica adusă nu este întemeiată.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate, sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, conform art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază că recursurile declarate de petiţionari nu sunt întemeiate urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte apreciază că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, în mod corect apreciind că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale corespunde actelor premergătoare efectuate în cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) - fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin acesta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Ca atare, sub aspectul laturii obiective, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constă în neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea în mod defectuos a unui act în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Or, din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă că intimatul B.C. şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, el doar punând în executare o hotărâre judecătorească la solicitarea numiţilor T.N. şi T. S..

Între petenţii C.E. şi C.I.H., pe de o parte şi numiţii T.N. şi T. S., pe de altă parte, au existat foarte multe procese civile, petiţionarii uzând de toate căile de atac prevăzute de lege, situaţie în care apreciază Înalta Curte că nu poate fi atrasă răspundere penală a executorului judecătoresc pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la momentul punerii în executare.

Nelegalitatea unui act de executare este prevăzut sub sancţiunea anulării actului nelegal potrivit dispoziţiilor art. 399 alin. (2) C. proc. civ. şi în niciun caz nu poate antrena răspunderea penală a executorului judecătoresc aşa cum de altfel în mod corect s-a reţinut prin Rezoluţia nr. 13/P/2010 din 24 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Situaţia juridică a imobilului situat în Focşani, urmează a fi stabilită pe calea proceselor civile existente între petiţionari şi numiţii T.N. şi T. S., în cauză nefiind identificate aspecte de natură penală în activitatea desfăşurată de executorul judecătoresc B.C. care să facă posibilă tragerea la răspundere penală a executorului sub aspectul infracţiunii reclamate.

Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondate recursurile petiţionarilor.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii C.E., C.I.H. şi Fundaţia pentru Educaţie A. împotriva Sentinţei penale nr. 131/F din 13 septembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.

Obligă recurenţii petiţionari la plata sumelor de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 decembrie 2010.

+++

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 636/2010

Dosar nr. 6002/105/2008

Şedinţa publică din 19 februarie 2010

Asupra recursului penal de faţă,

Analizând lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 103 din 4 martie 2009 Tribunalul Prahova a dispus în baza art. 20 raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.G., fiul lui M. şi C., născut la 22 noiembrie 1983 în Ploieşti, domiciliat în jud. Prahova, în prezent deţinut la Penitenciarul Mărgineni, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, faptă din 3 august 2008, la pedeapsa de: 8 (opt) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei.

În baza art. 175 alin. (1) teza a II-a C. pen. raportat la art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 7 august 2008 la zi.

A luat act că partea vătămată T.G.A., nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

A obligat inculpatul la plata sumei de 661,84 RON despăgubiri civile către Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a părţii vătămate T.G.A..

A obligat inculpatul la 390 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că în ziua de 2 august 2008 s-a organizat discotecă în localul F. din com. Lipăneşti. La această discotecă au participat atât partea vătămată T.G.A., împreună cu un grup de prieteni format din martorii S.V.G., M.T.D., M.A.C. şi J.A.A., cât şi inculpatul T.G. cu un alt grup de prieteni, toţi din satul Zamfira aparţinând de aceeaşi comună, Lipăneşti. Din grupul tinerilor din Zamfira au făcut parte martorii: S.M.F., F.A.D., S.C., Ş.I.A. şi alţii. La discotecă s-au consumat băuturi alcoolice, vin şi bere şi s-au jucat zaruri.

În jurul orei 02,30, pe data de 3 august 2008, programul discotecii s-a încheiat şi tinerii au părăsit localul pentru a merge la casele lor.

Ajunşi în stradă, în dreptul primăriei, grupul tinerilor din care făcea parte şi inculpatul au propus martorului S.V.G., din grupul părţii vătămate, să continue jocul de zaruri. Acesta, deşi nu vroia să mai joace zaruri a fost formal de acord, punând condiţia ca la joc să participe numai cei care au cel puţin o sută de lei asupra lor. Lângă S.V. se afla martorul D.M.G., care a intervenit şi a cerut celor din grupul inculpatului să-l lase în pace pentru ca acesta să meargă cu el acasă, întrucât venise la discotecă împreună.

Atât condiţia pusă, cât şi intervenţia lui D.M.G. l-a supărat pe S.C. zis ";C.";, care nu avea asupra sa suma pretinsă şi a încercat să-l lovească cu pumnul pe D.M.G., dar acesta a fost tras de tricou de S.V.G. şi lovitura nu a reuşit. A ajuns lângă D.M.G., inculpatul T.G. l-a lovit puternic cu pumnul în nas, inculpatul declarând că I-a lovit întrucât acesta l-a ameninţat cu un pahar, apoi altcineva l-a lovit puternic în spate pe acelaşi D.M.G., care a căzut. În acelaşi timp S.C. împreună cu fratele inculpatului, T.C., l-au atacat pe S.V.G. lovindu-l pu pumnii şi picioarele.

