ICCJ. Decizia nr. 1084/2012. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.), ameninţarea (art. 193 C.p.), înşelăciunea (art. 215 C.p.). Fond

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Încheierea nr. 1084/2012

Dosar nr. 3456/2/2012

Şedinţa publică din 1 august 2012

Asupra cauzei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1051 R din 24 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, a constatat întrerupt cursul justiţiei şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru stabilirea instanţei ce va continua judecata.

S-au reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 886 din 13 mai 2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, au fost condamnaţi:

1. Inculpata C.S.G. la pedepsele: de 7 ani închisoare, în baza art. 189 alin. (2) C. pen., (parte vătămată A.M.); în baza art. 189 alin. (2) C. pen., la 7 ani închisoare (parte vătămată O.C.); în baza art. 215 alin. (1)-(3) C. pen., la 3 ani închisoare (părţi vătămate C.D. şi C.N.); în baza art. 215 alin. (1)-(3) C. pen., la 3 ani închisoare (parte vătămată O.C.).

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, sporită cu 6 luni, în final 7 ani 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 22 februarie 2003 la 31 martie 2003.

2. Inculpatul C.G.: în baza art. 189 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 7 ani închisoare (parte vătămată A.M.); în baza art. 189 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 7 ani închisoare (parte vătămată O.C.); în baza art. 215 alin. (1)-(3) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 3 ani închisoare (părţi vătămate C.D. şi C.N.); în baza art. 215 alin. (1)-(3) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 3 ani închisoare (parte vătămată O.C.); în baza art. 180 alin. (1) C. pen., la 2 luni închisoare (parte vătămată O.C.); în baza art. 180 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 1 an închisoare (parte vătămată A.M.); în baza art. 193 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, sporită cu 3 luni, în final 7 ani 3 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 22 februarie 2003 la 30 mai 2003.

3. Inculpata I.M.: în baza art. 189 alin. (2) C. pen., la 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.; în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus reţinerea de la 22 februarie 2003.

4. Inculpatul I.N.: în baza art. 189 alin. (2) C. pen., la 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.; în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus reţinerea de la 22 februarie 2003.

5. Inculpatul T.P. la 3 ani închisoare, în baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

S-a luat act că părţile vătămate C.D. şi C.N. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În baza art. 14 alin. (3) lit. a) şi art. 346 C. proc. pen., s-a dispus anularea unor înscrisuri, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinţei.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998, 999 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii C.S.G. şi C.G., în solidar, la 60 RON către partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă şi la 574 RON către partea civilă Spitalul de Urgenţă Sfântul Pantelimon.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998, 999 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii C.S.G. şi C.G., în solidar, la 30.000 RON daune morale către partea civilă Z.G.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998, 999 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii C.S.G., C.G., I.N., I.M. în solidar, la 100.000 RON daune morale şi 5351 RON daune materiale către partea civilă O.C.

S-au respins celelalte pretenţii ale părţilor civile ca neîntemeiate.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la câte 2000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 la data de 23 septembrie 2005 sub nr. 12987/302/2005 (12404/2005), petenta Z.G. a solicitat infirmarea ordonanţei nr. 1574/P/2003 din 04 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că ordonanţa de soluţionare a plângerii îndreptate împotriva soluţiei de netrimitere în judecată a fost semnată de prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, iar conform art. 278 pct. 1 C. proc. pen., competent era să se pronunţe prim-procurorul acestei instituţii şi nu adjunctul. Totodată, a arătat că plângerea sa nu a fost luată în calcul, iar dosarul nu a fost studiat de procurorul adjunct în momentul în care a dat o soluţie de respingere a plângerii, atâta timp cât din probele existente la dosar şi chiar din declaraţiile intimatei C.S.G. rezultă vinovăţia tuturor intimaţilor, considerând astfel de ordonanţa este nelegală şi netemeinică.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 278¹ C. proc. pen.

La dosarul cauzei a fost ataşat Dosarul nr. 1574/P/2003, cuprinzând lucrările efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi ordonanţele atacate.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin ordonanţa emisă la 04 aprilie 2005 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti în Dosarul nr. 1574/P/2003, s-a dispus:

- scoaterea de sub urmărire penală faţă de inculpaţii C.S.G. şi C.G., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, din materialul probator administrat în cauză nerezultând cu certitudine existenţa elementului material al laturii obiective şi prevăzut de art. 215 alin. (1)-(3) C. pen., nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, din materialul probator administrat în cauză nerezultând existenţa elementului intenţional al laturii obiective;

- scoaterea de sub urmărire penală faţă de învinuiţii I.N., I.M., S.M. şi P.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 189 alin. (2) C. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii lipsind elementul material al laturii obiective;

- scoaterea de sub urmărire penală faţă de inculpaţii C.S.G. şi C.G. şi învinuiţii I.N., I.M., S.M. şi P.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., întrucât în cauză nu a fost săvârşită niciuna din modalităţile prevăzute de lege ca element material al laturii obiective;

- scoaterea de sub urmărire penală faţă de învinuitul T.P., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, lipsind elementul intenţional al laturii subiective;

- neînceperea urmăririi penala faţă de numitul C.G., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 217 alin. (1) C. pen., întrucât din cercetările întreprinse nu rezultă existenţa faptei de distrugere a obiectelor de îmbrăcăminte;

- neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii C.S.G. şi C.G., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a) C. pen., deoarece lipseşte intenţia sustragerii ca element al laturii subiective. Bunurile reclamate ca fiind sustrase, în parte, au fost lăsate în apartamentul din str. P., restul fiind deplasate la locuinţa din str. A. cu intenţia de a elibera apartamentul cumpărat;

- neînceperea urmăririi penale faţă de numitul C.G., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive, deşi petentul a reclamat dislocarea a doi dinţi. În certificatul medico-legal, s-a concluzionat că numitul A.M. prezenta protetice 31 şi 41;

- disjungerea cauzei în vederea efectuării de cercetări faţă de învinuitul D.A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 182 alin. (2) şi art. 323 alin. (1) C. pen.

- trimiterea plângerii Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, în vederea efectuării de cercetări faţă de numitul C.G. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 180 alin. (2) şi art. 193 C. pen., întrucât partea vătămată A.M. reclamă săvârşirea de ameninţări şi loviri care pentru vindecare au necesitat 16-18 zile îngrijiri medicale.

S-a reţinut în fapt că partea vătămată A.M. a dat un anunţ prin mica publicitate solicitând ajutor gospodăresc. A fost contactat de către intimata C.S.G.. în declaraţiile sale, partea vătămată a susţinut că la 06 decembrie 2002, contrar voinţei” sale, a fost dusă în str. A. de către C.S.G. şi C.G., adresă la care a fost obligată să rămână până la 21 februarie 2003.

S-a mai arătat că nu se poate reţine ca fiind reală această susţinere a părţii vătămate, neexistând probe concludente în acest sens.

Inculpata C.S.G. a fost împuternicită de către A.M., prin procuri autentificate, să solicite dezbaterea succesiunii defunctei sale soţii şi să vândă apartamentul situat în str. P.

În acest sens, la 18 februarie 2002, intimatul I.M. s-a prezentat la Notarul Public M.V., declarând că a cunoscut-o pe defunctă şi pe soţul acesteia, arătând totodată că soţii A. nu au descendenţi, deşi cei doi aveau copii.

S-a eliberat certificatul de moştenitor din 18 decembrie 2002 prin care lui A.M. îi revenea întreaga masă succesorală, inclusiv apartamentul din str. P.

S-a mai arătat de către Parchet că susţinerea lui A.M. în sensul că nu a executat semnăturile de pe procură nu poate fi reţinută ca reală, faţă de concluziile expertizelor grafologice întocmite în cauză.

În temeiul aceloraşi expertize s-a dispus de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi neînceperea urmăririi penale faţă de Notarul Public V.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246, 289 şi art. 26 raportat la art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.

În baza procurii autentificate, intimata C.S.G. a vândut, în numele părţii vătămate, apartamentul către intimatul T.P., contractul fiind autentificat de Notarul Public M.V. La rândul său, T.P. a vândut apartamentul lui C.D. şi C.N., care nu sunt rude cu intimaţii C. S-a mai arătat că prin încheierea contractului de vânzare nu s-a încercat inducerea în eroare a părţii vătămate, care, conform procurii, o mandata pe C.S.G. să vândă apartamentul, astfel încât aceasta din urmă nu a indus în eroare niciuna din persoanele implicate în înstrăinarea imobilului. Intimaţii C. şi T.P. nu ştiau faptul că partea vătămată are descendenţi.

În aceeaşi rezoluţie s-a arătat că din declaraţiile date de către intimaţi, precum şi declaraţiile martorilor audiaţi, coroborate cu înscrisurile de la dosar, nu se poate reţine că A.M. a fost lipsit de libertate. Acesta s-a aflat la locuinţa celor doi, însă avea libertate de mişcare. În legătură cu leziunile suferite de către acesta şi constatate prin acte medicale, s-a stabilit sesizarea instanţei de judecată pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen.

S-a mai arătat că partea vătămată a susţinut şi sustragerea bunurilor mobile de soţii C. din apartamentul din str. P., afirmaţie care însă nu este reală, întrucât o parte din aceste bunuri au fost depozitate în locuinţa din str. A., unde a stat o perioadă şi persoana vătămată, restul fiind lăsate în apartamentul din str. P., unde au fost identificate de către organele de poliţie, însoţite de A.M.

În legătură cu învinuiţii I.N., I.M., S.M. şi P.I. s-a arătat că aceştia nu au comis acte materiale care să contureze latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., în forma complicităţii, prin raportare la comportamentul soţilor C.

S-a mai arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale laturii obiective nici în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., în cauză nefiind săvârşită vreuna din modalităţile prevăzute de lege.

Deşi persoana vătămată a reclamat şi distrugerea de către C.G. a unor obiecte de îmbrăcăminte cu prilejul exercitării unor acţiuni violente, în cauză nu s-a făcut dovada existenţei faptei de distrugere, susţinerile părţii vătămate nefiind confirmate de alte probe.

Prin sentinţa penală nr. 1146 din 09 martie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 12987/302/2005, s-au dispus următoarele:

În baza art. 278¹ C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta Z.G. privind pe intimaţii C.S.G., C.G., I.N., I.M., S.M., P.I., şi T.P.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petenta la 50 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs petenta Z.G., iar prin decizia penală nr. 1701 din 12 iulie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei penale atacate şi, rejudecând:

A fost admisă plângerea formulată de petenta Z.G., a fost desfiinţată, în parte, ordonanţa emisă la data de 04 aprilie 2005 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 în dosarul penal nr. 1574/P/2003 şi a dispus trimiterea cauzei pentru soluţionare, în fond, la Judecătoria Sector 5, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii C.S.G. şi C.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzut de art. 189 alin. (2) C. pen., în raport de partea vătămată A.M. şi al infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1)-(3) C. pen., în raport cu părţile vătămate C.N. şi C.D., precum şi pe inculpatul T.P., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 Bucureşti sub nr 11655/302/2006.

Prin ordonanţa nr. 1574/P2003 din 04 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, s-au dispus următoarele:

- scoaterea de sub urmărire penală faţă de inculpaţii C.S.G. şi C.G., pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate, prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., şi înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.;

- scoaterea de sub urmărire penală faţă de inculpaţii I.N., I.M., S.M. şi P.I., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la lipsire de libertate, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 189 alin. (2) C. pen.;

- scoaterea de sub urmărire penală faţă de inculpaţii C.S.G. şi C.G. şi învinuiţii I.N., I.M., S.M. şi P.I., pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzute de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen.;

- scoaterea de sub urmărire penală faţă de învinuitul T.P., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (3) C. pen.;

- neînceperea urmăririi penale faţă de inculpatul C.G. pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.;

- neînceperea urmăririi penale faţă de inculpaţii C.S.G. şi C.G. pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.;

- neînceperea urmăririi penale faţă de inculpatul C.G. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.;

- neînceperea urmăririi penale faţă de numitul A.M. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi disjungerea cauzei în vederea efectuării de cercetări faţă de învinuitul D.A., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 182 alin. (2) C. pen. şi a infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen.

În fine, s-a dispus trimiterea plângerii Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, în vederea efectuării de cercetări faţă de numitul C.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. şi ameninţare, prevăzute de art. 193 C. pen. împotriva părţilor vătămate A.M. şi O.C.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la data de 19 aprilie 2005 sub nr. 5098/302/2005 (nr. în format vechi 5086/2005), având ca obiect săvârşirea de către inculpatul C.G. a infracţiunilor de lovire, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., şi ameninţare, prev. de art. 193 C. pen., împotriva părţilor vătămate A.M. şi O.C.

