Contractul de fiducie în noul Cod Civil
| Comentarii |
|
contractul de fiducie, Definiție. Operaţiunea de fiducie şi contractul de fiducie. Categoriile fiduciei. Părţile contractului de fiducie. Condiţiile de validitate ale fiduciei. Opozabilitatea fiduciei. Efectele juridice ale contractului de fiducie. Modificarea contractului de fiducie. Încetarea contractului de fiducie
Definiție
Printre instituţiile juridice preluate de noul cod civil din alte sisteme legislative se numără şi fiducia.
Reglementarea fiduciei prin noul Cod civil nu constituie o noutate absolută, deoarece această operaţiune este consacrată în Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 51/1995, avocaţii pot desfăşura, printre altele, şi activităţi fiduciare, în condiţiile Codului civil.
Noul Cod civil califică fiducia drept operaţiunea juridică ce poate fi stabilită prin lege sau prin contract. înseamnă că, ori de câte ori fiducia este stabilită prin convenţia părţilor, suntem în prezenţa unui veritabil contract de fiducie. Noul Cod civil nu defineşte contractul de fiducie, dar reglementează conţinutul fiduciei ca operaţiune juridică în cuprinsul art. 773.
Pornind de la conţinutul legal al fiduciei, putem defini contractul de fiducie ca fiind contractul în temeiul căruia, una sau mai multe părţi, denumite constituitori, transferă drepturi reale, drepturi de creanţă, garanţii ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea drepturi, prezente ori viitoare, către una sau mai multe părţi care poartă denumirea de fiduciari, care le exercită cu un scop determinat, în folosul unuia sau mai multor persoane, denumite beneficiari ai fiduciei.
Operaţiunea de fiducie şi contractul de fiducie
Premisa de la care am pornit în distincţia dintre operaţiunea de fiducie şi contractul de fiducie a fost nu sediul materiei, care se află în Cartea a lll-a „Despre bunuri" a noului Cod civil ci, mai degrabă, poziţia juridică a beneficiarului fiduciei. O să revenim asupra acestei chestiuni, acum reţinem că, în opinia noastră, beneficiarul nu este parte a contractului de fiducie, dar anumite efecte juridice se răsfrâng şi asupra acestuia.
Fiducia reprezintă un mijloc de administrare a unei mase de bunuri, care este denumită de către legiuitor masă fiduciară, în folosul constituitorului, a fiduciarului sau în folosul unei terţe persoane care poartă denumirea de beneficiar al fiduciei. împrejurarea că beneficiarul nu este parte contractantă în fiducie rezultă şi din prevederea art. 780 alin. (3) noul Cod Civil, care permite desemnarea beneficiarului fiduciei ulterior încheierii contractului.
în consecinţă, avem operaţiunea de fiducie la care participă constituitorul, fiduciarul şi beneficiarul fiduciei şi contractul propriu-zis de fiducie care leagă raporturile dintre constituitor şi fiduciar.
Categoriile fiduciei
Potrivit dispoziţiilor art. 774 noul Cod Civil fiducia este stabilită prin lege sau prin contract încheiat în formă autentică. Prin urmare, fiducia este de două categorii, fiducie legală, izvorâtă din lege şi fiducie convenţională sau contractuală, izvorâtă din înţelegerea părţilor, constituitorul şi fiduciarul.
Părţile contractului de fiducie
Precizam în cele de mai sus că se impune distincţia între operaţiunea de fiducie şi contractul de fiducie. Din economia dispoziţiilor legale rezultă că părţi în contractul de fiducie sunt constituitorul şi fiduciarul. Beneficiarul este persoana care culege fructele fiduciei, dar nu este parte în contractul de fiducie. Legea prevede posibilitatea desemnării ulterioare a beneficiarului fiduciei.
în ceea ce priveşte constituitorul, Codul civil (art. 776), consacră principul liberului acces la operaţiunea fiduciei, stipulând că orice persoană fizică sau juridică poate fi constituitor în contractul de fiducie.
Nu la fel stau lucrurile în ceea ce-l priveşte pe fiduciar. Potrivit dispoziţiilor art. 776 alin. (2)-(3), pot avea calitatea de fiduciari numai instituţiile de credit, societăţile de investiţii şi de administrare a investiţiilor, societăţile de servicii de investiţii financiare, societăţile de asigurare şi de reasigurare, notarii publici şi avocaţii. Rezultă aşadar că fiduciarul este un subiect calificat al contractului, în sensul că doar persoanele şi entităţile prevăzute expres de lege pot avea această calitate într-un contract de fiducie.
Condiţiile de validitate ale fiduciei
Noul Cod civil instituie anumite condiţii speciale pentru încheierea valabilă a contractului de fiducie. Aceste condiţii privesc: forma contractului, cuprinsul contractului de fiducie, înregistrarea la organele fiscale şi locale, după caz, desemnarea beneficiarului fiduciei şi interdicţia gratuităţii fiduciei în persoana beneficiarului acesteia. Vom face scurte referiri la toate aceste cerinţe de validitate ale contractului de fiducie. Se înţelege că, fiind un contract, fiducia va fi suspusă tuturor celorlalte condiţii de validitate ale actului juridic.
Forma contractului de fiducie
Contractul de fiducie face parte din categoria contractelor solemne, deoarece, potrivit prevederilor art. 774 noul Cod Civil, trebuie să îmbrace formă autentică. De asemenea, textul de lege menţionat stipulează că fiducia trebuie să fie expresă.
Cuprinsul contractului
Potrivit dispoziţiilor art. 779 noul Cod Civil, contractul de fiducie trebuie să menţioneze, sub sancţiunea nulităţii absolute:
a) drepturile reale, drepturile de creanţă, garanţiile şi orice alte drepturi patrimoniale transferate;
b) durata transferului, care nu poate depăşi 33 de ani începând de la data încheierii sale;
c) identitatea constituitorului sau constituitorilor;
d) identitatea fiduciarului sau fiduciarilor;
e) identitatea beneficiarului sau beneficiarilor ori cel puţin regulile care permit determinarea acestora;
f) scopul fiduciei şi întinderea puterilor de administrare şi de dispoziţie ale fiduciarului sau ale fiduciarilor.
Fără îndoială că, în virtutea principiului libertăţii contractuale, părţile pot stabili şi alte clauze în contract, însă lipsa oricăreia dintre menţiunile prevăzute în mod expres de lege atrage sancţiunea nulităţii absolute a contractului de fiducie.