În această perioadă ceilalţi din grupul părţii vătămate se răsfiraseră pe drumul spre casă. În planul apropiat se afla martorul M.A.C., ceva mai departe partea vătămată T.G.A. şi J.A.A. şi în planul cel mai îndepărtat se afla M.T.D..

Inculpatul T.G. a declarat că la un moment dat s-a luat după un băiat mai înalt (M.A.C.), ameninţându-l că îl loveşte, iar acesta s-a îndepărtat în fugă.

Martorul M.A.C. a confirmat faptul că inculpatul l-a urmărit şi a văzut, după comportamentul şi mişcările acestuia că ar avea ceva palmat în mână, motiv pentru care şi-a intensificat alergarea. În fuga sa i-a întâlnit pe T.G.A. şi J.A.A. care se întorceau spre locul incidentului şi le-a spus să fugă. J.A.A. s-a oprit din drum, iar partea vătămată T.G.A. şi-a continuat deplasarea. După câţiva metri a auzit-o pe partea vătămată spunând ";nu trebuia să faci asta G.";, s-a oprit, s-a uitat înapoi şi a văzut-o pe partea vătămată venind spre el, ţinându-se cu mâna de abdomen, iar pe inculpat îndepărtându-se.

Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută în rechizitoriu şi avută în vedere şi de instanţa de fond a fost dovedită cu declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor, raportul de expertiză medico-legală, declaraţiile inculpatului.

Fiind audiat atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, inculpatul nu a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa arătând că la ieşirea din discotecă a plecat imediat acasă.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel inculpatul T.G. susţinând că nu se face vinovat de comiterea faptei reţinute în sarcina sa.

Arată, de asemenea, inculpatul că încadrarea juridică dată faptei este greşită, susţinând că nu a acţionat cu intenţia de a omorî şi chiar dacă a folosit un cuţit, a aplicat o singură lovitură şi nu într-o zonă vitală a corpului, În consecinţă mai grea, punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate s-a produs cu praeterintenţie, solicitând în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

De asemenea, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate apreciind că este prea mare în raport de circumstanţele reale şi personale ale comiterii faptei.

Prin Decizia penală nr. 113 din 30 noiembrie 2009, Curtea de apel Ploieşti a admis apelul declarat de inculpatul T.G., deţinut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva Sentinţei penale nr. 103 din 4 martie 2009 a Tribunalului Prahova, pe care o desfiinţează în parte şi în consecinţă:

A înlăturat dispoziţiile privind interzicerea exerciţiului drepturilor prev. art. 64 lit. c) C. pen., ca pedeapsă accesorie şi ca pedeapsă complementară, şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

A menţinut starea de arest a inculpatului iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) compută reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 7 august 2008, la zi.

Conform art. 199 alin. (3) C. proc. pen. a admis cererea formulată de martorul Ş.I.A. şi a dispus scutirea acestuia de la plata amenzii judiciare în sumă de 250 RON aplicată prin încheierea de şedinţă din 16 octombrie 2009.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că hotărârea este nelegală sub aspectul aplicării pedepsei accesorii şi complementare prev. de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Cât timp, la data comiterii infracţiunii inculpatul nu se afla în exercitarea vreunei profesii, apreciază instanţa de apel că în mod greşit i-a fost interzis inculpatului exercitarea acestui drept.

Cu privire la motivele de apel invocate de inculpat, reţine instanţa de apel că nu sunt întemeiate, din probele administrate în cauză rezultând indubitabil vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică dată faptei este corectă, nefiind incidente în cauză dispoziţiile art. 182 C. pen.

Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, reţine instanţa de apel că aceasta a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul T.G. arătând că în mod greşit a fost condamnat cât timp nu există probe de vinovăţie împotriva sa, sens în care solicită achitarea în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În subsidiar inculpatul solicită schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prev. de art. 182 C. pen.

În cazul în care Curtea nu va primi aceste apărări, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate cu aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen.

În recursul său inculpatul invocă cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17, 18 şi 14 C. pen.

Critica adusă nu este fondată.

Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate conform art. 385⁶ alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte reţine că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond, aceasta rezultând din coroborarea tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei este justă, în mod corect reţinând instanţa de fond că în cauză sunt întrunite elementele tragerii la răspundere penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

Probele administrate în cauză dovedesc indubitabil că inculpatul este autorul infracţiunii de tentativă de omor reţinută în sarcina sa.

Relevante în acest sens sunt declaraţiile părţii vătămate T.G.A. care a declarat constant pe parcursul procesului penal că în seara respectivă a fost înjunghiat în abdomen cu un cuţit de către inculpatul T.G..

Relevante sunt şi declaraţiile martorului J.A.A., M.A.C. care au declarat că l-a văzut pe inculpat având în mână un cuţit pe care îl flutura îndreptându-se spre M. şi Ţ. Impresia lui a fost că inculpatul vroia să-l lovească pe M.A., dar la scurt timp a realizat că partea vătămată Ţ.C. s-a interpus între M. şi Ţ. şi a văzut că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată Ţ.C..