Prin încheierea de şedinţă de la 03 noiembrie 2006, instanţa, apreciind că este necesar a se înainta Dosarul nr. 5098/302/2005 la completul 1 din data de 20 noiembrie 2006 în vederea conexării cu Dosarul nr. 11655/302/2006, a înaintat dosarul în vederea discutării conexării cu Dosarul nr. 11655/302/2006 şi în vederea stabilirii completului competent a judeca aceste dosare.

Prin încheierea de şedinţă de la 20 noiembrie 2006, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în Dosarul nr. 5098/302/2005, verificând actele şi lucrările, trimis pentru discutarea conexării, s-a constatat că acesta nu are ca obiect plângerea prealabilă formulată de O.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 193 şi art. 180 alin. (1) C. pen., faţă de împrejurarea că la termenul din 01 iulie 2005, petentul O.C. a depus la dosar în plângerea formulată împotriva ordonanţei nr. 1574/P2003 din 04 aprilie 2005 şi a ordonanţei nr. 645/VIII-1/2005 din 04 mai 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, însoţită de copia ordonanţei nr. 645/VIII-1/2005 din 04 mai 2005 şi de copia adresei de comunicare.

Faţă de cele constatate, prin aceeaşi încheiere de la 20 noiembrie 2006, instanţa a calificat obiectul prezentului dosar ca fiind plângere împotriva ordonanţelor nr. 645/VIII-1/2005 din 04 mai 2005 şi nr. 1574/P/2005 din 04 aprilie 2005 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 33, 34 C. pen., a acordat termen la 24 noiembrie 2006, completul 4, în vederea soluţionării plângerii formulate, în temeiul art. 278¹ C. proc. pen. de petentul O.C. împotriva ordonanţei nr. 1574/P/2003 din 04 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5, prorogând discutarea conexării Dosarului nr. 11655/302/2006 cu Dosarul nr. 5098/302/2005, după soluţionarea acestei plângeri, potrivit art. 278 C. proc. pen.

Prin încheierea de şedinţă de la 12 ianuarie 2007, dată în Dosarul nr. 5098/302/2005 de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, s-au reţinut următoarele:

Instanţa de fond a calificat obiectul dosarului ca fiind plângere împotriva ordonanţelor nr. 645/VIII-1/2005 din 04 mai 2005 şi nr. 1574/P/2005 din 04 aprilie 2005 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

Anterior, prin decizia penală nr. 1701/R din 12 iulie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost admis recursul declarat de recurenta petenta Z.G. (fiica persoanei vătămate A.M., în prezent decedat), fiind casată sentinţa penală nr. 1146 din 09 martie 2006 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. 12978/302/2005, a fost admisă plângerea formulată de petentă.

A fost desfiinţată, în parte, ordonanţa emisă la data de 04 aprilie 2005 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, dispunându-se trimiterea cauzei pentru soluţionarea în fond la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii C.S.G. şi C.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. în raport cu partea vătămată A.M. şi al infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. în raport cu părţile vătămate C.N. şi C.D., precum şi pe inculpatul T.P., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)

Analizând actele dosarului şi reţinând din considerentele ordonanţelor atacate, că, în ceea ce priveşte faptele reclamate de persoana vătămată O.C., au fost efectuate cercetări faţă de inculpaţii C.G. şi C.S.G. [sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate, prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. şi înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.] şi faţă de învinuiţii M.M. şi I.N. [sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.], instanţa de fond a constatat plângerea formulată ca fiind întemeiată, dat fiind caracterul superficial al analizei materialului probator administrat în lucrarea penală nr. 1574/P/2003.

Într-adevăr, pe lângă faptul că parchetul a înaintat cauza privind cele două persoane vătămate judecătoriei, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni pedepsite doar la plângere prealabilă, înainte de a expira termenele în care puteau fi atacate ordonanţele emise la 04 aprilie 2005 şi 04 mai 2005, iar urmare a admiterii plângerii petentei Z.G., instanţa de fond nici nu ar mai putea soluţiona plângerea persoanei vătămate A.M. ca şi o plângere penală prealabilă, modalitatea de selectare a mijloacelor de probă, prin care s-a dat eficienţă doar acelora ce vin în sprijinul prezumţiei de nevinovăţie a intimaţilor, criticată de altfel în considerentele deciziei penale nr. 1701/R din 12 iulie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, este deopotrivă prezentă şi în partea din lucrarea penală care priveşte faptele presupus săvârşite în dauna petentului O.C.

La fel ca şi în situaţia persoanei vătămate A.M., au fost ignorate împrejurările şi condiţiile în care O.C. a fost găsit, la data de 21 februarie 2003, în locuinţa învinuiţilor I.M. şi I.N., situată în Bucureşti, având la pometul drept o echimoză verzui-gălbuie, prezentând o stare de teamă şi tremur în voce, aspecte care reies din procesul-verbal încheiat la acea dată de către organele de poliţie.

Nu a fost totodată analizată cauza pentru care, astfel cum a rezultat din acelaşi proces-verbal, odată ajuns la secţia de poliţie, O.C. a declarat că, din 13 februarie 2003, este sechestrat şi supus la violenţe, fiind obligat să încheie sub ameninţare un contract de vânzare-cumpărare a locuinţei sale din Bucureşti. Astfel, au fost ignorate şi au rămas nelămurite contradicţiile dintre aceasta reacţie surprinsă imediat după intervenţia organelor de politie şi declaraţiile ulterioare, la care face trimitere în mod singular motivarea parchetului şi prin care petentul ar fi susţinut că, totuşi, s-ar fi bucurat de libertate de mişcare.

Nu în ultimul rând, relevant este şi caracterul oscilant al declaraţiilor intimaţilor, scos de altfel în evidenţă de către instanţa de recurs, prezent inclusiv în relatările privindu-l pe petentul O.C., un exemplu edificator fiind chiar ultima declaraţie a intimatului C.G. (înainte ca obiectul dosarului să fie recalificat de câtre instanţă), diferită faţă de orice altă declaraţie aflată la dosarul de urmărire penală, sub aspectul situaţiei de fapt, inclusiv a modalităţii în care a luat legătura cu persoana vătămată.

Conform art. 278¹ alin. (8) lit. c) C. proc. pen., în cazul în care plângerea împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului este admisă şi probele existente la dosar sunt suficiente, cauza va fi reţinută spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.

Având în vedere modalitatea de soluţionare adoptată deja prin decizia penală nr. 1701/R din 12 iulie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în legătură cu dispoziţiile din ordonanţa relative la faptele reclamante de persoana vătămată A.M., instanţa de fond a admis plângerea petentului O.C., a desfiinţat, în parte, ordonanţa emisă la data de 04 aprilie 2005 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în dosarul penal nr. 1574/P/2003, precum şi ordonanţa emisă la data de 04 mai 2005 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul penal nr. 645/VIII-1/2005 şi, în baza art. 278¹ alin. (8) lit. c) C. proc. pen., a reţinut cauza spre judecare în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii C.S.G. şi C.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., şi înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., şi învinuiţii I.M. şi I.N., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., în dauna părţii vătămate O.C.

Evident că instanţa nu se poate raporta decât la încadrarea juridică dată faptelor de către organul de urmărire penală, odată cu judecarea fondului şi în funcţie de analiza coroborată a probelor putându-se dispune schimbarea acestei încadrări juridice.

Prin aceeaşi încheiere de şedinţă de la aceeaşi dată, 12 ianuarie 2007, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în Dosarul nr. 5098/302/2005, a fost admisă plângerea formulată de petentul O.C., a fost desfiinţată, în parte, ordonanţa emisă la data de 04 aprilie 2005 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în dosarul penal nr. 1574/P/2003, precum şi ordonanţa emisă la data de 04 mai 2005 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul penal nr. 645/VIII-1/2005 şi s-a reţinut cauza spre judecare în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii C.S.G. şi C.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate in mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., şi înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., şi învinuiţii I.M. şi I.N., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., în dauna părţii vătămate O.C.

Prin încheierea de şedinţă de la 19 februarie 2007, instanţa a dispus, în baza art. 32 şi urm. C. proc. pen., conexarea Dosarului nr. 1655/302/2006 la Dosarul nr. 5098/302/2005.

În ceea ce priveşte persoanele şi infracţiunile ce constituie obiectul sesizării instanţei, faţă de dispoziţiile cuprinse în decizia penală nr. 1701/R din 12 iulie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în încheierea de şedinţă de la 12 ianuarie 2007, dată în Dosarul nr. 5098/302/2005 şi de dispoziţiile din ordonanţa nr. 1574/P/2003 din 04 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 în ceea ce priveşte trimiterea plângerilor prealabile Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, în vederea efectuării de cercetări faţă de numitul C.G. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 180 alin. (2) şi art. 193 C. pen. faţă de partea vătămata A.M. şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. (1) C. pen., reclamată de către partea vătămată O.C., instanţa a constatat că este sesizată cu următoarele:

În ceea ce o priveşte pe inculpata C.S.G.: art. 189 alin. (2) C. pen. (parte vătămată A.M.), art. 189 alin. (2) (parte vătămată O.C.), art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. (părţi vătămate C.N. şi C.D.), art. 215 alin. (1)-(3) (parte vătămată O.C.).

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.G.: art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) (parte vătămată A.M.), art. 189 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) (parte vătămată O.C.), art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) (părţi vătămate C.N. şi C.D.), art. 215 alin. (1)-(3) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) (parte vătămată O.C.), art. 180 alin. (1) C. pen. (parte vătămată O.C.), art. 180 alin. (2) cu aplicarea. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 193 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) (parte vătămată A.M.).

În ceea ce o priveşte pe inculpata I.M.: art. 189 alin. (2) C. pen. (parte vătămată O.C.).

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul I.N.: art. 189 alin. (2) C. pen. (parte vătămată O.C.).

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul T.P.: art. 26 rap. la art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. (părţi vătămate C.N. şi C.D.).

Analizând materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut că la data de 21 februarie 2003, lucrători ai secţiei de poliţie s-au sesizat despre faptul că în imobilul de pe str. F. se află sechestrată o persoană de sex masculin, în vârstă de 60 de ani, de către un anume G., cu scopul de a obţine foloase materiale din vânzarea imobilului acestuia.

În această situaţie s-a efectuat descinderea la imobilul în cauză, unde au fost depistate persoane: I.N., C.D., G.M., O.C., iar în timpul legitimării de către organele de poliţie a celor de mai sus, la faţa locului au sosit C.G. şi C.S.G.

Având în vedere sesizarea din oficiu a lucrătorilor de poliţie, toate persoanele menţionate au fost conduse la sediul secţiei de poliţie pentru continuarea cercetărilor. În sediul secţiei de poliţie, partea vătămată O.C., în vârstă de 73 de ani, a declarat că este bucuros că a fost salvat de poliţie întrucât din data de 13 februarie 2003 a fost sechestrat şi supus la violenţe de cei doi inculpaţi C.G. şi C.S.G., iar prin ameninţare a fost obligat să îşi vând locuinţa situată în Bucureşti.

Partea vătămată a depus plângere în care a arătat că în perioada 13 februarie 2003-21 februarie 2003 a fost sechestrat, iar prin violenţă a fost obligat să îşi vând locuinţa situată în Bucureşti şi să răscumpere certificatele de depozit de la banca B.

Având în vedere depistarea celor doi inculpaţi C.G. şi C.S.G., cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că la domiciliul celor doi din Bucureşti, str. A., se mai află o persoană de sex masculin, respectiv A.M.

La 21 februarie 2003, partea vătămată A.M. a depus plângere în care a menţionat că începând din data de 06 decembrie 2003 şi până la 21 februarie 2003 a fost sechestrat de inculpaţii C.G. şi C.S.G., a fost bătut şi deposedat de imobilul proprietatea sa din Bucureşti, str. P.

În declaraţia dată, partea vătămată O.C. a arătat că în data de 07 februarie 2003 a dat un anunţa la rubrica „Matrimoniale” în ziarul A.T., prin care a solicitat căsătoria cu o doamnă de aproximativ 60 de ani.

Pe data de 11 februarie 2003, în jurul orei 14.00, a fost contactat telefonic de o persoană de sex feminin, care s-a recomandat G., precizând că are 30 de ani şi că ar fi interesată de un mariaj. Din declaraţia părţii vătămate, instanţa de fond a reţinut că acesta a refuzat oferta, precizând că doreşte o persoană de aproximativ 60 de ani.

