ARTICOLUL 30 Libertatea de exprimare Drepturile şi libertăţile fundamentale
| Comentarii |
|
Drepturile şi libertăţile fundamentale
ARTICOLUL 30
Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.
| ← ARTICOLUL 29 Libertatea conştiinţei Drepturile şi... | ARTICOLUL 31 Dreptul la informaţie Drepturile şi... → |
|---|
II. Noţiune. Strâns legată de libertatea conştiinţei, libertatea de exprimare consacrată prin Constituţie în art. 30 este posibilitatea omului de a-şi exprima prin viu grai, prin scris, prin imagini,
Citește mai mult
prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, gândurile, opiniile, credinţele religioase şi creaţiile spirituale de orice fel. Aşa cum este reglementată la nivel constituţional libertatea de exprimare are un conţinut complex. Ea este una din cele mai vechi libertăţi cetăţeneşti, o libertate de tradiţie, cunoscută fie sub această denumire, fie sub denumirile diferitelor aspecte ale sale, libertatea cuvântului sau libertatea presei.Constituţia defineşte ce anume se poate exprima liber şi prin ce forme şi mijloace se poate realiza acest lucru. Astfel, pot fi exprimate liber, gândurile, opiniile, credinţele şi creaţiile de orice fel. Această formulare largă exprimă atât domeniul reglementat cât şi imposibilitatea nominalizării prin Constituţie a tuturor creaţiilor spirituale pe care mintea iscoditoare a omului le poate imagina şi realiza, fantezia umană fiind nemăsurată şi imprevizibilă. De aceea, prin formularea creaţii de orice fel textul constituţional reuşeşte să fie eficient şi cuprinzător. Cât priveşte formele şi mijloacele de exprimare textul constituţional este de asemenea cuprinzător: viu grai, scris, imagini, sunete, alte mijloace de comunicare în public.
III. Condiţii. Libera exprimare, ca libertate fundamentală cetăţenească trebuie realizată în public. Exprimarea în „public" este definitorie pentru conţinutul juridic al acestei libertăţi, termenul public fiind desigur cel definit prin legi. Am menţiona astfel că art. 152 C. pen. defineşte ce înseamnă, în sensul legii penale, o faptă săvârşită în public.
IV. Cenzura. Exprimarea gândurilor, opiniilor, credinţelor, posibilitatea de a crea şi a exprima creaţiile de orice fel, în istoria lor ca drepturi umane au dus la formularea a trei mari reguli: libertatea de exprimare; interzicerea cenzurii; responsabilitatea. Aceste reguli au avut o istorie aparte, forţa libertăţii de exprimare (mai ales libertatea presei) fiind, din păcate, deseori contracarată nu prin inteligenţă, ci prin cenzură severă şi răspundere exagerată. Constituţia României interzice cenzura de orice fel. Este o prevedere constituţională decisivă pentru libertatea de exprimare. De asemenea, este interzisă suprimarea publicaţiilor. Suprimarea unei publicaţii, ca sancţiune, este o sancţiune exagerată, ea vine, prin duritatea sa, în conflict cu ideea de respect a libertăţilor umane. Faţă de art. 25 din Constituţia României din anul 1923, Constituţia actuală nu interzice şi suspendarea publicaţiilor. Suspendarea unei publicaţii nu este o sancţiune atât de severă ca suprimarea. Faptul că prin Constituţie ea nu este explicit interzisă, nu poate fi interpretat în sensul că ea va trebui să figureze în lege (legea presei, de exemplu). Legiuitorul va aprecia dacă o asemenea sancţiune trebuie să figureze sau nu între sancţiunile ce se pot aplica în domeniul presei.
V. Libertatea de a înfiinţa publicaţii. Libertatea de exprimare ridică şi probleme de ordin material, fapt ce explică prezenţa unor asemenea dispoziţii în art. 30 din Constituţie. Libertatea de exprimare are, aşa cum am mai arătat, un conţinut complex care cuprinde, pe de o parte, un aspect spiritual şi, pe de altă parte, un aspect material. Aspectul material care priveşte, de fapt, toate libertăţile de opinie are o importanţă aparte pentru libertatea presei, ştiut fiind că aceasta nu se poate realiza în afara existenţei unor tipografii, edituri, stocuri de hârtie, mijloace de difuzare etc. De aceea, prin Constituţie se arată că libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii. De aici rezultă permisiunea înfiinţării şi gestionării unor asemenea structuri care să asigure baza materială necesară. Pentru a garanta libertatea de exprimare, se permite legii să poată impune mijloacelor de comunicare în masă, obligaţia de a face publică sursa finanţării. Această prevedere constituţională se interpretează ca o garanţie a acestei libertăţi şi, mai ales, a responsabilităţii atât de necesare în acest domeniu.
VI. Limitări. Libertatea de exprimare permite subiectelor de drept să participe la viaţa politică, socială şi culturală, manifestându-şi public gândurile, opiniile, credinţele etc. Dar această libertate de exprimare nu poate fi absolută şi, ca atare, este supusă unor coordonate juridice. Aceste coordonate juridice trebuie să fie însă expres prevăzute de lege şi necesare ocrotirii unor valori politice, economice, sociale, umane. Sub acest aspect este interesant de remarcat că Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice, prin art. 19 alin. (3), stabileşte că exerciţiul libertăţii de exprimare comportă îndatoriri speciale şi responsabilităţi speciale şi că poate fi supus anumitor restricţii care trebuie să fie expres stabilite prin lege şi sunt necesare: respectului drepturilor sau reputaţiei altora; salvgardării siguranţei naţionale, ordinii publice, sănătăţii sau moralităţii publice. Tot acest Pact, prin art. 20, stabileşte că legile trebuie să interzică:
propaganda în favoarea războiului; apelarea la ură naţională, rasială sau religioasă care constituie o incitare la discriminare, la ostilitate sau la violenţă. Rezultă, fără putinţă de tăgadă, că existenţa unor limitări în acest domeniu este deja consacrată, pentru a se preîntâmpina abuzul în exerciţiul libertăţii de exprimare. într-o asemenea viziune juridică, dispoziţiile constituţionale interzic acele exprimări care urmăresc: prejudicierea demnităţii, onoarei, vieţii particulare a persoanei şi dreptul său la propria imagine; defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică; manifestări obscene, contrare bunelor moravuri. Din aceasta rezultă ideea de protecţie constituţională a unor importante valori umane, statale, publice.
VII. Răspundere juridică. Existenţa unor coordonate juridice înlăuntrul cărora trebuie să se exercite libertatea de exprimare implică şi răspunderea juridică pentru depăşirea acestor limite, altfel spus pentru abuzul în exercitarea acestei libertăţi aşa de importante. De aceea art. 30 stabileşte formele răspunderii şi subiectele răspunderii. Astfel, în alin. (8) sunt stabilite explicit două forme ale răspunderii şi anume răspunderea civilă şi răspunderea penală. Cât priveşte răspunderea civilă, textul constituţional stabileşte că ea revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Prin exprimarea „în condiţiile legii" se dă legiuitorului misiunea de a stabili în detaliu condiţiile stabilirii răspunderii, dimensiunile acesteia, repartizarea răspunderii civile, pe cei răspunzători. Cât priveşte ordinea în care se răspunde ea este cea stabilită expres prin textul constituţional, acesta urmărind de fapt să asigure responsabilitatea necesară într-un domeniu atât de important. Privitor la răspunderea pentru delictele de presă (răspundere penală) ea va fi cea stabilită prin lege.