În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorului M.A.C. care arată că în seara respectivă inculpatul Ţ., după un conflict ce a avut loc în faţa discotecii, l-a urmărit pentru a-l agresa şi a văzut că acesta avea ceva palmat. Partea vătămată Ţ.C. a încercat să aplaneze conflictul încercând să discute cu inculpatul însă în scurt timp partea vătămată a venit spre el ţinându-se cu mâna de abdomen şi spunând: ";G., nu trebuia să faci asta";.

În mod corect instanţele inferioare nu au dat relevanţă declaraţiilor martorilor F.A.D., S.M.F. şi S.C. atât timp cât aceştia erau angrenaţi într-un alt conflict şi nu au avut posibilitatea să vadă momentul agresiunii împotriva părţii vătămate Ţ.C..

Şi încadrarea juridică dată faptei este corectă.

Faţă de intensitatea loviturii aplicate, zona anatomică vizată fiind vitală, ca şi obiectul folosit, apt să producă rezultatul letal, sunt argumente care justifică încadrarea juridică dată faptei de tentativă la omor.

De altfel, viaţa părţii vătămate a fost salvată ca urmare a intervenţiei chirurgicale de urgenţă, raportul medico-legal efectuat în cauză relevând că leziunile traumatice au pus în pericol viaţa victimei, leziunile constând în plagă prin înjunghiere abdominală penetrantă şi perforantă hemiperitoneu şi au necesitat pentru vindecare 35 - 40 de zile îngrijiri medicale.

Chiar dacă inculpatul a aplicat o singură lovitură părţii vătămate, această împrejurare nu poate determina schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. întrucât în cazul acestei infracţiuni făptuitorul nu urmăreşte moartea victimei şi nici nu acceptă acest rezultat.

Ori, în cauza dedusă judecăţii, din modul în care a acţionat inculpatul rezultă intenţia acestuia de a suprima viaţa victimei, aceasta fiind salvată numai ca urmare a intervenţiei chirurgicale de urgenţă.

În raport de aspectele invocate, Înalta Curte reţine că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor.

Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, Înalta Curte reţine că a fost corect individualizată, instanţa de fond având în vedere toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume gradul de pericol social ridicat al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, respectiv, inculpatul lovind-o pe victimă, în public, cu un cuţit, cu intenţia de a suprima viaţa acestuia, ca şi poziţia total nesinceră manifestată de inculpat pe parcursul procesului penal.

Faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale a fost avut în vedere de instanţa de fond care a orientat pedeapsa spre minimul special prevăzut de lege, o reducere a pedepsei doar pe acest considerent nefiind posibilă.

De altfel, lipsa antecedentelor penale reprezintă o stare de normalitate pentru orice individ şi nu poate fi ridicată la rangul de virtute astfel încât să determine aplicarea unei pedepse sub limita minimă prevăzută de lege.

Pedeapsa astfel individualizată, atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare este proporţională cu gravitatea faptei, numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Neexistând alte împrejurări care, luate în considerare din oficiu, să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul inculpatului.

În baza art. 88 va deduce din pedeapsă arestul preventiv începând de la 7 august 2008 la zi.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva Deciziei penale nr. 113 din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 7 august 2008 la 19 februarie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 februarie 2010.

+++

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 390/2010

Dosar nr. 313/36/2009

Şedinţa publică din 3 februarie 2010

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 51 din 3 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 8802/118/2007 s-a dispus condamnarea inculpatului F.M. (fiul lui I. şi P., născut la 8 februarie 1973 în Constanţa, domiciliat în jud. Constanţa, cetăţean român, studii 10 clase, necăsătorit, 2 copii minori, agricultor particular) la pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen.

În baza art. 239 C. proc. pen. s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

În baza art. 321 alin. (4) s-a aplicat, aceluiaşi inculpat pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor, inculpatul urmând a executa, în final, pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

I-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dispus deducerea reţinerii şi arestării preventive de la 4 februarie 2008 la 9 februarie 2008.

A obligat inculpatul să plătească părţii civile F.C. suma de 52,400 RON despăgubiri civile din care suma de 2.400 RON daune materiale şi 50.000 RON daune morale.

În baza art. 191 C. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

În data de 4 februarie 2007 lucrătorii Poliţiei Municipiului Mangalia, în jurul orelor 0,45 au fost sesizaţi de către Dispeceratul de Urgenţă al IPJ Constanţa cu privire la faptul că, în comuna Bărăganu, jud. Constanţa, şeful de post ag. pr. F.C. a fost agresat de o persoană care l-a stropit cu lichid inflamabil (benzină), după care a fost incendiat.