Cu toate acestea, partea vătămată i-a dat numitei G. (identificată în persoana inculpatei C.S.G.) adresa de domiciliu, iar în aproximativ 5 minute, aceasta s-a prezentat la domiciliul părţii vătămate însoţită de o altă persoană de sex feminin, C. După unele discuţii purtate între inculpata C.S.G. şi partea vătămată O.C., respectiv dacă acesta are copii, unde o să stea, inculpata a scos din geantă un spray pe care l-a pulverizat în faţă părţii vătămate. În acest timp a intrat în imobil inculpatul C.G., şi, profitând de situaţia în care se găsea partea vătămată, cei doi inculpaţi, după un control în locuinţă, au găsit un geamantan în care se aflau actele locuinţei.

După ce a lovit partea vătămată, inculpatul C.G. şi-a însuşit actele găsite, apoi transportând partea vătămată la domiciliul din Bucureşti, str. A., cu autoturismul.

În data de 13 februarie 2003, partea vătămată a fost transportată de cei doi inculpaţi la B.N.P. D.G., cu scopul de a-l determina prin ameninţare să vândă imobilul. La notariat se găseau G.O.A., G.R.M. S-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 13 februarie 2003, partea vătămată a primit de la cumpărătoare suma de 6.200 dolari S.U.A., sumă care i-a fost luată imediat de către inculpatul C.G. Tot din declaraţia părţii vătămate, instanţa reţine că la biroul notarial se aflau următoarele persoane: C.S.G., jurista E., cumpărătoarea G.R.M. şi mama ei, G.O.A., şi C.G., care se afla în afara încăperii notariale.

După semnarea contractului, cei doi inculpaţi l-au luat pe partea vătămată, transportându-l din nou la domiciliul din str. A.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că din declaraţia părţii vătămate că la data de 15 februarie 2003, a fost urcat într-un autoturism şi transportat în comuna Singureni, jud. Giurgiu, la părinţii inculpatei C.S.G. După mai multe discuţii între partea vătămată şi inculpatul C.G., partea vătămată acuzând că a fost bătut de inculpat, partea vătămată a refuzat să rămână la domiciliul părinţilor inculpatei, ocazie cu care acesta a fost ameninţat de inculpatul C.G. - „hai că o să te fac eu pe drum”.

Pe distanţa dintre corn. Singureni şi Bucureşti, partea vătămată a declarat că a fost bătut în permanenţă de inculpatul C.G., iar în momentul în care au ajuns în str. A., partea vătămată a rămas în autoturism, fiind păzită de I.N. şi de numitul G., iar după aproximativ 20 de minute a fost transportat la domiciliul inculpatei I.M. din str. F., unde a stat sechestrat până la 21 februarie 2003, când a fost găsit de organele de poliţie.

Au fost audiaţi reprezentanţii SC P.P. SRL şi SC T.H.I. SRL, martorii P.J. şi M.A.I., ca şi cumpărătoarea G.R.M. şi mama acesteia G.O.A.

Din declaraţia martorei P.J., a rezultat că printr-o colaborare cu firma SC T.H.I. SRL, au prezentat spre vânzare imobilul aparţinând părţii vătămate O.C., situat în Bucureşti.

La data de 10 februarie 2003, P.J. a fost contactată telefonic de G.O.A. stabilind o oră pentru vizionarea imobilului în vederea cumpărării, iar cu ocazia vizionării la imobil au fost găsiţi inculpaţii C.G. şi C.S.G., iar din discuţiile purtate a rezultat că inculpata C.S.G. e nepoata părţii vătămate O.C.

În acest context a fost stabilit preţul imobilului, urmând ca perfectarea actelor să se facă prin firma imobiliară în cauză.

La biroul notarial D.G. au fost de faţă atât cei doi inculpaţi, cât şi partea vătămată O.C.

Din declaraţia reprezentantului firmei imobiliare instanţa reţine că actul notarial a fost întocmit mai întâi în condiţii normale, în sensul că vânzătorul urma să semneze (indescifrabil), însă deoarece notarul a constatat că partea vătămată prezintă un tremurat la nivelul mâinilor, a întocmit un alt act notarial în care a prevăzut că partea vătămată este de acord cu aplicarea impresiunilor digitale, degetul arătător de la mâna stângă.

Fiind audiat şi reprezentantul firmei SC T.H.I. SRL, martorul M.A.I. a arătat că la data de 16 ianuarie 2003 a fost contactat telefonic de inculpatul C.G. care i-a oferit spre vânzare o garsonieră, garsonieră aparţinând părţii vătămate, locuinţă despre care inculpatul a afirmat că este proprietatea unchiului soţiei sale C.S.G. Din declaraţia martorului, a rezultat că acesta l-a atenţionat pe inculpat că în cazul unei tranzacţii imobiliare este obligatorie prezenţa proprietarului, neacceptând procură, susţinere la care a observat un gest de nemulţumire a inculpatului, care a precizat ulterior că o să îl aducă pe proprietar.

Din declaraţiile martorilor P.J. şi M.A.I., a rezultat că preţul garsonierei s-a discutat între cei doi inculpaţi C.G. şi C.S.G. şi cumpărătoarea G.O.A., acesta fiind stabilit la 6.700 dolari S.U.A.

Din declaraţiile martorilor, a rezultat că G.O.A. i-a înmânat părţii vătămate O.C. suma de 6.200 dolari S.U.A., fiind de acord ca restul de 500 dolari S.U.A. să fie achitaţi ulterior. În sediul biroului notarial, martorii au observat cum C.S.G. a luat de la partea vătămată banii pentru a-i număra.

Martora G.O.A. a declarat că pentru achiziţionarea garsonierei a apelat la o firmă imobiliară prin intermediul ziarului A.T., necunoscându-i pe cei doi inculpaţi, iar cu ocazia vizionării garsonierei la faţa locului s-au prezentat cei doi inculpaţi, care au şi negociat preţul.

În cauză s-a efectuat o expertiză în ceea ce priveşte amprenta digitală aplicată la poziţia „vânzător” de pe contractul de vânzare-cumpărare, din constatarea tehnico-ştiinţifică din 24 iunie 2003 a rezultat că amprenta digitală existentă pe contractul de vânzare-cumpărare se identifică cu amprenta degetului arătător de la mâna stângă a părţii vătămate O.C.

De asemenea, cu ocazia identificării părţii vătămate O.C. la imobilul din Bucureşti, str. F., la 21 februarie 2003 s-au efectuat recunoaşteri din grup, ocazie cu care partea vătămată a recunoscut fără ezitare pe inculpaţii C.G., C.S.G., I.M., I.N.

Fiind audiat, inculpatul C.G. a declarat că l-a cunoscut pe partea vătămată O.C. prin intermediul verişoarei sale I.M., în realitate însă aceasta este sora inculpatului, partea vătămată dorind să vândă imobilul şi să îşi stabilească domiciliul la I.M.

În legătură cu recunoaşterea din grup de către partea vătămată, inculpatul a precizat că este posibil să fi fost văzut de partea vătămată cu ocazia vizitelor la verişoara sa.

În declaraţia dată în faţa procurorului, inculpatul C.G., a arătat că partea vătămată O.C. a insistat să îl ajute să vândă locuinţa, fapt neadevărat, faţă de declaraţiile martorilor G.O.A., G.R.M., P.J., M.A.I., analizate mai sus.

La data de 27 martie 2003, inculpatul C.G. a fost suspus testului poligraf, din care a rezultat că răspunsurile la întrebările critice relevante ale cauzei au provocat în diagramele obţinute modificări semnificative ale stresului emoţional care constituie indici ai comportamentului simulat.

În declaraţiile date, inculpata C.S.G. a arătat că nu cunoaşte nimic în legătură cu sechestrarea părţii vătămate O.C. şi vânzarea imobilului acestuia, iar în declaraţia de la 24 iulie 2003 a arătat că nu mai doreşte să participe la întocmirea vreunui act de urmărire penală.

Inculpaţii I.M. şi I.N. nu au recunoscut participarea la săvârşirea faptei, arătând că în perioada în care a stat în domiciliul lor partea vătămată O.C. a avut libertate de mişcare, ieşind la cumpărături şi mergând să îşi ridice pensia, aspecte contrazise de adresa Companiei Naţionale Poşta Română din care rezultă că O.C. şi-a ridicat pensia la 27 februarie 2003, deci după ce a fost găsit de organele de poliţie. De asemenea, nu pot fi reţinute nici celelalte susţineri ale inculpaţilor în sensul că partea vătămată avea libertatea de mişcare şi îşi cumpăra băuturi alcoolice şi aducea femei în locuinţa din str. F.

În ceea ce priveşte pe partea vătămată A.M., în vârstă de 74 de ani, instanţa de fond a reţinut din plângerea şi declaraţia acestuia, că la sfârşitul lunii noiembrie 2002, prin intermediul ziarului A.T., a dat un anunţa prin care solicita sprijin în gospodărie, oferind locuinţă şi a fost contactat telefonic de inculpata C.S.G., care printr-un comportament civilizat i-a câştigat încrederea, şi tot cu ocazia convorbirii inculpata l-a întrebat pe partea vătămată dacă este „proprietarul imobilului, dacă stă singur, dacă are copii şi când se pot întâlni”, stabilind să se întâlnească la 04 decembrie 2002.

La această dată, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpata în zona blocului unde locuia, după care a invitat-o pe aceasta în locuinţă. Inculpata i-a promis sprijin gospodăresc, după care pentru a-i câştiga încrederea i-a dat suma de 80 RON pentru a-şi plăti întreţinerea, stabilind că la 05 decembrie 2002 vor merge împreună la cumpărături.

La data de 06 decembrie 2002, inculpata s-a prezenta la domiciliul părţii vătămate sub pretextul de a merge la cumpărături la piaţă, i-a cerut acestuia să meargă cu un taxi, partea vătămată a refuzat, solicitând să meargă cu tramvaiul, apoi a fost introdus cu forţa într-un autoturism de cei doi inculpaţi, C.G. şi C.S.G. Partea vătămată a fost transportată la domiciliul acestora din Bucureşti, str. A., unde a fost găsit de organele de poliţie la 21 februarie 2003.

Tot din declaraţia părţii vătămate, instanţa de fond a reţinut că între data de 07 şi 10 ianuarie 2003 a fost transportat la un notariat, unde a fost obligată să semneze o declaraţie că nu are copii, şi a refuzat, precizând că are 4 copii, şi apoi a fost transportat din nou la domiciliul celor doi inculpaţi.

Partea vătămată a declarat că a fost bătut în permanenţă cât s-a aflat în imobilul din str. A., că în ziua de 15 februarie 2003 a încercat să fugă din locuinţa inculpaţilor, însă nu a reuşit, întrucât inculpatul C.G. a agresat-o, iar la data de 17 februarie 2003 a fost transportat la Spitalul Universitar Bucureşti, unde s-a constatat că prezenta fractură antebraţ stâng.

Conform raportului de expertiză medico-legală din 10 aprilie 2003, partea vătămată A.M. a fost examinată la data de 21 februarie 2003 constatându-se că prezintă atelă gipsată brahine-antebrahială stânga, deteriorarea lucrării protetice 31 şi 41, echimoză a antebraţului stâng şi tumefactie pe faţă dorsală a mâinii stângi, leziuni care, pentru vindecare, au necesitat 16-18 zile îngrijiri medicale.

Partea vătămată a arătat că în perioada 06 decembrie 2002-21 februarie 2003 a fost sechestrată în locuinţa din str. A. şi păzită continuu atât de către inculpaţi, cât şi de învinuiţii I.M., I.N., S.M., P.I. şi D.A.

A mai declarat partea vătămată că după data de 05 februarie 2003 a observat că la imobilul din str. A. doi inculpaţi au adus parte din bunurile sale personale, iar când a întrebat, cei doi inculpaţi i-au spus că i-au vândut casa.

Instanţa de fond a mai reţinut că la B.N.P. C.V. şi A.D. au fost întocmite procurile din 11 decembrie 2002, partea vătămată A.M. având calitatea de mandant, iar C.S.G. de mandatar, aceasta fiind împuternicită să îl reprezinte pentru dezbaterea succesiunii defunctei A.E. şi respectiv să vândă imobilul situat în Bucureşti, str. P., să stabilească şi să încaseze preţul vânzării. De asemenea, la acelaşi birou notarial, C.S.G. a semnat declaraţia autentificată în 20 februarie 2003, prin care se obliga să îngrijească pe partea vătămată A.M. până la sfârşitul vieţii acestuia. De remarcat că această declaraţie a fost semnată de către inculpată, după vânzarea apartamentului aparţinând părţii vătămate, cu o zi înainte ca acesta să fie descoperit de organele de poliţie în imobilul din str. A.