Înregistrarea fiduciei
Art. 780 noul Cod Civil dispune că, sub sancţiunea nulităţii absolute, contractul de fiducie şi modificările sale trebuie să fie înregistrate la cererea fiduciarului, în termen de o lună de la încheierea acestora, la organul fiscal competent să administreze sumele datorate de fiduciar bugetului general consolidat al statului.
Când masa patrimonială fiduciară cuprinde drepturi reale imobiliare, acestea sunt înregistrate, în condiţiile prevăzute de lege, sub aceeaşi sancţiune, la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale competent pentru administrarea sumelor datorate bugetelor locale ale unităţilor administrativ-terito-riale în raza cărora se află imobilul [art. 780 alin. (2)]. Textul de lege nu menţionează, dar se înţelege că, dacă în masa fiduciară sunt mai multe imobile situate în raza teritorială a mai multor autotităţi administrativ-teritoriale, înregistrarea se va face la fiecare departament al administraţiei locale din raza fiecărui imobil.
Rezultă că, atât înregistrarea contractului la administraţia financiară cât şi înregistrarea drepturilor reale imobiliare la compartimentele de specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale sunt ulterioare încheierii contractului de fiducie şi sunt legiferate ca obligaţii ale fiduciarului. Prin urmare, ele ţin, mai degrabă, de executarea contractului de fiducie, fiind un efect al acestuia ca obligaţie a fiduciarului, şi nu o cerinţă de validitate propriu-zisă a actului juridic. Din această cauză, mai potrivit ar fi fost ca legiuitorul să fi consacrat sancţiunea rezilierii legale a contractului de fiducie pentru neexecutarea înregistrărilor de către fiduciar, sau o altă sancţiune de ineficacitate a contractului, decât nulitatea, care priveşte încheierea actului juridic iar nu executarea lui. Se observă astfel o schimbare a opticii legiuitorului cu privire la conceptul clasic al sancţiunii nulităţii actului juridic ce intervenea pentru neînde-plinirea unei condiţii de validitate din momentul perfectării acestuia şi nu pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a unei obligaţii ulterioare momentului încheierii actului juridic.
Pe de altă parte, aşa cum dispune noul Cod civil, obligaţia înregistrării fiduciei şi, după caz, a drepturilor reale imobiliare constituie o obligaţie a fiduciarului. Şi în ipoteza în care fiduciarul nu-şi execută această obligaţie de înregistrare sau şi-o execută în mod defectuos, constituitorul este sancţionat cu desfiinţarea contractului ca efect al nulităţii pentru nişte cauze în legătură cu care nu i se poate reţine niciun fel de culpă, atâta vreme cât, repet, înregistrarea este pusă de legiuitor în sarcina exclusivă a fiduciarului.
în altă ordine de idei, legiuitorul nu stabileşte regimul nulităţii, în sensul de a şti care este soarta actelor încheiate de către fiduciar în perioada dintre încheierea contractului şi expirarea termenului de înregistrare a fiduciei şi a drepturilor reale, după caz. Cu alte cuvinte, nu este clar dacă această formă de nulitate produce efecte numai pentru viitor (ex nune) sau se aplică regimul juridic al nulităţii clasice, adică se repun părţile în situaţia anterioară prin desfiinţarea tuturor actelor încheiate de către fiduciar cu terţii (ex tune).
în ce ne priveşte, suntem de părere că soluţia cea mai potrivită ar fi ca nulitatea să producă efecte pentru viitor cu păstrarea actelor juridice efectuate de către fiduciar cu terţii de bună-credinţă. De fapt, pentru situaţia neînregistrării la organismele prevăzute de lege este greu de imaginat şi de calificat un terţ ca fiind de rea-credinţă, atâta vreme cât ope legis, fiduciarul are la îndemână un termen de o lună pentru îndeplinirea acestor formalităţi.
Desemnarea beneficiarului
Potrivit dispoziţiilor art. 780 alin. (3) C. civ, desemnarea ulterioară a beneficiarului, în cazul în care acesta nu este precizat chiar în contractul de fiducie, trebuie să fie făcută, sub aceeaşi sancţiune, printr-un act scris înregistrat în aceleaşi condiţii. Rezultă că înregistrarea beneficiarului fiduciei constituie tot o condiţie de validitate, atâta vreme cât sancţiunea neînregistrării este nulitatea. Textul legal menţionat urmează prevederilor relative la înregistrarea contractului de fiducie la organele fiscale şi înregistrării drepturilor imobiliare la departamentele administrativ-teritoriale.
De aici se nasc anumite probleme referitoare la desemnarea ulterioară a beneficiarului fiduciei, cum ar fi: organismul unde trebuie înregistrat beneficiarul şi termenul în care trebuie îndeplinită această formalitate.
în legătură cu prima chestiune, aceea a organismului unde trebuie efectuată înregistrarea, având în vedere modul de aşezare a textului suntem de părere că trebuie să distingem în raport de componenţa masei fiduciare. Astfel, dacă în patrimoniul fiduciar nu sunt transferate drepturi reale imobiliare, beneficiarul va fi înregistrat doar la organul fiscal competent să administreze sumele datorate de fiduciar la bugetul general consolidat al statului. Din contră, atunci când masa fiduciară are ca obiect şi drepturi reale imobiliare, beneficiarul fiduciei va trebui înregistrat şi la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale competent pentru administrarea sumelor datorate bugetelor locale.
Susţinerea noastră se fundamentează pe însuşi conţinutul textului de lege din art. 780 alin. (3), care dispune că înregistrarea trebuie făcută sub aceeaşi sancţiune dar şi „în aceleaşi condiţii”. Or, condiţiile de care face vorbire norma din alin. (3) nu pot fi altele decât cele din primele două alineate, adică cele privind organismele de înregistrare în funcţie de componenţa masei fiduciare.
în ceea ce priveşte cea de-a doua chestiune, cea privind termenul de îndeplinire a formalităţilor de înregistrare, problema este puţin mai complicată. Dificultatea constă, pe de o parte în faptul că, pentru înregistrarea drepturilor reale imobiliare la departamentul de specialitate al administraţiei locale, norma legală nu reglementează un termen anume, iar în ceea ce priveşte înregistrarea contractului la organele financiare, termenul de o lună curge de la data încheierii contractului sau al modificării acestuia, după caz. Se pune întrebarea dacă se aplică termenul de o lună şi pentru desemnarea sub sancţiunea nulităţii absolute a beneficiarului fiduciei, iar în cazul unui răspuns afirmativ, se ridică o întrebare subsecventă: care este momentul de la care începe să curgă acest termen?