Echipa operativă s-a deplasat la faţa locului, au stabilit că la o discotecă ce aparţine S.C. V. C.I. S.R.L., situată în com. Bărăganu, se afla lucrătorul de poliţie, ag. pr. F.C., care prezenta leziuni de arsură la nivelul ambelor mâini şi în zona auriculară stângă, precum şi părul ars în zona parietală stângă şi în zona cervicală, prezentând totodată urmele de ardere la îmbrăcămintea ce o purta, fiind cea din dotarea agenţilor de poliţie.

Cu ocazia activităţii de cercetare penală întreprinse în cauză, s-a stabilit faptul că ag. pr. F.C. - şef de post la Postul de poliţie comunal Bărăganu, ce face parte din structurile de poliţie judiciară - la data de 2 - 3 februarie 2007 se afla în timpul serviciului.

În timp ce acesta se afla pe raza loc. Bărăganu a fost sesizat telefonic de către martorul A.I. despre faptul că, la discoteca aparţinând S.C. V.C.I. S.R.L. din loc. Bărăganu, administrată de martora M.S., are loc un scandal ce a condus la tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice. A luat hotărârea de a se deplasa la faţa locului, ocazie cu care a solicitat ajutorul agenţilor de poliţie N.C. şi L.R., cărora le-a indicat să vină la faţa locului.

Cu ocazia sosirii sale la faţa locului, ag. pr. F.C. efectuând activităţi de investigare în legătură cu motivele şi împrejurările producerii tulburării şi ordinii publice de la discotecă, în timp ce culegea date de la administratorul M.S., partea vătămată a fost acostată de inculpatul F.M. ce se afla într-o avansată stare de ebrietate, ocazie cu care i-a adresat cuvinte indecente şi injurii cu privire la activitatea pe care acesta o desfăşura, reproşându-i că, în alte cazuri acesta nu şi-a îndeplinit în ceea ce-l priveşte, atribuţiile de serviciu.

Cu toate că lucrătorul de poliţie i-a solicitat să înceteze cu jignirile, indicându-i să vină a doua zi la post şi să formuleze plângere, acesta a continuat să profereze cuvinte indecente şi injurioase. Ba mai mult, inculpatul F.M. s-a năpustit asupra părţii vătămate ag. pr. F.C. şi l-a apucat cu mâinile de reverele ţinutei de serviciu, trăgând de acesta pe o distanţă de aproximativ 4 - 5 metri, cu intenţia de a-l doborî la sol, dar nu a reuşit, partea vătămată prin opunere fizică a scăpat din mâinile inculpatului.

În intenţia de a-l evita pe inculpatul F.M., partea vătămată s-a îndepărtat de acesta, culegând date cu privire la scandalul produs, de la numita M.S.. La un moment dat, în timp ce lucrătorul de poliţie a ajuns pe şoseaua din faţa sediului discotecii, loc unde avea semnal telefonic, prin apelare pe telefonul mobil, a revenit cu solicitarea către colegii săi, să se deplaseze de urgenţă la faţa locului întrucât pe stradă se aflau mai mulţi tineri.

În timp ce partea vătămată ag. pr. F.C. vorbea la telefon, inculpatul F.M. a procurat într-un recipient de plastic tip ";C.C.";, o cantitate de aproximativ 200 ml. benzină de la numitul O.L. ce se afla în stradă, în autoturismul proprietate personală.

Inculpatul s-a deplasat cu sticla de benzină la ag. pr. F.C. şi profitând de faptul că se afla cu spatele spre el, s-a apropiat de acesta aproximativ o jumătate de metru, după care l-a apucat cu o mână de umărul drept cerându-i să se întoarcă spre el, ocazie cu care a aruncat benzină pe faţa şi corpul acestuia, dându-i imediat foc cu o brichetă ce o avea asupra sa.

În momentul în care lucrătorul de poliţie, fiind surprins şi speriat a început să ţipe şi să strige după ajutor încercând să stingă focul ce-l cuprinsese, inculpatul F.M. a abandonat partea vătămată deplasându-se la autoturismul şi grupul cu care acesta venise din localitatea natală, plecând acasă.

Datorită intervenţiei martorilor N.L., H.I. şi A.F., ce se aflau în apropiere, ag. pr. F.C. a reuşit să stingă focul ce-l cuprinsese.

Din declaraţiile părţii vătămate rezultă că, înainte ca inculpatul F.M. să-i dea foc, i-a adresat cuvinte injurioase, indecente şi ameninţări cu moartea.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 57LR din 5 februarie 2007 al S.M.L. Constanţa, rezultă că leziunile de violenţă care au putut fi produse prin flacără suferite de victima F.C., necesită 16 - 18 zile de îngrijiri medicale şi nu îi puteau pune viaţa în primejdie.

Tot din cercetări rezulta că, în seara de 3 februarie 2007, în jurul orelor 24,00 inculpatul F.M. aflându-se în interiorul discotecii din loc. Bărăganu, fiind în stare de ebrietate a săvârşit acte, gesturi şi a proferat cuvinte, expresii indecente faţă de mai multe persoane ce se aflau în discotecă şi se distrau.