Instanţa de fond a mai reţinut că la data de 18 decembrie 2002, numitul I.M., în vârstă de 47 de ani, tatăl inculpatului I.N., s-a prezentat la B.N.P. M.V., declarând că a cunoscut-o pe defuncta A.E. şi pe soţul acesteia, A.M. De asemenea, numitul I.M. a declarat în fals, că soţii A. nu au descendenţi, ascendenţi şi nici alte rude până la gradul IV.

În baza acestei declaraţii, B.N.P. M.V. a eliberat, la cererea inculpatei C.S.G. certificatul de moştenitor din 18 decembrie 2002 conform căruia părţii vătămate A.M. îi revenea întreaga masă succesorală, respectiv bunurile mobile şi apartamentul din str. P.

Declaraţia dată de I.M. în faţa notarului public este nereală, întrucât partea vătămată A.M. avea patru copii.

Cu privire la I.M., prin ordonanţa din 27 august 2003, organele de poliţie au dispus disjungerea.

Întrucât partea vătămată A.M. a arătat faptul că semnăturile aplicate la rubrica „mandant” de pe cele două procuri notariale nu a fost executată de către el, s-a procedat la efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice şi a două expertize criminalistice grafice.

Potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 aprilie 2003 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, semnăturile de la rubrica „mandant” de pe ambele procuri în discuţie nu au fost executate de numitul A.M. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sus-menţionat a avut la dispoziţie pentru comparaţie procesul-verbal din 21 februarie 2003 încheiat de organele de poliţie şi conţinând specimene de semnătură ale părţii vătămate, contract de împrumut din 1975, carnet elev A.G. S-a constatat că între semnăturile executate de partea vătămată pe documentele sus-menţionate şi cele aflate pe cele două procuri există numeroase deosebiri, principalele fiind următoarele:

Semnăturile în litigiu au alcătuire semiliterală, conţinând majuscula „M” şi minuscula „a”, gradul de evoluţie este mediocru, spontaneitatea execuţională bună, variabilitatea formală are valori relativ mari, traseele sunt înclinate spre stânga, dispuse pe o line de bază ascendentă şi au fost realizate cu viteză şi presiune moderate, iar semnăturile executate de partea vătămată pentru comparaţie au alcătuire semiliterală, însă conţin numai minuscula „a” la debut, gradul de evoluţie este mai ridicat, spontaneitatea execuţională este mai bună, variabilitatea formală are valori scăzute, traseele componente sunt situate pe linie ascendentă, dar au fost executate cu viteză mai mare şi presiune moderată.

S-a mai dispus în cauză de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti efectuarea unei noi expertize grafice. Conform raportului de expertiză din 17 iunie 2004 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti nu se poate stabili dacă semnăturile de pe cele două procuri au fost executate de partea vătămată. Pentru a ajunge la această concluzie, expertul L.C., după examenul comparativ al semnăturilor în litigiu cu cele trimise pentru comparaţie, examen în urma căruia constată atât asemănări, cât şi deosebiri „ce pot fi observate pe planşa demonstrativă anexată, unde asemănările sunt indicate cu săgeţi de aceeaşi culoare, iar deosebirile cu nuanţă diferită”, a arătat că nu se exclude posibilitatea ca semnăturile contestate să reprezinte o variantă a semnăturilor titularului de care nu se dispune, dar nu este exclusă nici contrafacerea acestora prin imitaţie liberă, din memorie, concluzionând că nu se poate pronunţa în vederea „stabilirii paternităţii semnăturilor contestate, întrucât nu avem convingerea că titularul utilizează numai un specimen de semnătură, cel de pe actele de comparaţie”.

Având în vedere diferenţele existente între concluziile celor două rapoarte, astfel cum au fost prezentate mai sus, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus efectuarea unei noi expertize de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice.

Conform raportului de expertiză din 01 noiembrie 2004 nu se poate stabili cu certitudine dacă semnăturile de la rubrica „mandant” de pe cele două procuri speciale, autentificate în 11 decembrie 2002, au fost sau nu executate de titularul A.M. În cuprinsul raportului, expertul formulează ipoteza potrivit căreia este posibil ca semnăturile să fi fost executate de partea vătămată într-un alt mod decât cel obişnuit, ipoteză pe care o consideră plauzibilă „date fiind materialele dosarului din care rezultă că partea vătămată era ameninţată şi supusă constrângerii”. Examinând comparativ semnăturile în litigiu şi cele depuse pentru comparaţie, expertul constată însă o serie de deosebiri - inversarea iniţialelor numelui şi prenumelui, neconcordanţa detaliilor constructive ale majusculei „M”, inexistenţa minusculei „i” la semnăturile contestate şi existenţa ei la toate semnăturile de comparaţie, faţă de acestea concluzionând că nu se poate stabili cu certitudine dacă semnăturile de pe cele două procuri au fost executate de A.M.

Faţă de cuprinsul acestor din urmă două rapoarte de expertiză, instanţa de fond a reţinut în cauză raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 aprilie 2003 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, întrucât în ceea ce priveşte expertiza realizată de L.C. aceasta nu motivează pe ce îşi întemeiază bănuiala că „titularul utilizează numai un specimen de semnătură, cel de pe actele de comparaţie”, faţă de împrejurarea că între acestea nu a constatat existenţa unor deosebiri, iar în ceea ce priveşte expertiza realizată de expert D.S., aceasta îşi întemeiază concluziile, după ce constată deosebirile, pe consideraţia că „apelarea la un alt tip de semnătură care să fie contestată ulterior este plauzibilă în speţă date fiind materialele dosarului din care rezultă că partea vătămată era ameninţată şi supusă constrângerii”.

În baza procurii din 11 decembrie 2002, inculpata C.S.G. a vândut, în numele părţii vătămate, apartamentul aparţinând acestuia către inculpatul T.P., contractul fiind autentificat în 20 decembrie 2002 de către notarul public M.V.

La rândul său, T.P. a vândut apartamentul numiţilor C.D. şi C.N.

Inculpatul T.P. a declarat că, în realitate, contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu partea vătămată A.M. a fost fictiv, el încasând doar un comision în urma revînzării apartamentului către soţii C.N. şi C.D.

În declaraţia dată la data de 21 februarie 2003, inculpata C.S.G. a arătat că, în urma unui anunţ publicitar a cunoscut-o pe partea vătămată A.M. în cursul lunii septembrie 2002, aceasta din urma „solicitând îngrijire contra locuinţei”. Inculpata C.S.G. a declarat că partea vătămată şi-a exprimat intenţia de a-şi vinde apartamentul, sens în care a împuternicit-o atât cu deschiderea succesiuni, cât şi cu vânzarea imobilului şi că o parte din banii obţinuţi din vânzarea apartamentului au fost folosiţi în interesul sau cu acordul petentului, restul, în interesul celui din urmă.

De asemenea, inculpata C.S.G. a declarat că la data de 21 februarie 2003, după mutarea părţii vătămate în str. A., o parte din bunurile mobile aflate în apartamentul din str. P. au fost transportate în locuinţa din str. A., iar restul au rămas în apartamentul petentului.

Fiind reascultată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în dosarul penal nr. 1205/P72003 la data de 22 februarie 2003, inculpata C.S.G. a declarat că în ziua de 06 decembrie 2002, când se afla cu partea vătămată pe stradă şi s-a hotărât să folosească un taxi, s-au întâlnit şi cu inculpatul C.G., ocazie cu care, partea vătămată A.M., aflând că inculpata C.S.G. este căsătorită, şi-a exprimat nemulţumirea şi a refuzat să-i mai însoţească.

Inculpata C.S.G. a arătat că, deşi partea vătămată a refuzat deplasarea, a fost totuşi dusă în str. A. şi determinată să-şi vândă apartamentul. Inculpata C.S.G. a declarat că după perfectarea vânzării către T.P., inculpatul C.G. a lovit-o pe partea vătămată şi a luat cheile apartamentului însă, cu privire la această faptă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a pronunţat prin rezoluţia nr. 1290/P/2003 din 26 februarie 2003, dispunând neînceperea urmăririi penale.

Prin aceeaşi declaraţie, inculpata C.S.G. a arătat că vânzarea către inculpatul T.P. era fictivă, în sensul că acesta a primit doar un comision de intermediere, de 500 dolari S.U.A., la data revânzării apartamentului către soţii C.D. şi C.N. În declaraţiile ulterioare, C.S.G. a revenit asupra acestora, declarând că suma de bani provenită din vânzarea apartamentului părţii vătămate a fost însuşită de inculpatul T.P., declaraţie pe care instanţa o apreciază ca necorespunzând adevărului, fiind în contradicţie cu celelalte probe administrate în cauză şi neputând fi reţinută ca reală nici motivarea inculpatei în ceea ce priveşte caracterul primei declaraţii de a fi fost obţinută prin constrângere.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut din declaraţiile martorilor G.I.R. şi C.E., reprezentanţii firmelor imobiliare, că la oferta pentru vânzarea apartamentului părţii vătămate, inculpata C.S.G. s-a prezentat tot ca nepoată a proprietarului, aceasta participând la toate actele de înstrăinare a imobilului în cauză, inclusiv la încheierea contractului de vânzare cumpărare între T.P. şi C.N. şi C.D.

În ceea ce priveşte cele două contracte de vânzare-cumpărare în care inculpatul T.P. are calitatea de cumpărător şi, respectiv vânzător, s-a efectuat în cauză o expertiză grafică care a stabilit că semnăturile de la rubricile sus-menţionate au fost executate de inculpat.

Din declaraţia părţii civile Z.G., fiica părţii vătămate A.M., instanţa reţine că aceasta a depus la 13 martie 1998 la Administraţia Financiară Sector 1 o cerere de notare a interdicţiei de vânzare a apartamentului situat în Bucureşti, str. P.

Instanţa de fond a mai reţinut că inculpata C.S.G., la 17 decembrie 2002, a depus la Administraţia Financiară Sector 1, folosindu-se de procurile autentificate, o cerere de ridicare a interdicţiei de vânzare până la dezbaterea succesiunii, interdicţie notată la cererea fiicei părţii vătămate.

La data de 24 mai 2003, partea vătămată A.M. a fost condus de organele de poliţie la imobilul situat în str. P., unde, în prezenţa martorului S.O., a recunoscut o serie de bunuri personale aflate încă în apartamentul ce constituie în prezent domiciliul părţilor vătămate C.N. şi C.D.

Instanţa de fond a mai reţinut că şi în ceea ce priveşte plângerea părţii vătămate A.M., inculpatul C.G. a fost supus testului poligraf, din ale cărui concluzii rezultă că întrebările critice relevante ale cauzei au provocat în diagramele obţinute modificări semnificative ale stresului emoţional care constituie indicii ale comportamentului simulat.

Totodată, instanţa de fond a mai reţinut că după depistarea sa în imobilul din str. A., partea vătămată A.M. a participat la recunoaşteri din grup, indicând fără ezitare pe inculpaţii C.S.G., C.G., ca şi pe numiţii I.M., I.N.

La data de 21 martie 2003 partea vătămată a fost condus la imobilul din str. A., unde, în prezenţa inculpatei C.S.G., acesta şi-a recunoscut o serie de bunuri personale care i-au fost predate pe bază de dovadă.

La percheziţia efectuată în imobilul din str. A. au fost găsite documente de identitate ale părţii vătămate A.M., documente ce au fost restituite acestuia.

Din probele administrate, instanţa de fond a mai reţinut că autoturismul aparţine martorului T.B.M., fratele inculpatei C.S.G.

Instanţa de fond a mai reţinut că prin ordonanţa nr. 2363/P/2003 din 17 iulie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus:

- neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public D.G. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP);

- disjungerea cauzei şi declinarea competentei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti, în vederea continuării cercetărilor pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 189 alin. (2) şi art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. de către inculpaţii C.S.G. şi C.G. şi a infracţiunii prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. de învinuiţii I.M. şi I.N., disjungerea privind doar fapta comisă în dauna părţii vătămate O.C., dosarul fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti sub nr. 1574/P/2003;

- disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, faţă de notarul public V.C. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi 249 C. pen. şi faţă de inculpaţii C.S.G. şi C.G. pentru infracţiunile prevăzute de art. 189 alin. (2) şi art. 215 alin. (1), (3) C. pen. şi faţă de învinuiţii I.M. şi I.N., T.P. şi S.M., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., continuarea cercetării de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind doar fapta săvârşită în dauna părţii vătămate A.M.