Pornind de la soluţia preconizată pentru prima chestiune, cea referitoare la îndeplinirea formalităţii înregistrării fiduciei, respectiv a drepturilor reale imobiliare, considerăm că pentru identitate de raţiune şi recurgând la principiul aplicării legii prin analogie la situaţii asemănătoare, consacrat de noul Cod civil în art. 1, înre
gistrarea beneficiarului, când acesta nu este stipulat în contract, va fi făcută în termen de o lună. Termenul de o lună va curge evident de la momentul desemnării beneficiarului fiduciei. O altă soluţie, cea a lipsei termenului, ar crea dificultăţi şi ar lăsa norma legală în discuţie fără eficienţă juridică.
Interdicţia liberalităţii fiduciei
O ultimă cerinţă de validitate specială a contractului de fiducie priveşte interdicţia instituirii unei liberalităţi indirecte în favoarea beneficiarului fiduciei. în acest scop, art. 775 noul Cod Civil prevede: „contractul de fiducie este lovit de nulitate absolută dacă prin el se realizează o liberalitate indirectă în folosul beneficiarului&"
Este greu de înţeles de ce legiuitorul sancţionează cu nulitatea absolută crearea unei liberalităţi indirecte în favoarea beneficiarului prin intermediul contractului de fiducie. Având în vedere scopul speculativ al fiduciei, acela de a realiza o administrare cât mai eficientă, profitabilă a patrimoniului fiduciar, spre deosebire de situaţia administrării bunurilor altuia care are mai de grabă un caracter de păstrare şi de punere în valoare a bunurilor, considerăm că era potrivit să se fi reglementată posibilitatea exploatării fiduciei în folosul beneficiarului în scop de gratificare. Suntem de părere că ar fi avut o utilitate practică mai frecventă în această configuraţie cu posibilitatea efectuării unor liberalităţi, iar pentru proteguirea drepturilor succesorale se puteau găsi alte soluţii decât cea a nulităţii, ca de exemplu reduc-ţiunea liberalităţilor; mai ales ţinând cont de faptul că beneficiarul culege fructele masei fiduciare şi nu devine titularul drepturilor ce o alcătuiesc.
Aşadar, în actuala reglementare, contractul de fiducie este cu titlu oneros, nu doar pentru părţile contractante, constituitor şi fiduciar, ci trebuie să aibă acelaşi caracter şi pentru beneficiarul fiduciei, când, evident, acesta este un terţ. Rezultă că finalitatea legală esenţială a fiduciei din perspectiva beneficiarului este stingerea unei datorii prezente sau viitoare a constituitorului în persoana beneficiarului ori crearea unei obligaţii viitoare asupra beneficiarului faţă de constituitor; un împrumut asupra creanţelor viitoare rezultate din beneficiile încasate de către beneficiarul fiduciei pe durata contractului.
Opozabilitatea fiduciei
Pentru că prin instituţia fiduciei se realizează un transfer de drepturi din patrimoniul constituitorului în cel al fiduciarului, legea reglementează anumite aspecte privind opozabilitatea fiduciei faţă de terţi. în acest sens, art. 781 noul Cod Civil dispune că fiducia este opozabilă terţilor de la data menţionării sale în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare. Dacă în componenţa patrimoniului fiduciar sunt şi drepturi
reale imobiliare sau garanţii reale imobiliare, acestea se vor înscrie şi în cartea funciară, pentru fiecare drept în parte.
în consecinţă, drepturile reale imobiliare şi garanţiile reale imobiliare sunt supuse unei duble formalităţi privind opozabilitatea, înscrierea ca ansamblu de drepturi în Arhiva Electronică şi înscrierea ca drept separat în cartea funciară. Deci, omisiunea înregistrării în Arhiva Electronică sau a înscrierii în cartea funciară nu afectează valabilitatea fiduciei, ca înregistrarea la organele fiscale, respectiv administraţiei locale, ci doar opozabilitatea faţă de terţi. Dar şi cu privire la terţ trebuie făcută distincţia între cei de bună-credinţă şi cei de rea-credinţă.
Mai exact, dacă un terţ ia cunoştinţă din Arhiva Electronică despre transferul uni drept real sau al unei garanţii reale imobiliare din patrimoniul constituitorului în cel al fiduciarului, nu poate fi considerat terţ pentru faptul că dreptul respectiv sau garanţia reală imobiliară nu a fost înscrisă separat în cartea funciară. Se înţelege că soluţia este aceeaşi şi în situaţia inversă, când un drept este înscris în cartea funciară dar este omis în Arhiva Electronică. Importantă este nu îndeplinirea celor două formalităţi, ci sursa de unde a luat cunoştinţă terţul despre constituirea patrimoniului fiduciar.
Efectele juridice ale contractului de fiducie
Contractul de fiducie este un contract oneros şi sinalagmatic, ceea ce înseamnă că el dă naştere la obligaţii în sarcina ambelor părţi contractante. Aşa cum precizam şi în rândurile anterioare, anumite efecte juridice se produc şi în persoana beneficiarului fiduciei când aceasta este alta decât constituitorul sau fiduciarul.
Obligaţiile constituitorului
Noul Cod civil nu instituie vreo obligaţie expresă în sarcina constituitorului, aşa cum face în ceea ce-l priveşte pe fiduciar, dar cu toate acestea, din chiar definiţia legală a fiduciei dată de art. 773, precum şi din economia normelor relative la fiducie se desprind anumite obligaţii şi în sarcina constituitorului.
Transferarea drepturilor şi suportarea cheltuielilor legate de această operaţiune
Aşa cum s-a văzut, în acord cu textul art. 773 noul Cod Civil, constituitorul transferă drepturi reale, drepturi de creanţă, garanţii ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea drepturi către unul sau mai mulţi fiduciari. Prin urmare, pentru naşterea operaţiunii de fiducie, constituitorul este obligat să se preocupe de transferul drepturilor ce alcătuiesc patrimoniul fiduciar de la el către fiduciar.