Astfel, în prezenţa a peste 50 - 60 de persoane, inculpatul a intrat în discuţii cu martorul O.A., în urma cărora a adresat acestuia şi persoanelor din jurul său, injurii şi cuvinte indecente, după care, spărgând o sticlă de bere de o masă, l-a ameninţat pe acesta că va exercita violenţe asupra sa.

Întrucât martorul O.A. a reuşit să se ascundă în magazia barului, inculpatul a intrat în discuţii contradictorii cu barmanul discotecii S.F., căruia i-a adresat, de asemenea, ameninţări şi cuvinte injurioase şi indecente.

Ca urmare a modului de comportare violent şi indecent al inculpatului, tinerii participanţi la discotecă au renunţat la seara respectivă şi au plecat acasă.

În raport de starea de fapt reţinută, instanţa de fond a apreciat că faptele inculpatului F.M. realizează elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) şi art. 176 lit. f) C. pen., ultraj prev. de art. 239 alin. (2) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat apel inculpatul F.M. solicitând desfiinţarea acesteia şi, în cadrul rejudecării, schimbarea încadrării juridice din art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 239 alin. (2) C. pen.

Potrivit acestei încadrări a solicitat a se proceda la o nouă individualizare judiciară a pedepsei, prin reţinerea în favoarea sa, a circumstanţelor judiciare atenuante.

Prin Decizia penală nr. 73 din 10 septembrie 2009 pronunţată de Curtea de apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 323/36/2009 s-a dispus respingerea, ca nefondat a apelului declarat de inculpatul F.M..

A obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanţa de apel a reţinut că atât încadrarea juridică cât şi individualizarea judiciară a pedepselor sunt corecte, neputându-se reţine elemente de natură a reforma hotărârea pronunţată de prima instanţă.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul F.M. invocând cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

În motivele scrise de recurs şi în susţinerea orală, recurentul inculpat a arătat că recunoaşte faptele iar atitudinea sa procesuală permite reţinerea circumstanţelor judiciare atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen. de natură a permite coborârea pedepselor sub minimul special.

De asemenea, din probele administrate rezultă că inculpatul nu a premeditat săvârşirea faptelor, că partea vătămată a fost ofensată după ce a intervenit într-un scandal în care inculpatul a fost injuriat iar fratele său bătut de alte persoane.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, ambele hotărâri conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385⁶ alin. (1) şi art. 385⁷, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Starea de fapt, reţinută de instanţa de fond şi încadrarea juridică a faptelor sunt corecte.

Rezultă din probele administrate că în data de 4 februarie 2007 partea vătămată F.C. a fost sesizat telefonic de către martorul A.I. despre faptul că, la discoteca aparţinând S.C. V.C.I. S.R.L. din localitatea Bărăganu, are loc un scandal ce a condus la tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice.

Partea vătămată s-a deplasat la locul indicat, fiind acostat de inculpatul F.M. ce se afla într-o stare accentuată de ebrietate, adresându-i cuvinte indecente cu privire la activitatea sa. De asemenea, inculpatul s-a năpustit asupra părţii vătămate, apucându-l cu mâinile de reverele ţinutei de serviciu.

Incidentul din bar a fost aplanat prin aceea că partea vătămată l-a evitat pe inculpat îndepărtându-se de acesta cu scopul de a lămuri împrejurările care au generat scandalul.

Ulterior epuizării conflictului, în timp ce partea vătămată se afla pe scară, vorbind la telefon solicitând prezenţa mai multor organe de poliţie întrucât pe stradă se aflau mai mulţi tineri, inculpatul a procurat un recipient în care se afla o cantitate de 200 ml benzină de la martorul O.L., s-a apropiat de partea vătămată aruncându-i benzină pe faţă, dându-i foc cu o brichetă pe care o avea asupra sa.

Datorită intervenţiilor martorilor N.L., H.I. şi A.F., care se aflau în apropiere, au reuşit să stingă focul care cuprinsese corpul părţii vătămate.

Din Raportul de constatare medico-legală nr. 57LR din 5 februarie 2007 întocmit de S.M.L. Constanţa a rezultat că leziunile produse părţii vătămate F.C. au necesitat pentru vindecare 16 - 18 zile îngrijiri medicale şi viaţa nu a fost pusă în primejdie.

A rezultat, de asemenea, din probele administrate că inculpatul, în seara zilei de 3 februarie 2007 în jurul orelor 23,00, aflându-se în interiorul discotecii, pe fondul consumului de alcool a săvârşit acte, gesturi şi a proferat cuvinte, expresii indecente faţă de mai multe persoane.

Raportat la împrejurările comiterii faptelor, Înalta Curte constată că încadrarea în drept este corectă, aspect care de altfel nu a fost criticat în recurs nici de procuror şi nici de inculpat.

Cât priveşte individualizarea juridică a pedepselor - critica invocată de recurentul inculpat circumscrisă cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. - Înalta Curte constată că hotărârile pronunţate în cauză nu sunt susceptibile de critici.