Prin ordonanţa nr. 2089/P/2004 din 02 noiembrie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus:

- neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public V.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 şi art. 26 raportat la art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.;

- disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti, în vederea continuării cercetărilor pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 189 alin. (2) şi art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. de către inculpaţii C.S.G. şi C.G. şi a infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. de către învinuiţii I.M., I.N., S.M. şi a infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. de către învinuitul T.P., formându-se dosarul înregistrat sub nr. 11942/P/2004 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti.

Prin ordonanţa nr. 1574/P/2003 din 07 martie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti s-a dispus conexarea dosarului penal nr. 11942/P/2004 la Dosarul nr. 1574/P/2003.

Instanţa de fond a reţinut că partea vătămată A.M. a decedat la 28 octombrie 2004, până la acea dată neavând unde să locuiască, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor, iar partea vătămată O.C. se află în evidenţa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1, beneficiind de cazare şi alimente prin intermediul aceşti instituţii.

În ceea ce priveşte susţinerile formulate de inculpaţi în apărare, instanţa de fond Ie-a înlăturat ca nesincere, necoroborându-se cu restul materialului probator administrat în cauză, de altfel susţinerile inculpaţilor fiind contradictorii între ele, între declaraţiile date iniţial (inculpata C.S.G. şi inculpatul T.P. recunoscând şi descriind săvârşirea faptelor) şi cele ulterioare existând numeroase contradicţii, contradicţii nejustificate într-un mod credibil de către inculpaţi. De asemenea, instanţa de fond a înlăturat şi declaraţiile martorilor propuşi de inculpaţi, rude cu aceştia, acestea fiind evident subiective faţă de relaţiile dintre ei dar formulate pro causa, faţă de împrejurarea că părţile vătămate au declarat constant că au fost păzite de rude ale inculpaţilor, transportate la domiciliul acestor rude sau cu autoturismul aparţinând acestora.

În drept, faptele inculpatei C.S.G., care în perioada 06 decembrie 2002-21 februarie 2003, împreună cu inculpatul C.G. a lipsit de libertate pe partea vătămată A.M., în vârstă de 74 ani, iar la 20 decembrie 2002, prin mijloace frauduloase, respectiv procuri false, certificat de moştenitor obţinut prin utilizarea procurilor şi prin declaraţii necorespunzărtoare adevărului, a vândut imobilul proprietatea acestuia inculpatului T.P., care la rândul său l-a vândut părţilor vătămate C.N. şi C.D. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 189 alin. (2) şi art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. Faptele inculpatei care în perioada 11 februarie 2003 - 21 februarie 2003, împreună cu inculpaţii C.G., I.M. şi I.N. a lipsit de libertate pe partea vătămată O.C., în vârstă de 73 ani, iar la 13 februarie 2003, prin mijloacele frauduloase descrise mai sus, a vândut imobilul aparţinând acestuia întrunesc elementele constitutive ale infracţiunlor prev. de art. 189 alin. (2) şi art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.

Faptele inculpatului C.G., care în perioada 06 decembrie 2002-21 februarie 2003, împreună cu inculpata C.S.G., a lipsit de libertate pe partea vătămată A.M., în vârstă de 74 ani, pe care l-a lovit, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 16-18 zile îngrijiri medicale şi l-a ameninţat, iar la 20 decembrie 2002, prin mijloace frauduloase, respectiv procuri false, certificat de moştenitor obţinut prin utilizarea procurilor şi prin declaraţii necorespunzătoare adevărului, a vândut imobilul proprietatea acestuia inculpatului T.P., care la rândul său l-a vândut părţilor vătămate C.N. şi C.D., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 189 alin. (2) şi art. 215 alin. (1)-(3) C. pen., art. 180 alin. (2) şi art. 193 C. pen.

Infracţiunile enumerate mai sus au fost săvârşite de inculpat în stare de recidivă postexecutorie, din fişa de cazier a acestuia rezultând că inculpatul a suferit, începând cu anul 1989, numeroase condamnări, ultima fiind de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prin sentinţa penală nr. 328/1995 a Judecătoriei Sector 4, definitivă decizia penală nr. 1239/1995 a Tribunalului Bucureşti.

Faptele inculpaţilor I.M. şi I.N., care au lipsit de libertate, împreună cu inculpaţii C.G. şi C.S.G., pe partea vătămată O.C. în perioada sus-menţionată întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului T.P., care a ajutat pe inculpaţii C.S.G. şi C.G. la inducerea în eroare, prin mijloace frauduloase, a părţilor vătămate C.D. şi C.N., cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul situat în str. P. aparţinând părţii vătămate A.M., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.

Împotriva acestei soluţii au declarat apel inculpaţii I.M., I.N., C.G., C.S.G., T.P. şi partea civilă O.C., criticând hotărârea pentru nelegalitate.

În motivarea orală a apelului, apelanţii C.G. şi C.S.G. au arătat că apelurile formulate vizează desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Sector 5 Bucureşti, pentru că judecata a avut loc în lipsa unei părţi, care nu a fost nici măcar citată, şi pentru nulitatea sentinţei datorită faptului că la stabilirea cadrului procesual, instanţa a omis una dintre părţi, respectiv numita I.R.M., care trebuia audiată atât pe latura civilă, cât şi pe latura penală. În sentinţa apelată nr. 886 din 13 mai 2008, instanţa stabilind obiectul sesizării.

Totodată, a arătat că apelurile au vizat şi achitarea inculpaţilor pentru fapta de înşelăciune şi lipsire de libertate în mod ilegal privind pe partea vătămată O.C., în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 pct. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există. Expertiza grafoscopică a stabilit faptul că amprenta digitală aparţine părţii vătămate. În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile necesare ca elementul material al acestei infracţiuni de înşelăciune, să poată fi reţinut în sarcina inculpaţilor.

În subsidiar, s-a solicitat ca inculpaţilor să le fie aplicate pedepse orientate către minimum special.

În ceea ce priveşte infracţiunea de lovire, solicită a se constata că a intervenit prescripţia acestei infracţiuni.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.G., a solicitat a se dispune achitarea privind fapta de înşelăciune privind părţile vătămate C.D. şi C.N., în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 pct. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.

Apelanţii-inculpaţi I.N. şi I.M., au solicitat admiterea apelurilor, desfiinţarea sentinţei pronunţată de Judecătoria Sector 5 Bucureşti, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, având în vedere motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Motivele de nelegalitate privesc faptul că instanţa de fond nu a stabilit cadrul procesual, aceasta pronunţându-se cu privire la anularea contractului de vânzare-cumpărare, anulare care produce efecte directe şi asupra părţii care nu este parte în acest proces.

Cu privire la motivele de netemeinicie, au solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 pct. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.

În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepselor, aplicarea unor pedepse pentru ambii inculpaţi, orientate sub minimum special, cu aplicarea art. 86¹ C. pen.

Apelantul-inculpat T.P., în motivele de apel, a arătat modalitatea de executare a pedepsei, solicitând aplicarea unei pedepsei cu suspendarea condiţionată a executării, conform art. 81 C. pen. A mai apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim de detenţie, având în vedere persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, a suferit o intervenţie chirurgicală pe cord, în prezent fiind pensionat pe caz de boală, gradul II.

Apelantul-parte civilă O.C., a arătat că a formulat apel împotriva instanţei de fond, în sensul că în cuprinsul hotărârii se menţionează că urmează să se stabilească situaţia anterioară prin anularea contractului de vânzare-cumpărare, acest lucru nefiind specificat şi în dispozitivul sentinţei menţionate. Faţă de această împrejurare, partea vătămată O.C. este în imposibilitate de a pune în executare acestă hotărâre.

Pe latură penală, s-a apreciat că soluţia instanţei de fond a fost legală şi temeinică. Solicită respingerea apelurilor formulate de inculpaţi ca nefondate.

În şedinţa publică din data de 15 decembrie 2008, numita I.R.M. (fostă G.) a formulat cerere de intervenţie în interes propriu în cauză, solicitând respingerea cererii apelantului-parte civilă O.C. de anulare a contractului de vânzare-cumpărare, întrucât intervenienta a cumpărat apartamentul de la partea civilă, fiind cumpărător de bună-credinţă şi solicită admiterea cererii de intervenţie.

În şedinţa publică din data de 04 ianuarie 2010, Tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie în interes propriu având în vedere că procedura penală nu reglementează formularea unei astfel de cererii în procesul penal.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu sub toate aspectele, potrivit disp. art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Tribunalul a apreciat apelurile ca fiind fondate pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia celor patru inculpaţi, pe baza probelor administrate pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti.

În mod corect, s-a stabilit că faptele inculpatei C.S.G., care în perioada 06 decembrie 2002-21 februarie 2003, împreună cu inculpatul C.G. a lipsit de libertate pe partea vătămată A.M., în vârstă de 74 ani, iar la 20 decembrie 2002, prin mijloace frauduloase, respectiv procuri false, certificat de moştenitor obţinut prin utilizarea procurilor şi prin declaraţii necorespunzărtoare adevărului, a vândut imobilul proprietatea acestuia inculpatului T.P., care la rândul său l-a vândut părţilor vătămate C.N. şi C.D. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) şi art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.

Faptele inculpatei care în perioada 11 februarie 2003-21 februarie 2003, împreună cu inculpaţii C.G., I.M. şi I.N., a lipsit de libertate pe partea vătămată O.C., în vârstă de 73 ani, iar la 13 februarie 2003, prin mijloacele frauduloase descrise mai sus, a vândut imobilul aparţinând acestuia întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 189 alin. (2) şi art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.

Faptele inculpatului C.G., care în perioada 06 decembrie 2002-21 februarie 2003, împreună cu inculpata C.S.G., a lipsit de libertate pe partea vătămată A.M., în vârstă de 74 ani, pe care l-a lovit, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 16-18 zile îngrijiri medicale şi l-a ameninţat, iar la 20 decembrie 2002, prin mijloace frauduloase, respectiv procuri false, certificat de moştenitor obţinut prin utilizarea procurilor şi prin declaraţii necorespunzătoare adevărului, a vândut imobilul proprietatea acestuia inculpatului T.P., care la rândul său l-a vândut părţilor vătămate C.N. şi C.D. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 189 alin. (2) şi art. 215 alin. (1)-(3) C. pen., art. 180 alin. (2) şi art. 193 C. pen.

Faptele inculpatului care în perioada 11 februarie 2003-21 februarie 2003, împreună cu inculpaţii C.S.G., I.M. şi I.N. a lipsit de libertate pe partea vătămată O.C., în vârstă de 73 ani, l-a lovit, iar la 13 februarie 2003, prin mijloacele frauduloase descrise mai sus, a vândut imobilul aparţinând acestuia, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) şi art. 215 alin. (1)-(3) C. pen., art. 180 alin. (1) C. pen. Infracţiunile enumerate mai sus au fost săvârşite de inculpat în stare de recidivă postexecutorie, din fişa de cazier a acestuia rezultând că inculpatul a suferit, începând cu anul 1989, numeroase condamnări, ultima fiind de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prin sentinţa penală nr. 328/1995 a Judecătoriei Sector 4, definitivă prin decizia penală nr. 1239/1995 a Tribunalului Bucureşti.

Faptele inculpaţilor I.M. şi I.N., care au lipsit de libertate, împreună cu inculpaţii C.G. şi C.S.G. pe partea vătămată O.C. în perioada sus-menţionată întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen.

Fapte inculpatului T.P., care a ajutat pe inculpaţii C.S.G. şi C.G. la inducerea în eroare, prin mijloace frauduloase, a părţilor vătămate C.D. şi C.N. cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul situat în str. P. aparţinând părţii vătămate A.M., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.

În cea ce priveşte apelurile declarate, Tribunalul a reţinut că:

Potrivit deciziei penale nr. 1701/R/2006 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia l penală, în baza art. 278¹ alin. (8) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus trimiterea cauzei la Judecătoria Sector 5 Bucureşti, în vederea judecării pe fond în ceea ce priveşte pe inculpaţii C.S.G. şi C.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. în raport cu partea vătămata A.M. şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. în raport cu părţile vătămate C.N. şi C.D.

Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12 ianuarie 2007, pronunţată de Judecătoria Sector 5 Bucureşti, potrivit art. 278¹ alin. (8) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus reţinerea cauzei spre judecare în ceea ce priveşte pe inculpaţii C.S.G. şi C.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. şi înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. în dauna părţii vătămate O.C.

Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a desfiinţat, în parte, ordonanţele atacate de către Z.G. şi a stabilit ca instanţa de fond, Judecătoria Sector 5 Bucureşti, să judece cauza cu privire la partea vătămată A.M. numai sub aspectul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal [art. 189 alin. (2) C. pen.]. Sub aspectul infracţiunii de înşelăciune [art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.], a stabilit că părţi vătămate sunt C.D. şi C.N.

În concluzie, părţi vătămate sunt: A.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. (reţinându-se că acesta a fost răpit şi sechestrat în locuinţa inculpaţilor C.S.G. şi C.G. din str. A.); C.D. şi C.N. pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.; O.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) şi art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. (reţinându-se că a fost răpit şi sechestrat de către inculpaţii C.S.G. şi C.G. în complicitate cu I.N. şi I.M. în locuinţa acestora din urmă şi că l-a obligat să-şi vândă apartamentul);

La data de 21 februarie 2003 s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpaţilor, pe motiv că sunt indicii şi probe că împreună au săvârşit două infracţiuni de lipsire de libertate şi două infracţiuni de înşelăciune, fapte prev. şi ped. de art. 189 alin. (2) şi 215 alin. (1) şi (3) C. pen., în dauna părţilor vătămate A.M. şi O.C., pe motiv că existau indicii şi probe că i-au sechestrat şi obligat, folosind violenţa fizică şi psihică, să-şi vândă imobilele proprietatea lor.

Referitor la partea vătămată A.M., care a declarat la data de 21 februarie 2003, în faţa organelor de poliţie, că prin intermediul ziarului A.T. a dat un anunţ prin care spunea că „ofer locuinţă contra sprijin gospodăresc”, iar în urma acestui anunţ, el a ales pe numita C.S.G., cu care, în prealabil, vorbise la telefon, pentru a fi ajutat în gospodărie. A susţinut că în data de 06 decembrie 2002, a fost răpit de către C.S.G. şi C.G. şi condus cu forţa în str. A., Bucureşti, unde a fost bătut în mai multe rânduri şi obligat să-şi dea acordul în vederea înstrăinării imobilului din str. P., Bucureşti.

Referitor la partea vătămată O.C.:

La data de 21 februarie 2003, a declarat în faţa organelor de poliţie, că la data de 11 februarie 2003, inculpata împreună cu o alta persoană de sex feminin, l-au imobilizat în locuinţa sa, pulverizându-i în ochi spray lacrimogen, după care l-au chemat pe inculpatul C.G. şi, împotriva voinţei sale, l-au dus in Şos. A. (stabilindu-se că de fapt era str. A.).

De asemenea, a susţinut că a fost forţat să-şi vândă garsoniera, Bucureşti, fiind ameninţat de către C.G. cu un cuţit în incinta notariatului unde s-a efectuat vânzarea.

Pe parcursul urmăririi penale, dosarul cauzei a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie (art. 211 C. pen.).

La data de 26 februarie 2003, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a emis ordonanţa nr. 1574/P/2003 prin care a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie prevăzută de art. 211 C. pen., în raport de părţile vătămate A.M. şi O.C., motivând ca bunurile mobile ale căror sustragere este reclamata, au fost înmânate de părţile vătămate de bună-voie.

Totodată, pe parcursul urmăririi penale, dosarul cauzei a fost înaintat spre competenta soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru efectuarea de cercetări cu privire la notarul public D.G. şi notarul public V.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi neglijenţă în serviciu, fapte prev. şi ped. de art. 246 şi 249 C. pen. (cu privire la partea vătămată O.C., deoarece acesta a susţinut că notarul i-ar fi luat mâna stângă cu forţa şi i-ar fi aplicat amprenta degetului pe contractul de vânzare-cumpărare), respectiv complicitate la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., fals intelectual, fapta prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) (cu privire la partea vătămată A.M.).

Prin ordonanţa nr. 2363/P din 15 iulie 2004, Parchetul de pa lângă Curtea de Apel Bucureşti, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul D.G., motivând că cele susţinute de partea vătămată O.C. nu se confirmă prin probe.

Prin ordonanţa nr. 2089/P din 02 noiembrie 2004, Parchetul de pa lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public V.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246, 289 şi art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.

Pe parcursul urmăririi penale s-au efectuat mai multe acte procedurale printre care şi trei expertize grafologice, cu privire la cele două procuri prin care inculpata era împuternicită de către partea vătămată A.M. să dezbată succesiunea de pe urma defunctei sale soţii şi să vândă imobilul din str. P.

Prima expertiză efectuată la data de 09 aprilie 2003 a stabilit ca semnăturile de pe cele două procuri, nu aparţin părţii vătămate A.M.

Cea de-a doua expertiză efectuată la data de 17 iunie 2004, a concluzionat că este posibil ca cele două semnături să aparţină părţii vătămate A.M., motivând că perioada de timp scursă de la data efectuării semnăturii pe actele oficiale deferite expertizei în vederea comparării şi până la momentul la care s-au semnat cele două procuri, este foarte îndelungată (de aproximativ 60 de ani) şi că este normal ca partea vătămată A.M. să-şi fi modificat semnătura şi scrisul.

Cea de-a treia expertiză, efectuată la data de 01 noiembrie 2004, a concluzionat că cele două semnături de pe procuri, se poate să fie efectuate de către partea vătămată A.M.

Aceste expertize au stat la baza la celor două ordonanţe mai sus menţionate, în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi notari.

Prin ordonanţa nr. 1574/P/2003 din 04 aprilie 2005, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de inculpată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., şi art. 208-209 alin. (1) lit. a) C. pen.

Prin ordonanţa nr. 879/II-2/2005 din data de 01 septembrie 2005, prim-procurorul al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti, a respins ca neîntemeiată plângerea formulata de partea civilă Z.G. împotriva ordonanţei sus-menţionată.

Prin ordonanţa nr. 645/VIII-1/2005 din data de 04 mai 2005, prim-procurorul al Parchetului de pe lângă Judecatora Sector 5 Bucureşti, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de partea vătămată O.C. împotriva aceleiaşi ordonanţe.

Numita l.R.M. (fostă G.), prin avocat, a formulat în faţa instanţei de apel o cerere de intervenţie în interes propriu arătând că prin sentinţa apelată i-au fost încălcate drepturile la apărare prin aceea că s-a dispus anularea înscrisului autentificat în 13 februarie 2003 fără ca aceasta să fie parte în proces.

Ulterior, în faţa aceleiaşi instanţe, a calificat cererea ca fiind un apel peste termen, solicitând admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, urmând a soluţiona cauza cu aceasta în calitate de parte vătămată şi parte civilă.

Se impunea ca instanţa de fond, la stabilirea cadrului procesual, odată stabilind cu ce infracţiuni este sesizată, să stabilească şi ce persoane au calitate de părţi.

Cum calitatea de parte vătămată nu se solicita şi nu se acorda în urma exprimării voinţei, ci aceasta s-a constatat în mod obligatoriu de organul competente cu soluţionarea unei cauze penale urma a pune în vedere părţii dacă înţelege să ridice anumite pretenţii.

S-a făcut distincţie între persoana vătămată sau victima infracţiunii, care este o persoană ce a suferit orice vătămare prin infracţiune şi partea vătămată, care este acea persoană ce s-a constituit în formele prescrise de lege ca parte în proces.

Constituirea unei persoane ca parte vătămată se materializează în cererea acesteia, care poate fi făcută oricând în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecaţii doar, cel mai târziu, până la citirea actului de sesizare al instanţei, care poate consta în citirea rechizitoriului sau a plângerii prealabile a persoanei vătămate.

S-a solicitat ca instanţa să constate încălcarea dispoziţiilor art. 76 C. proc. pen., prin care se stabileşte că „organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are obligaţia să cheme, spre a fi ascultate, persoana care a suferit o vătămare prin infracţiune, precum şi persoana civilmente responsabilă”.

Înainte de ascultare, persoanei vătămate i se pune în vedere că poate participa în proces ca parte vătămată, iar dacă a suferit o pagubă materială sau o daună morală, că se poate constitui parte civilă. De asemenea, i s-a atras atenţia că declaraţia de participare în proces ca parte vătămată sau de constituire ca parte civilă se poate face în tot cursul urmăririi penale, iar în faţa primei instanţe de judecată, până la citirea actului de sesizare.

Ori, în cauză este evident că organul de urmărire penală şi ulterior instanţa de fond nu au solicitat părţii a preciza dacă înţelege să se constituie parte vătămată şi civilă şi nici nu a citat partea cu menţiunea de a preciza dacă se constituie sau nu parte vătămată sau parte civilă.

Aceasta obligaţie revenea şi instanţei de fond ce era obligată a depune toate diligenţele necesare în vederea obţinerii cadrului procesual corect atâta timp cât fusese sesizată cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune la întocmirea unui act de vânzare-cumpărare ce vătăma în mod evident atât vânzătorul, cât şi cumpărătorul.

Citarea numitei l.R.M. (fostă G.) se impunea întrucât chiar şi literatura de specialitate a arătat ca judecarea cauzei de către prima instanţă în cadrul unei judecăţi procedural neregulate sau cu încălcarea prevederilor legale ce stabilesc modalitatea desfăşurării atât a laturii penale, dar şi civile a procesului penal nu poate reprezenta un prim examen al cauzei în fond, deoarece acest examen a fost viciat în mod esenţial.

Legiuitorul a conferit instanţei de apel dreptul de a reexamina cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, de a da o noua apreciere probelor din dosar, putând stabili dacă judecata în primă instanţă s-a făcut cu respectarea regulilor procedurale. Toate acestea nu se pot realiza decât pe fondul existentei unei activităţi judiciare desfăşurat de către instanţa de fond într-un cadru legal.

Instanţa de apel a constatat că la soluţionarea fondului cauzei nu s-a respectat principiul contradictorialităţii privind anularea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât prin citare se asigura nu numai contradictorialitatea, dar şi exercitarea drepturilor procesuale de către părţi, în special a dreptului la apărare.

Chiar şi în situaţia în care, deşi citată în calitate de martor, partea a refuzat să se prezinte, prima instanţă având obligaţia de a o cita pe aceasta cu menţiunea de a preciza dacă înţelege sau nu să se constituie parte civilă.

În ce priveşte pe partea ce nu a fost citată la judecată în condiţiile legii şi care nu a avut cunoştinţă de judecarea cauzei, aceasta nu şi-a exercitat un drept prin lipsa la judecată, ci dimpotrivă în cauza a fost lipsită de un drept, şi anume dreptul la apărare.

Ca urmare, prin decizia penală nr. 87/A din 15 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, în Dosarul nr. 4098/302/2005, au fost admise apelurile declarate de inculpaţi, împotriva sentinţei penale nr. 886 din 13 mai 2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, a fost desfiinţată sentinţa penală apelată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, părţile civile O.C. şi Z.G., pentru nelegalitate, susţinând, în esenţă, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., că instanţa de apel a comis o gravă eroare de fapt cu privire la calitatea procesuală a petentei l.R.M. (fostă G.).

Totodată, la termenul de judecată din data de 03 decembrie 2010, când au avut loc dezbaterile asupra recursurilor declarate în cauză, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) şi (4) C. proc. pen., a pus în discuţia părţilor incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., în varianta omisiunii instanţei de apel de a se pronunţa asupra unei cereri esenţiale pentru una din părţi, de natură să garanteze drepturile acesteia şi să influenţeze soluţia procesului.

Examinând decizia penală atacată, prin prisma cazului de casare anterior menţionat, Curtea de apel a apreciat recursurile declarate de părţile civile O.C. şi Z.G. ca fiind fondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 378 alin. (3) C. proc. pen., instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor de apel invocate, în vederea garantării intereselor legitime ale părţilor în proces şi respectării caracterului echitabil al procedurii judiciare în care acestea sunt implicate.

Aceasta înseamnă că, în cadrul deliberării, prin decizia pronunţată, instanţa de apel are obligaţia - dacă în cauză au fost declarate mai multe apeluri - să le examineze pe toate şi să se pronunţe asupra tuturor, inclusiv asupra tuturor motivelor de apel invocate în susţinerea acestora, pentru a nu lăsa necenzurate greşelile care, eventual, ar exista în cauza supusă verificării sale.

în speţă, Curtea a constatat că la termenul de judecată din data de 15 decembrie 2008, petenta l.R.M. (fostă G.) a depus la dosar o cerere intitulată „cerere de intervenţie în interes propriu”, prin care, invocând faptul că nu a fost citată în proces de către instanţa de fond, a criticat soluţia acesteia de anulare a contractului de vânzare-cumpărare din 13 februarie 2003, autentificat de B.N.P. D.G., pe care l-a încheiat, în calitate de cumpărător, cu partea civilă O.C., arătând, în motivare, că a fost de bună-credinţă la perfectarea acestuia.

În şedinţa publică din data de din 04 ianuarie 2010, fără a pune în discuţie calificarea juridică a cererii, instanţa nefiind ţinută de cea dată acesteia de către petenta I.R.M. (fostă G.), Tribunalul a respins-o, ca inadmisibilă, arătând, în considerente, că procedura penală nu reglementează formularea unei astfel de cereri în procesul penal.

Ulterior, la termenul de judecată din data de 01 februarie 2010, petenta, invocând aceleaşi aspecte şi critici, a depus o nouă cerere, intitulată „apel peste termen”, prin care a solicitat desfiinţarea sentinţei pronunţate de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă sau, în subsidiar, restituirea cauzei la procuror, conform art. 380 C. proc. pen.

În şedinţa publică de la aceeaşi dată, Tribunalul a constatat că „nu poate primi” apelul peste termen formulat de petenta, faţă de împrejurarea că, la termenul din 04 ianuarie 2010, s-a respins cererea acesteia de introducere în cauză în calitate de intervenient în interes propriu, iar petenta nu are nicio calitate în cauză.

De asemenea, prin decizia dată în speţă, Tribunalul nu s-a pronunţat cu privire la apelul peste termen formulat de petenta I.R.M. (fostă G.).

Procedând în acest mod, Curtea a apreciat că instanţa de apel a nesocotit atât dispoziţiile art. 378 alin. (3) C. proc. pen., cât şi pe cele ale art. 362 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., potrivit cărora apelul poate fi declarat de orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei, pronunţând, sub acest aspect, o hotărâre nelegală.

Astfel, s-a constatat că instanţa fondului a procedat la anularea contractului de vânzare-cumpărare din 13 decembrie 2003, încheiat de partea civilă O.C., autentificat de B.N.P. D.G., situaţie în care este evident că trebuia analizată de către Tribunal pretinsa vătămare suferită de petenta I.R.M. (fostă G.) ca urmare a desfiinţării convenţiei, dată fiind calitatea sa de cumpărător.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere şi faptul că, deşi prin încheierea din data de 01 februarie 2010, instanţa de apel a constatat că petenta nu are nicio calitate în cauză, soluţia de admitere a căilor de atac promovate de celelalte părţi şi de trimitere a cauzei spre rejudecare s-a întemeiat tocmai pe considerentul că aceasta nu a fost citată de către instanţa de fond pentru a preciza dacă se constituie sau nu parte vătămată ori parte civilă, apreciindu-se că au fost nesocotite dispoziţiile art. 76 C. proc. pen. şi a fost încălcat dreptul la apărare al petentei, ceea ce echivalează, implicit, cu o recunoaştere a vătămării suferită de aceasta prin hotărârea pronunţată de instanţa fondului. Totodată, Curtea apreciază că o asemenea soluţie a instanţei de apel, întemeiată pe aceste considerente, nici nu putea fi pronunţată în lipsa căii de atac promovate de petenta I.R.M. (fostă G.), căci neîndeplinirea procedurii de citare nu poate fi invocată decât în condiţiile art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., respectiv numai de persoana ale cărei drepturi procesuale au fost nesocotite, în termenul prevăzut de lege şi cu dovedirea vătămării ce i-a fost adusă şi care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, respectiv desfiinţarea hotărârii judecătoreşti.

Omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra apelului peste termen declarat de petenta I.R.M. (fostă G.) atrage, în opinia Curţii, incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., fiind vorba de o cerere esenţială formulată de o parte (apelant) cu privire la care, în mod eronat, instanţa de apel a constatat că nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 362 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Ca urmare, prin decizia penală nr. 1901 din 03 decembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., cu aplicarea art. 385⁷ alin. (1) C. proc. pen., s-au admis recursurile declarate de recurenţii-părţi civile O.C. şi Z.G. împotriva deciziei penale nr. 87/A din 15 februarie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, din Dosarul nr. 5098/302/2005, extinzând efectele recursurilor asupra intimatului-petent I.R.M.

A fost casată, în totalitate, decizia penală şi dispune trimiterea cauzei, spre continuarea judecării apelurilor, la aceeaşi instanţă de judecată, respectiv la Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar sumele de 400 RON, onorariul apărătorului din oficiu pentru intimatul-inculpat T.P. şi de 300 RON, onorariul parţial al apărătorului din oficiu pentru intimatul-inculpat C.S.G., I.N. şi I.M., au fost suportate din fondul Ministerului Justiţiei.

În rejudecare, examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelanţi, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Tribunalul a apreciat apelurile ca fiind întemeiate pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 362 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., poate face apel orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei.

În ceea ce priveşte apelul peste termen formulat de apelanta I.R.M., Tribunalul a reţinut că aceasta face parte, potrivit art. 362 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dintre persoanele care pot face apel întrucât, prin sentinţa instanţei de fond nr. 886 din 13 mai 2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în Dosar nr. 5098/302/2005, s-a dispus, în ceea ce o priveşte, în baza art. 14 alin. (3) lit. a) şi art. 346 C. proc. pen., anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 13 februarie 2003 de B.N.P. D.G., contract prin care I.R.M. cumpăra de la O.C., apartamentul situat în Bucureşti, fiindu-i astfel vătămat dreptul său de proprietate asupra apartamentului.

Prin prevederile art. 365 alin. (1) C. proc. pen., sub denumirea de apel peste termen, este reglementată situaţia persoanei care a lipsit de la toate termenele de judecată, cât şi de la pronunţarea hotărârii şi care declară apel în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.

La termenul din data de 27 aprilie 2011, Tribunalul a recalificat cererea de intervenţie în interes propriu ca o declaraţie de apel peste termen, având în vedere motivele invocate de I.R.M., necitarea sa de către instanţa de fond, precum şi cadrul procesual penal în care a formulat cererea.

Instanţa a constatat că apelul formulat de I.R.M. îndeplineşte condiţiile apelului peste termen, aceasta lipsind la termenele de judecată şi la pronunţarea hotărârii şi că a formulat apelul înainte de începerea executării, fiind astfel îndeplinite condiţiile conţinute de art. 365 alin. (1) C. proc. pen.

De asemenea, Tribunalul a constatat că pe parcursul cercetării judecătoreşti la prima instanţă, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, numita I.R.M., cumpărător de bună credinţă al apartamentului, aparţinând părţii civile O.C., vândut prin folosirea de mijloace frauduloase de către inculpaţii C.G. şi T.S.G. (fostă C.), nu a fost citată, în calitate de parte vătămată, pentru a i se aduce la cunoştinţă dreptul de a dobândi calitatea de parte şi termenul până la care poate dobândi calitatea.

Nu se poate reţine că I.R.M. a avut cunoştinţă despre desfăşurarea cercetării judecătoreşti în cauză, aceasta fiind citată de către instanţa de fond în calitate de martor, întrucât, în fapt, nu a fost respectat dreptul său ca, până la începerea cercetării judecătoreşti, să i se aducă la cunoştinţă dreptul de a participa la proces în calitate de parte vătămată sau de a se constitui parte civilă în cauză.

Tribunalul a arătat că prin citare se asigură nu numai contradictorialitatea judecăţii, dar şi exercitarea drepturilor procesuale de către părţi, în special a dreptului la apărare, astfel încât partea să perceapă în mod nemijlocit mijloacele de probă, să folosească modalităţile procesuale pe care legea le pune la îndemâna lor şi să prezinte instanţei toate argumentele ce se pot aduce în susţinerea intereselor lor.

Tribunalul a arătat că, potrivit art. 379 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., dispoziţiile procedurale instituie ca motiv de desfiinţarea a sentinţei primei instanţe şi rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată, dacă judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate.

Justificarea reglementării pleacă de la modul în care legiuitorul a înţeles să asigure realizarea justiţiei în cauzele penale. Acordând instanţei de apel dreptul de a reexamina cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, cu aptitudinea de a schimba sau modifica soluţia dată de prima instanţă, în limitele impuse de efectele apelului, legiuitorul a dorit ca în cauzele penale fondul cauzei să poată fi examinat de două instanţe de grad diferit.

Or, în prezenta cauză, prin necitarea persoanei vătămate I.R.M., judecata în primă instanţă pentru aceasta nu a existat, prima analiză a cauzei, desfăşurată în faţa primei instanţe fiind viciată în mod esenţial, întrucât nu s-au respectat nici prevederile legii ce impun citarea părţilor la judecată, nici dreptul la apărare, nici egalitatea în faţa legi şi a organelor judiciare a părţilor.

Acelaşi motiv de apel, necitarea de către instanţa de fond a persoanei vătămate I.R.M., a fost invocat şi de către apelanţii inculpaţi T.S.G. (fostă C.), C.G., T.P., I.N. şi I.M.

Ca urmare, prin decizia penală nr. 157/A din 25 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de apelanţii-inculpaţi T.S.G. (fostă C.), C.G., I.N., I.M. şi T.P., de apelantul-parte civilă O.C. şi apelul peste termen formulat de apelanta I.R.M., împotriva sentinţei penale nr. 886 din 13 mai 2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în Dosar nr. 5098/302/2005.

A fost desfiinţată sentinţa penală nr. 886 din 13 mai 2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în Dosar nr. 5098/302/2005 şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs partea civilă O.C. şi partea vătămată Z.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, ambele solicitând admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate şi, rejudecând, menţinerea hotărârii instanţei de fond.

În motivarea scrisă a recursului, partea civilă O.C., prin apărătorul ales, a arătat că instanţa de apel a admis o cale de atac introdusă tardiv, deoarece nu erau întrunite condiţiile apelului peste termen formulat de numita I.R.M., deoarece aceasta nu are calitatea de parte vătămată în cauză, ci aceea de martor.

Astfel, I.R.M. a fost citată ca martor în faţa instanţei de fond însă nu a înţeles să se prezinte şi să precizeze, eventual, dacă înţelege sau nu să participe ca parte vătămată în cauză. Arată că instanţa de fond a apreciat, în mod corect, că I.R.M. nu are calitatea de parte vătămată în cauză şi în opinia recurentului citarea sa în această calitate ar fi echivalat cu o antepronunţare.

Mai mult, recurentul a mai arătat că I.R.M. a formulat o acţiune civilă împotriva vânzătorului O.C., deschisă pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, soluţionată prin renunţarea sa la judecată.

În drept, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹alin. (1) pct. 11 C. proc. pen.

În motivarea recursului, partea vătămată Z.G. a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se formula apel peste termen, întrucât anterior cererii de introducere în acest dosar, numita l.R.M. a formulat o acţiune civilă în pretenţii care s-a aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi s-a finalizat prin renunţarea la judecată. Prin urmare, nu se poate presupune că necitarea acesteia la instanţa de fond ca parte vătămată, ci doar ca martor i-ar fi afectat drepturile procesuale.

În drept, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 11 C. proc. pen.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, respectiv al cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 11 C. proc. pen., instanţa a constatat recursurile ca fiind fondate pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 385⁸ alin. (1) C. proc. pen., „instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea recursului.”

Curtea a constatat că instanţa de apel a nesocotit dispoziţia imperativă enunţată, în sensul că, deşi prin decizia penală nr. 1901 din 03 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, (Dosar nr. 5098/302/2005), au fost admise recursurile declarate de partea civilă O.C. şi partea vătămată Z.G. şi s-a dispus trimiterea cauzei spre continuarea judecării apelurilor la aceeaşi instanţă, Tribunalul a admis toate apelurile formulate în cauză, inclusiv cel peste termen formulat de I.R.M. şi a dispus trmiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Prin această soluţie, Tribunalul a încălcat prevederile art. 385¹⁸ alin. (1) C. proc. pen., întrucât dispoziţia de casare a fost neechivocă, în sensul ca instanţa de apel să se pronunţe pe fondul apelurilor declarate în cauză, inclusiv pe apelul peste termen formulat de I.R.M. Din considerentele deciziei de casare, a rezultat cu claritate intenţia instanţei de recurs de a obliga Tribunalul să se pronunţe asupra căilor de atac declarate, iar dacă ar fi socotit necesar reluarea judecăţii de către instanţa de fond, cu citarea şi a părţii vătămate I.R.M., instanţa de recurs ar fi dispus în acest sens. Că nu a fost aşa rezultă din dispozitivul deciziei de casare, cât şi din considerentele acesteia, Curtea având în vedere la acel moment faptul că apelul, cale de atac integral devolutivă, putea soluţiona şi criticile aduse hotărârii primei instanţe de către I.R.M., persoană vătămată prin soluţia instanţei de fond, respectiv prin repunerea părţilor în situaţia anterioară şi anularea contractului de vânzare-cumpărare în temeiul căruia devenise proprietar de bună-credinţă al imobilului.

Curtea a apreciat că I.R.M. a formulat în mod corect apel peste termen, nefiind incident cazul de casare invocat de către recurenţi, însă este prezent cazul de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., hotărârea fiind contrară legii, respectiv prevederilor art. 385¹⁸ alin. (1) C. proc. pen., instanţa de apel urmând a se pronunţa pe fondul tuturor apelurilor declarate în cauză, inclusiv al apelului peste termen formulat de partea vătămată I.R.M.

Ca urmare, prin decizia penală nr. 2156 din 04 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 5728/2/2011, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., au fost admise recursurile declarate de recurenţii-părţi civile O.C. şi Z.G. împotriva deciziei penale nr. 157/A din 25 mai 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, din Dosarul nr. 5098/302/2005.

A fost casată, în parte, decizia penală şi dispune trimiterea cauzei, spre continuarea judecării apelurilor, la aceeaşi instanţă, respectiv la Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală.

În urma casării cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, la data de 27 decembrie 2011, sub nr. 5728/2/2011.

La termenul din 04 aprilie 2012, Tribunalul a pus în discuţie excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale a Tribunalului Bucureşti, excepţie pe care a admis-o, pentru considerentele ce vor fi prezentate, în continuare:

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 202/2010, în ipoteza casării cu trimitere spre rejudecare, se aplică dispoziţiile acestui act normativ în materie de competenţă. Ca urmare a modificărilor operate prin Legea nr. 202/2010, Tribunalele nu mai au în competenţă soluţionarea de apeluri împotriva sentinţelor judecătoriilor, singura cale de atac cu privire la care Tribunalul are competenţa materială şi funcţională de a se pronunţa fiind cea a recursului. Cum potrivit art. 28 pct. 3 C. proc. pen. rap. la art. 27 pct. 3 C. proc. pen., Tribunalele sunt competente să soluţioneze doar recursurile împotriva hotărârilor judecătoriilor expres şi limitativ prevăzute la pct. 3 al art. 27 C. proc. pen., iar hotărârea de faţă nu se încadrează în vreuna din categoriile respective, competenţa materială şi funcţională de soluţionare a recursului revine Curţii de Apel Bucureşti.

Tribunalul a apreciat că o astfel de interpretare nu nesocoteşte prevederile alin. (1) al art. 24 din Legea nr. 202/2010, dispoziţiile alin. (1) şi (3) ale acestui art. trebuind a fi coroborate şi interpretate în spiritul legii, acela de a se ajunge la o accelerare a soluţionării proceselor.

Ca urmare, prin decizia penală nr. 8/AP din 04 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, în Dosarul nr 5728/2/2011, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale a Tribunalului Bucureşti.

În baza art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 28¹ pct. 3 C. proc. pen. cu referire la art. 24 alin. (3) din Legea nr. 202/2010, s-a declinat competenţa de soluţionare a căilor de atac declarate împotriva sentinţei penale nr. 886 din 13 mai 2008 pronunţată de Judecătoria Sector 5 Bucureşti, în Dosarul nr. 5098/302/2005, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii C.G. şi T.S.G., arătând că instanţa de control judiciar, Curtea de Apel Bucureşti, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi a dispus restituirea cauzei la Tribunalul Bucureşti pentru rejudecarea apelului, iar faţă de decizia Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, este incident art. 29 alin. (5) C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, au solicitat sesizarea Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie pentru a se pronunţa cu privire la continuarea judecăţii.

Prin decizia penală nr. 2156 R din 04 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, au fost admise recursurile declarate de recurenţii-părţi civile O.C. şi Z.G. împotriva deciziei penale nr. 157/A din 25 mai 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, din Dosarul nr. 5098/302/2005. A fost casată, în parte, decizia penală şi s-a dispus trimiterea cauzei, spre continuarea judecării apelurilor, la aceeaşi instanţă, respectiv la Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, la data de 27 decembrie 2011 sub nr. 5729/2/2011.

La termenul din 04 aprilie 2012, Tribunalul a pus în discuţie excepţia necompetenţei funcţionale pe aspectul judecării apelului, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 202/2010 şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

S-a constatat că această declinare de competenţă a Tribunalului Bucureşti tinde a reforma dispoziţiile unei hotărâri definitive (2156 R din 04 noiembrie 2011) şi a intervenit după incidenţa unei jurisprudenţe anterioare a instanţei supreme care s-a aplecat asupra acestei probleme de drept referitoare la competenţa Tribunalului de a judeca apeluri după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. Astfel, prin încheierea nr. 178 din 01 februarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a statuat în sensul că:

Prevederile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 202/2010, potrivit cărora, în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile acestei legi privitoare la competenţă sunt aplicabile, sunt incidente numai în ipoteza în care instanţa de recurs dispune, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, atât casarea hotărârii pronunţate de prima instanţă, cât şi casarea deciziei pronunţate în apel, cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă.

În cazul în care Curtea de apel, ca instanţă de recurs, dispune după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 casarea deciziei pronunţate de tribunal, ca instanţă de apel, cu trimitere spre rejudecarea apelului - sentinţa judecătoriei fiind pronunţată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 - competenţa de judecată a apelului îi aparţine Tribunalului, iar decizia pronunţată de Tribunal este supusă căii de atac a recursului, fiind incidente prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 202/2010, în temeiul cărora hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a acestei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

În contextul negării competenţei sale funcţionale în urma casării cu trimitere spre continuarea judecării apelurilor, Tribunalul a generat întreruperea cursului justiţiei şi ca urmare, în baza art. 29 pct. 5 lit. b) C. proc. pen., dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru stabilirea instanţei ce va continua judecata.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită cu soluţionarea cauzei în care s-a constatat întrerupt cursul justiţiei, prin decizia penală nr. 1051 R din 24 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.

Din examinarea lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 886 din 13 mai 2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, au fost condamnaţi inculpaţii C.G., T.S.G. (fostă C.), I.M., I.N., T.P. la pedepse cu închisoarea, astfel cum rezultă din dispozitivul hotărârii.

Prin decizia penală nr. 87/A din 15 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, în Dosarul nr. 4098/302/2005, au fost admise apelurile declarate de inculpaţi, împotriva sentinţei penale nr. 886 din 13 mai 2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, a fost desfiinţată sentinţa penală apelată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, părţile civile O.C. şi Z.G.

Prin decizia penală nr. 1901 din 03 decembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., cu aplicarea art. 385⁷ alin. (1) C. proc. pen., s-au admis recursurile declarate de recurenţii-părţi civile O.C. şi Z.G. împotriva deciziei penale nr. 87/A din 15 februarie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, din Dosarul nr. 5098/302/2005, extinzând efectele recursurilor asupra intimatului-petent I.R.M.

A fost casată, în totalitate, decizia penală şi s-a dispus trimiterea cauzei, spre continuarea judecării apelurilor, la aceeaşi instanţă de judecată, respectiv la Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală.

Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, prin decizia penală nr. 157/A din 25 mai 2011, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de apelanţii-inculpaţi T.S.G. (fostă C.), C.G., I.N., I.M. şi T.P., de apelantul-parte civilă O.C. şi apelul peste termen formulat de apelanta I.R.M., împotriva sentinţei penale nr. 886 din 13 mai 2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în Dosar nr. 5098/302/2005.

A fost desfiinţată sentinţa penală nr. 886 din 13 mai 2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în Dosar nr. 5098/302/2005, şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs partea civilă O.C. şi partea vătămată Z.G.

Prin decizia penală nr. 2156 din 04 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 5728/2/2011, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., au fost admise recursurile declarate de recurenţii-părţi civile O.C. şi Z.G. împotriva deciziei penale nr. 157/A din 25 mai 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II -a penală, din Dosarul nr. 5098/302/2005.

A fost casată, în parte, decizia penală şi s-a dispus trimiterea cauzei, spre continuarea judecării apelurilor, la aceeaşi instanţă, respectiv la Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală.

În urma casării cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 27 decembrie 2011, sub nr. 5728/2/2011.

În contextul negării competenţei sale funcţionale în urma casării cu trimitere spre continuarea judecării apelurilor, Tribunalul a generat întreruperea cursului justiţiei şi, ca urmare, în baza art. 29 pct. 5 lit. b) C. proc. pen., dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru stabilirea instanţei ce va continua judecata.

Analizând cauza raportat la dispoziţiile Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reţine următoarele:

Art. 24 alin. (1)-(3) din Legea nr. 202/2010 prevede că: „(1) Hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

(2) Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, dispoziţiile referitoare la competenţa instanţelor C. proc. pen., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, aplicându-se numai cauzelor cu care instanţele au fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi.”

Din interpretarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 202/2010, rezultă că prevederile care se referă la căile de atac reglementate de legea nouă sunt incidente doar în situaţia pronunţării unor hotărâri în cauzele penale după intrarea în vigoare a prezentei legi.

Dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 202/2010 nu se referă la căile de atac, ci la competenţa instanţelor cu privire la procesele în curs de judecată, în care instanţele au fost sesizate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 şi nu au pronunţat hotărâri până la data intrării în vigoare a acestei legi, în materia căilor de atac fiind aplicabile numai dispoziţiile art. 24 alin. (1).

În cauză, Curtea constată că sentinţa penală nr. 886 din 13 mai 2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, ce face obiectul apelurilor declarate de inculpaţii T.S.G. (fostă C.), C.G., I.N., I.M. şi T.P. şi de părţile civile O.C. şi I.R.M., a fost pronunţată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, respectiv 25 noiembrie 2010.

Singura normă tranzitorie referitoare la numărul căilor de atac - art. 24 alin. (1) din Legea nr. 202/2010 - priveşte categoriile de sentinţe pentru care legea nouă a eliminat o cale de atac (apelul), iar nu şi sentinţele pentru care posibilitatea atacării atât cu apel, cât şi cu recurs a rămas nemodificată.

Cât priveşte conţinutul prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 202/2010 - potrivit cărora, în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile acestei legi privitoare la competenţă sunt aplicabile - acestea sunt incidente numai în ipoteza în care instanţa de recurs dispune, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, atât casarea hotărârii pronunţate de prima instanţă, cât şi casarea deciziei pronunţate în apel, cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă.

Un raţionament contrar ar conduce la inechităţi şi situaţii juridice diferite sub aspectul esenţial al dreptului la exercitarea căilor de atac în raport de persoane trimise în judecată pentru acelaşi gen de infracţiuni, în acelaşi moment şi sub efectul aceleiaşi legi, care le conferea aceleaşi drepturi şi aceleaşi căi de atac.

Drept urmare, în cazul în care Curtea de apel, ca instanţă de recurs, dispune, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, casarea deciziei pronunţate de Tribunal, ca instanţă de apel, cu trimitere spre rejudecarea apelului - sentinţa judecătoriei fiind pronunţată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 - competenţa de judecată a apelului îi aparţine Tribunalului, iar decizia pronunţată de Tribunal este supusă căii de atac a recursului.

Faţă de considerentele mai sus-arătate, Înalta Curte va trimite cauza, în baza art. 29 pct. 5 lit. b) C. proc. pen., la Tribunalul Bucureşti în vederea judecării apelurilor declarate deinculpaţii C.G., T.S.G. (fostă C.), M.M., I.N., T.P. şi părţile civile O.C. şi I.R.M. împotriva sentinţei penale nr. 886 din 13 mai 2008 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În baza art. 29 pct. 5 lit. b) C. proc. pen., trimite cauza la Tribunalul Bucureşti în vederea judecării apelurilor declarate de inculpaţii C.G., T.S.G. (fostă C.), M.M., I.N., T.P. şi părţile civile O.C. şi I.R.M. împotriva sentinţei penale nr. 886 din 13 mai 2008 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii C.G., T.S.G., I.M., I.N. şi T.P., în cuantum de câte 100 RON, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 august 2012.

#Inselaciune. Jurisprudenta

← ICCJ. Decizia nr. 1081/2012. Penal. Conflict de competenţă...		ICCJ. Decizia nr. 1105/2012. Penal. Conflict de competenţă... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1084/2012. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.), ameninţarea (art. 193 C.p.), înşelăciunea (art. 215 C.p.). Fond