Legea nu prevede cine suportă costurile generate de realizarea transferurilor asupra drepturilor ce constituie obiectul fiduciei, ceea ce ne trimite la contractul de fiducie. în concret, părţile vor trebui să stabilească persoana în sarcina căreia vor cădea aceste cheltuieli. în lipsă de stipulaţie în contract, credem că trebuie să distingem în raport de persoanele în folosul cărora se face fiducia. Dacă fiducia se face în folosul constituitorului, atunci acesta este obligat la cheltuielile legate de transferul drepturilor, iar dacă fiducia este în folosul ambelor părţi, a constituitorului şi a fiduciarului, cheltuielile vor fi suportate de ambele sau toate părţile contrac
tante, proporţional cu cota de beneficiu din fiducie. Când beneficiarul fiduciei este un terţ, suntem de părere că astfel de cheltuieli nu pot fi puse în sarcina lui pentru simplul motiv că, nefiind parte în contract, el nu se obligă la nimic în legătură cu fiducia, ci va culege doar fructele acesteia. De aceea, într-o asemenea situaţie, cheltuielile legate de transferul drepturilor fiduciare vor fi avansate, în lipsă de stipulaţie contractuală contrară, tot de către constituitorul fiduciei.
Rezultă că, pe lângă principala obligaţie de a realiza transferul drepturilor asupra cărora poată fiducia, fiduciarul mai are şi obligaţia suportării cheltuielilor ocazionate de această operaţiune, cu excepţia cazului în care se prevede altfel în contract.
Plata remuneraţiei fiduciarului
Art. 784 alin. (2) noul Cod Civil statuează că fiduciarul va fi remunerat potrivit înţelegerii părţilor, iar în lipsa acesteia, potrivit regulilor care cârmuiesc administrarea bunurilor altuia. Ca atare, fiducia se înfăţişează ca o operaţiune oneroasă din perspectiva constituitorului, prin aceea că fiduciarul are dreptul la remuneraţie chiar dacă în contract nu s-a prevăzut acest lucru. Cu alte cuvinte, contractul de fiducie nu se presupune a fi gratuit, dezinteresat. în lipsă de clauze în contract, fiduciarul va fi remunerat la fel ca administratorul bunurilor altuia.
Ca drept corelativ al obligaţiilor de transfer al drepturilor şi de remuneraţie a fiduciarului, constituitorul păstrează prerogativa verificării modului de gestiune al patrimoniului fiduciar şi dacă se constată abateri, în sensul că sunt prejudiciate interesele constituitorului sau ale beneficiarului, acesta poate în orice moment să schimbe fiduciarul.
Obligaţiile fiduciarului
Aşa cum am arătat şi în cele de mai sus, Codul civil consacră în mod expres anumite obligaţii în sarcina fiduciarului. Dintre acestea menţionăm: executarea atribuţiilor încredinţate în legătură cu fiducia, îndeplinirea formalităţilor de înregistrare a fiduciei şi de opozabilitate faţă de terţi, arătarea faţă de terţi a calităţii sale de fiduciar, obligaţia de a da socoteală despre executarea fiduciei, răspunderea pentru prejudiciile cauzate şi restituirea masei fiduciare la încetarea contractului sau a înlocuirii fiduciarului.
Fiduciarul este obligat sa execute atribuţiile încredinţate în legătură cu fiducia
Pentru realizarea scopului determinat al fiduciei, despre care face vorbire art. 773 noul Cod Civil când defineşte mecanismul juridic al fiduciei, fiduciarul trebuie să
îndeplinească mandatul dat de către constituitor pentru realizarea intereselor ce i-au fost încredinţate.
Desigur, normele legale ce guvernează materia fiduciei nu folosesc noţiunea de mandat transmis fiduciarului, ci doar administratorului provizoriu desemnat cu prilejul înlocuirii fiduciarului, în condiţiile prevăzute la art. 788 noul Cod Civil Cu toate acestea, aşa cum am mai precizat, legea face vorbire despre „interesele încredinţate", or, este fără îndoială că aceste interese alcătuiesc conţinutul juridic al mandatului. Nu poate fiduciarul realiza „interesele încredinţate” fără un mandat din partea celor ce i-au încredinţat acele interese. Mai mult, legea dă dreptul fiduciarului să încheie acte de conservare, acte de administrare şi, în anumite condiţii, acte de dispoziţie, dar aceste acte nu le face pentru interesul şi patrimoniul propriu, ci pentru masa patrimonială fiduciară şi în interesul constituitorului şi în persoana beneficiarului fiduciei. Mai mult, legea obligă pe fiduciar, când acest lucru este consemnat şi în contract, să comunice terţilor calitatea sa de fiduciar pentru actele juridice pe care le încheie cu aceştia şi pentru operaţiunile materiale pe care le întreprinde în contul patrimoniului fiduciar.
Regimul juridic al actelor şi operaţiunilor efectuate de fiduciar conduc la concluzia că acesta acţionează ca un mandatar al constituitorului în interesul acestuia şi al beneficiarului.
Puterile fiduciarului
Regimul juridic al prerogativelor fiduciarului în îndeplinirea atribuţiilor specifice fiduciei este consacrat în cuprinsul art. 784 noul Cod Civil Textul de lege menţionat prevede că, în raporturile cu terţii, se consideră că fiduciarul are puteri depline asupra masei patrimoniale fiduciare, acţionând ca un veritabil şi unic titular al drepturilor în cauză, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că terţii aveau cunoştinţă de limitarea acestor puteri. Aşadar, în îndeplinirea calităţii sale şi pentru realizarea scopului pentru care s-a instituit fiducia, fiduciarul poate încheia acte juridice de conservare, acte juridice de administrare şi, în anumite situaţii, acte de dispoziţie.
Legea nu prevede în mod expres posibilitatea fiduciarului de a încheia cele trei categorii de acte juridice, dar acest lucru rezultă în mod indirect, dar de necontestat, din conţinutul art. 787 şi cel al art. 779 noul Cod Civil în ceea ce priveşte art. 787, acesta reglementează răspunderea fiduciarului pentru prejudiciile cauzate prin încheierea actelor de conservare şi de administrare. Textul art. 779 se referă la clauzele obligatorii ale contractului de fiducie. în conformitate cu norma legală evocată, contractul de fiducie trebuie să cuprindă, printre altele, „puterile de administrare şi de dispoziţie ale fiduciarului ori ale fiduciarilor”. Fără îndoială că „puterile de dispoziţie" nu pot fi exercitate decât prin încheierea actelor juridice de dispoziţie. Desigur că era mai înţelept ca legiuitorul să statueze în mod expres puterile fiduciarului şi actele juridice pe care acesta le poate exercita în realizarea scopului fiduciei, decât să fie deduse pe cale de interpretare din economia normelor legale.
Actele juridice, în special cele de dispoziţie, vor trebui menţionate în mod expres în contractul de fiducie. Aceasta deoarece, aşa cum vom vedea în cele de mai jos,
la încetarea contractului de fiducie, masa patrimonială fiduciară se restituie constituitorului sau beneficiarului, după caz.
în exercitarea atribuţiilor sale, fiduciarul trebuie să acţioneze cu diligenţa unui bun proprietar, a unui profesionist. Aceasta deoarece, pe de o parte, fiduciarul este un subiect calificat, un veritabil profesionist în accepţiunea noului Cod civil şi, pe de altă parte, fiducia nu este gratuită, adică fiduciarul este remunerat pentru activitatea sa. De aceea, fiduciarul va răspunde faţă de constituitor pentru cea mai uşoară culpă şi va fi obligat la acoperirea prejudiciilor cauzate.
Fiduciarul trebuie sâ îndeplinească formalităţile de înregistrare a fiduciei şi de opozabilitate faţă de terţi
Am precizat şi în cele de mai sus că, pentru validitatea contractului de fiducie trebuie îndeplinite anumite formalităţi de înregistrare în registrele prevăzute în mod expres de lege. De asemenea, fiducia este supusă unor cerinţe de opozabilitate faţă de terţi. Toate aceste formalităţi sunt puse de lege în sarcina fiduciarului.
în executarea acestei obligaţii, fiduciarul va trebui să înregistreze contractul de fiducie şi modificările sale, în termen de o lună de la încheierea acestora, la organul fiscal competent să administreze sumele de bani datorate de fiduciar bugetului general consolidat al statului. Când masa fiduciară cuprinde drepturi reale imobiliare, acestea vor fi înregistrate la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale competent pentru administrarea sumelor datorate bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în raza cărora se află imobilul.
Legea obligă şi înregistrarea beneficiarului în aceleaşi condiţii când acesta nu este desemnat prin contractul de fiducie, fără însă să stabilească persoana în sarcina căreia cade această obligaţie. în ceea ce ne priveşte, în lipsă de stipulaţie contractuală, suntem de părere că înregistrarea desemnării ulterioare a beneficiarului fiduciei trebuie să fie îndeplinită de către fiduciar. Propunerea noastră se întemeiază, de o parte, pe faptul că formalităţile de înregistrare a fiduciei sunt prevăzute în sarcina fiduciarului şi, pe de altă parte, odată transferată masa patrimonială, el devine titularul drepturilor şi a obligaţiilor aferente exercitării fiduciei.
La fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte formalităţile de opozabilitate şi de publicitate ale fiduciei, în sensul că legiuitorul nu specifică persoana căreia îi incumbă această obligaţie. Pe acelaşi raţionament de mai sus şi pe aceleaşi argumente, socotim că, în lipsă de stipulaţie contrară în contractul de fiducie, acesta va fi înregistrat în Arhiva Electronică a Garanţiilor Reale Mobiliare şi, când este cazul, în cartea funciară, de către fiduciar. Nu trebuie uitat nici faptul că fiducia este o operaţiune oneroasă care dă dreptul fiduciarului la remuneraţie pentru actele încheiate şi serviciile prestate, ceea ce reprezintă un argument în plus pentru instituirea obligaţiei de îndeplinire a formalităţilor de opozabilitate şi de publicitate, după caz, în persoana fiduciarului.
Fiduciarul este obligat să aducă la cunoştinţa terţilor cu care contractează calitatea sa
în îndeplinirea operaţiunilor pe care le reclamă fiducia, fiduciarul nu acţionează în numele patrimoniului său, ci pentru patrimoniul fiduciar, care are un statut juridic special, diferit atât de patrimoniul constituitorului, cât şi de patrimoniul propriu al fiduciarului. Chiar dacă fiducia transferă drepturi reale şi de creanţă către fiduciar,
acesta nu dobândeşte calitatea de proprietar cu drepturi depline asupra masei fiduciare; el este obligat, ope legis, să acţioneze în interesul persoanei/persoanelor indicate în contractul de fiducie.
De aceea, în raporturile cu terţii, fiduciarul trebuie să-şi denunţe calitatea în care acţionează pentru actele juridice sau operaţiunile materiale pe care le întreprinde. In acest sens, art. 782 noul Cod Civil prevede că, în toate cazurile în care constituitorul sau beneficiarul solicită acest lucru în conformitate cu contractul de fiducie, fiduciarul va trebui să îşi precizeze calitatea în care acţionează. Textul de lege consacră şi sancţiunea neîndeplinirii acestei obligaţii de către fiduciar. Astfel, se prevede că, dacă actul este păgubitor pentru constituitor, se va considera că actul a fost încheiat de către fiduciar în nume propriu.
Precizarea calităţii fiduciarului în raporturile cu terţii poate fi făcută şi la iniţiativa fiduciarului, în cazul în care în contract nu este stabilită în mod expres această obligaţie. Art. 782 alin. (1) noul Cod Civil stipulează că, atunci când fiduciarul acţionează în contul masei patrimoniale fiduciare, el poate să facă menţiune expresă în acest sens, cu excepţia cazului în care acest lucru este interzis prin contractul de fiducie. Aşadar, pot exista situaţii practice în care fiduciarul să nu comunice terţului calitatea în care acţionează şi patrimoniul ce priveşte actul juridic sau operaţiunea materială efectuată. Insă, pentru acest lucru, este necesară o clauză expresă în contractul de fiducie.
De asemenea, când masa patrimonială fiduciară cuprinde drepturi a căror transmitere este supusă publicităţii, în registrul de publicitate, fiduciarul poate solicita să se menţioneze identitatea lui şi calitatea în care acţionează [art. 782 alin. (2)].
Fiduciarul are obligaţia de a da socoteala despre executarea fiduciei
Obligaţia de a da socoteală în legătură cu executarea operaţiunilor specifice fiduciei îşi găseşte reglementare în cuprinsul art. 783 noul Cod Civil în conformitate cu textul menţionat, contractul de fiducie trebuie să cuprindă condiţiile în care fiduciarul dă socoteală constituitorului cu privire la îndeplinirea obligaţiilor sale. De asemenea, fiduciarul trebuie să dea socoteală, la intervale precizate în contractul de fiducie, beneficiarului şi reprezentantului constituitorului, la cererea acestora.
Deşi obligaţia de a da socoteală este prevăzută de lege, conţinutul său concret trebuie stabilit în contractul de fiducie. Aceasta deoarece, aşa cum se observă, textul art. 783 trimite la contractul de fiducie pentru toate aspectele ce privesc această obligaţie.
în consecinţă, părţile trebuie să se îngrijească în procesul de perfectare al contractului de fiducie să stabilească detaliile legate de obligaţia fiduciarului de a da socoteală despre executarea fiduciei. Exprimarea legiuitorului „de a da socoteală" are caracter general, însă apreciem că ea priveşte, în primul rând, informarea persoanelor menţionate în contract în legătură cu modul de administrare şi gestiune a patrimoniului fiduciar. în concret, fiduciarul trebuie să precizeze actele de administrare, de conservare şi de dispoziţie pe care le-a încheiat în îndeplinirea mandatului său. De asemenea, faţă de scopul instituirii fiduciei, fiduciarul este obligat să infor
meze constituitorul sau beneficiarul, după caz, şi despre beneficiile, profitul realizat sau pierderile înregistrate în urma exploatării masei patrimoniale fiduciare. Acesta întrucât, dacă fiducia este păgubitoare pentru constituitor, acesta să decidă păstrarea sau înlocuirea fiduciarului (art. 788 noul Cod Civil).
Fiduciarul răspunde pentru prejudiciile cauzate
Aşa cum am precizat în rândurile de mai sus, fiduciarul este împuternicit de lege şi prin convenţia părţilor să se preocupe de punerea în valoare a masei patrimoniale fiduciare. Pentru îndeplinirea acestui deziderat, fiduciarul încheie acte de conservare, acte de administrare şi actele de dispoziţie prevăzute în mod expres de lege. De asemenea, în exploatarea cât mai avantajoasă a patrimoniului fiduciar, fiduciarul trebuie să efectueze şi toate operaţiunile materiale. Toate aceste acte juridice şi fapte materiale, fiduciarul trebuie să le efectueze cu diligenţa unui bun proprietar, astfel încât să fie benefice pentru persoanele prevăzute în contractul de fiducie. Este posibil ca în îndeplinirea actelor şi operaţiunilor specifice fiduciei, fiduciarul să cauzeze anumite prejudicii. De aceea, legiuitorul reglementează obligaţia fiduciarului de a răspunde pentru prejudiciile cauzate în îndeplinirea mandatului său.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 787 noul Cod Civil, pentru prejudiciile cauzate prin actele de conservare sau administrare a masei patrimoniale fiduciare, fiduciarul răspunde numai cu celelalte drepturi cuprinse în patrimoniul său. Rezultă că fiduciarul este obligat la acoperirea prejudiciilor produse în exerciţiul calităţii sale. După cum se observă, legea prevede şi patrimoniul din care vor fi acoperite aceste prejudicii, stipulând că fiduciarul va răspunde cu bunurile şi drepturile sale proprii, iar nu cu cele din masa patrimonială fiduciară. Aşadar, patrimoniul fiduciar rămâne neatins faţă de prejudiciile cauzate constituitorului sau beneficiarului de către fiduciar. Textul este de mare însemnătate juridică şi din perspectiva faptului că se evidenţiază distincţia clară între masa fiduciară şi patrimoniul propriu-zis al fiduciarului, fără să se realizeze o confuzie între acestea. De reţinut că, aşa cum se exprimă norma legală, masa fiduciară rămâne intactă, adică nu se pot acoperi prejudiciile cauzate cu drepturi şi bunuri aparţinând acesteia nici în situaţia în care fiducia s-a constituit şi în interesul fiduciarului.
Pe lângă răspunderea pentru prejudiciile cauzate, legea reglementează şi posibilitatea înlocuirii fiduciarului. în acest sens, art. 788 noul Cod Civil dispune: „dacă fiduciarul nu îşi îndeplineşte obligaţiile sau pune în pericol interesele care i-au fost încredinţate, constituitorul, reprezentantul său sau beneficiarul poate cere în justiţie înlocuirea fiduciarului”.
Normele legale nu specifică despre ce fel de prejudicii este vorba, ceea ce înseamnă că fiduciarul va acoperi toate pagubele rezultate din încheierea actelor juridice cu terţii ori din efectuarea operaţiunilor materiale pentru realizarea scopului fiduciei. Aceste prejudicii, în tăcerea legii, pot fi de natură materială, ca de exemplu încheierea unor acte frauduloase sau păgubitoare pentru participanţii la fiducie sau pot fi prejudicii morale ca, de pildă, atingeri aduse imaginii constituitorului sau beneficiarului, după caz.
Fiduciarul este obligat să restituie masa fiduciară la încetarea contractului sau cu prilejul înlocuirii lui
Drepturile de creanţă şi drepturile reale mobiliare şi imobiliare se transferă de la constituitor către fiduciar dar nu în mod definitiv şi irevocabil, deoarece aşa cum menţionam pe parcursul studiului nostru, fiduciarul nu poate dispune în mod liber de masa patrimonială fiduciară, decât în condiţiile prevăzute în mod expres în contractul de fiducie. Pe de altă parte, transmiterea drepturilor din componenţa masei fiduciare este şi vremelnică, pentru că, potrivit legii, durata contractului de fiducie nu poate depăşi 33 de ani, iar la expirarea termenului, patrimoniul fiduciar trebuie restituit constituitorului sau beneficiarului, după caz.
în acest scop, art. 791 noul Cod Civil prevede că la momentul încetării contractului de fiducie, masa patrimonială fiduciară existentă în acel moment se transferă la beneficiar, iar în absenţa acestuia, la constituitor. Tot astfel, potrivit prevederilor art. 788 alin. (5), în cazul în care instanţa de judecată a numit un nou fiduciar, acesta va avea toate drepturile şi obligaţiile prevăzute în contractul de fiducie. în consecinţă, fiduciarul este obligat să restituie masa patrimonială fiduciară noului fiduciar, în cazul înlocuirii sale, sau constituitorului ori beneficiarului fiduciei, în cazul încetării contractului.
Efectele contractului de fiducie faţă de terţi
Aşa cum am specificat, masa patrimonială fiduciară este pusă în valoare de către fiduciar, graţie actelor juridice de conservare, de administrare şi, în anumite situaţii, de dispoziţie pe care acesta poate să le încheie cu terţii. Art. 784 noul Cod Civil prevede că, în raporturile cu terţii, se consideră că fiduciarul are puteri depline asupra masei patrimoniale fiduciare, acţionând ca un veritabil şi unic titular al drepturilor în cauză. Aceasta înseamnă că actele juridice încheiate de către fiduciar în vederea exploatării masei patrimoniale fiduciare produc efecte juridice exclusiv între fiduciar şi terţii cu care acesta a contractat.
Precizam în rândurile anterioare că normele relative la fiducie nu recunosc o acţiune directă nici constituitorului împotriva terţului cu care contractează fiduciarul şi nici terţului contractant împotriva constituitorului. Aşa fiind, constituitorul nu poate exercita acţiunile izvorâte din actele încheiate de fiduciar cu terţii decât dacă fiduciarul cedează constituitorului aceste acţiuni. întrucât actele juridice sunt încheiate de către fiduciar, terţul nu are nici el acţiune directă împotriva constituitorului.
Cu toate acestea, art. 786 noul Cod Civil dispune că bunurile din masa patrimonială fiduciară pot fi urmărite, în condiţiile legii, de titularii de creanţe născute în legătură cu aceste bunuri sau de acei creditori ai constituitorului care au o garanţie reală asupra bunurilor acestuia şi a cărei opozabilitate este dobândită, potrivit legii, anterior fiduciei.
Se pune întrebarea dacă terţii contractanţi pot urmări bunurile pentru valorificarea creanţelor născute în legătură cu aceste bunuri şi după ce masa patrimonială fiduciară este restituită de către fiduciar constituitorului sau beneficiarului, după caz. în ceea ce ne priveşte, având în vedere exprimarea legiuitorului potrivit căreia terţii „pot urmări bunurile din masa patrimonială fiduciară”, interpretarea gramaticală a textului impune soluţia unui răspuns afirmativ. Aceasta înseamnă că terţii îşi pot valorifica creanţele prin urmărirea bunurilor şi după ce masa patri
monială fiduciară a fost restituită constituitorului sau beneficiarului fiduciei, în raport de împrejurările concrete. Concluzia este logică, deoarece, potrivit normei legale menţionate, terţii urmăresc bunul iar nu persoana, adică titularul.
Modificarea contractului de fiducie
Pe lângă cazurile şi condiţiile generale de modificare ale actelor juridice, normele legale din materia fiduciei reglementează anumite reguli speciale de modificare a contractului de fiducie.
Astfel, art. 789 alin. (2) noul Cod Civil dispune că, după acceptarea de către beneficiar, contractul de fiducie nu poate fi modificat de către părţi decât cu acordul beneficiarului, sau în absenţa acestuia, cu autorizarea instanţei judecătoreşti. Cu toate acestea, considerăm că, pentru motive temeinice, cum ar fi schimbarea circumstanţelor esenţiale care au stat la baza încheierii contractului de fiducie ori prejudicierea intereselor constituitorului sau ale fiduciarului, instanţa poate modifica raporturile fiduciei la cererea celor interesaţi chiar dacă beneficiarul nu este de acord cu modificarea contractului. Aceasta mai ales când refuzul cu privire la modificarea contractului se înfăţişează ca un abuz sau o fraudă vădită din partea beneficiarului fiduciei.
De reţinut că, potrivit prevederilor art. 774 noul Cod Civil, când fiducia este stabilită prin contract, acesta trebuie să îmbrace formă autentică. Aceasta înseamnă că şi modificările aduse contractului de fiducie vor trebui să îmbrace tot forma autentică.
Încetarea contractului de fiducie
Codul civil reglementează mai multe cazuri specifice de încetare a contractului de fiducie. Acestea sunt: expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul, realizarea scopului fiduciei, denunţarea unilaterală, renunţarea la fiducie şi deschiderea procedurii insolvenţei împotriva fiduciarului.
Cazurile specifice de încetare a contractului de fiducie
Expirarea termenului
Potrivit dispoziţiilor art. 790 noul Cod Civil, contractul de fiducie încetează prin împlinirea termenului pentru care s-a constituit. Norma legală nu aduce nimic nou faţă de cazul general de încetare a actelor juridice la împlinirea termenelor pentru care acestea au fost încheiate.
Realizarea scopului fiduciei
Acelaşi art. 790 prevede că fiducia încetează în cazul realizării scopului pentru care aceasta a fost instituită, când aceasta intervine mai înainte de împlinirea termenului contractului. Prin urmare, chiar dacă în contract se prevede o anumită durată determinată, acesta încetează la îndeplinirea scopului pentru care a fost creată fiducia. Am precizat că legea interzice constituirea unei liberalităţi indirecte în favoarea beneficiarului, ceea ce înseamnă că fiducia poate lua naştere numai pentru stingerea unor datorii existente ale constituitorului faţă de beneficiar sau pentru crearea unor datorii ale beneficiarului faţă de constituitor; acordarea unui
împrumut rambursabil alcătuit din contravaloarea fructelor încasate de către beneficiar.
Faţă de cele mai sus învederate, norma legală privind încetarea contractului la realizarea scopului pentru care a fost instituită fiducia îşi găseşte eficienţă când, spre exemplu, fiducia a fost creată în scopul plăţii unor datorii ale constituitorului către beneficiar. în concret, dacă fiducia a fost constituită pentru plata unei sume de bani pe care o datora constituitorul beneficiarului, contractul încetează în momentul în care beneficiarul încasează fructele fiduciei până la concurenţa sumelor datorate, şi aceasta, chiar dacă, potrivit legii, termenul pentru care a fost încheiat contractul nu s-a împlinit încă.
Denunţarea contractului
Normele referitoare la fiducie legiferează şi denunţarea ca mod de încetare a contractului de fiducie. Astfel, potrivit prevederilor art. 789, cât timp nu a fost acceptat de către beneficiar, contractul de fiducie poate fi denunţat unilateral de către constituitor. Legea nu prevede nici motivele pentru care constituitorul poate denunţa contractul şi nici obligaţia acordării unui termen de preaviz. Aceasta înseamnă că fiducia poate fi denunţată de către constituitor în orice moment al executării contractului, atâta vreme cât acesta nu a fost acceptat de către beneficiar, şi nu trebuie să justifice atitudinea lui de renunţare la contract, iar fiduciarul trebuie să se conformeze de îndată denunţării, atâta vreme cât legea nu instituie un termen de preaviz.
După acceptarea de către beneficiar, contractul nu mai poate fi denunţat de către constituitor decât cu acordul beneficiarului sau, în absenţa acestuia, cu autorizarea instanţei judecătoreşti. Se impune a fi reţinut că, nici de această dată, legea nu condiţionează denunţarea contractului de invocarea unor motive anume. Cu toate acestea, atâta vreme cât s-a stabilit scopul determinat al fiduciei, de exemplu stingerea unei obligaţii a constituitorului faţă de beneficiar, considerăm că în lipsa acordului beneficiarului, instanţa de judecată va trebui să aibă motive temeinice pentru a pronunţa încetarea contractului prin denunţare. Soluţia noastră se întemeiază pe forţa obligatorie a contractului între părţile contractante, pacta sunt sen/anda.
Printre motivele temeinice pe care instanţa îşi poate fundamenta soluţia de încetare a contractului prin denunţare unilaterală de către constituitor, pot fi date ca exemple: stingerea obligaţiei constituitorului faţă de beneficiar ce a determinat încheierea contractului de fiducie prin plată sau prin compensaţie, remiterea de datorie din partea beneficiarului, survenirea unei cauze de nulitate sau a unei cauze de ineficacitate a raporturilor ce au stat la baza contractului de fiducie etc. De pildă, fiducia a fost creată pentru plata preţului pe care constituitorul îl datora dintr-un contract de vânzare-cumpărare iar, ulterior, acel contract a fost anulat, re-zolvit sau desfiinţat din orice alte cauze.
Aceasta înseamnă că, după acceptarea de către beneficiar, denunţarea nu trebuie să fie abuzivă din partea constituitorului, dar nici lipsită de cauză faţă de beneficiar. Altfel, fiducia s-ar transforma într-o liberalitate indirectă, ipoteză sancţionată cu nulitatea absolută a contractului de fiducie.
Renunţarea la fiducie
Potrivit prevederilor art. 790 noul Cod Civil, contractul de fiducie încetează în cazul în care toţi beneficiarii renunţă la fiducie, iar în contract nu s-a precizat cum vor continua raporturile fiduciare într-o asemenea situaţie.
Rezultă că, dacă în contractul de fiducie se stipulează modalitatea de continuare a raporturilor de fiducie în cazul renunţării beneficiarilor la fiducie, contractul nu încetează, ci îşi continuă existenţa în condiţiile stabilite în contract. De exemplu, în contract se prevede că, în caz de renunţare a beneficiarilor la fiducie, contractul se va executa în folosul constituitorului, în folosul comun al constituitorului şi al fiduciarului sau în folosul altui beneficiar. De asemenea, contractul încetează numai dacă toţi beneficiarii renunţă la fiducie; dacă rămâne măcar un beneficiar care nu renunţă, contractul îşi va produce efectele faţă de acesta şi nu-şi va înceta existenţa.
Potrivit aceluiaşi art. 790 noul Cod Civil, declaraţiile de renunţare sunt suspuse aceloraşi formalităţi de înregistrare ca şi contractul de fiducie. Prin urmare, declaraţiile de renunţare vor fi înregistrate la organul fiscal competent, iar dacă în masa patrimonială fiduciară există şi drepturi reale imobiliare, declaraţiile de renunţare se vor înscrie şi la departamentul de specialitate al administraţiei locale din unitatea administrativ-teritorială din raza căruia se află imobilul sau, după caz, imobilele fiduciare. încetarea contractului de fiducie se produce la data finalizării formalităţilor de înregistrare pentru ultima declaraţie de renunţare [art. 790 alin. (2) teza finală].
Insolvenţa fiduciarului
în conformitate cu dispoziţiile art. 790 alin. (3) noul Cod Civil, contractul de fiducie încetează şi în momentul în care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva fiduciarului sau în momentul în care se produc, potrivit legii, efectele reorganizării persoanei juridice. Rezultă că doar insolvenţa fiduciarului afectează contractul de fiducie, insolvenţa constituitorului sau insolvenţa beneficiarului nu produc consecinţe juridice asupra existenţei contractului de fiducie.
Efectele încetării contractului de fiducie
Reglementările fiduciei cuprind anumite reguli speciale referitoare la efectele încetării contractului de fiducie. Astfel, potrivit art. 791 noul Cod Civil, când contractul de fiducie încetează, masa fiduciară existentă în acel moment se transmite la beneficiar, iar în absenţa acestuia, la constituitor.
Am făcut menţiunea în cele de mai sus că transferul drepturilor de creanţă şi transferul drepturilor reale mobiliare şi imobiliare nu se realizează în mod definitiv şi irevocabil de la constituitor către fiduciar. Mai mult, legea stabileşte o durată de maxim 33 de ani cu privire la contractul de fiducie. De asemenea, fiduciarul este obligat să exploateze fiducia în interesul persoanelor indicate în contract. Faţă de toate aceste considerente, la încetarea contractului, fiduciarul trebuie să restituie masa patrimonială fiduciară beneficiarului sau constituitorului, după caz. în lipsă de alte precizării în lege, patrimoniul fiduciar trebuie restituit indiferent de cauza încetării contractului de fiducie.
Restituirea masei fiduciare este supusă obligaţiei de plată a tuturor datoriilor fiduciare. în acest scop, art. 791 alin. (2) dispune „contopirea masei fiduciare în pa
trimoniul beneficiarului sau a constituitorului se va produce numai după plata datoriilor fiduciare”. Prin urmare, fiduciarul va trebui mai întâi să lichideze pasivul fiduciei şi apoi să transfere drepturile aferente fiduciei către beneficiar sau, în lipsă, către constituitor.
Legea nu prevede, însă, în virtutea lichidării patrimoniului fiduciar şi a statutului juridic al fiduciarului, acesta va trebui să lichideze şi activul fiduciei, în sensul că se va preocupa de valorificarea tuturor drepturilor dobândite pe parcursul executării contractului, inclusiv încasarea creanţelor de la terţi. Aceasta întrucât, aşa cum s-a văzut în cele de mai sus, în raporturile cu terţii, fiduciarul este considerat titularul drepturilor şi al obligaţiilor, ceea ce înseamnă că el va trebui să se preocupe de lichidarea fiduciei, atât cât priveşte pasivul, cât şi în ceea ce priveşte activul acesteia. Aceasta cu atât mai mult cu cât legea nu recunoaşte o acţiune directă constituitorului sau beneficiarului împotriva terţilor cu care a contractat fiduciarul.