Astfel, împrejurările care pot influenţa gradul de pericol social al faptei şi făptuitorului şi care pot servi ca circumstanţe atenuante nu sunt susceptibile de a fi calificate ca atare prin lege, această calificare fiind realizată de către instanţa de judecată pe baza cunoaşterii influenţei concrete pe care o împrejurare sau alta o are asupra gravităţii faptei şi pericolului social al infracţiunii.

Legea enumeră cu caracter exemplificativ, în dispoziţiile art. 74 C. pen., câteva împrejurări care ar putea fi reţinute de instanţă ca circumstanţe atenuante. Pornind de la această enumerare exemplificativă, instanţa poate reţine, ca circumstanţe atenuante şi alte împrejurări asemănătoare.

În cererea dedusă judecăţii, se apreciază că pedeapsa nu poate fi redusă sub limita stabilită de instanţa de fond şi reţinută în apel.

Inculpatul a săvârşit fapte care prezintă un grad ridicat de pericol social, fiind lezate relaţiile sociale privitoare la dreptul la viaţă, relaţiile sociale privind autoritatea de stat dar şi cele ce privesc convieţuirea socială.

Inculpatul a agresat partea vătămată aflată în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu - iniţial prin injurii, iar ulterior prin agresiune - a produs scandal într-un loc public, elemente care relevă gravitatea faptelor şi care conduc, pe cale de consecinţă, la menţinerea hotărârilor pronunţate în cauză ca fiind legale şi temeinice.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul F.M..

În temeiul dispoziţiilor art. 192 - 193 C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat şi partea civilă F.C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva Deciziei penale nr. 73/P din 10 septembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

În baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen. obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă F.C., onorariu redus ca urmare a aprecierii instanţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2010.

+++

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 871/2010

Dosar nr. 213/99/2009

Şedinţa publică din 5 martie 2010

Asupra recursului penal de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 535 din data de 11 septembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia penală, s-au dispus următoarele:

A condamnat pe inculpatul G.N., fiul lui N. şi M., născut la 2 septembrie 1967 în mun. Iaşi, cu domiciliul în jud. Iaşi, studii 10 clase şi şcoală profesională, muncitor, necăsătorit, pentru săvârşirea infracţiunii de ";tentativă la omor";, prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. C. pen., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza disp. art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului G.N., iar în baza disp. art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, respectiv de la 9 decembrie 2008 la zi.

În baza disp. art. 14, 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, a obligat inculpatul G.N. să plătească următoarele sume:

- 2.936,85 RON, către Spitalul Clinic de Urgenţă ";Sf. S. - Iaşi"; reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea vătămată C.G., sumă la care se va adăuga dobânda de referinţă a BNR calculată până la achitarea integrală a debitului;

- 225 RON, către Serviciul de Ambulanţă Jud. Iaşi, reprezentând cheltuieli de transport efectuate cu aceeaşi parte vătămată.

A constatat că partea vătămată C.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza dispoziţiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 1.500 RON, din care 200 RON reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu în faza de urmărire penală, ce va fi avansat Baroului de Avocaţi Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:

Fapta inculpatului G.N., care în seara zilei de 7 decembrie 2008, a încercat să suprime viaţa părţii vătămate C.G., prin aplicarea mai multor lovituri de cuţit în zona toraco-abdominală, cauzându-i leziuni care au fost de natură a-i pune viaţa în pericol, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ";tentativă la omor";, prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la 174 alin. (1) C. pen.

Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul G.N.N.

În motivele de apel, sentinţa a fost criticată sub următoarele aspecte:

Solicită schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) C. pen. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor. Din punct de vedere al laturii subiective, infracţiunea de omor se săvârşeşte cu intenţie, ori, în cauză nu s-a dovedit în niciun fel că inculpatul a încercat suprimarea vieţii părţii vătămate în acea seară. În susţinerea acestor afirmaţii, se reţine declaraţia părţii vătămate dată în faţa instanţei de fond, unde, aceasta arată că s-a certat cu inculpatul, a aruncat cu un lemn de la sobă în el şi luând un cuţit de bucătărie de pe sobă, l-a împins pe pat încăierându-se. În aceste împrejurări, se impune legitima apărare, având în vedere că partea vătămată a iniţiat întreg conflictul şi a fost cea care l-a agresat pe inculpat cu cuţitul, ignorând starea avansată de ebrietate în care acesta se afla. Nu există nicio probă cu privire la faptul că inculpatul a avut intenţia de a suprima viaţa părţii vătămate, motiv pentru care fapta nu poate fi calificată ca infracţiune contra vieţii.

De asemenea, lipsa intenţiei inculpatului G.N. de a ucide partea vătămată, reiese şi din împrejurarea că, în ciuda faptului că aceasta i-a adresat injurii, s-au certat, au existat anumite discuţii, partea vătămată avea intenţia să se despartă de acesta, să rupă acea legătură de concubinaj, s-a opus ca în acea dimineaţă inculpatul să sacrifice în curtea casei sale un viţel. Inculpatul a ignorat poziţia părţii vătămate, motiv pentru care erau foarte supăraţi.

La un moment dat chiar, partea vătămată l-a ameninţat cu moartea spunându-i că îl omoară, aspect relatat şi de singurul martor prezent până la un moment dat în bucătăria unde s-a săvârşit fapta. De altfel, tot în declaraţia de la instanţa de fond, partea vătămată a relatat că nu-şi explică cum s-a întâmplat şi că ştie că s-a înjunghiat în zona stângă. Din încăierare, prin rostogolire şi în cădere, acest lucru este posibil. Inculpatul nu a ţinut nicio secundă cuţitul în mână, partea vătămată fiind cea care s-a rostogolit asupra acestuia. Inculpatul nu a făcut altceva decât să se apere.

Lipsa intenţiei de a ucide rezultă şi din faptul că inculpatul dacă ar fi dorit să suprime viaţa părţii vătămate, nu ar fi fost nevoie de mai multe lovituri de cuţit, putea să-i aplice mai multe lovituri într-o zonă vitală.

De asemenea, nu a fost vorba de 3 lovituri profunde ci de două, iar pe braţ partea vătămată a declarat că nu a avut nicio zgârietură.

Instanţa de fond, prin sentinţa apelată a considerat că sunt suficiente probele de la dosar, fără să aibă în vedere contradicţiile mai mult decât evidente între declaraţiile pe care singurul martor audiat le-a făcut. De altfel, acest martor a fost prezent până la un anumit moment, întrucât, aşa cum a declarat: ";au început să arunce cu bunuri din bucătărie unul în celălalt, eu mi-am luat copiii şi am ieşit afară de frică să nu fiu lovit. Eu nu am văzut când a fost lovită partea vătămată."; Deci nu se poate reţine că acest martor este un martor ocular la momentul săvârşirii faptei.

Partea vătămată de asemenea, a declarat că se enervează repede şi că a luat un cuţit de bucătărie şi l-a împins pe inculpat pe pat. De altfel, nu este singura dată când partea vătămată îl agresează pe inculpat. Cu un an în urmă, tot într-o încăierare i-a rupt piciorul inculpatului, aceasta fiind o persoană care reacţionează violent, enervându-se foarte repede.

De altfel, inculpatul, datorită stării de beţie şi în încercarea de a se apăra, nu a realizat că partea vătămată a fost tăiată, aflând acest lucru abia a doua zi dimineaţă, întrucât în acea seară a plecat la mama sa.

Pentru niciunul din cele două cuţite găsite nu s-a făcut o expertiză, cum nu s-a făcut o expertiză nici la faţa locului. Nu s-a stabilit cui aparţinea sângele din curte. Nu există o probă ştiinţifică care să-l incrimineze pe inculpat, ci numai declaraţiile contradictorii ale unui martor şi ale părţii vătămate, care, la urmărirea penală era supărată şi a vrut să se răzbune, iar în faţa instanţei de fond a dorit să îndrepte lucrurile, şi să ajute la stabilirea situaţiei de fapt.

În acea dimineaţă, inculpatul, trecând peste voinţa părţii vătămate, la rugămintea unei vecine - martora G.M., a cărei audierea a fost respinsă de instanţă -, a sacrificat un viţel, au intrat în bucătărie, au luat diverse obiecte, aşa explicându-se sângele de pe pragul uşii de la intrare, pe podeaua din bucătărie şi din curte. Drept răsplată martora i-a dat nişte carne, pe care inculpatul a pus-o într-un lighean în bucătărie. La momentul altercaţiei partea vătămată supărată că nu a fost ascultată, a aruncat ligheanul, aşa explicându-se urmele de sânge de pe pereţii din bucătărie.

În urma tăieturilor avute de partea vătămată pe corp, aşa cum s-a constatat în certificatul medico-legal, nu putea să ţâşnească sânge prin toată bucătăria, aceasta fiind îmbrăcată cu un tricou şi o bluză groasă. Datorită acestor haine, sângele care a curs în urma tăieturilor, s-a îmbibat şi nu a stropit bucătăria.

Nu există probe certe din care să rezulte vinovăţia inculpatului. Probele administrate în cauză nu sunt în măsură să convingă instanţa că inculpatul este vinovat de fapta reţinută în sarcina sa.

În apărarea susţinută pentru inculpat, s-au invocat disp. art. 44 alin. (3) C. pen. dispoziţii pe care înţelege să le susţină şi în faţa instanţei de apel.

Instanţa de fond a reţinut că violenţele exercitate de partea vătămată - tragerea de păr şi de haine - nu pot constitui acte de violenţă care să pună în pericol grav persoana inculpatului, însă, partea vătămată a declarat că a aruncat cu un lemn în inculpat, după care a luat cuţitul de bucătărie, fapt confirmat şi de martorul audiat.

A apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a se reţine legitim apărare.

Tribunalul a mai reţinut că inculpatul a declarat că partea vătămată l-a atacat cu cuţitul şi că aceste lucruri nu au fost dovedite, dar, nici martorul ocular nu relatează că inculpatul ar fi atacat-o pe partea vătămată cu cuţitul.

În speţa de faţă există dubii cu privire la vinovăţia inculpatului, fiind necesar a se fac aplicarea principiului ";in dubio pro reo";.

La individualizarea pedepsei instanţa de fond a reţinut că inculpatul pe întreg parcursul procesului penal a avut o poziţie de nerecunoaştere, însă inculpatul nu are ce să recunoască, nefiind vinovat de săvârşirea acestei fapte.

Având în vedere aceste motive, solicită admiterea apelului, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală din culpă, reţinând în favoarea inculpatului disp. art. 44 alin. (3) C. pen.

Faţă de situaţia prezentată, a solicitat instanţei să dispună achitarea inculpatului în baza disp. art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 162 din data de 10 decembrie 2009 Curtea de Apel Iaşi, secţia penală pentru cauze cu minori, a dispus următoarele:

A respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul G.N., deţinut în Penitenciarul Iaşi, fiul lui N. şi M., născut la 2 septembrie 1967 în Iaşi, împotriva Sentinţei penale nr. 535 din 11 septembrie 2009 pronunţară de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 213/99/2009, sentinţă penală pe care a menţinut-o.

A menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus arestarea preventivă a inculpatului, de la 11 septembrie 2009.

A obligat pe apelant să plătească statului suma de 100 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Aşa fiind, în cauză a fost dată o corectă încadrare a faptei în baza dispoziţiilor art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., iar solicitarea în apel de reţinere a dispoziţiilor art. 184 alin. (2) C. pen. este nefondată.

Neîntemeiat este şi motivul invocat de apelant privind aplicarea în cauză prevederilor art. 44 alin. (2) C. pen.

Împrejurarea invocată de inculpat privind agresarea sa cu un cuţit de către partea vătămată nu este dovedită, iar împingerea ori tragerea inculpatului de păr şi de haine nu reprezintă în sensul legii penale un atac material, direct imediat, injust de natură să pună în pericol persoana inculpatului.

Verificând hotărârea apelată şi sub aspectul tratamentului sancţionator aplicat inculpatului, Curtea constată că prima instanţă a efectuat o justă individualizare a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare, fiind respect criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Înalta Curte, asupra recursului penal de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Împotriva deciziei penale mai sus-menţionată, în termen legal inculpatul G.N.N. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

S-a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 14 în sensul că pedeapsa aplicată recurentului inculpat a fost greşit individualizată, solicitându-se a se da o mai mare relevanţă circumstanţelor reale ale faptei şi circumstanţelor personale ale recurentului, ca şi dispoziţiilor art. 74 - 76 C. pen. (circumstanţe atenuante judiciare) având drept consecinţă reducerea pedepsei sub minimul special şi aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, scopul pedepsei putând fi atins fără privarea de libertate a recurentului-inculpat.

Recursul declarat de inculpatul G.N.N. este nefondat, pentru următoarele motive:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivul de recurs invocat, cât şi din oficiu, ambele hotărâri conform prevederilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385⁶ alin. (1) şi art. 385⁷ alin. (1) C. proc. pen., constată că atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia recurentului-inculpat pe baza unei juste aprecieri a materialului probator administrat în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

În ceea ce priveşte critica formulată de recurent prin prisma dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

Se constată că ambele instanţe au făcut o justă individualizare a pedepsei atât sub aspectul cuantumului acesteia cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Astfel, s-a ţinut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei comise prin ale cărei modalităţi de săvârşire s-a atentat la dreptul la viaţă, de urmările produse, precum şi de elementele ce caracterizează persoana inculpatului - atitudinea procesuală necorespunzătoare adoptată, nivelul de pregătite intelectuală, comportamentul în familie şi societate.

Toate aceste aspecte au fost avute în vedere la cuantificarea pedepsei aplicate inculpatului, căruia i s-a acordat suficientă clemenţă prin dozarea pedepsei în cuantum orientat spre minimul special prevăzut de textul sancţionator, apreciind corect că va fi în măsură să constituie o replică socială adecvată pericolului social concret al faptei şi făptuitorului şi va asigura realizarea scopurilor de exemplaritate şi educative ale pedepsei, dându-i posibilitatea unei resocializări viitoare pozitive.

În consecinţă, manifestările de clemenţă ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu ar face decât să încurajeze, la modul general, un astfel de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea corectă a legii.

Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. h), C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul formulat de recurent.

În baza art. 192 C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv onorariu apărătorilor din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N. împotriva Deciziei penale nr. 162 din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 decembrie 2008 la 5 martie 2010.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 martie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 3332/2010. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 1167/2010. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 116/2010. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 116/2010. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs